In mod ironic, tocmai ceea ce Dean crease l-a facut sa piarda. Dar structura pe care a pus-o la punct a fost transferata lui John Kerry si, mai apoi, lui Barack Obama. Un studiu Edelman, republicat de către site-ul presa.nu, relevă următoarele cu privire la campania pentru Prezidenţiale a lui Barack Obama: peste 1 miliard de e-mailuri, în 7.000 de variante, trimise către o listă de 13 milioane de persoane. 5 milioane de ”prieteni” pe mai mult de 15 reţele de socializare online (3 milioane de prieteni numai pe Facebook, unde numărul suporterilor a ajuns la circa 7 milioane). 8,5 milioane de vizitatori pe lună, în perioada de vârf, la MyBarackObama.com, site folosit de 2 milioane de membri, care au postat 400.000 de intervenţii de blog, şi de 35.000 de grupuri de voluntari, care au organizat 200.000 de evenimente offline. Aproape 2.000 de clipuri oficiale pe You Tube, cu peste 80 de milioane de vizualizări şi 135.000 de abonaţi; 442.000 de clipuri postate de utilizatori pe YouTube; 3 milioane de abonaţi la SMS-urile transmise de campanie; fiecare abonat a primit între 5 şi 20 de SMS-uri pe lună. Echipa de campanie a dat 3 milioane de telefoane către potenţiali votanţi în ultimele 4 zile de campanie.

In Romania, nu cred ca s-a strans vreun ban din donatii online la ultimele alegeri; in mod sigur nu de la votanti, din trei motive principale: 1) Putini romani isi folosesc cardurile bancare online, 2) Niciun candidat nu a depus un efort financiar adecvat pentru a include o astfel de optiune pe site si 3) Nu a existat un candidat care sa se identifice macar in parte cu profilul lui Howard Dean (nu, Remus Cernea nu se pune).  In acelasi timp, vad un numar din ce in ce mai mare de campanii de ajutorare pe internet, acte de caritate care incet, incet isi fac drumul spre mediul politic. In acelasi timp, chiar daca patrunderea internetului in Romania nu se compara cu cea din State (aproximativ 40% in Romania la 70% in SUA), lucrurile stau exact invers apropo de profilul politic al votantilor cu acces la mediu. Intr-adevar, majoritatea internautilor romani sunt tineri cu ceva educatie, dar sunt de centru-dreapta! Rezultatele de trafic de la ultimele alegeri (Prezidentiale) confirma aceasta teorie. In plus, in ciuda faptului ca putini dintre politicienii de centru-dreapta sunt prezenti pe internet, propriile studii indica faptul ca PSD-ul stagneaza in online, in timp ce comunitatile PNL-ului si, mai ales, ale PDL-ului se dezvolta pe zi ce trece. Site-uri precum Inpolitics si Madame Blogary cresc in trafic, initiative precum #NouaPolitica aduc bloggerii la evenimente politice, iar diferentele dintre campaniile candidatilor romani si cele ale americanilor devin aproape nule. Ramane, ca Holy Grail, finantarea din online prin donatii, dar nu prea vad un candidat de dreapta strangand destula inertie politica si publica pentru acest lucru in urmatorii 3-4 ani. In mod surprinzator, s-ar putea ca acesta sa fie de la PSD.

Cu ce ramanem, atunci? Pai ramanem cu o blogosfera politica dominata din ce in ce mai mult de simpatizanti ai partidelor politice, cu din ce in ce mai multe site-uri care aduna ziaristi si bloggeri la un loc, intru preamarirea continutului liber, cu o multime de firmulite de consultanta care ne vor fura si spama conturile de email in timp de campanie si cu cresterea constanta a patrunderii internetului in Romania. Ne lipsesc doar candidatii. Banuiesc ca nu putem face un efort pe Twitter sau ceva pentru intrajutorare, nu? Dati un ban, ma fac politician? Blogurile politice erau relativ necunoscute in 2004 in America, abia prin 2006 si-au luat avant; cam in linie cu cele romanesti. Sa nu ramanem surprinsi daca in 2014 vom avea nu site-uri de candidati care ne cer bani direct online, ci talibani politici. Si cred ca acest aspect ar trebui sa sperie, mai degraba.

Au mai existat si alti astfel de cetateni, unii chiar bine sustinuti de catre mediul politic, cu tot cu elementul internaut. Evident, niciunul nu a reusit, dar toti acesti pasi marunti au ajutat la dezvoltarea imaginii si chiar a mediului. Extrem de multe eforturi in scopuri caritabile  incep, mai nou, pe internet. Multe obtin un succes rasunator, in masura in care mediul ne conecteaza prin retele sociale si gradul de peer pressure (ma rog, capacitatea de convingere a semenilor nostri) este destul de mare. Nu stiu in ce masura un om ca si cel descris mai sus ar avea succes la urmatoarele alegeri, folosind netul. Parerea mea este ca ar primi o strangere de mana la fel de calda. Dar, in mod sigur, ar fi inca un mic pas inainte pentru noi toti. Si, ca sa ne intelegem: nu argumentez ideea ca internetul duce la democratizarea Romaniei prin astfel de anecdote. Spun ca anumite sincope ale sistemului tradeaza, in fapt, incercarile unora dintre noi e a-l invinge, la nivel uman. Pe internet se pot vedea cel mai usor.

Pana la urma, asta conteaza, de fapt: sistemul, nu modul in care fortezi usa acestuia. Si din punctul acesta de vedere, cu pacatul asumat, pot spune ca Dumnezeu nu l-a ales pe Mircea Badea sa fie rastignit pentu pacatele lumii, ci l-a trimis pe fii-su, lucru care ne duce cu gandul la faptul ca totul, pana la urma, este pe pile. Oricat de Teo Trandafir ai fi, tot n-ai nicio sansa in fata intregii povesti. Poti sa-ti faci reclama pe Facebook oricat doresti. Poti chema toti manelistii tarii in platou. Daca un partid politic te cheama sa candidezi dupa ce toata presa a tiparit vreme de o saptamana intreaga cum nu-si gaseste un om adecvat care sa se bata in fieful lui Piedone, sansele sunt ca o sa faci show-ul doar pentru tine; si cam atat. Electoratul acelui colegiu, oricata valva ar fi facuta la nivel national pe tema, nu-si va mari randurile si tot la fel va trai si dupa aceasta campanie electorala. Si tocmai de aceea, dupa parerea mea, femeia incearca sa invinga sistemul pentru ea insasi; cu tot cu Tanta, adica noi. Nu stiu in ce masura va fi castigatoare. La barbutul nostru de manelisti, altii vin cu manareli la 6/49 de sta mata-n coada.

Adi are explicatia politica la intreaga poveste. Va invit sa-l cititi, daca pe mine nu m-ati inteles.

A crescut numarul blogurilor politice

Din punctul de vedere al imaginii, blogurile politicienilor au fost si raman, in mare parte, exercitii inutile. Prost gandite, scrise in tomuri de discurs politicianist, neatragator si greu-accesibil generatiei internaute, prezentele online ale politicienilor nu au ajutat cu nimic imaginii acestora. Putini au realizat puterea internetului sau capacitatea sa de a dezvolta comunitati de sustinatori prin intermediul mediului. Volum, insa, mai exact prostul obicei de a-si dori orice noutate care straluceste, a existat. Putini sunt politicienii care au iesit din anonimat sau care si-au mentinut prezente online demne de interesul unei comunitati.

Exista 142 de bloguri de politicieni la PSD, 130 la PD-L si 99 la PNL, enumerand doar cele ale partidelor mari. Diferenta, fata de decembrie 2008, este ca atunci existau 119 bloguri pesediste, 65 pedeliste si 68 la PNL. In decembrie 2007 existau doar 100 de bloguri politice monitorizate. In practica, vorbim despre o crestere sustinuta si exponentiala intre 2007 si 2009, in mare parte datorita campaniilor locale si parlamentare. Primul blog politic a fost al lui Ioan Mircea Pascu, in vara lui 2006. Stim cu totii ca au urmat Nastase, Iliescu, Udrea, dar perioadele dezvoltarii lor au fost clar legate de ciclurile electorale. PSD-ul si PNL-ul s-au dezvoltat in perioada alegerilor parlamentare din 2008, cu multi politicieni cerand din bloagele astea noi, orice or fi insemnand ele, iar PDL-ul a avut o explozie tarzie pe bloguri abia in preajma prezidentialelor din acest an.

“Daca fac altii, tre’ sa facem si noi”

Acesta a fost argumentul oferit de un coordonator in ale postacelii la ultima campanie politica, urmat de un dat din umeri. Ultima campanie ne-a enervat si pe internet, tocmai datorita potacilor colorati, aberatiilor scrise de acestia si a talibanismului manifestat de unii dintre ei. Volumul, nu calitatea, a contat, iar activitata s-a derulat sub egida sus-amintita, a explicatiei ca, daca alte partide politice sunt prezente pe internet cu astfel de tactici, automat si celelalte trebuie sa se evidentieze, in mod similar. De un cretinism rar, optiunea a permis unui numar de oameni sa capitalizeze de pe urma acestui joc cu rezultate practice incerte. Al 524-lea comentariu din cele 1531 ale unui articol nu convinge pe nimeni. Din pacate, postaceala a devenit, pentru prima data, institutionalizata in activitatea partidelor, a fost acceptata drept parte integranta a campaniilor viitoare, acolo unde, in trecut, era doar un alint neinregimentat pentru membrii care-si doreau o frectie de menta in timpul campaniei.

Campaniile pe Facebook si in alte domenii ale noului internet interactiv au devenit, de asemenea, standard. Nu reprezinta un imens secret faptul ca site-ul PDL, precum si campaniile online ale candidatilor Geoana si Antonescu, au fost dezvoltate de firme aflate sub aceeasi umbrela de interese andronicesti. Acest fapt, dublat de interesul crescut al internautilor in pitiponceala Hi5, au dus la o standardizare a ofertei de profil pentru candidati. Practic, o oferta pentru o campanie internauta contine, acum, pe langa blog/site si eventuale campanii tangente (e.g. spunesitu.ro), conturi de Twitter, Facebook sau Youtube, dar si activism online (postaceala) si pachete de publicitate. Pretul unei astfel de campanii, cu di toati, sare lejer de 10-20.000 de Euro, desi valorea sa practica, in numarul de votanti trimisi la urne, este neasigurata si, fara vreun studiu clar pe tema, nula.

Ce mai ramane de copiat?

Banii! Partial datorita legislatiei pe tema, dar si pentru ca foloasele materiale care pot fi obtinute din nisa de votanti sunt inca mult prea mici, nu se strang, inca, bani de pe net pentru politicieni. Nu exista destui romani cu cardul de credit aproape care sa fie dispusi sa doneze 2 Euro pentru campania vreunui politician. Cunosc, cred, cativa care ar da orice suma pentru ca anumiti politicieni sa NU mai candideze, iar spectrul mesajelor negative incetineste dezvoltarea oricarei campanii politice pe internet. Nu este destul ca site-ul vreunui politician sa posteze cateva conturi bancare pe care sustinatorii sa si le noteze, pe hartie, pentru a dona apoi, din drag si dedicatie, cativa lei in acestea, intre doua Carrefour-uri. Este nevoie de o masinarie tehnica si umana, un site care sa ma convinga ca nu sunt singurul nebun care doreste sa-si scoata cardul de credit in scopuri electorale, in acea secunda!

Si care a fost impactul?

Volumul a existat si este imposibil, vorbind strict din punctul de vedere al cifrelor, ca internetul sa nu fi avut vreun impact. O treime dintre romani au acces la internet. Zece la suta controleaza stirile online. Blogurile incep sa fie privite ca interfata intre ciclurile de breaking news ale televiziunilor si analizele de a doua zi, din ziare. Diaspora mananca pe paine stirile din online. Toate aceste informatii servesc la dezvoltarea mediului politic internaut. Mai mult, partidele au inceput, pentru prima data, sa stranga baze de date pentru vizitatorii site-urilor de profil. Sustinatorii declarati ai partidelor primesc telefoane in ziua votului, nu mai este mult pana cand vor fi hartuiti in acest sens si de emailuri sau mess-uri pe Yahoo. La cat de repede a evoluat internetul politic din 2007 pana acum ar fi naiv sa nu ne asteptam la o astfel de dezvoltare, inspre online, macar pentru centrele dure ale partidelor, in 2012.

Ceea ce nu se intelege, insa, este ca pana nu ai o comunitate de oameni care intra de buna voie pe site-ul politicianului, pe Facebook si asa mai departe, un numar de cetateni care sa transmita mai departe si din pasiune mesajul candidatului, care sa raporteze, apoi, prezenta la vot, nici nu poti cuantifica impactul mediului. Heirupismul de pana acum, inceput strict in perioade electorale, ca sa fie, pierderea de vreme cu postaci si campanii la suprapret nu au ajutat decat sa confirme prezenta ofertei in piata. Cererea, in sine, nu a fost cuantificata in vreun fel. In 2009 sunt 325 de comentatori si 151 de ziaristi care detin bloguri pe teme politice. Pe acestia nu-i impinge nimeni, imagistic sau politic, sa scrie. Anul 2010 va fi martorul unei cresteri in numarul acestora, atat statistic in relatie cu cresterea accesului la internet pentru romani, cat si in dezvoltarea unor site-uri cu profil politic, din ce in ce mai accesate. Vox Publica este un exemplu excelent si un inceput. Daca aceste comunitati vor exista nu doar ca tangente ale campaniilor electorale, dezvoltate in pripa si aduse la zi de catre sustinatorii vreunui candidat sau al altuia, atunci si politicienii vor intelege ca discursul politic pe internet functioneaza si in alte directii decat in cea a mamelor lor. Si, in situatia in care mai sunt ani buni pana la urmatoarele alegeri, nu-i opreste nimeni sa incerce dezvoltarea unor comunitati de sustinatori in jurul lor.

Diferenta de cateva zeci de procente intre referendum si primul clasat nu sugereaza, deci, vreo maturizare a electoratului in jurul ideilor, ci mai degraba obiceiul romanului de a-si da cu parerea, daca este intrebat. In incercarea de a torpila referendumul, opozitia a cerut membrilor sectiilor de votare sa intrebe fiecare votant daca este de acord cu votul pentru ambele optiuni in joc. Intrebarea a fost pusa, dar rezultatul nu a fost cel asteptat. Romanul a auzit intrebarea, a fost instant pus in garda de posibilitatea datului cu parerea si s-a mobilizat exemplar, intreband, de dupa perdeaua tainei electorale, daca “lua-v-ar dracu” se scrie legat sau dezlegat.

In alta ordine de idei, matematica electorala mi se pare destul de clara. In primul tur de scrutin s-a votat negativ, Crin Antonescu primind saci intregi de voturi de la cei care, obositi si sictiriti de clasa politica actuala, au ales sa-i ignore pe Mircea Geoana si pe Traian Basescu. Fortat, probabil, de partid, domnul Antonescu a iesit repejor la maritisul post-electoral si si-a planificat voturile pentru PSD. A gresit enorm si a dezamagit o parte a electoratului PNL-ist. In plus, a uitat de faptul ca nu dansul a castigat Bucurestiul, ci Traian Basescu, dupa cum va confirma BEC-ul in scurt timp. Sustinerea PNL-ului pentru PSD inaintea turului doi i-a plasat, garantat, capitala in palma domnului Basescu.

UDMR da voturile PNL-ului, PNL-ul da voturile PSD-ului, PDL-ul nu le vrea pe ale nimanui, iar toata lumea voteaza cu cine vrea sau sta acasa. Ramane, doar, de vazut cine va fi capra nationala. Daca referendumul a fost vreun semn pentru asta, atunci sansele domnului Geoana sa behaie sunt maricele.

Per total, scena este aceeasi pentru toti acum: un site pentru candidat cu variate grade de complexitate, eventual cu blog integrat, conturi de Twitter si Facebook si niscaiva filmulete pe youtube. Si asta se face rapid, cu echipa tehnica facand conturile amintite si cersind prietenii, followeri si alte asemenea dovezi de popularitate fortata. E, in mare, cam aceeasi poveste cu stransul de semnaturi pentru candidati. Apoi, se face echipa de activisti online, recte postaci, care se pun pe scris sub coordonarea partidului sau firmei de interactive. Ii cunoasteti, o parte dintre voi chiar va regasiti in descrierea tocmai facuta, drept pentru care va urez postari inutile in continuare. Din cauza influxului de activism politic online in perioada alegerilor, nu numai ca audienta identifica mult prea usor astfel de eforturi, dar lupta devine mai mult de forma. In fine, mai exista si partea de reclama, bannere electorale si alte asemenea frumuseti grafice, unde se toaca banii mai ceva decat la campania din realitate, cu rezultate dubioase si greu cuantificabile.

Postacii sunt tragicomici, reclamele inutile si viralele de campanie penibile, per total. De fapt, daca stam sa analizam efortul depus in aceste saptamani pe internet, cu greu putem identifica altceva decat prezenta politicului in online intr-un grad mult mai ridicat, nu avem nicio alta dovada a faptului ca tot acest heirupism duce oamenii la vot. Din contra, unit cu multitudinea de surse de informare de pe internet, intregul proces produce un efect de suprasaturare si sictir in randul votantilor, care nici de sanii de pe site-ul unui tabloid nu se mai pot bucura fara vreo reclama sau comentariu in sensul politic.

In tot acest joc, PSD si PNL au deja doua campanii bune in spate, pe cand PD-L-ul inca se mai loveste de unele sincope in comunicarea politica online. Au descoperit si ei Twitter-ul, iar prima ciripire a lui Traian Basescu a inceput cu ‘Salut’, cuvant pe care nu l-am auzit pe Presedinte spunandu-l in domeniul public in 5 ani de zile. Profesionisti, deci! In plus, nu e destul sa ai cateva zeci de postaci internauti ca sa castigi niste alegeri, oricat de spalata pe creier/pasionata ti-ar fi baza de membri, pentru ca PSD-ul face acelasi lucru cu 2 oameni mari si lati, intr-un subsol de prin Kisseleff (mai bine si mai coordonat, chiar). Ma rog, mint, nu Kisselef-ul se ocupa de campania lui Geoana in online, dar e ceva mai bine pusa la punct decat a lui Basescu. Si nu retin ca PSD-ul sa fie partidul intelectualilor. De PNL chiar nu mai zic nimic, efortul lor in aceasta campanie online mi se pare la fel de sters ca si candidatul. Cred ca daca ar fi sa dau un premiu pentru campania online de pana acum, s-ar duce in mod sigur la echipa lui Kelemen Hunor. Si nu ca ar fi facut cine stie ce, e absolut identic cu ceilalti la prezenta online. Dar munca depusa de echipa sa justifica cei 5-7 la suta pe care-i va primi la alegeri. Pentru un 35% din bobor, aproximativ numarul romanilor cu acces la internet, ar trebui sa se zbata mult mai mult si sa reinventeze toata povestea cu online-ul politic romanesc. Pentru ca pierd cu totii in acest domeniu.

-MD

La toata aceasta structura vie, cu articole si luari de pozitie zilnice, se adauga site-uri de partid, varii campanii politice mascate in responsabilizare sociala si un numar crescator de comentarii pro si contra candidatilor in cursele electorale. In masura in care 11% dintre romani citesc variantele online ale ziarelor, postacii dainuie pe timp de campanie. In fapt, intregul organism, cu preluari din presa, soparle aruncate in blogosfera si comentatori de ocazie, traieste din plin in aceasta perioada.

Cu toate acestea, traficul nisei politice nici macar nu se apropie de topurile romanesti pe internet, chiar si in perioade de campanie. Un blog politic inregistreaza oriunde intre 50 si 100 de vizitatori unici pe zi, cu putini politicieni atingand cateva sute sau mii de vizite intr-o perioada similara. Asta in situatia in care, in 2008, aproximativ 26% dintre romani accesau internetul cel putin odata pe saptamana, 15% odata pe zi. Majoritatea acestora sunt oameni cu ceva educatie, din mediul urban si facand parte din populatia activa.

Diferenta intre audienta site-urilor si blogurilor politice si interesul romanilor pentru mediul internaut provine, in parte, din incapacitatea politicienilor de a-si proiecta corect imaginea online, de a deveni credibili in linie cu asteptarile unor audiente hiperinformate si fara prea multa rabdare. Niciun tanar nu va citi o declaratie politica, aruncata de-a lungul a pagini intregi de aberatii populiste. Chiar daca unii dintre politicieni s-au obisnuit cu noile tehnologii, nu si-au adaptat continutul comunicarii politice la standardele internaute. Partial, aceasta se datoreaza si lipsei de specialisti de resort pe piata (e.g. firme serioase de marketing politic), dar si faptului ca un numar mare de bloguri si site-uri de campanie sunt efectiv uitate in secunda in care politicienii sunt alesi. Heirupismul feroce din preajma acestor evenimente, dorinta de a epata inaintea necesitatii de comunicare si binevoitorii specialisti in comunicare aparuti peste noapte sunt toate motive pentru care nu vom evolua peste postaci, bloguri proaste si politicieni “neintelesi”.

Campania pentru prezidentiale pe internet a inceput de vreo doua saptamani, cu mici virtuali si bere binara, sa iasa frumos, cu bloage si antibloguri, cu postaci de partid si de suflet, cu site-uri si manjeli photoshop-uite; totul in extrem, in grobian si in ridicol. A castigat un cetatean pe nume Alexei Stahanov. Poate ati auzit de el.

-MD

Articol publicat in VoxPublica si pe Codex Politicus.