De exemplu acest mecanism explica formarea bosonilor W si Z masivi, care mediaza procesele de interactie slaba, prin ruperea simetriei uneia din componentele interactiei electroslabe, in timp ce fotonii (particule tot din categoria bosonilor) care mediaza interactiile electromagnetice, raman cu masa zero. La fel pionii (bosoni ce intervin in interactia tare) devin masivi prin procesul de rupere a simetriei chirale a proceselor de interactie tare dintre cuarci.

Existenta insa a bosonului Higgs nu este o consecinta a mecanismului Higgs. Unele abordari teoretice care utilizeaza mecanismul Higgs fac apel la existenta bosonului Higgs, de exemplu Modelul Standard, altele insa nu il folosesc, de exemplu modelul Technicolor. Sarcina experimentelor de la LHC este de a confirma una sau alta din aceste abordari teoretice.

Intr-un comunicat http://cern.ch de ieri 13 Decembrie 2011 colaborarile ATLAS si CMS de la CERN au prezentat rezultatele ultimelor analize a datelor experimentale obtinute in acest an la LHC. Acestea au restrans domeniul de existenta posibila a bosonului Higgs la 116-130 GeV/c^2 cu un nivel de incredere de 3,6 sigma (ATLAS) si 115-127 GeV/c^2 cu un nivel de incredere de 2,6 sigma (CMS). Masa posibila fiind de cca. 124 GeV/c^2 (CMS) sau 125-126 GeV/c^2 (ATLAS).

Comunicatele se bazeaza pe observarea unui numar mic de evenimente, posibil provenite din dezintegrarea bosonului Higgs, insuficiente insa pentru a putea fi considerate ca dovada indubitabila a existentei acestuia. Totusi aceste rezultate prezinta interes enorm in randul comunitatii cercetatorilor din fizica particulelor.

Fabiola Gianotti, spokesperson al colaborarii ATLAS, a spus ca aceste observatii pot fi doar niste fluctuatii statistice observate dar ele pot fi in acelasi timp si un semnal ca ceva exista in acest domeniu. De aceea spune ca va trebui insistat si culese mai multa statistica in anul urmator pentru a putea trage o concluzie finala.

Guida Tonelli, spokesperson al colaborarii CMS spune ca acest mic numar de evenimente inregistrate, este in favoarea existentei bosonului Higgs in jurul masei de 124 GeV/c^2, dar semnificatia statistica nu este inca suficienta pentru a trage conclus\zii definitive.

Ambele experimente de la LHC vor continua analiza datelor experimentale achizitionate pana in prezent si vor putea comunica mai multe detalii la conferintele in luna Martie 2012.

Sa facem un rezumat al cautarii bosonului Higgs la TEVATRON (Fermilab) si LHC (CERN).

De-a lungul timpului, domeniul de cautarea a bosonului Higgs s-a restrans treptat. Astfel evz.ro/detalii/../ la inceputul anilor 2000 domeniul de cautare a Higgs-ului era 115 – 195 GeV/c^2.

115 GeV/c^2 ca limita inferioara a fost testata la LEP (CERN)

195 GeV/c^2 ca limita superioara a fost testata experimental indirect, prin masurarea maselor altor particule elementare (top, W) descrise in Modelul Standard, prin care se leaga de masa Higgs.

Apoi, cautarea Higgs-ului la TEVATRON (FERMILAB) in experimentele CDF si D0, au exclus pe rand domeniile:
160 – 162 GeV/c^2
158 – 175 GeV/c^2
156 – 177 GeV/c^2

Dupa care experimentele de la LHC (CERN) – ATLAS si CMS, au exclus si domeniile:
155 – 190 GeV/c^2
149 – 206 GeV/c^2
145 – 466 GeV/c^2

Dupa conferinta de la Mumbai din 22 August 2011, experimentele de la LHC au restrans domeniul la intervalul:

115 – 145 GeV/c^2

Astazi, dupa cum am vazut, acest domeniu s-a restrans la:

115 – 127 GeV/c^2.

Un articol recent, acceptat deja spre publicare in Physical Review Letters al lui Andrew Cohen si Sheldon Glashow (laureat al premiului Nobel in 1979, alaturi de Steven Weinberg si Abdus Salam, pentru descrierea unificata a teoriei interactiilor electromagnetica si slaba) incearca sa demonstreze ca nu este posibila existenta neutrinilor superluminici. Miscarea unosr asemenea neutrini ar trebui sa conduca la o pierdere continua de energie prin franare (bremsstrahlung) insotita de emisia de perechi electron-pozitron. Asemenea pierderi de energie insa nu au fost observate, nici in experimentul OPERA si nici in experimentul complementar de la Gran Sasso ICARUS.

In concluzie, cei doi autori incearca sa demonstreze ca ipoteza lui Einstein, privind constanta vitezei luminii in orice sistem de referinta inertial nu a fost infirmata, cum de altfel nici o alta dovada experimentala nu exista pana in momentul de fata.

Un asemenea rezultat însă nu trebuie exclus apriori. Toate progresele în știință au fost realizate prin negarea unor ipoteze sau legi, care ulterior, s-a dovedit ca având un domeniu limitat de aplicabilitate. De aceea și acest rezultat va necesita o dezbatere și mai ales o verificare independentă, cu ajutorul unor experimente suplimentare, care să confirme sau să infirme acest rezultat surprinzător.

Pe scurt, comunicatul CERN de azi prezintă un rezultat anunțat ieri de colaborarea OPERA prin care s-a măsurat viteza neutrinilor produși la CERN și măsurați la o distanță de 730 km depărtare, la laboratorul subteran Gran Sasso (Italia). Viteza neutrinilor muonici măsurată, s-a găsit a fi cu 2.48 x 10^-3 %  mai mare ca viteza luminii în vid, adică cu cca. 25 părți pe milion peste viteza luminii.

Rezultatele vor fi prezentate azi într-un seminar CERN la ora 17:00 (ora Romaniei) care poate fi urmărit pe web http://webcast.cern.ch.

In cele de mai jos am inclus o prezentare facuta la deschiderea expozitiei, cat si o serie de intrebari la care se cauta raspuns prin cercetarile de la CERN.

CERN, Laboratorul European de Fizica Particulelor, este unul dintre cele mai mari centre de cercetare științifică fundamentală ale lumii. Aici, cele mai mari și mai complexe instrumente științifice sunt folosite pentru studierea constituenților materiei — particulele fundamentale. Urmându-și scopul de a afla din ce este făcut Universul și cum funcționează el, la CERN și în colaborările inernaționale, fizicienii și inginerii  construiesc acceleratori și detectori care fac să avanseze frontierele tehnologiei.

La CERN lucrează aproape 2400 de oameni iar bugetul său este de aproximativ 1 miliard de Franci Elvețieni pe an. Echipa științifică și tehnică a Laboratorului proiectează și construiește acceleratori de particule și asigură funcționarea lor continuă. Ei ajută de asemenea la pregătirea, desfășurarea și interpretarea datelor furnizate de experimente științifice complexe.

CERN a fost înființat în 1954 și se află la Geneva, de o parte și de alta a frontierei franco-elvețiene. A fost una dintre primele colaborări europene și acum are 20 de state membre. Din 2010 România a obținut statutul de candidat pentru aderare la CERN, dar fizicienii români au participat încă din anii 1950 la experimentele de la CERN.

Intrebari curente:

Intro) Universul nostru, vast și rece… Din ce este el făcut? Cum a început? Care este destinul său?

Big Bang) De mii de ani lumea nu a încetat să-și pună aceste întrebări. LHC ne va aduce răspunsurile mai aproape….

01) Totul a început în momentul Big Bang-ului, acum 13.7 miliarde de ani.

02) Timpul și spațiul se nasc atunci când un minuscul punct plin de energie începe să crească cu o incredibilă viteză.

03) O energie inimaginabilă se transformă în materie și antimaterie….

04) … dar imediat toată antimateria dispare și rămâne doar o cantitate neînsemnată de materie – suficientă touși pentru toate stelele și planetele din Universul nostru.

05) În primele trei minute, protonii și neutronii formează nucleele cele mai ușoare în timp ce universul își continuă expansiunea și se răcește….

.. dar trebuie să treacă aproape 400 000 de ani până ca atomii de hidrogen și heliu să se poată forma.

06) Universul devine acum transparent. Lumina acestei epoci poate fi văzută și astăzi – este radiația cosmică de fond.

07) Gravitația începe să aducă hidrogenul și heliul împreună…

… se nasc stelele….

… fuziunea din interiorul stelelor formează nucleele grele, baza vieții…

08) … și aceste elemente fundamentale sunt apoi aruncate în spațiu atunci când stelele mor în explozii uriașe.

09) După 9 miliarde de ani, gravitația adună la un loc aceste resturi și formează Sistemul nostru Solar….

10)… cu Pământul, planeta noastră

…unde evoluția dă naștere vieții, inteligenței și conștienței.

11) De când s-a născut, omenirea și-a pus întrebări asupra originii sale …

… iar astăzi avem uneltele care să ne ofere răspunsuri.

12) Oameni de știință din peste 100 națiuni lucrează la CERN cu LHC – Marele Accelerator de Hadroni, cea mai puternică instalație pentru studiul primelor momente ale Universului.

13) LHC este o mașină circulară cu o circumferință de 27 km…

14)…care accelerează fascicule de  protoni la peste 99.99% din viteza luminii și le ciocnește între ele în patru puncte.

15) Patru detectori imenși fotografiază fiecare ciocnire  – de până la 600 de milioane de ori pe secundă.

16) În aceste ciocniri, energia este transformată în particule, exact la fel ca în prima fracțiune de secundă de după Big Bang

17) Studiul acestor date ne va permite în curând să răspundem la câteva dintre marile întrebări …

18) … Vom înțelege starea primordială a materiei înainte de formarea protonilor și neutronilor?

19) … Vom afla motivul pentru care antimateria și materia nu s-au distrus complet una pe alta?

20) … Vom găsi particulele din care este formată misterioasa materie ‘întunecată’?

21) …Vom găsi particula Higgs care este responsabilă de masa tuturor celorlaltor particule?

22) LHC ne aduce mai aproape de înțelegerea Universului nostru.

Experimentul CLOUD se bazează pe o cameră cu ceață (Wilson), detector folosit încă din primele cercetări de fizica particulelor. Cu un asemenea detector de exemplu, în anul 1932 a fost descoperit pozitronul, iar în anul 1950 mezonul K.

De data aceasta CLOUD, cu o cameră cu ceață de ultimă generație, studiază efectul radiațiilor cosmice în formarea aerosolilor atmosferici în condiții de laborator bine controlate. Condițiile atmosferice pot fi simulate și controlate cu mare precizie, inclusiv realizarea unor concentrații de urme de vapori, ce permit controlul formării de aerosoli. Folosirea de fasciculele de particule accelerate de la Proton Synchrotron , constituie o sursă artificială, controlabilă, de radiații cosmice.

Aerosolii sunt mici formațiuni, în stare lichidă sau solidă, aflate în suspensie în atmosferă, care alcătuiesc centri de formare de picături din formațiunile noroase. Studierea proceselor de formare de aerosoli este deosebit de importantă pentru înțelegerea factorilor ce conduc în final la schimbări climatice.

Până acum se considera că formarea de aerosoli se datora urmele de vapori din atmosferă. Rezultatele prezentate însă de experimentul CLOUD arată că aceștia pot explica doar în mică măsură formarea de aerosoli din atmosfera joasă. In schimb, un rol major în acest proces îl joacă ionizarea produsă de razele cosmice.

Conducătorul acestui experiment, fizicianul britanic Jasper Kirkby, spune că studiile efectuate la CERN arată că formarea de aerosoli in troposferă în urma ionizărilor produse de razele cosmice de proveniență solară, este mult mai importantă în dezvoltarea de centri de însămânțare a norilor, decât contribuția vaporilor existenți deja în atmosferă, considerată până acum ca fiind predominantă.

Procesul de formare de picături în nori este prezentată în Figura alăturată (după CLOUD). Formarea de aglomerări (clusters) din componente neutre electric (rândul de sus) este amplificată semnificativ (de peste 10 ori) prin crearea de componente încărcate, în prezența razelor cosmice (rândul de jos).

CLOUD a arătat că acidul sulfuric, apa și amoniacul sunt componente care explică în mare parte procesele de formare de aerosoli. Totuși, acestea nu pot explica în totalitate procesele ce duc la formarea de aerosoli. De aceea, continuarea cercetărilor folosind și alte componente atmosferice constituie pașii următori de cercetare ai acestui experiment.

Acest rezultat negativ este unul de foarte mare insemnatate pentru domeniul de energii in care functioneaza in prezent Large Hadron Collider (LHC), de 3.5 TeV + 3.5 TeV pe cele doua fascicule incrucisate de protoni. Acesta va mai functiona la aceasta energie pana la sfarstul anului 2012, perioada in care va cerceta in amanuntime acest domeniu energetic, nu numai pentru cautarea bosonului Higgs. Dupa anul 2014 LHC va trece la dublarea energiei si se va cauta in noul domeniu energetic aceasta particula, care ar putea explica formarea maselor tuturor celorlalte particule elementare. Daca Higgs-ul exista, LHC-ul il va putea detecta. Daca el nu exista, se ridica o noua provocare in fata cercetarilor teoretice si experimentale din fizica.

Conform Modelului Standard actual, intregul spatiu este umplut cu un camp Higgs (ale carui cuante sunt bosonii Higgs). Din interactia particulelor elementare cu acest camp, acestora li se transfera o masa corespunzatoare, proportionala cu taria interactiei cu campul Higgs.

Pana la sfarsitul acestui an LHC va reusi sa obtina o dublare a datelor experimentale existente, care va permite confirmarea acestui rezultat, precum si publicarea de noi rezultate din programul de cercetari de la CERN.

In Experimentul Stern-Gerlach spinul electronului nepereche din atomul de argint este cel care stabilește și spinul atomului ca întreg. De aceea, s-a folosit un fascicul de atomi de argint (vezi Fig.1), care trecut printr-un câmp magnetic neuniform pe direcția Z, este deviat datorită momentului magnetic (un mic magnet bipolar N-S) al atomului, asociat spinului acestuia. Rezultatul arată prezența doar a două valori ale spinului pe direcția Z. Deci, electronul prezintă două valori cuantificate ale acestei proiecții a spinului pe axa Z. Dacă electronul ar fi fost o particulă clasică, atunci ar fi avut orice orientare posibila a spinului, iar cele două limite de incidență pe detector ar fi fost acoperite continuu de toate valorile posibile ale proiecției pe axa Z. In realitate însă s-a văzut ca particulele sunt deviate fie în sus fie în jos, o altă posibilitate fiind exclusă. Acest lucru indică existența unei cuantificări a orientării spinului, pe doar două direcții posibile.

Fig. 1. Experimentul Stern-Gerlach. Deviația atomilor de argint în câmp magnetic neuniform indică prezența a doar două valori posibile ale spinului lor pe direcția verticală (Z) „up” ­ și „down”.

O prezentare schematică a acestui Experiment este arătată în Fig. 2 de mai jos

(după http://phet.colorado.edu/sims/stern-gerlach/stern-gerlach_en.html).

La producerea unui fascicul de atomi de argint din sursă avem o suprapunere de stări cu toate orientările posibile (nedeterminate) ale spinului. Insă, IN URMA MĂSURĂRII spinului de-a lungul axei Z (vezi Fig. 2) starea inițială COLAPSEAZĂ într-o stare bine determinată cu două componente compatibile, având spinul „up” ­ în 50% din cazuri și spinul „down” în celelalte 50% din cazuri.

Fig. 2. Măsurarea spinului atomilor de Ag pe direcția Z („up” ­ și „down”)

De aceea, o măsurare ulterioară a spinului de-a lungul axei Z, cu un al doilea analizor Stern-Gerlach, de exemplu pentru fasciculul cu spin „up” ­ (vezi Fig. 3), nu aduce o nouă modificare (colapsare) a stării de spin. Avem compatibilitate între starea măsurată și mărimea măsurată aleasă de analizor. Probabilitatea de a obține la ieșire aceeași stare „up” ­ este 100%, iar probabilitatea de a obține starea „down” este 0%.

Fig. 3. Reluarea măsurării fasciculului de atomi de Ag cu polarizarea după Z „up” ­ nu produce nici o modificare suplimentară a stării de spin a acestora

Pentru a studia compatibilitatea dintre starea supusă măsurării și mărimea fizică măsurată, alegem de data asta proiecția spinului după o altă axă, de exemplu X. Pentru aceasta luăm un al doilea analizor Stern-Gerlach plasat la 90^o față de primul, pe direcția X.

In acest caz, proiecția pe direcția X a stării de la intrare este complet nedeterminată. De aceea procesul de măsurare va conduce la separarea în alte două componente (fiind vorba de spin semiîntreg) posibile. Astfel la ieșirea din al doilea analizor obținem starea cu proiecția de spin „right” cu probabilitate de 50%, iar cea cu proiecția „left” cu celelalte 50% (vezi Fig. 4).

Să adăugăm acum un nou analizor la ieșirea „right” a analizorului precedent după X, pentru reluarea măsurării pe Z a proiecției de spin și să vedem ce obținem (vezi Fig. 4). O interpretare clasică ne-ar spune că, după ce primul analizor a separat stările cu proiecția „up” ­ pe Z, iar al doilea a separat din acestea pe cele cu proiecția „right” pe X, o nouă măsurare cu un al treilea analizor după Z ar trebui să nu modifice proiecția stărilor „up” ­, deoarece ar avea deja spinul aliniat pe Z, la fel ca în cazul din Fig.3. Adică la ieșire să obținem cu probabilitate 100% stările „up” ­, iar cu probabilitate 0% stările „down”. Dar surpriză, rezultatele experimentale au probabilitățile din Fig.4, adică doar 50% din ele mai au componenta spinului „up” ­, celelalte 50% și-au modificat orientarea după Z în urma măsurării spinului pe direcția X.

Fig. 4. Separarea inițială a atomilor de Ag cu spinul pe direcția Z „up” ­, apoi măsurarea spinului pe direcția X cu rezultatul atât „right” ® cât și „left” ¬ și în final reluarea măsurării pe direcția Z cu rezultatul „up” ­ și „down” ¯. Acesta rezultat din urmă pare de neînțeles deoarece de la început s-au separat cazurile „up” ­ pe direcția Z, atunci de unde au mai apărut cele „down”?

Acest rezultat demonstrează faptul că procesul de măsurare în mecanica cuantică perturbă starea măsurată. Analizorul doi perturbă starea „up” ­ obținută după prima măsurare, ducând la COLAPSAREA acesteia în două stări orientate opus după direcția X, astfel că măsurarea după Z „up” ­, efectuată de al treilea analizor, nu mai are o valoare unică, chiar dacă aceasta a fost măsurată o dată de primul analizor. Este vorba de o altă stare de spin.

In concluzie, observabilele corespunzătoare proiecțiilor de spin după Z și X nu sunt compatibile. In mecanica cuantică acestea sunt descrise prin operatori care nu comută. Ca urmare, nu este posibilă cunoașterea simultană a valorilor acestor componente de spin, și deci nici a direcției vectorului de spin total.

Surpriza este totală dacă luăm și ieșirea „left“ a analizorului după X și o introducem împreună cu „right” la intrarea în analizorul final după Z (vezi Fig. 5). La ieșirea Z dispar cu totul stările cu spin „down” din cazul anterior prezentat în Fig. 4, toți spinii având acum la ieșire orientarea Z „up” ­. Rezultatul arată că prin suprapunerea stărilor de spin „left” și „right” de la ieșirea analizorului după X, s-au evitat perturbațiile produse de acest analizor. Am obținut același rezultat ca în cazul din Fig. 3.

Fig. 5. Prin transferul integral al stărilor de spin după analizorul pe X se elimină perturbația stărilor produse de acest analizor.

Teoria clasică nu poate explica aceste rezultate. Explicația cuantică se bazează pe interpretarea ondulatorie a propagării atomilor din experimentul Stern-Gerlach. Fenomenul este echivalent cu cel care formează maxime și minime de interferență din cazul experimentului cu două fante. La ieșirea Z „up” ­ din ultimul caz Fig. 5, avem un maxim de interferență, iar la ieșirea Z „down” un minim de interferență.

Asemenea ciudățenii în comportarea particulelor elementare nu sunt puține. De aceea și înțelegerea lumii cuantice nu este foarte la îndemână. Insuși Einstein, a avut o serie de îndoieli și controverse cu cei ce au pus bazele mecanicii cuantice, în perioada anilor 1920. Una din principalele controverse a apărut odată cu introducerea de către Max Born a interpretării probabiliste a proceselor fizice ce se petrec la nivel atomic, excluzând astfel posibilitatea unor eventuale explicații cauzale, deterministe. Cu această ocazie Einstein a pronunțat celebra expresie “Dumnezeu nu se joacă cu zarurile”. Impreună cu Podolsky și Rosen, chiar și-au pus întrebarea dacă nu cumva: “Mecanica cuantică este o teorie incompletă ?”. Si au încercat să demonstreze că teoria cuantică este o teorie incompletă, că îi lipsesc unele variabile, care să perimtă descrierea deterministă a proceselor cuantice, excluzând descrierea probabilistă.

Totuși Bohr a susținut, și azi este general acceptat faptul, că pentru descrierea lumii cuantice nu putem folosi un alt limbaj și alte variabile sau mărimi în afara celor din fizica clasică. Dacă am încerca să folosim un limbaj artificial, cu mărimi și concepte fără legătură cu experiența umană de zi cu zi, nu am fi capabili să comunicăm, să ne înțelegem în privința observării și interpretării lumii, fie aceasta cuantică sau necuantică.

Primele semne de întrebare au apărut atunci când s-a văzut că în mecanica cuantică nu se pot folosi unele mărimi fizice uzuale în fizica clasică, deoarece nu pot fi determinate simultan (principiul de nedeterminare Heisenberg). De exemplu, în experimentul cu două fante, dacă se cunoaște impulsul particulei, care specifică lungimea de undă asociată, ea se comportă ca undă. Dar principiul de nedeterminare ne spune că în acest caz poziția (coordonata) nu mai poate fi cunoscută. Invers, dacă îi putem măsura poziția (caracter de particulă), nu se mai poate ști cu certitudine impulsul acesteia, deci nu mai apare caracterul ei ondulatoriu. Cu alte cuvinte, în diverse ipostaze o particulă cuantică se prezintă ca undă, iar în altele ca și corpuscul.

In cazul experimentului cu două fante, electronul se deplasează sub formă de undă, iar când este detectat devine particulă. Observarea individuală a acestuia la trecerea prin una sau prin cealaltă din fante, dar nu prin ambele ca în cazul undelor, este echivalentă cu măsurarea poziției (coordonatei) electronului, fără însă a-i mai putea cunoaște precis impulsul. In concluzie, procesul de măsurare a unor mărimi fizice (aici coordonata) anuleaza comportarea ondulatorie a particulelor.

In cazul experimentului Stern-Gerlach de determinare a spinului electronului, în mod asemănător, nu pot fi determinate simultan de data asta proiecțiile spinului pe oricare două axe de coordonate. Dacă de exemplu se măsoară proiecția spinului pe axa Z, nu se mai poate cunoaște proiecția lui pe axa X. Cu alte cuvinte, prin măsurarea spinului pe axa Z electronul devine particulă, în timp ce de-a lungul axei X acesta rămâne undă.

Intr-un articol viitor voi face o prezentare a experimentului Stern-Gerlach.

http://www.blog.lucianshome.nl/2011/07/bacalaureat-2011-nota-5-cel-mai-usoar-de-luat/ http://www.blog.lucianshome.nl/2011/07/bacalaureat-2011-ii/ http://www.blog.lucianshome.nl/2011/07/bacalaureat-2011-iii-medii-si-corelatii-cosmetizare-de-cancelarie/ .

S-au analizat separat rezultatele la fiecare materie de examen, atât pe țară cât și separat pe județe.

S-au analizat 206924 notări la Limba Romană, 35833 la Matematică T1, 129406 la Matematică T2, 9545 la Limba maternă, 27692 la Fizică, 63869 la Geografie, 57060 la Biologie. Dau ca exemplu histograma cu rezultatele la Limba Română, la Istorie și la Fizică.

Aceste notări au câteva caracteristici comune, subliniate de Lucian Ancu (a se urmări și exemplificările de mai jos):

-          In primul rând este de remarcat notarea excesiva cu note între 5,0 și 5,2

-          Lipsa evidentă de note între 4,2 și 5,0

-          Distribuțiile acestor note sunt departe de o distribuție Gauss, cum s-ar fi așteptat.

-          La Fizică notele sub 5 sunt mai multe decât cele peste 5,2 (sunt excluse notele între 5,00 și 5,20). Adică există un procent foarte mare de cazuți la Fizică.

-          Distribuția mediilor celor promovați prezintă a creștere evidentă a notelor de 6 în urma contestațiilor.

Distribuția notelor de la Limba Romană – Bacalaureat 2011

Distribuția notelor de la Istorie – Bacalaureat 2011

Distribuția notelor de la Fizică – Bacalaureat 2011



Distribuția mediei notelor candidaților care au trecut fiecare probă în parte. Cu roșu media finală. Cu negru media înainte de contestații – Bacalaureat 2011

Când hoția ajunge la mare preț, când șmecheria este cea mai prețuită virtute, când nu școala și familia mai fac educație, ci televiziunile și prost înțeleasa libertate a acestora de a promova pițipoance și mârlani de Dorobanți, munca cinstită este echivalentul prostiei, iar nu valoarea adăugată este importantă, ci cum aceasta se poate deturna în propriul buzunar.

Intr-o asemenea societate, cu valorile răsturnate, dorința de integrare europeană de exemplu, nu înseamnă deschiderea unor intercorelații, o interconectare la sistemul economic și social dezvoltat în secole de încercări și eșecuri, cu posibilități de a produce valoare adăugată, ci mai degrabă o nouă sursă de venit și câștiguri nemeritate. Adesea auzim, „Ce putem obține de la Europa“ și mult mai puțin „Cum și cu ce putem fi apreciați în Europa“. In cazuri limită ajungem și la afirmații de genul „Să ne mai lase Europa cu sfaturile și pretențiile ei“. Asta nu înseamnă că tot ce vine din Europa este valoros și demn de urmat, dar a avea capacitatea de a vedea în primul rând bârna din propriul ochi și nu doar paiul din ochiul altuia, este esențial în plasarea pe același sistem de valori.

Actualul sistem de învățământ a fost deturnat, cu bună știință, de personaje cu interese economice și financiare evidente. S-au deturnat scopurile învățământului prin implicarea în sistemul cererii și ofertei, nu atât în producerea unui învățământ de calitate, cât în producerea de diplome. Acestea erau produsele finale ale învățământului românesc, iar nu oameni pregătiți de bună calitate. Așa s-a ajuns, cu ajutorul unor personaje corupte și iresponsabile, la eliberarea de diplome fără acoperire în cunoștințe, ba chiar la promulgarea unor legi care să permită inființarea de universități gen Spiru Haret sau la acordarea de diplome de doctor unor indivizi fără cunoștințele și competențele necesare.

Când s-a umplut paharul, când buba s-a spart și s-a constată că pe o asemenea cale nu mai e posibil de urmat, cei vizați încep să țipe ca din gură de șarpe că li se îngrădesc libertățile, că sunt încălcate principiile democrației, a autonomiei universitare, etc. Care libertăți, libertățile și autonomiile prost înțelese. A venit însă Funeriu să le arate care sunt adevăratele libertăți și valori. A venit Funeriu, care nu are de ce să se teamă, inclusiv de bălăcăreala ce i se face în presă (vezi exprimarea „colega“, de altfel foarte românească). Mai mult, are tăria de a trece peste jignirile evidente ce i se aduc. Este cu o clasă peste toți cei care încearcă să își bată joc de el și e conștient de acest lucru. Nu este și nu poate fi șantajat, spre deosebire de cei care au ocupat acest fotoliu de ministru. Dorința de a face curățenie în învățământul românesc, după murdăriile făcute de predecesorii lui, sunt mai puternice decât toate atacurile sordide la persoana lui.

Bacalaureatul 2011 ne-a pus oglinda în față și ne-a arătat cine și cum suntem. Ce am vazut nu ne-a plăcut, dar trebuia o data să recunoaștem realitatea din învățământul românesc. Un examen care ne-a arătat cum și cât de bine sunt pregătiți elevii noștri, cum și cât de profesionist este sistemul și cadrele didactice din România. Abia acum ar fi trebuit analizată finanțarea unităților de învățămînt, conform calității pregătirii și rezultatului obținut de absolvenții acestora.

Bacalaureatul 2011 ne-a arătat că normalul este o excepție în România. Televiziunile anti-Băsescu nu scapă prilejul să se alieze cu chiulangii și cu cei care nu au fost în stare să promoveze un examen de cunoștințe generale, iar nu un concurs de admitere sau de atingerea unor performanțe deosebite. In numele libertății de exprimare, o serie de așa-ziși „formatori de opinie”, care urmăresc, nu atât dezbaterea de idei și principii aplicate unor situații concrete, cât mai ales interesul propriu sau al unui grup, s-au unit spre a face o nouă bălăcăreală publică lui Funeriu si celor ce le prezintă realitatea verde în față.

Intr-o asemenea situație, cei care au promovat ar fi trebuit remarcați și apreciat rezultatul obținut, exemplul lor trebuia făcut cunoscut și prețuit. Dar aici ne încadrm în normal – tăcere pe toate liniile. Acestora însă le este suficient succesul propriu și nu așteaptă mai mult decât ca acesta să le fie recunoscut. Caracterul licit al dobândirii diplomei nu se prezumă, el trebuie dovedit cu ocazia Bacalaureatului.

Hai să vedem despre ce este vorba (vezi Figura de mai jos)

1. Plasma este alcătuită din ioni pozitivi și electroni liberi.
2. Un pachet de electroni, obținut cu ajutorul unui puls laser ultra-scurt și ultra-intens, este injectat în plasmă. Ca urmare, acest pachet de electroni în mișcare, va îndepărta electronii liberi din plasmă, aceștia fiind mult mai ușori și mai mobili decât ionii pozitivi.
3. Ionii pozitivi pe de altă parte, sunt atrași în vecinătatea pachetului de electroni, rezultând în acest fel un siaj de ioni pozitivi în urma pachetului de electroni în mișcare prin plasmă. Electronii liberi nu sunt lăsați să se depărteze prea mult. Ei sunt atrași de data asta de masa de ioni pozitivi grupată în urma pachetului de electroni.
4. Electronii  liberi venind în spatele pachetului, ajung să împingă acest pachet de electroni, imprimându-i o viteză suplimentară, adică îi accelerează.

Fenomenul este asemenător cu unda din spatele unei barci cu motor, pe care un surfer o poate folosi ca să înainteze, fără să folosească alt mijloc de locomoție.

Câmpurile electrice acceleratoare obținute în acest fel sunt cu mult mai intense decât oricare alte câmpuri existente în acceleratoarele de particule actuale. Acestea din urmă ajung la valori de ordinul MV/m (milion de volți pe metru). Adică, electronii sunt împinși de un milion de volți pe fiecare metru într-un tub de accelerare, folosind tehnologia actuală de radiofrecvență. Aceasta înseamnă că pentru a crește energia electronilor din ce în ce mai mult, va trebui să folosim acceleratoare din ce în ce mai lungi. Așa s-a ajuns ca LHC-ul să aibe o lungime de cca. 27 km.

Obținerea unor asemenea câmpuri electrice ultra-puternice, de ordinul GV/m (un miliard de Volți pe metru), arată că, folosind tehnologia de accelerare în plasmă, se vor putea realiza acceleratoare cu dimensiuni de ordinul metrilor, lucru ce va permite spre exemplu, dotarea fiecărui institut sau universitate cu câte un asemenea accelerator.

Revenind la știrea „bombă” lansată de jurnaliștii de la Libertatea, vedem că între transportul sau accelerarea electronilor și teleportarea lor nu este absolut nici o legătură. Făcând, intenționat sau nu, înlocuirea cuvântului transportare cu teleportare, se obțin aberații care țin de domeniul fantasmelor.

Să analizăm puțin aceste rezultate. Valoarea maximă a activității iodului radioactiv măsurat este A=0,75 Becquerel/litru (20 pCi/l). Adică, în medie s-au observat 0,75 dezintegrări/sec de I-131. Daca acesta are timpul de înjumătățire T_1/2 = 8 zile (sau constanta de dezintegrare l=0,693/T_1/2=10^-6/sec), inseamna că numărul total de atomi radioactivi dintr-un litru de apă este de N=A/l=0,75×10⁶ atomi la un număr total de 3×10²⁵ molecule de apă.

Acest raport este egal cu cel al dispersiei unei picături (0,025ml) în 10¹⁵ litri de apă (10¹² tone apă), adică într-un râu cu lungime 100000  km, lățime 1km și adâncime 10m.

Publicarea acestor rezultate nu este de nici un fel un semnal de îngrijorare. Dimpotrivă, arată capacitatea noastră de a detecta urme infime de radioactivitate, pentru un eventual “early warning“ nuclear.

In Statele Unite, la University of California (http://enenews.com/radioactive-iodine-131-in-rainwater-sample-near-san-francisco-is-18100-above-federal-drinking-water-standard) pe data de 23 martie 2011, s-au detectat urme de iod radioactiv provenite de la Fukushima la nivel de 20,1 Becquerel/litru (543 pCi/l). Ceea ce înseamnă cam de 181 ori peste limita (3 pCi/l) permisă în Statele Unite a concentrației de iod-131 în apa potabilă. Limita maxim permisă de 3 pCi/l s-a considerat pentru consumul anual de apă al unei persoane, astfel încât doza anuală de radiație provenită din iod radioactiv, să nu depășească 4 milirem.

Deci și la noi concentrația maximă de iod radioactiv măsurată în apa de ploaie depașește pe cea permisă în apa potabilă cam de 7 ori. Recomandare, a nu se folosi apă de ploaie ca apă potabilă timp îndelungat, astfel încât într-un an să nu se acumuleze o doză de radiație peste valoarea maxim permisă.

Nota: Unitatea de măsură a activității radioactive este Becquerel (Bq) și măsoară viteza de dezintegrare (de nuclee ce se dezintegrează pe secundă). 1Bq = 1 dezintegrare/sec.

Unitatea veche este Curie. 1 Ci = 3,7 x 10¹⁰ dezintegrări pe secundă, adică, 1 Ci = 3,7 x 10¹⁰ Bq.

pCi (pico Curie) este o subunitate a Ci. 1 pCi = 10^-12 Ci = 0,037 Bq.

-       a deplasat tarmurile de est ale Japoniei cu 3,96 m (13 picioare) spre Statele Unite

-       a deplasat axa Pamantului cu 16,51 cm (6.5 inches)

-       a dus la formarea unui rift la o adancime de 24,1 km (15 mile) sub nivelul marii cu o lungime de cca. 300 km (186 mile) si largime de 150 km (93 mile)

-       a scurtat durata zilei cu 1.6 microsecunde

-       a scufundat Japonia cu cca 0.6 m (2 picioare)

Aceste efecte se datoreaza racirii miezului Pamantului, incepand de la scoarta spre interior. Ca urmare se produc rearanjari ale scoaertei, cu deplasarea masei Pamantului spre centrul acestuia, deci cu micsorarea razei Pamantului. Aceasta duce la marirea vitezei de rotatie (conservarea momentului cinetic) si deci la scurtarea duratei unei zile.

In ultimul timp, asemenea cutremure, ca cel din anul trecut din Chile, cu o magnitudine de 8.8 grade Richter a dus la scurtarea zilei cu fractiune de secunda, in timp ce cutremurul din Sumatra din 2004 a scurtat ziua cu 6.8 microsecunde.

Prelungirea lucrului la energia de 3.5 TeV pe fiecare fascicul a fost facuta la cererea fizicienilor, avand in vedere excelenta functionare a acceleratorului la aceasta energie record, care trebuie exploatata si valorificata cat mai bine posibil. Dupa cum au aratat rezultatele obtinute pana acum, se intrevad posibilitati reale de a obtine rezultate deosebite. Dupa cum spune Directorul de Cercetare CERN, Silvio Bertolucci „daca natura este darnica cu noi, iar particulele supersimetrice sau bosonul Higgs se afla in domeniul de mase posibil de atins cu actuala energie a LHC-ului, le vom putea avea pe masa pana la finele anului 2012”.

Acceleratorul LHC va incepe sa functioneze in aceasta luna si va furniza protoni de 3.5 TeV pe fiecare din cele doua fascicule incrucisate, celor 4 experimente mari (ALICE, ATLAS, CMS si LHCb), pana la mijlocul lui Decembrie.

Grupul SCImago a realizat:

• evaluarea prestigiului revistelor științifice

(SCImago Journal Rank – SJR http://www.scimagojr.com),

• evaluarea performanțelor științifice ale institutelor și universitaților din întreaga lume (SCImago institution Rank – SIR (http://www.scimagoir.com).

Raportul „SIR World Report 2010” prezintă date cantitative legate de numărul citărilor și al articolelor științifice publicate în perioada 2004-2008. Clasificarea cuprinde instituțiile de cercetare din întreaga lume, cu cel puțin 100 articole publicate în 2008. Acestea acoperă 80,55% din producția științifică mondială din perioada analizată și cuprinsă în cunoscuta bază de date SCOPUS (http://www.scopus.com).

Analiza producției științifice este evaluată cu ajutorul a patru indicatori, astfel încât să ofere o informație cât mai relevantă legată atât de cantitatea cât și de calitatea producției științifice a fiecărei instituții analizate (vezi http://www.scimagoir.com/methodology.php?page=indicators).

Performanțele cantitative sunt relevate prin indicatorii:

• O::Output, ce specifică numărul de articole publicate în revistele științifice de specialitate
• IC::International Collaboration, ce specifică raportul dintre articolele publicate în colaborare cu autori din instituții din alte tari și numarul total de articole ale unei instituții.

Performanțele calitative sunt relevate prin indicatorii:

• Q1::High Quality Publications, ce specifică procentul din articolele unei instituții, publicate în primele 25% reviste de prestigiu din clasificarea „SCImago Journal Rank – SJR”
• NI::Normalized Impact, ce specifică raportul dintre impactul științific mediu al unei instituții și impactul mediu mondial al articolelor din domeniul avut în vedere în aceeași perioadă de timp. De exemplu un Impact Normat NI=0.8 înseamnă că instituția respectivă este citată cu 20% mai puțin decât media mondială în domeniu, iar un Impact Normat NI=1.3 înseamnă o rată de citare cu 30% peste media mondială.

Valoarea unei instituții, indiferent de mărimea acesteia, este măsurată prin Impactul Normat – NI, care ia în considerare numărul de citări dintr-un domeniu (subject area) într-un interval dat de timp, minimizând în acest fel dependența de mărimea și profilul instituției avute în vedere. Măsoară rezultatele acestei instituții, în comparație cu cele mondiale dintr-un domeniu dat.

Se observă o corelație evidentă între indicatorii Q1 și NI, adică între capacitatea unei instituții de a publica în reviste de prestigiu (măsurată prin Q1) și impactul cercetărilor instituției respective asupra comunității științifice mondiale (măsurat prin NI). Această situație nu este influențată de mărimea instituției, deci de capacitatea instituțiilor mari de a publica un numar mare de lucrări.

In Raport, instituțiile sunt clasificate în trei categorii, în conformitate cu gradul de excelență, prin aportul la producția științifică mondială, măsurată prin Impactul Normat – NI

Categoria verde pentru valori  NI > 1.75 (aport mondial semnificativ)

Categoria galben pentru valori  1 < NI < 1.75 (peste aportul mondial mediu)

Categoria roșu pentru valori  NI < 1 (sub aportul mondial mediu)

In continuare am extras datele referitoare la instituțiile din România, așa cum apar în „SIR World Report 2010”. FARA COMENTARII.

Global Ranking

http://www.scimagoir.com/pdf/sir_2010_world_report.pdf

Total 2833 institutions.

Physical Sciences

Chemistry, Chemical Engineering, Physics and Astronomy, Earth and Planetary Sciences, Computer Science, Environmental Science, Materials Science, Energy, Mathematics, Engineering

http://www.scimagoir.com/pdf/ranking_world10_physical.pdf

Total 2277 institutions.

Health Sciences

Medicine, Nursing, Veterinary, Dentistry, Health Professions

http://www.scimagoir.com/pdf/ranking_world10_health.pdf

Total 1875 institutions.

Life Sciences

Agricultural and Biological Sciences, Biochemistry, Genetics and Molecular Biology, Immunology and Microbiology, Neuroscience, Pharmacology, Toxicology and Pharmaceutics

http://www.scimagoir.com/pdf/ranking_world10_life.pdf

Total 2250 institutions.

Social Sciences & Humanities

Arts and Humanities; Social Sciences; Economics, Econometrics and Finance; Decision Sciences; Psychology; Business, Management and Accounting

http://www.scimagoir.com/pdf/ranking_world10_social.pdf

Total 908 institutions.

Instituțiile sunt grupate în cinci sectoare de activitate: Invățământ Superior (HE), Sistem de Sănătate (HL), Agenții Guvernamentale (GO), Corporații Private (PR) și Altele (OT).

WR/RR/CR World/Region/Country Rank

AF – Africa, AS – Asia, EE – Eastern Europe, LA – Latin America, ME – Middle East,

NA – Northern America, OC – Oceania, WE – Western Europe.

Să vedem la început ce sunt și cum se formează aceste jeturi de particule.

Jeturile sunt fascicule de hadroni (protoni, neutroni, mezoni, etc.)  produse în urma expulzării a doi quarci din protonii sau neutronii nucleelor ionilor grei de Pb ce se ciocnesc, după cum se vede în Figura 1 cu quarcii c și d. Acești quarci, care se mișcă în direcții opuse, se transformă (prin hadronizare) imediat în jeturi de particule, care ies din regiunea fierbinte de ciocnire (fireball) și ajung să fie detectați de sistemul de detectori.

Dacă jetul de particule traversează un mediu de plasmă quarc-gluonică, aceasta acționează ca un drenaj pentru energia jetului, ducând la stingerea lui. Adică la imposibilitatea dezvoltării în continuare a cascadei de particule. Are loc stingerea jetului (jet quenching). Acesta nu mai poate ieși din fireball, adică din regiunea fierbinte de ciocnire și deci nu mai poate fi detectat din exterior.

Dacă interacția dintre quarci are loc în apropiere de suprafața fireball-ului, ca în Figura 2, jetul format în apropierea suprafeței va ieși din regiune și va fi detectat, în schimb cel pornit pe direcție opusă va fi absorbit până la ieșirea din fireball, nemaifiind detectat. Jetul s-a stins în fireball-ul de plasmă quarc-gluonică.

Aceste cercetări cu ioni grei de Pb fac parte din programul prioritar al CERN-ului în încercarea de a crea materia în condițiile din timpul nașterii Universului. In acele momente Universul nu era alcătuit din aceleași caramizi (atomi nuclee, etc) ca în momentul actual. Condițiile erau mult prea fierbinți pentru a permite existența quarcilor în structuri legate, astfel încât să formeze protonii și neutronii, care stau la baza structurii materiei actuale. In schimb, quarcii și gluonii se mișcau liber în această stare de plasmă quarc-gluonică.

Experimentele de la CERN cu ioni grei vizează tocmai realizarea acestor stări și studierea plasmei quarc-gluonice. Scopul final este cel de a elucida evoluția Universului timpuriu precum și natura interacțiilor tari, care leagă quarcii între ei prin intermediul gluonilor, pentru a forma protonii și neutronii, precum și legarea ulterioară a acestora, conducând în final la toate nucleele atomilor din tabelul periodic al elementelor.

In recentele rezultate de la CERN (experimentele ATLAS, CMS și ALICE) au permis observarea și măsurarea jeturilor de particule rezultate din ciocnirile ionilor de Pb. Producerea acestora am vazut că se datorează ciocnirii constituenților elementari ai materiei nucleare (quarcii și gluonii), cu extragerea a doi asemenea constituenți ce zboară pe direcții opuse. Jeturile de particule se formează prin hadronizarea, adică alipirea de acești quarci, ce au pornit pe direcții opuse, de alți quarci și antiquarci aflați în stare virtuală în vidul quantic.

In cazul ciocnirilor dintre ionii grei, jeturile o dată formate trebuie să traverseze regiunea fierbinte din jurul ciocnirii, formată din plasma quarc-gluonică. Interacția particulelor din jet cu mediul firbinte și dens al plasmei quarc-gluonice, duce la disiparea energiei jetului și deci stingerea lui. Acesta este unul din procesele care pot fi studiate în vederea cercetării comportării plasmei quarc-gluonice și deci a materiei în primele momente ale formării Universului, în Big-Bang.

Antimateria constituie una din cele mai intrigante mistere pe care Natura ne-o pune pe masa de lucru. Atunci când materia se întâlnește cu antimateria, cele două entități se anihilează reciproc, conducând la transformarea întregii lor mase în energie, sub formă de radiație electromagnetică.

In momentul producerii Big-Bang-ului, materia și antimateria au fost produse în cantități egale. Cu toate acestea, pe parcurs, se pare că antimateria a dispărut din Universul nostru, acesta fiind alcătuit doar din materie. Pentru a afla ce s-a întâmplat cu antimateria, care au fost cauzele și proprietățile acesteia ce au condus la disipariția ei, s-au realizat o serie de experimente. Acestea au pus la punct și realizat metode și tehnici de producere și punere sub observație a antimateriei. Printre aceste experimente se numără și Colaborările ALPHA, ASACUSA și ATRAP de la CERN.

Experimentele de la CERN care studiază antimateria, în particular antihidrogenul, folosesc una din facilitățile unice din lume existente aici – „Antiproton Decelerator” (AD). Acesta este construit ca un accelerator având o circumferință de 188 m, dar în loc să accelereze particulele, în particular antiprotonii, el îi frânează, prin același sistem de câmpuri magnetice și cavități de radio-frecvență.

Prin ciocnirea protonilor accelerați în PS (Proton Synchrotron) cu o țintă metalică (Cu sau Ir) , se produc printre alte particule și antiprotoni. Aceștia sunt selectați și preluați de Antiproton Decelerator și apoi amestecați cu antielectronii (electroni pozitivi sau pozitroni) produși în mod similar și păstrați într-un acumulator de pozitroni (capcana Penning). Prin atracția Coulombiană dintre antiprotonii negativi și antielectronii pozitivi rezultă un atom de antihidrogen, care preluat fiind în capcana magnetică a experimentului ALPHA, conceput astfel încât să păstreze antihidrogenul într-un câmp magnetic (antihidrogenul având moment magnetic), fără a ajunge în contact cu orice obiect din materie obișnuită. In această stare antihidrogenul poate fi studiat și îi pot fi măsurate proprietățile.

Experimentul ALPHA împreună cu experimentul ATRAP (tot de la CERN) au pus la punct metoda de producere de antihidrogen în cantități mari, deschizând astfel posibilitatea de a studia în detaliu acest atom de antimaterie. ALPHA în publicație de ieri, amintită la început, a arătat ca este posibil a păstra asemenea atom de antihidrogen timp de mai multe zecimi de secundă, absolut suficient pentru a-l studia și a-i măsura proprietățile.

In legătură cu aceasta, s-a amintit că România a început demersurile pentru a deveni membru CERN din anul 2008, când CERN-ul a acceptat cererea României de a deveni candidat la statutul de membru CERN. In februarie acest an, Ministrul Daniel Funeriu a semnat împreună cu Directorul General Rolf Heuer un protocol în acest sens. Pasul final în activarea procesului de acces a fost făcut prin ratificarea acestuia, pe data de 13 Octombrie 2010, cu unanimitate de voturi, de către Parlamentul României.

Statutul României de candidat CERN va dura o perioadă de 5 ani, începând cu 1 Ianuarie 2010, perioadă în care România va trebui să demonstreze că este capabilă să facă față cerințelor impuse de o asemenea instituție internațională de prestigiu. In această perioadă participarea la proiectele CERN, atât din punct de vedere științific cât și financiar, va trebui să ajungă la nivelul normal al oricărei țări membre CERN.

Implicarea cercetătorilor români în proiectele CERN este remarcată însă cu mult înaintea anului 2008, aceștia fiind prezenți și participând la experimentele ce se desfășoară la CERN încă de la începutul anilor 1990. Directorul General Rolf Heuer remarcă prezența și vizibilitatea cercetătorilor români în colaborările ALICE, ATLAS și LHCb de la LHC, la colaborările DIRAC și ISOLDE de la PS, precum și la programul GRID. Să sperăm că cercetătorii români își vor putea face remarcată prezența și vor putea obține rezultate apreciate de lumea științifică internațională, prin accesul la această infrastructură performantă de cercetare.

Incepând cu data de 4 Noiembrie 2010 s-a trecut la un nou regim de accelerare prin folosirea ionilor de plumb http://twitter.com/cern/. Prin aceasta este vizat un alt obiectiv al programului LHC, anume cel de creare a materiei sub forma și în condițiile existente în primele momente ale existenței Universului (Big-Bang). Este vorba de materia aflată într-o stare deosebit de fierbinte și densă, plasma quark-gluonică, care va putea fi urmărită în evoluția acesteia, conducând la materia ce alcatuiește Universul actual. Aceste studii vor putea releva printre altele proprietățile interacțiilor tari, cele care răspund de confinarea quarci-lor și formarea de structuri mai complexe, cum sunt protonii și neutronii.

Primele ciocniri plumb-plumb de la LHC au fost observate de experimentele ALICE, ATLAS și CMS în noaptea trecută (6 Noiembrie 2010). In acest regim LHC-ul va funcționa până pe 6 Decembrie 2010, după care se va opri pentru operațiuni de mentenanță, pâna în februarie 2011, când se vor relua lucrările și experimentele de fizică.

Acest lucru s-a putut verifica doar cu obiecte ce se misca cu viteze apropiate de viteza luminii, in general particule la energii inalte, ca cele obtinute la acceleratoarele de particule, cum ar fi cel de la CERN. De curand insa (24 Sept.2010) s-au publicat (Science  Vol.329, p.1630) rezultatele masurarii dilatarii timpului pentru miscarea unor obiecte cu viteze obisnuite, de ordinul a 10m/s=36km/h. Evident, de data asta dilatarea timpului nu se masoara in ani ci in fractiuni de secunda. Sa vedem cum s-a facut aceasta determinare.

Grupul de cercetatori C.W.Chou, D.B.Hume, T.Rosenband, D.J.Wineland de la National Institute of Standards and Technology (NIST), Boulder, Colorado, USA, au folosit pe post de „ceas” frecventa f a radiatiei electromagnetice emise de ionul de ²⁷Al⁺. Aceasta s-a masurat cu ajutorul unui laser, care a produs excitarea tranzitiei ¹S₀ ßà ³P₀, si care la rezonanta are frecventa egala cu cea de emisie a ionului de ²⁷Al⁺. Un asemenea „ceas” realizat de grupul de cercetatori mai sus amintit, are o precizie de o secunda la 3,7 miliarde de ani.

In acest fel s-au masurat frecventele emise atat de un ion in miscare cat si de unul in repaus. In functie de viteza, care a variat intre 0 – 40m/s, frecventa radiatiei emise de ionul in miscare a scazut fata de cea a ionului in repaus cu o valoare relativa de df / f₀ = 10^-14 ori pentru viteza de 40m/s (vezi graficul din Figura 1). Daca frecventa radiatiei a scazut inseamna ca perioada de oscilatie T = 1/f a crescut, deci a avut loc o dilatare a timpului, in perfecta concordanta cu prezicerile teoriei relativitatii speciale.

Daca cineva este interesat si de unele detelii de realizare a experimentului amintit, in cele ce urmeaza dau si aceste informatii:

1. Obiectul de studiu il constituie ionul de ²⁷Al⁺. Masurarea frecventei luminii emise de acesta, la tranzitia intre nivelele ¹S₀ ßà ³P₀, ne poate furniza frecventa cu care „bate” ceasul propriu, fie ca este in repaus, fie ca este in miscare.
2. In Figura in partea stanga jos, deasupra primului ceas, se afla un ion de ²⁷Al⁺ in repaus, captat  fiind in centrul unui camp electric quadrupolar de radiofrecventa.
3. Deasupra celui de-al doilea ceas se afla alt ion de ²⁷Al⁺ asupra caruia actioneaza, pe langa campul electric quadrupolar de radiofrecventa si un camp electric constant, care il deplaseaza din pozitia centrala, de echilibru. De aceea, acesta executa o miscare oscilatorie datorita campului de radiofrecventa, care nu se mai anuleaza ca in primul caz. Amplitudinea de oscilatie este mai mare sau mai mica, functie de departarea fata de pozitia centrala. Ca urmare si viteza medie creste oadata cu aceasta distanta (frecventa fiind aceeasi).
4. Experimentul ne arata ca ceasul din stanga merge mai repede; frecventa radiatiei emise de ionul de ²⁷Al⁺ aflat in repaus este mai mare ca a celui din dreapta, aflat in miscare.
5. Frecventa radiatiei emise in cele doua situatii, este masurata cu ajutorul unui laser (vezi lumina albastra ce vine din directia indicata prin sageti) care la rezonanta are aceeasi frecventa cu cea a sursei de emisie – ionii de ²⁷Al⁺.
6. Graficul din Figura prezinta variatia relativa a frecventei de emisie (df / f₀) fata de cea din repaus f₀, in functie de viteza medie a ionului in miscare (v_rms). Dupa cum se vede, are loc o scadere, avem valori negative pentru variatia frecventei, cu atat mai mare cu cat viteza este mai mare. Deci are loc o dilatare a timpului, timpul se scurge mai incet pentru obiectul in miscare.

Figura. Dilatarea relativista a timpului observata la viteze obisnuite (10 m/s = 36 km/h) prin scaderea frecventei radiatiei emise de obiectul in miscare fata de cel in repaus. Diferenta df=f-f₀ dintre frecventa in miscare si cea in repaus este negativa.

1. Teoria speciala a relativitatii, arata ca un ceas aflat in miscare uniforma, are o frecventa de bataie mai mica decat cel aflat in repaus. Pe de alta parte,
2. Teoria generala a relativitatii, arata ca un ceas aflat in apropierea suprafetei unei planete merge mai incet ca unul aflat la o inaltime de suprafata planetei.

Primul caz este bine cunoscut si verificat in diverse experimente de fizica particulelor elementare. Al doilea caz a fost si el verificat, iar de curand (24 Sept.2010) s-au publicat (Science Vol.329, p.1630) rezultatele masurarii dilatarii timpului datorata variatiei intensitatii campului gravitational terestru intre doua puncte aflate pe verticala la o distanta de Dh = 33 cm.

Grupul de cercetatori C.W.Chou, D.B.Hume, T.Rosenband, D.J.Wineland de la National Institute of Standards and Technology (NIST), Boulder, Colorado, USA, au folosit pe post de „ceas” frecventa f a radiatiei electromagnetice emise de ionul de ²⁷Al⁺. Aceasta s-a masurat cu ajutorul unui laser, care a produs excitarea tranzitiei ¹S₀ ßà ³P₀, care la rezonanta are frecventa egala cu cea de emisie a ionului de ²⁷Al⁺. Un asemenea „ceas” realizat de grupul de cercetatori mai sus amintit, are o precizie de o secunda la 3,7 miliarde de ani.

S-au masurat prin urmare atat frecventa f₀ de emisie a ionului de ²⁷Al⁺ aflat la nivelul solului, cat si frecventa f a ionului aflat la o inaltime de 33 cm fata de sol (vezi Figura). Cele doua asemenea ceasuri au prezentat o variatie relativa a frecventei de oscilatie df / f₀ = (4,1 ±1,6) ´10^-17.

Daca frecventa radiatiei a scazut la ceasul de jos, inseamna ca perioada de oscilatie a acestuia T = 1/f a crescut, deci a avut loc o dilatare a timpului in campul gravitational mai intens, in perfecta concordanta cu prezicerile teoriei generale a relativitatii. Folosind legatura intre aceasta marime si diferenta de inaltime Dh, prin relatia: df / f₀ = g Dh / c², unde g=9,80 m/s² este acceleratia gravitationala a locului, iar c este viteza luminii, putem folosi variatia df a frecventei de oscilatie a radiatiei electromagnetice la masurarea inaltimii la care se afla ceasul nostru.

Asemenea efecte relativiste observate si masurate cu ajutorul unor ceasuri atomice in domeniul optic al oscilatiilor electromagnetice, prezinta precizii deosebite, dupa cum am spus mai sus. Aceasta permite observarea unor variatii mici ale campului gravitational, cu aplicatii in geodezie, hidrologie si testarea unor procese fizice fundamentale din spatiu.

O retea geodezica realizata cu asemenea ceasuri atomice, permite masurarea distantelor de la Pamant la diverse obiecte cosmice sau pentru determinarea inaltimii diverselor puncte terestre, cu o rezolutie spatiala foarte buna. De asemenea reluarea masurarilor in cazurile de modificare a scoartei terestre, se poate face cu multa promptitudine, precum si in cazurile de alcatuire a hartilor cu ajutorul masurarilor cu sateliti. Ramane sa vedem cat de repede aceste rezultate vor ajunge implementate in practica.

Figura. Conform teoriei generale a relativitatii, un ceas aflat in camp gravitational intens (la inaltime mai joasa) merge mai incet ca unul aflat in camp gravitational slab (la o inaltime mai mare). (dupa C. W.  Chou et al.,  Science  329, 1630-1633 (2010))

Datele cele mai semnificative sunt sintetizate in tabelele de mai jos, fiind comparate cu cele din anul 2008, fara nici un fel de comentariu.

Intregul modul AMS a fost construit la CERN si urmeaza a fi montat pe Statia Spatiala Internationala (ISS), aflata pe o orbita terestra inca din 1998. Asamblarea acestei Statii Spatiale se face prin adaugarea de noi si noi module spatiale, astfel ca procesul de constructie continua si se va termina prin 2011. Este asteptata apoi o perioada de functionare de pana in 2015 sau chiar 2020.

Pe 25 August, modulul AMS va fi transportat de la CERN la Aeroportul din Geneva si apoi pe 26 August, cu ajutorul unui avion Galaxy al US Air Force, va ajunge la Centrul Spatial Kennedy din Florida, detalii pe http://www.esa.int/esaCP/SEM0R65OJCG_index_0.html.

In luna februarie acest an, detectorul AMS a fost testat la Centrul European de Cercetari si Tehnologii Spatiale (ESTEC) din Noordwijk (Olanda). In urma acestor teste s-a decis schimbarea magnetului supraconductor cu un magnet permanent de la prototipul AMS-01. Motivul, timpul de viata prea scazut al supraconductorilor (maximum trei ani) datorita lipsei posibilitatii de reumplere cu heliu lichid. Cu ajutorul magnetului permanent perioada de functionare va fi egala cu cea a Statiei Spatiale.

In noua configuratie, detectorul AMS a fost testat din nou in fascicul de particule accelerate de la CERN, pentru a calibra si verifica intreaga configuratie experimentala, inainte de a pleca de la Geneva.

La Centrul Spatial Kennedy, modulul AMS va fi testat suplimentar intr-o „camera alba”, dupa care va fi transportat si incarcat in naveta spatiala. NASA pregateste o ultima lansare din programul navetelor spatiale in februarie 2011, cand va fi urcat pe orbita si modulul AMS.

Odata ajuns la Statia Spatiala Internationala, detectorul AMS va incepe detectarea si masurarea de raze cosmice, in vederea cautarii de antimateria si materie neagra din Univers. Datele vor fi transmise la Houston (SUA) si apoi la CERN-Prevessin (Franta), unde se afla centrul de control al detectorului AMS. De asemenea, datele vor ajunge si la diverse centre de cercetare din colaborarea AMS, pentru analiza si prelucrarea datelor.

Prin determinarile pe care AMS le va efectua in spatiu se spera ca se vor gasi raspunsuri la multe din intrebarile pe care lumea stiintifica le are in fata, legate de cunoasterea si descifrarea misterelor Universului, printre care si cel legat de constituentii majori ai Universului si misterul asimetriei materie-antimaterie.

Sa trecem deci sa facem cateva experiente cu particule, mai mari sau mai mici, incepand cu niste bilute (din marmora) si terminand cu electroni, si sa incercam sa intelegem modul de interactie si detectare a lor in urma trecerii prin fantele unui perete.

1. 1. Experimentul cu bilute

• La inceput vom face experimentul cu bilutele. Vom lua un tun de mici dimesiuni si vom lansa in mod aleator aceste bilute spre un perete cu o fanta ingusta. Cele care vor trece prin fanta vor fi inregistrate prin urma pe care o lasa pe un ecran, aflat la o oarecare distanta de perete. Rezultatul unui asemenea experiment, asa cum ne-am asteptat, este o imagine a fantei proiectata pe ecran, sub forma unei benzi (vezi Fig.1). Adica nu se observa nici un fenomen de difractie (ocolire a marginilor fantei).

Fig.1

• Sa vedem acum ce se intampla daca punem doua fante in fata fluxului de bilute lansate spre peretele cu fante. Fara prea multa bataie de cap se poate vedea ca se obtin, asemenator ca in cazul unei singure fante, imaginea de data asta a celor doua fante, ca doua benzi paralele, (vezi Fig.2).

Fig.2

1. 2. Experimentul cu unde.

• Acum sa trecem si sa repetam acelasi experiment cu undele de pe suprafata unei ape. Odata ce unda initiala loveste fanta, aceasta devine un nou centru de oscilatie, o sursa de noi unde sferice (principiul Huygens). Celelalte puncte de oscilatie de pe frontul undei initiale fiind oprite de peretii fantei, astfel incat unda initiala nu se mai propaga in continuare pe aceasta portiune. Mai departe se propaga doar undele secundare produse de fanta. Cu toate acestea, pe ecranul de inregistrare se obtine o imagine cu un maxim de intensitate (vezi Fig. 3) in aceeasi pozitie ca in cazul anterior al bombardarii cu bilutele de marmora.
• 

Fig.3

• Daca adaugam inca o fanta alaturi de prima, se va produce un fenomen deosebit de interesant. Cele doua fante constituie ca mai inainte cate un centru de oscilatie de unde secundare, care interfera constructiv sau distructiv, functie de faza oscilatiei din momentul intalnirii celor doua unde, ca in Fig.4.

Fig.4

Pe ecran vor aparea franje de interferenta, cu un maxim principal central si mai multe maxime secundare laterale, cu intensitati ce scad spre marginea ecranului (vezi Fig.5).

Fig.5

1. 3. Experimentul cu fascicul de electroni.

• Sa trecem acum la particule cuantice si sa bombardam fantele noastre cu un fascicul de electroni dintr-un tun electronic (ca cel din tubul cinescop al unui televizor de tip vechi). In cazul folosirii unei singure fante, imaginea de pe ecran este aceeasi cu cea din cazul bilutelor de marmora. Adica se obtine imaginea fantei proiectata pe ecran. Inseamna ca acum putem spune ca electronii se comporta corpuscular (vezi Fig.6)
• 

Fig.6

• Daca trecem si luam peretele cu doua fante si il bombardam cu acelasi fascicul de electroni, ne-am astepta sa obtinem aceleasi doua benzi, imagini a celor doua fante. Dar, SURPRIZA, se obtine o imagine cu mai multe benzi, o imagine de interferenta, ca in cazul undelor (vezi Fig.7 ).

Fig.7

Cum e posibil, ca luand electroni, adica particule de materie, sa obtinem altceva decat in cazul bilutelor de marmora ? Putem deocamdata trage urmatoarea

CONCLUZIE: electronii dupa ce au trecut de fante se comporta ca o unda si ajung sa interfere si sa produca aceeasi imagine, ca cea de interferenta a undelor.

• Pentru a elucida fenomenul, fizicienii au trecut la o noua etapa, facand o noua experienta. Au lansat de data asta cate un singur electron, astfel incat acesta sa nu mai poata interfera cu un alt electron din fascicul, dupa ce trece de fante. Dupa un timp suficient de lung de bombardament cu electroni unul dupa altul, astfel ca sa se inregistreze acelasi numar de incidente pe ecran ca in cazul anterior, s-a obtinut, SURPRIZA, aceeasi imagine cu franje de interferenta ca in cazul bombardarii cu un flux de electroni.

CONCLUZIE: electronul porneste ca o particula, apoi se propaga ca o unda, trece prin ambele fante, interfera ca orice unda, pentru ca in final sa fie detectat ca particula individuala, cu pozitie bine precizata pe ecran.

Descrierea matematica a unui asemenea comportament este foarte dificila. Cum sa descrii trecerea electronului fie prin ambele fante (cand produce maxim de interferenta) SI IN ACELASI TIMP prin niciuna (cand produce minime de interferenta), fie doar prin una sau doar prin cealalta fanta. Se pare ca o descriere matematica ar trebui sa fie o superpozitie de asemenea posibilitati.

• S-a trecut la faza decisiva, in care fizicienii au decis sa reia experimentul cu electroni lansati individual, dar sa vada prin care din fante trece in mod REAL electronul. In acest scop in dreptul unei fante au plasat intai o sursa de lumina care sa lumineze fiecare electron ajuns in dreptul fantei si in acest fel sa trimita cel putin un foton in detectorul nostru extrem de sensibil (vezi Fig.8a), care semnaleaza trecerea REALA a electronului prin fanta.

S-au lansat din nou electronii, unul cate unul si s-a urmarit imaginea lasata pe ecran. SURPRIZA mare ! S-au obtinut doar doua benzi izolate in dreptul fiecarei fante (Fig.8b).

Aceasta arata ca de data asta electronii se comporta corpuscular. Nu mai stii ce sa crezi, electronii sunt unde sau corpusculi ?

Se pare ca natura particulelor cuantice este mult mai subtila si nu se lasa usor descifrata. Atunci cand electronul “simte” ca este “privit”, se comporta ca o particula si formeaza pe ecran o imagine cu doar doua benzi, la fel ca cea produsa de bilutele de marmora, iar cand este lasat nesupravegheat se comporta ca o unda, formand o imagine de interferenta cu mai multe benzi.

CONCLUZIE FINALA: Procesul de observare (de detectie) a trecerii electronului prin una sau alta din fante ii schimba comportamentul, acesta trecand fie prin una fie prin cealalta fanta, dar nu prin ambele. Cu alte cuvinte, observatorul anuleaza comportarea ondulatorie a particulelor prin simpla observare a lor.

In fata fizicienilor s-au ridicat acum o serie de probleme ce par insolvabile:

-         Ce este materia, unda sau corpuscul ?

-         Daca este unda, ce fel de unda este ?

-         Cum trebuie observata acesta lume a particulelor cuantice ?

Raspunsul la aceste intrebari intr-un articol ulterior.

Tocmai s-a încheiat la Paris cea mai mare conferinţă internaţională de anul acesta în domeniul fizicii particulelor elementare. Mai jos vă prezentăm la cald care este situaţia actuală în căutarea experimentală a bosonului Higgs, particula prezisă de teoria care explică de ce particulele elementare au masă, denumită incorect de către presă şi „particula lui Dumnezeu”, aşa cum prezintă cercetătorii de la acceleratorul Tevatron de la laboratorul Fermilab din SUA. Particula Higgs nu a fost descoperită încă, dar s-a arătat că masa sa nu poate avea valori într-un interval destul de măricel. Cu alte cuvinte, teritoriul unde se poate ascunde bosonul Higgs s-a mişcorat considerabil, iar căutările continuă.

Introducere despre Modelul Standard

Teoria actuală oficială care descrie Universul Mic poartă numele de Modelul Standard al Fizicii Particulelor (pe scurt, MS) şi nu trebuie confundată cu o altă teorie care descrie Universul Mare, denumită Modelul Standard al Cosmologiei. MS este cea mai precisă teorie construită vreodată de umanitate, adică face predicţii matematice concrete care sunt verificate experimental cu o precizie de la unu la mie până la unu la o mie de miliarde.

Modelul Standard descrie componentele fundamentale ale materiei (particule elementare) şi interacţiile elementare între ele pentru a crea diversitatea de materie vie şi nevie din jurul nostru. Călătorind de la celule biologice la molecule, de acolo la atomi, mai departe la nuclee şi electroni, iar în interiorul nucleelor la protoni şi neutroni, apoi în interiorul acestora din urmă la cuarci, descoperim că noi suntem creaţi din electroni şi cuarci ca şi particule fundamentale. Atunci când atomii de dezintegrează ei emit şi neutrini, iar la nivel fundamental de fapt un tip de cuarc se dezintegrează într-un alt tip de cuarc plus neutrini. Neutrinii sunt şi ei particule elementare.

In general particulele elementare sunt un fel de „ingrediente” ale Universului, iar interacţiile elementare sunt „reţeta” dupa care Universul este construit.

Există doar patru interacţii sau forţe elementare, iar restul forţelor din natură nu sunt decât efecte combinate ale acestora. De exemplu, forţele cunoscute nouă din viaţa de zi cu zi nu sunt decât aspecte la scară mare (macroscopic) ale unei forţe elementare la nivel mic (microscopic), anume forţa electromagnetică: forţa de frecare, forţa de tensiune superficială, forţa elastică, forţa de reacţiune normală, forţa magnetică. Forţa electromagnetică este cea care ţine atomii în molecule şi electronii şi nucleele în atomi. Pentru a înţelege ce ţine protonii şi neutronii în nuclee, trebuie să înţelegem că forţa electrică nu este suficientă. Electric, protonii s-ar respinge între ei, iar între neutroni şi neutroni, protoni şi neutroni, nu ar fi nici o forţă electrică. Nucleul ar trebui atunci să explodeze. Dar nu o face, pentru că mai există încă o forţă, mai tare decât forţa electrică, care face ca doi protoni să se atragă, deşi electric ei se resping. Această nouă forţă poartă numele de forţa nucleară tare. Conform ei, şi doi neutroni se atrag, iar un proton şi neutron la fel. De altfel, pentru această forţă, un proton şi neutron sunt una şi aceeaşi particulă şi pot fi denumite generic ca şi nucleoni. Iar pentru a înţelege cum se face că un anumit atom se dezintegrează prin radioactivitate, înţelegem că de fapt un neutron se descompune într-un proton, neutron şi un neutrino. Această interacţie poartă numele de interacţie nucleară slabă. Dar aceata nu este sfârşitul poveştii, căci protonii şi neutronii nu sunt nici ei particule elementare, ci particule compuse. Ei sunt formaţi la rândul lor din câte trei cuarci fiecare. Abia cuarcii sunt particule elementare. Iar când un neutron se dezintegrează, de fapt un cuarc al său se transformă într-un alt tip de cuarc, un electron şi un neutrino. Acesta este fenomenul cu adevărat elementar, dar pe care noi îl vedem ca şi transformarea unui element chimic în alt element chimic (de altfel, chiar visul alchimiştilor din Antichitate, iată, realizat acum de fizica subatomică). Fiindcă aceste forţe acţionează nu doar asupra nucleelor, ci şi asupra particulelor elementare, trebuie să tăiem cuvântul „nucleară” din numele lor. Cele trei forţe elementare, „reţete” ale Universului, descrise de MS, sunt aşadar forţa electromagnetică, forţa tare şi forţa slabă. De menţionat că mai există o altă forţa elementară, gravitaţia, care ţine materia împreună pentru a forma planeta nostră, ţine sistemul nostru solar împreună, face la fel cu galaxia şi în general face la fel cu Universul întreg. Gravitaţia este o forţa foarte slabă la nivel subatomic, încât acolo nu îşi face simţită prezenţa (cel puţin nu la energiile studiate cu acceleratoarele de particule din zilele noastre) şi aşadar nu este descrisă de Modelul Standard. Dar rămâne singura forţă care contează la scara Universului Mare.

MS este o teorie veche de cam patru decenii. Nici un experiment de până acum nu a contrazis în mod clar teoria. Invers, fiecare predicţie clară a teoriei a fost şi ea confirmată experimental. Mai puţin una: existenţa particulei Higgs.

Introducere despre particula Higgs

Particulele elementare care intermediază forţa electromagnetică sunt fotonii, sau particulele de lumină. Fiindcă ei au masă zero (riguros vorbind, masă de repaus zero) ei nu pot fi niciodată în repaus şi merg mereu cu viteza luminii. Dar electronii sunt particule care au masă (chiar dacă foarte foarte mică după standardele noastre, ea este diferită de zero). Aceasta permite electronilor să fie şi în repaus câteodată, sau să se mişte cu viteze relativ mici. Dacă electronii nu ar avea masă, atunci ei ar zbura prin Univers cu viteza luminii, ca şi fotonii. Dar atunci ei nu ar mai sta în jurul nucleelor, atomii nu s-ar putea forma, iar noi pur şi simplu nu am exista!

Ei bine, Modelul Standard, oricât de precis este ca şi teorie, prezice că toate particulele elementare au masă zero. Dar noi ştim că electronii şi alte particule elementare au masă diferită de zero. Pentru ca ele să poată obţine masă, Modelul Standard a fost „cârpit” cu un mecanism teoretic denumit mecanismul Higgs după fizicianul scoţian Peter Higgs care l-a construit acum 45 de ani. Acest mecanism prezice că întregul Univers, chiar şi în vid, este umplut de un câmp Higgs, care este ca un mediu vâscos prin care particulele elementare se deplasează mereu, chiar şi în vid. La o aceeaşi energie totală, cu cât o particulă interacţionează mai mult cu acest câmp Higgs, cu atât are o viteză mai mică, aşadar o inerţie mai mare şi deci o masă mai mare. Fotonii au atunci masă zero pentru că nu interacţionează deloc cu câmpul Higgs, iar faptul că au masă zero permite forţei electrice să se propage în întreg Universul.

Dar cum verificăm experimental dacă acestă teorie este adevarată? Trebuie atunci să verificăm experimental toate celelalte predicţii alte teoriei. Ori marea predicţie a mecanismului Higgs este că există o nouă particulă elementară, particula Higgs, care are toate proprietăţile vidului (sarcină electrică zero, spin zero şi aşa mai departe) şi o masă relativ mare, cam de peste o sută de ori masa unui proton.

Câteodată se spune că particula Higgs dă masă materiei, dar mai corect este spus că mecanismul Higgs dă masă materiei, inclusiv particulei Higgs. Fiindcă are spin zero, i se spune boson, iar deseori i se spune bosonul Higgs. În presa de limba engleză i se spune şi „The God Particle”, adică „particula zeu”. Povestea acestui nume este următoarea. Atunci când Leon Lederman, laureat al premiului Nobel şi director la laboratorul american Fermilb, a scris o carte de popularizare despre bosonul Higgs, editorul său a adăugat cărţii sale subtitlul „The God Particle” pentru a fi mai şocant şi a se vinde mai bine. Motivaţia era că era un fel de zeu al particulelor, ca cea mai tare dintre particule, căci dădea masă celorlalte particule. Presa din România a tradus greşit ca şi „Particula lui Dumnezeu”, iar aceasta a generat numeroase polemici nefondate pe tema: descoperirea acestei particule ar confirma sau infirma existenţa lui Dumnezeu? În realitate, ştiinţa în general studiază doar lumea materială şi nu poate şi nu îşi propune să spună nimic despre religie.

Cel mai recent rezultat al căutării bosonului Higgs

Acceleratorul Tevatron de la laboratorul american Fermilab, situat lângă Chicago, este singurul accelerator din lume în prezent care poate avea o şansă să răspundă la întrebarea dacă există sau nu bosonul Higgs, adică daca este corectă sau nu teoria mecanismului Higgs care explică masa materiei. Acceleratorul Large Hadron Collider de la Geneva va prelua ştafeta de la acceleratorul Tevatron, dar deşi acceleratorul LHC a pornit, mai trebuie câţiva ani până va fi gata să studieze bosonul Higgs cu precizie mai bună ca la Tevatron.

Aşadar, la conferinţa internaţională a fizicii particulelor (http://stiintaazi.ro/index.php?view=article&id=6132%3Aun-zvon-despre-bosonul-higgs-trezeste-interesul-pentru-conferinta-ichep-2010-ce-incepe-pe-22-iulie&option=com_content&Itemid=58) care a avut loc la Paris, în Franţa, săptămâna trecută, a fost anunţat ultimul rezultat de la Tevatron pentru căutarea bosonului Higgs, care poate fi rezumat în graficul de mai jos, pe care îl vom comenta pas cu pas.

http://2.bp.blogspot.com/_fqaF_pBXjbU/TE20hVnNQfI/AAAAAAAAAGU/10rAw0_rA2o/s1600/Higgs_ichep10limits.png

Am văzut că bosonul Higgs este caracterizat de un singur număr, anume masa sa. Dacă el există, masa sa are o singură valoare. Dar cum nu a fost încă descoperit, nu se ştie care este masa sa încă. Pe axa orizontală este marcat un interval de valori posibile pentru masa sa, dar nu în kg, ci într-o unitate de măsură specifică fizicii particulelor, anume într-o unitate de energie, giga electron-volţi (GeV) împărţită la viteza luminii la pătrat (conform formulei lui Einstein E=mc²). Masa unui proton sau neutron este de aproximativ 1 GeV/c²). Aceasta particula elementara, daca exista, are masa cat un atom greu intreg!

Benzile verticale colorate arată ce valori ale masei sunt excluse de cercetători, care micşorează tot mai mult intervalul de mase posibile pentru bosonul Higgs, până îl vor descoperi sau vor arăta sigur că nu există.

Valori mai mici de 114 unităţi au fost deja excluse prin căutări directe de către acceleratorul LEP (banda roz), care a funcţionat până în 2001 în tunelul de la CERN unde funcţionează acum succesorul său, acceleratorul LHC. Valori mai mari de 190 unitati au fost excluse indirect de măsurători precise ale maselor altor particule elementare, precum bosonul W şi cuarcul top, dar aceasta nu este marcat pe acest desen. In verde este prezentat cel mai recent rezultat de la acceleratorul Tevatron, care exclude o mare zonă a valorii masei şi îmbunătăţeşte considerabil precedenta regiune exclusă tot de Tevatron. Pentru prima dată, şi Tevatron exclude valori mai mici de 110 unităţi, dar şi intervalul 158-175 unităţi. Spre comparaţie, în noiembrie 2009, Tevatronul exclusese doar intervalul 160-162 unităţi. Căutările continuă, iar la următoarea conferinţă mare, in iarna lui 2011, un interval şi mai mare va fi exclus.

Dar cum se face această excludere? Observăm că pe axa verticală este reprezentat un raport între valoarea măsurată şi predicţia teoriei MS pentru probabilitatea ca bosonul Higgs să fie produs şi să se dezintegreze conform unei anume analize. Valoarea acceptată de adevăr este de 95%, adică există o şansă de 5% ca rezultatul afişat să nu fie corect. Predicţia teoriei este valoarea 1 (adică acord între măsurare şi teorie), anume acea linie orizontală. Cu linie punctată este estimarea (inainte de a face măsurătoarea) cu ce valori ar putea măsura experimentul. Se estimează o şansă de 67% ca rezultatul adevărat să fie în zona verde şi 95% să fie ori în zona galbenă ori în zona verde. Măsurătoarea reală de la Tevatron este linia groasă continuă curbată şi vedem că ea este în acord cu zona verde în care fusese prezisă că va fi. Aceasta înseamă că cercetătorii de la Tevatron îşi cunosc bine detectoarele CDF şi DZero şi pot estima  cât de precise sunt înainte de a face efectiv măsurătoarea. Ei bine, acolo unde linia măsurată este sub linia orizontală de 1, acel interval poate fi exclus. Căci înseamnă că ar fi trebuit să vadă bosonul Higgs, dar fiindcă ei sunt deja cu o precizie şi mai mare decât cea necesară acolo şi nu l-au văzut, înseamnă că el nu există la acea valoare a masei. Adică dacă există, are altă masă. Există totuşi şansă de 5% de a fi acolo şi de a nu îl fi văzut.

Autorul acestui articol face parte din colaborarea experimentului CDF de la Tevatron şi munca sa, alături de a altor aproximativ 200 de cercetători, a intrat în realizarea acestui grafic. Peste jumătate de an, graficul va fi înnoit cu mai multe date experimentale culese, dar şi cu analize îmbunătăţite ale datelor. Şi un interval mai mare de mase posibile ale bosonului Higgs va fi exclus, sau poate chiar vor apărea indicii că există. Dacă nu, în câţiva ani acceleratorul LHC va prelua ştafeta şi sigur va descoperi bosonul Higgs sau va arăta că nu există şi va pune capat acestei intrebări vechi de 45 de ani, dar fundamentală pentru înţelegerea Universului nostru.

Referinte:

Acest rezultat pe blogul oficial al conferintei ICHEP. http://ichep2010.blogspot.com/2010/07/higgs-still-at-large.html

Pagina pentru public despre bosonul Higgs la CDF la Tevatron

http://www-cdf.fnal.gov/physics/new/hdg/hdg.html

Intrebari frecvente despre bosonul Higgs

http://fizicaparticulelor.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=82&Itemid=48

Adrian Buzatu este doctorand în fizica particulelor elementare la Universitatea McGill, Montreal, Canada, membru al colaborării CDF de la acceleratorul Tevatron de la Fermilab, unde caută bosonul Higgs într-o echipă numeroasă. Este fondatorul şi coordonatorul portalului românesc de promovare a ştiinţei, www.StiintaAzi.ro şi îl puteţi contacta la adi@stiintaazi.ro.

Una din prezentarile interesante a fost cea a profesorului japonez Masami Chiba (Tokyo Metropolitan University) privind detectarea neutrinilor de energii ultra-inalte, proveniti din interactia radiatiilor cosmice, in special protoni de asemenea energii, cu fondul cosmic de microunde (CMB – Cosmic Microway Background), ambele componente fiind clar observate, detectate si masurate. Neutrinii astfel produsi ajung si pe suprafata Pamantului, avand insa un flux extrem de scazut, in jur de un neutrino pe zi si pe kilometru patrat.

Problema detectarii unor asemenea particule elementare este deosebit de dificila. In primul rand, fiind vorba de neutrini, acestia interactioneaza cu materia doar prin interactia fundamentala slaba. De aceea, numerosii neutrini care ajung pe Pamant, pot traversa intreaga masa a Pamantului fara sa interactioneze, iesind asa cum au intrat pe partea opusa si continuandu-si apoi calatoria prin Univers. Pentru a avea cat mai multe sanse ca sa avem procese de interactie cu neutrini si astfel a-i putea detecte, va trebui sa le punem in cale o masa de materie cat mai consistenta si omogena. In acest scop ar fi utile blocuri masive din zacamintele de sare sau blocuri masive de gheata din Antarctica. In cazul detectarii neutrinilor de energii ultra-inalte s-a propus alegerea unor depozite de sare continand blocuri cu dimensiunea de 3 km x 3 km x 3 km, ajungand astfel la mase de ordinul a 50 Gt.

Metoda detectarii neutrinilor, studiata de japonezi, este deosebit de ingenioasa si se bazeaza pe faptul ca in urma trecerii si interactiei neutrinilor cu blocul de sare, de-a lungul traiectoriei acestora are loc dezvoltarea unei cascade (shower) de particule obisnuite (electroni, fotoni, etc). Aceste particule din cascada cedeaza imediat energia capatata de la neutrini, prin ionizarea si excitarea atomilor mediului prin care se misca, ducand la cresterea temperaturii de-a lungul traiectoriei fiecarui neutrino ce a interactionat si a produs cascada. Ca urmare, sarea isi schimba local proprietatile fizice. In acest fel, efectul trecerii neutrinilor prin blocul masiv de sare devine detectabil si masurabil. In particular, japonezii au studiat modificarea indicelui de refractie al sarii ca urmare a cresterii temperaturii de-a lungul traiectoriei neutrinilor. Cu ajutorul unui radar, folosind un sistem propriu de antene radio de emisie si receptie, avand o configuratie special aleasa, se poate masura lungimea si extinderea domeniului pe care a avut loc modificarea indicelui de refractie. Pe baza acestei determinari se poate in final masura energia neutrinilor detectati.

Metoda a fost testata si rezultatele publicate (http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=21744412) si prezentate recent la conferinta de la Nantes.

Trebuie amintit faptul ca prof. Chiba m-a contactat ca ceva timp in urma, rugandu-ma sa ii furnizez cateva probe de sare din mina de la Praid-Harghita http://www.showcaves.com/english/ro/mines/Praid.html. I-am trimis o serie de probe din aceasta mina de sare, dar analizele au aratat ca sarea de la Praid este destul de impura si ca atare are un coeficient de atenuare a undelor radio prea mare pentru a putea fi folosita in detectia neutrinilor. Alegerea finala a unei mine de sare in care se va putea instala acest sistem detector de neutrini de energii ultra-inalte, inca nu s-a facut. Sa vedem ce surprize ne va furniza viitorul acestor cercetari.

Pe coperta ultimului numar al prestigioasei reviste Nature a aparut un articol despre un rezultat surprinzator http://www.nature.com/nature/journal/v466/n7303/full/nature09250.html din fizica particulelor elementare: raza protonului este fost măsurată foarte precis a fi cu 4% mai mică decât se credea! Aceasta trimite fiori reci pe spinarea fizicienilor a căror teorie a Modelului Standard este precisă cel puţin la o zecime de procent. Descrierea lumii subatomice va trebui revizuită în consecinţă.

Suntem deja familiari cu ideea că totul din jurul nostru este format din atomi, care sunt formaţi din câte un nucleu în jurul cărora se învârt electroni. Nucleii sunt formaţi la rândul lor din protoni şi neutroni. Aşadar nucleele nu sunt punctiforme, ci au o rază şi un volum. Dar nici protonii şi neutronii nu sunt punctiformi, ci fiecare are o rază şi un volum. Aceasta pentru că fiecare din ei are o structură. Sunt constituiţi din câte trei particule elementare denumite cuarci care schimbă între ei alte particule denumite gluoni. Protonul are aşadar o rază care este dată de structura sa şi de mişcările particulelor elementare din interiorul său. Un proton singur reprezintă şi cel mai mic nucleu de atom din natură. Este chiar nucleul de hidrogen, căci un proton în jurul căruia se învârte un electron formează atomul de hidrogen. Spre deosebire de majoritatea atomilor care sunt creaţi în stele care transformă hidrogen şi heliu în atomi mai grei, atomii de hidrogen au fost creaţi chiar imediat după Big Bang prin acelaşi mecanism care a creat Universul nostru. Spre deosebire de proton, electronul nu are o structură, ci este o particulă elementară, cu rază zero şi volum zero.

Raza protonului a fost măsurată precis acum aproximativ 40 de ani şi de atunci nu a mai fost măsurată. Dar iată că un experiment nou, de zece ori mai precis, a fost finalizat acum după doisprezece ani de muncă, între care şase doar de verificare a rezultatului incredibil pe care îl observaseră: raza protonului era cu 4 procente mai mică decât valoarea măsurată în trecut. În condiţiile în care teoriile fizicii particulelor elementare sunt precise la a treia zecimală, o diferenţă la zecimala a doua este şocantă şi retrimite fizicienii, atât pe teoreticieni, cât şi pe experimentatori, la foaia de hârtie, respectiv la acceleratoarele de particule.

Dar ce este muonul şi cum a ajutat el la această măsurătoare? Muonul este o altă particulă elementară. Este de fapt tot un fel de electron, numai că mai masiv de aproape 200 de ori. Are tot sarcină electrică negativă. Are tot rază şi volum zero. Dar dacă un electron este stabil, adică trăieşte la infinit, un muon „moare” după cam 2 milionimi de secundă, dispărând şi lăsând în locul său un electron şi doi neutrino, particule de care vom vorbi în articolele viitoare. E suficient să înţelegem că un muon este un electron mai masiv, instabil, care se dezintegrează într-un electron şi alte particule după un timp foarte scurt pentru ochiii noştri, dar foarte mare pentru lumea subatomică.

Atât de mare, încât o echipă internaţională de fizicieni condusă de Randolf Pohl de la Institul Max Planck pentru Optică Cuantică din Garhing, Germania, au reuşit să creeze cu ajutorul unui accelerator de particule de la Institutul Paul Scherrer din Elveţia (CERN nu are singurul accelerator de particule din Elveţia!) un fascicul de muoni cu care au bombardat un recipient ce conţinea atomi de hidrogen. Câteodată un muon disocia o molecuă de hidrogen în doi atomi de hidrogen, iar unuia dintre atomi îi trimitea electronul afară din atom, iar locul îi este luat chiar de muon!

Cum muonul este tot un fel de electron, numai că mai masiv şi care trăieşte mai puţin, iată că se poate crea un nou tip de atom, un hidrogen muonic, în care în jurul protonului se învârte un muon, iar nu un electron. Dacă atomul cu electron trăieşte la infinit, atomul cu muon trăieşte doar vreo două milionimi de secundă. Dar cum este un interval de timp mare pentru lumea subatomică, fizicienii aveau timp suficient pentru a studia interacţia dintre proton şi muon. Cum muonul este de cam 200 de ori mai masiv ca electronul, muonul este mult mai aproape de proton decât ar fi electronul, iar aceasta permite măsurarea razei protonului mult mai precis ca până acum. Iar rezultatul surprinzător că de fapt raza protonului era supradimensionată cu 4% cere fizicienilor să revizuiască parametrii teoriei fizicii particulelor şi apoi predicţiile pe care aceasta le face. Va influenţa acest rezultat experimentele de la acceleratorul LHC? Rămâne de văzut continuarea acestei poveşti …

Un lucru demn de atenţie este faptul că experimentul a fost derulat pe durata a şase ani de zile, după care alţi şase ani au trecut până când echipa de fizicieni au verificat iar şi iar în cele mai mici detalii măsurătoarea lor cu rezultat foarte surprinzător. Arată câtă atenţie dedică oamenii de ştiinţă muncii lor înainte de a face public un rezultat. Abia acum a fost publicat, dar ajuns pe coperta prestigioasei reviste de ştiinţă Nature!

http://physicsworld.com/cws/article/news/43128

http://www.physorg.com/news197727820.html

http://www.nature.com/nature/journal/v466/n7303/full/nature09250.html

Cercetatorii de la Fermilab, Experimentul MINOS, au anuntat recent la Conferinta NEUTRINO 2010 (14-19 iunie) de la Atena (Grecia), un fapt ce pare a fi deosebit de interesant, anume ca diferenta intre masele neutrinilor muonici si a celor tauonici este diferita de aceeasi diferenta intre masele anti-neutrinilor corespunzatori.

Studiul oscilatiei neutrinilor in cadrul Experimentului MINOS, se face in mod similar cu cel de la CERN. Daca la CERN neutrinii muonici produsi sunt trimisi prin Pamant la 730 km distanta pana la Gran Sasso in Italia, la Fermilab acestia sunt trimisi la 735 km distanta pana la mina Soudan din Minesota. Si la Fermilab fasciculele de neutrini sau anti-neutrini sunt produsi din interactia protonilor accelerati cu o tinta de grafit, in urma careia rezulta o abundenta de mezoni. Din dezintegrarile acestora se obtini neutrini si anti-neutrini, anume:

- Neutrinii muonici sunt obtinuti prin separarea mezonilor p⁺ (sau K⁺) care se dezintegreaza in anti-muoni () si neutrini muonici ():  sau .

- Anti-neutrinii muonici sunt obtinuti prin separarea mezonilor p^– (sau K^-) care se dezintegreaza in muoni () si anti-neutrini muonici ():  sau .

Experimentul MINOS urmareste sa testeze ipoteza oscilatiei neutrinilor, adica a transformarii reciproce a neutrinilor in timpul deplasarii lor, cu viteza apropiata de cea a luminii, in particular din neutrini muonici ()  in netrini tauonici. (). Aceasta ipoteza a fost formulata inca din anii 1950 de Bruno Pontecorva si a fost puternic contestata, deoarece presupunea existenta unor mase diferite de zero a neutrinilor, fapt aflat in contradictie cu prevederile Modelului Standard. Totusi, ipoteza a inceput sa fie confirmata de tot mai multe rezultate experimentale, asa ca astazi este aproape unanim acceptata existenta masei neutrinilor. Oscilatia neutrinilor a fost observata initial in cazul neutrinilor solari, cand s-a putut determina o diferenta intre numarul de neutrini produsi in Soare si indreptati spre Pamant si cei ajunsi efectiv aici.

Experimentul MINOS de la Fermilab studiaza oscilatia neutrinilor muonici si masoara energia totala a acestora la distanta de 735 km sub pamant (mina Soudan din Minseota) fata de locul de producere Fermilab (Chicago). In aceasta mina, acesti neutrini sunt detectati cu ajutorul unui detector numit „calorimetru electromagnetic”, alcatuit din placi de fier masiv intercalate cu elemente detectoare. In particular, acesta nu are nici o legatura cu calorimetrul din studiul caldurii. Se numeste asa deoarece, la fel ca in cazul caldurii, masoara energia totala depusa aici, de data asta, energia totala a neutrinilor sau anti-neutrinilor muonici detectati.

In spectrul de energii masurat la MINOS, s-a observat o scadere de evenimente detectate, datorata transformarii neutrinilor muonici in neutrini tauonici, care nu mai pot fi detectati. Domeniul energetic pe care se intinde aceasta scadere de evenimente masoara diferenta dintre masele celor doua tipuri de neutrini. Daca aceasta scadere se afla in regiunea de energii mai mari a distributiei energetice, atunci si diferenta dintre masele neutrinilor muonici si tauonici este mai mare.

In lucrarile ce au inceput la MINOS in anul 2006, s-au detectat la distanta de 273 km un numar de 1986 neutrini muonici, dintr-un total de 2451 produsi initial. S-a masurat apoi diferenta intre masele neutrinilor muonici si tauonici la patrat si s-a gasit a fi Δm²=2.35 x 10^-3eV².

Recent s-a masurat aceeasi diferenta, dar pentru antineutrinii corespunzatori. S-au detectat 97 de antineutrini muonici, dintr-un total de 155 produsi initial. Legat de diferenta de mase la patrat, rezultatul este o surpriza. De data asta Δm²= 3.35 x 10^-3eV², valoare ce este mai mare cu cca. 40% decat cea din cazul neutrinilor. Statistica datelor experimentale (numarul de antineutrini masurat) este insa scazuta, astfel ca diferenta dintre masa neutrinilor si antineutrinilor este de numai 2s (doua abateri standard).

De aceea rezultatul inca nu este cert, pana nu se obtine o statistica suficienta pentru a avea un nivel de semnificatie de 3-4s.

Daca se dovedeste a exista o diferenta semnificativa intre oscilatia neutrinilor si oscilatia anti-neutrinilor, aceasta va avea un impact enorm asupra Modelului Standard, care evident va trebui revizuit.

Activitatea din cercetarea stiintifica se concretizeaza prin relevarea de cunostinte noi. Este general acceptat faptul ca singura sursa reala de cunostere a tot ce ne inconjoara, a legilor naturii si societatii, este cercetarea stiintifica. Fara acest segment, societatea este profund handicapata, fiind practic condamnata la stagnare. Ca oricare segment al unei societati deschise, cercetarea stiintifica este organic conditionata si are radacini atat in societatea autohtona cat si in comunitatea stiintifica mondiala. Prin functiile specifice pe care le are, cercetarea stiintifica preia, asimileaza si prelucreaza cunostintele de baza aflate in circulatie la un moment dat in lume, la care adauga noi cunostinte, pe care le pune apoi la dispozitia comunitatii proprii si a celei mondiale, prin articole stiintifice care se fac publice prin diverse reviste de specialitate. In acest fel, cercetarea autohtona ajunge cunoscuta, recunoscuta, apreciata si conectata la competitia mondiala a cunoasterii. Evaluarea pecuniara a acestor activitati nu se poate face imediat, ci abia dupa ce aceste cunostinte ajung sa fie preluate si aplicate in lucrarile de dezvoltare.

Dezvoltarea, desi natural si structural se afla în acelasi sector, aceasta se bazeaza insa pe rezultatele cercetarilor fundamentale, de unde isi asigura resursele de cunostinte, de „materie prima”. Rezultatele lor insa nu mai sunt pur si simplu puse la dispozitia comunitatii stiintifice mondiale, ca in cazul cercetarii propriu-zise. Acestea, daca sunt reale, devin inventii, inovatii, tehnologii, licente, cu aport economic si financiar direct, ele se vând pe bani grei. Cine nu poate crea un teren fertil dezvoltarii cercetarilor aplicative, adica o baza larga de cercetari fundamentale, va trebui sa cumpere licentele, brevetele si produsele inteligentei straine.

Evident, cele doua tipuri de activitati sunt dependente una de alta. In timp ce prima furnizeaza cunostintele pe care cea de a doua le poate aplica, cea de-a doua furnizeaza instrumentarul cu care cercetarea, in special cea experimentala, poate avansa.

Din aceste motive, atat finantarea lor cat si rezultatele lor au adresabilitate diferita. Atata timp cat cercetarea are ca finalitate publicarea de lucrari stiintifice, sursele financiare sunt din fonduri publice. Evaluarea lor se face prin acceptarea spre publicare si evaluarea impactului  lor asupra comunitatii stiintifice nationale si internationale. Deci, daca cercetarea este masurata cu ajutorul publicatiilor in reviste (recunoscute ISI), activitatea de dezvoltare se masoara prin numarul si calitatea brevetelor, inventiilor si inovatiilor, precum si prin aportul financiar-economic adus prin proiectele ingineresti realizate.

Finantarea domeniului cercetare – dezvoltare in Romania si tarile europene

La inceput prezentam valorile bugetare alocate cercetarii – dezvoltarii in tarile europene, impreuna cu numarul total de cercetatori (de unde avem si suma alocata / cercetator), precum si numarul de cercetatori la 1000 de angajati. Datele sunt luate din Raportul „CNRS and Europe: Collaborations at a glance, (December 2008), p.30-39” al Consiliului National pentru Cercetare Stiintifica din Franta si se refera in majoritate la anul 2005.

In concluzie in anul 2005, in privinta Romaniei, comparativ cu celelalte tari europene, sunt de remarcat urmatoarele:

1. Romania aloca cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – dezvoltare (0.45%);                     Israel aloca de cca. 10 ori mai mult.
2. Romania are cel mai mic numar de cercetatori la 1000 de angajati (2.04);                                   Finlanda are de cca. 8 ori mai multi.
3. Romania aloca cea mai mica suma pe cercetator (10.2 mil Euro);                                       Elvetia aloca de cca. 33 de ori mai mult.

2.1  Finantarea domeniului cercetare – dezvoltare in Romania in 2008.

In anul 2008 alocarile bugetare pentru cercetare – dezvoltare au fost maxime pentru Romania post- decembrista. O analiza a cifrelor relativ la „Cheltuielile Romaniei de cercetare-dezvoltare” pe anul 2008 se gaseste la: http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-2632-.htm).

1. In 2008 s-au cheltuit 2.980,7 milioane lei (709 mil. Euro) pentru cercetare-dezvoltare, adica 0,59% din PIB.
2. Din totalul de 43.502  de salariati din activitatea de cercetare-dezvoltare, un numar de 30.864 (70,9%) o reprezinta cercetatorii.
3. In anul 2008 suma alocata reprezinta 23 mil.Euro / cercetator.
4. Cei mai multi salariati se regasesc in domeniul stiintelor ingineresti si tehnologice (47,4%), urmat de domeniul stiintelor naturale si exacte (15,6%).

3.     Rezultatele din cercetare-dezvoltare din Romania si tarile europene

perioada 1996-2008.

Inainte de a analiza rezultatele obtinute, in urma finantarilor din cercetare – dezvoltare aratate mai sus, incercam sa prezentam cifrele legate de aceste rezultate atat din Romania cat si din tarile europene. Este semnificativa in acest sens statistica realizata de portalul SCImago Journal & Country Rank (http://www.scimagojr.com/index.php) cu ajutorul bazei de date Scopus® al editurii stiintifice (Elsevier B.V.), unde se pot vedea si rezultatele evaluarilor cercetarii romanesti.

1. In Figura 1 de mai jos este prezentat grafic rezultatul evaluarii diverselor domenii de cercetare – dezvoltare din Romania pe anii 2007-2008. Este reprezentat numarul mediu de citari (care masoara oarecum utilitatea unui articol) impreuna cu  indicele Hirsch (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/H-index), ce combina numarul de publicatii si numarul de citari. De remarcat domeniile de cercetare „Medicina” (cu numar mare de citari pe articol) si „Nuclear and High Energy Physics” (atat cu un indice Hirsch ridicat cat si cu un numar mare de citari pe articol.

Figura 1

http://www.scimagojr.com/mapgen.php?area=0&country=RO&year=2007&un=c&maptype=bc&x=h&y=citasxitem&z=item

Acum putem face o legatura cu cifrele prezentate la inceput, si vedea care au fost finantarile si care sunt rezultatele obtinute de diferitele domenii de cercetare – dezvoltare din Romania.

1. Sa incercam acum sa facem comparatia si cu rezultatele de cercetare – dezvoltare din alte tari europene.

Folosind aceeasi sursa, prezentam mai jos datele pe tari, pe perioada 1996 – 2008, relativ la „numarul de articole” (Tabel 1) si „procentul de citari” al acestor articole (Tabel 2).

Subject Area: All

Subject Category: All

http://www.scimagojr.com/compare.php?c1=RO&c2=BG&c3=HU&c4=CZ&area=0&category=0&in=it

Documents Tabel 1

http://www.scimagojr.com/compare.php?c1=RO&c2=BG&c3=HU&c4=CZ&area=0&category=0&in=citd

% cited documents Tabel 2

Prezentam aceleasi date, pentru domeniul „Fizica si Astronomie”, din categoria „Fizica Nucleara si a Energiilor Inalte” pe tari, pe perioada 1996 – 2008, relativ la „numarul de articole” (Tabel 3) si „procentul de citari” al acestor articole (Tabel 4). Aceasta categorie, dupa cum am vazut mai sus, a obtinut cele mai bune rezultate pe plan international in comparatie cu celelalte categorii.

Subject Area: Physics and Astronomy

Subject Category: Nuclear and High Energy Physics

http://www.scimagojr.com/compare.php?c1=RO&c2=BG&c3=HU&c4=CZ&area=3100&category=3106&in=it

Documents Tabel 3

http://www.scimagojr.com/compare.php?c1=RO&c2=BG&c3=HU&c4=CZ&area=3100&category=3106&in=citd

% cited documents Tabel 4

In concluzie:

Ca urmare a finantarilor asigurate cercetarii – dezvoltarii din Romania prezentate mai sus, ca fiind cele mai mici din Europa (sa nu mai vorbesc de America sau Japonia), rezultatele pe ansamblu, masurate atat prin numarul de publicatii (Tabel 1), cat mai ales prin procentul de citari a lucrarilor romanesti (Tabel 2), sunt o confirmare a acestor finantari. Adica sunt si ele pe ultimul loc din Europa.

Rezultatele din categoria „Fizica Nucleara si a Energiilor Inalte” reflecta, prin numarul de publicatii, numarul de cercetatori existent in acest domeniu. Eficienta acestor cercetatori este aceeasi cu a oricarui cercetator din vest. Trebuie reamintit insa, ca in stiintele naturale si exacte sunt doar 15,6% din totalul de cercetatori din Romania.

Prin procentul de citari a lucrarilor din domeniul „Fizica Nucleara si a Energiilor Inalte”, Romania este la acelasi nivel cu oricare tara europeana (vezi Tabel 4). Adica, valoarea si impactul lucrarilor din acest domeniu sunt aceleasi ca al lucrarilor din tarile vest-europene.

In data de 16 Mai 2010 a fost anuntat un rezultat surprinzator al experimentului DZero de la Tevatron:

Prin analiza rezultatelor obtinute de-a lungul a 8 ani de ciocniri protoni-antiprotoni, experimentatorii au observat o asimetrie de 1% a producerii de muoni si antimuoni, lucru care nu este descris de Modelul Standard si ar putea explica existenta materiei in Univers. Acest rezultat a starnit un mare interes atat intre fizicieni cat si in mass-media. Acest lucru a fost prezis de fizicianul roman de la Fermilab, Bogdan Dobrescu! Vezi interviul in Scientific American. Bogdan Dobrescu, impreuna cu 2 colaboratori mai tineri de la Fermilab, Patrick Fox si Adam Martin, au publicat pe data de 23 mai pe net lucrarea:   CP violation in Bs mixing from heavy Higgs exchange. Bogdan A. Dobrescu, Patrick J. Fox, Adam Martin, (Fermilab) . FERMILAB-PUB-10-167-T, May 2010. 5pp. e-Print: arXiv:1005.4238 [hep-ph] In acest articol ei propun, a se lua in considerare 5 particule Higgs ale caror proprietati le definesc si adapteaza Modelul Standard pentru a explica rezultatul de la DZero. Acest articol este urmare a unui alt articol din Ianuarie 2010: Uplifted supersymmetric Higgs region.  Bogdan A. Dobrescu, Patrick J. Fox, . FERMILAB-PUB-10-009-T, Jan 2010.  14pp. Temporary entry e-Print: arXiv:1001.3147 [hep-ph] ) La inceputul lunii Iunie, Bogdan Dobrescu a prezentat aceste doua lucrari  la Conferinta Planck de la CERN. Impactul a fost major atat in mediile stiintifice, vezi: http://www.symmetrymagazine.org/breaking/2010/06/04/, cat si in mass-media cu pagini de stiinta din toata lumea, incepand cu New York Times, BBC News si Der Spiegel, care dupa 14 Iunie 2010 au publicat  o descriere a celor prezise in articol.

Mai jos sunt cateva site-uri aparute pana acum (18 Iunie 2010) in care este descris articolul lui Bogdan Dobrescu si ceilalti ca fiind un eveniment stiintific.

Marea Britanie:

http://news.bbc.co.uk/2/hi/science_and_environment/10313875.stm

http://www.theregister.co.uk/2010/06/15/higgs_bosons/

SUA:

http://www.redorbit.com/news/science/1879882/elusive_god_particle_may_come_in_several_varieties/index.html

http://www.physorg.com/news195885620.html

Germania:

http://www.spiegel.de/wissenschaft/natur/0,1518,700780,00.html

Franta:

http://fr.wikinoticia.com/Technologie/une%20technologie%20généraliste/48098-il-serait-de-cinq-bosons-de-higgs

Italia

http://www.infn.it/lhcitalia/ CINQUE BOSONI DI HIGGS?   Martedì 15

Giugno 2010

http://www.ditadifulmine.com/2010/06/che-ci-siano-altri-4-bosoni-di-higgs-da.html

Spania:

http://www.muyinteresante.es/en-el-universo-abundan-las-llamadas-particulas-de-dios

http://alt1040.com/2010/06/existirian-cinco-bosones-de-higgs

http://www.vagos.es/showthread.php?p=1053722037#

Polonia:

http://kopalniawiedzy.pl/bozon-Higgsa-Boska-Czastka-Tevatron-Fermilab-akcelerator-Model-Standardowy-Bogdan-Dobrescu-Adam-Martin-Patrick-J-Fox-DZero-10616.html

India:

http://in.news.yahoo.com/139/20100615/981/tsc-american-research-suggests-existence_1.html

http://www.timeschennai.com/index.php?mod=article&cat=General&article=2030&page_order=1&act=print

Brazilia:

http://www.ndig.com.br/item/828

Romania:

http://www.realitatea.net/particulele-lui-dumnezeu–bosonul-higgs-nu-mai-este-singur_718808.html

(acest ultim articol este rezultatul unui interviu luat lui Bogdan prin e-mail de un reporter de stiinta de la Realitatea.net acum doua zile).

P.S. Va recomand articolul din Evenimentul Zilei de sambata http://www.evz.ro/detalii/stiri/fizica-nucleara-la-vanatoare-de-cutremure-898407.html

Oscilatia neutrinilor este un fenomen cuantic prin care un neutrino de tip dat (electronic, muonic sau tauonic) pe parcursul miscarii (cu viteza apropiata de viteza luminii) se transforma in alt tip de neutrino, astfel ca la detectie apare un neutrino de tip diferit fata de cel produs initial. Confirmarea acestui fenomen este deosebit de interesanta deoarece implica atat existenta unei mase diferita de zero a neutrino-ului, cat si existenta unor mase diferite pentru diferitele tipuri de neutrini, fenomen neinclus in Modelul Standard.

Pana ieri nu s-au putut detecta oscilatii ce implica si neutrini tauonici, ci doar oscilatii intre neutrinii electronici si muonici. De aceea, observarea de neutrini tauonici, obtinuti prin transformarea neutrinilor muonici, in timpul calatoriei de 2.4 milisecunde de la CERN la Gran Sasso, incununeaza munca inceputa cu sapte ani in urma, din care ultimii patru ani s-au lucrat cu neutrini furnizati de CERN. Dificultatile principale sunt legate de raritatea acestul fenomen, de unde si necesitatea unei baze de timp de zbor de ordinul sutelor de km, cat si de faptul ca detectia neutrinilor este anevoioasa, acestia interactioneaza foarte slab cu materia (pot traversa cei 730 km de la CERN la Gran Sasso fara nici o interactiune cu masa pamantului traversat). De asemenea, pentru a se realiza o ecranare fata de muonii cosmici, laboratorul de la Gran Sasso se afla sub pamant, avand deasupra 1400 metri de roca.

La CERN, neutrinii muonici sunt produsi prin ciocnirea fasciculelor de protoni accelerati la SPS, cu o tinta de grafit. Dupa focalizarea in special a pionilor si kaonilor si indreptarea lor spre Gran Sasso, acestia se dezintegreaza producand neutrini muonici, care sunt trimisi si apoi preluati de laboratorul din Italia.

Dovada existentei oscilatiei neutrinilor este inca o dovada a necesitatii dezvoltarii teoriei care sa explice noile procese fizice observate. In ciuda succeselor Modelului Standard, care a reusit sa descrie Universul vizibil si interactiile din acesta, s-au observat procese si interactiuni pe care nu le-a putut descrie. Unul din aceste procese este si oscilatia neutrinilor, care ar putea face putina lumina in legatura cu „materia neagra”, care constituie cel putin un sfert din masa Universului.

http://operaweb.lngs.infn.it

Conform Modelului Standard in urma Big Bang-ului s-ar fi produs in cantitati egale materie si antimateria. Daca pe parcurs antimateria s-a anihilat in interactiune cu materia intalnita, a ramas un surplus de materie, ce alcatuieste universul cunoscut. Fizicienii incearca sa explice mecanismele prin care materia a ajuns totusi sa prevaleze in universul timpuriu. Desi o serie de procese de interactie fundamentale prezinta proprietati asimetrice, care produc materie mai multa decat antimaterie, totusi, acestea nu pot explica in totalitate preponderenta materiei fata de antimateria. Procesele observate recent la Tevatron, se pare ca pot furniza aceasta explicatie.

Cercetatorii de la Fermilab – Chicago, Experimentul D0 (vezi http://www-d0.fnal.gov/) de la acceleratorul Tevatron (protoni – antiprotoni cu energia 2 TeV in centrul de masa)

http://www-bdnew.fnal.gov/tevatron/)

au pus in evidenta existenta unei asimetrii intre producerea de materie si antimaterie pe baza datelor experimentale obtinute pe parcursul a sapte ani de functionare a collider-ului de protoni-antiprotoni.

Particulele produse in ciocnirile proton – antiproton sunt in general cu viata scurta si se dezintegreaza in particule din ce in ce mai usoare si mai stabile, cum ar fi electronii sau muonii. Un asemenea produs de ciocnire este si mesonul B neutru (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/B_meson). Cercetatorii de la Fermilab au studiat si trimis spre publicare la revista Physical Review D rezultatele obtinute (http://arxiv.org/abs/1005.2757 ) privind dezintegrarea mesonilor B neutri in muoni si antimuoni (tot particule instabile dar detectabile). In starea nitiala avem simetrie in ciocnirea protoni – antiprotoni, cea care creaza mezonii B, tot asa ne-am astepta ca si in final sa avem materie si antimaterie in cantitati egale. Totusi se pare ca muonii negativi (particule de materie) sunt mai multi decat muonii pozitivi (antimaterie), cam cu 1%. Mai precis, mesonii B neutri, de tip B_s si B_d (numiti asa deoarece contin pe langa antiquark-ul b-bottom si quarcii s-strange sau d-down) sunt de viata foarte scurta (cca 1.5 picosecunde). In acest timp ei oscileaza, transformandu-se in structuri de antiparticule corespunzatoare si revenind periodic la starile initiale de particule. Diferenta consta in aceea ca mesonii B_s oscileaza mai rapid (http://arxiv.org/abs/hep-ex/9901035) adica trec mai repede de la starea de materie la cea de antimaterie, dar ce este interesant ca petrec ceva mai mult timp in starea de materie decat in cea de antimaterie.

Dupa cum marturiseste fizicianul teoretician Bogdan Dobrescu (http://theory.fnal.gov/people/dobrescu/) de la Fermilab, intr-un interviu din 20 mai 2010 in Scientific American (http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=muons-mesons), surpriza este asa de mare incat cercetatorii de la Fermilab nu indraznesc sa faca prea multa valva, pana nu se verifica aceste rezultate, eventual in alte experimente (vezi de exemplu cele de le LHC). Este relativ simplu, spune el, a descrie aceasta asimetrie prin introducerea unei noi particule, dar cat de realista este aceasta abordare este mult mai greu de acceptat. Totusi, Bogdan Dobrescu a publicat pe 23 mai (http://eprintweb.org/S/article/hep-ph/1005.4238) o posibila interpretare a rezultatului recent obtinut la Fermilab. In perioada ce urmeaza, acest rezultat important va produce multe discutii, controverse si interpretari, pana va fi in cele din urma confirmat sau nu.

http://www.realitatea.net/ministerul-educatiei-cotizeaza-peste-8-5-milioane-de-euro-organizatiilor-internationale_714092.html

se afirma ca „Ministerul Educaţiei plăteşte 8,5 milioane de euro anual pentru a fi membru în diferite asociaţii internaţionale… Cele mai multe milioane se duc la două centre de cercetări nucleare”. Este vorba de CERN si IUCN-Dubna. De asemenea se afirma mincinos ca „Cei mai multi bani se platesc pentru ca cercetarea romaneasca sa aiba vizibilitate, DAR NU SI REZULTATE”.

Evident, atragand atentia doar asupra unor costuri, fara a mentiona si rezultatele, cantitatea si calitatea acestora, este un mod pervers de a invrajbi in aceste momente grele, diversele categorii sociale, a face dezinformare si chiar a semana discordie. Nu vreau sa fac presupuneri legate de interesele cui le serveste.

Pentru o informare completa, ar fi trebuit prezentate si analizele intreprinse la nivel international, de SCImago Journal & Country Rank, institutie care analizeaza productia stiintifica, pe baza analizei publicatiilor din revistele de specialitate, ale autorilor din diverse tari, folosind baza de date Scopus® (Elsevier B.V.)

De aceea, pentru evaluarea pozitiei cercetarii din domeniul nuclear (Nuclear and High Energy Physics) din Romania, a se vedea aici http://www.scimagojr.com/mapgen.php?area=0&country=RO&year=2007&un=c&maptype=bc&x=h&y=citasxitem&z=item

rezultatele din acest domeniu, comparativ cu celelalte domenii de cercetare din Romania. Prin precizarea numarului mediu de citari al unei lucrari in functie de indicele Hirsh (legat de numarul de publicatii si numarul de citari al acestora), se  vede clar pozitia cercetarii in domeniul nuclear din Romania.

De asemenea aici http://www.scimagojr.com/mapgen.php?area=3100&country=RO&year=2007&un=c&maptype=bc&x=h&y=citasxitem&z=item

se face o comparatia cu rezultatele din celelalte domenii din fizica romaneasca. Pozitia domeniului „Nuclear and High Energy Physics” este clara.

Determinarea masei quarci-lor este o treaba foarte dificila, deoarece ei nu exista in stare libera. Ei sunt prezenti fie in stari legate, numite generic hadroni (de exemplu in protoni, neutroni sau mezoni) si alcatuiesc asa-numitii „quarci de valenta”, fie in stari virtuale de perechi quark-antiquark, formand asa-numita „mare de quarci”. In cele doua situatii quarcii prezinta mase diferite, functie de taria interactiei in care participa. Cand se vorbeste de masa quarci-lor se au in vedere „quarcii de valenta”.

Descrierea teoretica a interactiei tari nu se cunoaste decat pe domeniul de libertate asimptotica, fiind facuta de teoria QCD (Chromodinamica Cuantica). De aceea echipa de cercetatori de mai sus a folosit calcule de „QCD pe retea”, cu ajutorul unor supercomputere, prin care au evaluat contributiile unor componente de interactie nelineare pentru a obtine in final raportul dintre masa quarci-lor Charm/Strange. Cum masa Charm este bine cunoscuta s-a putut obtine masa quark-ului Strange de 92.4 ± 1.5 MeV/c², cu aceasta precizie deosebita. Valoare ce va fi una de referinta pentru cercetatorii de la CERN in experimentele de la Large Hadron Collider.

O furnicuta invata toata ziua sa pregateasca casa si sa prepare provizii pentru iarna. Dupa care trece la treaba sa foloseasca ceea ce a invatat.

Greierele gandeste ca furnica este o proasta, o ia peste picior, face bascalie de ea. In schimb toata ziua canta si chefuieste cu prietenii.

Venirea iernii o gaseste pe furnicuta noastra la caldura, avand pe masa bunatatile pregatite din vara. Furnicile care nu au ajuns sa adune suficiente provizii, se prapadesc spre sfarsitul iernii. Cele care raman, se duc, se consulta cu furnicuta noastra si invata lucruri noi, pe care le vor folosi vara urmatoare. Unele invata cum sa pregateasca casa, altele cum sa adune provizii si altele cum sa prepare proviziile pentru iarna. Cele mai destoinice ajung sa fie respectate, sa fie asculte pentru sfaturile pe care le dau. Furnicutele mai neascultatoare sunt dojenite si apoi invatate sa faca ce pot ele mai bine pentru iarna.

In schimb pe greiere, iarna il gaseste tremurand de frig, fara hrana si adapost. Asa ca pana la urma moare de foame si frig.

Versiunea romaneasca

O furnicuta invata toata ziua sa pregateasca casa si sa prepare provizii pentru iarna. Dupa care trece la treaba sa foloseasca ceea ce a invatat.

Greierele gandeste ca furnica este o proasta, o ia peste picior, face bascalie de ea. In schimb toata ziua canta si chefuieste cu prietenii.

Venirea iernii o gaseste pe furnicuta noastra la caldura, avand pe masa bunatatile pregatite din vara. Furnicile care nu au ajuns sa adune suficiente provizii, se prapadesc spre sfarsitul iernii. Cele care raman, se duc, se consulta cu furnicuta noastra si invata lucruri noi, pe care le vor folosi vara urmatoare. Unele invata cum sa pregateasca casa, altele cum sa adune provizii si altele cum sa prepare proviziile pentru iarna. Cele mai destoinice ajung sa fie respectate, sa fie asculte pentru sfaturile pe care le dau. Furnicutele mai neascultatoare sunt dojenite si apoi invatate sa faca ce pot ele mai bine pentru iarna.

In schimb pe greiere, iarna il gaseste tremurand de frig, fara hrana si adapost. Atunci, ce se gandeste el, hai sa merg la furnicutele nosatre, sa le cer ceva de mancare si un adapost. Acestea insa il refuza, spunandu-i ca toata vara a cantat, cand ele au lucrat, asa ca sa isi mai puna pofta in cui si sa cante in continuare daca mai poate.

Zgribulit de frig si lihnit de foame, greierele organizeaza o conferinta de presa si protesteaza impotriva dreptului furnicutelor de a sta la caldura si a avea ce manca, in timp ce altii mai putin norocosi, cum este el, au parte doar de foame si frig.

Televiziunea organizeaza emisiuni in direct, cu greierele tremurand de frig, prezentand secvente din casa furnicutelor, bine incalzita si cu masa plina de bunatati. Romanii sunt socati ca bietul greieras este lasat sa sufere, in timp ce altii traiesc in abundenta. Asociatiile de lupta impotriva saraciei fac manifestatii in fata casei furnicutelor. Jurnalistii organizeaza interviuri si se intreaba cum oare au ajuns furnicutele atat de bogate pe spinarea greierului. Ajung sa ceara guvernului cresterea impozitului aplicat furnicilor, astfel incat ele sa plateasca partea justa ce le revine.

Partidul Romania Mare, Partidul Conservator, Partidul Social Democrat, Noua Stanga, Noua Dreapta, Dreptatea de Centru, Verzii, Conferderatia Pensionarilor organizeaza pichetari si manifestatii in fata casutei furnicutelor. Functionarii decid sa faca o greva de solidaritate de 59 de minute zilnic pe durata nelimitata. Un scriitor la moda scrie o carte demonstrand legaturile dintre furnicute si tortionarii comunisti.

In urma unor sondaje, guvernul decide sa promoveze o lege privind egalitatea economica si o lege (cu efect retroactiv pentru perioada de vara) de anti-discriminare. Impozitele furnicutelor au crescut si chiar au primit o amenda pentru refuzul de a-l angaja pe greiere pe post de femeie de serviciu. Mai mult, casa furnicutelor a fost scoasa la licitatie de autoritati, deoarece nu dispuneau de banii de plata a amenzii si impozitelor. Casa, devine locuinta sociala pentru greier, in care acesta se muta imediat.

Furnicutele parasesc Romania pentru a se stabili in Franta, unde ajung sa contribuie la dezvoltatea economica a acestei tari.

Televiziunea face un reportaj cu greierele, bine hranit si arogant. Este insa pe cale de a termina si ultimele provizii ale furnicii, desi mai este mult pana sa vina primavara. In fata casei furnicii se tin in mod regulat adunari ale artistilor si scriitorilor de stanga. Cantaretul Geo minune, compune cantecul „Furnico – te vom urmari !”

Vechea casa a furnicutelor incepe sa se deterioreze, deoarece greierele nu a facut absolut nimic pentru a o intretine. Ca atare, se aduc reprosuri guvernului pentru lipsa de mijloace. Este alcatuita o comisie de ancheta, care va cheltui 10 milioane de Euro.  Intre timp greierele moare dupa o supradoza de drog. Ziarele „Jurnalul National” si „Tricolorul” comenteaza esecul guvernului si il acuza de ineficienta in rezolvarea problemei inegalitatii si integrarii sociale.

Casa ajunge sa fie ocupata ilegal de un grup de oameni ai strazii. Acestia se ocupa cu trafic de droguri si prostitutie si terorizeaza comunitatea …

Guvernul si Parlamentul se felicita pentru ca s-a reusit performanta ca o treime din romani sa fie asistati social.

La sfarsitul saptamanii trecute la Praga, Romania, reprezentata de Prof. Dr. Ing. Adrian Curaj si MC al Academiei Prof. Dr. Nicolae Victor Zamfir, a semnat un Memorandum of Understanding privind constructia si utilizarea unei infrastructuri laser de extrem de mare putere. Acesta este un proiect prioritar european, la care participa 13 tari din Europa, fiind alcatuit din trei subproiecte diferite. Unul se va realiza in Republica Ceha, altul in Ungaria, iar cel mai impresionant se va realiza in Romania – „ELI Nuclear Physics project”. Acesta din urma va fi plasat pe platforma de la Magurele si va consta dintr-un laser cu fascicul pulsat de 10 PW (Peta Watt), adica zece milioane de miliarde de Watts.

Investitia se ridica la cca. 300 milioane de Euro, bani ce provin de la Comunitatea Europeana, si va avea un impact deosebit in stiinta, tehnologia si industria europeana. Pe langa laserul de extrema putere se va construi un accelerator de electroni ce va folosi la cresterea energiei fotonilor laser pana in domeniul razelor gamma. Acestia vor fi folositi in studii si aplicatii ale interactiilor nucleare imposibil de abordat in alta parte din lume.

ATLAS si CMS abordeaza, cu instrumente putin diferite, problema bosonului Higgs, existenta careia poate furniza explicatia maselor diferite pentru particulele elementare cunoscute. Dupa cum spune foarte frumos Hanspeter Beck, coordonator al grupului ATLAS, de la Universitatea din Berna, cautarea bosonului Higgs de cele doua colaborari nu este o intrecere „care pe care”, ci mai curand o posibilitate de verificare reciproca a rezultatelor, ce se asteapta a fi deosebite.

Dupa incercarile de observare a bosonului Higgs de la LEP (Large Electron Positron collider, vechiul accelerator cu fascicule incrucisate de electroni – positroni din tunelul LHC), sau a celor de la Tevatron (la Fermilab Chicago, USA), bosonul Higgs ar trebui sa aibe masa undeva intre 115 si 160 GeV sau chiar pana la 200 GeV. Daca nu se gaseste in aceasta regiune de mase, atunci el nu exista cu siguranta. In acest caz va trebui cautat un alt mecanism si o noua abordare teoretica, bazata pe alte ipoteze decat cele ale Modelului Standard, care sa explice formarea particulelor elementare si a maselor acestora. Oricum, intervalul de 18-24 de luni in care LHC va lucra la energia totala de 7 TeV, va fi in cel mai bun caz suficient pentru a confirma (sau infirma) existenta bosonului Higgs. Abia dupa ridicarea energiei la 14 TeV se va putea trece si la masurarea masei acestuia.

Un alt obiectiv important al experimentului ATLAS este studiul „materiei intunecate”, ce constituie cca 23% din materia din univers.  Materia obisnuita este doar 4.6%, restul de cca 72% fiind „energie intunecata”. „Materia intunecata” nu interactioneaza cu lumina (interactie electromagnetica), aceasta fiind complet transparenta, nicidecum neagra sau opaca, si este alcatuita probabil din neutrini, alaturi de alte particule supersimetrice si WIMP (Weakly Interacting Massive Particles), ce urmeaza a fi identificate.

CMS, alaturi de cautarea bosonului Higgs, urmareste in special observarea si masurarea particulelor supersimetrice (sparticles), parteneri mai grei ai particulelor obisnuite.

ALICE va incerca explicarea interactiile tari – fiind cele mai putin cunoscute, din cele patru existente in natura. Aproape 98% din masa, continuta in particulele obisnuite, participa in interactia tare. Cu toate acestea, inca nu se stie cum se grupeaza quarcii in structura hadronilor (quark confinment), sau cum se produce libertatea asimptotica (asimptitic freeadom)  a quarcilor. Se va putea studia comportarea quarcilor la distante foarte mici incat acestia sa fie practic liberi. Apoi, prin producerea de plasma quarc-gluonica, in ciocnirile relativiste de ioni grei, se vor putea studia procesele prin care din „supa primordiala” de quarc-gluoni, existenta in primele momente de dupa Big-Bang, se coaguleaza structuri de particule elementare si mai tarziu de nucleele si atomii.

LHCb este un experiment orientat pe studiul violarii simetriei CP (Charge conjugation – Parity), proces responsabil de existenta asimetriei materie – antimaterie. In acest scop sunt avute in vedere particule (hadroni) ce au in componenta quarc-ul b (de la beauty sau bottom).

Abordarea problemelor avute in vedere de aceste experimente se face treptat, prin ridicarea energiei LHC in conformitate cu o planificare de lunga durata. In acest moment energia totala in centrul de masa al fasciculelor de protoni de la LHC este de 7 TeV. Cu aceasta energie se va lucra 16-24 luni. Apoi se va trece la cresterea graduala a energiei pana la valoarea proiectata de 7 TeV.

Schimbarea si rastalmacirea sensului unor principii de baza, cum ar fi intelegerea „democratiei” ca libertatea de a face, spune si hotari orice in ultima instanta, permite intocmirea de acte normative cu privilegii si restrictii, cu discriminari pozitive pentru unii, evident in detrimentul altora. O lege, un act normativ care nu stimuleaza dezvoltarea, si care face doar un joc de suma nula, daca nu chiar de suma negativa, nu poate fi acceptat.

Toate acestea imi aduc aminte de caracterizarea facuta dacilor de Herodot, pe care o stim cu totii din anii de scoala, dar care nu este cunoscuta decat pe jumatate. Anume, in Cartea a IV-a a Istoriilor lui Herodot, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef):

“Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

Continua apoi mai putin laudativ, dar inca acceptabil, in Cartea a V-a, la paragraful 3, unde spune: “După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”.

Insa mai departe, Herodot ajunge sa faca o caracterizare deja neplacuta, spunand

“Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”.

Apoi „nenorocitul” de Herodot trece chiar la atacuri xenofobe, am zice noi, unde in paragraful 6 al Cărţii a V-a, zice:

“La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”.

Si asa am ajuns la 25 de secole dupa Herodot sa ne comportam nu foarte diferit, in jocuri de suma negativa, in castiguri pe seama altora (a societatii).

Impunerea ideilor si a realizarilor de valoare se face cu impotriviri si dificultati diferite, functie de nivelul cultural al societatii respective. In societati in care democratia este inteleasa ca libertatea de a spune si face orice, iar clasa politica e cea care se considera obligata sa  iti hotarasca viitorul, nu e de mirare ca ideile de valoare nu sunt promovate. Aceasta, in primul rand din lipsa capacitatii de intelegere si mai ales a recunoasterii acestei lipse. Cauza este legata de nivelul educational scazut, asociat cu infatuarea celor care ajung sa se faca auziti si ascultati, apeland la dreptul democratic de a-si da cu parerea.

Numeroase “pareri” din ultima vreme au zeflemisit dificultatile legate de startul LHC-ului, ajungand chiar la atacuri privind “risipirea” banului public sau facand prevederi apocaliptice, prevestind esecul acestei masini unicat in lume. Evident, este vorba fie de personae frustrate, care nu au ajuns la struguri, fie de personae care nu au inteles ca LHC-ul nu este o masina livrata la cheie, ca imediat sa incepa sa functioneze, cum spune directorul general CERN Rolf Heuer. Steve Myers, director pentru acceleratori si tehnologie de la CERN a comparat pornirea LHC-ului cu incercarea de a lansarea doua ace peste Atlantic din sensuri opuse, astfel incat sa ajunga sa se intalneasca la mijlocul drumului.

LHC-ul in momentul de fata este in faza de punere in functiune (commissioning), care dureaza o perioada nu tocmai scurta. O data ce s-a reusit ciocnirea protonilor venind din sensuri opuse cu energie de 3.5 TeV fiecare, pe o traiectorie de 27 km, se poate spune ca este gata pentru a incepe lucrarile de cercetare pe tematici specifice. Asta nu inseamna ca nu pot sa apara inca o serie de surprize, unele placute altele mai putin placute. Oricum, in urmatoarea perioada de 18-24 de luni, cu o mica oprire la sfarsitul anului 2010, LHC-ul va functiona pentru studierea proceselor de interactie rezultate in urma a 10 trilioane de ciocniri proton-proton cu energie totala de 7 TeV. In aceasta perioada se au in vedere studierea particulelor produse la aceasta energie, inclusiv plasarea unor limite de masa pentru cautarea bosonului Higgs.

Modelul Standard nu poate preciza valoarea masei bosonului Higgs, desi prevede o valoare a acesteia mai mica de 186 GeV, iar determinarile facute la fostul accelerator cu fascicule incrucisate Large Electron-Positron (LEP), din acelasi tunel unde se afla acum LHC, indica o masa mai mica de 114 GeV. Avand la dispozitie cei 7 TeV, LHC-ul ar putea produce Higgs-ul, avand in vedere ca dispune de o energie de 3.5 ori mai mare ca valoarea record (pana in decembrie 2009) a Tevatron-ului de la Fermilab (Chicago). Sa avem rabdarea si sa asteptam cu calm rezultatelor primelor experimente LHC.

Una din cele mai neplacute consecinte a reducerii cheltuielilor pentru cercetare in 2009 este legata de scaderea calitatii si productiei stiintifice, cu amenintarea pozitiei de frunte a Marii Britanii in comunitatea internationala. Se face comparatie cu masurile contrare luate in alte tari, de crestere a finantarii cercetarilor fundamentale in special, in perioada de criza economica. Masurile luate de Marea Britanie de scadere a bugetelor universitare cu 660 milioane Lire Sterline, au condus la pierderea a 25 de proiecte internationale de frunte din astronomie, din fizica nucleara si a particulelor elementare si din stiintele spatiale, si preluarea acestor teme de institutii din alte tari. In celalte tari din Europa s-au luat o serie de masuri de suplimentare a cheltuielilor pentru cercetare in 2009, cum ar fi, o crestere cu 12 miliarde Euro pentru educatie si cercetare in Germania, o crestere cu 21 miliarde Dolari pentru stiinta in SUA, o crestere cu 35 milioane Euro pentru „economia cunoasterii” in Franta si o crestere cu 20% a cheltuielilor pentru stiinta in China. Ca urmare, raportul subliniaza ca tarile din Europa plaseaza stiinta in centrul dezvoltarii economice, lucru pe care si Marea Britanie ar trebui sa o faca.

Raportul subliniaza, pe de alta parte, ca universitatile din Marea Britanie, desi se plaseaza pe pozitii secunde, in urma celor din Statele Unite, au avut unele reusite remarcabile, cum ar fi un transfer suficient de bun de cunostinte catre industrie si o crestere a patentelor inregistrate. Insa companiile de pe langa universitati, mai putin cele din Cambridge si Oxford, s-au dovedit destul de fragile in contextul crizei economice.

In final se arata ca dificultatile economice actuale arata clar necesitatea de a investi in viitorul tarii si a orienta cheltuielile spre activitati ce pot conduce la aparitia unor posibili stimuli de dezvoltare economica. Daca acum se fac economii in stiinta si in dezvoltarea si valorificarea cunostintelor obtinute pe parcursul ultimilor 20 de ani de politici stiintifice consistente, perspectivele dezvoltarii economice vor fi serios afectate. De aceea raportul face o serie de recomandari, cum ar fi:

- Plasarea stiintei si inovarii in prim planul strategiei de dezvoltare economica pe termen lung

- Investitii in formarea de specialisti de excelenta

- Stimularea utilizarii stiintei in activitatile de guvernare

- Intarirea pozitiei Marii Britanii ca centru al stiintei si inovarii mondiale

- Alinierea stiintei si inovarii Britanice in actualitatea competitionala mondiala

- Revitalizarea educatiei in stiinta si matematica

Cine are urechi de auzit sa auda. Destept nu este doar cel ce reuseste sa invete din propriile greseli, dar mai ales cel care invata din greselile altora.

Luand in calcul atat calitatea si notorietatea profesorilor cat si calitatea si diversitatea a facilitatilor de cercetare pe care diversele universitati le pot pune la dispozitie, sa nu mai spun de sustinerea financiara (burse si grant-uri) a acestora, tinerii pot alege unde sa isi faca studiile.

De cealalta parte, cerintele universitatilor sunt si ele pe masura calitatii acestora. Admiterea si selectia studentilor fiind facuta cu multa grija. Legea cererii si ofertei functioneaza si in sistemul de invatamant, iar in final, ofertele nesolicitate vor fi completate cu cerintele neacceptate. In acest fel, selectia calitatii, atat in privinta universitatilor cat si in cea a candidatilor, va stabili ierarhia corespunzatoare de valori.

Pentru a veni in sprijinul tinerilor, Grupul EDUCATIVA () organizeaza si in acest an, targurile RIUF (Romanian International Universities Fair) si RIMME (Romanian International Master &MBA Exhibition).  La aceste targuri si-au anuntat prezenta universitati precum Stanford University, Yale University, Edinburgh University sau Amsterdam University, iar Ambasada Frantei, de exemplu a anuntat deschiderea unui pavilon francez la RIUF.

Uite asa, tinerii nostri de valoare iau drumul pribegiei, iar noi ramanem cu cei ce intra apoi in politica si ne vor conduce.

Este vorba de Profesorul Dumitru Mihalache, cercetator stiintific la IFIN-HH, care a fost distins cu Premiul Galileo Galilei al „International Commission for Optics” pe anul 2009 si care a impartit acest premiu impreuna cu Academicianul Marat S. Soskin din Ucraina (vezi detalii pe http://www.ico-optics.org/ico_jan10.html#Galileo).

Poate acum o sa isi dea seama si institutiile de consacrare din Romania ca acest om merita a fi apreciat si in tara asa cum este apreciat peste hotare.

Acesta ne aminteste ca unele fenomene, ce au loc la scala subnucleara, pot viola legea conservarii partiatii (notata P), adica a simetriei stanga-dreapta in procesele fizice. La scala umana legile fizice decurg similar atat in spatial obisnuit cat si in cel din oglinda. De exemplu forta centrifuga este aceeasi fie ca ne rotim la stanga sau la dreapta.

La scala microscopica, nu intotdeauna aceasta simetrie se pastreaza. De exemplu, in dezintegrarea beta a nucleului de Co-60, anti-neutrinii rezultati sunt emisi intotdeauna cu spinul pe directia de miscare, dupa cum a dovedit in 1957 Wu si colaboratorii. Cu alte cuvinte anti-neutrinii sunt particule cu helicitate pozitiva (right-handed), neexistand anti-neutrini left-handed (nici neutrini de helicitate pozitiva).

Existenta si observarea de procese cu ruperea diverselor simetrii, indica faptul ca materia si antimateria nu mai sunt simetrice in Universul nostru. Transformarea materie-antimaterie (particula-antiparticula) este descrisa de o transformare compusa din transformarea de sarcina (C), care schimba o particula in antiparticula, si transformarea de paritate (P). In urma unei asemenea transformari compuse (CP), un neutrino (left-handed) se transforma intr-un anti-neutrino (right-handed), ambii existenti in natura.

Dupa cum amintesc cercetatorii citati in articolul din “The New York Times”, probabil s-a observat un alt proces la scala sub-nucleara, in plasma quark-gluonica, ce violeaza paritatea. Vor trebui mai multe studii pentru a confirma un asemenea proces.

Urmare a unui masiv brain-drain, de la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial, prin care numerosi cercetatori au emigrat in special in Statele Unite, un grup de oameni de stiinta, printre care Niels Bohr, Louis de Broglie, Pierr Auger, Eduardo Amaldi, au propus crearea unui laborator european pentru cercetari de fizica atomica, excluse fiind cercetarile militare.

Prima propunere oficiala de creare a unui asemenea laborator fost facuta de Louis de Broglie  la Conferinta Culturala Europeana de la Lausanne din decembrie 1949. Dupa mai multe dezbateri la nivel european, in cele din urma, la intrunirea interguvernamentala UNESCO de la Paris din decembrie 1951, s-a hotarat infiintarea unui Consiliu European pentru Cercetari Nucleare. Doua luni mai tarziu, 11 tari au semnat o intelegere in acest sens, luand fiinta astfel „Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire” (CERN). La cea de-a treia intrunire a Consiliului din octombrie 1952, s-a ales Geneva ca sediu al viitorului laborator. In iulie 1953 s-a elaborat Conventia CERN, care a fost apoi ratificata de 12 tari europene fondatoare: Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Norvegia, Suedia, Elvetia, Marea Britanie si Yugoslavia.

Pe 29 septembrie 1954, in urma depunerii instrumentelor de ratificare a Conventiei de catre Franta si Germania, la Casa UNESCO din Paris, a intrat oficial in functiune Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare. Cu aceasta ocazie Consiliul (CERN) a fost dizolvat, insa acronimul s-a pastrat pana in zilele noastre pentru Organizatie.

Numarul tarilor membre CERN a ajuns astazi la 20, adaugandu-se Austria, Bulgaria, Republica Ceha, Finlanda, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia si Spania, pe langa cele 11 din cele 12 tari fondatoare (Yugoslavia a iesit din CERN in 1961).

Initial (1954) CERN se afla doar pe teritoriul Elvetiei, extinderea in Franta s-a facut in 1965 o data cu constructia „Intersecting Storage Rings (ISR)” – primul accelerator cu fascicule incrucisate (collider) proton-proton, dat in functiune in 1971. Astazi teritoriul CERN cuprinde 112ha in Elvetia si 490ha in Franta.

Romania a semnat pe 11 februarie 2010 acordul de a deveni tara candidat la aderare. Acest lucru inseamna ca pe parcursul a 5 ani de zile, Romania va fi monitorizata si va trebui sa demonstreze ca dispune de capacitati materiale si umane suficiente pentru a face fata cerintelor impuse de o asemenea organizatie europeana de elita. Acest lucru inseamna dezvoltarea de capacitati proprii atat institutionale cat si de cercetare, in tara si la CERN, cu rezultate vizibile. De aceea, sustinerea financiara ce se asteapta din partea Romanieie este graduala, pe perioada celor 5 ani, ajungand in final la valoarea corespunzatoare unei tari membre. Trebuie retinut ca doar statele pot fi membre CERN, nu institutii sau agentii finantatoare.

Bugetul CERN este alcatuit din contributiile tarilor membre, in acord cu nivelul PIB din fiecare tara.

Misiunea CERN priveste dezvoltarea de cercetatori fundamentale de fizica particulelor elementare, cu exceptia celor militare; rezultatele trebuiesc facute cunoscute in mod public si puse la dispozitia comunitatii mondiale.

Activitatile de baza CERN:

-          Construirea si intretinerea unor instalatii de cercetare (acceleratoare) puse la dispozitia comunitatii stiintifice proprii

-          Dezvoltarea de colaborari internationale intre cercetatori din tarile membre si chiar din afara acestora.

-          Coordonarea politicii stiintifice de specialitate in Europa.

Directorul General CERN este ales cu majoritate de 2/3 de Consiliul CERN, pe o perioada de 4 ani. Primul Director General a fost Edoardo Amaldi, colaborator al lui Enrico Fermi, pana in momentul emigrarii acestuia din urma in Statele Unite. Actualul Director General este prof. Rolf-Dieter Heuer din Germania.

Personalul ce activeaza la CERN este alcatuit din doua categorii:

-          Personal angajat al CERN-ului, ce lucreaza in principal la constructia si intretinerea instalatiilor.

-          Personal asociat, angajat si platit de institutiile din tarile participante, care desfasoara lucrari de cercetare, folosind infrastructura CERN.

Astazi, s-a anuntat http://www.edu.ro/index.php/pressrel/13329 ca Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu,  va semna joi, 11 februarie 2010, la Geneva (Elveţia), acordul României cu Organizaţia Europeană pentru Cecetări Nucleare (CERN) privind statutul de candidat pentru aderare la CERN.

„La sfarsitul anului trecut s-au aniversat 60 de ani de Fizica la Magurele, 1949 – 2009. A fost o mare sarbatoare care a reunit atat seniorii de ieri si de azi, cat si tinerii inzestrati care continua efortul predecesorilor de a mentine ceea ce istoria a consacrat prin rezultate top, brandul IFA (Institutul de Fizica Atomica) de la Magurele, ce se impune, in continuare, cu prestigiu, in stiinta nationala si internationala.”

………………………………………………………

„Toate Institutele de la Magurele, desi diferite ca profil, alcatuiesc brandul IFA, sunt cunoscute in toata lumea si toate sunt parte a fizicii si stiintei romanesti. Ele deja au o istorie pe care nu le-o poate lua nimeni. Pentru mediocritatea din Romania, brandul IFA este un etalon de valoare periculos. Situatii ca inchiderea reactorului nuclear sau, recent, iscalirea de acorduri internationale pentru IFA, fara consultarea si acordul specialistilor IFA, ori alte situatii similare, nu trebuie sa se mai repete intr-un STAT de DREPT. Au fost, ce e drept, si momente cand se dorea…. desfiintarea IFA in numele “aplicatiilor economice”!!”

………………………………………………………..

„Brandul IFA trebuie aparat si prestigiul castigat prin munca si competenta profesionala in 60 de ani nu trebuie abandonat sau lasat la bunul plac al diversilor neica nimeni de orice natura. E o datorie patriotica sa aparam munca inaintasilor. De aceea, alaturi de diversificarea infrastructurii in cercetare, a dezvoltarii fortei de munca si expertizei stiintifice, prin promovarea tinerilor valorosi, capabili sa atace fronturile cunoasterii in cercetarea de fizica si a domeniilor conexe, pentru garantarea viabilitatii pe termen lung a planurilor ambitioase ale conducerii Institutelor, e necesara o structura moderna de organizare a Platformei Magurele adecvata secolului XXI, cu un buget anual sigur, nu fluctuant, garantat de orice guvern indiferent de culoarea sa politica.”

Cea mai importanta hotarare se refera la energia la care LHC va putea furniza fascicule de protoni in urmatoarea perioada de lucrari experimentale, care va incepe la sfarsitul acestei luni. S-a hotarat deci, ca in urmatoarele 18-24 luni, LHC sa furnizeze protoni de cate 3.5 TeV (Tera Electron Volti) pe fiecare din cele doua fascicule. Astfel, energia totala disponibila va fi de 7 TeV pe proces de ciocnire proton-proton.

Perioada relativ mare de lucru in acest domeniu de energii, va permite obtinerea de date experimentale cu suficient potential de noi descoperiri. In acelasi timp perioada va folosi si pentru insusirea de catre operatori a unor tehnici de lucru si metode de comanda si control a fasciculului, vizand trecerea la energia maxima de 14 TeV la care LHC-ul a fost proiectat (7 TeV pe fascicul). Dupa aceasta perioada de lucru se va trece la o oprire mai lunga in care se vor face pregatirile necesare atingerii parametrilor maximali la care LHC-ul a fost proiectat.

Accesul elementelor sistemului birocratic de conducere si control, la un fragment al puterii, le da acestora sentimentul de privilegiati si mai putin acela ca sunt in serviciul public. Ca atare au menirea de a contribui la ingreunarea vietii cotidiene, la acordarea oricarui drept ca pe o favoare, care trebuie indelung cersita si greu recompensata. Aceasta suspiciune permanenta din partea lor, aceasta prezumtie de vinovatie este neproductiva in cercetarea stiintifica.

Odata acceptat in comunitatea stiintifica, unui cercetator ar trebui sa i se acorde credit deplin, fara sa trebuiasca de fiecare data sa faca dovada ca nu este un „infractor”. Un asemenea cercetator nu mai trebuie sa isi ocupe 80% din timp cu activitati birocratice si doar 20% cu cercetarea, ci exact invers.

La noi insa, deseori acceptarea si promovarea in comunitatea stiintifica se face pe criterii straine valorilor din cercetare. Un asemenea sistem, penetrat de elemente straine, cauta sa se reproduca si ajunge sa  produca inca mult rau valorilor autentice. In acest fel, am ajuns pe unul din ultimile locuri din lume, iar gradul de respect pentru cercetarea interna si cercetatorii proprii nu poate spori.

Cum de este mai usor sa te impui in strainatate ?

Pentru a ajunge sa atingi nivele de performanta ridicate, trebuie sa fii mereu printre cercetatorii activi si performanti, altfel nu ai sanse sa ajungi vreodata ca ei. Ajuns intr-un sistem ce functioneaza normal, esti evaluat si promovat pe masura valorii aratate. In final esti recunoscut si apreciat, esti respectat, si mai ales ti se acorda suport financiar pentru activitatile proprii de cercetare in masura suficienta. Atunci poti deschide noi colaborari cu grupuri stiintifice din strainatate, poti initia programe de cercetare proprii si poti angaja colaboratori de specialitate.

Acceptarea in comunitatea stiintifica este dificila, dar odata intrat, ai credit deplin si ti se deschid toate portile pentru a da ce ai mai bun din tine. Nu trebuie sa repeti la fiecare pas sa iti cersesti drepturile, ca apoi sa le accepti ca pe o favoare.

Oare vom ajunge candva si noi in Romania la acest nivel ? Conducatorii de proiecte vor putea oare beneficia de sustinere financiara adecvata, pentru a deschide colaborari cu grupuri stiintifice din strainatate si pentru angajari de cercetatori pe programe proprii in tara?