RSS Feed

„Impresii despre 1 Maiu 1945” (jurnal de muncitor)

vezi toate articolele de
30 Apr la 17:43 comenteaza acum 745 vizualizari.

„Cu două săptămâni înainte de sosirea zilei de 1 Maiu, ni se anunțase de la ateliere că această zi va fi de-acum înainte cea mai mare sărbătoare a muncitorilor și întrucât muncitorii sunt liberi acum, nu ca înainte, în timpul dictaturii fasciste, această zi trebuie serbată cum se cuvine.

Timpul trece și noi, elevii școalei, împreună cu muncitorii fabricei, facem pregătiri, pregătiri cum nu am mai văzut niciodată. În sfârșit, timpul a trecut și iată-ne pe toți muncitorii, în dimineața zilei de 1 Maiu în curtea fabricei. Ce fericiți ne simțeam. Toți eram îmbrăcați în haine de sărbătoare. Fiecare atelier era încolonat după carul alegoric al atelierului, în care se reprezenta ceea ce produce secția. Pe la ora 9.30 am plecat spre centrul orașului să defilăm. Ce zi frumoasă! Parcă și soarele era mai vioiu în această zi, trimițând spre noi razele-i binefăcătoare, parcă ne spunea: «Înainte!». Ajunserăm pe bulevard. Castanii păreau încremeniți ca niște soldați, trimițând spre noi umbra răcoritoare și nemișcând nicio frunză, păreau că se bucură și ei de bucuria noastră. Parcă ar fi zis:
«– Veniți de vă veseliți și serbați ziua muncii, căci acum un an ziua muncii a fost serbată, de voi, prin muncă multă și prin frica de moarte din moment în moment, iar noi am serbat-o prin foc, bubuituri, schije, dărâmături și prin fumul otrăvitor de camuflaj, care ne ataca frunzele».
Și florile păreau în culori mai vii în această zi, iar păsările se întreceau în cântecele lor armonioase. Toate frumusețile naturii parcă ne-ar fi ținut în loc. Dar noi ne continuarăm drumul spre centru, unde în sunet de fanfară am defilat. Rând pe rând, au trecut la defilat muncitorii de la toate societățile, și fiece societate avea care alegorice, care reprezentau ceea ce produceau. După defilare au plecat muncitorii, unii la stadion, alții acasă. Eu am plecat acasă, la țară, cu mașina fabricei, și mă gândeam:
«– Doamne, ce bine este acum… În alți ani am serbat ziua muncii prin muncă multă. Atunci ziceam că este sărbătoarea muncii numai cu numele, iar în realitate era o zi lucrătoare ca celelalte. Iar acum am văzut cu adevărat cum trebuie serbată ziua muncii.»
Această imagine a serbării zilei de 1 Maiu 1945 îmi va rămâne pururea în minte și niciodată nu voiu uita placardele, inscripțiile de pe ele și atâtea fâlfâituri de steaguri: românești, rusești, engleze și americane, care erau arborate pe toate străzile și parcă în fâlfâiturile lor domoale ne-ar fi binecuvântat și ne-ar fi zis:
«– Veniți, veniți, căci pentru această zi mulți fii ai muncitorimii s-au jertfit».”
„Aceasta a fost prima compoziție a mea, de [la] care, încurajat, am început a scrie în timpul liber și datorită căreia am început a scrie tot ce conține acest caiet. Am luat nota zece, ceea ce, în special la limba română, nu prea este ușor de luat.”
Fragment din jurnalul lui Jarcă N. Stelian, intitulat Amintirile vieții mele, din 1945-1947. Fiu de țărani, în momentul scrierii este elev în ultima clasă la Școala profesională a Uzinelor Metalurgice Concordia (după 1948: Uzina 1 Mai) din Ploiești. După absolvirea școlii, Jarcă N. Stelian (1927-2012) a lucrat la Uzină, inițial la secția Turnătorie, ulterior în calitate de tehnician.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , , , , ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Scriu de mai multă vreme despre avangardă și modernism în literatura română & europeană, despre care am publicat articole & studii, punctate în 2007 de un doctorat cum laude la Universitatea din București
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!