RSS Feed

… Cum sa te iubesti cu Romania fara sa va doara pe nici unul?

vezi toate articolele de
01 Dec 2011 la 05:35 55 comentarii 1224 vizualizari.

… pentru ca recunosc din capul locului : sa te iubesti cu Romania asa cum se cuvine nu e lucru de saga. Asta se vede cu ochiul liber de Ziua Nationala, cand, pare-se, nu ar exista decat doua optiuni mari si late : (1) sa o iubesti in asa fel incat sa te doara pe tine sau (2) s-o iubesti in asa fel incat sa o doara pe ea. A treia varianta – si cea mai la indemana – ar fi sa n-o iubesti defel. S-o ignori sau, mai grav, s-o dispretuiesti.

Sa le discutam pe rand, de la coada la cap. A treia optiune e cea mai comoda. E nu doar « realista », e si « cool ». Poate fi abordata cu succes atat in tara, cat si in diaspora. E lesne sa pufnesti dispretuitor la auzul vorbelor Ziua Nationala a Romaniei : Care natiune ? Care Romania ? Ubi bene, ibi patria. Un ziarist pe care altminteri il simpatizez, scrie astazi asa :

« La vremea când am votat revizuirea Constituţiei, în 2003, eram un student ferm hotărât să facă pe dracu-n patru şi să scape de armată. La fel ca alţi tineri de vârsta mea, simţeam că jumătatea de an petrecută într-o cazarmă este, cel mult, timp pierdut. (…) Aveam un respect şi o frică teribilă faţă de instituţia jurământului, iar textul pe care ar fi trebuit să-l îngânăm la intrarea în sistem îmi dădea fiori: “Jur credinţă patriei mele, România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii…”. Nici atunci, nici acum nu simt că aş accepta senin să trec pe lumea cealaltă de dragul patriei. Astăzi, de ziua ei, îi spun franc că nu i-aş face cadou viaţa mea nici în ruptul capului. Că nu muncesc pentru ea, ci pentru mine şi cei apropiaţi mie, că nu mă hrănesc şi nu beau apă ca să fiu, la un moment dat, carne de tun pentru patrie. Că habar n-am cum s-o identific sau să o definesc exact.”

Avem asadar o problema. Cand un tanar altminteri inteligent isi face un titlu de onoare din a trai prin prisma stomacului sau – si, eventual, cele ale apropiatilor – pentru ca nu isi poate identifica tara, avem o problema fie cu tanarul, fie cu identificarea iubitei. Cand editorialul cu pricina e publicat intr-un ziar din Transilvania de Ziua Nationala, e clar ca amestecul de « realism «  si « cool » are priza la massele largi de oameni cititori. E usor sa expediezi problema aruncand-o in exclusivitate pe umerii tanarului. Poate ca daca, totusi, nu facea « pe dracu-n patru » si catadicsea sa faca armata, ar fi inteles altfel lucrurile. Poate. Nu putem insa reduce problema la « nu stii tu, ba, ce-nseamna armata ». Nu cand vine vorba despre Romania. Pentru ca Romania nu se iubeste cu tancul, cum un alt comentator observa pe Contributors (chit ca, intre noi fie vorba, sanse sunt, din nefericire, ca tancurile sa fie folositoare la casa omului). Asa ca ne intoarcem la problema identificarii iubitei : Cum definesti Romania, ca s-o poti iubi fara sa va doara pe nici unul ?

S-o iubesti in asa fel incat s-o doara pe ea e, si asta, lesne. Asa o iubesc toti oficialii astazi – cu tricolorul pe piept. Toate discursurile sforaitoare ale politicienilor, de toate partile spectrului politic, toate manifestarile cu ciolan si fasole, tancuri si rachete si « momente patriotice » o dor, fara doar si poate. Asta nu mai e iubire : asta e viol. Asta e siluire.  Nu de asa ceva are nevoie Romania. De tavalit cu de-asana, prin mocirla istoriei au tavalit-o multi, cand au prins-o.

Pe de alta parte, cum s-o iubesti atunci, fara sa te doara pe tine ? Cum s-o iubesti fara sa te minti ? Cum sa te prefaci ca nu vezi cata mizerie, cate nesimtire, cata coruptie, cata ipocrizie se afiseaza cu mandria prostului care daca n-ar fi fudul parca nici n-ar fi prost destul ? Nu vezi ca-i beata moarta, ca are sanii de silicon, injura ca un birjar si i-a cazut mass media-n buda, ca o proteza prost asezata ?

Ei bine, aici intervine « identificarea ». Aici intervine distinctia. Precum in Cantarea Cantarilor. Identificarea iubitei depinde si de identificarea iubitului. E, in definitiv, deopotriva o problema de identificare si una de auto-identificare. Spune-mi ce iubesti, ca sa-ti spun cum te identifici. Si spune-mi cum te identifici, ca sa-ti spun ce iubesti. Daca nu esti pregatit, nici macar teoretic, sa mori pentru patrie, nu esti pregatit sa mori pentru nimic. Nu-ti mai fa iluzii – cine nu e pregatit sa moara pentru nimic, nici nu mai traieste. Daca nu esti dispus sa mori, ai dreptate. Esti mort deja, or nimeni nu poate sa-ti ceara sa mori de doua ori.

Daca iti vezi tara ca pe o colectie de indivizi, e normal sa te apuci cu mainile de cap, cuprins de disperare. Romania lui Gigi Becali, Romania taximetristilor, a lui Basescu si Patriciu, a lui Apostu si Nastase, Ponta si Antonescu, Mitica si Iri, Romania Evenimnetului ZIlei ? Poti iubi asa ceva fara sa te minti ? Nu, asa ceva nu poti iubi. Dar poti iubi Romania din sufletul tau. Poti iubi ideea de Romania. Conceptuala, dar nu abstracta. Asta poti. Asta merita. Altminteri, de dragul de a fi realist si cool, te mutilezi singur. Altminteri, de dragul de a fi « pe placul multimilor », mutilezi Romania. Altminteri, de dragul de a fi consecvent cu tine insuti, te lasi cuprins de disperare.

Si nu, asta nu e un joc de cuvinte. Asta nu e speculatie « filosofica ». E realism. Daca stati bine sa va ganditi, asta e singura forma de iubire de care suntem, de bine, de rau, capabili. Singura forma de iubire la care avem acces. Noi nu iubim decat idei/idealuri. Restul sunt pusee hormonale sau ideatice. « L-am iubit pe X, da’ acum il urasc » – e o contradictie in termeni. Inseamna ca nu l-ai iubit. Daca ne iubim parintii, indiferent de ce fac, daca ne iubim copiii, indiferent de ce fac, daca ne iubim sotii/soatele indiferent de ce fac, e pentru ca nu ii iubim « pentru », ci ii iubim, pur si simplu. Iubim ideea de parinte, de copil, de sot/soata. Nu, nu in abstract. Acest parinte, nu altul, acest copil, nu altul, aceasta soata, nu alta – dar ideea lor. Idealul lor. Le vedem defectele, le aratam cu degetul, ii mustram, ii dojenim, ii certam sau injuram. Dar ii iubim. Si nu ne doare. Dimpotriva.

Ganditi-va : cand ati suferit mai tare ? Cand ati iubit sau cand ati « incetat » sa mai iubiti, pentru ca « nu merita » ? Mai ganditi-va o data.

Si nu, nu va faceti probleme ca nu mai aveti loc de inca o iubire.

Loc de-o iubire de tara se mai gaseste.

La multi ani, iubito !

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

55 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!