RSS Feed

… despre ziaristi, politicieni si gorile. Tapalaga si Ponta

vezi toate articolele de
26 Jan 2013 la 23:16 5 comentarii 1710 vizualizari.

Dan Tapalaga e un ziarist bun. Foarte bun. Hotnews e un prestigios site de stiri – cel mai important din Romania la aceasta ora. Victor Ponta e seful guvernului si unul dintre liderii unei aliante politice care a obtinut o victorie zdrobitoare la ultimele alegeri parlamentare. Nimic mai firesc, prin urmare, ca interviul lui Tapalaga cu Ponta de pe Hotnews sa starneasca valuri.

Ca un ziarist bun ce este, Dan Tapalaga a abordat cu premierul intrebari ce acopereau o gama larga de subiecte, multe dintre ele extrem de incomode : de la tensiunile din USL, la criza citostaticelor; de la relatiile cu Traian Basescu la noile incercari de ridicare a parlamentarilor mai presus de lege; de la autostrazi la deszapeziri si de la dezapeziri la atacul asupra Justitiei. Frumos. Am vazut ca unii l-au acuzat pe Tapalaga de lipsa de agresivitate si-am ridicat din sprancene. Cei care (inca) isi mai imagineaza ca la un interviu trebuie sa-ti faci praf interlocutorul, sa vorbesti mai mult decat ea sau el si, eventual, sa-l scuipi in fata, n-au inteles nici ce-i ziaristica si nici ce-i ala un interviu. Exista si aici o eticheta care se cere respectata, fie ca ii iei un interviu lui Nicolae Ceausescu, fie ca i-l iei Maicii Tereza.

Nu, Tapalaga a realizat un interviu exceptional, din mai multe puncte de vedere – printre care si Marea Exceptie. I-a scapat, vorba americanului, gorila de 500 de kilograme din sufragerie. Si el si Ponta au reusit performanta de a valsa, cu gratie, in jurul el, ignorand-o politicos.

Vi se va fi intamplat desigur sa mergeti in vizita sau sa primiti musafiri, nu pentru ca ardeati de nerabdare, ci pentru ca asa se cade, sunt obligatii familiale, sau mai stiu eu ce. Va veti fi asezat frumos pe canapea sau pe fotoliu, veti fi servit sau va veti fi sorbit cafeaua, multumind frumos, veti fi discutat despre vreme si despre ultimele scumpiri, despre filme si despre viata, asa, in general : ca e grea, da asta-i viata, ce sa-i faci, bine ca suntem sanatosi, ce mai fac copiii ? (intotdeauna bine), asta-i bine, ma bucur, la urma urmei, urma care scapa turma, cu asta ramanem, bine c-am mai apucat sa vizitam Praga, fantastica, da, nu degeaba a fost capitala de imperiu, se vede diferenta.

Si-n tot acest timp, in mijlocul sufrageriei, batandu-se cu pumnii-n piept, cersind dupa putina atentie, gorila. De va fi fost Basescu – daca celalalt era uselist,  de va fi fost o arestare pentru mita, un scandal de familie, o relatie nepotrivita – n-are importanta. Era o gorila, batandu-se cu pumnii-n piept, cersind putina atentie.

Degeaba. Nu se cade, draga, asa ceva nu se face, te uiti si tu pe langa ea, daca e nevoie, te ridici puuutintel pe varfuri, sa-ti vezi mai bine interlocutorul. Oricum, despre gorila nu sufli un cuvant.

Oamenii civilizati nu cad in capcana gorilei, pentru a nu compromite vizita. Oamenii politicosi stiu care-i capcana gorilei – cerseste putina atentie, dar, daca i-o acorzi, nu mai exista cale de-ntors. Gorila va acapara toata atentia, spiritele se vor inflama, fara doar si poate, se vor sparge farfurii, se vor rosti vorbe grele, consecintele vor fi incalculabile.

Asa ceva nu se face. Nu intr-o vizita « din obligatie ».

Interviul, insa, s-ar cuveni sa fie ceva mai mult. Da, nici la interviu si nici in vizita nu-i tormi dulceata-n sosoni interlocutorului, ca  nu se cade. Nu e mumos. Dar nu, la un interviu nu eviti, gratios, gorila din sufragerie, c-aluneci rapid in ridicol cand aia incepe sa va sparga cescutele de cafea-n cap, iar voi va continuati netulburati conversatia despre lume si viata.

In acest caz, gorila – mai e nevoie s-o spun ? – a fost plagiatul lui Ponta.

Cand ai fost dovedit ca plagiator, dincolo de orice umbra de indoiala, cand Senatul Universitatii care ti-a acordat titlul de doctor cere, oficial, retragerea titlului, iar tu iti vezi netulburat de treaba, schimband comisii, numind ministri plagiatori, ba mai facand si glumite pe tema asta, se cheama ca ai alaptat si crescut o gorila care te va-nsoti in orice sufragerie de-acum incolo, pana in clipa in care renunti la titlu si-ti pui cenusa-n cap.

Pana atunci, orice ziarist serios s-ar cuveni sa-si inceapa interviul aratand cu degetul gorila din mijlocul sufrageriei : « Cu ea ce facem ? » Si pe urma vorbim despre crize politice, citostatice, autostrazi si inzapezire, despre cum viata-i grea, dar asta-i viata, despre justitie si bine c-am mai apucat sa ajungem la Praga si despre ultimul film cu Bruce Willis, A Good Day to Die Hard, de-abia astept sa-l vad.

Pana atunci, daca n-o faci, aluneci rapid in ridicol, cata vreme gorila va sparge furioasa cescutele de cafea in cap, iar voi va continuati netulburati discursul despre autostrazi si rumegus.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

5 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!