![]() | 10 lucruri pe care Băsescu, Geoană, Crin nu ţi le-au spus niciodatăvezi toate articolele de riscograma.ro20 Nov 2009 la 10:45 27 comentarii 1297 vizualizari. |
Când unul are ceva de ascuns, ceilalţi au interesul să spună. Dar ce se întâmplă când toţi au ceva de ascuns?
1. La anul va fi nasol de tot, cu 10% tăieri de cheltuieli de la buget. De fapt, nici nu ştim pentru ce ne mai batem. Aaa, ba ştim. Pentru punctele 2 şi 3.
2. Dacă nu ies preşedinte, mulţi vor plânge de foame. Decât să plângă ai noştri, mai bine să plângă ai lor.
3. Am băgat zeci de milioane în capmania electorală. Ghici cine plăteşte şi cum.
4. Orice combinaţie la guvernare este posibilă, băieţii pe care i-am anunţat până acum sunt mai mult la mişto. Dacă e e nevoie, facem guvern şi cu Elena Udrea prim-ministru.
5. Nu ştim exact ce trebuie făcut în ţara asta. Poate ştie Isărescu, el ce păzeşte?
6. Nu suntem de acord cu mai mult de jumătate din punctele din program, dar aşa ne-au calibrat consultanţii.
7. Crezi că suntem doar noi trei? Nuuuu!!! Cu noi, mai sunt trei candidaţi pentru fiecare companie de stat. Trei pentru fiecare direcţie judeţeană şi pentru fiecare şcoală. Trei pentru fiecare post liber de portar.
8. Muncă multă, talent şi caracter. Ăstea sunt elementele pe care, dacă le ai, nu vei intra niciodată în partid. Noi, ca să ajungem candidaţi, multe cuţite în spate am înfipt.
9. Rău am ajuns, să ne rugăm de toţi ţăranii şi nespălaţii pentru un vot.
10. Girofar. Sepepe. Mape cu secrete. Căscuţă. Da, vreau să fiu Dumnezeu!!!
Vezi aici cotaţiile candidaţilor la casele de pariuri
Etichete: riscograma


Alin Fumurescu azi la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 12 Feb la 17:30 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Cît a durat schimbarea gărzii la Palatul Victoria, prefecţii şi [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 12 Feb la 14:42 |
Un cuib de lilieci ideologizați până la isterie cere să fie privit cu atenție. Îl privesc. [ citeste mai departe ]
Ioana Paverman 12 Feb la 13:58 |
Ultimele săptămâni ni se desfășoară în amintire ca un asalt de întâmplări tumultuoase. [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 12 Feb la 12:36 |
Ca de obicei, apariţia unui personaj politic relativ nou şi tînăr precum Ungureanu a produs [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 12 Feb la 09:36 |
Acest text nu este despre ACTA, ci despre proteste. Mai exact despre protestele de la Cluj, cauzate [ citeste mai departe ]
Cristian Bândea 11 Feb la 15:20 |
Vă rog ca înainte să citiți acest text sau să comentați să parcurgeți textul [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 11 Feb la 14:20 |
1. L-am ascultat ieri seară pe Crin Antonescu, timp de cîteva minute, la tv. De [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 18:32 |
Daniel Funeriu se poate considera o victimă a ”efectului Udrea”. Numele lui nu se afla pe lista [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 10 Feb la 16:54 |
În timp ce românii mor sinistraţi sub munţi de zăpezi, Biserica Ortodoxă Română cere bani [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 10 Feb la 15:05 |
Mîine, la Piaţa Universităţii în Bucureşti se iese împotriva ACTA, după 17.00. [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 10 Feb la 14:00 |
Cât din drepturile fundamentale ale omului putem încălca pentru a proteja drepturile [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 12:16 |
Știrile despre calvarul oamenilor blocați în trenuri aproape trei zile în mijlocul viscolului [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 10 Feb la 10:35 |
Recent o idee buna a fost emisa referitor la renuntarea din 2013 la un al 3-lea acord cu FMI. Nu [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 10 Feb la 03:52 |
Auzindu-l pe Ponta cum retracta, corecta si incerca disperat sa isi explice de-a lungul zilei [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 09 Feb la 23:28 |
Numirea dlui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier şi polemicile declanşate de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 09 Feb la 21:37 |
Miniştri care fac afaceri cu statul, comunişti sau fii de comunişti, colaboratori dovediţi ai [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 19:55 |
Știu, guverne noi, tensiuni în USL, showbiz politic la TV. Dar vă invit puțin în România [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 09 Feb la 17:53 |
Crin Antonescu e furios. I se pare că are şi de ce.
Cabinetul Ungureanu a fost învestit cu [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 09 Feb la 17:48 |
Văd că mai mulți colegi de Voxpublica sunt indignați de faptul că văd ceva ciudat în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 09 Feb la 16:28 |
Apreciat de majoritatea comentatorilor ca fiind ”echilibrat”, discursul lui Victor Ponta i-a [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 09 Feb la 16:07 |
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 15:57 |
Update: A ieşit Antonescu, cuminte, a spus că nu s-a simţit reprezentat de [ citeste mai departe ]
| 1"Sincer, onestitatea unei Elena Udrea, sa zicem, nu ma intereseaza." Cum le zici tu Bibicule,mai rar. Se vede domne scoala de partid,ce mai.La mai mare,poate ajungi prim-secretar de judet.Aaa,de stat... | ||
| 2@ Crestin pentru atei (Comentariul de mai devreme): Da, Dumnezeu îl iubeşte şi pe el, dar ca să ajungă în rai şi nu în iad, trebuie să facă pocăinţă în viaţa pământească pentru păcatele sale, inclusiv... | ||
| 3Cand ne vedem si noi?... | ||
| 4Iată şi o carte foarte bună despre autoritatea Scripturilor (autoritatea Bibliei) rcrwebsite.com/../ secţiune a acestei cărţi, intitulată: Isus Cristos - suma şi esenţa profeţiei biblice : rcrwebsite.com/../... | ||
| 5@andrei (Continuare) Pentru o lectură în privinţa adevărului şi inspiraţiei Bibliei recomand cărţile « Şi totusi Biblia are dreptate » de Werner Keller şi « Biblia este totuşi adevarata » de Petru Popovici.... | ||
| 6Noapte buna all.... | ||
| Mihai Goţiu 28255 citiri |
| Costi Rogozanu 13608 citiri |
| Adriana Săftoiu 9294 citiri |
| Cristian Teodorescu 8600 citiri |
| Remus Cernea 7718 citiri |
| Ciprian Domnişoru 5695 citiri |
| Iulian Leca 5364 citiri |
| Laura Cernahoschi 5344 citiri |
| Alin Fumurescu 4934 citiri |
| Dorin Tudoran 4334 citiri |
| Mihai Goţiu 9 postari |
| Costi Rogozanu 5 postari |
| Dorin Tudoran 4 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Viorel Dobran 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Lucian Isar 2 postari |
| Remus Cernea 2 postari |
| Ionel Blănculescu 2 postari |
| Mihai Goţiu 117684 citiri |
| Costi Rogozanu 76638 citiri |
| Cristian Teodorescu 51834 citiri |
| Alin Fumurescu 30361 citiri |
| Remus Cernea 25908 citiri |
| Iulian Leca 24698 citiri |
| Viorel Dobran 19370 citiri |
| Dorin Tudoran 16673 citiri |
| Ciprian Domnişoru 15466 citiri |
| Laura Cernahoschi 14151 citiri |
| Mihai Goţiu 45 postari |
| Costi Rogozanu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Iulian Leca 13 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Viorel Dobran 11 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Ciprian Şiulea 8 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Punctul 9. Rău am ajuns, să ne rugăm de toţi ţăranii şi nespălaţii pentru un vot.
Pai taranii si nespalatii voteaza cu ce le spune primarul , evident. Si practic cartile se fac in rural. Sper sa fie cat mai multi primari pd-l.
2009-11-20 10:59:58 | Raporteaza
Intradevar sunt lucruri care nu au fost spuse, dar de ce le-ar spune domnul presedinte atata timp cat el este singurul politician la momentul de fata care este preocupat de situatia tarii si nu de alegeri pe cand ceilalti nu fac altcv decat sa s preocupe strict de alegeri si marea lor problema este ce se vor face daca nu iese ei.
2009-11-20 11:03:06 | Raporteaza
Ce titlu si articol de Libertatea! Stie cineva, a aparut oare si in Can Can?
2009-11-20 11:04:57 | Raporteaza
Slab si putin credibil. Cel putin in privinta unui candidat
Ceilalti au demonstrat. Asta au facut, asta vor face…
2009-11-20 11:05:00 | Raporteaza
un articol calomnios care pune niste vorbe nerostite in gura unor candidati. Presei i s-a dat dreptul la libertate de exprimare, nu libertatea de a manipula si vorbi la modul acesta. Confundati libertatea cu nesimtirea. Oricum la ce ne putem astepta de la niste jurnalisti si analisti politici care cred ca stiu totul cand defapt as fi curioasa cati cunosc pachetul legislativ, constitutia…
2009-11-20 11:08:19 | Raporteaza
Ma rog, sunt multe lucruri care pot fi scrise, ce rost are sa mai faceti astfel de articole, dumneavoastra crede-ti ca asa pe ultima suta de metri va influenta in vreun fel alegerile…eu sper doar ca cel mai bun sa iasa Presedinte. Sa traiti bine!!
2009-11-20 11:08:23 | Raporteaza
10 lucruri despre presedintele meu:
1.nu pe ochi frumosi sau pe o freza stilata;
2.vreau o o viziune realista si un plan bun ;
3.bataios , nu un pupi-n-cur;
4.presedintele meu e popular ;
5.idiot constructiv;
6.natural
7.un reformator;
8.familist;
9.glumet ‘
10.presedintele meu e poreclit la greu : CHIORU’ , MARINARU’, CHELU’ , BASELU’ sau CAPITANU
2009-11-20 11:10:43 | Raporteaza
Hai sa zicem ca ai dreptate cu punctele astea… dar acu sa fim sinceri… de ce sa lasam pe altu sa vina sa o ia de la zero cu invatatu tuturor chestiilor prevazute in “manualul presedintelui” si sa nu il lasam tot p-asta care le-a invatat deja si poate continua frumos inca un mandat… Ca totusi eu zic ca din 89 pana cu s-au tot perindat pana acu numai dubiosi… si cine a avut doar 4-5 ani puterea nu a putut face mai nimic, cum a fost constantinescu care a tras tare 4 ani sa recupereze daunele facute de iliescu inaintea lui.
Sa fim seriosi …
2009-11-20 11:27:11 | Raporteaza
Din cate vad,sunteti foarte sceptic in privinta presedintelui,oricare ar fi acela!Pai daca ganditi asa,nu se poate face nimic.Cred ca trebuie sa fim mai optimisti,si sa ne impunem daca vrem ca tara sa fie a noastra.Eu sustin democratia,si il votez pe Basescu!
2009-11-20 11:30:24 | Raporteaza
Oricare dintre noi, daca am avea la dispozitie girofar, SPP-ist, mape cu secrete si cascute, sunt convinsa ca nu am refuza propunerea de a fi Dumnezeu; deci despre ce vorbim aici? Serios, incredibil cat poate fi de simplu sa arunci cu noroi…
Base are curajul sa iasa public si sa isi insuseasca si greselile, nu l-am auzit inca pe Geoana sa isi ceara scuze ca a facut o vizita la Moscova, in “interesul” Romaniei, fara stiinta CSAT, si nici pe Antonescu ca a lasat Romania fara Guvern, initiind o motiune de cenzura cu nici 2 luni inaintea alegerilor.
2009-11-20 11:31:19 | Raporteaza
Las-o balta, Davidescu, ca esti penibil ca polemist. Cat priveste diferentza dintre Basescu si ceilaltzi, ca economist nu potzi sa nu-tzi dai seama ca a cere – ca gionelu si porumbacu – unui guvern pe care tot ei l-au demis sa faca bugetul tzarii pe 2010 este suprema dovada de imbecilitate. Bugetul reflecta strict PROGRAMUL DE GUVERNARE (TVA, taxa unica, reduceri bugetare, etc etc) asa ca Boc nu poate face decat bugetul PROGRAMULUI GUVERNULUI LUI, pe care haita pedeseristo-petroliberala tocmai l-a respins demisionand guvernul. Cum potzi fi atat de iresponsabil incat sa vii acum si sa ceri un buget pe baza programului pe care singur l-ai respins?
O sa vedem deseara cum ii executa Basescu pe cei doi palavragii habarnamisti care nu au facut si nu stiu sa faca nimic, decat sa latre.
2009-11-20 11:32:04 | Raporteaza
Basescu spune lucrurilor pe nume, Basescu este presedintele nostru, si va mai fi inca 5 ani de aici incolo
2009-11-20 11:32:09 | Raporteaza
ai fi surprinsa cata lume inca e nehotarata pe cine sa voteze. iar prin diverse tehnici de manipulare, fiecare incearca sa atraga voturi de partea lor. cum crezi ca a reusit psd’ul sa guverneze in trecut?! iar acum incearca orice, in disperare, vazand ca nu mai merge ca in trecut.
2009-11-20 11:34:49 | Raporteaza
@lucid, conducatoarea, ralucav
Sper sa scapam odata de atmosfera irespirabila pe care o creati pe bloguri odata cu pierderea sau castigarea alegerilor de iubitul vostru Basescu. Ati ajuns insuportabili bai baieti si fete cu slugarnicia voastra!
2009-11-20 11:39:27 | Raporteaza
@lucid
)
Domnuuu – cum te cheamă – iar ai beut iod?
2009-11-20 11:40:37 | Raporteaza
dar nu trebuie sa spuna nimeni lucrurile astea…daca esti om intreg la minte si interesat de soarta ta, stii ca mai dureaza pana ne revenim din criza economica…apoi stii ca ca cei care muncesc sunt rasplatiti si mi se pare firesc sa fie asa…apoi stii ca taranii si nespalatii sunt rugati , platiti, pentru un vot…toata lumea are neamuri la tara si vede amprenta rosie peste tot…asa ca nu am nevoie sa imi zica nici unul nimic! eu stiu deja pe care il aleg dintre cei 3! pe cel care nu face promisiuni absurde, pe cel cu experienta, care vrea reforma!
2009-11-20 11:44:28 | Raporteaza
Nu stiu daca si ce a beut, dar tu sigur ai beut cerneala
2009-11-20 11:47:05 | Raporteaza
Cred ca daca si Geoana va fi prezent la dezbaterea din seara asta, Basescu va prezenta 10 lucruri pe care “taranii si nespalatii” inca nu le-au aflat despre prostanacul lor. Pacat insa ca nu vine -desi de o dezbatere in turul II (daca va ajunge) cu Basescu, nici Hrebenciuc, nici Vanghelie si nici Iliescu nu-l vor scapa.
2009-11-20 14:25:24 | Raporteaza
basescu nu ne-a explicat cum s-au consumat cei 2,2mil de euro bagati in referendum. poate sunt absurda dar mi se pare ca sunt fff.multi bani. or fi aici: youtube.com/wat../
2009-11-20 14:30:15 | Raporteaza
Davidescu este un fel de nostradamus!si cunoaste exact tot ce se intampla nu prea e posibil as ceva asa este domnule davidescu sau poate doriti sa candidati la presedintie si sa rezolvati direct dumneavoastra aceste 10 probleme pe care toti ceilalti nu le pot rezolva si le evita!
2009-11-20 15:12:57 | Raporteaza
Au fost de ajuns 5 ani de prosteala a lui Basescu!!!!!
2009-11-20 15:29:01 | Raporteaza
Traian Băsescu împiedică în acest moment trimiterea Bugetului în Parlament, pentru a ascunde faptul că se pregăteşte majorarea TVA şi a impozitului minim.Mircea Geoană poate să îi unească peste români, să pună punct dezbinării din ultimii 5 ani şi să readucă stabilitatea şi normalitatea în România. Mircea Geoană are cele mai mari şanse să îl învingă pe Traian, fiind cel mai experimentat dintre candidaţi şi în ceea ce priveşte relaţiile externe, şi în ceea ce priveşte economia şi problemele sociale din România.Indiferent de problemele de anul viitor trebuie sa alegem un nou presedinte ,singurul care ne poate mentine pe linia de plutire este Mircea Geoana…………..VOTATI MIRCEA GEOANA………….GEOANA PRESEDINTE
2009-11-20 16:09:25 | Raporteaza
ai fi surprinsa cata lume inca e nehotarata pe cine sa voteze. iar prin diverse tehnici de manipulare, fiecare incearca sa atraga voturi de partea lor. cum crezi ca a reusit basescu sa castige batalia pentru cotroceni?! iar acum incearca orice, in disperare, vazand ca nu mai merge ca in trecut.
2009-11-20 20:34:30 | Raporteaza
Vine vremea sa facem si noi ceva, ca prea rau a fost!5 ani de boala grea adusa de actualul presedinte!
Megeti la vot, schimbati ceva!
2009-11-20 21:12:01 | Raporteaza
Educat şi muncitor.
Peste tot pe unde a fost, Mircea Geoană a muncit mult şi a lăsat lucruri bune în urmă, mai ales ca ambasador şi ca ministru de externe.
Are studii la cele mai renumite şcoli din lume. Mircea Geoană nu-i face pe români să le fie ruşine de preşedintele lor
2009-11-20 21:18:51 | Raporteaza
Eu unul votez candidatul care cred ca va face cel mai mult pentru Romania, fiindca personal nu am niciun avantaj indiferent de cel ce va castiga. Fiindca-mi pasa de tara asta am urmarit atent aceasta campanie electorala si candidatii la functia suprema in stat. Am observat ca Voiculescu si Vantu, prin campania mediatica a posturilor pe care le patroneaza, se tem de Basescu, ceea ce ma face sa cred ca acestia au interese nu tocmai bune pentru Romania. Recunosc ca Antonescu inca e candidatul corect, nesantajabil, dar nu are experienta necesara sa conduca un stat si sa-l apere de interesele financiare si economice ale unor cercuri de interese puternice. Asa ca in momentul de fata singurul pe care-l vad potrivit sa conduca Romania e tot Basescu
2009-11-20 21:20:55 | Raporteaza
nu prea știu cu cine să votez. Eu pe Băsescu îl văd ca un dictator mai mare decât Ceaușescu, crin mi se pare cam ”limitat”, iar Geoană vine din partea PSD. Cel mai bun mi se pare Remus Cernea, dar a intrat cam târziu în politică. Totuși din primii trei candidați de departe cel mai bun diplomat este Geoană și cred că acesta ar trebui să fie principalul atuu al unui președint.
2009-11-22 14:13:32 | Raporteaza