RSS Feed

10 variante de evitare a eurozonei

vezi toate articolele de
08 Jul 2015 la 14:08 2 comentarii 495 vizualizari.

Acest text nu este un pamflet.
România, ţară membră cu derogare a Uniunii Europene, s-a angajat acum vreo două-trei luni să adopte euro fără să i se pună vreo sulă în coaste, în 2019. Astăzi unii paralizează de teamă numai la gândul că aşa ceva se va întâmpla cu adevărat. Eu zic că-i prea devreme să ne populăm coşmarurile cu euro sau cu drobul de sare al falimentului de ţară pe model grecesc.În plus, să nu ne onorăm angajamentele n-ar fi deloc o premieră, ba din contra, ar fi business as usual.
Cum putem face aşadar să evităm intrarea în zona euro, chestiune care, dacă nu mă-nşeală percepţia, este echivalentă potrivit atmosferei generale la zi cu un suicid, fără să ni se facă jenă că ne-am grăbit cu angajamentul? Aici, avem o sumedenie de variante de lucru. Să le luăm pe rând, nu neapărat în ordinea importanţei:
1.Dolce far niente. Procesul de aderare la zona euro este unul normat. Este reglementat, are procedură cum se spune, cu subproceduri şi etape, dintre care cea mai cunoscută este intrarea în ERM II, de exemplu. Odată ce nu le fixăm, cu un calendar precis, pur şi simplu data ţintă se transformă dintr-un obiectiv ambiţios într-unul nerealist, fără niciun efort suplimentar. Trebuie să nu facem nimic circa 6-8 luni. Putem.
2.Invocăm că nu ne merită. Deşi pare riscant, literatura de specialitate, nu neapărat eurosceptică, oferă suficiente argumente în acest scop. Uniunea Europeană este o construcţie schioapă, o zonă monetară suboptimă, politica monetară condusă de la Frankfurt nu se potriveşte cu specificul economiilor naţionale, nu există posibilitatea transferurilor fiscale, nici o instituţie care să intervină eficient pentru a suplini lipsa instrumentului cursului de schimb . Şi sunt multe altele, s-ar putea umple sute, chiar mii de pagini. Pentru referinţe, căutare pe google.
3.Noi nu merităm. Variantă lejer de explicat prin lipsa infrastructurii, deja fundamentată ştiinţific prin studii publicate de Fondul Monetar Internaţional şi vizibilă cu ochiul liber de către orice cetăţean posesor de permis auto.
4.Prin noi înşine! Cum bine se cunoaşte, pentru a adera la eurozonă trebuie îndeplinite criteriile de convergenţă nominală. Acestea sunt legate de anumite limite minime şi maxime în care să se încadreze deficitul bugetar, datoria publică, inflaţia, dobânda pe termen lung. Toate sunt acum îndeplinite, unele printr-un efort propriu, altele din cauza ajutorului nesperat al crizei financiare internaţionale ce ne-a forţat vrând-nevrând să aducem deficitul extern şi cel intern la dimensiuni finanţabile. Mai pe şleau, nu noi ne-am impus austeritatea, ci ea s-a impus nouă. Se vorbeşte mult despre atingerea convergenţei reale. Este şi aceasta o variantă extrem de puternică de evitare a eurozonei în 2019, întrucât putem dovedi orişicând cu numai două judeţe din Moldova şi încă vreo 6 împrăştiate prin restul ţării că nici nu se poate pune problema să o atingem în câteva decenii. Eu cred însă că se merge prea departe cu judecăţile privind convergenţa reală. Este suficient să trântim un criteriu nominal, care trebuie să fie sustenabil şi nu oricum, ci pe termen lung. La noi termenul lung este de circa 6 luni, 1 an. Dacă este să dăm crezare calculelor fundamentate de studii ale analiştilor autohtoni, dar şi ai Comisiei Europene, Codul fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2016 garantează depăşirea deficitului bugetar admis, chiar pe un termen apropiat de data ţintă. Cu puţină şansă, sau în consecinţă, putem depăşi limitele si la datoria publică şi la costul împrumuturilor.
5.Latinitate. Din orice perspectivă ai privi lucrurile, apartenenţa la zona euro impune un set de reguli şi constrângeri nu doar înainte ci, mai ales după aderare. Dar noi suntem latini şi francofoni, ceea ce înseamnă că mult mai degrabă regulile sunt făcute pentru a fi ocolite şi nu pentru a fi respectate. Acestă caracteristică ne stă scrisă în codul genetic.Facem eforturi uriaşe să cunoaştem şi să ocolim propria legislaţie, darămite tot acquis-ul comunitar. Suntem sătui pănă peste cap de propria birocraţie şi nu există nicio şansă să o înţelegem pe cea a UE. Nu am vrea ca, în scurt timp să ajungem ca Italia, Spania sau Portugalia unde se manifestă tendinţe centrifuge din aceeaşi pricină. Am fi un pasiv şi nu un activ pentru eurozonă.
6. Modelul Schengen. În pofida aparenţelor, nu putem adera la eurozonă cu forţa. Voinţa politică este total insuficientă, iar îndeplinirea criteriilor tehnice de asemenea. Cu alte cuvinte, în euroarie nu se intră cu berbecele. Este necesar acordul unanim al tuturor celorlalte state membre, indiferent de strălucirea indicatorilor macroeconomici din tabloul de bord. Olanda, de exemplu, se poate oricând opune pe modelul Schengen, să fim încrezători că va face la fel şi în ceea ce priveşte adoptarea euro, probabilitatea este apropiată de 1.
7.Metoda comparaţiilor convenabil nepotrivite plus erată. Suedia, Elveţia o duc bine mersi fără euro. Marea Britanie vrea să iasă din Uniunea Europeană şi trebuie să aşteptăm rezultatul referendumului care ar putea pune sub semnul întrebării însuşi viitorul Uniunii, nu doar al celei monetare. În plus, toate celelate state aspirante la eurozonă, Cehia, Polonia, Ungaria care sunt, evident mai pregătite decât noi din toate punctele vedere nu au făcut publică vreo dată ţintă, preferând să spună că vor adera când vor fi pregătite. Noi am trecut data ţintă în acordul de convergenţă dintr-o eroare de dactilografiere şi, cum se procedează în astfel de cazuri, prezentăm scuze pentru regretabila eroare.
8.Exemplul Greciei. Deşi situaţia specifică a Greciei nu suportă decât comparaţii extrem de forţate cu România, ceea ce se-ntâmplă în Grecia este un excelent prilej pentru a demonstra cu puterea evidenţei argumentele de la punctul 2. Eliminând tot „balastul” care ne-ar încurca în argumente comparative, precum uriaşa datorie publică cuplată cu falsificarea contabilităţii naţionale, rămâne întrebarea: dacă o economie mică şi deschisă ca a noastră, dar cu un PIB dublu faţă de al nostru nu a putut fi salvată de către Eurozonă, nu cumva acelaşi lucru ni se va întâmpla şi nouă? Dacă acest argument nu merge la export, intern este devastator de eficient. Ceea ce ne duce la..punctul următor.
9.Metoda referendumului sau OXI. Plebiscitul este una dintre variantele cele mai puternice de evitare a pericolului adoptării euro. În funcţie de modul în care se formulează întrebarea, acesta garantează succesul. Metoda are avantaje certe, democratice, care scutesc autorităţile de alte explicaţii pentru răzgândire. Pentru a ne feri de surprize, întrebarea trebuie să sune aşa: Sunteţi pregătiţi să aderăm la euro în 2019 chiar dacă aceasta presupune respectarea criteriilor de la Maastricht privind (şi aici înşiruirea) fapt ce presupune păstrarea disciplinei fiscale şi plata la timp a datoriilor? Cu prima variantă de răspuns NU batem la scor procentajul de la greci.
10.Diplomaţie. Noi ne facem c-aderăm, ei se fac că ne primesc.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
ziarist și un pic economist
» citeste biografia

Blogroll


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!