RSS Feed

100 de ani de ani de la revoluția rusă, ceva clasic

vezi toate articolele de
07 Nov la 14:38 comenteaza acum 2 vizualizari.

25 octombrie (7 noiembrie după noul calendar) 1917. Un eveniment unic zguduie Rusia și, apoi, omenirea.

Cum am deschis diverse publicații românești și am constatat că, după diverse secreții ale elitei intelectuale de la noi, revoluția fie a fost un soi de atac fakenews, fie complot german, fie  nu știu ce, am ales câteva citate din doi lideri, Lenin și Troțki, măcar să mergem direct la sursă, să lucrăm cu materialul clientului dacă n-avem nicio șansă să mai și înțelegem cât de cât ce se-a întâmplat atunci. E foarte interesant că în România și aiurea adversarii îndârjiți ai unei revoluții care s-a întâmplat acum 100 de ani, ca și în cazul adversarilor revoluției franceze, atacă și acum în așa zise monumente erudite, cam cu aceeași arme cu care atacau pamfletarii de dreapta ai vremii în Sankt Petersburg.

Două fragmente din ”Istoria revoluției ruse”, a lui Troțki, o carte extraordinară prin forță retorică și prin valoare documentară, în curs de apariție la Editura Tact. N-ar strica nici celor care se dau experți în revoluția rusă să vadă și ce credeau, ce spuneau actori direcți în acel eveniment. Troțki analizează în istoria sa monumentală gradele trecerii de la revoluția din februarie la revoluția bolșevică.

Dacă lupta ar fi avut loc la sfârşitul Evului Mediu, ambele părţi, omorându-se una pe alta, ar fi citat aceleaşi pasaje din Biblie. Istoricii formalişti ar fi ajuns apoi la concluzia că lupta s-a dus din motive de exegeză: meşteşugarii medievali şi ţăranii analfabeţi aveau, aşa cum se ştie, o pasiune ciudată de a se lăsa omorâţi din cauza unor fineţuri filologice din revelaţiile lui Ioan, aşa cum şi schismaticii ruşi se lăsau ucişi din cauza problemei dacă să se închine cu două degete sau cu trei. De fapt, în Evul Mediu, la fel ca şi acum, sub formulele simbolice se ascundea o luptă pentru interese vitale, pe care trebuie să ştii să le descifrezi. Acelaşi rând din Evanghelie însemna pentru unii iobăgie, iar pentru alţii – libertate.
Dar există analogii mult mai proaspete şi mai apropiate. În timpul Zilelor din Iunie 1848 din Franţa, de o parte şi de alta a baricadelor s-a auzit acelaşi strigăt: „Trăiască republica!” Pentru idealiştii mic-burghezi, luptele din iunie păreau de aceea o neînţelegere cauzată de greşeala unora, de patima altora. De fapt, burghezii voiau o republică pentru ei înşişi, muncitorii – o republică pentru toţi. Lozincile politice servesc adesea la mascarea unor interese, în loc de a le spune pe nume.
În ciuda caracterului paradoxal al regimului din Februarie, pe care conciliatorii îl acoperiseră, de altfel, cu hieroglife marxiste şi narodniciste, relaţiile reale dintre clase sunt destul de transparente. Trebuie numai să nu pierdem din vedere natura hibridă a partidelor conciliatoare. Mic-burghezii luminaţi se bazau pe muncitori şi ţărani, dar fraternizau cu moşierii de viţă şi cu proprietarii de fabrici de zahăr. Parte a sistemului sovietelor, prin care revendicările păturilor de jos se ridicau până la nivelul statului oficial, Comitetul Executiv servea în acelaşi timp drept acoperire politică pentru burghezie.

Clasele avute „se supuneau” Comitetului Executiv în măsura în care acesta trăgea puterea în direcţia lor. Masele i se supuneau pentru că sperau că el va deveni un organ al
statului muncitorilor şi ţăranilor. La Palatul Tavriceski se intersectau tendinţe de clasă opuse, dar ambele se acopereau cu numele Comitetului Executiv: una – din neînţelegere şi credulitate, cealaltă – dintr-un calcul rece. Iar lupta care se dădea era nici mai mult, nici mai puţin decât între cine să conducă ţara: burghezia sau proletariatul?

(…)

Totul se schimbase şi totul rămăsese la fel. revoluţia cutremurase ţara, adâncise decăderea, îi speriase pe unii, îi înverşunase pe alţii, dar nu îndrăznise să ducă încă nimic până la capăt, nu schimbase nimic. Sankt-Petersburgul imperial părea mai degrabă cufundat în letargie decât mort. În mâinile statuilor de fontă ale monarhiei, revoluţia pusese steaguri roşii. Mari pânze roşii f luturau pe frontoanelor clădirilor guvernamentale. Dar palatele, ministerele, statele-majore îşi duceau viaţa cu totul separat de steagurilor lor roşii, care păliseră, de altfel, destul de mult sub ploile toamnei. Acolo unde se putea, vulturii bicefali cu sceptrul şi globul fuseseră smulşi, dar, cel mai adesea, erau acoperiţi sau vopsiţi în fugă. Păreau că se ascund. toată rusia veche se ascundea, cu maxilarele schimonosite de furie. Siluetele subţiri ale miliţienilor de la intersecţii aminteau cel mai adesea de revoluţia care-i măturase pe „faraonii” ce obişnuiau să stea acolo asemeni unor monumente vii. Mai mult, erau deja două luni de când rusia se numea republică.

Familia imperială se afla la tobolsk. Nu, viscolul din Februarie nu trecuse fără urme. Dar generalii ţarişti rămăseseră generali, senatorii îşi vedeau în continuare de-ale lor, consilierii de taină îşi apărau rangul, tabelul rangurilor era încă în vigoare, banderolele şi cocardele colorate aminteau existenţa ierarhiei birocratice, iar nasturii galbeni cu vultur îi indicau pe studenţi. Şi, lucrul cel mai important, moşierii rămăseseră moşieri, sfârşitul războiului nu se întrevedea, iar diplomaţii aliaţi trăgeau, cu mai multă obrăznicie ca oricând, sforile rusiei oficiale. totul rămăsese ca înainte, şi totuşi nimeni nu se recunoştea pe sine.

Cartierele aristocratice se simţeau împunse în spate. Cartierele burgheziei liberale se lipeau mai strâns de cele aristocratice. Din mit patriotic, poporul devenise o realitate îngrozitoare. totul se mişca şi se surpa sub picioare. Misticismul izbucnea cu mare putere în nişte cercuri care, nu cu multă vreme în urmă, râdeau de monarhia superstiţioasă.

Și un fragment din faimoasele teze din aprilie, după enunțarea cărora Lenin a rămas aproape singur, izolat ca o ciudățenie exotică, un ”diasporez” pe care nici bolșevicii nu-l mai înțelegeau, dar care se dovedeau vizionare câteva luni mai târziu. Teza de bază a lui Lenin fiind că masele au luat-o mult mai la stânga decât partidul care trebuia să recupereze terenul pierdut după revoluția din februarie.

1. În atitudinea noastră faţă de război, care în ceea ce priveşte Rusia rămîne fără îndoială şi sub noul guvern, Lvov &Co., un război imperialist de jaf, dat fiind caracterul capitalist al acestui guvern, nu se poate admite nici cea mai mică concesie faţă de „defensismul revoluţionar“.

Proletariatul conştient poate fi de acord cu un război revoluţionar care să justifice cu adevărat defensismul revoluţionar, numai cu condiţia: a) puterea să treacă în mîinile proletariatului şi ale păturilor sărace ale ţărănimii apropiate de proletariat; b) să se renunţe la toate anexiunile, în fapt şi nu în vorbă; c) să se ajungă la o ruptură totală în fapt cu toate interesele capitalismului.

Ţinînd seama de buna-credinţă neîndoielnică a straturilor largi ale reprezentanţilor din mase ai defensismului revoluţionar, care admit numai războiul pornit din necesitate şi nu în vederea cuceririlor, ţinînd seama că aceştia sînt înşelaţi de burghezie, trebuie să li se explice foarte pe larg, cu deosebită stăruinţă şi răbdare, în ce constă greşeala lor, să li se arate că între capital şi războiul imperialist există o legătură indisolubilă, să li se demonstreze că fără doborîrea capitalului războiul nu se poate încheia printr-o pace cu adevărat democratică, ci numai printr-o pace impusă prin forţă.

Organizarea pe scară foarte largă a propagării acestui punct de vedere în rîndurile armatei de pe front.

Fraternizare.

2. Particularitatea momentului actual în Rusia constă în trecerea de la prima etapă a revoluţiei — care, din cauza nivelului insuficient de conştiinţă şi de organizare a proletariatului, a predat puterea în mîinile burgheziei — la a doua etapă a ei, care trebuie să dea puterea în mîinile proletariatului şi ale păturilor sărace ale ţărănimii.

Această trecere este caracterizată printr-o stare de maximă legalitate (dintre toate ţările beligerante, Rusia este acum cea mai liberă ţară din lume), prin faptul că nu se exercită violenţă împotriva maselor şi, în sfîrşit, prin atitudinea de încredere inconştientă a maselor în guvernul capitaliştilor, cei mai înverşunaţi duşmani ai păcii şi ai socialismului.

Această particularitate ne cere să ştim să ne adaptăm condiţiilor speciale ale muncii de partid în rîndurile maselor nemaipomenit de largi ale proletariatului, care abia de curînd s-au trezit la viaţa politică. (integral aici)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!