2012 anul privatizărilor?

Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. Desi se poate genera complexitate utilizand reguli simple si utopii de tipul lumii plate inca vand exemplare, deciziile in probleme care marcheaza profund economii si societati nu pot fi tratate simplist si conform unui retetar propus de entitati implicate superficial.

Privatizarea ca solutie unica si limita pentru anumite companii Romanesti,la momentul curent, trebuie privita nuantat si din perspective multiple.

In anumite conditii, privatizarile au un rol pozitiv in amplificarea cresterii economice, in efeicientizarea afacerii si in afectarea in bine a partilor interesate, de la stat, societate, angajati , ecologia de afaceri din jur. Acest rezultat optim nu se realizeaza indiferent de pret, conditii si mai ales nu in cazul unei tranzactii sub presiune si fara considerente de strategie si pozitionare economica regionala si globala.

Pentru companiile capusate, cu un impact major al capturii statului asupra rezultatelor, cu impact atat asupra societatii cat si asupra ecologiei de afaceri, cu impact strategic regional, evaluarea este impropriu sa se realizeze doar pe baza rezultatelor financiare curente si estimate bazat pe prezent. De exemplu, in cazul Sidex desi din cauza capusarii pierdea circa 1 milion de USD pe zi, a trecut in nici un an la plus 1 milion de usd pe zi fara restructurari majore ci doar prin diminuarea acestor scurgeri. Mare parte din companiile supuse privatizarii in 2012 trebuie evaluate bazat pe ce pot produce individual si in context si prin includerea externalitatilor positive. Fara o astfel de abordare valoarea obtinuta poate fi recuperata printr-o simpla vinzare a terenurilor ori la fier vechi, dupa cum istoria recenta a impus ca si model autohton de afacere. Suplimentar dupa cum sugereaza modelele de afaceri numite leverage buyout or private equity alinierea compensatiilor managementului si angajatilor la performanta firmei este determinanta pentru aducerea acesteia la un nivel relevant de evaluare. Dupa aceasta nivelare grosiera a performantei se poate licita la un plus de valoare adusa prin privatizare.

Romania si alte economii emergente au o experienta relevanta cu diferite tipuri de privatizari cu rezultate mixte, efectuate in momente istorice si prin metode diverse. Prin urmare, se poate creiona o idee privind validitatea unora dintre motivatiile avansate de proponenti. Toate companiile supuse privatizarii in 2012 in Romania pot genera beneficii suplimentare fata de situatia actuala tuturor partilor interesate asa numitii “stakeholders”: actionari, stat, angajati, afaceri din ecologia conexa, cetateni.

Statul roman nu este un administrator mai prost decat alte state inclusive europene, iar pina la forma finala de privatizare exista numeroase faze intermediare. Performanta managementului include si rezultatele regasite sub titulatura de captura statului. Capusarea nu este neaparat rezultatul managemntului.

Privatizarea la acest moment este o forma de lene, impotenta in gestionarea problemelor si capitulare in fata presiunilor externe. Daca presiunile externe puteau fi justificate in cazul aderarii la Uniunea Europeana, in situatia recenta, Romania ar trebui “sa se lase rugata” pentru a adera la euro ori pentru a semna pactul de stabilitatea.

Rambursarea unui credit de consum macro de la FMI prin privatizari trebui evitata cu orice pret. Daca totusi nu se poate evita privatizarea in acest moment, banii ar trebui investiti in acelasi timp in participari in capitalul altor companii similare din alte tari. Inainte de a privatiza este necesara realizarea unei opimizari grosiere si doar pentru a avea un prêt relevant fata de care sa se poata estimata cresterea de valoare. In cazul companiilor de impact societal major si cu influente asupra ecologiei de afaceri stabilirea valorii trebuie sa tina cont de aceste aspecte. Forma finala a acordului de privatizare ar trebui sa promoveze triumviratul (troika): stat, investitori privati straini, investitori privati romani. Statul ar trebui sa discrimineze pozitiv capitalul autohton.

Datorita pauperizarii populatiei rurale, atomizarii terenurilor, sistemului de asociere nefunctional, investitiilor minore in infrastructura agricola si a fortei prea mari a angrosistilor, pretul terenului agricol in anumite zone din Romania este ieftin. Siguranta alimentara ar trebui gestionata conform curentului numit paternalism libertarian.

Romania nu mai este o natiune industrializata existand in schimb mai mult operatiuni industriale externe operand pe teritoriul Romaniei si care utilizeaza si forta de munca autohtona.

Multinationalele  au o constiinta nationala si prin urmare strategiile de privatizare ale companiilor Romanesti ar trebui regandite si nuantate din perpectiva unei lumi semi-globalizate in care activeaza simultan si interesele nationale si cele globale. Ar fi o greseala sa persistam in utilizarea unor paradigme gresite si sa evaluam incorect valoarea acestora doar de dragul unor comisioane.

Statul Roman ar trebui sa promoveze si sa ajute interesele antreprenoriale autohtone. In conditii de lipsa de capital, incredere, apetit de risk si know-how statul poate ajuta prin promovarea de poli de crestere care sa reuneasca triumviratul stat , investitori privati straini, investitori privati locali. Prin implicarea statului se rezolva problema de coordonare.

Motivatiile aduse pentru privatizare sunt legate de 1) nevoia de bani a statului, 2)eliminarea arieratelor pe care le genereaza companiile de stat prin pierderile generate, 3)managementul deficitar al statului, calitatea scazuta a serviciilor, limitarea capturii statului (spaga), 4)o gestiune bugetara a statului mai performanta prin predictibilitate, 5)reducerea resurselor alocate de stat, 6)statul pastreaza oricum controlul prin reglementatori, 7)daca nu functioneaza bine privatizarea poate fi reversata, 8)competitia privata imbunatateste serviciile publice, 9)sistemul privat este mai receptiv la nevoile clientilor , 10)productivitatea sectorului public este mai proasta decat a celui privat,11) in perioade de reducere a activitatii economice cel mai bun mod a salva banii contribuabilului este a privatiza detinerile statului, 12)investitorii straini realizeaza investitii majore si exista aport de know-how atat tehnologic precum si managerial, 13) pretul pietei la un moment dat este cel mai bun estimator al valorii unei companii, 14) momentul 2012 este oportun; 15) Romania a repurtat succese in privatizarile antrioare; 16) vanzarea se realizeaza in conditii de piata, echiditante si bazat pe merit: 17) companiile private rezultate din privatizare nu favorizeaza prin contracte ulterioare “influentii” zilei corupand sfera decidentilor politici

1) Odata cu scadenta creditului de consum de la FMI si Comisia Europeana, statul are nevoie de surse de finantare. Rambursarea unui credit de consum nu este recomandata a fi realizata din vanzarea de participatii in afaceri cu potential si rentabilitate mai mare decat dobanda unui imprumut de rambursare a celui initial, in conditii de piata. Daca ascultam oficialii din ministerul economiei aceste privatizari se vor face la un discount suplimentar fata de cel implicit in evaluarea in conditiile actuale. Exista déjà un discount prezent in evaluarea curenta generat de evolutia economica a Romaniei care doar pe hirtie este de bun augur, de rezultatele anterioare care includ “captura statului”, de incertitudinea privind preturile administrate, precum si de cerinta legata de mecanismul rapid de vinzare.

2)Eliminarea arieratelor pe care le genereaza companiile de stat prin pierderile generate poate fi realizata si prin metode mai putin “finale”. Vinderea companiilor doar pentru limitarea arieratelor este o forma de comoditate si impotenta a autoritatilor. Ca si in cazul discutiei despre adoptarea Euro este mai indicata schimbarea managementului intr-o prima faza decat saltul direct la lipsirea de independenta monetara doar in lipsa unui management decent. Argumentul referitor la arierate in cazul marilor companii cu impact major in ecologia de business si societate trebuie tratat cu atentie iar valoarea lor cumulativa trebuie comparata cu valoarea obtinuta in urma unei optimizari grosiere a afacerii si prin comensurarea externalitatilor positive si negative. Unele companii destinate privatizarii rapide sunt pe plus, altele nu, dar cu siguranta prin limitarea capusarii, transferurilor si eficientizare pot deveni investitii rentabile. Solutia este intai eficientizarea si ulterior privatizarea pentru un plus de valoare fata de un nivel deja optimizat, chiar si grosier.

3)Conceptia privind managementul defectuos al statului, calitatea scazuta a serviciilor livrate si spaga in companiile de stat este puternic impregnata in cultura Romana post decembrista. In lume exista numeroase cazuri in care companiile private nu au reusit sa livreze conform promisiunilor anterioare privatizarii. Companiile private urmarind maximizarea profiturilor pot genera stimulente pentru taierea prea adanca a costurilor, taieri care sa afecteze calitatea si chiar mentenanta anumitor active vitale.

Reducerea capturii statului se poate realiza prin utilizarea simultana a stimulentelor pentru performanta si eficienta, a cresterii pedepselor si prin cresterea vitalitatii organismelor de control.

4)Desi se spera intr-o gestiune bugetara a statului mai performanta prin predictibilitate, estimarile de costuri, fluxurile financiare, impozitele si taxele generate pot fi extrem de volatile si influentate de partea privata. Mai mult externalitatile negative de timpul impactului asupra mediului este de multe ori lasat in seama statului desi masurile preventive nu sunt realizate de entitatea privatizata.

5)Desi se mizeaza pe reducerea resurselor alocate de stat in cazul anumitor privatizari este necesar un capital uman substantial si ca numar si ca pregatire pentru supraveghere si reglementare. Un reglementator slab pregatit nu face decat sa distorsioneze piata si sa creasca costurile la utilzatorul final cum se realizeaza in Romania in cazul industriei bancare. In acest caz avem si o situatie de supraveghere distorsionata a unui oligopol de stat care a devenit oligopol privat.

6)Statul pastreaza doar partial controlul prin reglementatori, deoarece anumite clauze ori presiunile de tip lobby fac ca teoria sa fie mult diferita de realitate.

7) In aparenta daca nu functioneaza bine, privatizarea poate fi reversata. Acest procedeu poate presupune costuri ridicate si intreruperea serviciilor pentru o anumita perioada.

Competitia privata nu imbunatateste neaparat serviciile publice deoarece in unele cazuri acest transfer de proprietate genereaza o reducere in calitate prin preocuparea pentru reducerea costurilor si maximizarea profiturilor. Serviciile publice asigura echitatea sociala, promoveaza securitatea economica, sociala si ecologica. Anumite forme de competitie privata pot fragmenta serviciile si sa creasca costurile de tranzactionare prin transferul catre clienti a costurilor legate de realizarea si monitorizarea contractelor, contabilitate, audit, servicii legale, marketing s punlicitate, profit.

9) Desi se considera ca sistemul privat este mai receptiv la nevoile clientilor, doar sectorul de stat poate raspunde nevoilor colective ale societatii.

10) Se considera ca productivitatea sectorului public este mai proasta decat a celui privat. Serviciile publice creeaza valoare pentru cetateni dar este greu de estimat productivitatea acestuia si mai mult de comparat cu cea a sectorului privat, deoarece reperele sunt diferite.

11) Afirmatia potrivit careia in perioade de reducere a activitatii economice cel mai bun mod a salva banii contribuabilului este a privatiza detinerile statului este incorecta deoarece o astfel de masura ar delocaliza (repatria) parte din banii care ar trebui sa ramina in “comunitate” si a ajuta economia locala. Cheltuielile publice au effect e stabilizare in perioadele de reducere a activitatii iar privatizarile ar cra un nou canal de diminuare a multiplicatorului mai ales in conditiile existentei unor multinationale carora li se cere centralizarea activitatilor de trezorerie.

12)Nu in toate cazurile investitorii straini realizeaza investitii majore si exista aport de know-how atat tehnologic precum si managerial. In cazuri anterioare investitiile au fost minore ori s-au realizat doar din fluxurile generate de companiei. Experienta si impactul managemetului expatriat asupra afacerii locale este mixt si in multe cazuri sub cel romanesc.

Nu se poate vorbi in toate cazurile de preferinta Romaniei pentru un anumit tip de investitii ci de decizii cu puternica componenta idiosincratica, ale anumitor decidenti.

Investitiile straine ar trebui sa fie favorizate in conditiile in care:

-contribuie la transfer de know how prin pateneriate locale cu antreprenori ori institutii de invatamint si cercetare;

-investesc sume superioare dupa factorizarea valorii monetare a avantajelor si facilitatilor primite;

-creaza un numar mai mare de locuri de munca;

-aduc alti subcontractanti in zona si dezvolta ecologia economica locala pe tremens mediu si lung;

-cresc bunastarea zonei prin implementarea de servicii ori procese manunfacturiere cu valoare adaugata sporita ceea ce implica pachete salariale mai mari;

-reprezinta un nume ce poate fi folosit ca si ancora de marketing;

- retentia afacerii se poate face si pe alte considerente decat costurile salariale.

De multe ori in schimb deciziile decidentilor romani sufera de:

- un complex de inferioritate fata de straini;

- speranta ca avantajele obtinute la nivel personal pot fi ascunse mai bine de opinia publica or de autoritatile de control prin contractarea cu firme si intermediari straini;

- evitarea asocierii cu imaginea unor antreprenori locali;

- “due diligence” -ul localilor este afectat de home bias si proximitatea si vivacitatea zvonurilor;

- frica ca un antreprenor roman devenit potent financiar sa intervina in deciziile politice si administrative in detrimentul actualilor decidenti.

13) Bursa de la Bucuresti este prea mica pentru ca pretul dat de aceasta piata sa fie o masura a unei companii importante si cu impact national si regional.

14)) Momentul 2012 nu este oportun nici din punctual de vedere al aperitului investitional pentru zona, nici a performantelor recente ale economiei Romaniei si nici a presiunii legate de cerintele stricte de privatizare expuse public de FMI.

15)  Romania se poate lauda cu putine privatizari de succes. BCR reprezinta singura privatizare care a suferit de “ blestemul invingatorului” , concept dezvoltat in “The Winner’s Curse: Paradoxes and Anomalies of Economic Life”, Richard H. Thaler.

In rest, investitorii in toate celelalte firme privatizate puteau sa-si acopere investitia instantaneu prin vanzarea de exemplu a unei parti din reteaua de distributie or a unei parti din stocurile existente.

16) Exista suspiciuni in numeroase jurisdictii ca multe privatizari nu se realizeaza in conditii de piata, echiditante si bazat pe merit.

17) Companiile private rezultate din privatizare favorizeaza prin contracte ulterioare ori prin anagajarea rudelor “influentii” zilei corupand sfera decidentilor politici. Suplimentar, beneficiile salariale si contractele post privatizare pot fi chiar mai mari si fara stress legat de justificari si intermediari. Aceste beneficii sunt acordate pentru evitarea sicanelor ori pentru anumita conduita prietenoasa in reglementare si supraveghere.

Statul Roman ar trebui sa promoveze si sa ajute interesele antreprenoriale autohtone. In conditii de lipsa de capital, incredere, apetit de risk si know-how statul poate ajuta prin promovarea de poli de crestere care sa reuneasca triumviratul stat , investitori privati straini, investitori privati locali. Prin implicarea statului se rezolva problema de coordonare.

Statul reprezinta o ancora de incredere si una de reducere a costului de finantare globala a proiectului. Statul prin aceasta structura reuseste sa genereze un effect de multiplicare ( dupa captura) supeior altor investitii publicetraditionale si sa creeze o serie de externalitati societale positive la nivelul educatiei, cercetarii, nivelului de trai si al ecologiei de mici afaceri. Investitorul roman reuseste sa-si amplifice participarea la capital sis a participe la transferul de know-how tehnologic si managerial. Investitorul strain isi reduce riscurile si investitia prin participarea multipartita.