RSS Feed

9/11 la Roșia Montană. Școala din munți

vezi toate articolele de
12 Sep 2011 la 09:42 116 comentarii 1443 vizualizari.

Recitalul de poezie al actriței Maria Ploae din Biserica Unitariană din Roșia Montană l-am ratat. Am ajuns prea târziu. Dar am prins proiecția specială cu filmul ”Flăcări pe comori”, al regizorului Nicolae Mărgineanu. Realizat, în mare parte, în 1987, chiar în Roșia Montană, după ”Arhanghelii” lui Ion Agârbiceanu. Era deja sâmbătă seara, zi de relaxare în cadrul ediției a 5-a a Școlii de Vară ARA.

Liniștea de duminică, tulburată doar de greierii și dăngănitul clopotelor vacilor de pe dealurile și munții Roșiei Montane, e mai greu de povestit. Trebuie trăită de viu, chiar la fața locului. Pentru a înțelege de ce o asemenea localitate nu are cum să dispară.

Cât despre Școala de Vară ARA povestesc de la sine imaginile. Pentru a înțelege că viitorul localității nu stă în milioane și zeci de milioane de euro sau dolari. Ci în implicarea directă a fiecăruia.

***

După ce în august, la FânFest, a fost centru de presă, Casa Parohială Unitariană, restaurată de cei de la ARA, s-a transformat în sală de cursuri, seminarii, laboratoare, proiecții și întâlniri. Un centru comunitar în cel mai deplin sens.

Biserica Unitariană s-a deschis, la rândul ei, către comunitate, ca spațiu pentru cursuri universitare, proiecții și evenimente speciale.

Alternativ pentru cursurile din Casa Parohială și Biserica Unitariană, au fost cele organizate în aer liber.

Scanare a galeriilor de la Găuri – EKG Baukultur (Austria, invitați speciali ai Școlii de Vară ARA).

Seminariile practice. Îndepărtarea stratului de ciment de la Biserica Unitariană (adăugat în anii 90) – faza 1 a restaurării Bisericii. Restaurarea casei nr. 399. Restaurarea obloanelor de lemn ale Bisericii Unitariane și realizarea altora noi. Prepararea mortarului cu var (tehnică tradițională). Continuarea lucrărilor de restaurare la Casa Parohială Unitariană (prin reconstruirea, tot cu metode tradiționale) a unei săli de reunire.

Mai multe imagini și explicații, aici.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


116 comments
  • 1

    [...] din Roşia Montană fără a cere la schimb distrugerea galeriilor romane. Află mai multe aici şi [...]

  • 2

    Ajutorul oferit de Biserica Unitariana este extraordinar. Ceea ce face ARA, Fan Fest (prin toate ONG-urile organizatoare) si Mihai Gotiu sunt exemple rare si demne de patriotism. Va multumesc ca existati!.. Cred cu tarie ca proiectul RMGC va pica iar Goldul va pleca cu coada intre picioare!!!

  • 3

    [...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]

  • 4

    @vicktor Se face doar un Fan Fest pe an, iar scoala ARA e pentru arhitecti. Prin urmare niciun ajutor pentru localitate. Nu te pacali, ce fac ei e doar pentru a pretinde ca se implica in viata locuitorilor din Rosia Montana

    Trisca
    2011-09-12 10:29:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Realitatea e ca un workshop nu o sa tina de foame rosienilor fara locuri de munca. Actiunile lor sunt de admirat, nimic de zis. Dar sa ramanem in limitele realului si sa admitem ca oamenii astia au nevoie ca minele sa isi reia activitatea.

    alexandru
    2011-09-12 10:31:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @viktor:
    “Ceea ce face ARA, Fan Fest (prin toate ONG-urile organizatoare) si Mihai Gotiu sunt exemple rare si demne de patriotism. Va multumesc ca existati!.. ”

    Iar limbajul asta este un exemplu tipic de dat limbi in cur, ce amintesc de vremurile nu de mult apuse (sau poate deloc) si de spectacolul aniversar al Antenei 3 :) )

  • 7

    Prin inchiderea minelor de cupru de la Balan un intreg oras a fost condamnat la ineficienta si chiar la moarte, si nimeni nu s-a emotionat. Acolo erau mii de localnici nu cateva sute ca la Rosia Montana. La fel la Brasov, cand s-a inchis Steagul Rosu si Tractorul au ramas mii de oameni fara locurile de munca. Si sunt zeci de alte astfel de exemple. Nu asta este problema.

    Problema este daca statul se hotaraste sa apere aceste monumente istorice de maxima importanta, de importanta universala fara discutie, si, pe de alta parte, daca se hotaraste sa protejeze mediul care nu numai ca va fi infectat cu cianuri, dar va fi modificat dramatic. In locul a patru munti vor ramane in urma patru gropi.

  • 8

    Dintr-o data au devenit toti interesati de Rosia Montana. Dar oare daca nu era proiectul de la RMGC, care propunea sa modernizeze casele din zona, stia cineva ce fel de case exista in zona???Nu prea cred.

    Cosmina
    2011-09-12 10:41:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Nu stiu cum poate sa sustina cineva ca Rosia Montana nu are nevoie de investitii. Locul e practic distrus din cauza mineritului de stat dar se defileaza cu actiuni ong-iste si festivaluri, de parca asta ar fi solutia. Chiar daca nu vrem sa recunoastem, Rosia Montana are nevoie de bani pentru viitor.

  • 10

    @Cosmina:

    RMGC a modernizat definitiv peste 100 de case din Rosia Montana, prin demolare – oare cum va mai poate suporta oglinda la cate minciuni pe banda rulanta sunteti in stare sa emiteti?

  • 11

    @anca:

    citeste contractul de societate si statutul RMGC, sa vezi cine va suporta cheltuielile de reabilitare a zonei pt. dezastrul produs: Minvest – adica statul roman, mai exact contribuabilii

  • 12

    #8 @Cosmina: 1. “Dintr-o data au devenit toti intereseati de Rosia Montana”. Fals. Romanii, dar si multi occidentali stiau de foarte mult timp de Rosia Montana. Eu in clasa a 4-a am invatat despre Rosia Montana – Albrunus Maior la istorie.
    2. “RMGC propunea sa modernizeze casele din zona”. RMGC a ramas doar cu propunerea. Casele detinute de RMGC se afla intr-o stare deplorabila. Ca proprietara de imbobile istorice, RMGC avea datoria legala sa le restureze. Dar nu a facut-o. Mergeti la Rosia sa va convingeti ca este adevarat. De asemenea, filmul Uj Eldorado (Noul ElDorado) prezinta momentele in care buldozerele companiei darama casele cumparate.

  • 13

    Adica, nu investitiile salveaza o localitate, ba mai rau, investitiile o distrug. Salvatorii sunt cateva zeci de oameni care viziteaza localitatea de cateva ori pe an si ridica un zid dupa metoda strabunicilor.

    barnabas
    2011-09-12 10:58:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @barnabas:

    da, intr-un final ai inteles ;) , nu investitiile (de pe hartie) salveaza o localitate, ci oamenii care actioneaza

  • 15

    #13: Da, barnabas, investitiile fara cap si facute in goana dupa aur vor distruge Rosia Montana. La Fan Fest 2007 au venit 14000 de oameni, conform datelor OFICIALE publicate de Jandarmeria Romana.

    viktor
    2011-09-12 11:02:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Salut Mihai , uite un articol legat de o “mare” si
    trambitzata investitie, Nokia la Jucu:

    evz.ro/detalii/../

    La Rosia Montana va fi mult mai nasol, acolo vom ramane
    cu otrava/cianura pentru totdeauna , in timp ce uraniul,
    aurul si argintul ne vor fi furate sau cumparate tot de
    noi la preturi exorbitante !

    Romani , stopati JAFUL planuit de RMGC la Rosia Montana
    in cardasie cu statul roman corupt al carui pastor este
    Chioru betziv !

    Dacul Liber
    2011-09-12 11:13:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @Cosmina: foarte rau ca nu stiau si inainte. cine ar fi trebuit sa se ocupe de amenajarea si promovarea turistica a acestei zone si a galeriilor miniere – muzeu? nu cumva statul roman care, in loc sa arunce o mana de var pe casele alea a bagat 900.000 de euro in “branduirea” Romaniei cu o frunza?!?! cum ar fi ca ministrul turismului sa dea o mana de ajutor rosiei montane, in loc sa toace bani pe “traseul ceausescu”, reclame la turism in bucovina plasate “strategic” la radauti si asa mai departe?

    nu mi se pare relevant cand si de ce au auzit oamenii de rosia montana. mi se pare important ca tot mai multi se duc sa o viziteze si, ce sa vezi, le place si revin. si mi se pare la fel de important ca sunt organizate evenimente care sa atraga turisti in zona, in timp ce statul cersetor se smiorcaie la poarta canadienilor.

    nu vorbim de o amarata de casa din centrul vechi al bucurestiului. vorbim de un sat intreg, de zeci de kilometri de galerii miniere, de un munte monument, biserici si multe altele. asta a pus statul la coada listei de investitii in turism, astfel incat pentru rosia montana banii de la ministerul turismului nu ajung.

    e jenant.

  • 18

    Rosia Montana are nevoie de muncitori seriosi, care sa restaureze zeci de case intr-un timp scurt,nu de voluntari amatori care zugravesc o casa intr-o vara. Nimeni nu zice ca nu e de apreciat ce au facut tinerii voluntari doar ca nu e destul, oamenii de acolo au nevoie de locuri de munca stabile,de o infrastructura care sa le usureze viata.

  • 19

    @Mihai Goţiu: reabilitarea va fi facuta in totalitate de candieni si va incepe inca din anul 5 de exploatare. exista un fond deja creat in acest sens iar statul il va putea accesa oricand pt actiuni de ecologizare.

  • 20

    #18 @Tavi: Problema ridicata de tine, cea a locurilor de munca, este una falsa. Citeste te rog comentariul #7 ca sa vezi de ce.

  • 21

    @Cosmina: era sa uit :) daca ar fi sa ne luam dupa ce spui tu, ar insemna sa ignoram orice fel de descoperire istorica sau arheologica, pentru ca, nu-i asa, pana sa aflam de ea ne era bine si fara. deci, la ce bun sa aflam cine suntem si de unde venim, daca pana acum am trait si fara sa stim asta?

  • 22

    @viktor:#2

    Hai ca poti si mai bine. Uite aici un exemplu clasic sa te inspiri:

    “Cruchot : Tous les matins, vous réciterez un éloge à ma grandeur. En alexandrins. Douuuze pieds. Et que ça rime !
    Gerber : Ça rimera, mon Général !
    Cruchot : Je vous aime, mon Général.
    Gerber : Je vous aime, mon Maréchal !”

    “Gloire à toi, ô soldat, gendarme vertueux
    Que chacun te salue et t’élève aux cieux
    Vénère ta force et ton courage unique
    Et baise ton image, ô Cruchot Ludovic.

    Ça vous suffit, mon Général ?”

    P.S. Replici din filmul “Jandarmul din St Tropez”, momentul cand Cruchot (Louis de Funes) a ajuns seful postului de jandarmi din oras (precum Geoana presedinte).

    ribelalu`
    2011-09-12 11:37:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @anca #19: Daca acel fond exista, sa fie facut public acel fond (nr contului, ce sume de bani itra sau ies, cine acceseaza contul etc.). Fiind un proiect de interes public (RMGC sustine asta si Basescu), acest fond si licenta de exploatare trebuie sa fie publice, nu tinute la secret.

  • 24

    @viktor: nu poti sa compari situatiile, pentru ca la Brasov si la Balan s-au inchis acele intreprinderi pentru ca erau ineficiente, mergeau in pierdere. Acolo oamenii au fost disponibilizati. La Rosia Montana situatia e inversa, se blocheaza crearea de locuri de munca, si asta e mai grav decat a inchide o intreprindere neprofitabila de stat.

    marina
    2011-09-12 11:40:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    Domnule Gotiu,
    Am vazut ca sunteti o persoana care, la nivel declarativ, sustineti protejarea mediului din tara noastra. Va invit sa va inscrieti in programul “let’s do it romania”. Veti avea astfel ocazia sa aratati ca, intr-adevar, va pasa. Imagini cu dumneavoastra culegand peturi si gunoaie v-ar da mai multa credibilitate. In plus, ati fi un exemplu demn de urmat. Credeti in puterea exemplului personal, nu-i asa?
    Spuneati ceva de oameni hotarati, care actioneaza. De ce nu ati fi si dumneavoastra un astfel de om? Il puteti coopta si pe domnul Remus Cernea, care si dumnealui este plin de grija pentru mediul tarii noastre. Dovediti ca va pasa, altfel totul se reduce la vorbe goale.
    Va doresc succes in campania de ecologizare “let’s do it romania”.

    let's do it romania
    2011-09-12 11:42:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    Hai sa fim seriosi, pana nu a fost propus acest proiect nici macar nu se stia unde se afla Rosia Montana pe harta Romaniei. Festivaluri gen Fan Fest sunt in toata tara, nu sunt o noutate si din cate stiu eu anul acesta au fost destul de putini oameni. Nu asa se salveaza o comunitate, prin chefuri , concerte , betii.

    Silviu
    2011-09-12 11:43:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @marina #19: RMGC a determinat inchiderea minei de stat in 2007 de la Rosia, ia Rosia Montana a fost declarata zona mono-industriala. Cu alte cuvinte, nu ai voie sa dezvolti alta afacere acolo decat una miniera. Ori, singura companie care are drept de exploatare este RMGC. INteresant, nu?

  • 28

    @Tavi: mergi, te rog, la rosia, sa vezi diferenta dintre casele reabilitate de gold cu “muncitori seriosi” si casa parohiala refacuta de studentii la arhitectura. uite, poti sa citesti pe aici cam care ar fi diferentele – simpara.ro/../

  • 29

    si uite asa imi aduc iar aminte de zvonul ala cu 1500 euro pe luna,..post sigur, nu se cer studii, doar nitica discretie ,…ca doar semnam contracte de confidentialitate, ce naiba!..e, baieti, cum va merge, va descurcati, merge banu?

  • 30

    @Silviu: programul fanfest nu a insemnat, nicidecum, chefuri, concerte, betii. au fost niste conferinte, niste proiectii de film, niste discutii cu localnicii, niste tururi de informare pe care le-ai omis. au fost cateva sute de oameni cazati la localnici, contra cost.

    revin: daca nu ai stiut de existenta unui lucru frumos si important e bine sa-l ignori dupa ce ai aflat de el pe motiv ca ti-a fost bine si fara? printre altele, asta este unul dintre scopurile fanfest: sa afle de rosia si potentialul ei turistic si cei care nu au auzit pana acum de ea.

  • 31

    Rosia Montana era saraca dinainte sa se infiinteze RMGC, zona era mai poluata, casele cadeau dinainte. Si nici galeriile nu au aparut atunci in mod miraculor. De ce nu v-ati dus sa o salvati atunci? O localitate nu se salveaza cu o mana de oameni care vin de 2 ori pe an sa ridice un zid, o localitate se salveaza cu investitii, cu bani bagati in economie, cu slujbe create, cu infrastructura.

    gianina
    2011-09-12 11:49:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @let’s do it romania:

    nici eu, nici prietenii mei nu avem nevoie sa ne inscriem in proiecte si programe speciale pentru a strange gunoaiele din natura (asta nu inseamna ca ”let s do it romania” n-ar fi un proiect OK) ;

    doar ca nu chemam televiziunile si ziarele cand facem asta, pur si simplu o facem si gata

  • 33

    @viktor: #27. Exploatarea a fost inchisa pentru ca nu era eficienta, nu era profitabila. Asta inseamna ca simpla ei functionare reprezenta o subventie de stat. Iar in 2007 am intrat in UE, care descuraja exploatarile miniere subventionate de stat.

  • 34

    @let’s do it romania: tu crezi ca Gotiu bea bere la PET? el e ca Gerula din filmul Dacii:

    “azi n-am poluat nimic, nu strang nimic”

  • 35

    @Mihai Goţiu: #14. Investitiile creaza locuri de munca, infrastructura, bani pentru proiecte publice si private, bani in economie. Si asta salveaza o localitate, mai ales o localitate defavorizata. Investitiile sunt “pe hartie” pentru ca sunt derulate pe o perioada mai lunga de timp, nu apar peste noapte ca prin miracol.

    Neagoe
    2011-09-12 12:00:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @gianina:

    Rosia Montana n-a fost saraca inainte de RMGC; chiar casele (care au scapat de demolarea RMGC) sunt dovada ca n-a fost o localitate saraca; peste 100 de case au fost daramate DUPA ce au trecut in proprietatea RMGC;

    rezolvarea problemei poluarii e OBLIGATIA statului roman – acest lucru e prevazut, de altfel, si in contractul de societate si statutul RMGC

  • 37

    @Gica:

    #33 exploatarea a fost inchisa la cererea expresa a Gabriel Resources – obligativitatea inchiderii exploatarii de stat a fost prevazuta inca din 1997 in contractul de societate – de unde stiau ”tovarasii” ca statul nu-si va putea rentabiliza exploatarea cu 10 ani inainte de inchidere??

  • 38

    Si RMGC s-a implicat activ in viata comunitara, prin restaurarile pe care le-a realizat deja in centrul Rosiei Montane, dar si prin sustinerea festivalurilor locale – “ziua Minerului” (cand au oferit bonuri valorice pentru mineri – o “mana cereasca” pe vremurile astea de criza) si “Marie, Draga Marie”, de pe 15 august.

  • 39

    @Mihai Goţiu: sunt dovada ca n-a fost saraca in perioada in care au fost construite. Sunt de acord cu asta. Dar asta era inainte de comunism, nu “s-a saracit” peste noapte. Si daca rezolvarea problemei poluarii dinainte e, cum zici tu, obligatia statului roman, atunci e si mai bine ca RMGC s-a oferit sa curete raurile poluate de stat si sa acopere gaurile lasate de stat in pamant.

    marionela
    2011-09-12 12:09:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    Acest proiect creeaza locuri de munca, sute de locuri de munca de care oamenii , mai ales cei din zona, au nevoie. Chiar dc le restaurezi casa, ei tot o sa moara de foame.

  • 41

    ce frumoasa initiativa! am fost in august in Rosia si chiar am avut norocul sa vizitam biserica si pe dinauntru!
    ma bucur ca va fi restaurata!

  • 42

    @Achim: Spune-mi te rog ce cazuri de moarte prin infometare au existat la Rosia Montana? Eugen David, localnic din Rosia, a declarat ca el nu a simtit criza si ca animalele pe care le are si pamantul ii ofera o viata buna si linistita. A mai spus ca el n-are nevoie de nicio mina si ca traieste foarte bine din ceea ce produce in propria lui gospodarie.

  • 43

    @marionela:

    #39 RMGC NU s-a oferit sa curete raurile si sa astupe gropile lasate de stat; DIMPOTRIVA, scrie negru pe alb in contractul de societate si statut ca asta ramane OBLIGATIA partii romane (Minvest)

  • 44

    @Mihai Goţiu: Ai fost tu in vizita la Rosia Montana periodic si ai stiut cum aratau casele alea inainte si cate de bine sau rau o ducea populatia din RM?? Oamenii al caror case au fost demolate, locuiesc acum in conditii optime si au accesptat ca locuintele lor sa fie demolate. Statul roman nu ar fi facut asa ceva niciodata. Nu ar fi investit in zona respectiva nici in 100 de ani.

    Raluca
    2011-09-12 12:19:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    @Raluca: “conditii optime”???

    uite aici ce zic oamenii despre asa zisul cartierul rezidenţial şi «modern» Recea, care in realitate, este cu totul altceva: nămol, beciuri inundate, apă în poduri şi în case, geamuri şi uşi de cea mai proastă calitate.

    La numai un an dupa ce a fost dat in folosinta se pot observa: plăcile de ceramică de pe zidul exterior desprinse, nisipul de sub scări dus de ape, beciuri inundate, pereţii interiori fragili, crăpaţi peste tot, să intri cu pumnul prin ei, stâlpii din lemn netrataţi şi neignifugaţi, ţigla prin care plouă în pod.

    Din marturiile localnicilor care regreta acum ca si-au vandut proprietatile:


    În proiect şi în contract scrie uşi de lemn, în realitate au pus uşi de placaj în interior.
    În contract scrie că, la intrare, sunt puse geamuri de aluminiu cu termopan; în realitate, au pus geamuri de plastic, cele mai proaste care există.
    Dacă fuge un câine pe drum, se aude în casă, n-au nici un fel de antifonare.
    Pe urmă, străzile. La nici un an, îs toate crăpate, intră apa şi le distruge de tot.

    Concluziile celor care locuiesc in acest cartier:

    După cum lucrează această companie, nu-mi vine să cred că barajul de 180 de metri înălţime, pe care ar vrea să-l construiască la Gura Cornei, va ţine mai mult decât acest cartier…”

    sursa: cotidianul.ro/d../

  • 46

    @Mihai Goţiu: contractul nu obliga sa se inchida exploatarea, ci doar sa-si mute statul echipamentele de acolo pe banii lor dupa ce se inchide. Oricum era neprofitabil, o alta gaura in buget.

    samuel
    2011-09-12 12:26:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    #44 Raluca: Crede-ma.. chiar a fost. Si nu doar el. Toti cei care ne opunem proiectului si care luptam pentru anularea acetui proiect am fost des acolo.
    Oamenii ale caror case au fost deomlate traiesc in conditii rele. Uite dovada => cotidianul.ro/d../
    Ce vrea sa faca RMGC acolo nu e investite, ci distrugere. Distrugere a Patrimoniului, a naturii si a comunitatii, dezradacinarea ei.

  • 48

    @Raluca:

    # 44 da, din 2002 merg constant la Rosia Montana, cand distrugerea cauzata de RMGC era doar in faza incipienta – am vazut cum traiau oamenii atunci si vad acum ce se intampla la Recea; am vazut cum s-au destramat familii, neamuri si prieteni care nu-si mai vorbesc, si oameni care au plecat si ar vrea sa se intoarca dar nu mai au unde; chiar sambata seara, pe o terasa din Rosia, am stat de vorba cu un tanar singuratic, care vine de cate ori are ocazia in Rosia Montana, de unde a fost nevoit sa plece dupa ce parintii lui si-au vandut casa – e o poveste trista…

    astea sunt ”conditiile optime” oferite de RMGC

  • 49

    La cum arata aceasta Biserica, este evident ca sunt oameni de credinta care-si doresc sa aiba grija de dansa, dar nu detin resursele pentru a realiza cu brio aceasta activitate. RMGC s-a angajat deja sa o reconstruiasca, pe cheltuiala exclusiva a canadienilor. Si dupa ce vor avea si minerii ce pune pe masa, aceste activitati care merita tot sprijinul vor avea si substanta.

    Cornel
    2011-09-12 12:28:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    @alexandru: si ce te face sa crezi ca minele ii vor ajuta pe rosieni mai mult? nici macar pe scurta perioada de exploatare, ce sa mai vorbim in termeni de dezvoltare durabila… in 20 ani dupa inceperea exploatarii Rosia Montana va arata ca un desert rosu, nici vorba de rosieni, ce sa mai zicem de turisti… Asa ca, in masura in care interesul rosienilor primeaza interesului national (eu cred ca interesele acestea ar trebui sa coincida) gandeste-te si la viitorul lor…

    mihaela
    2011-09-12 12:32:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    @Cornel:

    #49 RMGC a demolat deja peste 100 de case in Rosia, a distrus cu betoane, termopane, parchet melaminat o alta cladire traditionala chiar din centrul Centrului Istoric si continua distrugerile in acelasi mod la alte cladiri – sub preteztul restaurarii RMGC distruge esenta valorilor de la Rosia Montana (care n-au nimic de-a face cu betonul, bitumul si termopanele – de-astea avem peste tot la oras… din fericire, cei de la Biserica Unitariana nu au cazut in plasa distructiva a RMGC

  • 52

    Domnule Gotiu,trebuie sa va aduc la cunostinta ca vacile nu au la gat clopote ci talangi.Asta pentru a nu confonda turla vreunei biserici cu o …vaca.In alta ordine de idei ,cred ca ar trebui sa fiti mai perseverent in cautarea unor subiecte pt.ca cel cu Rosia Montana este deja exasperant.Nu cred ca cineva va transa intr-un fel sau altul problema exploatarii aurului de acolo scriind pe bloguri.Asta este o treaba de specialisti si in ultima instanta,fiindca sunt o groaza de opinii pro si contra cred ca pana la urma va fi transata de justitie si nu politic.Asa ca va rog povestiti-ne si despre altceva mai atractiv,pt.ca de vreo 2 ani vad ca nu va dezlipiti de Rosia Montana.Probabil ca intentionati sa va stabiliti domiciliul acolo,ceea ce nu ar fi chiar rau.Ati avea ocazia sa va aduceti contributia la dezvoltarea ziaristicii in acel orasel(?)uitat de Dumnezeu!

    sase sase
    2011-09-12 12:39:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 53

    @sase sase:

    1. talanga e un clopot – in unele zone diferenta se face in functie de dimensiuni (talanga e mai mica, clopotul mai mare); in alte zone in functie de forma (talanga e turtita, clopotul in forma de para); in alte zone nu se face diferenta;

    2. justitia si-a spus cuvantul, dar in Ro hotararile judecatoresti sunt pentru fraieri;

    3. nu ma dezlipesc de Rosia de 9 ani, nu de 2 ani – putina acuratete nu strica, daca tot dai lectii pe aici

  • 54

    @sase sase: uite ce mai zic specialistii:

    “Secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului din Ungaria, Illés Zoltán, a anunţat, ieri, că Guvernul de la Budapesta va face tot posibilul ca mina de la Roşia Montana să rămână închisă. “Am luat legătura cu mai multe ţări din UE şi încercăm să mobilizăm toată Europa să se opună deschiderii unei mine, cu extracţie pe bază de cianură, în România. Demersul nostru nu este unul tâmpit, bazat pe orgoliu, ci susţinut de certificate de la mediu, care atestă cât de mare este pericolul, dacă se va deschide mina de la Roşia Montana.”

    “România ne-a trimis un studiu eronat, chiar absurd, în care scrie că impactul cianurii asupra mediului la graniţa cu Ungaria va fi aproape de zero”, a specificat Illes, care i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Laszlo Borbely, în care subliniază opoziţia Ungariei faţă de acest proiect.”

    Deci specialistii din Ungaria spun negru pe alb despre studiul de impact de mediu al RMGC : “studiu eronat, chiar absurd”

    (jurnalul.ro/sti../)

  • 55

    @mada: trimite ordine catre UDMR. vrei sa spui ca Ungaria incearca sa ne faca un bine? Mai degraba Ungaria nu vrea sa devenim cei mai mari producatori de aur din Europa. Sau poate vor sa se blocheze proiectul cat mai mult ca sa avem riscul de tara mai mare pentru investitori, si sa devenim mai neatractivi. Pentru ca avem avantajul fata de ei de a fi mai ieftini pentru investitori.

    casper
    2011-09-12 12:55:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    @mada: poate vor sa tinem aurul in pamant pana reusesc sa-si reintregeasca regatul. poate asta e obiectivul lor pe termen lung. Normal ca se opun proiectului, nu este deloc in interesul lor sa fie o Romanie puternica, dezvoltata economic langa ei.

  • 57

    Nu cred ca se supara cineva de la Rosia Montana, daca aceasta va beneficia de o infrastructura mai moderna, care va ajuta pe localnici sa aiba o viata mai usoara. Sa nu uitam de locurile de munca, care se vor creea in zona respectiva.

  • 58

    @casper: Ungaria se apara de un proiect care ii va afecta si pe ei daca incepe. si ce am vrut sa subliniez este ca specialistii lor au declarat studiul de impact propus de RMGC: “studiu eronat, chiar absurd”

    Sper din toata inima ca acest proiect sa ajunga in atentia forumurilor europene si specialisti cu adevarat independenti isi vor spune cuvantul.

    In felul asta poate scapam si noi de ciuma asta de RMGC

  • 59

    @mada: specialistii lor nu au fost la fata locului sa faca un studiu independent pe baza caruia sa declare ca e “absurd”, asa pot sa spun si eu orice. Si ai dreptate, ii va afecta, in sensul ca o sa le furam din investitori.

  • 60

    Ma bucur ca mai exista oameni care isi folosesc timpul intr-un scop nobil,dar din pacate acestia nu au resursele necesare pentru a-si continua activitatile. RMGC vine cu o investitie de 70 milioane de $ in patrimoniu, care vizeaza si aceasta Biserica, care va fi reconstruita din fondurile proiectului.

  • 61

    Pai daca cei de la arhitectura isi fac mai bine treaba decat cei de la RMGC,de ce nu restaureaza mai multe case?? Daca sunt ei asa de ambitiosi de ce nu fac rost de fonduri si de un drum asfaltat??? Sau inca nu s-au gandit la un proiect asa complex.

    Tatiana
    2011-09-12 13:24:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 62

    ROMANI! VOI NU AVETI SANGE IN INSTALATIE!
    ASA A SPUS MINISTRUL DE INTERNE,ASA SI ESTE,DIN PACATE!

    ...terminand cu Udrea
    2011-09-12 13:26:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 63

    E interesant ca inainte ca acest proiect pentru Rosia Montana sa ajunga asa dezbatut in presa, nu se zicea nimic de localnici, de activitatile lor, de evenimente sau obiective turistice. Nu a interesat pe nimeni. Subit, a devenit un camp de batalie pentru imagine…

  • 64

    #63 Cred ca e fortata exprimarea “Nu se zicea nimic de localnici etc.”. In conditiile in care statul roman era extrem de secretos, nici nu prea aveai de unde sa stii ce contracte se semneaza, ce proiecte se deruleaza. Asa ca mi se pare irelevant ce si cat se spunea despre localnici.
    Cert este ca eu am invatat de Rosia Montana prin clasa a 4-a, la istorie. SI nu doar eu. Toti cei cu varste intre 20 – 80 de ani, au auzit cel putin o data in viata de Rosia Montana. In istoria nationala aceasta localitate a fost tratata destul de mult. A reprezentata, si reprezinta si astazi, obiectul de studiu a multor istorici si cercetatori. Orice profesor universitar de istorie sau de orice alta materie auxiliara a istoriei cunoaste istoria Rosiei Montane.
    Expresia “batalie pentru imagine” e si aceasta ciudata. Miza acestei opozitii impotriva proiectului RMGC nu este imaginea. Ci este exact ceea ce cu totii afirmam: anularea proiectului si a contractului de concesionare. Bineinteles ca atunci cand reporterul te intreaba cine esti, din partea carui ONG, spui.
    Si ce este rau in dorinta de a-ti face cunoscuta asociatia din care faci parte? Miza insa este protejarea naturii si a patrimoniului istoric. 16 tone de dinamita pe zi si un lac de 200 milioane de tone de cianura, stramutarea a doua sate, nu pot fi benefice pentru cultura, oameni si mediu.

    viktor
    2011-09-12 14:47:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 65

    @alexandru: Rosienii fara locuri de munca care rabda de foame sunt oameni lenesi, care nu stiu sa faca nici agricultura, nici sa creasca animale, si le e lene sa culeaga ciuperci si fructe de padure. Din astia sunt cam peste tot…
    Oamenii cumsecade de la munte nu mor de foame. E drept ca trebuie sa munceasca mult pentru tot ceea ce au, dar sunt niste luptatori. Stiu oameni de peste 80 de ani care nu traiesc in lux, dar se descurca din putinul pe care si-l produc singuri, si nu sunt de acord sa primeasca nimic pe degeaba. Au incercat copiii mutati la oras sa-i tina cu ei, insa degeaba. Nu au rezistat nici macar un an si s-au intors la viata grea, dar frumoasa si bine randuita din gospodariile lor. Copiii mai merg sa-i ajute cu taiatul lemnelor si cu alte treburi grele din gospodarie la sfarsit de saptamana, insa cam atat. Si nu pe degeaba, caci se intorc la oras fie cu cativa litri de lapte, sau un kil de branza, fie cu o gaina grasa din batatura, iar de Craciun, fac batranii ce pot si din putinul pe care il au tin un porc pe care il impart cu toti ai lor.
    Nu cred ca un om harnic, care are bucatica lui de teren si putere de munca poate sa moara de foamen in Romania.
    Bunicii mei paterni,oameni de la tara, Dumnezeu sa-i odihneasca, au muncit si au fost independenti pana la varste venerabile (80, respectiv 90 de ani), iar bunicii mei materni au crescut 7 copii si nu au cerut niciodata nimic de la nimeni, cu toate ca bunicul, fiind persecutat politic, desi a fost intelectual, a sapat gropi, a facut dulgherie, atinut cativa stupi si si-a cultivat gradinita din spatele casei, impreuna cu bunica, pentru a avea ce le pune pe masa celor mici.
    Romanul daca este om si are o palma de pamant al lui de aparat si de muncit, nu moare de foame.
    Scriu toate acestea deoarece m-am saturat sa va vad cum le plangeti de mila, voi, orasenii, bietilor oameni de la Rosia Montana care mor de foame fara RGMC.
    Oamenii cumsecade si demni nu au murit si nu vor muri niciodata de foame in satele de munte din Romania!

    BUNICUTZA
    2011-09-12 14:54:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 66

    #65 Foarte bun comentariul tau. Eu cunosc o familie, care stau peste drum de bunica mea, intr-un oras de deal din nordul Moldovei, care isi produce aproape totul in gospodarie. Oamenii aia isi fac singuri sapunul, painea, au ceva gradina si livada. Si mai sunt cateva familii acolo care nu vor sa cheltuiasca nimic, si produc absolut totul in curtea proprie. Isi faca pana si haine. Isi fac maturoaie, lenejerie pt. pat, orice.
    Cunosc familii de la munte, pe langa Vatra Dornei, care au cate o bucatica de pamant, dar pe care o muncesc zi si noapte. Nu le e usor, dar, spun cu taota sinceritatea, sunt foarte fericiti de viata pe care o duc si se vede asta. Un nene dintr-o astfel de familie a lucrat la mina de la Crucea. A iesit la pensie pe caz de boala, are o pensie mica, dar baza pt. el si familia lui sta in munca pamantului. Si e mult mai fericit decat la mina. Imi povestea despre colegi de-ai lui, mai in varsta ca el, care au murit de boli din cauza locului de munca.
    Daca vrei sa muncesti trebuie doar sa vrei. Credeti voi ca un salariu de 10 – 15 milioane e mai pretios decat munca in propria gospodarie? Toate verile mi le-am trecut la bunica, printre tarani, oameni ai pamantului. E greu, dar, nu numai ca nu moare nimeni de foame, dar mai toti si-au dezvoltat gospodariile si acum au mici ferme. Cei harnici. Dar pana si cei lenesi au cate un purcel doi in curte, 4-5 gaini, stau la crasma toata ziua, si tot nu mor de foame.

    viktor
    2011-09-12 15:16:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 67

    @BUNICUTZA: Draga Bunica nu stiu cand ai fost tu acolo ultima data, dar chiar nu se poate pune problema de oameni lenesi. Sunt niste oameni simpli, care sunt pregatiti si dornici oricand sa munceasca cate ceva, pentru imbunatarirea veniturilor(care la unele familii este inexistenta din pacate).Daca bunicii tai au putut sa lucreze munci grele de la tara pana la 80-90 de ani bravo lor, tot respectul, dar sunt foarte putini care sunt in stare de asa ceva, ,mai ales pana la o varsta asa de inaintata.

    Monica
    2011-09-12 15:17:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 68

    nu e vorba numai de murit de foame, e vorba de faptul ca suntem in secolul 21 si nu mi se pare normal sa judecati oamenii care s-au saturat doar sa lucreze pamantul, sa produca cat sa supravietuiasca. Mai mult de atat, mi se pare ca li se rapeste acelor oameni sansa de a duce o viata moderna, in care sa nu aiba literalmente grija zilei de maine.

    catalin
    2011-09-12 15:28:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 69

    @Trisca: voi chiar nu aveţi ruşine. oamenii vin şi vă repară pe gratis, şi nu cu termopane, ci aşa cum trebuie, carevasăzică vă restaurează pe gratis clădiri de patrimoniu. Asta, pe când gold-ul vă şantajează lăsând toate casele cumpărate să se distrugă şi promiţând salvarea lor doar dacă porneşte mina. Aşadar, repet: voi chiar nu aveţi ruşine. Ce-aţi vrea, saci cu ajutoare? Sunteţi sinistraţi? Păi ce moţi sunteţi voi, măi, frate?

    cornel vilcu
    2011-09-12 15:41:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 70

    O initiativa interesanta, dar sunt si altele asemanatoare in multe locuri foarte frumoase din aceasta tara. Pe acelea, care duc lipsa de investitii de ce nu le mediatizam? Daca intr-un loc exista resurse si se doreste reinceperea activitatii miniere, tocmai pe acela il vrem neatins…

    Monica
    2011-09-12 15:41:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 71

    @BUNICUTZA: Cred ca ar trebui sa te ocupi dumneata putin de agricultura ,de cresterea animalelor,de culegerea fructelor de padure si a ciupercilor din flora spontana.Inainte insa trebuie sa studiezi temeinic sa vezi din ce se compune o sapa,cum se utilizeaza si sa te instruiasca cineva cum se mulge un cal de munte.Si nu in ultimul rand sa fii atenta ca sunt si ciuperci otravitoare.Sau poate le-ai si gustat deja,de aia hoinaresti de capul tau pe bloguri in timp ce ai tai se dau de ceasul mortii ca te-a luat Alzeimerul!Daca dumneata crezi ca agricultura si culesul fructelor de padure le va aduce fericirea localnicilor din RM te imbeti cu apa rece.Si asta nu face decat sa duca la ruginirea iremediabila a conductelor.Pana te lamuresti ia treci si sapa un pic pe asfaltul din orasul in care traiesti si cultiva niste legume eco,ca sa nu zica lumea ca nu produci nimic in afara de imprastierea unor ineptii in spatiul virtual.Howgh!

    sase sase
    2011-09-12 15:58:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 72

    Oricati voluntari ar fi in tara asta nu ar putea sa restaureze Rosia Montana in intregime.Poate ar reusi cateva case dar intr-un timp foarte indelungat si cu bani putini. Chiar sunt de admirat acesti oameni, pentru ceea ce fac, dar din pacate nu este suficient. Oameni din acea regiune au nevoie de un venit cat de cat stabil. Chiar daca le restauram casele, asta nu inseamna ca nu vor muri de foame.

  • 73

    nu inteleg de ce trebuie sa le impunem noi ce ii face fericiti. Poate oamenii de acolo s-au saturat sa nu aiba de ales, sa trebuiasca sa practice agricultura de subzistena. Sau poate erau mai fericiti in perioada cand lucrau in minerit. La urma urmei ei ar trebui sa hotarasca ce ii face fericiti, si faptul ca majoritatea sunt de acord cu inceperea proiectului mi se pare ca e dovada suficienta ca vor sa traiasca si ei in lumea moderna, cu toate avantajele ei.

    mircea
    2011-09-12 16:03:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 74

    @viktor: Ce ar fi domnule,sa ne intoarcem cu totii in comuna primitiva,sa culegem roadele pamantului care cresc spontan si sa migram in functie de anotimpuri si de existenta resurselor .Sa nu mai avem nevoie de bani,si in general sa ne intoarcem pe scara istoriei cu vreo 2 -3 milenii numai de dragul de a trai ecologic si a pastra natura neschimbata.Dumneata de ce ai nevoie de salariu sau de venit in bani?Daca te-ai plictisit de viata pe care o duci,vino la mine,iti dau gratis cateva hectare de teren arabil si locuinta la dispozitie sa vedem cum te descurci cu agricultura.Pun pariu ca intr-un an dai in primire si faci venit la biserica din sat.

    sase sase
    2011-09-12 16:09:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 75

    O asemenea initiativa este laudabila, insa poate ar fi mai potrivita intr-o zona care chiar nu are de ales, nu are alternative, nu sunt proiecte de investitii deloc. La Rosia Montana exista aceasta alternativa, care chiar e acceptata si asteptata de localnici, dar mai sunt multe zone din tara, unice in felul lor, cu istorie bogata, dar cu situatie defavorizata, care ar avea mai multe de castigat de pe urma unei asemenea actiuni.

    Ionela
    2011-09-12 16:11:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 76

    @mircea: spui ca nu ti se pare corect sa le impui oamenilor ce ii face fericiti… pai e corect atunci sa le impunem la toti sa fie mineri? 10 ani de zile Rosia a fost declarata zona monoindustriala taind din start orice alta initiativa …Poate ca acum Rosia ar fi fost prospera ca si Rimetea daca nu era RMGC

  • 77

    @mada daca o zona e declarata monoindustriala nu inseamna ca statul a impus acea industrie, inseamna ca o perioada lunga de timp nu s-au desfasurat activitati economice semnificative in alte ramuri economice, si se declara o zona ca fiind monoindustriala tocmai ca sa se stimuleze investitiile in alte ramuri. deci cam pe dus fata de cum ai spus

    mircea
    2011-09-12 16:31:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 78

    Ma bucur pentru momentele tale interesante, placute si relaxante. Din pacate, mai e nevoie si de dezvoltare si de crestere economica si de munca, nu doar de relaxare. Si mai trebuie sa avem si unde munci ca sa avem cu ce sa ne relaxam.

  • 79

    Articol ok, mai mult imi plac comentarile.
    RMGC restaureaza demoland. Penibil.

    Restaurarile de tipul ARA deschid drumul turismului.

    Mihai, lumea vrea sa te vada la TV discutand cu vreun RMGC-ist.

    Bafta si mersi de articole !

  • 80

    @Rox: Desigur trebuie sa asteptam sa ne dea cineva de munca, ca altfel nu prea avem ce sa facem pe lumea asta, ca sa avem dupa ce ne relaxa…
    Relaxare placuta in continuare in asteptarea perei malaiete care sta sa cada…

    BUNICUTZA
    2011-09-12 16:47:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 81

    pot sa fie toti cetatenii oricat de implicati, tot e nevoie de investitii pentru “salvarea” unei localitati.

  • 82

    @mada: Nu le impune nimeni oamenilor sa devina mineri. Dar avand in vedere ca zona este una cu traditie miniera de 2000 de ani, se presupune ,logic vorbind ,ca locurile de munca in minerit sunt unele favorabile.

    Patricia
    2011-09-12 17:01:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 83

    Nu-mi explica si mie care ce legatura exista intre mineritul cu cianura si vechiul minerit in afara ca amandoua produc aur.

    Terminati cu traditia zonei in minerit cand voi doriti minerit cu cianura. La cianuri nu trebuie sa stii sa faci nimic decat sa pui dinamita si sa conduci o masina.

  • 84

    foarte buna initiativa celor de la ARA, dar o zona nu se salveaza cu o mana de oameni hotarati sa ajute, se salveaza cu investitii, cu dezvoltarea activitatii economice. Si oricum, sunt si alte zone care nu au alternativa, unde poate ar fi mai potrivita o asemenea interventie.

  • 85

    @mircea: vad ca habar nu ai ce e aia zona monoindustriala. Ca sa vorbim concret la Rosia din cauza planului urbanistic care a declarat zona monoindustriala nu s-a aprobat nici o alta investitie… si au fost cateva incercari de a deschide o pensiune si chiar o fabrica. Cum ramane cu libertatea oamenilor de a alege ce ii face fericiti.

    va trimite compania aia sa postati dar nu sunt in stare sa va spuna nici despre ce e vorba …altfel nu ai spune ineptii de genul: “si se declara o zona ca fiind monoindustriala tocmai ca sa se stimuleze investitiile in alte ramuri”

    Comentariu valabil si pentru Patricia.

  • 86

    @Voicu: Daca ar fi asa simplu cum zici, atunci de ce oamenii din zona cu pricina nu s-au apucat sa faca toti asta??? Daca ar fi fost asa simplu, nu cred ca ar fi nevoie de un proiect complex, de niste oameni cu responssabilitati, de o tehnologie avansata totusi. Crezi ca toti se sfarma degaba ca sa obtina aur, sau poate esti tu destept si vii cu solutii mai bune!!

  • 87

    @Mihai Goţiu: “nici eu, nici prietenii mei nu avem nevoie sa ne inscriem in proiecte si programe speciale pentru a strange gunoaiele din natura (asta nu inseamna ca ”let s do it romania” n-ar fi un proiect OK) ;

    doar ca nu chemam televiziunile si ziarele cand facem asta, pur si simplu o facem si gata”

    Domnule Gotiu, ma dezamagiti. Eu vorbeam de puterea exemplului personal. Din pacate dumneavoastra refuzati sa ne dati un exemplu de om care actioneaza si caruia chiar ii pasa. Sigur, nu aveti nevoie sa va inscrieti (desi, parerea mea, mediul din tara asta are mare nevoie de cat mai multi oameni care sa se implice efectiv si sa treaca la fapte), dar daca ati fi facut-o, ar fi fost un semnal puternic pentru multi, multi altii. Nu credeti?

    let's do it romania
    2011-09-12 17:52:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 88

    Frumos ! Frumos ! Romani adevavarati !

    Cum te poti inscrie la ARA ?

    Si ce alte proiecte isi mai propun ?

    P.S. Pentru sustinatori RMGC:

    Manca-mi-ati sa-mi mancati, fii de sifonari si de meltence ! Nu v-ar mai muri multi inainte !

    Peruanu'
    2011-09-12 17:56:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 89

    Romania are nevoie de locuri de munca. Oamneii vor sa munceasca si nu au unde. Prin acest proiect putem imbunatatii multe aspecte ale tarii. E momentul sa ne maturizam.

  • 90

    @Peruanu’: ai dreptate, e un gest frumos, dar ar fi mult mai binevenit intr-o zona unde chiar nu sunt alternative, la Rosia Montana e proiectul de exploatare in stand-by, si oricum restaureaza si ei cladiri in centrul vechi. Au si terminat Muzeul Mineritului daca nu ma insel.

    marceLL
    2011-09-12 18:24:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 91

    Vai Marcel !

    Dar cine a spus ca nu sunt de acord cu exploatarea fara RMGC si fara risc de mediu ?

    De ce avem nevoie de RMCG ? Crezi ca nu se pot obtine contraoferte mai bune de la alti interesati ? Zau ? Eu sunt sigur ca se poate si fara ei (voi am vrut sa spun) !

    Peruanu'
    2011-09-12 18:40:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 92

    Avem nevoie de cei de la RMGC pentru ca statul roman din pacate nu a fost si nici in continuare nu e in stare sa faca un proiect de talia celui de la Rosia Montana. Statul nu are banii necesari si nu era capabilsa promita atatea locuri de munca plus restaurarea locuintelor de la RM, plus imbunataarirea infrastructurii, niciodata.

    Bogdan
    2011-09-12 19:03:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 93

    Va dati seama cu 1.000.000 de euro ce ar putea realiza oamenii astia devotai. Un milion e o farama din cascavalul pe care Udrea il administreaza.

    Haiducul
    2011-09-12 20:29:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 94

    @Mihai Goţiu: nu aveti nevoie de televiziune si ziare ca sa faceti actiuni ecologice, dar cand vine vorba de fan fest nu puteti respira fara ele acolo. se remarca constanta in actiunea dv. :) )

  • 95

    @Monica: Ai fi surprinsa sa afli ca sunt mii si mii de astfel de oameni. De altfel, in satele noastre nu prea mai sunt oameni tineri. Au ramas cei batrani sa munceasca pamantul atat cat mai pot.
    Cei tineri, in mare majoritate, fie sunt plecati la oras, unde muncesc pentru niste salarii de mizerie, dar sunt “domni”, si vin la sfarsit de saptamana sa se aprovizioneze cu de-ale gurii de la parinti, fie sunt plecati la munca peste hotare si cara o data pe an trufandale cu geamantanele de la aceeasi parinti de la tara. Asta ti-o spun in cunostinta de cauza. O ruda de-a mea care munceste in Spania a plecat saptamana trecuta cu valizele pline de legume, branza de casa, slanina si zacusca de la mama de acasa.

    BUNICUTZA
    2011-09-12 21:17:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 96

    @sase sase:
    Dragu matusii, tare te-ai mai infierbantat, si nu-im sanatos…
    Dragu matusii, apai sa sii dumneata ca o sapa ii o sapa, nu se compune. O sapa se ia de coada si cu ea se capaleste. Da nu se capaleste oricum, ca si pentru asta trebe o tira de stiinta, sa stii cat de tare si cum sa dai ca sa nu strici nimic. Intr-un fel se capalesc baraboii, in alt fel cucuruzii, si almiterlea ceapa, rosiile si castravetii.
    Poate ca pe acolo de unde esti dumneata s-or fi mulgand caii, da pe-aci pe la noi mulgem numa vaci, oi si capre, si branza pe care o inchegam nu o gasesti in pravalie dumneata.
    Cat despre bureti, is multi si destui pentru tata lumea,cand ploua, numa ca anu asta nu s-o prea facut, ca-i seceta. Dulceata de fragi, zmeura si mure am deja in camara pentru toata iarna, si-om mai aduna si ceva alune si nuci. Si sa mai stii dumneata ca noi de mici am invatat ce-i cusar si ce nu de mancat. Poate ca la domnia ta o fi altfel.
    Si, dragu mamii, sa mai iei dumneata sama ca la noi in sat la cei ce-si fac si au, le zice gazde ori fruntasi, iar la ai de stau s-asteapta la minuni, codasi le zice.

    BUNICUTZA
    2011-09-12 21:41:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 97

    @Cosmina: Casele din zona nu trebuie modernizate, ci restaurate. E o mare diferenta!

    bunicutza
    2011-09-12 22:44:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 98

    @gianina: Si RMGC ne promite ca va face curatenie mare…

    BUNICUTZA
    2011-09-12 22:55:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 99

    @fred: Ar fi o mica problema… Televiziunea nu vine la FanFest chemata de dl. Gotiu, ci pentru ca acolo chiar se intampla ceva.
    Si inca o problema… Voluntariatul se face de obicei in mod dezinteresat, in numele unei convingeri proprii ca acea actiune poate ajuta la ceva, fara ca persoana implicata sa se laude cu asta, sau sa obtina un folos de natura oarecare. V-ati gandit vreodata ca exista posibilitatea ca dl. Gotiu sa participe la Let’s do it Romania, si sa nu doreasca sa-si faca publicitate cu acest lucru?

    BUNICUTZA
    2011-09-12 23:04:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 100

    Pana acum nu s-a facut nimic in afara de fan fest. Chiar ziceam ca de altfel romanii nu pun mana la mana ca sa ajute rosia, dar ii doresc “salvarea” prin unesco si mestesugarit si alte balarii. Sa inteleg ca v-ati simtit obligati sa faceti ceva ca sa nu mai fiti trasi de urechi nu? Ca sa va folositi de scuza: noi facem ceva si voi nu, corect? Ei bine, altii au facut dinainte sa va bagati voi in seama. Prea tarziu pt voi.

    Margareta
    2011-09-12 23:06:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 101

    @viktor: sincer? sunt o multime de alte lucruri care merita cu adevarat salvate. nu o mana de monumente, pana nu de mult uitate si scoase de la naftalina pentru a servi altor interese. nu va mai prefaceti.

  • 102

    @BUNICUTZA: pe bune? copil naiv ce esti. ONG urile mulg grant-uri si donatii de la marile companii. dezinteresat? atunci de ce cunosc ong-isti platiti?

  • 103

    sau , mai bine zis, unul ca tine lucreaza “voluntar” ambitionat de cauza mai sus mentionata iar unul ca Gotiu, isi culege meritele de pe urma intregii afaceri. Tot voluntariat se cheama

  • 104

    Asta e un articol facut special pentru toata luema care spune ca nu faceti nimic ? Ei bine too little too late, iar despre fan fest mai bine pui si niste clipuri care sa arate cu adevarat ce se intampla acolo nu imaginile alea frumoase care le promovezi, ca toti stim ca nu asta e realitatea

  • 105

    @Margareta: Vezi sa nu te ineci in propriul venin!

    BUNICUTZA
    2011-09-13 00:43:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 106

    @marionela: Si sa traga alte patru mari si late in locul lor!

    BUNICUTZA
    2011-09-13 00:44:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 107

    @Vlada: Depinde din ce punct de vedere vezi situatia. Acest lucru il poti spune probabil, in cunostinta de cauza, despre ONGurile sponsorizate de RMGC. Eu, copii mei, o parte a cunostintelor mele, precum si multi altii ca noi, facem voluntariat pentru ca dorim sa schimbam ceva in tara asta si in mentalitatea oamenilor. Normal ca se obtin sponsorizari, insa ONG-urile oneste nu se lauda cu asta, prefera sa taca si sa faca, cu toate piedicile care le intampina si arareori sunt popularizate in presa sau la TV. Efectele activitatii lor se simt mai ales la nivelul comunitatilor locale.
    Din pacate exista si ONG-uri platite in scopuri comerciale, cum ar fi Pro Rosia Montana, sau Pro Dreptatea.
    Dar asta nu inseamna ca toate ONG-urile sunt la fel…

    BUNICUTZA
    2011-09-13 00:56:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 108

    @Ulpia: Care merite? Ca pana in prezent nu a primit decat injuraturi din partea unora ca tine, pentru care a face ceva dezinteresat si fara plata este o absurditate.

    BUNICUTZA
    2011-09-13 00:59:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 109

    @BUNICUTZA: “V-ati gandit vreodata ca exista posibilitatea ca dl. Gotiu sa participe la Let’s do it Romania, si sa nu doreasca sa-si faca publicitate cu acest lucru?”

    Da, ne-am gandit. Problema este ca nu a participat anul trecut si, dupa cum a anuntat intr-un comentariu mai sus, nu va participa nici anul acesta. Dar lucrurile se pot pune altfel: un formator de opinie, asa cum este dumnealui, daca ar participa si ar face public lucrul acesta, ar servi drept exemplu pentru multi, multi altii. Despre asta este vorba, despre puterea exemplului personal. Ce l-ar fi costat pe domnul Gotiu? O zi, alaturi de prieteni, stragand gunoaie. Ar fi fost un exemplu minunat, nu credeti? Din pacate, dumnealui a anuntat ca “nu are nevoie” sa se inscrie in astfel de proiecte. Dumnealui poate ca “nu are nevoie”, dar altii ar avea nevoie sa vada un exemplu in acest sens. Pacat… De la vorbe la fapte, se pare ca este o cale foarte, foarte lunga. Si (prea) putini sunt in stare s-o parcurga.

    let's do it romania
    2011-09-13 01:07:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 110

    Ma bucur ca exista oameni cu initiative asa frumoase,arata ca exista potential. Acest potential va fi pus in valoare doar atunci cand vor exista resurse. In acest sens, RMGC va recladi Biserica Unitariana, iar acesti oameni talentati vor avea un loc propice unde sa-si desfasoare activitatea.

    Victor
    2011-09-13 09:48:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 111

    @Victor: Avand in vedere cat habar au “specialistii” RMGC despre ce inseamna restaurare, ar fi mai bine sa nu se ocupe de Biserica Unitariana. De altfel cred ca proprietarii acesteia nu doresc ajutor de la voi, prefera sa se descurce cu fondurile proprii si cu ajutorul oamenilor talentati despre care faci vorbire si pe care nu-i intereseaza catusi de putin banii RMGC.

    BUNICUTZA
    2011-09-13 09:59:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 112

    Bunicutza,nu stiu de unde ar avea oamenii aia fonduri proprii si nu cred ca nu i-ar interesa ajutorul financiar primit de la RMGC. Oricum, din pacate, biserica arata destul de rau, desi se zice ca ar fi fost restaurata. E clar ca nu au avut bani sa faca ceva bun cu ea!Nici nu vad de unde ar avea. De ce sa refuzam ajutorul venit de la RMGC? Acceptarea nu ii obliga la nimic. Ce sa mai zicem de minerii care au primit vouchere, de Ziua Minerului? Credeti ca erati in locul lor, refuzati un asemenea ajutor, cand nu ai alta sursa de venit?

  • 113

    Din cunostintele mele, stiu ca RMGC s-a implicat si se implica in viata sociala a comunitatii locale, chiar daca activitatea proiectului nu are o tangenta directa cu acest palier. Festivalul de pe 15 august sau cel organizat cu ocazia zilei Minerului sunt dovada vie a sustinerii si implicarii active a canadienilor, pentru care ii admir.

    Mirela
    2011-09-13 11:32:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 114

    @ipse: se vede că nu ai făcut vreodată în viaţa ta vreun gest de umanitate şi altruism.

  • 115

    I do not even know how I ended up here, but I thought this post was good. I do not know who you are but definitely you are going to a famous blogger if you are not already ;) Cheers!

  • 116

    I really like your blog.. very nice colors & theme. Did you make this website yourself or did you hire someone to do it for you? Plz reply as I’m looking to create my own blog and would like to find out where u got this from. thanks a lot

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În...
  • 2lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede...
  • 3sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,...
alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!