![]() | Acuzații cutremurătoare despre ”băieții deștepți” ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupție și distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Goldvezi toate articolele de Mihai Goţiu14 Sep 2011 la 13:45 61 comentarii 2873 vizualizari. |
Pe 18 iulie 2011, Barrick Gold a cumpărat de la bursa din Toronto 38,5 milioane de acțiuni, în valoare de 20 de milioane de dolari, la Carpathian Gold, companie care deține licențe de explorare și exploatare a aurului în România. Analiștii citați de ”Financial Post” și ”Mineweb.com” , dar și de alte publicații financiare, au afirmat că această investiție a Barrick Gold este ”urmarea schimbării poziției României față de minerit” dovedită de eliberarea (pe 14 iulie 2011) de către instituțiile Ministerului Culturii a certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic din Roșia Montană.
Ulterior, principalul susținător al proiectelor de exploatare a aurului din România a devenit chiar președintele României, Traian Băsescu. Acesta a afirmat de mai multe ori (cel mai recent, ieri la Washington) că aceste poiecte ”nu mai trebuie amânate”.
Despre conexiunile dintre Peter Munk (fondatorul și președintele Barrick Gold) cu Arpad Paszkany am mai scris. Peter Munk este co-fondator și al grupului imobiliar-financiar Trigranit, ale cărui interese sunt reprezentate în România de către Arpad Paszkany. La rândul lui, firmele lui Arpad Paszkany sunt principalul finanțator (conform Monitorului Oficial) al campaniilor electorale ale PDL (detalii aici).
Ce este Barrick Gold? Conform specialiștilor, e vorba de cea mai mare companie minieră din lume, specializată în extragerea aurului. O căutare pe internet, dezvăluie însă acuzații cutremurătoare desprea această companie. Din Tanzania până în Argentina, din Australia în Honduras, Papua Noua Guinee, Honduras sau chiar ”acasă”, la Toronto (Canada), direct sau prin diferite subsidiare, Barrick Gold e acuzată de implicare în crime, corupție la cel mai înalt nivel, amenințări, tentative de mituire (acoperite sub forma donațiilor publice), distrugeri iremediabile ale mediului și patrimoniului cultural și distrugeri ale unor comunități locale. Iată (doar) câteva cazuri din ultimii doi ani.
Cel mai recent caz s-a petrecut în acest an la Mina Mara (deținută de Africa Barrick Gold) din nordul Tanzaniei. Peste 1.000 de persoane au încercat să intre să intre în mină, pentru a colecta aur manual, pentru a-l vinde pentru mâncare. Pe 17 mai, într-o declarație oficială, reprezentanții Africa Barrick Gold au admis faptul că 7 persoane au murit și 12 au fost rănite în cadrul confruntărilor dintre forțele de securitate ale minei, susținute de poliția tanzaniană, și localnici. Doi membri ai Parlamentului tanzanian și jurnaliștii de la fața locului au fost arestați sub acuzația de ”instigare la violență”. Comunicatul Africa Barrick Gold îi numește ”infractori” pe localnici. Conform jurnalistului Cam Simpson de la ”Bloomberg”, acest masacru a fost precedat de moartea a altor 7 persoane în ultimii doi ani în ciocnirile cu forțele de securitate ale minei. Conform documentelor societății, aceste forțe de securitate sunt plătite de către Barrick pentru a păzi mina.
Printre cei arestați și acuzați de ”instigare la violență” se numără și parlamentarul Tundu Lissu, care a declarat că a venit în provincia Tarime (în care se află mina) pentru a asista la autopsia persoanelor ucise în timpul confruntărilor. ”În mod normal, dacă o persoană a fost împușcată în cap, înseamnă că a existat intenția de a o omorî, dacă se trage la picioare înseamnă că s-a încercat să o oprească să facă ceva. Această analiză ne va ajuta să știm care a fost intenția poliției”, a declarat Tundu Lissu jurnaliștilor locali. Tundu Lissu a fost arestat două zile mai târziu, la funeraliile sătenilor uciși de forțele de securitate ale Barrick.
Conform interviurilor realizate de George Marato, de la ”The Guardian Tanzania”, de aceste violențe ar fi vinovată în parte corupția din rândul forțelor de securitate de la mina Barrick. Conform declarațiilor, poliția și personalul companiei facilitau intrarea în perimetrul minei a localnicilor în schimbul unor sume de bani. Pentru o jumătate de oră de acces la minereurile aurifere, un grup trebuia să plătească aproximativ 650 de dolari. Confruntările violente apar atunci când există dezacorduri legate de ”taxa de furt a aurului”, iar polițiștii ajung să tragă în foștii lor complici.
Istoria tensiunilor locale pot fi urmărite însă și în timp. Înainte de deschiderea minei, cei aproximativ 40.000 de oameni care trăiesc în zonă au depins doar într-o măsură mică de exploatarea minieră. Localnicii din cinci sate dețineau drepturi de exploatare a zăcămintelor miniere, însă aceștia au fost obligați să vândă în condiții ilegale și/sau neclare drepturile lor, după cum rezultă dintr-o plângere juridică depusă în 2003 de către o societate de avocatură în numele a 1.273 de mineri. Într-un alt proces, 43 de proprietari reclamă faptul că au fost evacuați de pe pământurile lor fără nicio compensație. Aceste fapte sunt, în mod real, cauza conflictelor ulterioare, dintre localnici și forțele de securitate ale minei.
În raportul referitor la tragedia de pe 16 mai 2011, întocmit de avocații localnicilor, se arată că: 1) forțele de securitate au utilizat forța în mod excesiv; 2) uciderea localnicilor a fost făcută în mod intenționat; 3) persoanele ucise și cele acuzate că ar fi invadat mina Barrick au fost complet neînarmate; 4) există victime și înafara perimetrului deținut de Barrick; 5) Guvernul ar fi fost, tot timpul, în spatele atrocităților; 6) represiunea ar fi continuat și după 16 mai, cu noi victime, morți și răniți; 7) molestarea, arestarea și torturarea avocaților localnicilor decedați; 8 ) existența unor locuri de tortură în zonă și aplicarea unor pedepse inumane și extrajudiciare celor arestați.
În decembrie 2009, într-o declarație făcută la Ottawa, în fața Parlamentului Canadei, Romina Picolotti, fost ministru al Mediului în Argentina (între 2006 și 2008) a adus acuzații extrem de grave împotriva activității subsidiarelor Barrick din țara sa. Conform acesteia, reprezentanții companiilor miniere au corupt oficiali guvernamentali și ministere pentru a bloca luarea unor măsuri de protecție a mediului și sociale, aflate în conflict cu interesele lor. ”Companiile miniere străine din Argentina au fost extrem de talentate în valorificarea intereselor lor în cadrul instituțiilor politice locale. De multe ori cooptează oficiali guvernamentali și ministerele pentru a-și impune punctele de vedere în privința aspectelor sensibile de mediu și sociale care apar, de obicei, la mineritul pe scară largă”, a declarat Romina Picolotti.
În timp ce alte industrii au înețeles necesitatea de a respecta standardele de mediu și a drepturilor omului, sectorul mineritului a fost diferit. ”Ei au fost mai rezervați, mai rezistenți, mai agresivi și mai periculoși”, a afirmat Picolotti în fața parlamentarilor canadieni. ”Eu și personalul meu am fost amenințați. Copii mei au fost amenințați”, a mai spus fostul ministru argentinian. Ca urmare a amenințărilor și a presiunii politice, eforturile ei de impunere a unor standarde de mediu mai strânse la minele din Argentina au fost minimalizate și a fost obligată să demisioneze.
Se înțelege, companiile miniere canadiene care lucrează în străinătate au respins în mod constant acuzaţiile, declarând că acestea funcţionează în conformitate cu toate legile şi reglementările aplicabile şi că respectă standarde înalte de comportament etic. Reprezentanţii companiilor miniere afirmă că responsabilitatea socială corporativă şi gestionarea mediului sunt fundamentale pentru operaţiunile lor de afaceri de peste mări şi că au făcut eforturi considerabile pentru a susţine aceste standarde.
Afirmațiile companiilor canadiene sunt contrazise însă într-un amplu raport realizat de firma de audit internațional ”Ernst & Young”, dat publicității în noiembrie 2010, în care se arată că industria minieră este una dintre cele predispuse la fraudă la nivel mondial.
“În căutarile legate de extinderea producției şi obținerea de profituri mai mari, companiile canadiene reactivează proiecte de capital şi activităţi de explorare din întreaga lume,” a declarat Mike Savage, lider de investigare a fraudelor de la ”Ernst & Young”.
“Faptul că aceste proiecte sunt adesea situate în locuri îndepărtate – împreună cu sumele mari de bani cheltuite şi controalele reduse a restructurărilor în timpul crizei financiare – fac ca riscul de fraudă şi corupţie să fie mult mai mare.”
Raportul mai arată că o mare problemă a companiilor miniere care funcționează în diferite țări sunt ”diferențele culturale organizaționale”. ”Aceste diferențe culturale oferă adesea o provocare pentru companiile care consideră că este dificil să se aplice aceleași procese, proceduri și politici de afaceri în țări cu culturi diferite. O povocare cu care se confruntă este lipsa lor de cunoștințe locale și de ”reguli ale jocului” locale. Din această cauză, companiile se bazează pe un partener local sau un intermediar care are contactele necesare pentru a face ”lucrurile care trebuie făcute””, se arată în analiza ”Ernst & Young”.
Angajații dintr-o țară anume operează adesea pornind de la premisa ”aceste lucruri sunt modul de care avem nevoie pentru a face afaceri aici”, acest lucru dezvoltând oportunități pentru fraudă și corupție, apreciază specialiștii de la ”Ernst & Young”. Astfel, ”cultura locală începe să domine comportamentul organizațional”, concluzionează raportul, care susține că tocmai opusul acestei stări de fapt ar trebui să predomine, mai exact ”cultura locală ar trebui să se adapteze la cerințele companiilor. Mai multe amănunte despre raportul ”Ernst & Young” aici.
Barrick Gold nu s-a implicat doar în proiecte de minerit. În Honduras, printr-un fond financiar canadian, investește în… turism. Cu acordul și sprijinul președintelui țării, Pepe Lobo, impus în urma unei lovituri militare de stat, pe plaja din Trujillo a început construirea unui oraș turistic model.
Construcția a început însă prin alungarea comunităților indigene Garifuna, care se opun proiectului, de pe terenurile lor. Terenurile dobândite prin amenințări sau cu forța sunt vândute apoi cumpărătorilor din Canada.
La începutul anului 2011, preşedintele Pepe Lobo şi Congresul Naţional “aleși” în noiembrie 2009 (la cinci luni după lovitura de stat militară împotriva guvernului preşedintelui Zelaya), a adoptat o lege de aprobare a construirii ”orașului turistic model”. Autorizația definitivă pentru construirea proiectului și toate evaluările și aprobările de mediu fuseseră acordate ”investitorilor” în doar cinci luni de la lovitura de stat din iunie 2009, în timpul regimului condus de cel care a organizat lovitura de stat, Roberto Micheletti. Pepe Lobo și Congresul Național nu au făcut decât să continue proiectul ”vizat” de regimul Micheletti. ”Orașul Carta”, cum a fost denumit, ar urma să fie construit pe teritoriul Honduras, dar cu reglementări interne impuse de guverne străine sau investitori (un fel de ”oraș deschis”). Orașul ar urma să aibă un sistem de justiție propriu, constituție și forțe de securitate private, care nu vor fi supuse legilor Hondurasului.
La început, puțin au crezut că acest proiect va fi luat în serios de Congresul Național, dar pe 8 iunie 2011, grupul de investitori canadieni s-a întâlnit cu președintele Pepe Lobo pentru a discuta despre finanțarea construcției ”orașului model”.
Liderii comunităților Garifuna, care locuiesc în zonă de peste 200 de ani, au primit amenințări telefonice cu moartea. Terenurile de care sunt deposedați vor fi folosite pentru construirea unor hoteluri de 5 stele, centru de echitație, 400 de vile private, centre comerciale, baruri, restaurante, piscine, terenuri de golf. Cum ar veni, ”dezvoltare” în cel mai pur sens al cuvântului. O dezvoltare pe urma căreia localnicii vor avea însă cel mai puțin de câștigat. Comunitatea Garifuna este în pericol să dispară. Alte comunități – Barra Vieja, San Juan, Tornabe și Triunfo de la Cruz – continuă să fie presate și amenințate cu eliminarea, pentru a face loc industriei turismului la nivel mondial.
Cum spuneam, unul dintre principalii investitori în fondul care urmează să finanțeze proiectul este gigantul minier Barrick Gold.
Cine își închipuie că asemenea lucruri se pot întâmpla doar în țări subdezvoltate ori cu regimuri dicatoriale se înșeală. Unul dintre cele mai controversate proiecte ale Barrick Gold se află în Australia, în zona lacului Cowal. Proiectul Lake Cowal Gold Mine se întinde pe o suprafață de aproximativ 26,5 kilometri pătrați. 108 milioane de tone de minereu sunt exploatate într-o mină deschisă cu diamtreul de un kilometru și adâncimea de 325 de metri, pentru a produce 2,7 milioane de uncii de aur.
Avertismentele de mediu au fost ignorate. Lacul Cowal este unul efemer (al cărui nivel depinde de nivelul precipitațiilor). În urma ploilor abundente de anul trecut, nivelul lacului a crescut la 75%. Acest lucru nu mai este, însă, prilej de sărbătoare, pentru comunitatea locală, ci de îngrijorare din cauza poluării și înfiltrării în pânza freatică și în apa lacului a deșeurilor toxice de la exploatarea minieră (zeci tone de deșeuri pentru fiecare uncie de aur). Mai mult, comunitatea locală Wiradjuri este în pericol de dispariție, în urma distrugerii terenurilor, artefactelor și locurilor sacre ale acesteia, aflate în jurul Lacului Cowal (”inima națiunii Wiradjuri”, după cum este denumit).
Ca și în cazul țărilor subdezvoltate sau sud-americane, nici de această dată nu lipsesc acuzațiile de corupere a autorităților naționale și locale.
Se înțelege, Peter Munk și Barrick Gold fac și lucruri bune. Printre altele sunt campioni ai donațiilor publice în Canada, fie că e vorba de sistemul de sănătate, fie de cel educațional. Anul trecut, Ptere Munk, împreună cu soția sa, au donat 35 de milioane de dolari Universității din Toronto. Doar că au avut parte de o surpriză: un protest fără precedent din partea cadrelor universitare, angajaților și studenților de la Universitatea din Toronto. Cumpărarea (sub formă de donații) a opiniei publice este, însă, un alt subiect. La fel și modul în care societățile cu tradiție democratică reacționează în fața unor asemenea tentative de spălare a imaginii.
Despre acest aspect, cu altă ocazie. Deocamdată vă las să meditați asupra onorabilității ”investitorilor” ale căror interese le reprezintă Traian Băsescu (despre alți acționari ai firmelor care visează la aurul României găsiți amănunte aici). Cu mnețiunea că cele prezentate mai sus sunt doar o mică selecție din cazurile și acuzațiile referitoare la acetivitatea Barrick Gold peste tot în lume. Dacă sunteți curioși, pe internet o să găsiți și alte (numeroase) exemple.
Etichete: africa barrick gold, argentina, aur, barrick, barrick gold, cianura, cowal, ernst & young, honduras, lake cowal, Mihai Goţiu, paszkany, pepe lobo, peter munk, romina picolotti, Roşia Montana, tanzania, trigranit


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1Stimate domn, nu stiu cat de democratic este sistemul votat ieri in parlament,nici nu stiu daca asa cum se clameaza ca ne putem compara cu Anglia in privinta democratiei si care are acelasi sistem electoral.Eu... | ||
| 2Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În... | ||
| 3lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede... | ||
| 4sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,... | ||
| Mihai Goţiu 10931 citiri |
| Cristian Teodorescu 9288 citiri |
| Costi Rogozanu 9140 citiri |
| Constantin Creţan 4281 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4221 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3622 citiri |
| Ciprian Şiulea 3077 citiri |
| Dorin Tudoran 2476 citiri |
| Cristian Bândea 2050 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 61990 citiri |
| Cristian Teodorescu 39636 citiri |
| Costi Rogozanu 38101 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17975 citiri |
| Alin Fumurescu 17517 citiri |
| Viorel Dobran 12982 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11292 citiri |
| Dorin Tudoran 8402 citiri |
| Iulian Leca 7878 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Atata timp cat Frank Timis, fondatorul si stapanul RMGC si detinatorul African Minerals, are afaceri in Africa, unde exploatarile sunt facute cu varsare de sange, la propriu, la ce altceva ne putem astepta? Ca sa nu mai vorbim de puscaria facuta de acesta in Australia pt. trafic de droguri…
2011-09-14 14:08:05 | Raporteaza
PDL si capetenia lor sunt veritabili mafioti ! Era doar o chestiune de timp ca sa adere la o organizatie mafiota internationala (pentru sustinere “politica” ).
Degeaba avem atatea ziare si televiziuni ! Niciuna dintre aceste mijloace mass-media ,nu s-a sinchisit sa faca o statistica si un studiu pe “preocuparile” anterioare ale “demnitarilor “pedelisti .Ar fi un soc .
Majoritatea vin din lumea interlopa !
Televiziunile se multumesc doaar sa molfaie informatii aruncate “pe geam” de catre bandele rivale di interiorul pedele in timpul unor reglari de conturi .
2011-09-14 14:20:56 | Raporteaza
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2011-09-14 14:27:07 | Raporteaza
“Peste 1.000 de persoane au încercat să intre să intre în mină, pentru a colecta aur manual, pentru a-l vinde pentru mâncare.” sursa: cica ”The Guardian Tanzania”
)
Asa se zice acum la “furat”? Fraza asta parca a scris-o @ Cris.
“În decembrie 2009, într-o declarație făcută la Ottawa, în fața Parlamentului Canadei, Romina Picolotti, fost ministru al Mediului în Argentina (între 2006 și 2008) a adus acuzații extrem de grave împotriva activității subsidiarelor Barrick din țara sa.”
Asa zic toti cand ajung in opozitie sau pierd postul caldut. De ce nu a spus asta cand era in functie?
O sursa? Ceva, sa vedem si noi de unde ai luat cu “copy-paste” asta sau sa te credem pe cuvant… Da ce zice partea cealalta?
Hai sa vedem ce spune si raportul ala pe care il dai ca argument doar in link:
“Financial Post: ”Companiile miniere canadiene cresc riscurile de fraudă și de corupție””
Deci la o poveste despre drobul de sare (RMGC) dai ca argument alta poveste cu drobul de sare: “cresc riscurile”. Industria miniera nu este nici macar pe podium in acest top al riscului de frauda si coruptie, desi mineritul reprezinta unul dintre motoarele dezvoltarii mondiale. Nimic nu se poate face fara resursele exploatate.
“Honduras – investițiile companiilor miniere în turism (2011)”
Nu e bine nici asta. Dar daca investea un investitor serios…sa zicem asa la nimereala Vantu, Felix, Patriciu era bine.
“Construcția a început însă prin alungarea comunităților indigene Garifuna, care se opun proiectului, de pe terenurile lor. Terenurile dobândite prin amenințări sau cu forța sunt vândute apoi cumpărătorilor din Canada.”
Sursa? Canci..ca sa nu mai spun de pozitia partii celeilalte. Te credem pe cuvant si de data asta.
“lacul Cowal din Australia”
“zeci de milioane de tone de deșeuri pentru fiecare uncie de aur”…Oau…Asa de mult? Nu mai tai tu din zerourile alea?
Bineinteles si aici trebuie sa te credem pe cuvant pentru ca nu aduci nicio dovada in sprijinul afirmatiilor tale.
Bafta!
2011-09-14 14:30:56 | Raporteaza
@ribelalu`:
1. cat timp aveau acordul (plateau mita) nu era ”furat” – vezi insa intreg istoricul si o sa ai surpriza ca mergeau ”la furat” pe fostul lor pamant, de care fusesera expropriati abuziv; chiar si asa, chiar si ”hotii” au drepturile lor, nu pot fi impuscati ca animalele;
2. nu a fost o declaratie politica (pentru care ar putea sa scape de raspundere), ci una oficiala, in fata unei institutii oficiale – ce au raspuns companiile am scris;
3. intamplarea face ca ”Erns&Young” sa fie cea mai mare companie de audit din lume, care, intamplator sau nu, sustine corporatismul – ma rog, ei militeaza pentru responsabilizarea corporatismului – analizele lor au la baza zeci si sute de cazuri din intreaga lume;
4. nu e vorba ”cine”, cu ”cum” s-a facut investitia – surse poti cauta si singur daca nu ai incredere in ceea ce scriu (ar fi trebuit sa pun cel putin 100 de link-uri la articolul asta – daca ar fi fost un articol stiintific, as fi facut-o, n-am pretentia asta);
5. cauta informatii despre proiect – cantitatea variaza de la 40-50 de tone de deseuri pentru o uncie de aur, pana la 79 de tone de deseuri pt. o uncie de aur (pe site-ul lor oficial e vorba de excavarea a 108 milioane tone de zacamant pentru 2,7 milioane de uncii de aur – la zacamantul excavat se aduna tonele de substante – cianuri in special- folosite pentru ”tratarea” zacamantului”)
2011-09-14 14:41:27 | Raporteaza
Mihai, pe postul RTv s-a dat stirea ca esti la scaldat in lacul de decantare de la Rosia Montana si pescuiesti la mana, ceea ce nu cred.
2011-09-14 15:07:09 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
1. Indiferent cum ii spui tu, tot furt se numeste.
2. Hai sa-ti explic, desi tu ai facut dreptul. Nicio justitie din lume, nicio comisie de ancheta, niciun parlament nu ia de bun ce zice o singura persoana indiferent cine e ea. Asta reprezinta doar un indiciu, nu e proba. Fii sigur ca acea comisie parlamentara sau ma rog, parlamentul in totalitate a ascultat si partea cealalta. Ne poti spune ce au spus firmele canadiene acuzate?
Bun…hai sa zicem ca asa a declarat cucoana (nu am de gand sa caut eu linkuri sa ma conving). Si la ce concluzie a ajuns comisia aia? Ce masuri a luat? A gasit vinovati? Pentru ca justitia asta anglo-saxona functioneaza al dracului de bine si rapid si tertipurile alea avocatesti nu prea tin acolo pentru ca nu poti tine juratii izolati 5 ani pana se termina un proces.
3. Tot “drob de sare” e: “creste riscul”. Si de la bere “creste riscul” sa te ingrasi desi sunt bautori de bere ca scandura de slabi. Nu e un argument asta.
Si mineritul, per ansamblu, e pe locul 4 intre domeniile de risc conform sursei tale.
4. Bun…sa zicem ca sunt surse insa TU trebuia sa le pui, nu sa le caut eu. Insa pozitia celeilalte parti care e?
5. Aaaaaaa…40-79 de tone desuri/uncie…asa merge. Pana la zecile alea de milioane/uncie mai e mult.
Bafta!
2011-09-14 15:07:15 | Raporteaza
Fiindca dezbaterea e inutila, Basescu a decis si de aici pina la inceperea mizeriei nu mai e decit un pas corupt, cred ca ar trebui ca Octavescu, Ribelalu´plus cianuritzele hormonale, ce vor urma sa posteze, sa fie angajati cu totii de Gabriel Cianourses pe post de paznici de securitate. Sa nu cumva sa indrazneasca boborul flamind sa le fure glodul de gold.
2011-09-14 15:30:27 | Raporteaza
sa inteleg, agentii de securitate ii omorau pe cei care ii plateau sa intre sa fure. dar totusi nu agentii de securitate sunt de vina conform logicii tale.
2011-09-14 15:38:05 | Raporteaza
@ribelalu`:
1. cum spuneam, chiar si hotii au drepturi; e necesar sa existe un echilibru intre infractiune si pedeapsa (daca cineva iti da o palma ori iti fura portofelul din buzunar nu inseamna ca ai dreptul sa-l omori – daca o faci, vrei raspunde pt. omor);
2. ma refeream la responsabilitatea declaratiilor facute de fostul ministru argentinian – pentru declaratii politice poate scapa de raspundere (cum se intampla la tovarasii nostri); pentru acuzatii facute oficial in cadrul unui proces, comisie de ancheta etc. raspunderea e mult mai mare si daca face declaratii mincinoase poate fi condamnata mult mai usor (in primul rand penal – pt. declaratii mincinoase, in al doilea rand civil – pt. daunele de imagine);
3. daca ai rabdare, citeste cu atentie tot raportul ”Ernst & Young”; ”coincidentele” cu ce se intampla in Ro o sa-ti dea masura exacta a gradului de risc;
4. ar fi fost o lunga insiruire de link-uri (pe care nu ar fi avut nimeni rabdarea sa le citeasca) ; nu am dat toate link-urile pentru ca informatiile sunt usor verificabile pe net;
5. mea cu culpa cu ”milioanele” (tocmai facusem raportul), zeci de tone de deseuri inseamna cateva camioane de deseuri pentru o uncie de aur – e dreptul tau sa nu te revolte disporportia dintre dimensiunea distrugerii; dar intreba-te pentru ce aceasta distrugere? pentru ca niste miliardari ca Munk sa-si mai treaca niste miliarde in conturi si apoi sa faca pe ”samariteanul” donand 35 de milioane de dolari unei universitati
2011-09-14 15:39:48 | Raporteaza
legat de raportul Enst&Young, din ce ai scris tu acolo reiese ca companiile miniera sufera din cauza fraudei si coruptiei locale. Adica, riscul de frauda si coruptie creste pentru companiile miniere care opereaza in tarile indepartate in momentul in care aleg sa faca afaceri acolo, nu creste riscul de coruptie in tara aceea din cauza ca a venit o companie miniera.
2011-09-14 15:42:27 | Raporteaza
@vasile: asa ai inteles tu mai vasilica? pai probabil ai citit articolul in stare de ebrietate, altfel nu se explica
2011-09-14 15:55:57 | Raporteaza
Un alt articol irelevant si de umplutura, marca Gotiu. Ne-ai plictisit cu toate speculatiile tale despre Basescu si Rosia Montana. Cauta si tu ceva mai interesant.
2011-09-14 15:56:54 | Raporteaza
@mada <> Adica, in loc sa duca cultura lor in cultura unde desfasoara activitatea economica, asa cum e normal, in cazul tarilor indepartate e asa de puternica cultura fraudei si a coruptiei incat organizatia mosteneste comportamentul, ca altfel nu supravietuieste. Deci riscul creste pentru companie, ca in tara e deja coruptia. Si asta se aplica tarilor din lumea a 3 a, cu conducere autoritara in general si cu masuri slabe de aplicare a legii. Poate unii dintre noi stim cu ce se mananca un asemenea raport.
2011-09-14 16:07:23 | Raporteaza
@mada “Angajații dintr-o țară anume operează adesea pornind de la premisa ”aceste lucruri sunt modul de care avem nevoie pentru a face afaceri aici”, acest lucru dezvoltând oportunități pentru fraudă și corupție, apreciază specialiștii de la ”Ernst & Young. Astfel, ”cultura locală începe să domine comportamentul organizațional”, concluzionează raportul, care susține că tocmai opusul acestei stări de fapt ar trebui să predomine, mai exact ”cultura locală ar trebui să se adapteze la cerințele companiilor.” nu mi-a aparut citatul intre
2011-09-14 16:10:22 | Raporteaza
intr-o asemena colcaiala de violenta, coruptie, minciuna, furt, bassescu se simte in apele sale!
2011-09-14 16:31:27 | Raporteaza
@trolu: sa mori tu?
Iete Gotiu ce s-a documentat!
DACA INVETI SI SPAGATU ESTI DE-AL NOSTRU GOTIULE!
2011-09-14 16:35:40 | Raporteaza
@vasile: “Deci riscul creste pentru companie, ca in tara e deja coruptia.”
O companie nu ar trebui sa imprumute/foloseasca practicile murdare care exista intr-o tara. Daca mediul este corupt si este imposibil sa faci afaceri cinstite atunci cel mai corect lucru este sa nu investesti in acea tara. Daca folosesti aceleasi practici pentru propriile interese atunci esti exact un gainar, ucigas etc. conform practicilor la care te dedai… Si tarii respective i-ar fi mai bine fara tine.
In orice tara exista deja un anumit nivel de coruptie, asta nu inseamna ca e loc si nevoie de mai mult.
@vasile: “Si asta se aplica tarilor din lumea a 3 a, cu conducere autoritara in general si cu masuri slabe de aplicare a legii.”
asta se aplica si in cazul Romaniei unde presedintele incearca sa impuna un proiect impotriva vointei romanilor si unde legile sunt incalcate dupa bunul plac.
2011-09-14 16:43:41 | Raporteaza
Basescu nu face lobby doar pentru firme acuzate de toate relele lumii; nu mai departe decit ieri, fara sa ne spuna ce face, ne-a vindut americanilor.
Asa dom` Gotiu, nu-l ierta pe dictator.
2011-09-14 16:47:05 | Raporteaza
Nu-mi inspira absolut nimic acest articol scris din burta. Stiu doar ca avem nevoie de locuri de munca si ca nimeni nu vine cu un alt proiect mai bun care ar putea remedia situatia Romaniei.
2011-09-14 16:49:42 | Raporteaza
@mada: da mada, de aia se asteapta de atatia ani dupa avize, de aia se aduc imbunatatiri la proiectul ala pentru obtinerea acelor avize. fii serioasa.
2011-09-14 16:51:23 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
1. Aia e la noi in Romania. Iti intra hotul in casa cu parul, tu dai fuga si iei un metru sa-i masori parul, cauti unul care sa nu fie mai mare si mai gros si daca el nu da, nu dai nici tu. Daca totusi ii dai un cap risti sa faci parnaie pentru vatamare corporala sau omor. Daca are noroc si nu moare, e ametit asa putin, si tu il legi, pana vine politia in 4 ore dupa apel, risti sa faci parnaie pentru sechestrare de persoana.
In restul lumii, a facut un pas pe proprietatea ta, ii tragi un glont in cap si ai rezolvat treaba. anunti poltia, il lasi acolo si te duci linistit la treburile tale.
Hai sa te cred ca le era foame. Pai bai tata, cand furi de foame, sari gardul la vecinu`, furi doua mere, doua oua sau maxim o gaina. Sa iti potolesti foamea atunci. Daca ii furi vaca sau porcul nu ai mai furat de “foame”, furi ca esti hot si puturos si vrei sa ai mancare pentru o perioada lunga de timp fara sa mai muncesti nici macar ca hot. Insa daca ii furi aurul inseamna ca nu iti era foame pentru ca aurul nu are nicio calorie. Iar daca te duci in gasca si de mai multe ori, ala nici nu mai e furt, aia e banda de talhari organizata si pentru indivizii aia e un mod de viata.
Spui tu ca a fost pamantul lor. Foarte bine…a fost si nu mai e. Sunt alti proprietari. Si eu am vandut sau a m cumparat pamant. Dar pe ala pe care l-am vandut, nu mai calc si pe-asta de l-am cumparat nu mai calca fostii proprietari ca e al meu acum.
2 Declaratiile alea trebuiesc coroborate cu alte probe. Si acuzatii vin si ei cu probe in favoarea lor. La fel de publice insa la astea tu nu mai gasesti “sute de linkuri”. Spune-mi la ce concluzie a ajuns parlamentul candian si ce masuri a luat.
3 L-am citit si atunci cand l-ai publicat prima data si acum. Agentia americana independenta (nu care ia partea multinationalelor) ridica niste semne de intrebare vis-a-vis de posibilitatea ca anumite firme (nu toate) sa foloseasca mijloace nelegale pentru a-si maxima profiturile. Aceste firme sunt din toate domeniile de activitate, iar industria miniera, per ansamblu (nu numai firmele care exploateaza aur), este situata pe locul 4 intr-un top al domeniilor posibil generatoare de coruptie. Insa si cand vorbim de industria miniera si aici exploatarea aurului se situeaza tot pe locul 4.
Acum cred si eu ca se afla in primele locuri pentru ca este si un domeniu deosebit de important. Pai cine sa prezinte riscul numarul 4? Industria gumei de mestecat?
Insa si studiul asta bazat pe niste date din trecut din 180 de tari extrapoleaza in viitor. Este vizionar. Se poate intampla sau nu se poate.
In momentul de fata nu sunt fapte certe ci ceva ce s-ar putea intampla in cazul in care statele lumii nu-si iau masurile de protectie necesare.
Asa cum am zis prima data e “drob de sare” la patrat.
Poate din punctul tau de vedere ecologist sunt “coincidente” lucrurile din Romania. Din punctul de vedere al unor economisti poate sunt niste chestii firesti. Vom vedea ce se va intampla pana la urma.
4. Pai ce, a zis cineva sa le pui pe toate? Unul, doua acolo pentru parerea unei parti si macar unul si pentru parerea celeilalte parti. Apoi, avand materialul clientului, poti sa aperi un punct de vedere si sa faci praf punctul celalalt de vedere.
5. Nu ma intreb deloc pentru ca orice afacerist urmareste profitul asa cum orice ecologist urmareste conservarea naturii.
Succes!
2011-09-14 17:00:19 | Raporteaza
@jon: ce spui tu a fost valabil pana in iulie 2011 … La acea data compania pierduse de-a lungul anilor multe procese in instanta ( de asta nu a inceput exploatarea), ministrul culturii spunea peste tot ca va include Rosia Montana pe lista tentativa UNESCO, Borbely nici el nu dadea semne ca i-ar place proiectul ….
Si apoi brusc, kelemen da liber la dinamitat monumente naturale incalcand flagrant legea, sentintele irevocabile ale tribunalelor sunt incalcate fara nici o jena, chiorul incepe sa faca lobby pe fata pentru o companie straina, se propun legi de genul cooperativizarii de pe vremea lui Ceasca (legea minelor) …
Deci la momentul actual suntem exact la nivelul tarilor din lumea a 3-a… nu putem vorbi de stat de drept, capitalism, democratie
2011-09-14 17:01:23 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: ………………cum iti spuneam in urma cu un an….Rusii nu vor pune mana pe aurul,argintul si uraniul de la Rosia Montana…..
Proiectul se va face cu partenerii din NATO.
Apropos,se va face sigur…oricat de mult se straduiesc rusii sa blocheze proiectul.
2011-09-14 17:32:06 | Raporteaza
Daca Romania nu avea asa de mare nevoie de 80 de tone de aur pentru consolidarea averii nationale, hai ca poate te mai si aprobam. dar asa, te rog sa ma scutesti de acuzatiile astea nefondate. Basescunu face labii coruptilor, ci oricui poate servi interesul national. Te rog sa iti amintesti ca il sustinea si pe seful tau Vantu cind interesul tarii o cerea.
Ziaristi de duzina, asta sinteti. De stat de plata.
2011-09-14 18:41:07 | Raporteaza
Nimic nou sub soare.
Dle Gotiu, ati auzit de BASF? Dar de Zyclon B?
2011-09-14 18:48:40 | Raporteaza
@victor L:
Mda, cand Vantu vroia sa exploateze sarea era rau. cand un traficant de droguri strain vrea sa ne exploatezea urul, e bun si Base ii face lobby!
La un singur lucru se pricepe Base asta: la “reevaluari” si transfoprmarea mafiotilor in oameni respectabili, cu functii.
2011-09-14 19:13:43 | Raporteaza
Mihai, Mihai, ai ajuns şi şpion rus! [vezi comentariul 24, al oficialului american Lucaman] Când ne mai vedem la Roşia, refuzăm palinca ‘rezistenţilor’ locali şi ne dăm arama pe faţă: bem o votcă la crâşma RMGC. Şi spasiba pentru tot!
2011-09-14 19:46:25 | Raporteaza
Lumea s-a lamurit ce insemna extragerea aurului cu folosirea cianurii, dovada ca in tot mai multe tari se iau masuri pentru interzicerea folosirii cianurii. Ganditi-va ca numai la Rosia Montana se vor folosi 13000 tone de cianura de sodiu (NaCN) pe an, de 13 ori mai mult decat se foloseste in toata Europa.
Argentina, 9 februarie 2003 – Consiliul Local al orasului Esquel a adoptat o hotarâre prin care transportul si utilizarea cianurii pe teritoriul orasului erau interzise; de asemenea pe 23 martie a fost organizat un referendum. În acelasi an provincia Chubut a adoptat un moratorium privind folosirea cianurii în minerit.
Iata cateva exemple
1) Montana – în 1998 a fost adoptata initiativa cetateneasca de interzicere a cianurii în minerit atât pentru proiectele propuse cât si la exploatarile existente. Aceasta hotarâre a fost întarita de decizia Curtii în aprilie 2006.
2) Colorado – cinci regiuni au interzis tehnica cianuratiei în minerit. Pe 27 februarie 2004, membrii comisiei regiunii Summit au votat pentru interzicerea cianurii pentru a proteja sanatatea publica de efectul acestei substante în minerit.
3) Wisconsin – 5 noiembrie 2001 – Senatul statului Wisconsin a aprobat doua legi pentru protejarea mediului înconjurator. Prima lege prevedea interzicerea cianurii în toate minele din Wisconsin, iar a doua stabilea principiul ‘fara tratament special’ pentru industria mineritului.
4) Turcia – În 1997 aceasta tara a decis interzicerea cianurii în minerit pe baza articolului 56 din Constitutia statului care garanteaza dreptul cetatenilor la un mediu sanatos. (nr. 1996/5348, decizia nr. 1997/2311).
5) Turcia – Parlamentul a hotarât la 17 decembrie 1994 oprirea exploatarilor miniere de lânga Pergamon si Adramyttion.
6) Honduras – În martie 2001, 75 de persoane reprezentând 15 comunitati din vecinatatea a opt mine au participat la o întâlnire pentru lansarea unei campanii la nivel national “Honduras valoreaza mai mult decât aurul”. Obiectivele vizate erau interzicerea cianurii în minerit, interzicerea exproprierii
localnicilor si întarirea legislatiei de mediu.
7) Cehia – Parlamentul ceh a aprobat în septembrie 2000 o lege prin care nu se mai permite prelucrarea aurului cu cianuri pe teritoriul Cehiei.
9) Germania a trecut un decret în 2002 interzicând tehnica cianuratiei în minerit.
10) Grecia a votat pentru închiderea mai multor proiecte miniere în 2002.
11) Costa Rica a adoptat un moratorium privind cianuratia în exploatarile la suprafata în 2002.
12) Peru, 8 septembrie 2004 – Aprox. 4 000 de muncitori peruani si-au încetat munca si au marsaluit prin orasul Cajamarca cerând închiderea minei care le-a poluat si secat sursele de apa.
13) Provincia Mindroro din Filipine a adoptat un moratoriu pe 25 de ani care interzice proiectele miniere începând cu aprilie 2002.
14) În ianuarie 2005, ca raspuns la riscurile exploatarilor miniere, consiliile locale din Alaska au adoptat o serie de hotarâri privind mineritul iresponsabil ce dauneaza mediului înconjurator.
15) Camera legislativa din Rio Negro, provincie din sudul Argentinei a adoptat pe 21 iulie 2005 o lege de interzicere a folosirii cianurii si mercurului în extragerea si prelucarea minereurilor feroase.
2011-09-14 19:57:40 | Raporteaza
@mada: daca ai fi fost mai atenta ai fi vazut ca kelemen nu a incalcat nicio sentinta judecatoreasca pentru ca subiectul avizelor este diferit. in primul caz era vorba de masivul carnic, iar in al doilea caz este vorba de 80% din amsivul carnic. cat despre restul argumentelor sunt simple speculatii, nimic concret.
2011-09-14 20:35:06 | Raporteaza
cat despre articol, domnule gotiu, eu totusi consider ca nu trebuie sa ne comparam cu argentina sau honduras. nu suntem noi fruncea europei da nici ultimii din africa/asia etc. pentru ac din ce vad problemele de acolo nu tin de ce face firma, ca politica, ci de coruptia angajatilor locali (!) si de imposibilitatea statutului de a da niste legi (acuzattii nedemonstrate totusi, supozitii tipice politicienilor). concluzie: alt articol scris doar de dragul de a mai da un check in dreptul articol care sa atace rmgc si/sau basescu.
2011-09-14 20:45:23 | Raporteaza
@victor L: ROmania nu are nevoie de 80 de tone de aur pentru rezerva in momentul de fata, asta a zis-o guvernatorul Bancii Nationale. O fi stiind el de ce…
2011-09-14 21:13:58 | Raporteaza
Precededent legal important pentru interzicerea cianurii
20 Aprilie 2007
Curtea Suprema din Buenos Aires a dat o sentinta irevocabila împotriva unui preconizat proiect minier, creând astfel un important precedent juridic. Cauza verdictului privind mina din provincia Chubut o reprezinta utilizarea cianurii pentru prelucrarea minereului ceea ce conduce la imposibilitatea continuarii proiectului.
În plus, Curtea a recunoaste autoritatea provinciilor de a reglementa sau restrictiona activitatea proiectelor miniere pentru protejarea mediului înconjurator la nivel regional, chiar daca anumite practici sunt acceptate de legislatia nationala.
Curtea Suprema a decis împotriva companiei Minera El Desquite, subsidiara a companiei canadiene Meridian Gold, continuând seria de verdicte nefavorabile au oprit activitatea minei Cordón Esquel înca din 2003. Curtea a desfintat argumentele companiei potrivit carora activitatea miniera se încadra în prevederile legislatiei nationale, motivând ca acesta prevede “standardele minime de protectie”, iar provinciile au dreptul sa extinda aceste reglementari.
O lege a Consiliului provinciei Chubut din 2003 ‘interzicea în mod absolut’ mineritul la suprafata si utilizarea cianurii la nivel regional.
O hotatarere similara de interzicere a cianurii a fost adoptata si în provincia La Rioja unde gigantul minier canadian Barrick Gold a fost obligat sa renunte la planurile de a deschide o noua mina în Famatina.
De ce nu s-ar putea face asa ceva si in Romania?
2011-09-14 21:44:17 | Raporteaza
la stabilirea necesitatii asasinarii lui ceasca au participat, pe langa alti agenti si 2 canadieni… de ce oare? (la intalnirea aia din austria,parca, de care spunea generalul cu pacanelele)
chiar ma miram ce cauta aia
ce ma ingrozeste e rabdarea lor care depaseste coordonatele unei vieti si reflecta politici clare ale unor companii cu influenta in sistemele de securitate. lupii care ne pazesc… la nivel european si mondial…
acesti indivizi compromit ideea de stat si securitate, cele 2 notiuni fiind doar in interesul lor
2011-09-14 21:50:07 | Raporteaza
IN SPATELE LUI BASESCU, SE AFLA HAITA DE ULTRATERORISTI AI SIONISMULUI-FRANCMASON, CONDUSA DE FAMILIA LUI ROTHSCHILD SI ROCKEFELLER, NISTE JIGODII FARA EGAL! CEREM CONDAMNAREA INTREGI HAITE DE TRADATORI AI POLITICII ROMANESTI, CARE AU DAT GRATIS, TOATA BOGATIA ROMANIEI, ELITEI SIONIST-MASONICE !
2011-09-14 21:55:28 | Raporteaza
exemplele astea nu sunt neaparat relevante pentru tara noastra. fiecare stat in parte are caracteristicile lui. ce este acum mai important este ca tara are nevoie urgenta de bani, iar rmgc poate fi de ajutor. nu are nicio legatura cu asa-zisul lobby pe care il face presedintele.
2011-09-14 21:59:38 | Raporteaza
Din toata tevatura asta, legata de RM, vad urmatoarele lucruri: un grup de oameni care se pretinde iubitor de tara si de mediu se incontreaza cu alt grup de oameni care se pretinde iubitor de tara si de bunastarea ei.
Am adresat domnului Gotiu rugamintea de a participa la programul “let’s do it romania”. Am adresat aceeasi invitatie si domnului Remus Cernea, printr-un comentariu la un articol al sau. Domnul Gotiu a avut bunul simt si mi-a raspuns ca dumnealui “nu are nevoie” sa participe la astfel de proiecte. Domnul Cernea nu a catadixit sa raspunda.
Adresez, de aceea, tuturor celor care fac atata caz de grija fata de mediul tarii si ii acuza pe ceilalti de reavointa fata de mediu, sa participe la acest proiect si sa ne arate tuturor ca grija lor nu este doar declarativa. Publicitatea, in acest sens, este binevenita dintr-un motiv foarte simplu: avem nevoie de exemple personale. CU cat mai multi fani ai domnului Gotiu vor dovedi public ca sunt si oameni de actiune, cu atat proiectul amintit va avea mai multi sorti de reusita.
Prin urmare, toti cei care sunteti impotriva RMGC, angajati-va in acest proiect si demonstrati ca intr-adevar va pasa. Repet si subliniez, ar fi vorba despre exemplul personal ar fiecaruia, lucru care poate conta enorm intr-o astfel de campanie. Altminteri, toate aceste diatribe in care va angajati, dar fara sa actionati in vreun fel, nu vor dovedi decat ca sunteti doar un grup bun de cleveteala. Iar vorba lunga e saracia omului, nu-i asa?
2011-09-14 22:27:47 | Raporteaza
Daca abia au cumparat actiunile cum sunt ei asa de implicati? Actionarii de la bursa nu prea au nici un cuvant de spus, pentru ca exista un consiliu de administrare
2011-09-14 23:05:17 | Raporteaza
@let’s do it romania: puneti pariu cu mine ca mai repede vei fi ajutat de cei care sunt “contra” celor care sunt contra RMGC? (asa zisele “rame”). Nu va luati dupa aparente…aici pe blogul lui Gotiu este o lupta politizata: 90% dintre “ecologisti” se dau cei care sunt contra lui Basescu. Si primul dintre ei este Mihai Gotiu. Aceeasi situatie e si la Cernea. Aproape nu exista articol care sa nu faca referire si la presedinte sau autoritati.
Cu argumentele ecologice si mai ales legale e mai greu…
Se face abstractie de faptul ca legislatia in vigoare de astazi este asa de stricta tocmai pentru ca tine cont de argumentele ecologice ale specialistilor si nu de ale blogerilor.
Insa dumneavoastra aveti cea mai mare dreptate…pana la lupta cu RMGC hai dracu sa strangem gunoaiele si PET-urile pentru ca dai de ele peste tot. De la nivelul marii pana la cota 1400 unde se termina sfaltul si pana unde pot umbla gagicile pe tocuri si handralaii in slapi.
2011-09-14 23:06:07 | Raporteaza
Tu chiar pierzi mult timp ca sa aduci niste argumente total irelevante. Conteaza cine sunt actionarii? Cu sigurata nu , cat timp proiectul este profitabil, iar ce s-a intamplat in alte tari..fiecare e cu politica lui
2011-09-14 23:34:31 | Raporteaza
@let’s do it romania: aici se vede adevarata fata a miscarii care “apara mediul”. cum ai spus si tu, la nivel declarativ, multi se arata. practic, daca mentorul zice pas, atunci nu considera necesar. spune multe despre modul cum functioneaza lucrurile in acest context.
2011-09-15 00:19:10 | Raporteaza
@ribelalu`: “pana la lupta cu RMGC hai dracu sa strangem gunoaiele si PET-urile pentru ca dai de ele peste tot.”
Exact despre asta este vorba.
Lucrul acesta l-am cerut de la domnul Gotiu, in special de la dansul pentru ca, cel putin aparent, pare ingrijorat de problemele de mediu. E drept, la dumnealui pare sa existe o singura problema: RM, de aceea inclin sa va dau dreptate si anume ca totul este doar un spectacol politic. Dar chiar si asa, cu spectacol sau nu, actionand cu totii in acest proiect si renuntand un pic la ipocrizie, ne-am apropia mai mult de normalitate. Din pacate, domnul Gotiu a spus ca “nu are nevoie” de asa ceva ceea ce mi se pare un punct de vedere cam egoist. Nu este vorba despre ce are sau nu nevoie domnul Gotiu, este vorba despre ce au nevoie ceilalti: de exemple personale de la oameni cu vizibilitate. De aceea persoanele vizibile, de talia domnului Gotiu, ar trebui sa-si mediatizeze eventuala participare la proiectul “let’s do it romania”. Nu pentru publicitate, ci ca exemplu personal oferit altora. Asadar, argumente de genul “nu chemam televiziuni sa ne filmeze cand strangem gunoaie” este extrem de pagubos. Tocmai ca asemenea gesturi este necesar sa fie mediatizate.
Asta aveam in minte cand i-am spus ca am fi fericiti sa vedem imagini cu dansul strangand gunoaie. Ar fi un bun exemplu pentru toti. Si dumnealui, si domnul Cernea, si multi altii, chiar si dintre comentatorii de aici.
Dar dumnealui nu a inteles acest lucru si, probabil, asa cum a si spus, nu va participa la acest program pentru ca, citez din nou, “nu are nevoie”.
Trist si nefericit raspuns de la un om cu pretentia ca ii pasa de mediu.
2011-09-15 00:26:45 | Raporteaza
@Dl.Gotiu
fii martirul nostru!Hai ca-ti rezista coafura!
Drei wetter taft!Cu batistuta!
2011-09-15 00:48:40 | Raporteaza
Excelent text!
2011-09-15 09:36:11 | Raporteaza
@rk: hahahahahahahahah!!!!!
2011-09-15 10:15:47 | Raporteaza
3 miliardari americani- John Paulson, Thomas Kaplan şi George Söröş – deţin, împreună, cca. 60% din activele Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). George Söröş este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la instaurarea Regimului Băsescu în România.Interesele sînt prea mari şi România constituie încă o sursă de venit pentru afaceriştii lumii “libere”. Soros&Co finanţează şi coordonează, prin agenţi interpuşi, viaţa politică a multor ţări est-europene, ţelul final fiind controlul total asupra economiilor şi, implicit, a politicii acestora. Menţinerea la putere a lui Traian Băsescu nu s-a produs fără garanţia unei profitabilităţi maxime, şi anume îndatorarea românilor către instituţiile financiare, cunoscute ca asasini economici care au falimentat şi cumpărat economia ţărilor unde au penetrat, cu complicitatea autorităţilor statelor respective. Legăturile dintre Traian Băsescu şi PDL, pe de o parte, şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma canadiană care vrea să exploateze cu cianuri aurul de la Roşia Montană, pe de altă parte, nu datează de ieri, de azi. Încă din 2004, faptul că RMGC a finanţat campania electorală a preşedintelui României a devenit de notorietate, conexiunea fiind făcută atunci prin GMP, agenţia de publicitate care se ocupa atît de imaginea lui Traian Băsescu, cît şi de cea a RMGC. De asemenea, faptul că declaraţia privind includerea proiectului RMGC în Programul Guvernamental i-a aparţinut lui Adriean Videanu nu este o întîmplare.
Legătura este făcută prin John Ashton, fostul vicepreşedinte al RMGC, care, după ce şi-a încheiat “job-ul” la Roşia, a devenit master-mind la Marmosim Simeria – “perla” familiei Videanu, cea mai mare fabrică de prelucrare a marmurei şi a pietrei ornamentale din România – dar există informaţii că acesta nu ar fi rupt niciodată legăturile cu “canadienii” de la Gabriel Resources. Istoricul afacerii spune că, prin Hotărîrea de Guvern 458/1999, s-a aprobat licenţa 47/1999 de concesiune pentru S.C. Gold Corporation, documentele purtînd şi semnătura fostului ministru al Industriilor din cabinetul Ciorbea, Radu Berceanu, astăzi ministrul de “succes” al Transporturilor. Astfel, pentru suma de numai 3 milioane de dolari, cît este contravaloarea concesiunii, firma Gabriel Resources a obţinut dreptul de exploatare a unui zăcămînt de peste 800 de tone de aur şi 2000 de tone de argint, în valoare de circa 10 miliarde de dolari. Pe deasupra, deoarece zona Roşia Montană a fost declarată de către autorităţile româneşti “zonă defavorizată”, firma “canadiană” beneficiază, conform legii, de scutiri de TVA pe o perioadă de 10 ani, precum şi de alte facilităţi specifice paradisurilor financiare. În spatele întregii afaceri se află Mark Rich şi Frank Timiş. Acest Rich este un escroc internaţional cu acte în regulă şi face parte din cartelul ocult Rothschild-Söröş. După ce a adus pagube însemnate bugetului SUA, a fugit şi s-a stabilit în Elveţia, ţară care refuză să-l aresteze şi să-l extrădeze, în ciuda cererilor autorităţilor americane. Marc Rich este unul dintre acţionarii din umbră ai grupului Marco International şi al Glencore International AG, înregistrată în 1974 în Elveţia. Tot el este partenerul de afaceri al lui George Söröş. Mandatul emis pe numele lui Marc Rich ascunde şi afaceri de spionaj, el fiind suspectat ca fiind agent Mossad cu dublă cetăţenie, israeliano-americană. Se pare că ar fi renunţat la cetăţenia americană pentru a putea scăpa de presiunile exercitate de SUA asupra ţărilor în care Rich îşi desfăşoară activitatea. În afară de supremaţia de pe piaţa energetică românească, în care a reuşit să se impună prin firme înregistrate off shore şi controlate de foşti agenţi KGB, Mark Rich şi George Söröş vor şi aurul de la Roşia Montană. Compania “canadiană” Gold Corporation, cu 80% acţionariat confuz, controlat de Marc Rich, are ca preşedinte tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume Vasile Frank Timiş, fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri.
2011-09-15 12:34:07 | Raporteaza
@ada: ce-mi place cum le zici…pfiuuuuuuuuuu…minunat. numa` ca nu te contazici oleaca?
1. “3 miliardari americani- John Paulson, Thomas Kaplan şi George Söröş – deţin, împreună, cca. 60% din activele Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).”
apoi:
“În spatele întregii afaceri se află Mark Rich şi Frank Timiş”
hotaraste-te si matale ca nu mai stiu pe care sa injur.
2. “George Söröş este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la instaurarea Regimului Băsescu în România”
n-are gusturi da-l in ma-sa. acum sustine pe unu` Remus Cernea care il injura peste tot pe primul protejat.
3. “Încă din 2004, faptul că RMGC a finanţat campania electorală a preşedintelui României a devenit de notorietate, conexiunea fiind făcută atunci prin GMP, agenţia de publicitate care se ocupa atît de imaginea lui Traian Băsescu, cît şi de cea a RMGC”
ce profund. deci daca Crinuta Antenescu si Elena Udrea merg la acelasi coafor rezulta indubitabil ca Elena Udrea e gay.
4. “dar există informaţii că acesta nu ar fi rupt niciodată legăturile cu “canadienii” de la Gabriel Resources”
lucreaza la negru da-l dreaq. si Videanu asta …ce tembel, angajeaza toti neavenitii in loc sa te angajeze de exemplu pe tine.
5. “prin Hotărîrea de Guvern 458/1999, s-a aprobat licenţa 47/1999 de concesiune pentru S.C. Gold Corporation, documentele purtînd şi semnătura fostului ministru al Industriilor din cabinetul Ciorbea, Radu Berceanu”
ce dreaq era sa faca si ministrul daca portarul plecase fara sa spuna sa bea o tuica? a semnat el.
“Radu Berceanu, astăzi ministrul de “succes” al Transporturilor”
s-o crezi tu
)…astazi cred ca bea o bere.
6. “Astfel, pentru suma de numai 3 milioane de dolari, cît este contravaloarea concesiunii”
ce-i in mana nu-i minciuna.
2011-09-15 12:50:27 | Raporteaza
@let’s do it romania: Pai “Do it Romania”!
N-am auzit sa va legati cu lanturi de portile RMGC sau sa le ocupati sediul, Greenpace-style!
Hai sa strangem gunoaiele patriei, ca sa facem loc pentru cianura! Cam asa suna!
Ok, de acord, e o initiativa laudabila, strangerea gunoaielor & stuffs dar cianura e acceptabila pentru ca asa zice base?
Dpmdv orice “atitudine ecologica” combinata cu acceptarea povestii cu RM devine ipocrizie pura.
Acceptand povestea cu lacul de cianura mesajul devine cat se poate de simplu: e ok sa ai deseuri, si atunci de ce as mai strange gunoaiele? Lasa-le sa se adune, se potrivesc de minune cu cianura!
2011-09-15 12:52:45 | Raporteaza
si evident, de ce sa nu legam totul de gold corporation. pana la urma, ce treaba are faptul ca eu sunt doar vecina cu un criminal. inseamna ca-s si complicele lui nu? vaaaai sunt pe jos
))
2011-09-15 13:05:43 | Raporteaza
@ada copy-paste iti face rau… la fel si povestile oculto-conspirationiste
2011-09-15 13:24:45 | Raporteaza
@garett: CORECT!!! Ai pus punctul pe i.
2011-09-15 15:15:13 | Raporteaza
@garett: Mi-e teama ca nu inteleg ce vreti sa spuneti. Nu am afirmat nicaieri ca proiectul RMGC ar unul bun sau dimpotriva, ca ar fi unul rau. Nu am cum sa afirm nici una, nici alta, din simplul motiv ca nu am nici o competenta in acest sens. Am spus doar ca, pana se va lua o decizie cu privire la RMGC, avem la indemana o actiune care se va desfasura peste doua saptamani, ocazie cu care toti cei care pretind ca sunt ingrijorati de mediul din tara noastra pot actiona si demonstra, prin exemplul lor, ca lumea chiar doreste un mediu mai curat. Am sperat ca domnul Gotiu va participa la acest proiect si, prin exemplul dumnealui, si altii sa fie indemnati sa participe.
Nu am spus nicaieri ca peturile sunt rele iar cianurile bune pentru ca, va citez: “asa zice Base”. Nu e vorba de politica aici ci de atitudine. Iar atitudinea domnului Gotiu a fost urmatoarea (citez din raspunsul dumnealui): “eu si prietenii mei nu avem nevoie sa participam la acest proiect (LDIR – nota mea)”. Raspuns care, sincer, m-a descumpanit, mai ales ca vine din partea unei persoane care da impresia ca ii pasa de mediu.
Asa cum am mai spus, excesul aceasta de modestie, cum ca nu trebuie ca o persoana cu notorietate (cum este si domnul Gotiu) sa apara la televizor strangand gunoaie este paguboasa tocmai pentru ca astfel nu ofera un exemplu personal puternic pentru ceilalti.
Sigur, este de admirat efortul dumnealui de a atrage atentia asupra unui proiect controversat, dar, in acelasi timp, ar fi avut ocazia prin “let’s do it romania” sa si demonstreze ca se poate misca ceva in tara asta, iar atitudinea oamenilor se poate schimba in bine. Din pacate, dumnealui a dat un raspuns foarte clar: “nu are nevoie” sa se implice in asemenea proiecte.
Vi se pare un raspuns normal?
Despre asta este vorba, despre atitudinea exprimata clar si fara echivoc fata de o actiune nationala de mediu.
2011-09-15 15:36:11 | Raporteaza
Incercand sa disociati cele doua probleme, care in fond sunt doua fete ale aceleiasi probleme de fapt, distrugerea mediului, nu faceti decat sa duceti in derizoriu initiativa dvs. Nu stiu ce nivel de competenta v-ar fi necesar pentru a decide daca cianura e buna sau nu dar imi permit sa fac un pronostic: daca RM se va face mult mai multa lume o sa va rada in fata la “Let’s do it Romania” 2012, 2013, etc: “Vreti sa strangem gunoiul in timp ce altii otravesc mediul nestingheriti?” De fiecare data cand veti spune cuiva sa nu arunce peturi vi se va da replica: “Da’ ce, dauneaza mai mult decat cianura?”.
2011-09-15 16:53:24 | Raporteaza
@garett: Domnule, apelati la un sofism transparent. Mergand pe rationamentul dumneavoastra ar rezulta ca la LIDR pot participa sau ar trebui sa participe numai cei care acuza proiectul RMGC.
Intreb inca o data: unde am spus ca proiectul RMGC este bun sau rau? Cred ca nicaieri. Am spus doar ca nu am competenta sa judec un astfel de proiect dupa cum nu am competenta sa judec multe alte activitati economice. Presupun ca nici dumneavoastra. Nu am nici calificarea si nici puterea de a decide intr-un sens sau altul. Am doar puterea de a actiona alaturi de alti voluntari intr-un proiect national care urmareste igienizarea mediului din tara noastra.
Acceptati, va rog, ideea ca exista si persoane care, fara a fi indiferente, totusi nu pot alege o tabara sau alta. Spun “tabara” pentru ca vad in toate aceste comentarii doar o lupta zgomotoasa, intre doua grupari galagioase care pretind ca detin adevarul absolut. Eu nu pretind ca detin un asemenea adevar. Ca sa fiu si mai limpede, si argumentele celor care se opun, dar si ale celor care nu se opun RMGC par a cantari la fel.
Puteti sa faceti ce pronosticuri doriti, dar mi-e teama ca rationamentul dumneavoastra este gresit. E ca si cum cineva ar sta sa judece ca daca RMGC porneste, atunci nimic nu mai are sens pe lumea asta. Ceea ce este fals. Sunt atatea lucruri care polueaza sau au impact defavorabil mediului, in acest moment, cu mult mai grave decat o ipotetica exploatare care, cu siguranta, va avea un efect negativ asupra mediului. In opinia dumneavoastra ar trebui sa asteptam sa se opreasca sau nu RMGC si abia atunci sa ne suflecam manecile (sau nu, dupa cum insinuati ca lumea se va descuraja). Ma dezamagiti. Poate o sa radeti dumneavoastra si altii si altii, dar eu sunt convins ca din ce in ce mai multa lume va constientiza ca problemele de mediu din Romania nu sunt concentrate doar la RM ci sunt rispite pretutindeni.
In plus, LIDR nu are nici o legatura cu RM, are cu totul si cu totul alte obiective si modalitati de a actiona.
Si mai fac precizarea ca sunt un simplu voluntar care a participat si va participa la acest program (LIDR), alaturi de multi altii. Si simt ca am datoria sa chem cat mai multa lume alaturi de LIDR. Asa cum am procedat si cu domnul Gotiu din motivele expuse mai devreme. Numai ca dansul, din pacate, a refuzat argumentand ca “nu are nevoie” sa participe la LIDR.
In incheiere, daca tot mi-ati facut onoarea sa imi raspundeti, va intreb si pe dumneavoastra, direct: veti participa la LIDR? Daca da, va felicit. Daca nu, imi permit sa va intreb si de ce.
Va doresc o zi frumoasa in continuare.
2011-09-15 17:20:57 | Raporteaza
Pe deoparte este laudabila initiativa dvs. de a va implica intr-un proiect gen Let’s do it, pe de alta parte este cu atat mai surprinzatoare ascunderea in spatele comodului ” Nu am competenta necesara”. Nu am nevoie de studii de specialitate ca sa ma pot pronunta impotriva unui proiect menit sa transforme muntii in ruine si vaile in lacuri de cianuri. Este suficienta pentru asta o minima cultura generala si simpla dorinta de a te informa
Cat despre a ma implica in initiativa dvs. cu scuzele de rigoare consider ca este doar o pierdere de timp in lipsa unor masuri reale de educare si convingere a “impricinatilor”. Da, “da bine in presa”, veti avea parte de atentie o zi sau doua dupa care din a treia zi gunoaiele vor fi la locul lor.
Cat despre pronosticuri, chiar daca nu va place asta, lipsa de atitudine clara si concertata a organizatiilor ecologiste in problema RM nu face decat sa le decredibilizeze si sa le duca in derizoriu.
Lipsa unui punct de vedere ferm, ascunsa in spatele “lipsei de competenta”, lipsa ueni reacii ferme a societatii, coroborata cu apetitul suspect al unor politicieni pentru sustinerea RM va duce in final la realizarea proiectului. Si atunci va fi chiar interesant de urmarit cum veti strange peturile din jurul lacului de cianura…
Si repet, cand veti veni cu indemnuri mobilizatoare “Hai la strans gunoaie” vi se va raspunde, si pe buna dreptate “De ce, ca tot e cianura!”.
2011-09-15 21:16:21 | Raporteaza
@trolu 2:
esti unul dintre cei care INFECTEAZA aceasta tara.
in primul rand prin prostie.
in al doilea rand prin rautate si fanatism: in favoarea unei actiuni anti nationale.
2011-09-15 22:33:27 | Raporteaza
@ribelalu`: te urmaresc de mult timp, sincer, esti mare jigodie ! sper ca esti platit, pen”ca dac=o faci pe gratis e chiar grav, grav pentru tine, grav pentru noi
2011-09-16 01:16:18 | Raporteaza
plus tamara”s nephew : acelasi lucru ca si pentru ribelalu”; chiar nu va e greata ? sincer, chiar nu va e? pentru ca nu cred ca va platesc astia chiar asa bine/ realmente, sunteti nelipsiti de pe aici si sunteti mari, mari jigodii !
2011-09-16 01:22:29 | Raporteaza
Felicitari dle Gotiu!
2011-09-16 18:22:57 | Raporteaza
Sper ca acest articol este citit si de ADINA VALEAN , sotia iubitoare a lui Antonescu. Eu stiu ca ea a facut lobby in PE pentru Rosia Montana. Atunci ai tacut malc, puisor.
Dar, ai o scuza pe vremurile astea trebuie sa castigi un ban , nu? Iar USL te plateste. Sau poate Voiculescu, sau Vantu?
Dupa tine Voiculescu ar trebui sa exploateze aurul? Nu ai scris nimic despre aferile lui Felix si nici despre certificatul lui de “buna purtare” De ce ? Tu, un justitiar, taci ?
2011-09-18 15:50:40 | Raporteaza
În loc să comentați mai bine votați !
Adaugă sau votează o moțiune pe democrația-online.ro
Ce vor de fapt românii ?
2011-09-20 20:27:38 | Raporteaza