RSS Feed

Anul cetăţenilor non-serioşi. Cadoul de sub bradul de Crăciun 2013

vezi toate articolele de
23 Dec 2013 la 09:32 10 comentarii 1043 vizualizari.

Motto: „Nu cred că există un om serios în ţara aceasta care să creadă că eu, Elena Udrea, ministru în funcţie, m-aş fi compromis făcând vreo şmecherie cu domnul Obreja ori cu altcineva!!! Cuiva care nu a fost în stare să facă mare lucru în viaţă pentru ceilalţi, dar face zilnic pe lupul moralist, îi este greu să accepte că sunt şi oameni care se pun din credinţă în slujba unor proiecte publice.”

Elena Udrea, într-un halucinant drept la replică la un articol de opinie (!?), semnat de Ioana Ene Dogioiu, pe Ziare.com (articolul şi replica aici şi un comentariu pe această temă, de Cătălin Tolontan, aici)

Acesta nu este un articol despre Elena Udrea. Şi nici despre alţi politicieni, foşti şi actuali miniştri, parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene etc., care aşteaptă mulţumiri din partea oamenilor serioşi din ţara asta, pentru credinţa cu care s-au pus în slujba proiectelor publice. Ci despre oamenii non-serioşi ai României. Mai exact despre toţi acei oameni care nu se încadrează în categoria desemnată de Elena Udrea. Oameni care cred că majoritatea (aproape totalitatea) politicienilor s-au compromis, iar dacă s-a întâmplat să se pună în slujba unor proiecte publice nu au făcut-o şi pentru interesul public. Iar anul 2013 a fost anul cetăţenilor non-serioşi.

Nu doar pentru că nu mai cred în seriozitatea politicienilor (acest lucru se ştie de multişor), ci pentru că, în sfârşit, zeci de mii dintre ei au prins curajul să spună acest lucru în pieţele publice. Nu pentru o zi sau o săptămână, ci pentru mai bine de trei luni şi jumătate. În ciuda cifrei, aparent ghinionistă, anul 2013 a fost unul cu noroc. Marţea neagră a democraţiei, cum a fost denumită data de 10 decembrie 2013, pentru asaltul parlamentarilor asupra însăşi ideii de legalitate nu a fost, totuşi, o noutate. Acest lucru se întâmplă de decenii. Legi cu dedicaţie, legi menite să legitimeze hoţii şi tâlhării ori care să acopere fraude şi şmecherii, legi negociate în fapt de noapte şi băgate pe şest în Parlament pentru a fi votate după degetul şefului de grup au mai fost cu zecile şi sutele. Noutatea e că astfel de legi NU au fost votate, iar cele care au fost votate au toate şansele de a fi întoarse la loc comanda şi modificate. Din acest punct de vedere, denumirea corectă nu e marţea neagră, ci marţea albă a democraţiei.

Chiar dacă nu a curs sânge (deşi agresiunile şi abuzurile de la Pungeşti nu pot fi minimalizate – raportul APADOR-CH aici) şi chiar dacă sistemul nu a fost schimbat, toamna lui 2013 reprezintă o revoluţie. O revoluţie a mentalităţilor, o conştientizare a forţei oamenilor non-serioşi şi o primă victorie importantă asupra unui sistem considerat până mai ieri inexpugnabil. Oamenii non-serioşi au toate motivele să fie fericiţi de Crăciun, chiar dacă sub bradul lor nu se va regăsi maldărul de pachete sclipicios ambalate de sub brazii oamenilor serioşi. Sub bradul lor, invizibil şi fără fundiţă roşie, se află un cadou mult mai important, pe care şi l-au făcut singuri: demnitatea. E un cadou pe care nu-l aduce Moş Crăciun, oricâte scrisori frumos redactate i-ai fi trimis. E un cadou care poate fi obţinut doar prin căutări şi lupte personale duse prin labirinturile sufletului şi conştiinţei. Şi în căutarea căruia merită cu adevărat să porneşti.

Tuturor, oamenilor non-serioşi care şi-au găsit, câştigat sau măcar au pornit pe calea căutării demnităţii, Sărbători Fericite! Le meritaţi pe deplin!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

10 comments
  • 1

    piata universitatii- arafat ramane cea mai tare manifestare post dec 89. a inceput ca sustinere pentru un om

    toate chestiile astea contra corporatii sunt asa un fel de constiinta civica etc dar nu au caldura umana si nivelul manifestatiilor pro arafat din piata universitatii

    asta nu inseamna ca nu astept cu nerabdare volumele 2-10 ale cartii tale

  • 2

    Multumesc, si Sarbatori cu bucurie si tie si tuturor prietenilor intru demnitate!
    Si pentru ca sa ne pastram (nu numai)demnitatea, noi nici nu avem nevoie sa infiintam vreun partid. Trebuie doar sa fim al naibii de cu ochii pe ei!
    Sarbatori frumoase la toata lumea.
    P,S. Si la manifestatiile impotriva robotilor de la corporatia care produce cianura(la propriu si la figurat) s-a simtit acea caldura umana de care vb prietenul nostru mai sus. In plus, s-au legat prietenii trainice.

    dana
    2013-12-23 12:32:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Oameni cu “principii” Basescu, Stroe, Barbu, Udrea, Ponta(!), Sova, Antonescu. Principii de bine(binele cui?), sau de rau(evident nu raul lor)!

    De bine si de rau
    2013-12-23 14:11:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Sarbatori fericite!

    “Seriozitatea” a ajuns sa insemne fanatism si ipocrizie, violenta guvernelor ce trimit jandarmi contra populatiei, rigiditatea si obtuzitatea autoritatilor materializata in cordoanele de jandarmi ce incearca sa impiedice protestele in Bucuresti.
    La polul opus, cetatenii sunt cei in drept sa protesteze, cei care se simt datori sa o faca, cei ce, la demonstratii, se regrupeaza pentru a ocoli barierele ilegale ale jandarmilor; cetatenii sunt mobili, spontani, solidari. “Educati” de lupta cu un stat din ce in ce mai abuziv – devenim “neseriosi” – adica imprevizibili si puternici.

    Uniti, salvam Romania!

    Uniti, salvam Romania!
    2013-12-23 16:03:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    :)
    economie.hotnew../

    Mircea
    2013-12-23 16:55:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @Mircea: @Mircea: Si în america exact la fel s-au fofilat, de vreo 8 ani nu mai sunt controlați de nici o culoare.
    Dar la noi dau asigurări ca totul e ok unde fac lucrări, se polueaza, nici nu neaga, scot abueli peste abureli dar nu neaga asta, neaga in schimb ca “nu este de la ei poluarea”, și garanteaza ca nu e de la ei prin specialiștii care ii controleaza si care de fapt nu au voie sa-i controleze :)
    Fix ca soparlica asta, trebuie controale severe de mediu, dar nu trebuie. Dar de fapt scriptic, o sa fie, chiar la sânge, nu-i asa? Nici nu ma îndoiesc :) le trebuie propaganda asta.
    Diferența o sa o facă oamenii, sau bătăile jandarmilor, care pe care….

    Si normal
    2013-12-23 20:09:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Sarbatori fericite si La Multi Ani Domnule Mihai Gotiu. Felicitari pentru activitatea Dvs in slujba salvarii Rosiei Montana. Dumnezeu sa va ajute si sa va ocroteasca. Fiti sigur ca cel putin 80% din locuitorii Romaniei sunt impotriva dezastruosului proiect de exploatare a aurului prin cianurare, unii trebuie doar sa-si faca curaj sa se manifeste dechis. Ar trebui sa ia exemplu de la tinerii care sunt hotarati sa-si ia viitorul in propriile maini.
    Felicitari pentru cartea „Afacerea Rosia Montana”, foarte documentata si bine scrisa.
    Ma intreb daca n-ar fi posibil sa fie sa fie tradusa si in engleza (sau cel putin anumite capitole mai relevante), ca sa ajunga si la jucatorii la bursa, sa vada ca investesc intr-un cal mort.

    Ioan
    2013-12-23 20:22:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Sarbatori fericite, domnule Gotiu !

    Sarbatori fericite si tie, romane, oriunde te-ai afla !

    rich guy
    2013-12-24 00:42:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    In fiecare an, Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) recunoaste eforturile celor care lucreaza neobositi pentru promovarea criminalitatii si coruptiei. Pentru 2013, aceasta distinctie dubioasa ii revine Parlamentului Romaniei.
    Felicitari tuturor vajnicilor sustinatori ai actualei majoritati parlamentare!

    Scrooge
    2013-12-24 20:57:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    ; これについて|スパム問題問題を持っていますか私もブロガーだ、と私はいた好奇心あなたの状況を、 私たちは開発しているいくつかの素晴らしい手続き、私たちが見ていると貿易と 他人 、興味を持っている場合|電子メールの電子メール私に撃つしてください。
    the north face グローブ metalurgicamc.c../

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!