RSS Feed

Apel către Liiceanu

vezi toate articolele de
09 Oct 2010 la 17:21 56 comentarii 3217 vizualizari.

Nimic nu-i uneşte mai tare, nu-i face mai solidari pe oameni decât păcatul comis împreună. Scriu asta, parafrazându-l pe Dostoievski, după ce am citit comentariile domnilor Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtărescu, despre Herta Müller – ambele, răspunsuri la remarcele scriitoarei în discuţia purtată cu Gabriel Liiceanu, la Ateneul Român. Dostoievski vorbea de păcatul suprem, adică de criminali. Nu despre asta e vorba aici. Dar, să fim înţeleşi, nici despre îngeri nu e vorba.

Cred că ne aflăm la apusul unei epoci. Ajunşi în plasa preşedintelui, domnii Manolescu, Liiceanu&comp. lasă impresia că şi-au atins nivelul maxim de incompetenţă şi că ar cam fi nevoie de ceva sânge proaspăt la nivel de elite premium. Nu îmi fac iluzii: nu vor permite această transformare altfel decât după chipul şi asemănarea lor, adică încercând să se reproducă cultural. Avem deja pilde de ucenici. Prestanţa şi lamentaţiile domniilor lor din ultima vreme, îmi creionează un sfârşit.

Între noi fie vorba, pledoariile aborigene despre „rezistenţa prin cultură“ provoacă zâmbete în orice capitală occidentală. E bine să ştim despre ce mize vorbim. Perseverenţa îşi are propriile capcane: a te crampona la nesfârşit de acest „a fost sau n-a fost“ al disidenţei româneşti – când e evident, pentru orice om care cunoaşte puţin istoria recentă, că nici nu a fost vorba de aşa ceva în spaţiul mioritic – e un gest care te aruncă cel puţin în sfera ridicolului. Actorii poveştii pozează inocent, ca într-un monolog bovaric: „Oglindă, oglinjoară, cine a fost cel mai disident din parcare?“

Reacţiile concertate de după vizita Hertei Müller la Bucureşti, cu un uşor gust de înfierare şi parfum de cartel, deconstrucţia palidă venită din partea unor nume consacrate ale intelectualităţii româneşti de azi, au menirea de a clarifica, dar n-o fac. Cine se scuză, se acuză.

N-am să disec cele două texte menţionate. Puteţi găsi mai multe analize pertinente pe marginea lor, inclusiv pe Voxpublica. Comentariile semnate de Nicolae Manolescu şi de Mircea Cărtărescu sunt reuşite stilistic, dar nu limpezesc, nu tranşează subiectul, pentru că sunt ambigue, lipsite de curaj. Exact ca înainte de 1989. De fapt, în aceasta constă tot secretul polemicii, în această mentalitate de „vom fi iarăşi ce am fost“… Nu de şopârle şi de efecte de voal ar fi nevoie acum, ci de o asumare a unui trecut: nu a existat disidenţă instituţionalizată în România. Punct. Niciunul dintre autori nu recunoaşte asta. Cine a avut ghinionul să prindă acei ani, conştient de ce i se întâmplă, ştie ce spun. Aduceţi-vă aminte, imploram Providenţa să avem şi noi, asemenea cehilor, polonezilor etc. (atât i-am invocat pe colegii din fostul CAER încât au ajuns un fetiş), voci care să ne dea o speranţă, care să spună NU, răspicat, şi să îşi asume această poziţie. Avem exemple, dar extrem de puţine. Onoare lor, dar au rămas solitari. Amintiţi-vă de Paul Goma, de Radu Filipescu, de părintele Calciu, de Doina Cornea. Nimic, din păcate, nu s-a închegat în jurul lor. Solidaritatea a fost cuvântul-cheie al acelei epoci. Nu şi în România. Oricât am aduna, tot nu ne iese cu plus.

Cu aceste date ale problemei, vine domnul Liiceanu şi îi spune Hertei Müller, în discuţia de la Ateneu, că şi domnia sa se simţea, în acei ani, minoritar. Las de o parte cinismul replicii, dar de câtă ipocrizie e nevoie, totuşi, ca să afirmi aşa ceva, după ce ai preluat Editura Politică, pentru a da un singur exemplu. Editura Politică, nu Biblioteca pentru toţi! Câţi „minoritari“ au avut, după 1989, acces la astfel de resurse? Câţi s-au putut bucura de privilegiul acesta? În plus, venită din partea directorului editurii care publică scrierile Hertei Müller în România, confesiunea avea, dincolo de gafa de PR, şi un uşor aer de déjà vu? („Să ştiţi tovărăşico’, că şi noi…“) Adică, noi vă publicăm, doamna Müller, că oameni suntem, ne plac arginţii, dar băgaţi-vă minţile în cap…

Ceea ce pare să scape domnilor în cauză e că relevanţa subiectului este una, în primul rând, simbolică. Nu de persoane e vorba aici, ci de grupuri. Domnul Cărtărescu scrie în editorialul său, că „de la înălţimea şi cu forţa unui laureat Nobel, Herta Müller mi-a făcut, în câteva interviuri consecutive, date înainte să sosească în România, o mare şi inexplicabilă nedreptate“. Mă număr printre autorii involuntari ai acestei „nedreptăţi“, ca unul dintre cei care au luat interviu Hertei Müller, într-un supliment dedicat ei de revista „Corso“, în această primăvară (vezi documentul ataşat). Mă simt dator cu o explicaţie: sigur că Mircea Cărtărescu nu e comparabil cu Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor sau cu Adrian Păunescu. Cum nici domnii Liiceanu sau Manolescu nu sunt. Nu putem amesteca lucrurile chiar în halul acesta şi nu suntem naivi. Dar nici sofişti. Şi cred că nici Herta Müller nu este naivă. :) În privinţa lacheilor lui Ceauşescu, lucrurile sunt foarte clare: serveau sistemul, trăiau în şi pentru el, ştiu şi ştim până unde au băgat mâna, aşa că nu au ce să scuze, cum nici Postelnicu nu avea ce să scuze, când se autoproclama dobitoc… Temeiul e altul şi mă mir că Mircea Cărtărescu evită să îl precizeze. Domnia sa este exponentul unei lumi, un model, încarnarea, dacă vreţi, a unor aşteptări. Nu îmi permit să interpretez scrierile sale literare. Le-am citit, îmi plac şi cu asta basta. Dar nu despre asta e vorba, ci despre cultura politică a domniei sale. Se întâmplă şi în ţări mai evoluate civic, ca intelectuali de marcă să fie corigenţi politic, sunt destule scrieri despre „cunoaşterea inutilă“. Să fim serioşi, dezbaterea nu se reduce la o discuţie banală, purtată pe stradă sau aiurea, între Herta Müller şi Mircea Cărtărescu. În ultimă instanţă, vorbim de un dialog între două universuri, între două sisteme de valori politice, nu între două persoane. De aceea, a nu asculta Europa liberă, cum îi spunea inocent, la un moment dat, Mircea Cărtărescu Hertei Müller, era, în acei ani, descalificant, egal cu analfabetismul politic. Pentru o parte a românilor, cel puţin. Era ceva elementar, aş spune chiar vital. Ce altceva puteai să asculţi atunci, ca intelectual, dacă nu Europa liberă? Şi cum Dumnezeu să nu fi ascultat Europa liberă în aceia ani? Exemplul pare minor, dar vorbeşte despre un întreg proces de socializare politică.

În fine, vorbim, în esenţă, despre două lumi, nu despre două personaje literare. Despre două inerţii mentale diferite. Există o Românie care abia acum, după 20 de ani, începe să conştientizeze, inclusiv la nivel de elite, o Românie mai voalată, care nu îşi asumă riscuri majore. Şi există o Românie mai crudă, mai pe şleau, care, în logica celor dintâi, exagerează. Primii, însă, sunt normativi, fac regulile. De aceea, în acest context, bonomul Cabral pare mai român decât „scriitoarea germană de origine română“, ca să citez scăparea din comentariul lui Nicolae Manolescu. Dar nu e chiar aşa. Reacţiile publicului la replicile Hertei Müller de la Ateneu spun tot. Herta Müller vorbea românilor deschis şi franc, în timp ce Gabriel Liiceanu părea o umbră a secretarului de partid care se teme să discute subiectul până la capăt. Seara aceea ar fi trebuit să fie o sărbătoare. Totală! Dar nu a fost. De ce? Pentru că interlocutorul Hertei Müller nu era acolo ca să intermedieze, discret, punând în lumină invitata unei zile istorice, ci ca să cureţe conştiinţa dilematică a colegilor săi, cerşind puţină legitimitate de disident, via Stockholm. Din fericire, nu tot ce e literatură e şi ficţiune.

Supliment Herta Müller

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


56 comments
  • 1

    Ceva mai multe articole scrise la fel ca acesta şi poate se va ridica puţin vălul din cauza căruia mulţi dintre noi nu vedem bine.

  • 2

    @Marius Cosmeanu: “lasă impresia că şi-au atins nivelul maxim de incompetenţă”

    Adica dupa asta urmeaza competenta?Cred ca mai fericit era:”nivelul maxim de competenta” pentru ca incompetenta este infinita…

    Intr-adevar,dupa ce am vizionat interviul cu pricina si mie mi s-a parut ca dl Liiceanu e un pic mai mic…

  • 3

    @Marius Cosmeanu:

    Mai vreau sa adaug ceva.Intr-adevar,si la intelectualii romani a functionat din plin instinctul de conservare.Fiecare si-a asigurat un trai caldut pe la tot felul de institute si edituri,si de acolo au riscat(care au riscat) minimum necesar.Dl Liiceanu&comp ar trebui sa isi asume chestia asta si totul ar fi ok.Dar ego-ul e mare si lupta e grea mai ales cand confortul lor a atins apogeul.

  • 4

    Caracterul tradițional chinezesc Dang, însemnând „partid” sau „bandă”, este compus din două rădăcini care înseamnă „promovare” sau „sprijinire” și respectiv, „întunecat”, sau „negru”. Punând împreună cele două rădăcini, caracterul chinezesc înseamnă „promovarea întunericului”. „Partid” sau „membru de partid” (care poate fi înţeles şi ca „bandă” sau „membru al unei bande”) poartă un sens derogatoriu. „oamenii care se ajută unul pe celălalt pentru a-şi ascunde crimele se spune că formează o bandă (partid).” În istoria chineză, clicile politice erau deseori numite Peng Dang (intrigi). În cultura tradiţională chineză este un sinonim pentru „bandă de ticăloşi” şi are sensul de asociere în scop egoist.
    Deci; tovarăși uteciști și membri PCR… Pleșu, Manolescu,Liiceanu, Cartarescu,Anna Blandiana,CT Popescu și alți formează o banda,casta de bolșevici care sunt la fel ca: WC tudor,Păunescu etc. …formează un” Dang”(banda…întunericului).

  • 5

    Si Mircea Cartarescu, si Herta Muller erau in 2007 candidati Nobel la fel de seriosi, cu oarecare avantaj moral Mircea. Scrisese despre Revolutia Romana, pe cand Herta nu valorificase Reportajul cu sufletul la gura al lui Titus Suciu, nici site-ul lui Marius Mioc, pentru a revela Occidentului amestecul de eroism, solidaritate si crima bolsevico-fesenista de la Timisoara, prin care s-a recuperat decalajul de Rezistenta Antibolsevica. Nu cred ca statul german nu a sprijinit cariera internationala a Hertei Muller si stiu ca Mircea in RO, in Epoca Mooye ( cum am citit pe un forum), nu e nici macar academician, desi detine toate validarile ce se pot inchipui. Iata de ce sper ca, din aceasta disputa, cei doi excelenti scriitori ai nostri sa nu aiba decat castig EGAL, anume unul publicitar. Altminteri, e absolut natural pentru orice Elita sau Autoelita frecusul ce desemneaza Intelectualul Dominant. Dupa ce Herta a punctat impotriva lui Horia valorificand Afacerea Antohi, n-a gasit alt punct vulnerabil in Orbitor decat lipsa vocatiei de martir a autorului, desi V.I. Lenin ne invata ca nu sacrifici aiurea avangarda, cele mai promitatoare cadre, lasi pe Dinescu si pe Desliu sa se avante! Cum nu fusese nici Herta o Doamna Cornea in Banat, singurul scriitor indrituit sa-i probozeasca pe amandoi pentru limitarea la Rezistenta prin Cultură, este dl Paul Goma, care n-a prea facut-o cu toate ca a apreciat, cum se prea poate si Herta Muller, cele 587 pagini din studiul meu de fezabilitate „Kitsch orbitor si geniu inaripat – Nobelul romanului Cartarescu”, unde nu optiunile morale sau politice intereseaza, ci doar micile derapaje tinand de postromanism, de Piata Universitatii si mai ales de bizareria cu securistul recuperator de manuscrise confiscate, stinsa si aceea complet prin exemplarul gest civic de azi, al Solicitarii Dosarului de la CNSAS – drept cucerit cu atata truda de intelectualii nostri. Nu m-as mira sa i se raspunda lui Mircea ca nu s-a gasit!

  • 6

    “Avem exemple, dar extrem de puţine. Onoare lor, dar au rămas solitari. Amintiţi-vă de Paul Goma, de Radu Filipescu, de părintele Calciu, de Doina Cornea. Nimic, din păcate, nu s-a închegat în jurul lor. Solidaritatea a fost cuvântul-cheie al acelei epoci. Nu şi în România. Oricât am aduna, tot nu ne iese cu plus.”

    Cu părere de rău, văd că asemenea majorităţii covîrşitoare, nu cunoaşteţi problema, respectiv pe cel care i-a depăşit pe toţi cei citaţi la un loc: Cezar Mititelu (vezi Google), cel mai competent opozant, cel mai mare specialist în istoria problemei, ca şi(inevitabil) în filozofie, literatură etc.
    În jurul lui s-a şi format un mare grup de simpatizanţi, la început doar studenţi din Facultatea de Filozofie a UB, apoi din toate părţile, respectiv din 1978 un nucleu de cîţiva studenţi (“cei 5″: Nanu C-tin, Teişan Vladimir, Horj Viorel, Meluş Negrescu adică eu, şi Dorin Necşuliu) care şi-au predat simultan carnetele de partid sau UTC, angajîndu-se ulterior în muncile cele mai de jos…

  • 7

    Dizidenta romaneasca e cam ca rezistenta franceza in al doilea razboi mondial: mai mult colaborationism decat rezistenta.

    Albert Camdesus
    2010-10-09 18:51:36 | Raporteaza
  • 8

    rien à dire.JUST.
    DA DOMNULE Marius Cosmeanu.
    felicitari pt.curaj.
    SINCER.

  • 9

    Discutia din ultima vreme despre dizidenta unora e inutila.

    Acei pomeniti in articol (numiti si intelectualii lui Basescu) n-au fost si nu s-au declarat dizidenti. Pare ca ei nu sunt victime ale comunismului, ci victime ale “anticomunismului”.

    E prea dur si incorect sa-i incadrezi la “analfabetism politic”, sa o lasam la nivelul de naivitate. Lozul politic tras de ei a fost necastigator.

    Pe de alta parte sunt de admirat pentru consecventa care inca ii anima (pe unii doar, Cartarescu deja da semne de oboseala).

    Suntem la discutia: Victimele comunismului v/s victimele “anticomunismului”.

  • 10

    Exceptional acest articol !
    Cat toate la un loc, ale unor intelectuali tarati (thirhiti=trasi ) politic !
    Cat timp exista asemenea voci, inca se poate spera !
    Multumesc Domnule !

  • 11

    Parafrazez: “si tu, Mariuse!?”
    Insa ar fi prea mult.

  • 12

    Unde esti pigmeule (ITM) ?
    Nu sa inveti ( ca la varsta si capacitatea ta, e clar ca nu mai poti :roll: )
    Ci sa combati !
    Cum stiti voi mai bine, trepadusi de curte ce sunteti !

  • 13

    Nu cred ca are vreo relevanta pentru discutia de fata faptul ca Manolescu,Liiceanu,etc “au ajuns in plasa presedintelui”.Incompetenta?Competenta?Iertat sa-mi fie,dar nu inteleg.Competenta in critica literara?In ale filosofiei?In faptul de a-si da cu parerea?”Prestanta” lor creioneaza un sfarsit?Sa fie totusi,oare,vorba despre “prestatie”?Nu e nevoie de zambetul capitalelor occidentale.Povestea “rezistentei prin cultura” imi provoaca si mie un zambet.Si sunt in Romania.Cat despre parerea capitalelor ocidentale…de la Paris s-au auzit si idiotenii (vezi,de exemplu,Sartre vorbind despre comunism sau Che).”A te crampona la nesfarsit de acest “a fost sau n-a fost”…eu nu cred ca oamenii acestia au discutat vreodata despre a fi sau a nu fi…pentru ei “a fost” e o certitudine.Drept pentru care nu vad sensul textului de mai sus.”Imploram Providenta sa avem si noi… voci care sa ne dea o speranta”…ma intreb de ce nu am devenit noi insine acele voci.Oare nu de frica?Cat despre solitari,poate s-ar cuveni amintit si Liviu Babes.E,in definitiv,exemplul jertfei de sine.Poate unicul.
    Sunt de acord cu ceea ce spunea Herta Muller – ca “rezistenta prin cultura” era cea care asigura linistea constiintei.Facea suportabila existenta intr-o lume a absurdului si rautatii.Era o forma de evaziune.Cred ca nu a se poate pune semn de egalitate intre evaziune si dizidenta.Intrebarea e:cati ne putem (ne-am putut) asuma conditia de potentiali martiri?Cati sunt cei care pot sa arunce primii piatra?
    P.S.Trebuie sa marturisesc ca-mi vine a crede ca D-l Cosmeanu a scris acest articol (cel putin,inceputul sau) pe fondul unei usoare stari de iritare :)

  • 14

    Cel mai mare filosof roman in viata :)

    Asa am aflat eu de existenta unui anume Gabriel Liiceanu. Serveam patria pe la Cluj, la cativa ani dupa revolutie iar titulatura asta i-a dat-o Costel, un coleg mai in varsta, daca poti spune ca un capitan e o persoana in varsta. Tinea Gabriel Liiceanu o prelegere cu acces liber la UBB. Am fugit de la unitate si l-am ascultat pe marele filosof. Dezamagire. Marele noroc a fost ca nemaigasind locuri a trebuit sa stau in picioare si asa am reusit sa nu adorm. Discurs subtire si pregatit parca pentru idioti. Singurele dificultati in a-l intelege le-am avut doar cand dadea citate in germana, iar eu eram destul de tanar si nici nu am studiat niciodata filosofia ca specialitate. Mult mai consistent a fost in partea a doua cand a inceput sa prezinte diverse carti ale editurii sale. Adevarat talent in vanzari. Deh,la pomul laudat sa nu te duci cu sacul.
    In ultimii 20 de ani am mai retinut ca el se deosebeste de maestrul sau din cauza de niste calcari cu picioarele opuse, apoi ca americanii trebuiau sa bombardeze Serbia pentru fericirea poporului roman cu conducatori idioti si mai spre final ca are un baiat destul de destept incat sa traiasca la cat mai departe de tara de idioti.
    Io cred ca-l bagati nemeritat de mult in seama.

  • 15

    cer sa mi se recunoasca prostia ca dizabilitate.

    tamara's nephew
    2010-10-09 20:24:10 | Raporteaza
  • 16

    Despre Europa Libera. La mine in casa nu se asculta Europa Libera. La mine in casa nu exista radio. Ca sa nu putem fi suspectati ca ascultam Europa Libera. Dar nu aveam nevoie de Europa Libera ca sa stim ca traim in iad. Si nu eram o familie de intelectuali ci de muncitori, teoretic eram “la putere”. Insa nu am vazut carne de porc si branza ani de zile. Uneori ne-au lipsit si cartofii… Cand tata intarzaia prea mult stand la vreo coada ne temeam ca, avand un temperament coleric, nu s-a putut abtine si l-au arestat pentru ca a injurat regimul comunist si pe Ceausescu.Era forma lui de “rezistenta prin cultura”. Asa ca doamna Herta Muller ar trebui sa stie ca nu toti romanii se “aranjasera”, unii, majoritatea, doar supravietuiau injurand printre dinti, stand la cozi si dorindu-si poate ,ca mine, ca pilotul elicopterului cu care zbura Ceausescu sa afle ca sufera de o boala incurabila si sa intre, izbavitor pentru toti, cu botul in pamant, trimitandu-si in iad “pretioasa” incarcatura…Avantajul romanilor a fost si atunci, ca si acum , ca au capacitatea de a supravietui undeva la limita subzistentei, dar supravietuirea nu inseamna “aranjare”. Imi aduc aminte de trei momente. Primul e de prin 1981 sau 1982, la inceputul verii. Era un fel de “duel cultural-artistic” intre judete, daca nu ma insel era “Antena va apartine”. Nu aveam mai mult de 13 sau 14 ani si nu titlul emisiunii e important ci angoasa pe care o aveam chiar si atunci. Eram la filmari,
    intr-un grup de “pionieri” care trebuiau sa para ca deseneaza chipurile conducatorilor tarii, cocotati cu sevalete cu tot pe ruinele unei ceteti. Pe sevalete erau de la Burebista pana la Ceausescu. Un coleg, singurul capabil sa execute un portret si evident autorul desenelor, imi cere parerea aratandu-mi-l pe Ceausescu:”Ce zici, ii fac si mustati?” Am inghetat. N-am putut sa-i raspund, doar m-am uitat in jur sa ma asigur ca nu a mai auzit si altcineva. Chiar si la 13 ani nu faceai o astfel de gluma decat cu un foarte bun prieten care TACE. Al doilea a fost prin 1986 sau 1987, la Teatrul National, era “Caligula” de Albert Camus, in regia lui Horea Popescu. Caligula (Ovidiu Iuliu Moldovan) da sa iasa din scena pe o replica de genul : “De maine inchid portile granarelor, de maine instaurez foametea” . Primeste o replica de genul “De ce, recolta a fost bogata?”. Caligula raspunde ca el e foametea. Publicul rade intr-un fel special, as putea spune trist si complice, multumit insa ca macar atunci se putea spune un fel de adevar. Asta era rezistenta prin cultura. Al treilea a fost pe 17 sau 18 decembrie 1989, eram in Spitalul Studentesc din Bucuresti si cativa colegi ascultau Europa Libera. Am aflat de ce la Timisoara. Am plans in hohote dar nu stiu de ce nici astazi, de bucurie ca se terminase, stiam ca se terminase sau de suparare ca uitasem sa scot pe geam sarmalele pe care maica-mea le facuse cu mari eforturi si se stricasera.
    Au trecut 21 de ani, daca maine ar invia Ceausescu as putea sa-mi var din nou capul intre umeri si sa vorbesc in soapta, mi s-ar parea ca am trait un vis frumos si atat. As face tot posibilul sa supravietuiesc in anonimat, sa-mi ajut copiii sa supravietuiasca. Cei 21 de ani traiti sub Ceausescu “m-au adaptat” perfect. Noi am rezistat comunismului prin supravietuire. Acum ii rezist ivatandu-mi copiii sa-l recunoasca, pe el si orice alta forma de “ism” totalitar.
    Din pacate i-au supravituit comunismului si ideile ca “romanul nu munceste” in schimb se “descurca el cumva” (va mai aduceti aminte de intrebarea-banc “cum se face ca desi nu se gaseste de mancare toata lumea are frigiderul plin?”)si aproape ma doare cand o doamna ca Herta Muller crede bancurile astea securiste. Repet: romanii nu erau “aranjati”!Si nu stiu cu se considera doamna Muller dar eu cred ca atata timp cat este nascuta in Romania , dintr-o populatie aflata de secole aici si scrie despre experienta ei in Romania este o scriitoare romana de origine germana…

  • 17

    Atacurile la care a fost supusă Herta Muller în ultimele zile de către Cartarescu, Liiceanu sau Manolescu nu fac decât să confime o realitate greu de acceptat: refuzul unei confruntări cu trecutul și incapacitatea unei regenerări morale. Cu atât mai necesară cu cât cei care ar trebui să o inițieze sunt ei înșiși în cea mai cruntă obscuritate etică.

    Astăzi nu se vede aceeaşi abdicare a societăţii în faţa răului? Sub girul unor intelectuali apatici? Nu s-au auzit glasurile lor în momentul fraudării voturilor, a încălcării demnității umane sau a altor decizii aberante ale actualei guvernări. Sau rezistă cumva din nou prin cultură??? Poate ar trebui să o știm și noi…

    Păcat! Proaspăta câștigătoare a premiului Nobel a întins o mână pentru renașterea morală a societății civile. Sugerându-ne direcția dinspre care ar trebui să ne vină speranța. Însă, trecem din nou pe lângă întâlnirea pozitivă cu un asemenea prilej. Nu este nici prima, nici ultima oară când ratăm să ne oglindim chipul identitar în ape mai puțin tulburi. Continuând să dansăm cu o fantomă a trecutului de care refuzăm să ”divorțăm”! Însă, cum nu ne grăbim prea des să învățăm din greșelile trecutului, nu putem decât rămâne la constatarea tristă a Hertei Muller: „Unii au înţeles ororile comunismului chiar dacă nu le-au trăit. Alţii, deşi le-au trăit, n-au înţeles nimic“. Quod erat demonstratum…

  • 18

    Colaboraționiști din România… intelectuali bolșevici care au trădat pentru doi arginti și au ajuns peste noapte din Lepre comuniste— mari anticomuniști!!

    Colaboraționism este atitudinea de cooperare cu fortele de ocupație ale unei țări străine. Din punct de vedere legal, colaboraționismul poate fi considerată o formă de trădare. Colaboraționismul poate fi asociat cu faptele criminale în favoarea unei puteri ocupante, care poate include complicitatea cu ocupantul în persecutare cetățenilor proprii, jaful și exploatarea economică sau participarea la un guvern marionetă.

    Partid
    Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
    Cu-ntâiul plâns în curtea şcolii sub castani
    Când clasa mea primea cravata roşie festiv,
    Şi sufeream respinsă grav de colectiv
    Că nu-mplinism încă nouă ani.
    Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
    Cu braţul ridicat deasupra frunţii mult,
    Simbolizând că viaţa-mi va fi socotită mai prejos
    Decât tulburătorul luptelor tumult,
    Că niciodata n-am să mă separ orgolios
    De imnul colectiv şi luminos.
    Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
    În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta,
    Oricâte maluri s-ar sedimenta,
    Nu-mi vor putea-o şterge.
    Candoarea ca un zid
    Va măsura maturitatea mea, Partid.
    (Almanahul “Luceafărul”, 1983)Ana Blandiana

    Odă

    Slavă neamului acesta

    Vremurilor noastre slavă!

    Slavă erei ce se naşte

    Duşmănită şi grozavă;

    Slavă robului de veacuri

    Care n-o să fie rob;

    Slavă ţării ce înalţă

    O şesime de pe glob;

    Slavă!

    Slavă fericirii

    Vremii viitoare slavă;

    Slavă lumii ce se naşte

    În aceasta oră gravă;

    Slavă anului acesta

    Ce-a ucis în colb milenii;

    Şi de flăcări, ca drapelul,

    Slavă veşnica lui Lenin!

    (Almanahul “Luceafărul”, 1983)
    Ana Blandiana

  • 19

    @Adevarul crud, gol golut: Bravo,colegii mei scumpi,leprele mele dragute…adevarul e de partea noastra,noi suntem miezul din …zdäpi !

  • 20

    mda, bun articol domnule, la obiect scris.

  • 21

    BRAVO! Batrane, nu stiu cine esti sau de unde vii dar suna in sfarsit un articol de aici pe placul meu. Hai sa terminam cu colegul Teodorescu, Morar si cu amicul lor Rapa (nici macar la fotografie priceput) si cu alti maimutoi fata de care Liiceanu este un aluat mai de soi. Nici Cartarescu sau altii nu suna mai bine.
    Hai sa spunem nene adevarul si sa nu ne mai uitam in oglinda cand ne ungem corpul cu crema hidratanta…
    Suntem un neam de rahat! Ne ascundem dupa deget pana ce trece furtuna si apoi ne dam oua in tigaie! Pe Goma l-au injurat si l-au marginalizat toti dupa Revolutie, ceea ce inseamna ca era de alt soi cu “revolutionarii”. O alta categorie de ratati, alaturi de securisti si militieni. Hai sa ne trezim ca ne trage sorbul la canal pe toti frate!!!

    PolitruculGalanton
    2010-10-09 21:40:15 | Raporteaza
  • 22

    Am remarcat inca de la titlu (parafraza perfida a titlului original), adversitatea – sa o numesc doar asa – autorului . In rest , suturi in fund , palme si flegme , la adresa unor persoane care nu s-au compromis in nici un fel de-a lungul vietii lor . Un articol demn de CTP. A-i numi “bolsevici” , a-i alinia in rand cu VC Tudor si cu Paunescu sau – de ce nu ? – cu Eugen Barbu – pe Liiceanu, Cartarescu , Ana Blandiana s.a.m.d, arata niste probleme de caracter discutabile, mai degraba refulari , mai ales in cazul unei persoane ce se pretinde cultivata . Inca ceva: Liiceanu si Cartarescu au subliniat ca Herta Muller a devenit disidenta DUPA ce a parasit Romania , la fel ca multi altii , nefiind nici macar emigranta sau azilanta in tara unde s-a stabilit . Ma opresc aici, restul nu merita comentat.

    Gramofon cu Microfon
    2010-10-09 22:31:25 | Raporteaza
  • 23

    Politiquement correct:
    encore un petit message de remerciements:

    adevarul.ro/nic../
    BON.
    Hai sa scriem si sa ne exprimam CORECT n’est ce pas?
    Voila:

    ,,MERCI CRISTIAN TUDOR POPESCO,,
    IN ROMANIA TOTUL DEVINE RIDICOL.

  • 24

    De vină pentru victoria lui Iliescu, la 20 mai 1990, nu este electoratul – analfabetizat, terorizat, santasat de aceiasi activisti si securisti – ci voi, scriitorii ; voi, înainte de decembrie 89, nu v-ati făcut datoria de a amplifica glasul celor care nu se puteau exprima. În schimb, de cum a dat rivulutia peste voi (încât au intrat în panică nu doar ticălosi ca Titus Popovici, Păunescu, D.R. Popescu, Săraru, ci si “de-ai nostri”: N. Manolescu, Buzura, Toiu, M.H. Simionescu), cum v-ati repezit la ciolan, ati însfăcat posturi, ordinatoare vechi trimise unor institutii, burse, medicamente aduse pentru spitale, directorate de publicatii, de fundatii, toale destinate săracilor, ministere – de parcă vi s-ar fi cuvenit recompensele pentru dârzele si riscantele voastre activităti din… ilegalitate… Vă plângeti de electorat ? Culegeti ce nu ati semănat. Cum fiecare bărbat are nevasta meritată si copilul făcut, voi aveti electoratul pe care vi l-ati modelat (negativ).
    (Paul Goma)
    obrega.tripod.c../

  • 25

    @Cosmeanu
    i.
    “şi domnia sa se simţea, în acei ani, minoritar. Las de o parte cinismul replicii, dar de câtă ipocrizie e nevoie, totuşi, ca să afirmi aşa ceva, după ce ai preluat Editura Politică, pentru a da un singur exemplu.”

    “In acei ani” in discutie erau anii de dinainte de revolutie, de 1989, si deci inainte de a prelua Editura Politica. Cred ca e cazul sa dai un al doilea “exemplu”, cronologic vorbind, ca asta nu face sens.

    ii.
    ” nu a existat disidenţă instituţionalizată în România. Punct.”

    Marius Cosmeanu, dizidenta “institutionalizata”? Vrei sa zici “un alt partid”? Sau poate o asociatie a carei existenta fusese aprobata de autoritati? Poate vrei sa zici: dizidenta coagulata, sau de grup, sau de anvergura, pentru ca in afara de Solidaritatea nu stiu ce alte dizidente institutionalizate au mai fost in Est.

  • 26

    @Gogu R: cum va permiteti sa o atacati astfel pe tovarasa Blandiana? Nu sunteti capabil sa apreciati la justa ei valoare de dizidenta si rezistenta la cultura, pe creatoarea motanului Arpagic?

  • 27

    @Cosmeanu
    Titlul asta de articol e bun, insa merita o rigoare mult mai mare in textul propriu zis. Asa, nu ramane decat un titlu irosit.

  • 28

    Iar lui Liiceanu am putea sa-i dedicam doua versuri speciale, cu iz basescian:
    Liicene nici nu stii,
    cat de mic incepi sa fii!

  • 29

    Ma mai parafrazez o data, ultima data. Chiar sint dobitoc.

  • 30

    @sam: bravo. cat despre dna muller toata aprecierea si respectul dar pt ea si pt multi altii care acu vin si critica de ce lucrurile au descurs asa cum au decurs e valabila vorba: dupa razboi multi viteji se arata.

  • 31

    @Marius Cosmeanu

    Ati pus bine punctul pe i, dar trebuia sa scoateti mai in evidenta miza bataliei pe care o poarta in acest moment “ilustrii” nostri: ciolanul elistismului ideologic politic. Se simt amenintati cu detronarea, dupa ce timp de doua decenii si-au exagerat meritele si au incercat sa umple vidul intelectualismului dizident cu prezenta lor.

    In orice alta tara din lume vezi scriitorii apreciati pentru best-selleruri, pentru productiile lor literare, pentru cartile pe care le cumpara oamenii de pe tarabe. La noi domina inca lupta iluzorie pentru titlurile de “elita” si “intelectual”. De ce? Numai aceasta constatare duce automat la scaderea prestigiului si credibilitatii acestor indivizi. Prea mult preocupati de slogane superflue precum “rezistenta prin cultura”, si prea putin de capodopere literare prin care sa-si dovedeasca talentul. Daca il au.

  • 32

    nimic mai fals decit iluzia ca acest popor, reprezentat de scriitori sau de comentatori, isi va reveni din tristetea oncologica de care sufera.

  • 33

    @Orlando: Singurele formatiuni politice din Romania care au fost demne si credibile au fost Miscarea Legionara si PNT, ambele distruse astazi. Asa ca Romania e pe maini bune, ale tovarasilor capitalisti.

  • 34

    ,,Hai sa scriem si sa ne exprimam(EXPIRAM) CORECT n’est ce pas?,,
    adevarul.ro/nic../

    Ca va?

    France-Roumanie (2-0) : les remplaçants ont été décisifs

    obrega.tripod.c../

  • 35

    Unii – pe toate forumurile ,aceiasi!! – s-au repezit imediat sa zgarme in mizeria “literara de partid ” din “epoca Ceausescu” si au postat imediat – cu “copy/paste” – doua banalitati din rutina poeziei “politice” a acelor vremuri , un fel de “taxa” pentru “subzistenta”, pe care erau nevoiti sa o plateasca majoritatea intelectualilor .Actorii trebuiau sa recite grozavii scrise de lingaii din Uniunea Scriitorilor in limba de lemn , poetii, scriitorii , macar un articolas prin ziarele PCR , unde sa faca …felatia de rigoare sistemului , adica lui Ceausescu . Umilirea era totala si atotcuprinzatoare, de aceea unii au azi tupeu sa spuna : “Da’ce, tu nu ai scris la fel ca mine ?” . Mai tarziu, a aparut Eugen Barbu si tucalarul lui , VC Tudor, care s-au specializat in cunnilingus, aiurand despre Elena Ceausescu , zisa “codoi” (de la CO2), cel mai mic zero dintre toate zerourile care au existat vreodata in Romania . Sfincterul si testicolele lui Ceausescu le acaparase de mult , deja, Adrian Paunescu. Cele doua “poeme” pentru PCR ale Anei Blandiana sunt atat de fade si de lipsite de esenta , incat se vede clar ca au fost compuse cu repulsie. Iata insa , in anii’86-87 , cand absolut toti se cacau pe ei de frica din cauza salbaticiei la care ajunsese sistemul represiv comunist, ce scrie Ana Blandiana :

    “EU CRED – Ana Blandiana

    Eu cred că suntem un popor vegetal,
    De unde altfel liniştea
    În care aşteptăm desfrunzirea?
    De unde curajul
    De-a ne da drumul pe toboganul somnului
    Până aproape de moarte,
    Cu siguranţa
    Că vom mai fi în stare să ne naştem
    Din nou?
    Eu cred că suntem un popor vegetal-
    Cine-a văzut vreodată
    Un copac revoltându-se?”
    A fost citita la Europa Libera de zeci de ori , de fiacare data era ca un curent electric in niste trupuri amortite , lasand o revolta acuta in sufletele celor care se culcau tarziu pentru a merge a doua zi la “servici” …

    Sau “Motanul Arpagic ( O vedeta de pe strada mea )” , carte epuizata inainte de a fi interzisa de Securitate. Probabil – mai mult ca sigur – ca unii care vomeaza pe aici sunt inca arsi de suparare ca si-au pierdut puterea discretionara ( chiar tablagii fiind in acel moment) , iar altii , cei mai verosi, se pare ca nici nu8 au auzit despre aceste doua productii ale Anei Blandiana , repet, cand toti – inclusiv CTP sau Herta Muller , care – culmea! – emigra exact in aceeasi perioada in care Ana Blandiana publica aceste doua lucrari literare ” subversive” , care au electrizat populatia Romaniei , ca intr-un fel de premonitie la ceea ce avea sa urmeze in numai 2 ani . O vorba romaneasca spune : “Pe cine nu lasi sa moara , nu te lasa sa traiesti !” Toleranta si nepasarea au facut ca specimene de genul celor care ataca in continuare – chiar si dupa 20 de ani – democratia, libertatea si civilizatia , catre care tinde acest popor oropsit .

    Gramofon cu Microfon
    2010-10-10 02:18:28 | Raporteaza
  • 36

    Si m ai era o vorba : “Cine uita, nu merita ” …

    Gramofon cu Microfon
    2010-10-10 02:19:15 | Raporteaza
  • 37

    @marius cosmeanu

    foarte bun articol. felicitari, chapeau!

  • 38

    “disidenţă instituţionalizată în România” – dizidenta nu are cum sa fie institutionalizata, marius!!!!! si stii foarte bine. cauta alte cuvinte. si asa, poate ne si urnim cu mai multe studii nuantate despre “dizidenta”. voici cateva exemple: poate “mobilizare”, “solidaritate”…

  • 39

    Chiar în momentul în care muncitorii anticomuniști brașoveni se revoltau sfidând moartea și regimul comunist, în luna noiembrie a anului 1987, Blandiana are o dubla lansare, la București și la Moscova (!). La Editura Raduga din Moscova, apare “Stihotvorenia, rasskazî, asse” (Poezii, povestiri, eseuri) traducere în limba rusă şi postfaţă de Anastasia Starostina, cu o prefaţă de Mihail Roşcin, iar la București, în perioada în care poetesa noastră nationala era “persecutata” și “interzisa”– ii apare “Orase de silabe” , Editura Sport-Turism (deh, cine putea, facea si turism). Din volumul aparut chiar in noiembrie 1987 aflam cum Ana Blandiana si Romulus Rusan au facut turul lumii, de la Paris la New York, de la San Francisco la Tokia, de la St Petersburg la Roma si…retur.

    Persecutia ei nu se opreste aici. Desi in biografia sa oficial ni se spune ca dupa invenția “Arpagic” – creata si umflata de echipa de zvonuri far-est-europene – poetesa a fost interzisa oprindu-se în tipar doua dintre cartile sale, suntem în masura sa demontam aceasta minciuna ordinara. Astfel, chiar în 1989, avea sa-i apara in faimoasa colectie Bilblioteca Pentru Toti a Editurii Minerva o antologie de versuri apărută în cateva zeci de mii de exemplare. Volum a ieșit de pe poarta Combinatului Poligrafic Casa Scanteii dupa ce primese bunul de tipar la data de 3.04.1989.

  • 40

    I-auzi, dom’le, analiză! Bravos, halal să-ţi fie! Adicătelea, să asculţi Europa Liberă era o obligaţie, o condiţie necesară pentru a avea dreptul să pretinzi că nu ai colaborat cu regimul! Din masa de ascultaci de Europa Liberă şi Viaţa Americii, câţi disidenţi au apărut? La ce servea “alfabtizarea lor politica”, dacă nu foloseau alfabetul de care dispuneau pentru a se exprima? Cărtărescu nu asculta Europa Liberă? Dar nu citea nici Pravda!

    “Pledoariile despre rezistenţa prin cultură provoacă zâmbete” nu ştiu pe unde… Asta pentru că zâmbăreţii n-au înţeles ideea, cum nici dumneata n-ai înteles-o. Lumea înţelege sintagma “rezistenţă prin cultură” prin analogie cu sintagma “rezistenţa armată”. Ha! Numai că în ultimul caz este vorba despre o luptă cu regimul, în timp ce în primul caz este vorba despre o luptă cu sine. Rezişti îndobotocirii, îndoctrinării, alinierii, prin cultură. Nu poţi să rezişti miliţiei care vine să te aresteze prin cultură, cum ai putea să o faci dacă ai avea o armă. Dar, odată ajuns în puşcărie, poţi prin cultură să te salvezi de la decăderea într-o condiţie infra-umană. Cărtărescu, Liiceanu, şi destul de mulţi alţii au rezistat astfel. Cultura da expresia valorilor fundamentale ale omenirii. Ca să fii alfabetizat din punct de vedere al umanitaţii trebuie să întreţii un comerţ cu marea cultură. Această rezistenţă de care se râde prosteşte a permis ca dupa 89 să apară la lumină şi oameni normali, nu numai Cosmânci sau Hrebenciuci, nu numai mutanţi definitiv alteraţi, ieşind din găurile lor de şobolani pentru a înhăţa rapace puterea.

    Ok, Liiceanu et co n-au fost eroi. Ce te-a împiedicat pe dumneata sa fii? Liiceanu et co au lăsat în urma lor cărţi scrise, mai mult sau mai puţin valoroase, dar importante în contextul nostru cultural (le-aţi citit măcar titlurile în vreo librărie?). Ce-a lăsat masa de ascultaci de Europa Liberă? Bancuri cu Bulă? Mă plictiseşte logica asta, după care dacă n-ai fost erou, atunci mucles. Important era să fii normal, nu erou. Eroismul nu este starea comună a omului, normalitatea este. La normalitate poate năzui oricine, la eroism numai cei aleşi. A fi normal într-o lume anormală, asta este o victorie. Or, majoritate trăitorilor în această lume anormală erau ca lumea însăsi. Chiar dacă se afabetizau politic zilnic cu Europa Libera.

    Înţelegi, maistre?

  • 41

    domnule cosmeanu,

    NE SUTOR ULTRA CREPIDAM!
    din păcate, doar cu vorbele pliniu cel bătrîn poate fi comentat “apelul” dumneavoastră…

    discutaţi, bre, despre dizidenţa românească, despre rezistenţa prin cultură sau despre orice altceva vă taie capu’, raportîndu-vă la viaţa şi opera unora ca alde rogozanu, bucurenci, turcescu, goţiu, ernu,… e mult mai cinstit şi mai bine pentru toată lumea! başca (dacă-mi permiteţi!) că cu mai sus numiţii puteţi închega o dezbatere de vîjîie platforma…

    ce dreaq!

  • 42

    pardon!

    … vorbele lui pliniu…

  • 43

    Epoca Ceausescu a apus atunci cand s-a vazut ca terfeleste drepturile fundamentale ale omului. Epoca Basescu va apune atunci cand vom intelege cat mai multi ca “trebuie” sa se respecte doar drepturile fundamentale ale omului basescianist. Iar astia nebasescianisti au doar dreptul sa plece unde-or pohti si unde or fi primiti, daca nu le convine idilica Epoca Basescu. Ca doar nu o sa ajungem toti nebasescianistii niste Liu Xiabo! Puscariile tarisoarei nu sunt destul de mari sa ne cazeze pe toti si nici bugetul de austeritate nu permite…

    Niels Schmecker
    2010-10-10 18:07:26 | Raporteaza
  • 44

    Am uitat ghilimemlele la valoare umana :)

  • 45

    @andreea:

    Si eu il apreciez pe dl Liiceanu si lui ii datorez, datorita lecturilor propuse de el,o parte a personalitatii mele,dar a fost prima oara cand l-am vazut ca se foieste vizibil deranjat,in scaun si nu a fost in stare sa dea o replica credibila la spusele d-nei Herta Muller.D-na Muller nu a spus ceva deosebit,cu totii stim ca ceea ce a spus ea e adevarat,problema este ca e un adevar care ne doare,unii avem puterea sa ni-l asumam altii avem orgoliul sa il respingem.Dl Liiceanu si dl Manolescu fac parte din a doua categorie.Aici mi se pare mie ca se termina “competenta” umilintei celor doi ,de-acolo incepe orgoliul.Nu se pun in discutie competentele profesionale…Cel mai normal lucru ar fi fost sa se solidarizeze ca dna Herta Muller asumandu-si si prin asta asumandu-ne si noua aceasta vina,de a-l fi suportat pe tiran si de a nu fi facut destul pentru a nu ne fi rusine in fata copiilor nostri.

  • 46

    @Radu Popooescu :
    “..dna Herta Muller asumandu-si si prin asta asumandu-ne si noua aceasta vina,de a-l fi suportat pe tiran si de a nu fi facut destul pentru a nu ne fi rusine in fata copiilor nostri.”

    Pai, ce mai asteptam alta Herta Muller, sa ne asume si vina de a-l fi suportat pe Basescu :roll:

  • 47

    Scuze tizule !
    Popescu ….

  • 48

    Radu Popescu,

    Cînd am spus că vorbim despre valoarea umană, m-am referit la Gabriel Liiceanu, la Mircea Cărtărescu, la Herta Muller. Valoarea domnului Cosmeanu, într-adevăr, îmi este necunoscută (mea culpa?). Dar cum ar fi dacă o tînără speranţă a teatrului românesc (Graţiela Talentescu să-i spunem) ar decreta că Meryl Streep, de exemplu, “şi-a atins nivelul maxim de incompetenţă şi că ar cam fi nevoie de ceva sânge proaspăt”, sau să să-şi dea cu părerea despre “prestanţa şi lamentaţiile” ei…

    Nu sînt de acord nici cu afirmaţia că “reacţiile publicului la replicile Hertei Müller de la Ateneu spun tot”. Reacţiile nu spun nimic. Este vorba despre un spirit gregar acolo, altoit cu antipatia de care “se bucură” domnul Liiceanu în ultima vreme, din cauza simpatiilor sale politice.

    Şi mai cred şi că Gabriel Liiceanu ar fi răspuns altfel, dacă în locul Hertei Muller ar fi stat un bărbat. S-a abţinut, de aici impresia de stînjeneală. Iar acolo, la Ateneu, eu am simţit două orgolii luptîndu-se, şi nu manifestarea unuia singur. Sînt lucruri foarte delicate la mijloc, iar Marius Cosmeanu vine şi le tranşează scurt, cu toporul. Un topor care este şi el înmuiat în “ciorba” aceloraşi lupte politice.

  • 49

    @andreea:

    Orice personalitate este imperfecta.Deoarece este om.Chiar daca o personalitate nu exceleaza intr-un anumit domeniu,cred ca asta nu ii scade din valoare.Deci eu cred ca putem sa admiram un om chiar si cunoscandu-i anumite defecte,cu conditia sa nu cadem in idolatrie.Articolul este un pic exagerat ca si amploarea care au dat-o dl Manolescu si dl Cartarescu,cum am spus,era suficient un pas inapoi din partea intelectualitatii prin reprezentantii sai,recte trioul mentionat,pentru ca lucrurile sa intre in normal.dar orgoliile…

  • 50

    @andreea: nu valoarea umană se discută aici, cu atît mai puţin din exemplul tău cu talentescu şi streep. tu vorbeşti de valoare profesională, de fapt. cine te-a contrazis mai sus a cam avut dreptate.
    asta nu inseamnă ca sînt de acord cu autorul postării. cît despre nobel, îl preferam pe amos oz. anul trecut.

  • 51

    Nu stiu cum se face ca intelectualii care-o dau in bara (cu topor sau fara ), in patratica lor profesionala (mai ales atunci cand au norocul sa intalneasca spirite alese, dar nealese de ei) sunt din tabara celor care au inchinat din nou steagul in fata puterii >
    Scuza pe care si-o gaseste Liiceanu , ca daca interlocutoarea nu era o Doamna , rupea lantul politetii si o sfasia ideologic, nu tine, pentru ca atunci ar fi alunecat si mai mult in ridicol, sau poate , la randul lui un mascul intelectual l-ar fi pus la punct mult mai devastator decat a facut-o Herta Muller .

    @Nepoate ( de fapt netot ;) ), ti se potriveste de minune expresia care a reusit sa va inebuneasca prin realismul si adecvarea ei :
    “Iesi afara , javra ordinara !”
    Pentru ca sari de dupa ingradirea ideologica in care-ti petreci(atat de urat :mrgreen: ) zilele si te repezi la gleznele( ca numai pana acolo ajungi epistemiologic :lol: ) celor care-ti critica stapanii !
    Hai, marsh la buda !

  • 52

    E bine sa fii modest si sa nu epatezi (cu titluri, par egzamplu): La “Apel(ul) catre lichele” al dlui Liiceanu i se raspunde cu “Apel(ul) catre Liiceanu” a lui Cosmescu.
    Sa rizi? sa aplauzi?

  • 53

    Scuze, Cosmeanu.

  • 54

    salut

    tamara's nephew
    2010-10-11 21:22:56 | Raporteaza
  • 55

    Of, ca n-ati gandi pana la capat nimic, e prea greu: noi, cei multi am rezistat prin cultura! Altminteri am fi iesit niste animale indocrinate si infometate din comunismul ala cretin. NOI am rezistat prin cultura pentru ca ei, cei cativa, au ramas aici, cu foamea, cu frigul, cu dispretul, si si-au vazut de treaba lor: cartea, filmul, teatrul. Asa respiram noi ceva aer curat: citind, mergand la teatru, bucurandu-ne de ce cele cateva filme mai subtile ca cenzura. Herta Muller este inraita, intelegem de ce, e nedreapta, intelegem de ce, dar evident nu are dreptate. Mai bine le-ati citi cartile, decat sa faceti pe desteptul. Mai ales ca nu e cazul.

  • 56

    @.25,Gogu Radulescu,
    Daca a-ti fi intelectual,a-ti sti ca la intelectuali,intotdeauna “anticomunismul” a trecut mai intai prin “comunism”.Acest lucru a fost remarcat mai ales la intelectualii francezi,dar este valabil si la cei romani.Faptul ca Ana Blandiana n-a fost si martir ca d-na Cornea este o cu totul alta poveste.
    Ideologia de stinga,egalitara si umanista(in teorie) a cucerit intotdeauna pe intelectualii profunzi,de marca.
    Pe masura ce acestia au venit in contact cu adevarata fata a comunismuloui si s-au maturizat (cultural),acesti intelectuali au devenit apoi marii contestatari ai comunismului.
    Aceasta evolutie,acest “parcurs” l-am avut personal, crezind la tinerete in idealurile unei lumi frumoase si luminoase ca declaratie,dar apoi i-am zarit partile intunecate si criminale din fondul ei.
    A face din Ana Blandiana un exponent al “aservitilor” catre comunismul romanesc este inainte de toate o minciuna,care dovedeste lipsa cunoasterii evolutiei politice reale a marii noastre poete.
    Se pare ca ranchiuna are fie un carecter personal,fie necunoasterea adevaratei fete “anticomuniste” a Anei Blandiana.Oricare ar fi situatia,stiu doar ca nu aveti dreptate.Restul nu mai conteaza !

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!