RSS Feed

Apel către Liiceanu

vezi toate articolele de
09 Oct 2010 la 17:21 55 comentarii 3576 vizualizari.

Nimic nu-i uneşte mai tare, nu-i face mai solidari pe oameni decât păcatul comis împreună. Scriu asta, parafrazându-l pe Dostoievski, după ce am citit comentariile domnilor Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtărescu, despre Herta Müller – ambele, răspunsuri la remarcele scriitoarei în discuţia purtată cu Gabriel Liiceanu, la Ateneul Român. Dostoievski vorbea de păcatul suprem, adică de criminali. Nu despre asta e vorba aici. Dar, să fim înţeleşi, nici despre îngeri nu e vorba.

Cred că ne aflăm la apusul unei epoci. Ajunşi în plasa preşedintelui, domnii Manolescu, Liiceanu&comp. lasă impresia că şi-au atins nivelul maxim de incompetenţă şi că ar cam fi nevoie de ceva sânge proaspăt la nivel de elite premium. Nu îmi fac iluzii: nu vor permite această transformare altfel decât după chipul şi asemănarea lor, adică încercând să se reproducă cultural. Avem deja pilde de ucenici. Prestanţa şi lamentaţiile domniilor lor din ultima vreme, îmi creionează un sfârşit.

Între noi fie vorba, pledoariile aborigene despre „rezistenţa prin cultură“ provoacă zâmbete în orice capitală occidentală. E bine să ştim despre ce mize vorbim. Perseverenţa îşi are propriile capcane: a te crampona la nesfârşit de acest „a fost sau n-a fost“ al disidenţei româneşti – când e evident, pentru orice om care cunoaşte puţin istoria recentă, că nici nu a fost vorba de aşa ceva în spaţiul mioritic – e un gest care te aruncă cel puţin în sfera ridicolului. Actorii poveştii pozează inocent, ca într-un monolog bovaric: „Oglindă, oglinjoară, cine a fost cel mai disident din parcare?“

Reacţiile concertate de după vizita Hertei Müller la Bucureşti, cu un uşor gust de înfierare şi parfum de cartel, deconstrucţia palidă venită din partea unor nume consacrate ale intelectualităţii româneşti de azi, au menirea de a clarifica, dar n-o fac. Cine se scuză, se acuză.

N-am să disec cele două texte menţionate. Puteţi găsi mai multe analize pertinente pe marginea lor, inclusiv pe Voxpublica. Comentariile semnate de Nicolae Manolescu şi de Mircea Cărtărescu sunt reuşite stilistic, dar nu limpezesc, nu tranşează subiectul, pentru că sunt ambigue, lipsite de curaj. Exact ca înainte de 1989. De fapt, în aceasta constă tot secretul polemicii, în această mentalitate de „vom fi iarăşi ce am fost“… Nu de şopârle şi de efecte de voal ar fi nevoie acum, ci de o asumare a unui trecut: nu a existat disidenţă instituţionalizată în România. Punct. Niciunul dintre autori nu recunoaşte asta. Cine a avut ghinionul să prindă acei ani, conştient de ce i se întâmplă, ştie ce spun. Aduceţi-vă aminte, imploram Providenţa să avem şi noi, asemenea cehilor, polonezilor etc. (atât i-am invocat pe colegii din fostul CAER încât au ajuns un fetiş), voci care să ne dea o speranţă, care să spună NU, răspicat, şi să îşi asume această poziţie. Avem exemple, dar extrem de puţine. Onoare lor, dar au rămas solitari. Amintiţi-vă de Paul Goma, de Radu Filipescu, de părintele Calciu, de Doina Cornea. Nimic, din păcate, nu s-a închegat în jurul lor. Solidaritatea a fost cuvântul-cheie al acelei epoci. Nu şi în România. Oricât am aduna, tot nu ne iese cu plus.

Cu aceste date ale problemei, vine domnul Liiceanu şi îi spune Hertei Müller, în discuţia de la Ateneu, că şi domnia sa se simţea, în acei ani, minoritar. Las de o parte cinismul replicii, dar de câtă ipocrizie e nevoie, totuşi, ca să afirmi aşa ceva, după ce ai preluat Editura Politică, pentru a da un singur exemplu. Editura Politică, nu Biblioteca pentru toţi! Câţi „minoritari“ au avut, după 1989, acces la astfel de resurse? Câţi s-au putut bucura de privilegiul acesta? În plus, venită din partea directorului editurii care publică scrierile Hertei Müller în România, confesiunea avea, dincolo de gafa de PR, şi un uşor aer de déjà vu? („Să ştiţi tovărăşico’, că şi noi…“) Adică, noi vă publicăm, doamna Müller, că oameni suntem, ne plac arginţii, dar băgaţi-vă minţile în cap…

Ceea ce pare să scape domnilor în cauză e că relevanţa subiectului este una, în primul rând, simbolică. Nu de persoane e vorba aici, ci de grupuri. Domnul Cărtărescu scrie în editorialul său, că „de la înălţimea şi cu forţa unui laureat Nobel, Herta Müller mi-a făcut, în câteva interviuri consecutive, date înainte să sosească în România, o mare şi inexplicabilă nedreptate“. Mă număr printre autorii involuntari ai acestei „nedreptăţi“, ca unul dintre cei care au luat interviu Hertei Müller, într-un supliment dedicat ei de revista „Corso“, în această primăvară (vezi documentul ataşat). Mă simt dator cu o explicaţie: sigur că Mircea Cărtărescu nu e comparabil cu Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor sau cu Adrian Păunescu. Cum nici domnii Liiceanu sau Manolescu nu sunt. Nu putem amesteca lucrurile chiar în halul acesta şi nu suntem naivi. Dar nici sofişti. Şi cred că nici Herta Müller nu este naivă. :) În privinţa lacheilor lui Ceauşescu, lucrurile sunt foarte clare: serveau sistemul, trăiau în şi pentru el, ştiu şi ştim până unde au băgat mâna, aşa că nu au ce să scuze, cum nici Postelnicu nu avea ce să scuze, când se autoproclama dobitoc… Temeiul e altul şi mă mir că Mircea Cărtărescu evită să îl precizeze. Domnia sa este exponentul unei lumi, un model, încarnarea, dacă vreţi, a unor aşteptări. Nu îmi permit să interpretez scrierile sale literare. Le-am citit, îmi plac şi cu asta basta. Dar nu despre asta e vorba, ci despre cultura politică a domniei sale. Se întâmplă şi în ţări mai evoluate civic, ca intelectuali de marcă să fie corigenţi politic, sunt destule scrieri despre „cunoaşterea inutilă“. Să fim serioşi, dezbaterea nu se reduce la o discuţie banală, purtată pe stradă sau aiurea, între Herta Müller şi Mircea Cărtărescu. În ultimă instanţă, vorbim de un dialog între două universuri, între două sisteme de valori politice, nu între două persoane. De aceea, a nu asculta Europa liberă, cum îi spunea inocent, la un moment dat, Mircea Cărtărescu Hertei Müller, era, în acei ani, descalificant, egal cu analfabetismul politic. Pentru o parte a românilor, cel puţin. Era ceva elementar, aş spune chiar vital. Ce altceva puteai să asculţi atunci, ca intelectual, dacă nu Europa liberă? Şi cum Dumnezeu să nu fi ascultat Europa liberă în aceia ani? Exemplul pare minor, dar vorbeşte despre un întreg proces de socializare politică.

În fine, vorbim, în esenţă, despre două lumi, nu despre două personaje literare. Despre două inerţii mentale diferite. Există o Românie care abia acum, după 20 de ani, începe să conştientizeze, inclusiv la nivel de elite, o Românie mai voalată, care nu îşi asumă riscuri majore. Şi există o Românie mai crudă, mai pe şleau, care, în logica celor dintâi, exagerează. Primii, însă, sunt normativi, fac regulile. De aceea, în acest context, bonomul Cabral pare mai român decât „scriitoarea germană de origine română“, ca să citez scăparea din comentariul lui Nicolae Manolescu. Dar nu e chiar aşa. Reacţiile publicului la replicile Hertei Müller de la Ateneu spun tot. Herta Müller vorbea românilor deschis şi franc, în timp ce Gabriel Liiceanu părea o umbră a secretarului de partid care se teme să discute subiectul până la capăt. Seara aceea ar fi trebuit să fie o sărbătoare. Totală! Dar nu a fost. De ce? Pentru că interlocutorul Hertei Müller nu era acolo ca să intermedieze, discret, punând în lumină invitata unei zile istorice, ci ca să cureţe conştiinţa dilematică a colegilor săi, cerşind puţină legitimitate de disident, via Stockholm. Din fericire, nu tot ce e literatură e şi ficţiune.

Supliment Herta Müller

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentariile sunt inchise.

RSS Postari
Sociolog și jurnalist
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!