RSS Feed

Ați auzit-o pe aia cu reformarea PDL? Cum s-au umplut de rahat democrat-liberalii

vezi toate articolele de
05 Mar 2011 la 12:00 10 comentarii 565 vizualizari.

Reacția unui prieten pe care îl mai informez, din când în când, despre ce se întâmplă în politica autohtonă, după ce i-am povestit despre propunerea Macovei-Preda-Voinescu referitoare la introducerea în statut a criteriilor de integritate: ”Păi dacă se acceptă criteriile de integritate înseamnă că PDL se autodesființează”. Cu un balast de 9 parlamentari și 600 de primari (conform unui reprezentant al PDL) care s-ar putea afla în situație de suspendare dacă criteriile de integritate s-ar adopta, prietenul meu ar avea dreptate.

Astfel, nu e de mirare că în ședința Colegiului Director de vineri, PDL a stopat inițiativa. Mă rog, conform Elenei Udrea, propunerea ar fi fost luată în considerare, dar ”într-o altă formă”. Conform acestei forme edulcorate, o viitoare Comisie de Integritate ar putea decide suspendarea unui membru al PDL și în fazele de cercetare și urmărire penală, dacă ar constata că imaginea partidului ar fi afectată într-o mare măsură. Așadar, pentru Elena Udrea și colegii ei din Colegiul Director nu problemele cu justiția ale vreunui membru al PDL reprezintă un criteriu de integritate, ci măsura în care aceste probleme ar afecta imaginea partidului. Cum ar veni, eventuala Comisie de Integritate ar trebui să ia decizii nu pe baza unor criterii obiective (începerea cercetării sau urmăririi penale), ci luând în considerare unul criteriu subiectiv (aprecierea legată de măsura în care imaginea PDL ar avea de suferit). Ăsta da criteriu de integritate!

De la Cristian Boureanu citire, referitor la propunerea Monicăi Macovei: ”Un membru aruncă o piatră, tot partidul s-a scufundat s-o caute și acum suntem cu toți plini de rahat” (conform Gândul.info). Păi dacă asta e imaginea domnului Boureanu despre PDL (că e o hazna) l-ar putea contrazice cineva? Doar domnul Boureanu are această percepție din interior…

***

Bonus: Dumnezeu știe ce mă așteptam să găsesc pe site-ul oficial al PDL, legat de dezbaterile interne și de alegerile pentru o nouă conducere, care se apropie. Am căutat, totuși. Am renunțat însă de cum am deschis pagina principală a site-ului. ”Astăzi, 21 octombrie 2010” este primul mesaj care apare pe site. În deplină concordanță cu realitatea e Partidul Democrat Liberal.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!