RSS Feed

Avem şi noi prăbuşiţii noştri

vezi toate articolele de
15 Apr 2010 la 09:40 29 comentarii 1277 vizualizari.

Preşedintele României zboară cu un jaf de avion, o catastrofă aeronautică în pronunţare, care se luptă să păcălească, la fiecare zbor, nu doar efectul Coandă, ci şi legile fizicii care împing în jos tehnologia expirată a Boeingului 707. Dacă cineva ar citi jurnalul piloţilor ar descoperi, printre minciunile oficiale, senzaţii complete de la “Dezastre în aer”. La acest capitol nu mai sunt noutăţi: presa a publicat amănuntele premonitorii. Dar, ca şi Tupolevul 154, primul avion al ţării noastre e pus să decoleze cu rezervoarele de populism umplute până la refuz.

Şeful SRI, al SIE, şefii Parlamentului şi ai ministerelor de forţă sunt obligaţi să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă mormanul prezidenţial de nituri străvechi ar da într-o zi cu încărcătura de pământ, după modelul polonez. Sunt sigur că există simulări şi scenarii de criză, cu listă de victime, cu idei de administrare a dezastrului, cu proceduri de preluare a puterii şi de alegeri anticipate. Cu toate astea, nimeni nu pare destul de îngrijorat încât să voteze un căcat de cinzeci de milioane, cât ne-ar costa un aeroplan nou pentru elite. Pesemne nimeni nu consideră prăbuşirea alor noştri o pierdere reală.

Să suprapunem un pic, într-un exerciţiu macabru de simetrie, lista polonezilor morţi la Smolensk şi lista omologilor români. Să sărim peste indecenţa comparaţiei în sine, admiţând că toţi vom crăpa într-o zi – poate chiar într-un accident de avion – şi să evaluăm pagubele. De la preşedinte Băsescu la şeful Statului Major, amiralul şi colegul Gheorghe Marin, de la vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, la senatorul, să zicem, Cătălin Voicu, de la europarlamentarul Gigi Becali la înaltul prelat Teodosie Tomitanul, fost informator al Securităţii, şi tot aşa, potrivind pe bîjbîite numele în căsuţe, am avea mari dificultăţi să spunem cu precizie care sunt ăia de neînlocuit. Certitudini, dacă e s-o luăm logic, sunt doar guvernatorul Băncii Naţionale, fără de care am avea inflaţie, şi fostul şef al statului de dinainte de ‘47, Regele Mihai, care nu are înlocuitor. În rest, ce să zic?, elita e discutabilă, după cum încearcă să ne spună bătrânul Boeing defect.

Iar asta se întâmplă fiindcă Polonia fraţilor Kacinsky n-are nimic în comun cu România fraţilor Păunescu, după cum Polonia eroică a lui Sienkiewicz n-are nici o legătură cu România falsă a Fraţilor Jderi. Ei au un mileniu de dîrzenie militară, noi două de fugă în munţi. Ei l-au avut pe Walesa şi Solidaritatea, noi pe Iliescu şi dezbinarea. Ei au dat lumii un papă, noi l-am produs pe Teoctist.

Polonezii sunt in popor catolic care a împins demnitatea şi vitejia la extrem, un neam de pani cu pinteni şi mustăţi, mândri şi neînfricaţi. S-au bătut cu ruşii, cu tătarii, cu teutonii, cu suedezii, cu moldovenii, cu cazacii, cu turcii, cu ungurii, cu prusacii, cu austriecii, cu letonii, iar lista rămâne deschisă. Şi chiar dacă pan Wolodijowski, pan Skretuski şi pan Zagloba n-au existat, la fel cum n-a existat atacul cavaleriei poloneze asupra tancurilor germane la 1 septembrie 1939, a existat cu siguranţă acea tărie de caracter pe care tot acest eroism literar o exprimă.

Polonezii plâng pentru că au după ce plânge. În ce ne priveşte, degeaba ne cumpărăm avion că, de fapt, noi am pierdut trenul.

Articol preluat din Academia Catavencu.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
director editorial al trustului Realitatea-Caţavencu
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!