RSS Feed

Basescu academician – o poveste despre ignoranta. Si umilinta

vezi toate articolele de
12 Mar 2010 la 17:15 34 comentarii 1925 vizualizari.

E distractivă și de ținut minte această poveste cu ”Traian Băsescu academician” (fie el și de onoare). Mai întâi trebuie făcută precizarea că Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) nu este totuna cu Academia Română. O confuzie care am observat că a apărut în mai multe locuri: site-uri, bloguri, televiziuni, ziare.

Academia Română a fost înființată în 1866, după mai bine de 6 ani în care s-a lucrat la statutul ei. Denumită inițial Societatea Literară Română, apoi Societatea Academică Română (1867) și, în fine, din 1879, Academia Română.

AOSR a fost înființată în 1956, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniștri, ca și continuatoare a Academiei de Științe din România (1936-1948) și a Asociației Oamenilor de Știință din România. Denumirea oficială a fost de Asociația Oamenilor de Știință din România, titulatura de Academie dobândind-o doar în 1996.

Pentru a fi academician, trebuie să fii membru al Academiei Române, nu al AOSR. Calitatea de membru al AOSR nu aduce și titlul de academician, în sensul consacrat al termenului – cel de ”nemuritor” (ca idee, până nu demult, unele instituții de învățământ superior din România aveau, iar altele mai au încă, titulatura de Academie; asta nu însemna că profesorii de acolo erau/sunt automat academicieni).

Așadar, din start ideea că Băsescu ar fi devenit academician prin acceptarea titlului de membru de onoare al AOSR e falsă. Cu rea intenție sau pur și simplu din necunoaștere, confuzia a fost însă exploatată de mass-media și transformată în ”subiectul zilei”. Știrea era cu atât mai savuroasă cu cât în mentalul colectiv există o ”academiciană de prestigiu”, Elena Ceaușescu (care a fost membră chiar a Academiei Române, nu a AOSR), cu care imaginea lui Traian Băsescu putea fi asociată.

Refuzul lui Traian Băsescu de a accepta titulatura reprezintă un semn de normalitate (fie că aceasta a fost decizia lui, fie că este o hotărâre luată sub influența presiunii publice). Exact cum se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale: ”acordarea unui sediu si promulgarea unei legi sunt obligatii de serviciu care nu trebuie rasplatite cu titluri academice.”

Dacă ar fi susținut AOSR din fonduri proprii, dacă ar fi donat AOSR o clădire proprietate personală, dacă ar fi fost inițiatorul, ca persoană privată, a unei campanii de strângere de fonduri ori de susținere a AOSR, atunci da, s-ar fi putut pune problema acordării unei recunoașteri sub forma unui titlu de membru de onoare. Exercitarea unor atribuții legale nu poate aduce o asemenea recompensă, care ar putea fi ușor interpretabilă ca mită (fie ea și de ordin moral).

Ideea și susținerea acestei idei scoate însă în evidență o mentalitate arhaică de tip medieval (vasal – senior) pe care o au mulți dintre oamenii de știință din România. Oferirea titlului în discuție e comparabilă cu cumpărarea protecției seniorului, a bunăvoinței stăpânului.  O lingușire și o milogeală jalnică. E neliniștitor și bulversant să descoperi această mentalitate în rândul unor oameni de știință. Al unor oameni de la care, cel puțin teoretic, te-ai aștepta să gândească liber, neîngrădiți de o conjunctură socială sau politică temporară. A unor oameni care ar trebui să gândească pentru viitor, nu pentru supraviețuirea cotidiană. Dacă ei nu o fac, de la cine ne-am aștepta să o facă? Mai există oare, în țara asta, oameni care gândesc neînregimentat? Ori care mai sunt dispuși să-și țină coloana dreaptă, indiferent de beneficiile și privilegiile pe care le-ar rata?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


34 comments
  • 1

    Slabut Gutza, slabut!

  • 2

    Normal ca nu i-a convenit acest titlu fara nici un beneficiu. Mai bine ii ofereau o flota sa aiba ce vinde!

    George
    2010-03-12 17:26:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Sufletul de sluga nu moare.

    memento mori
    2010-03-12 17:32:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Gluma la moda.
    Romanii il implora pe Dumnezeu: “Doamne nu ne mai da atatea ploi si zapezi!”.
    Dumnezeu le raspunde:”Nu mai am ce va face. Nu ati vrut voi presedinte marinar?”

    George
    2010-03-12 17:32:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Eu sunt de parere ca asta e doar o parada jalnica a “iubitului” nostru lider.
    Este clar ca intamplarea regizata a fost regizata de la inceput pentru a crea o imagine umila si corecta a lui Basescu…

    Haggard
    2010-03-12 17:34:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Ca sa lamurim putin lucrurile, AOSR a pornit dupa Revolutie ca ONG. Membrii fondatori au lasat intentionat sa planeze confuzia cu privire la denumirea de “Academie” si “academicieni”, chiar au si invitat cativa academicieni veritabili sa li se alature, ceilalti devenind probabil “academicieni” prin simpatie. Pe cativa ii cunosc personal si sunt oameni ahtiati dupa titluri si functii, cu realizari stiintifice discutabile, asa ca nu este de mirare ca actioneaza cum actioneaza. Pana si confuzia pe care au incercat sa o creeze dandu-se drept continuatori ai Academiei de Stiinte (care era o treaba serioasa, in fond), se inscrie in eforturile lor de a se impune ca academicieni, recunocuti ca atare de catre publicul neavizat.
    P.S. Ce parere aveti ca si IPS Teodosie este “om de stiinta”?

  • 7

    Exact ca pe vremea lui Ceasca. Omul cat p-aci sa sara calul si o gramada de pitpalaci au si sarit sa-i ia apararea. Spalare de creiere masiva. Si acum dc intrebi niste batranei or sa-ti zica ca a fost mai bine pe vremea lui Ceasca. Spalare de creiere …

    Sandel
    2010-03-12 18:00:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    tare “umil” mai este …

    pulimea patricianului
    2010-03-12 18:02:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    @dina: Adina, tu esti “pocaita” ?

    pandele
    2010-03-12 18:16:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    @Haggard: asa am zis si eu.le-am spus mai multor “destepti” pro basasescieni ca marinaru’ si-a regizat modestia si buna credinta.dormim pe noi si o sa o patim.daca nu noi,nepotii nostri sigur vor trai sub dictatura.respect.

    viorel
    2010-03-12 18:16:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    Era absolut de mirare sa nu iasa cumva agitatorii de profesie sa mai verse niste laturi pe bloguri… :roll:

    iezii_cucuietzi_istetzi
    2010-03-12 18:30:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    Mama ce de lume isi da cu parerea pe-aici: multe fete si baieti,ginete si cucuieti,da´lipseste Nepotu ,caCris e ! O stiti pe aia: frunza verde de urzici, noi avem salarii…maaaari! frunza verde de dudäu,o s-o ducem si mai bineeee… traiasca Base,portocalii,pupincuristii si….serviciile! VA SALUT DIN MERS POSTACI CE VA PIERDETI TIMPUL PE-AICI! SA TRAITI BINE !…

    MOS Ion ROATA
    2010-03-12 18:41:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @Gotiu ;
    Domnu’ Gotiu, nu fiti suparat! Nu v-a iesit chestia cu Academia? No problem, veste buna : Basescu a venit fara verigheta din Japonia! Bomba bombelor.
    E gata articolul, mister Gotiu? Astept sa citesc cu nesat.

    Mircea
    2010-03-12 18:58:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    Felicitari, foarte bine punctat la ultimul alineat!
    Nu stii cata dreptate ai…

    Inca ceva, “Academia de Stiinte Tehnice” a fost creata de cei din domeniul stiintelor tehnice a.i. sa aibe si ei jucaria lor. Era prea greu pentru ei sa acceada in “Academia Romana”.

    GeorgeV
    2010-03-12 18:58:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @dina: Si patriarhul nu e? :D Ridicoli mai sunt.

    Florinaa
    2010-03-12 19:18:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Confuzie in presa? Sa fim seriosi, domnule Gotiu! Acum ~ 30 min la antena era titlu mare “BASESCU ACADEMICIAN”. In mai bine de 24 de ore nu s-au documentat?

    Florinaa
    2010-03-12 19:23:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    trei iezi etc…..

    Du-te tata si te culca. La asa academician asa sustinatori pupincuristi. Ati sperat ca un marinar betiv cu comportament de mus sa ajunga academician.Ca n-a tinut o dati la intors.Luptati sa ajunga si academician. Ce este acest titlu pe linga cea de presedinte? Nimic.Daca un grobian-hot care tot ce a citit in viata au fost etichetele de pe sticle si prima pagina din levantul , se chinuie de sase ani sa treaca la a doua pagina ,a reusit sa ajunga presedintele unei tari titlul de academician este o joaca de copil pentru el.O pocnitura din degete si poc academician.Ca nu degeaba o viata de marinar a tot vizitat circiumile pardon muzee am vrut sa zic din porturile unde a acostat. Ca sa nu mai zic de bordele pardon iar am gresit biblioteci am vrut sa zic. La asa o munca merita zau sa fie academician si voi tradatorilor nu l-ati sustinut. Rusinica voua

  • 18

    @ George

    Sefu’ , ai zis un banc cu ploi si zapezi pe vremea marinarului. E vorba de ploi/zapezi sarate ?!
    Te rog sa precizezi , ca vreau sa râd si nu mi se porneşte…

  • 19

    @ Mihai Gotiu

    ” O lingușire și o milogeală jalnică. E neliniștitor și bulversant să descoperi această mentalitate în rândul unor oameni de știință”

    Repet: a celor auto-intitulati oameni de stiinta!

    Pentru ca adunatura AOSR este orice numai legat ade stiinta nu! Ce carierea stiintifica au alde Cristoiu si Iliescu!?? Descoperirea gainii care naste pui vii!? Studiul doctoral al Luceafarului Huilei sub conducerea tatuculu Ilici despre psihologia multumilor confruntate cu lampasul si coada de cazma?!

    Cat despre restul frustratilor din AOSR (in general indivizi rosi de nepputinta de a accede in Academia Romana) oamenii sunt de tot rasul: nimbul de oameni de stiinta li se stinge de indata ce trec granita de stat a Romanieni!!

    Gicu Maracine
    2010-03-12 19:41:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Guta, din ce in ce mai slab.
    Subiect moale.
    Iti dau doua teme pentru analiza:
    1. influienta razelor de luna asupra papucilor de guma
    2. aventurile uni kkt pe fundul marii moarte
    Nu te mai ingriji tu, un neica nimeni, de ce idei traznite, dar nepericuloase, au oamenii de stiinta.
    Guta, un pic de rusine!

  • 21

    De ce sa nu alegem ca toti parlamentari sa traiasca o luna cu pensia minima ? Atunci ar fi un studiu de impact adevarat si poate ca ar mai cobori din lumea lor jos pe pamant daca nu ar murii de foame .Ar trebui sa-i taram un pic prin pamant sa nu-si mai bata joc de noi s-a ajuns prea departe si ar trebui sa luam masuri.

  • 22

    Gotiule, in afara de tine si Morar, cam cati pupincuristi basescieni mai sunt pe voxpublica?

    Cineva
    2010-03-12 21:55:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Ca ar fi devenit sau nu ar fi devenit academician e un fapt lipsit de importanta. Esta exact ca in bancul ala cu caporalul acela care imbatranise fara sa mai avanseze. Cand bea ceva se simtea general.
    Va dati seama ca atunci cand omul bea ceva se simte mult deasupra academicienilor.

    El Dorado
    2010-03-12 22:06:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Daca ai gandi cu adevarat liber, ti-ai pune problema urmatoare: cati sunt cu adevarat oameni de stiinta si cati sunt doar capi de vicariate intelectuale fara opera?

    Eu cunosc unele culise ale reinvierii acestei ”Academii”. Initiativa a apartinut unor indivizi ca Dorel Zugravescu, care au profitat de batranetea si senilitatea unor veritabili academicieni ajunsi insa la mintea copiilor siau fortat infiintarea acestei ograzi de sinecuristi.

    Pe de alta parte, SAR sau ICR nu sunt departe de acelasi comportament care are o esenta mult mai veche: o combinatie intre mentalitatea fanariota si moralitatea carlista.

  • 25

    @Cineva: Stimate Cineva.. nu esti cineva cata vreme semnezi anonim.. or fi ziaristii buni sau rai, dar cine nu are curaj sa semneze cu numele lui adevarat sa nu se avante… o natiune de fricosi.. la injuraturi inainte.. la raspunderi inapoi.. ti-e rusinte de cum te cheama nene Cineva?

  • 26

    Nu imi e rusine de cum ma cheama, dimpotriva. Fiecare e liber sa comenteze pe site cu ce pseudonim doreste. Numele tau te intereseaza pe mine??? E asa de important??? Nu sunt ziarist, prietene, stai linistit. Tu esti cumva vreun tovaras de pahar al stimabilului Gotiu??? Sau vreo unul care se plictiseste de moarte si vrea sa taie frunze in piata la caini????

    Cineva
    2010-03-12 23:09:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    Nu Universul, ticalosia este infinita! Ieri v-ati aruncat laturile asupra lui Basescu- academcian! Azi, in loc sa va scuzati sau sa taceti din gura, vezi Doamne, si-a regizat situatia, sa se dea umil!La un articol clarficator si decent, reactionati insultand autorul.Roseste ecranul de atata ticalosie, mizerabililor!

    Stefan Michiu
    2010-03-13 07:13:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    Un articol foarte bun;lamureste si retarzii!
    Cum care retarzi?Vi-i spun eu:nae,el dorado,erikson,mos ion,cineva,viorel,george,haggard,pandele,sandel si multi altii asemenea lor.

    nepotu lu tamara
    2010-03-13 08:00:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    Unde era toata intelepciunea din lume??? In capusorul imbibat cu alcool si coca a nepotului lu tamara……Apropo, cred ca se scrie “nepotul lu’ tamara”, cred ca ar fi trebuit sa mai treci si tu putin pe la scoala, prietene. Daca esti fan basescian insa, te inteleg. De ce??? Simplu, toti fanii basescieni sunt certati cu gramatica limbii romane.

    Cineva
    2010-03-13 11:49:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    Academia Prostanacilor din Romania a acordat titlul de Prostanac onorific d-lui Mircea Geoana pentru activitatea sa politica. Dl. Geoana a confirmat, si va tine o cuvantare de acceptare a premiului la sediul Academiei.
    Breaking news: Dl. Geoana a refuzat premiul de Prostanac onorific, motivand ca gafele sale nu justifica acest demers, el doar s-a comportat normal.

    mutulica
    2010-03-13 12:12:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    mihai, cunosti ceva mai multe despre academia romana? am pe cineva in familie care se da rotund cu titlul si apartenenta asta (obtinute dupa 89), chit ca respectivul e la nivelul de analfabetism al “savantei” de altadata. am mai citit ca AR ar fi ramas “academia mucitoreasca”, cea comunista, neluata in serios prin Ro.

    ai mai multe informatii pe-aceasta tema? stii vreo sursa serioasa, veridica, realista, de info, despre AR azi? te-ar pasiona sa scrii despre asa ceva?

    am plecat de multi ani din tara si chiar m-ar interesa subiectul. dar chestii clare, la zi. nu bazaconii gen “AR e plina de savanti”

  • 32

    Un surplus de cunoaștere și, implicit,de clarificare puteți găsi în articolul „Cine conduce A.O.Ș.R.: o agramată sau un papă-lapte“, pe care-l puteți găsi, pe Google, pe patru site-uri, inclusiv pe ro.altermedia.i../ – cum, de altfel, puteți găsi și episodul introductiv, „De cine-i este frică președintelui AOSR?!“, pe ro.altermedia.i../ și pe aceleași site-uri. De asemenea, în articolul ”Imaginea AOSR sluțită în mass media”, pe ro.altermedia.i../.

    Vasile Zarnescu
    2010-03-29 15:57:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    [...] stare – ca urmare a trufiei lor – să-şi dea seama de situaţia în care s-au pus din cauza pupăncurismului de care suferă şi care, în A.O.Ș.R. este susținut ca o „valoare“ morală, comportamentală [...]

  • 34

    [...] prin campania de presă din zilele de 11-16 martie 2010 şi prin haloul ulterior de comentarii ale bloger-ilor şi forumiştilor, „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România“, manevrată [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!