![]() | Băsescu începe filmările la Home Alonevezi toate articolele de Marius Cosmeanu26 Jan la 17:54 29 comentarii 1047 vizualizari. |
Preşedintele a vorbit ieri despre o societate civilă de bună calitate, retrasă în cochilie (o moluscă?), opusă puzderiei de neaveniţi „care se vor revendica a fi reprezentanţii societăţii civile”. Aşa grăit-a Zeus. Un pic de „dezbină şi stăpâneşte”. La cât de eterogenă a fost mulţimea care a protestat şi ce culori politice au defilat prin Piaţa Universităţii zilele trecute, e ceva adevăr în spusele lui Traian Băsescu. Dincolo de smintiţii care au devastat magazine, staţii RATB şi ce au mai găsit de cuviinţă, sau de inocenţii care îl susţineau pe Raed Calafat, prin faţa TNB s-a perindat o lume pestriţă. Au fost acolo şi Dan Diaconescu, şi Noua Dreapta, şi noua stângă, şi monarhişti, şi „susţinătorii” renumeraţi ai USL, şi pensionari, şi hipsteri, şi multe alte categorii de oameni ai munci… Inclusiv intelectuali! Bineînţeles, nu cei pe care îi invoca preşedintele în conferinţa de presă de ieri. Acei intelectuali sunt, probabil, ne spune tot domnia sa, descurajaţi de criză, de unele măsuri guvernamentale, de unele poziţii ale sale. Prin urmare, s-au retras şi nu vor să se mai implice în viaţa socială şi politică. Aşa e, s-au retras şi nu vor să se mai implice în „viaţa socială şi politică”. Însă, nu pentru că sunt descurajaţi, ci pentru că sunt prinşi cu treburi.
Circulă pe Internet o fotografie-colaj, cam talibănoasă, cu intelectualii lui Traian Băsescu. Printre ei: preşedintele Institutului Cultural Român, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, doi parlamentari europeni şi purtătorul de cuvânt al partidului care l-a propulsat în funcţia de preşedinte pe Traian Băsescu. O excepţie ar putea fi recent debarcatul ministru de externe. Domnia sa nu a manifestat simptome mioritice, nici deznădejdi acute, aşa că şi-a spus păsul. De aici i s-a tras. În rest, toţi ceilalţi sunt oameni care poartă povara responsabilităţii lor, cărora nu prea le mai rămâne timp pentru reflecţii post- sau meta-stradale. Vorba caricaturistului Mihai Stănescu: „Acum nu e momentul!”. Grupul este, însă, mult mai mare, de-ar fi să îi amintesc doar pe ceilalţi foşti colegi pro-băsescieni de la Cotidianul (ajunşi ba ambasadori, ba consilieri politici, ba membri CNA, ba consuli, ba funcţionăraşi pe la institute afiliate PDL) ori pe oamenii preşedintelui de la EvZ, TVR, Hotnews etc., etc.
Lăsând ironia la o parte, oameni de calitate au trecut inclusiv pe la Cotroceni. Renate Weber, Andrei Pleşu, Ekstein-Kovács Péter sunt doar câţiva dintr ei. Traian Băsescu nu crede în lacrimi, cel mult, o ştim, în ale sale. Aşa că n-a fost descurajat când i-au plecat sfătuitori de valoare. Ca Hopa-Mitică! Dar de ce se mai miră atunci, că intelectualitatea, societatea civilă nu îl susţine? Hm…
Retorica preşedintelui mi-a adus aminte de un personaj ceva mai sumbru. Eram student la Timişoara, pe la începutul anilor ’90, la o facultate condusă de foste somităţi în socialism ştiinţific şi marxism cu faţă aproape umană. Mai marele peste ei, Romulus Dabu: dobrogean, decan, fost parlamentar FSN şi băutor conştiincios. Un ins care a reuşit, printre altele, performanţa de a preda acelaşi curs, la aceeaşi grupă, de trei ori într-un singur semestru. Într-un moment de seninătate, dezbătea cu noi, la curs, problemele politice ale vremii. La una din replicile sale reuşite, în sală s-a lăsat liniştea. Cu ascendentul acesta, a întrebat cu un aer superior: „Ei, unde sunteţi timişorenilor?!”. „În RFG!”, a venit răspunsul spontan al unui coleg aborigen.


Ionel Blănculescu azi la 14:58 |
In urma cu nu mult timp, la 15.01.2012, publicam pe voxpublica si pe site-ul propriu, [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 14:32 |
Bani, bani, bani... vize, vize, vize... acestea sunt asocierile în mințile multor cetățeni [ citeste mai departe ]
Florin Puscas azi la 13:57 |
„USL e în această clipă o alianţă de stânga, iar o alternativă la Uniune trebuie să fie, [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 11:23 |
”Chemaţi organele să-mi pună cătuşele, să mă lege, dar să ştiţi că o să daţi [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 09:42 |
Vreo 20 de tineri pedelişti s-au dus la Parlament să-i dea deşteptarea lui Crin Antonescu. Mai [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu azi la 08:29 |
... zbaterile PDL-ului pentru a iesi din groapa electorala pe care singur si-a sapat-o m-ar induiosa [ citeste mai departe ]
Cristian Bândea 22 Feb la 21:33 |
Săptămâna asta a apărut în mass media o nouă "amenințare" la adresa libertății virtuale. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 22 Feb la 19:23 |
Sondajele de opinie vin să confirme ceea ce Puterea a negat: Guvernul Boc a fost schimbat în urma [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 22 Feb la 17:03 |
Trăim epoca ştirilor, a breakingnews-ului. Vom avea minimum 10 televiziuni de ştiri. Digi24, TVH2. [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 22 Feb la 12:59 |
În an de recesiune, Petrom a făcut un profit de neam-prost, de 887milioane de euro, în creştere [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 22 Feb la 08:29 |
Dupa manifestatiile din ianuarie, autoritatile, in loc sa genereze si sa implementeze idei pentru [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 Feb la 21:05 |
Încă una. Poate ultima după episodul de săptămâna trecută de la Federația Română de Fotbal, [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 21 Feb la 18:16 |
Paradox: "Am vrut să fiu un om întreg și m-am trezit un [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 21 Feb la 17:32 |
Comisia Europeană a confirmat astăzi oficial ceea ce a anunţat ministrul afacerilor europene [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 21 Feb la 17:03 |
Cu o saptămână înainte de a deveni Ministru de Finanțe, Bogdan Drăgoi împrumuta România cu 1. [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 Feb la 16:53 |
PDL s-ar agăţa de MRU ca înecabilul de pai. Dar dacă premierul îşi dă independenţa pe [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 Feb la 15:56 |
Un om cuminte, raţional, cu capul pe umeri. Să zicem că aude ştirea zilei de azi, că se [ citeste mai departe ]
vox 21 Feb la 12:37 |
E greu să crezi că unicul motiv pentru care România nu recupera 1.5% din PIB pierdut prin [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 Feb la 10:19 |
O prelată a stadionului ”Ilie Oană” din Ploiești care unea o peluză de tabela de marcaj și [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 21 Feb la 09:59 |
Proiectul de reconfigurare urbanistică a Pieței Universității în vederea transformării [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 20 Feb la 23:31 |
"E spart apartamentul unei familii. În timpul jafului, acasă e doar femeia, în jur de 40, cu [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 20 Feb la 20:56 |
Astăzi se aniversează dezrobirea romilor din 1856. Este prima oară cînd aniversarea se [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 20 Feb la 20:35 |
Mă răscoleşte în seara asta o tipă în buzunar, dar n-apucă să facă şi extracţia. Ieşisem [ citeste mai departe ]
Dan Duca 20 Feb la 20:27 |
Ne-am văzut de puţine ori în aceşti ani. De infinit prea puţine ori. Ne-am cunoscut în Sibiu [ citeste mai departe ]
Florin Puscas 20 Feb la 20:20 |
Industria cărţii din România seamănă cu o junglă. Fiecare încearcă să supravieţuiască [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 20 Feb la 19:34 |
Din cand in cand, apar articole de analiza in care se compara situatia din Romania cu cea din alte [ citeste mai departe ]
vox 20 Feb la 19:12 |
Am lansat cîteva întrebări/teme unuia dintre cei cinci candidați la rectoratul UBB, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 Feb la 18:35 |
Cînd au început colonizarea Tasmaniei, la începutul secolului al XIX-lea, britanicii au ajuns la [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 20 Feb la 18:05 |
A nimerit-o bine premierul alegîndu-l pe Dan Suciu purtător de cuvînt. Nu numai fiindcă DS [ citeste mai departe ]
Filip Standavid 20 Feb la 13:37 |
Cinematograful "Arta" din Cluj e o minunăţie. Funcţionează încă din 1913, pe dinăuntru [ citeste mai departe ]
| 1@nemeth zoltan: si acum dupa 10 min de la citit am lacrimi in ochi..........de cat am putut rade... | ||
| 2@branconeur: Paragraful nu este o figura de stil, ci pur si simplu face parte dintr-un articol publicat pe voxpublica la 15.01.2012, pe care l-am reluat pentru aducere aminte. Probabil ca nu ati citit... | ||
| 3@Ionel Blanculescu: ati facut o stufoasa constructie teoretica pentru a demonstra ca petrolistii sunt sortiti sa se imbogateasca nesimtit de mult inclusiv pe timp de criza, cu o populatie saracita si... | ||
| 4Cei de la Uniunea Europeana au regulile lor si daca ei spun ca noi trebuie sa stam in patru labe, asa trebuie sa facem...te rog sa ma scuzi colegule, dar am ajuns sa fiu nemultumit si de Uniunea Europeana.... | ||
| 5@Mity ia vezi pentru Bucuresti cine-s 'beneficiarii' restituirilor ilegale de milioane de de m2 ?? In special in sectoare 3, 6 dar si 2 si 1?cine e campion la 'rostogoliri' si 'vanzari anterioare'?cine... | ||
| 6"In concluzie, lansez un apel, cine poate sa-l dea mai departe, pentru ca la Consiliul European din 30.01.2012..."30 ianuarie 2012?Paragraful citat e o figura de stil in articolul asta, publicat... | ||
| Mihai Goţiu 27060 citiri |
| Ciprian Domnişoru 10075 citiri |
| Cristian Teodorescu 8336 citiri |
| Costi Rogozanu 6793 citiri |
| Florin Puscas 4185 citiri |
| Alin Fumurescu 3462 citiri |
| Viorel Dobran 2335 citiri |
| vox 1801 citiri |
| Elena Vijulie 1350 citiri |
| Daniel Oanta 1269 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 6 postari |
| Florin Puscas 3 postari |
| Costi Rogozanu 3 postari |
| Viorel Dobran 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Tudor Darie 2 postari |
| vox 2 postari |
| Lucian Isar 2 postari |
| Ciprian Domnişoru 2 postari |
| Mihai Goţiu 104994 citiri |
| Costi Rogozanu 51399 citiri |
| Cristian Teodorescu 47256 citiri |
| Alin Fumurescu 25374 citiri |
| Ciprian Domnişoru 21002 citiri |
| Remus Cernea 17908 citiri |
| Viorel Dobran 16825 citiri |
| Dorin Tudoran 15186 citiri |
| Iulian Leca 12531 citiri |
| Cristian Bândea 11202 citiri |
| Mihai Goţiu 38 postari |
| Cristian Teodorescu 26 postari |
| Costi Rogozanu 24 postari |
| Dorin Tudoran 15 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Constantin Creţan 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
| Lucian Isar 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
@Marius Cosmeanu
pe principiul “ai nostri sunt mai destepti ca ai lor”,probabil vreti sa spuneti ca “intelectualii” lui Ponta sunt mai frumosi si mai destepti decat ai lui Base.
Ca despre intelectrualii lui Crin cel Manios nu prea am a spune prea multe.Tac malc bietrii oameni sa nu-i dea micul fuhrer afara din partid.
PS-dvs.sunteti intelectual independent?De cine?
2012-01-26 18:19:00 | Raporteaza
@nepot mic
De intelectualii lui Ponta nu am cunoştinţă. Or fi, subordonaţi lui Iliescu şi Vanghelie. Cu ai lui Crin e mai complicat, ca e scindat partidul. În rest, sunt foarte mulţi care nu au simpatii (ca să nu spun dependenţe) faţă de partidele de azi.
2012-01-26 18:28:30 | Raporteaza
@Marius Cosmeanu
ok,thank’s!
2012-01-26 18:53:31 | Raporteaza
@Marius Cosmeanu: in primul rand nu ati raspuns la intrebarea celui de la postarea nr 1 “PS-dvs.sunteti intelectual independent?De cine?” cred ca ati inteles foarte bine intrebarea… In al doilea rand intreb eu: referitor la cei care nu au o simpatie anume pt un partid sau altul, pana unde veti merge cu incercarea de manipulare la comanda? Cred ca sunteti constient ca ceea ce inseamna Realitatea, sufera de imaginea unui trust obiectiv!
2012-01-26 19:15:43 | Raporteaza
@Silviu
, ce treabă aveti dumneavoastră dacă răspund sau nu “celui de la postarea 1″?. Sigur că am înţeles întrebarea, am şi răspuns. Mai citiţi o dată, cu atenţie.
În primul rând
Treaba cu manipularea la comandă, însă, n-o pricep, poate mă ajutaţi. Sunteţi din domeniu?
Nu urmăresc Realitatea, dar vă doresc vizionare plăcută!
2012-01-26 20:27:40 | Raporteaza
Domnule, am citit in articolul dmv referiri la oamenii lui Base de prin “EvZ, TVR, Hotnews etc., etc.” si eram curios sa vad daca are oameni si pe la Antena, Realitatea, televiziuni care se declara de altfel obiective
?!
Va intreb pentru ca sigur cunoasteti aceste aspecte mai bine decat mine.
In alta ordine de idei,da, am citit cu atentie raspunsul dmv care suna cam asa: “În rest, sunt foarte mulţi care nu au simpatii (ca să nu spun dependenţe) faţă de partidele de azi.” si remarc faptul ca in mod voit ati dat un raspuns vag la intrebarea celui de la nr 1.
Sunteti sau nu un om obiectiv in ceea ce inseamna politca de astazi? Considerati ca prin articolele dmv ati dat dovada de un “intelectual independent”?
2012-01-26 22:31:38 | Raporteaza
La Antene nu prea cred sa aiba, poate doar sub acoperire, tacit. Voiculescu nu tolereaza prezente pro-Basescu pe sticla. La Realitatea are, dar, deh, se mai schimba vremurile, perceptiile, or mai fi dezertat unii
La restul am sa va raspund cand o sa stiu cine sunteti, de acord?
2012-01-26 22:39:20 | Raporteaza
Eu personal asta astept de la toti jurnalistii care analizeaza scena politica romaneasca,obiectivitate si simtul raspunderii pt ceea ce declara.
Categoric stiti mult mai multe insa respect dorinta dmv de a limita oarecum transmiterea anumitor ganduri.
Marturisesc ca o sa urmaresc cu mult mai mult interes activitatea dmv pe acest site si eventual sa putem dezbate anumite subiecte, poate cine stie, articole pro Basescu care sa dovedeasca faptul ca puteti si aprecia nu numai critica doar o ramura a politicii romanesti! In fond, dmv chiar credeti ca opozitia reprezinta o solutie reala pt Romania in acest moment?
2012-01-26 23:24:55 | Raporteaza
Daca-mi permiteti, nu cred, stiu ca opozitia nu e o solutie in momentul de fata. Trist e ca nici guvernarea nu e ce ar trebui sa fie, asa ca sunt putine solutii viabile. Sigur, in lipsa de altceva, o tara poate fi condusa si de legionari, si de Ceausescu…
Cat despre obiectivitate, e un parametru al informarii. Comentariile, insa, au doza lor de subiectivitate. Basescu m-a deceptionat ieri. Mai trebuia sa ne arate un power point si as fi crezut ca e Sever Voinescu.
2012-01-26 23:45:08 | Raporteaza
Intervenţia Preşedintelui a răspuns în primul rând semnalelor venite din societate cu privire la nemulţiumirile care s-au adunat ca urmare a aplicării măsurilor de asuteritate, care însă au scos România din recesiune.
2012-01-27 01:07:09 | Raporteaza
Romania nu are nevoie de alta schimbare hai sa mizam pe continuitatte
2012-01-27 01:08:00 | Raporteaza
Şeful statului a făcut în fapt un apel la prudenţă în ceea ce-i priveşte pe politicieni şi la solidaritate în ceea ce-i priveşte pe cetăţeni pentru ca România să treacă puternică şi stabilă prin criza economică prin care trece Europa
2012-01-27 01:09:00 | Raporteaza
• Astfel apelul la decenţă şi modestie către clasa politică este extrem de important
2012-01-27 01:09:46 | Raporteaza
E IMPORTANT SA INTELEGEM FIECARE CE VREM DE LA TARA ASTA SI DE LA POLITICIENII NOSTRII
2012-01-27 01:11:33 | Raporteaza
@alina,alex,andreea etc
mergeti tata pe blogul lui Badea si combateti!
Deveniti ridicoli.
2012-01-27 01:11:58 | Raporteaza
3000 de oameni nu reprezinta o tara
2012-01-27 01:12:30 | Raporteaza
Si inca ceva sunt uimit cum se lasa unii manipulati de antena3 intradevar e greu dar trebuie sa ne uitam si la tarile de afara
2012-01-27 01:13:59 | Raporteaza
De meserie sunt comandant de nava si nu am ratat niciodata destinatia. NU AM S-O RATEZ NICI ACUM! BRAVO BASESCU !!!
2012-01-27 08:55:50 | Raporteaza
Poporul şi-a făcut datoria cu privire la trecerea prin criză, a fost supus unor măsuri de austeritate severe. Este, de data aceasta, rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării şi continuarea proceselor de reformă.
2012-01-27 08:58:31 | Raporteaza
@Alex: Sunt de acord !Orice schimbare ar intarzia prabusirea totala a Romaniei,lucru de nedorit .Daca tot vindeti aceasta tara ,n-o faceti pe bucati !Nu ne despartiti,lasati-ne impreuna .Vindeti-o si plecati dracului de aici ! Mergeti si la altii. Mai incercati o data cu Germania .
Poate ca n-ar strica sa se faca si in pdl un recensamant .Si cum zic gazetarii,rezultatele vor fi socante !
2012-01-27 11:50:07 | Raporteaza
Presa antiputere s-a remarcat încă din primele zile printr-o prezentare tendenţioasă a protestelor: a exagerat numărul protestatarilor, a propagat aproape exclusiv mesajele agresive ale acestora, şi-a implicat vedetele în mobilizarea manifestanţilor, a pus accentul pe violenţe şi i-a demonizat pe jandarmii care au intervenit împotriva huliganilor
2012-01-28 20:41:34 | Raporteaza
Dacă prin campania dusă în cele zece zile de proteste aceste instituţii de presă au urmărit crearea unei stări emoţionale puternice în rândul telespectatorilor şi, implicit, creşterea numărului de manifestanţi, atunci demersul a eşuat. Numărul participanţilor la mitingurile din Bucureşti (şi din toată ţara) nu a crescut, ci, dimpotrivă, a început să scadă în ultimele zile.
2012-01-28 20:44:02 | Raporteaza
Ce cădere morală au să ne ceară nouă renunţarea la putere Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Radu Mazăre, Varujan Vosganian, Victor Hrebenciuc şi toată cohorta lor de activişti îmbătrâniţi în rele, acuzaţi în sute şi sute de dosare de corupţie, printre care singurele figuri luminoase şi promiţătoare sunt cele ale lui Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă şi Tudor Chiuariu?
2012-01-28 20:47:03 | Raporteaza
Oamenii au o nemulţumire mult mai mare faţă de întreaga clasă politică.
2012-01-28 20:48:25 | Raporteaza
Oamenii n-au cerut în Piaţa Universităţii să vină Ponta şi Antonescu. Oamenii vor o schimbare mai profundă
2012-01-28 20:49:16 | Raporteaza
Criza necruţătoare afectează viaţa a miliarde de oameni. Suntem practic în mijlocul unei crize fără precedent după cel de-Al doilea război mondial
2012-01-28 21:03:37 | Raporteaza
v-a venii si vremea cand vor intelege oamenii ca masurile luate,desii sunt dure, de actuala putere sunt bune.
2012-01-29 11:40:29 | Raporteaza
” „susţinătorii” renumeraţi ” Ha ha ha… poate “rmunerati”… dar asta depinde cum s-a facut scoala la SH forma ID.
2012-02-01 22:00:45 | Raporteaza
Rectific: “rmunerati”=”remunerati”
2012-02-01 22:02:58 | Raporteaza