![]() | Blaenavon: Roșia Montană din Țara Galilor. Doamnă Elena Udrea, domnule Kelemen Hunor, citiți cu atențievezi toate articolele de Mihai Goţiu13 Sep 2011 la 02:36 56 comentarii 1247 vizualizari. |
Săptămâna trecută v-am prezentat cazul Furtei din Sardinia (Italia), locul în care, după o exploatare recentă (1997-2008) a aurului și argintului cu cianuri a rămas în urmă un dezastru pe care autoritățile nu sunt în stare să-l controleze. La polul opus se află mica localitate Blaenavon, din Țara Galilor, care a reușit să revină la viața prin valorificarea patrimoniului cultural.
***
Blaenavon este un orășel din Sudul Țăriii Galilor, care a cunoscut extremele, atât industrializarea, cât și de-industrializarea. Țara Galilor a fost prima țară din lume în care numărul angajaților în industrie l-a depășit pe cel al agricultorilor. De asemenea, a fost țara cu cea mai mare concentrație a industriei fierului. Blaenavon a fost unul dintre locurile de naștere a industrializării la nivel mondial.
Dintr-un mic sat, Blaenavon a ajuns, în câteva decenii, un centru important al producției de fier și cărbune. De la mai puțin de 2.000 de locuitori în 1811, a ajuns la 12.000 în 1920 și aproape 20.000 după război. Declinul de după 1990, cauzat de închiderea minelor și înteprinderilor, a fost dramatic, în 2000 rămânând mai puțin de 6.000 de locuitori.
Ultimul deceniu al secolului trecut a adus, însă, și demararea unui program ambițios de regenerare a zonei, bazată pe valorificarea patrimoniului industrial. Dintr-o sursă de probleme, acest patrimoniu a devenit soluția. Această strategie a presupus:
O componentă importantă a acestei strategii a fost includerea Blaenavon pe lista Patrimoniului Universal – UNESCO. Fiecare etapă de includere pe lista UNESCO a fost privită cu scepticism, oameniii neavând încredere că peisajul post-industrial, puțin atrăgător, ar putea duce la un asemenea rezultat. Și, totuși, acest lucru s-a întâmplat în anul 2000. Statutul oferit de UNESCO a fost catalizatorul obținerii finanțărilor necesare pentru reabilitarea și conservarea patrimoniului, pentru dezvoltarea unor trasee turistice, pentru comunicare și promovare. Tot pe baza acestui statut, s-a organizat Parteneriatul Blaenavon între 13 organizații locale și autoritățile publice. ”Scopul principal al Parteneriatului Blaenavon este de a proteja și conserva peisajul, astefl încât generațiile viitoare să înțeleagă contribuția sudului Țării Galilor la Revoluția Industrială. Prin prezentarea și promovarea patrimoniului industrial de la Balenvon se urmărește creșterea turismului cultural și regenerarea economică a zonei”, se arăta în parteneriatul în discuție.
Astfel a fost obținută suma necesară punerii în practică a strategiei inițiale. Care nu este deloc una spectaculoasă: 35,5 milioane de euro (în medie, 3,5 milioane de euro/an). Banii au venit din finanțări europene și din partea autorităților naționale. Rezultatele (în 2010, după 10 ani de la includerea pe lista UNESCO) sunt, însă, de-a dreptul impresionante:
- Numeroase monumente au fost conservate, salvate și revalorizate ca muzee;
- 500 de imobile restaurate;
- 75% din centrul abandonat al localității a fost refăcut,
- Peste 100 de locuri muncă/anual în construcții;
- 65 de locuri de muncă în turism;
- 10 noi întreprinderi deschise;
- Sfârșitul perioadei de stagnare;
- Valoarea proprietăților a crescut cu 300% în 5 ani (peste media din Marea Britanie);
- Numărul turiștilor a crescut la 200.000 în 5 ani;
- Dezvoltarea Blaenavon e departe de a se fi încheiat.
Blaenavon a devenit astfel un caz excepțional și un model al modului în care valorificarea patrimoniului poate duce la dezvoltare economică.
***
Asemănări și deosebiri între Blaenavon și Roșia Montană:
***
Concluzii:
***
Etichete: aur, blaenavon, cianura, cumparaturi, kelemen hunor, Mihai Goţiu, Roşia Montana, țara galilor, unesco


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1The next time I read a blog, I hope that it doesnt disappoint me as much as this one. I mean, I know it was my choice to read, but I actually thought youd have something interesting to say. All I hear... | ||
| 2you got a very wonderful website, Gladiolus I noticed it through yahoo.... | ||
| 3Uninominalul lui Ponta si Antonescu nu ascund nimic in afara de prostie.In primul rand nefiind doua tururi de scrutin ma priveaza pe mine ,alegator de a doua sansa de a alege chiar si raul cel mai mic.Asa... | ||
| 4You have mentioned very interesting points! ps decent website.... | ||
| 5Cred a pentru a evita schimbarea permanenta a sistemului electoral in functie de cine are majoritatea in Parlament,acesta ar trebui stabilit in Constitutie odata cu modificarea acesteia.Atunci ar fi un... | ||
| 6This is a seriously amazing webstore that I found online.... | ||
| Mihai Goţiu 10948 citiri |
| Cristian Teodorescu 9308 citiri |
| Costi Rogozanu 9146 citiri |
| Constantin Creţan 4283 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4233 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3658 citiri |
| Ciprian Şiulea 3103 citiri |
| Dorin Tudoran 2519 citiri |
| Cristian Bândea 2051 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62007 citiri |
| Cristian Teodorescu 39656 citiri |
| Costi Rogozanu 38107 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17987 citiri |
| Alin Fumurescu 17553 citiri |
| Viorel Dobran 12987 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11294 citiri |
| Dorin Tudoran 8445 citiri |
| Iulian Leca 7973 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2011-09-13 03:26:33 | Raporteaza
votez Basescu!
2011-09-13 06:16:34 | Raporteaza
@victor L: esti prost.
2011-09-13 06:52:46 | Raporteaza
In Romania nu se poate intampla asa ceva, aici toti sunt profesionisti si specialisti, numiti politic de PDL. Or, se stie, PDL e singurul partid care pune oameni imaculati si adevarati profesionisti.
2011-09-13 07:31:52 | Raporteaza
Dorm RMGCistii ? Ar trebui dati afara si adus sange proaspat.
Excelent articol !
2011-09-13 07:37:23 | Raporteaza
Mihai, ce se intampla cu noua lege a minelor ?
Care e procedura ?
Cand se discuta, cand se voteaza ?
Nu de alta dar sa stie si rmgc istii cand e cazul sa vanda actiunile la gabriel. Pica legea minelor pica si gabriel cu vreo 50%. Se taie si salarile la postaci, ce sa le faci..
2011-09-13 07:40:06 | Raporteaza
Restaurarile se fac in functie de buget, iar casele care au fost demolate nu cred ca erau in patrimoniul national pentru ca nu aveau cum sa fie demolate, erau stramutate(asta a zis si minsistrul ca o sa se intample). E impozibil ca fiecare casa din localitate sa fie monument istoric
2011-09-13 09:31:25 | Raporteaza
Mihai, ei au extras fier-ul pana la capat. Asa putem face si noi. In plus, patrimoniu e pus in valoare fara a necesita alte fonduri. Suntem totusi in Romania, unde lucrurile se misca f greu. Nu mai spun ca aurul trebuie valorificat.
2011-09-13 09:36:20 | Raporteaza
La Blaenavon, resursele se epuizasera si ramasesera in urma doar urmele fostelor industrii. La Rosia Montana, inca se mai poate extrage bogatia naturala. De altfel, si RMGC va face din patrimoniu – obiectiv turistic: un muzeu al mineritului, din 7 km de sectiuni vizitabile de galerii romane, restaureaza, conserva si pune in circulatie publica sectiunile cele mai importante – dintre care o portiune rar intalnita a metodei de extractie romane, in trepte-, protejeaza si conserva centrul istoric al Rosiei Montane si celelalte monumente istorice. Doar pentru doua cladiri importante din centru s-au alocat 1 milion de $ pentru fiecare, iar in toti anii exploatarii investitia in acest sens va ajunge la 70 milioane de $. Pana la urma, RMGC e un proiect minier, nu ar fi trebuit sa se intereseze de aspecte de care trebuia sa se ocupe pana acum Ministerul Culturii si Turismului,dar uite ca o face.
2011-09-13 09:42:42 | Raporteaza
Probabil ca in Tara Galilor lucrurile stau altfel. Orasul ala avea infrastructura pentru turism, probabil avea drumuri, epnsiuni si restaurante. La Rosia Montana nici macar astea nu exista. In plus, ce sa viziteze acolo? 5 metri de galerie, unde sunt in pericol sa le cada galeria in cap?
2011-09-13 09:46:17 | Raporteaza
Pai da, sa facem si cu Rosia Montana la fel cum am facut cu Sarmizegetusa! Sa o bagam pe lista UNESCO si dupa aceea sa o lasam sa se degradeze si mai mult, nu?
2011-09-13 09:49:38 | Raporteaza
@voicu
comentariul #5
Genial!
2011-09-13 09:56:29 | Raporteaza
Daca intr-un alt loc lucrurile nu au fost gestionate cu cap asta nu inseamna ca sablonul se aplica perfect si pentru rosia montana. daca plecam de la premisa ca exista riscuri, atunci nu ar trebui sa mai implementam niciun proiect, de niciun fel.
2011-09-13 09:58:11 | Raporteaza
Ce sa zic… aia au bani oricum mai multi. Iar la noi exista – de cite ori sa-ti spun – un CONTRACT ECONOMIC care se transeaza in Justitie si se lasa cu despagubiri. Daca atita lucru nu poti pricepe, ce-as mai putea astepta de la altii ? Aici e buba: contract economic semnbat de cine ? Desteptule ! Avocatii si Judecatorul. Ca-i COMNTRACT, nu site unde poti posta orice !
2011-09-13 10:00:40 | Raporteaza
Nu se poate aplica fix aceeasi reteta la orice oras sau la orice situatie. Oricum Tara Galilor si Regatul Unit in general au o traditie turistica mult mai accentuata. In Romania, mai ales in locuri greu accesibile cum este si Rosia Montana,nu cred ca poate fi o asemenea afluenta de turisti.
2011-09-13 10:17:43 | Raporteaza
ieta cu ce argumente vine asta:
“- Peste 100 de locuri muncă/anual în construcții (asta e media, nu se aduna an de an);
- 65 de locuri de muncă în turism (mda..2 carciumi, o alimentara, o pensiune si 6 chioscuri fac exact alea 10 “intreprinderi deschise”);
- 10 noi întreprinderi deschise;( =)) 10 chioscuri? ce fel de intreprinderi coane? ca vad ca aici nu mai dai numarul de angajati)”
total 165 de locuri de munca. Si p-ailalti ii critica ca nu angajeaza milioane de oameni…
Si fiti atenti ce strazi au aia si ce coclauri sunt la Rosia Montana. Dar pun pariu ca si in Rosia Montana exista zece “intreprinderi” deschise in ultimii zece ani.
Gotiule, sa moara mie Remus Cernea daca nu aduci argumente din ce in ce mai de kko cum a fost si ala ca a scazut pretul aurului pentru o zi.
2011-09-13 10:18:37 | Raporteaza
Cei de la ARA nu ar reusi nici in 100 de ani sa faca ce vor face cei de la RMGC. Activitatea lor este demna de respectat si daca ar exista mai multi voluntari precum acestia, tara ar fi intr-adevar alta. Dar din pacate nu e suficient si nu cred ca au destule resurse pentru a face fata unei astfel de renovari.
2011-09-13 10:27:16 | Raporteaza
ce gandire paguboasa la postacii RMGC… specialistii romani sunt cah, cei straini sunt zei, in Romania totul e urat si lispsit de valoare, la altii totul merita si se poate valorifica, romanii nu sunt in stare sa faca nimic singuri, trebuie sa vina sa faca altii pentru noi … etc
… cred ca aceste opinii sunt o expresie a ratarii personale … daca ei eu ajuns in pozitia jalnica de postaci RMGC si nu au fost in stare sa faca nimic bun cu viata lor, generalizeaza aceasta ratare la nivelul tuturor romanilor.
Ciocu mic postaci! Daca voi nu sunteti in stare de nimic macar nu va puneti in calea celor care pot si au vointa!
2011-09-13 10:39:43 | Raporteaza
@mara: Riscuri exista din pacate in absolut orice activitate de pe lumea asta. Exista riscuri chiar si cand traversezi o strada amarata, dar asta nu inseamna ca nu o sa mai treci strada niciodata. Nimeni nu a zis ca nu exista niciun risc. Ideea proiectului consta in faptul ,ca acesta este mult mai sigur decat alte proiecte de genul acesta.
2011-09-13 10:53:21 | Raporteaza
@mada: Din pacate nu poti sa zici ca statul roman e stare sa faca ceva cum trebuie. Din cate poti observa ne trebuie cativa ani buni pentru niste km amarati de autostrada, sa nu mai zic ca pentru drumul de Cluj-Dej le-a trebuit 5 ani. In alta tara astfel de lucrari se fac intr-un an maxim. Aceeasi poveste se aplica si in constructii, renovari si asa mai departe. Iti mai pot insira nenumarate argumente de genul acesta, sau le poti gasi tu daca dai un google search.
2011-09-13 11:09:17 | Raporteaza
In Tara Galilor, resursele erau epuizate, se puteau darama acele constructii sau sa fie valorizate. Ca si alte tari care nu au prea multe de oferite din punct de vedere turistic, s-a inventat un obiectiv. O data cu inceperea exploatarilor din RM, si turismul va avea un “boost”. Reprezentantii RMGC chiar vorbeau de asa ceva,intr-o conferinta cu bloggerii din Romania.
2011-09-13 11:22:26 | Raporteaza
foarte frumos ce s-a intamplat la Blaenavon, asta vor sa faca si cei de la RMGC, adica dupa ce se termina exploatarea aurului, sa redea localnicilor patrimoniul conservat si restaurat, inclusiv galeriile romane care deocamdata sunt un pericol pentru vizitatori, pentru turism.
2011-09-13 11:48:11 | Raporteaza
cine a zis ca la RM nu va fi dezvoltat turismul? Cand se incep extractiile si celelalte domenii conexe, printre care si turismul, se vor dezvolta. RMGC chiar se implica in acest sens, deschizand un muzeul al mineritului si amenajand sectiunile relevante din 7 km de galerii romane.
2011-09-13 11:48:40 | Raporteaza
practic ne-ai aratat cam cum o sa arate localitatea si cam ce o sa se intample dupa ce se termina proiectul de la Rosia Montana, in exemplul Blaenavon. As vizita.
2011-09-13 11:52:05 | Raporteaza
@Mihai, din ce scrii tu in articol, eu inteleg ca cei din Tara Galilor abia dupa ce au exploatat toate resursele din zona, au reusit sa includa Blaenavon pe lista patrimoniului universal UNESCO si sa faca din acest sat un obiectiv turistic. Superb !
Numai ca articolul de fata nu e un argument impotriva exploatarii de Rosia Montana, ci dimpotriva. Urmand aceasta logica, ar trebui sa-i lasam pe cei de la RMGC sa-si termine treaba si p’orma sa ne adunam, cu mic cu mare, in strada, sa facem presiuni ca Rosia Montana sa fie inclusa in patrimoniul UNESCO. Valorificam patrimoniul cultural si Rosia Montana va deveni cel mai important obiectiv turistic de pe planeta !
Ce, crezi ca o statiune “montana”, plina de istorie, inconjurata de halde de steril si iazuri de decantare nu poate deveni o atractie turistica importanta ?
Naivule !
)
2011-09-13 11:53:17 | Raporteaza
Pai asta era si planul celor de la RMGC, sa faca din Rosia Montana un loc cu potential turistic, ceea ce statul roman nu ar fi facut niciodata. Articoul din punctul asta de vedere este unul cat se poate de benefic pentru demarearea proiectului de la Rosia Montana. Multumim Gotiu.
2011-09-13 12:02:35 | Raporteaza
asta se va intampla si la Rosia Montana, dupa terminarea exploatarii patrimoniul restaurat va fi pus in circuitul turistic, cu monumente istorice, muzeul industriei (mineritului), galeriile romane practicabile, ca deocamdata majoritatea sunt periculoase, si totul va fi suportat de o infrastructura bine dezvoltata, construita pentru proiectul minier.
2011-09-13 12:12:33 | Raporteaza
Gutza, mai schimba maneaua RM, nu simti ca plictisesti lumea?
2011-09-13 12:12:59 | Raporteaza
Sunt de acord, partial, cu Marean, doar ca RM nu va fi inconjurata de halde de steril. Asta se intampla acum. RMGC se va ocupa de ecologizarea zonei inainte, in timpul si chiar dupa inchiderea exploatarilor.
2011-09-13 12:26:23 | Raporteaza
Tata Gotiule: da-i in judecata, ca alta solutie nu exista. Poa’ sa dea lege Parlamentu’ la foc automat: E CONTRACT ECONOMIC si se transeaza in Justitie. Fa-o ! Nu te opreste nimeni. Fa o cheta “un leu pentru RM-eu” si vezi daca ajung de UN avocat…ca aialalti au O CASA de avocatura, daca nu doua ! Asta e solutia. E greu de inteles ? Neuron sau neuroni ?
2011-09-13 12:32:50 | Raporteaza
Acest proiect a fost cusut de descusut de 100 de ori. Cei care se ocupa de acest proiect s-au deschis publicului din toate punctele de vedere, cu argumente destul de relevante si credibile. Pretentiile poporului sunt foarte mari,chair absurde. Ni se intinde un deget si noi vrem sa luam mai mult decat intreaga mana.
2011-09-13 12:55:38 | Raporteaza
mirela, mihni, suli, buli: cianurei scirbosi, maimarii vostri zei nu v-au spus ca limba de lemn nu mai are priza la bobor? daca mai traia Ceausescu va angaja pe toti pe post de pupini cu tzidula. Genul asta, noi intrebam, noi raspundem seamana cu cel al raposatului george marinescu si al balosului national Ciutacu-hormonel cel nesatul de bani.
A se slabi!
Basescu nu va poate rezolva pe toti. Una, e batrin si nu mai poate, doua, e pe duca politic.
2011-09-13 13:04:02 | Raporteaza
Dar exemplele de zone unde exista exploatare miniera pe baza de cianuri si totul s-a desfasurat in regula far aincidente si genereaza crestere economica, de ce continui sa le ignori?
2011-09-13 13:19:13 | Raporteaza
De cand s-au inchis minele statului si pana acum, s-a investit ceva in aceasta zona, a rezolvat cineva problema poluarii, s-a ocupat cineva de restaurarea patrimoniului si valorificarea sa? Nu. Dar vor fi facute. Si nu de catre stat.
2011-09-13 13:26:18 | Raporteaza
asta au facut si cei de la RMGC, arata rolul localitatii in istoria industriei, cu muzeul mineritului, si cu reabilitarea galeriilor romane. De fapt cat de potrivit ar fi, sa se prezinte in localitate toate etapele mineritului dupa aur, de la printre primele mine din Europa, la cea mai moderna.
2011-09-13 13:38:43 | Raporteaza
Precum se poate observa, speculatiile politice ataca iar proiectul de la Rosia Montana. Este trist faptul ca oamenii nu incearca sa se documenteze mai mult si sa depuna un efort pentru, a vedea ce beneficii are Romania de pe urma acestui proiect.
2011-09-13 13:52:49 | Raporteaza
“Europarlamentarii PSD au protestat, luni, in sedinta plenara a Parlamentului European fata de refuzul Comisiei Europene de a introduce o interdictie generala privind mineritul cu cianuri.
“Domnilor comisari, sfidand hotararea Parlamentului European, sunteti pe cale de a deveni complici la sacrificarea unei regiuni intregi din Romania! Deveniti complicii unui dezastru social, economic si cultural, un dezastru ecologic intr-o tara membra UE”, a acuzat liderul grupului PSD din PE, Catalin Ivan, care a vorbit in numele intregii delegatii social-democrate.
Pesedistii au acuzat Comisia ca, printr-un astfel de refuz, devine responsabila pentru compromiterea unei regiuni intregi din Romania, permitand distrugerea acesteia cu cianuri pentru profitul unei companii straine. Catalin Ivan a atras atentia ca refuzul CE vine in contextul in care Parlamentul European a adoptat, in mai 2010, cu o majoritate covarsitoare de 488 de voturi, o rezolutie care solicita interzicerea cianurilor in minerit”
Ce faceti domnule Gotiu ca (vedeti mai sus) nici cu sprijinul politic (interesat, meschin) al PSD ,UE face “jocul” capitalistilor feroce care vor sa ne distruga peisajele? Ma rog, cele pe care nu le-am distrus noi sau suntem in curs de(vezi padurile patriei,gunoaiele invadatoare ,mizeriile aruncate in ape etc). Pana la urma solutia este asta din Tara Galilor:oamenii isi asigura un nivel de trai decent prin exploatarea resurselor naturale,iar cand veniturile le permit trec la restaurarea cat mai completa a naturii mama. Dar pentru asta trebuie sa ai bani,d’aia au aparut verzii cu succes prin anii 70′ in Germania ca astia facusera destui bani poluand Rhinul!
2011-09-13 14:35:19 | Raporteaza
Specialistii de la Comisia Europeana au declarat ca mineritul cu cianuri nu prezinta riscuri pentru mediu care sa justifice interzicerea cianurilor, cat timp se respecta normele in vigoare, iar la Rosia Montana masurile de siguranta ar fi mai stricte decat normele Comisiei. Rezolutia din Parlament a fost una politica, normal ca acum se agita.
2011-09-13 14:54:33 | Raporteaza
De ce ne-ar interesa Tara Galilor? Noi suntem un caz individual, cu alte coordonate, alte experiente, alte resurse sau mai bine zis lipsa a lor, alta politica a investitiilor, etc. Mineritul are traditie deja si beneficii practice.
2011-09-13 15:08:32 | Raporteaza
Se putea investi si pana acum in turism, nu a fost nimeni impiedicat sa o faca, sa promoveze zona, sa restaureze monumente. Nu s-a facut nici de stat nici de alte instante pentru ca nu sunt proiecte viabile care sa asigure dezvoltarea zonei si sustenabilitatea pe termen lung.
2011-09-13 15:19:15 | Raporteaza
Cred ca unora nu le priesc standardele Uniunii Europene, din cat se poate observa. Mai exista destule continente pe planeta, poata o viata in Africa va este mai buna.
2011-09-13 15:25:28 | Raporteaza
@Criss: @Fanel: @Arthur: @Cami: @viorel: @Mihaela: @Diana: @Nico: @bebe: @Besleaga: @Mihaela: @Bogdi: @marean: @bebe:, etc.
Opriti-va ca prea circulati in haita! Cred ca voi chiar credeti ca RMGC e un fel de Dumnezeu care va rezolva toate problemele Romaniei si ca nimeni altcineva nu ar putea face acest lucru.
Din intamplare eu am dedus din articolul asta, ca orice om normal si cu creierul nespalat cu cianura, ca galii au reusit sa isi rezolve singuri, fara nici o contributie din partea RMGC, o problema pe care tot ei singuri si-au creat-o de-a lungul a multi ani de minerit fara cianuri, reusind sa scoata si un oarecare profit din asta.
In Romania problema sta cam asa: RMGC vine, creaza problema, pe care vor trebui sa o rezolve probabil copiii nostri, nepotii nostri si nepotii nepotilor nostri, pentru ca, conform unui contract comercial evocat de catre unul dintre voi, RMGC isi va strange catrafusele peste un numar de ani, cand va mai avea nimic de castigat, asta daca nu da faliment inainte de ducerea pana la capat a contractului, in buna traditie a companiilor miniere de fatada.
Pe de alta parte prospectiunile geologice sunt una, iar realitatea in momentul inceperii exploatarii poate fi cu totul alta. Este foarte posibil sa fie mai mult aur decat s-a estimat, dar si mai putin. Cred ca este prematur sa dati cu cifre bombastice, evaluand blana ursului din padure si promitand ca in campanie electorala. Toti reprezentantii RMGC, aici incluzandu-va si pe voi, vin doar cu abureli mirifice privind lucrurile minunate si uimitoare care vor avea loc la Rosia Montana dupa ce ei se vor fi apucat de treaba, insa eu cu mintea mea cea de pe urma, va pot spune ca nu exista proiecte perfecte, si va voi da credit doar atunci cand RMGC va face publica si partea privind riscurile si aspectele mai putin mirifice ale proiectului.
Asadar incetati cu textele scaose din lista cu “ce se cuvine sa postezi”, incercati sa mai si ganditi, si ganditi-va bine, pentru ca, in fond si la urma urmelor si copiii vostri vor plati pentru greselile voastre de acum. Ma indoiesc insa ca dojana mea va avea efect asupra voastra, pentru ca stilul in care scrieti va tradeaza tineretea si lipsa de experienta si responsabilitate.
2011-09-13 15:51:14 | Raporteaza
@ipse: Salut postacule!
185 de locuri de munca fara:
- stramutarea localnicilor
- exploatarea (a se intelege distrugere) a 4 munti
- distrugerea patrimoniului
- folosirea cianurilor
Sa vedem ce face RMGC:
300 de locuri de munca (inafara perioadei de constructie) din care nu stiu cate vor fi ocupate de localnici. Stie toata lumea ca mineritul pe baza de cianuri nu are nicio legatura cu mineritul traditional, deci nu are cine sa dea cu tarnacopul. Si asta 15 ani cat tine proiectul. Pe urma… haos in grija statului roman, pe banii romanilor.
Sictir!
PS: La rosia nu au aparut 10 intreprinderi in ultimii 10 ani pentru ca zona a fost declarata zona-mono industriala de catre consiliul local, la cererea RMGC. Dar stiti asta oricum.
PS2: Asta inseamna ca nu ai voie sa faci altceva decat minerit!
2011-09-13 15:59:46 | Raporteaza
Intotdeauna va fi mai usor sa adopti calea care iti da mai putine batai de cap… De ce sa te complici cu un proiect de anvergura, cu investitii, cu responsabilitati, implicatii multiple, cand poti sa nu faci nimic si sa zici ca zona se va dezvolta si va avea crestere economica din vizitele sporadice ale unor turisti cu buget redus…
2011-09-13 16:19:14 | Raporteaza
Imi pare rau sa vad oameni, care cred ca situatia tarii se va imbunatatii de la sine. Da se vor creea 3000 de locuri de munca, cu aproximatie la Rosia Montana, daca proiectul se va demara, desigur. Locuri de munca care momentan nu exista si nu le pune nimeni la dispozitie oamenilor. Totul se rezolva cu timpul , normal ca nu vor aparea toate peste noapte.
2011-09-13 16:40:40 | Raporteaza
@Mirel:
“- stramutarea localnicilor (majoritatea abia asteapta)
- exploatarea (a se intelege distrugere) a 4 munti (au mai fost cazuri destule in tara si in lume)
- distrugerea patrimoniului (o parte doar, nu insa tot asta se intampla peste tot unde apare progresul? Exemple de artfecate ingropate la loc: cele gasite la constructia autostrazilor, centrul bucurestiului, cetatea din alba iulia etc. nicaieri in lume nu se poate pune in valoare tot)
- folosirea cianurilor (perfect legal)”
ia zi ba unde se incalca legea? totul e permis de legile in vigoare. alte argumente? dar legale de data asta, nu povestile nemuritoare ale lui gotiu…
sictir
2011-09-13 16:57:12 | Raporteaza
@ipse:
Daca aceste lucruri sunt permise de legile in vigoare, inseamna ca ceva nu e in regula cu aceste legi si poate ca chiar si ipse va avea vreo data in viata lui probleme din cauza lor. Legile nu sunt imuabile (cauta in dictionar sa vezi ce inseamna cuvantul asta). Legile sunt facute de oameni si tot oamenii le pot schimba daca genereaza nedreptati.
2011-09-13 17:55:15 | Raporteaza
Degeaba prezinti alte cazuri pentru ca nici un contract nu e similar. Crezi ca ei nu stiu despre ce s-a iontamplat in alte tari ? De ce exista fondul ala de urgenta de care ne putem atinge daca se intampla ceva.
2011-09-13 19:14:35 | Raporteaza
@anonimous: asa e, legile sunt facute de oameni si reprezinta o imagine a actualului “bine”. dar din punctul meu de vedere e foarte greu ca atatea tari sa se insele asupra binelui (caci in multe tari se qaplica cele zise de ipse).
2011-09-13 19:56:43 | Raporteaza
M-AI INNEBUNIT!!! Care patrimoniu omuleeee?? Care? Ala care omoara oameni? CU ce il valorificam? Cu vorbe? Hai ca aberezi de nici tu nu mai stii ce zici
2011-09-13 23:37:51 | Raporteaza
cred ca voua si daca vi s-ar zice ca nu se mai face minerit voi tot nemultumiti ati fi, asa din inertie. deja ma lasati dusi de val doar asa, de dragul de a nu renunta, din orgoliu. mi se pare mie sau ati inceput sa exagerati cu acuzele si cu articolele astea? eu zic ca nu mi se pare mie.
2011-09-14 03:26:45 | Raporteaza
Iar incepem sa politizam subiectul Rosia Montana. In loc sa incercam sa vedem avantejele lui, il bagam in aceeasi oala cu Udrea ,Basescu, Hunor, niste politicieni ai tarii ca s-au dat si ei cu parerea, chiar daca intr-un mod pozitiv, da macar au aratat ca se implica in probleme tarii si nu demisioneaza daca nu le convine ceva.
2011-09-14 09:24:03 | Raporteaza
@lillo: Aici nu e vorba de patrimoniu, asta e doar un pretext. Daca ii interesa patrimoniul atunci de apucau si il reconditionau in loc sa arunce mii de euro ca sa organizeze fan festu. Nu ti se pare ciudat ca nu i-a interesat nici o secunda binele oamenilor din zona, ei vor sa ramana o zona saraca. Cum sa le spui ca ar putea trai din culesul de ciuperci si impletit de nuiele? Oamenii astia nu au pic de bun simt
2011-09-14 09:59:26 | Raporteaza
Hai scuteste-ne te rog de aberatiile politice si de ineptiile aduse la adresa proiectului. Toti dintr-o data devin experti in mediu si constienti de ce o sa se intample. Mai bine ar citi mai mult despre proiect si ar lasa politicienii la locul lor. Prin toate discutiile astea fara argumente plauzibile dam dovada de oameni neinformati, lenesi, sceptici.
2011-09-14 11:09:01 | Raporteaza
Nu cred ca se poate compara situatia din tara galilor cu cea de la rosia montana. la noi in tara inca se mai pot extrage resurse. Poate atunci cand se vor epuiza, vom face si noi turism minier. La cum se va dezvolta zona din jurul Rosiei Montane, sigur va exista si aceasta posibilitate.
2011-09-14 12:29:33 | Raporteaza
Oare a luat cineva in considerare ca Blaenavon se afla intr-un Parc National? Si ca infrastructura (drumuri, posibilitati de cazare, alte obiective turistice in zona) sunt de nota aproape 10? Hai sa nu credem ca numai adaugarea orasului pe lista UNESCO a generat toate beneficiile care se vad acum. Ah, si inca o chestie: faptul ca preturile la locuinte au crescut cu 300% in 5 ani nu se datoreaza UNESCO, s-a petrecut acelasi lucru intr-un spatiu mult mai mare, probabil din cauza orasenilor care isi cauta oaze de liniste si aer curat in inima Tarii Galilor.
Articolul e nedocumentat iar argumentele folosite sunt “intoarse ca la Ploiesti” pentru a demonstra ce vrea autorul. Oare ce interese are domnul Gotiu in toata chestia cu Rosia Montana?
2011-09-20 01:43:40 | Raporteaza