RSS Feed

…branza, branza, dar fratele-i pe bani (III – si ultimul)

vezi toate articolele de
21 Jun 2010 la 07:22 27 comentarii 647 vizualizari.

…ultimul episod, nu pentru ca as epuiza subiectul (de-abia am inceput sa-i dau tarcoale), dar pentru ca nu cred ca un asemenea serial prelungit peste trei episoade ar mai putea avea impact pe un blog. Oamenii se plictisesc repede, isi pierd rabdarea, uita de unde s-a plecat si cum s-a ajuns de la A la B, asa ca trebuie sa recapitulezi pana la punctul in care recapitularile iau mai mult spatiu decat expunerea propriu-zisa.

Acestea fiind zise, sa purcedem la … recapitulare. Spuneam ca asistam, pe plan international, la o schimbare de paradigma. Scremuta, dar schimbare. Schimbare, pentru ca a inceput sa se renunte la paradigma statului bazat pe un contract social si a societatii vazuta ca o colectie atomica de indivizi abstracti, egali si independenti care isi delega drepturile pe care le au “prin nastere” (?!?). Incet-incet, oamenii realizeaza ca prea mult realism nu e … realist. Ca, daca preci de la premiza ca oamenii sunt egoisti si rai si interesati doar in binele personal, nu ajungi prea departe. Vine o vreme – asta – in care ti se infunda. Fara o solidaritate care sa depaseasca interesele individului, ramanem si fara branza. Scremuta, pentru ca atunci trebuie sa faci apel la solidaritate, la fratie, la un Weltanshauung care sa transceada interesele imediate ale individului. Pare-se ca fratele e mai greu, la urma urmei, de dobandit decat branza.

Problema care se ridica e “cum?” Cum sa convingi (sau, in cazul guvernului Boc) sa fortezi oamenii sa fie solidari, dupa ce cateva sute de ani le-ai predicat egoismul? Avem aici, impletite, doua probleme: (1) cum am ajuns aici? (2) ce se (mai) poate face? Cum poti sa obligi, ca sa spunem asa, pe cineva sa-si iubeasca semenii?

Sa le luam pe rand: (1) Cum am ajuns aici? Rezumat la extrem, problema nu e nici pe departe noua. In cartea a doua a Republicii lui Platon, Glaucon ii prezinta lui Socrate teoria contractului social in versiunea Hobbes: oamenii sunt rai de la natura, dar – tocmai pentru ca sunt rai, nu insa si prosti – realizeaza ca, decat sa se omoare unii pe altii, mai bine accepta ideea de justitie in speranta ca, asa, evita raul cel mare (sa fie omorati de altii, mai puternici), sperand in continuare sa fenteze sistemul in care, de fapt, nu cred. Smecheri erau si in Grecia antica. Restul dialogului nu reprezinta altceva decat o incercare (partial reusita) a lui Socrate/Platon de a combate aceasta teorie. Trecut-au ani ca nori pe sesuri, ajungem la Machiavelli care, pe la 1500 toamna, zice ca a sosit momentul sa fim realisti: oamenii sunt rai de la natura, ce sa ne mai ascundem dupa degete, in loc sa fantazam despre virtute, mai bine sa ne ocupam despre omul asa cum este.

Omul asa cum este” devine moda zilei in Vest. E preluata, in diferite forme, de alde Hobbes, Spinoza, etc. Apare insa si o mica problema a problemei: omul asa cum este … nu este. Pentru ca omul este taman acea fiinta care poate fi orice si oricum. Natura omului este sa nu aiba o natura. El este animalul care vrea sa vrea sau poate sa nu vrea ceea ce vrea. Asta au inteles clasicii si-au uitat modernii. Plasat intre bestie si zei, nu e nici una, nici alta, dar se poate stradui sa devina fie una, fie alta. Daca il inveti ca e bestie, se apropie de bestie. Daca il inveti ca e zeu, incepe sa se comporte ca un zeu. In ambele cazuri, pierde. Extremele se ating. Omul e intre, sau, daca preferati versiunea lui Noica, “intru”. E “in mesotes”.  Pentru Aristotel, mesotes, mijlocul, nu era cantitativ, ci calitativ. Excesul, de o parte sau alta, este la fel de pernicios. Numai mijlocul e bun. Mai tarziu, Parintii Bisericii dezvolta ideea asta atunci cand vorbesc despre pericolele “de stanga si de dreapta, de sus si de jos, din fata si din spate”.

E greu sa fii om si sa urmezi dreapta masura. Nimeni n-a pretins altfel pana la moderni, care vor totul pe tava, hic et nunc, aici si acum, daca se poate pe o carte de credit. Uneori merge. Apoi imbatranesti (sau nu), suferi si mori. Asa merg lucrurile.

Ideea contractului (social, guvernamental, etc – nu intram acum in detalii) nu incepe cu Hobbes. Hobbes n-a descoperit gaura de la macaroana – doar a intors macaroana de pe fata pe dos, alegand sa focalizeze pe gaura. In realitate, ideea unui pactum intre conducatori si condusi era bine merci in voga de vreun mileniu si mai bine. Avea insa cateva diferente ce se vor dovedi, in timp, esentiale. Mai intai, contractul cu pricina era intre poporul inteles ca intreg, ca universitas, si conducator(i), iar intregul era intotdeauna deasupra partii, indiferent daca aceasta parte era capul. In cazul Bisericii Catolice (daca e sa vorbim dupa 1054, desi nu-i musai) asta se traducea prin faptul ca Papa era capul Bisericii, reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant, dar si al Bisericii vazute si nevazute – asadar supus acesteia. In cazul regatelor sau al imperiilor (nu intram in aceatsa discutie), asta se traducea prin aceea ca Regele era si unsul lui Dumnezeu dar si al poporului.

Pentru omul intunecatului Ev Mediu, asta era perfect rational. Omul era creat de Dumnezeu (cauza primara) dar si de parintii biologici (cauza secundara).

Dupa cum Sinodul putea sa dea jos un Papa eretic, asa si poporul putea sa respinga un rege. Dar, repet, poporul inteles ca universitas, ca un tot -  de aici si marea problema: cine se cuvine sa reprezinte “totul”? Ajungem astfel la nuanta numarul doi: contractul trebuie sa fie ‘rational’, nu bazat pe ‘vointa’ (cata vreme omul poate ’sa vrea sa vrea’, vointa ramane subordonata ratiunii). Nu exista raspuns clar la aceasta intrebare. Din acest punct de vedere, omul medieval era mult mai sceptic decat omul modern. Noi acceptam (teoretic, de buna seama) vointa majoritatii ca instanta suprema, ce nu poate gresi (pana nu-l alege pe Hitler, pe Vadim, Iliescu sau Hammas-ul). Aia, nu. Aia nu bagau mana in foc pentru nimeni: nici pentru rege, nici pentru parlament, nici pentru neinventata deocamdata Curte Constitutionala. Reason was up for grabs. Cum sa accept ca o prostie votata de majoritate de catre majoritate e dreapta, cand evident nu e? Cum sa accept ca o prostie decretata de un singur om sau de catre un parlament e dreapta cand bunul simt imi spune ca nu e?

In fine, dar nu in cele din urma, ajungem la cea de a treia diferenta: felul in care omul se intelegea pe sine insusi si era inteles de catre cei din jur (pentru ca in definitiv de aici incepe toata povestea). Multa vreme (adica majoritatea secolului XX) s-a crezut ca stupidul om medieval era doar o rotita in mecanism, un simplu membru al uneia sau mai multor universitas. Catre sfarsitul secolului, multe doamne si domni cu fruntea lata, au descoperit ceea ce ciobanasul stia fara atata carte – ca aceasta asumptie era falsa. In realitate, omul evul mediului era perceput si se percepea pe sine insusi ca fiind deopotriva parte dintr-un intreg (sau mai multe), si unic si irepetabil. Era, ca sa zicem asa, bi-dimensional (sau, daca preferati, pe cruce).

Erai, in acelasi timp, unic in fata lui Dumnezeu (si personal responsabil pentru prostiile pe care le faceai) si aidoma (fiind cu totii creati “dupa chipul si asemnarea”). Erai deopotriva unic – ca membru distinct al universitas (degetul mic de la picior, ochi, stomac, alegeti) si aidoma (si degetul mic si ochiul sunt parti ale aceluiasi corp).

Ei bine, toata aceasta subtilitate s-a dus in spuma marilor cand cu, pardon, contractul liberal. Ne-am trezit ca avem drepturi pe care sa le dam reprezentantilor si, mai rau, ne-am trezit ca am devenit … abstracti. Noi, care ne batem cu pumnul in piept despre cat de unici suntem, acceptam fara cracnire ideea ca Gigi (Becali sau nu) ma reprezinta in egala masura si pe tine si pe mine si pe inca vreo alte cateva sute, eventual de mii. Si-apoi ne miram ca de ce ne simtim frustrati.

Inapoi la oile punctului (2): Cum ne poate obliga cineva acum sa fim solidari? Nae Ionescu ridica aceasta problema intr-unul dintre cursurile de Metafizica, raportat la problema iubirii: cum iti poate cere Doamne-Doamne sa-ti iubesti aroapele sau pe oricine altcineva? Cum poti iubi la comanda?

Aici ne poate ajuta din noi intoarcerea la ai batrani si obscurantisti, care aveau practica unor decenii petrecute in pustie, fata in fata cu ei insisi, fara asistenta psihiatrica. Daca vrei sa dobandesti credinta, actioneaza ca si cum ai vrea sa dobandesti credinta. Inchina-te, ingenuncheaza, roaga-te. Nu-ti vine, de buna seama. Gandurile iti zboara aiurea, te gandesti “e stupid”, mai bine fumez o pipa, etc. Dar pentru ca suntem “in mesotes” si “intru“, devenim, incetul cu incetul, ceea ce profesam din varful buzelor. Forma bate fundul. Forma creeaza, incetul cu incetul, fondul. Substanta. Daca vrei sa-ti iubesti femeia, managaie-ti femeia. Tine-o in brate, managai-o cand te tenerveaza pana ce va trece. Ca va trece. A fost o vreme in care nu vroiati sa invatati tabla inmultimirii, sa vorbiti engleza, sa mergeti pe bicicleta sau sa cantati la pian. Atunci v-au obligat parintii.

Nu s-au schimbat multe lucruri de atunci, credeti-ma. Nu e nimic nou sub soare :)

Ar mai fi un ultim punct: utilitatea. Iata marea marota a realismului modern – “utilitatea”. E util sa te casatoresti? Evident, nu. (Ultimul numar din Newsweek are un articol intreg dedicat acestei idei.) E util sa faci copii? Ma faceti sa rad. Din punctul de vedere al “utilitarianismului” NIMIC nu e util. Nici macar sa traiesti. Ca imbatranesti, suferi si mori. DPDV asta, budistii au fost primii ultilitarianisti. Nu degeaba Hegel ii mangaia, compatimitor, pe crestet, si le spunea ca au prins doar jumatatea ideii :)

PS Evident, asta e un text scris dintr-o suflare, cu toate defectele pe care le presupune o astfel de abordare. Dar, daca n-o faceam asa, n-o mai faceam defel. Si-n plus, dincolo de toate neajunsurile, nadajduiesc ca cineva, cumva, candva, va cadea pe ganduri. Iar odata cazut pe ganduri, va constata ca e bine si va ramane acolo, cazut pe ele:)

PPS Pentru restul detaliilor, asteptati cartea :)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
VoxPublica este platforma de comentarii, bloguri si opinii sustinuta de REALITATEA.NET dar este, si va ramane, un spatiu public, deschis tuturor celor care au ceva de spus intr-un mod civilizat si inteligent: cititori, bloggeri, profesionisti in orice domeniu, jurnalisti freelanceri sau colaboratori ai oricarui grup media sau institutie independenta.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!