București laissez-faire

Unul cu ceva bani își deschide un magazin de ceva la un bulevard mare. Parchează două mașini (luate la mâna a doua) mereu în fața magazinului, blochează bulevardul Ghencea și-l doare în cot de șirul de mașini creat fix de prostia lui.

Sediul ANAF de la Băneasa. În oră oprește unul altul pe prima bandă. Deci haos și la ieșirea din pasaj, și pentru cei de pe banda de suprafață. Nici urmă de poliție, de amenzi.

Parcare pe trotuare la greu, pietonii au o dublă viață de coșmar, și în așteptarea mijloacelor de transport în comun, și dacă o iau pe jos.

Unul își ia semilegal drept de construcție printre construcții, face două etaje peste ce avea aprobat și parcare subterană pe care n-o cumpără nimeni pentru că o vinde separat de apartamente. Bătălia parcărilor se va duce tot pe trotuare.

RATB ne împuie capul cu parcul de mașini. Dar există o nesimțire profundă venită din faptul că acești oameni au căpătat cea mai păguboasă autonomie, ca multe alte instituții de pe la noi. Doar noi pentru noi și restul să moară. Nimeni nu le neagă problemele. Dar cum să nu te uiți la capătul lui 41 de exemplu și să nu vezi refugii de autobuze pline de mașini, parazitarea haotică a industriei microbuzelor hărtănite și cum să nu pui la îndoială scuza perpetuă ”cu aglomerația” când e evident că avem programări aberante făcute de oameni care n-au mai mers cu autobuzul de 100 de ani probabil.

Săptămânile cu zăpadă au însemnat o mocirlă imensă în stațiile mari și nepăsare completă din partea RATB. Să nu-mi spună că asta e de la buget. Așa cum nu e de la buget faptul că tot aud plângeri că șoferii refuză să pună rampele pentru oamenii cu deficiențe motorii.

Tiruri enorme pot circula până la două semafoare de Casa Poporului. În mod sigur niște afaceriști transportatori au uns pe cine trebuie și au permisiune oficială să o facă. Fără ore restricționate. Deci e un peisaj comun un tir încovoiat care vrea să facă stânga/dreapta într-un ocean de mașini, autobuze, pietoni.

Șantiere deschise și prelungite la nesfârșit. Din nou, mari afaceri din construcții, multinaționale sau nu, care blochează cum vor ce vor în București.

Infrastructură și lucrări inutile. Cele mai mișto sunt cele care se fac pe străzi care de fapt n-au nevoie de reparații sau pe trotuare noi. Altfel schimbi o bordură nouă cu una nouă decât să-ți bați capul cu alea vechi.

Mai e și religia idioată a bucureșteanului cum că dacă ai coborât din mașină ai coborât zece clase de statut și toată viața ți se va prăbuși.

Transportul în comun e praf, dar nu a existat presiune reală dinspre bucureșteni pentru reglarea RATB. Iar în RATB zac un soi de politiciano-far-niente care distrug și voluntar iar apoi ridică din umeri și spun că e un soi de fatalitate ce se întâmplă.

O mare vină o au polițiile locale, rutiere etc. În afară de raiduri prin piețe de 1 și 8 martie ca să ia gratis mărțișoare pentru doamne, aceste instituții sunt pe cât de arogante pe atât de moarte. Bulevardele mari blocate de parcări stupide nu sunt decât vina poliției. Parcările paralele în zone unde până acum nu exista acest obicei ne arată degradarea unei ordini de bază. Asta în timp ce noua obsesie pare să fie omul fără adăpost și alte ținte fără miză. Și, bineînțeles, protejarea colegilor violatori și combinatori. ”Armata lu Oprea”. Dar nu Gabi Oprea i-a creat pe ei. Ci ei l-au creat pe Gabi Oprea.

Când am ajuns în ‘96 aici, am găsit un București laissez-faire sălbatic. Haos și ”democrație”, fiecare își lua cât putea din spațiul public, să vândă cafea, ciorapi sau o bere.Chestie care avea un oarece farmec de bazar.

Acum e un laissez-faire strict organizat de sus în jos. De la rechinii șefi către diverse știuci de cartier, fiecare are o ”combinație” prin care i se permite să abuzeze comunități mari (să nu uităm că un snop de blocuri de pe un hectar poate avea mii de oamen)i.

Apoi, Bucureștiul a fost îngrădit. E corectă campania colegilor de la Libertatea care observau foarte mulți angajați din Pipera sunt călcați în picioare din cauza  infrastructurii proaste. Da, ȘI de asta. Dar nu doar de asta. Sunt călcați în picioare și de marii dezvoltatori din zonă care se întrec în a pune garduri, în a exploata fiecare metru pătrat și în a extrage suprataxe de parcare din salarii. Or, nu toate salariile sunt mari în Pipera. Investitorii de acolo sunt cel puțin la fel de vinovați ca primăriile.

Și să nu uităm de ultima mare calamitate: retrocedările. Iarăși, o idee de redistribuire la vârf a făcut praf spațiile publice, a închis practic bucureștenii fără mari venituri în case sau le-a oferit în schimb niște petice de parcuri ”modernizate” în care se petrece ritualic o înghesuială teribile în zilele cu soare.

Bucureștiul trebuie recucerit de comunitate. 3 decenii a fost teren de competiție pentru investitori care l-au făcut praf. Politicienii n-au fost decât șpăgari mărunți pe lângă banii care s-au făcut din stresarea milioanelor de capete de bucureșteni. Mai mult, un soi de descentralizare păguboasă (inclusiv tâmpenia cu împărțirea pe sectoare) le oferă unei game mari de instituții un soi de imunitate în fața cetățenilor. În loc să ai responsabilitate clară, ai și mai multă nepăsare de la instituții în parte. Neputința guvernării de care dă dovadă Firea este doar o orientare a guvernării Bucureștiului strict către ceremonial, serbare și paradă media. Toți banii se consumă pe tâmpenii, nimic nu arată guvernare propriu-zis. Se conduce orașul cu televizorul în față și cu facebookul deschis. Se poate repara doar ce apare pe acolo prin poze. Lucrurile mai mici.

Firea nu este și ea decât o altă patroană dintr-o pătură groasă de afaceriști bucureșteni. Sigur, exact ăștia urlă că e orașul distrus. Dar orașul a fost distrus sub presiunea investițiilor imobiliare și a căzu sub greutatea servilismului politicului în fața ”investiției”. De aia s-a petrecut tragedia de la Colectiv. De aia stau să se producă alte tragedii, pentru că aici se fac bani, nu se guvernează.

Până și cartierele noi destinate noilor pături de mijloc au ajuns coșmaruri fără canalizări suficiente și cu străduțe înguste prin care abia intră SUV-ul. Sadismul omului cu bani bcuureștean nu se exercită doar asupra celorlalți, ci și asupra sieși.

A fost o bătălie laissez-faire. Nici măcar o investiție coordonată ca în Budapesta sau Varșovia, ci ”s-a dat libertate” să se facă bani care cum poate, în funcție de cum mușchi are.

Bucureștiul a pierdut bătălia cu propria bogăție. Se va prăbuși sub munții de averi pe care îi produce. În loc să avem un oraș echilibrat, am făcut bucăți de ”oraș interzis” destinat învingătorilor ultimilor 30 de ani și am produs alte sute de mii de dinupăturici frustrați că nu au încă decât Logan.