![]() | Care a fost mai tare? Mie mi s-a părut Băsescuvezi toate articolele de Cristian Teodorescu20 Nov 2009 la 22:08 69 comentarii 1782 vizualizari. |
După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că a jucat cu cărţile şi cifrele pe masă. A greşit de mai multe ori, dar nu şi la impresia mea generală, în care Băsescu n-a mai fost improvizatorul imprevizibil de altă dată, ci un tip care, silit de rolul de preşedinte în exerciţiu, şi-a pus adversarii la punct cu cifre şi cu stări de fapt. Cred că e şi o chestie de simpatie, dar una peste alta, Băsescu a fost peste ceilalţi doi. Dar cum am în casă doi votanţi ai lui Crin Antonescu le-am cerut şi lor părerea. „Da, bă, da Băsescu le ştie mai bine decît Crin, că e mai de-acolo!” Adică Băsescu a fost mai tare, dar Crin e tînăra speranţă. Şi Geoană? „Hai, bă, lasă-mă, cu Geoană, ăsta se exclude!” Adică, cel puţin la mine în casă, plus cîteva telefoane scurte, Băsescu n-a fost marele învingător, dar şi-a dominat adversarii, fără să-şi folosească instrumentele tradiţionale. Adică Băsescu n-a mai fost cîinele agresiv de acum cinci ani, ci un tip care a preferat să-şi domine adversarii explicîndu-le despre ce e vorba în propoziţie. Dacă însă ai boală personal pe Băsescu, îl bagi în deriziune, zici că e obosit şi – mai ales – îi interpretezi gesturile ca să-i descoperi vreo spărtură în cap. Or mie nu mi s-a părut Băsescu nici derizionabil, nici obosit – în seara asta – şi nu m-am gîndit să mă uit la chelia lui să văd dacă n-are vreun cep în ea.


Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
| 1@PentruBucuresti: Ma bucur sa vad si o parere de bun simt in afara postacilor platiti ,care spun numai prostii !!acest domn dan nicusor are spatele tinut de adversarii lui oprescu ,ong-uri care nu mai... | ||
| 2@Arthur: Bre, nea Arthure, nu-ti face, bre, iluzii! Chiar de-ar fi adevarat ce zici de pedelisti, nu uita, frate, ca uselistii de azi sunt pesedistii si penelistii de ieri! Aia cu vanzarile, frate, facute... | ||
| 3in fond este vorba doar de reguli mai clare in ceea ce priveste stabilirea invingatorilor intr-o competitie interna a 'clasei politice' ; pe cine intereseaza 'alegerile' in afara de membrii acesteia?... | ||
| 4domnule cum ai reusit sa transformi o magarie a USL -ului in atac la Basescu doar dumneata o stii.Sper sa merite pumnul acela de arginti pe care il luati pentru a a va vinde sufletul.PSD-ul,cancerul Romananiei!... | ||
| 5Madam Vujulie omiteti (intetionat sau din ignoranta) un fapt care diferentiaza USL de partidele din U.K. sau SUA:USL este o alianta de 3 partide.Conform protocolului PSD si ACD vor avea paritate de candidati.... | ||
| 6@nae: Ah, Nae, ai invins! Ma bucur ca te bucuri si-ti savurezi victoria! Din pacate, frate Nae, stii si tu la fel de bine ca mine ca, in realitate, ai pierdut! Va veni tancul uslas peste tine si, de vei... | ||
| Mihai Goţiu 11138 citiri |
| Cristian Teodorescu 10261 citiri |
| Costi Rogozanu 9441 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4349 citiri |
| Constantin Creţan 4310 citiri |
| Dan Duca 4135 citiri |
| Alin Fumurescu 3885 citiri |
| Ciprian Şiulea 3265 citiri |
| Dorin Tudoran 2760 citiri |
| Iulian Leca 2283 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62197 citiri |
| Cristian Teodorescu 40609 citiri |
| Costi Rogozanu 38400 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18103 citiri |
| Alin Fumurescu 17780 citiri |
| Viorel Dobran 13015 citiri |
| Dan Duca 12012 citiri |
| Constantin Creţan 11321 citiri |
| Dorin Tudoran 8686 citiri |
| Iulian Leca 8505 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Mie Basescu mi s-a parut cam incet si cam obosit in prima parte. Insa poate aveti dreptate, se poate ca asta sa fi fost tactica lui pentru seara asta. I-a lasat pe baieti sa se joace un pic, apoi i-a bagat in clasa si si-a spus lectia. Crin Antonescu a fost ca de obicei prins nepregatit iar Geoana a fost elevul silitor dar care nu le stie inca pe toate.
Geoana a alternat momentele foarte bune cu cele extrem de penibile (mie nu mi-a venit sa cred ca a spus “gluma” aia cu soacra!). A fost cel mai odihnit dintre cei trei, insa cu toate astea nu s-a putut tine de scenariu pana la capat. Trebuia sa dea florile intai nevestei, parerea mea.
2009-11-20 22:26:45 | Raporteaza
Tiii, ce surpriza!!!!
2009-11-20 22:27:35 | Raporteaza
cred ca cei doi proCrini din familie sunt copiii dvs. la fiu-meu la facultate se voteaza Crin pe linie.
poate tinerii astia vor sa “ne spuna” ceva, d-le Teodorescu! va ganditi la asta?
2009-11-20 22:32:43 | Raporteaza
Geoana are mintea cea mai odihnita asta-i clar. Doar un tip cu un neuron relaxat ca al lui l-ar fi citat pe Sfantul Ioan Gura de aur (de pe fituica) si ar fi zis “gluma” cu soacra.
2009-11-20 22:33:01 | Raporteaza
Uite, eu am privit show-ul cu ochii spectatorului mediu, iar concluzia nu a fost asa de favorabila lui Basescu – a fost fie obosit, fie si-a impus sa joace un rol foarte strict. În orice caz, a început foarte slab. dar s-a redresat spre sfârsit.
Adversarii lui Basescu jubileaza ca acesta nu si-a zdorbit adversarii. Cred ca sufera de jubilatie precoce. Zdorbirea adversarului va avea loc la timpul potrivit.
Ceilalti:
Antonescu, singurul care dorea confruntarea, a fost desigur foarte combativ, dar inconsistent si de o incompetenta înspaimântatoare. E si normal la unul care n-a avut în viata lui o responsabilitate concreta. Asta nu poate gestiona nici un chiosc de racoritoare.
Gioana, surprinzator, a avut un bun discurs populist de stânga. Pentru cine îl cunosate, el ramâne aceeasi marioneta inepta.
Ca sa-l parafrazam pe taica Stalin:
nu conteaza prestatia candidatilor, conteaza cum este ea comentata de formatorii de opinie
uitati-va la ce ofensiva cu artileria grea s-a pus la Irealitatea si Antena
Dl Teodorescu, tii în casa oameni care-ti zice “ba” !?
Third World Forever
2009-11-20 22:33:24 | Raporteaza
Basescu a parut cam obosit, lipsit de vlaga, nesigur si in criza de timp. Cunoscatorii nu aveau pretentii prea mari de la Geoana si Antonescu, dar e posibil ca o parte din electorat sa fi fost convinsa ca orice schimbare e mai buna decit continuitatea.
2009-11-20 22:33:38 | Raporteaza
mie nu mi s-a parut obosit, dar nici sclipitor ca acum 5 ani.cred ca-si pastreaza sclipirea pentru turul 2, cu mai mult efect. acum a lasat impresia ca nu era lupta lui. a raspuns bine la atacuri, a raspuns cel mai bine la intrebarile cu tema. a fost ok luat separat. insa in comparatie cu ceilalti 2, a fost mai mult decat ok. geoana a dat cu oistea-n gard de cateva ori iar antonescu e praf daca-l intrebi ceva serios. poate omu’ e sincer, poate chiar n-are de gand sa faca nimic in functia aia daca iese presedinte. e o optiune
2009-11-20 22:43:09 | Raporteaza
Este incredibil cat de papagal poate fi Antonescu. S-a simtit ca pestele in apa cat nu s-a vorbit despre lucruri concrete. Pana a putut sa o tina din mistouri, glumitze si atacuri a fost bine.
Cand s-a ajuns in ora aia de sectiuni concrete… VARZA!!
Evita absolut orice prezentare de planuri concrete, ocoleste orice cifre, puncte clare de atins.
Cred ca s-a ajuns la a patra sectiune deja (Sanatatea) si a fost ultimul la fiecare din cele patru.
PE-NI-BIL! Nu poti sa fi presedinte cu atitudinea asta de golanash si fara gram de pregatire pe subiecte serioase.
Base a punctat la absolut toate cele 9 sectiuni serioase. La inceput a fost descumanit de atitudinea de golanash a lui Antonescu.
2009-11-20 22:47:17 | Raporteaza
Cu un inceput slabut , Basescu mi-a lasat impresia de cel mai puternic in dezbatere atat prin argumente cat si prin atacuri subtile si chiar mai putin subtile pline de substanta si la obiect adversarilor.
2009-11-20 22:50:55 | Raporteaza
Mda, păi bine, daţi-mi pământ la ţară c-am înţeles că acolo e productivitatea. De fapt, dacă judecăm bine băsescul ne arată ce ne-aşteaptă: bani de la fond ciu-ciu, deci dacă vrem să mai şi mâncăm ceva anu care vine, creştem şi noi o găină, un porc, un bou. un fel de Ceauşescu pe dos, ăla voia să-i mute pe ţărani la oraş, ăsta vrea să-i mute napoi la ţară. Ah câtă clarviziune, ce indicaţii măreţe! Vivat lăudacii!
2009-11-20 22:51:19 | Raporteaza
@elenick, si dv ce credeti ca vor sa ne spuna?
In 2000 Vadim a fost votat masiv de tineri, cu explicatia concisa si inspirata a unuia “L-am votat, ca e zurliu!” Deci explicatiile pot fi nebanuit de diverse. Dv. ce explicatie propuneti?
Acum, ar mai fi o problema, fara suparare. Am o parere extraordinar de proasta despre facultatile private. Daca acesta e cazul, chiar nu consumati timpul cu mine.
2009-11-20 23:06:21 | Raporteaza
Judecand la cald dupa dezbaterea din seara asta (ce a fost neasteptat de civilizata!) nu se poate sa nu remarc faptul ca, dintre cei trei numai Antonescu are potential de crestere. Nu prinde turul doi anul acesta, insa isi poate construi candidatura pentru 2014 si sunt sigur ca va avea atunci prima sansa. Acum e pus pe “mica ciupeala”, inconsistent, enervant si usor de enervat. Ar trebui sa se inconjoare cu oameni de valoare (se mai gasesc in PNL cativa) si sa inceapa sa citeasca din “economia pentru toNti”, “justitia pe intelesul tuturor”, s.a.m.d. Pentru el, 2009 a fost o campanie de totul sau nimic, dar in 2014 va trebui sa confirme impresia (partial) buna de acum, va trebui sa aiba un mesaj documentat si clar. Ramane de vazut daca Antonescu va avea rabdarea si migala necesare transformarii si evolutiei lui ca om politic.
Daca va castiga, Basescu va spune probabil adio politicii peste 5 ani. Va considera ca si-a facut datoria, chiar daca (realist vorbind) nu-si va indeplini mare parte din proiecte. Se spune ca presedintii imbatranesc de doua ori mai repede decat oamenii obisnuiti, si cred ca asta se vede si la Basescu.
Geoana e Geoana, mai are cam doua saptamani de beatitudine, apoi probabil ca-l da soacra afara din casa.
2009-11-20 23:06:29 | Raporteaza
Ca de obicei, Basescu, chiar si fara a fi agresiv, a reusit sa se detaseze calitativ de cei 2 contra-candidati; poate un pic obosit – si cred ca este de inteles, doar ce a revenit de la Bruxelles – insa, de departe cel mai bine pregatit, cel mai la obiect si cel mai transparent. Nu a atacat si asta i-a pus pe toti in sah, nu stiau cum sa reactioneze, pentru asta nu se pregatisera .Asa ca Antonescu preia rolul atacatorului dovedind ca sloganul e una si realitatea alta … In timp ce la Geoana, incep sa se simta si influente “vadim-becaliene”;nu m-ar surpinde sa inceapa sa vorbeasca si de Apocalipsa si daca se retrage din politica, o va face probabil la manastire.
2009-11-20 23:06:57 | Raporteaza
Intre timp, la “Nashul”, Basescu a explicat tactica sa de la confruntare. I-a iesit perfect, nesarind la gatul niciunuia – pe Geoana il va sfashia in turul 2, iar de Antonescu are nevoie pentru noul guvern (de altfel elocvente raspunsurile la intrebarea ce guvern vretzi: Geoana s-a repezit cu PSD-PNL, pe cand ceilaltzi doi si-au lasat toate drumurile deschise). I-a ridiculizat cu acordul cu FMI, aratandu-le iresponsabilitatea economica – 10% cota unica la unul, acoperirea dobanzilor la credite la altul – ambele incalcand clar un acord nu numai vital dar si devenit lege fiind adoptat inclusiv de PSD si PNL. Iar Geoana confunda halucinant garantzia statului la un credit – adica o posibilitate de acoperire a pierderilor creditorilor (care de cele mai multe ori e putzin probabila) cu subventzionarea dobanzilor, care inseamna bani reali datzi fara discutzii bancilor.
Turul 2: Basescu – Geoana. Final: Basescu votat inclusiv de o parte a electoratului liberal, aflat sub influentza liderilor locali care de-abia asteapta sa reintre la guvernare dupa o targuiala apriga cu PDL-ul.
Les jeux sont faits. Rien ne va plus.
2009-11-20 23:18:08 | Raporteaza
De data asta am ramas dezamagit de CRin Antonescu. Prestatia lui de astazi nu l-a ajutat prea mult in vederea scrutinului de duminica. DEtalii si argumente, daca sunteti interesati, gasiti la mine pe blog.
In pofida acestor dezamagiri, Crin Antonescu continua sa fie optiunea mea pentru alegerile de duminica.
2009-11-20 23:28:00 | Raporteaza
Asta a fost adevarul,Basescu a fost cum e mereu,bun.A fost elegant in discutie,n-a fost agresiv ca Antonescu.se vede ca are experienta,a venit cu dovezi!
2009-11-20 23:40:01 | Raporteaza
Marta,
simpatii catre “zurlii” probabil are “tanarul” tau (daca posezi asa ceva, daca nu, nu prea stii despre ce vorbesti), al meu si colegii lui de la ASE sunt destul de pasnici, chiar au un sistem de valori, un pic de educatie, ceva aspiratii… acolo, tineresti.
ma gandesc ca si Teodorestii juniori or avea ceva in cap, fin’ca il cunoastem pe tatal lor, asa ca stupizeniile tale ca sa “dai” in mine merg pana la copii!
dincolo de asta, se vede ce esti de fapt….
2009-11-21 00:18:37 | Raporteaza
D-le Teodorescu, ca tot veni vorba, il considerati pe-asta un model moral pentru copii dvs sau ai nostri? In rest, chiar m-a uimit mediocritatea individului, aceleasi minciuni, acelasi nesfarsit tupeu, aceeasi placa uzata.
2009-11-21 00:23:22 | Raporteaza
#
Constant cu stupoare cu domnul BASESCU a facut o fapta buna cand a crestinat un musluman …dar eu vreau sa stiu ce are religia muslumana…poate nu stie ca muslumani sunt peste un miliard jumatete…iar face gafe nu se poate nici nea Costel de carciuma din colt nu poate sa faca asa ceva dar ce au muslumani ca fapta buna sa le crestinezi domnule BASESCU…halal presidenteeeee…mai si vrei sa mai conduci tara asta inca 5 ani…pate nu stie el ca mai sunt in ROMANIA aperoape de 150000 de muslumani si toti cu drepturi depline…..inclusiv votul……si se mai intreaba de ce muslumani devin teroristi…cum sa r simti el daca zice un neamt ca am luat un roman si le am facut german facand o fapta buna….HALAL PRESIDENTE………
dr.CHAWI….MUSLUMAN (ARAB)
#
Florea Ciprian says:
2009-11-21 00:30:06 | Raporteaza
[...] Sînt de acord cu Cristian Teodorescu, din toată dezbaterea, cred că cel mai bine a ieşit Băsescu, mult mai sigur pe el, mult mai documentat şi mult mai bine pregătit. Mai puţin preocupat de miştouri şi, per total, mult mai serios. Sînt foarte curios cu cine va intra în turul doi. [...]
2009-11-21 00:46:39 | Raporteaza
Vechi prieten, am inteles, “global”, cam tot din textula domniei tale. Un singur lucru nu mi-e clar: “da, ba” si “hai, ba” e un idiolect vorbit la d-voastra in casa?
daca da, atunci de ce ne amarasti, frate?
2009-11-21 01:18:57 | Raporteaza
faceti ceva cu doctorul Chewbaca ca da cu copy si paste pe tot forumul.
Dupa forma postarii se vede clar ca-i un postac, dar sa ne slabeasca cu indignarea sa, caci in religia musulmana iti iau gatul daca te convertesti. Coranul spune clar “moarte apostatilor” si interzice femeii musulmane sa se casatoreasca cu cineva care nu e musulman, de aceea zic si eu ca fapta buna a lui Basescu e cam dubitabila.
Bref, mesajul e emotionant a crestinat fetita ca sa-i poata aprinde tatalui mort o lumanare la camitir. Nu stiu de ce dar cred ca l-a avut ca popa la botez pe calugarul Vasile al lui Constantinescu. Vi-l mai amintiti pe Milica in 1996: “Credeti in Dumnezeu,domnule Iliescu?”
Nu stiu de ce, dar nici unul dintre cei trei candidati nu-mi pare a fi tocmai o usa de biserica.
2009-11-21 01:34:41 | Raporteaza
Deci clar privim diferit: Crin mi s-a parut cel mai jalnic, dar chiar jalnic…Acum eu sunt din ala caruia ii place ca fraza sa aiba si continut – aici campion a fost Base, nu doar forma – unde insa campion a fost Geoana. Adica nimic pt Crin. Pacat. Poate ca la nivel de popor s-o vedea altfel, nush…
2009-11-21 01:39:36 | Raporteaza
scuzati commentul de mai sus, trebuia sa fie la alt post
2009-11-21 01:40:32 | Raporteaza
Mie mi-a placut faza cu Constitutia. Dupa ce Basescu spune ca nu vrea sa schimbe nimic in Constitutie, vine Geoana cu lectia invatata acasa, inclusiv cu mimica si gesturi bine regizate, si spune: “… asa cum vrea s-o schimbe Presedintele (si arata spre Basescu), dupa chipul si asemanarea sa”.

2009-11-21 02:01:45 | Raporteaza
io creca basescu a luat meditatii cu strategul ala filozof si kinez pe deasupra, care a scris Arta Razboiului.Sa vezi macelu si omoru dracu ce-i da lu ghinionistu care intra-n prelungiri.sa-l vezi pe ctp cum o sa-si faca hara-kiri de oftica.
2009-11-21 02:20:19 | Raporteaza
eu, unul, m-am lamurit: daca iese Basescu, vor urma cel putin alti 3 ani de scandal. E dispus sa lupte cu o MAJORITATE parlamentara, atata timp cat CREDE EL ca respectiva majoritate nu serveste “interesele poporului”.
Voi, ca ziaristi, poate ca va bucurati, pentru ca o sa aveti subiecte… dar eu ce vina am?
2009-11-21 02:38:58 | Raporteaza
Nu stiu daca se poate vorbi despre un castigator al acestei seri; un lucru mi-e cert, insa – mircea geoana nu poate iesi din anumite teme, care il prindeau pe ion iliescu, insa nu si pe el. Orice ar fi fost intrebat, dansul raspundea despre educatia gratuita, despre tinerii care nu au locuri de munca, despre pensiile mici, despre napastuitii din mediul rural – despre Romania asistata, intr-un cuvant. Nu cred ca va fi capabil sa isi schimbe discursul astfel incat sa capteze in turul II publicul lui Crin, care e croit din alta stofa. Si da, Crin a avut dreptate spunandu-i ca e demagog, sau “champagne socialist” cum s-ar zice pe alte meleaguri.
Cat despre Basescu, cred ca a ratat un moment important, acela al discutiei despre viitorul guvern. Daca dupa ce a spus ca va desemna premierul din randul partidului cu cei mai multi parlamentari, adauga si ca in 2008 romanii au votat pentru o majoritate de dreapta, deci ca si-ar dori un guvern PD-PNL, cred ca ar fi facut un pas important spre obtinerea voturilor lui Crin in turul al doilea. Asta in eventualitatea in care pe ultima suta de metri, Crin nu reuseste sa treaca de Geoana, bineinteles.
2009-11-21 03:02:40 | Raporteaza
Dezbaterea triunghiului
Concluzia in inceput:
Cel ce deplange saracii are cumnat care castiga de la Stat cat 300 de saraci, cel care promoveaza bunul simt a scapat din lesa si e nesimtit, iar cel care lupta cu coruptia e pe ultimul loc in Europa.
Dezbatere:
Geoana s-a glumit pe seama lui ca se antreneaza, dar intr-adevar era antrenat, odihnit si concentrat. A reusit sa patrunda cu mesajele lui sociale la cine vrea sa fie alinat si mintit. Remarc incredibila sa neferita spontaneitate: cea mai buna fapta de cand traieste: “ca nu a dat-o afara pe soacra”
Antonescu a simtit ca poate mai mult, de data trecuta de la Cluj, pe buna dreptate, dar a intins prea mult coarda si s-a rupt. Are un staf de campanie foarte agresiv si la invatat numai prostii. A avut un start excelent pe dezbatere dar s-a stins usor cu aparitia lipsei bunului simt, prin mult prea desele intreruperi, plus ca parea obosit, nu era foarte fresh cum a fost la Cluj.
Basescu a avut un inceput foarte slab, s-a incurcat intre cuvinte la un momend dat, ca un elev, dupa care a recuperat fara sa bag de seama (si pe baza norocului de extragere a unor teme manusa) ca spre final sa termine pe un avant net. As remarca la Basescu ca intors de la Bruxelles, dormit prin Sibiu si apoi calatorit cu avionul in ziua dezbaterii s-a comportat foarte bine, putin obosit dar total justificat.
Concluzia in final:
Nu ai nici o scuza cand nu tii clica si rubedeniile in frau, nu ai nici o scuza cand esti nesimtit dar ai o scuza cand nu poti invinge coruptia: clica unora si nesimtirea altora.
2009-11-21 03:05:03 | Raporteaza
N-am urmarit toata dezbaterea, inregistrarile de pe net le-am gasit partiale si intrerupte – m-a scos din sarite tupeul lui Geoana cind a scos lupta anti-coruptie ca fiind un insuccess al lui Basescu, cind si PSD si PNL au votat cu amindoua miinile impotriva dosarului lui Nastase…
2009-11-21 03:46:26 | Raporteaza
Geoana un NU categoric fara comentarii,Antonescu din pacate NU ,prea multe glumite si prea putina substanta.Basescu DA in continuare ptr ca puncteaza numai atunci cind trebuie ,in momentele cheie.
2009-11-21 04:05:12 | Raporteaza
Pana la urma, constat ca cel mai autentic social democrat a fost Ion Iliescu, care din pacate pentru domnia sa, dar din fericire pentru noi, cred, nu a reusit sa-si creeze un discipol veritabil. Temele de stanga din gura lui Mircea Geoana sunt la fel de false, ca si scelalaitul unui catel care se straduieste sa tina tonul unor note muzicale.
2009-11-21 08:21:04 | Raporteaza
Erata la ce am scris mai sus: temele nu sunt false, vroiam sa spun ca ele suna fals din gura lui Mircea Geoana.
2009-11-21 08:30:48 | Raporteaza
Domnule teodorescu :
Glumiti, desigur ? Acesta e Basescu din 2004 ? Poate nu am vazut aceeasi emisiune.
In rest, mi se pare inutil sa comentez.
2009-11-21 11:53:44 | Raporteaza
“Care a fost mai tare? Mie mi s-a părut Băsescu”
De 5 ani si mie mi s-a parut la fel. A fost foarte tare. Pentru el, pentru EBA, pentru familia Udrea-Cocos. Pentru frac’su. A fost tare. Pentru el, nu pentru noi. Si Ceausescu a fost tare. Si Iliescu a fost tare. E cazul sa ne mai slabeasca. Ne-am saturat de tari din astia. Nu vrem sa fie tare. Vrem sa fie corect si sa faca ceva pentru noi, nu pentru familia lui.
In 5 ani a dovedit ca e foarte tare pentru interesul lui. E timpul sa mai cinte pe la alta masa.
2009-11-21 12:40:52 | Raporteaza
@loda
dezbaterea de aseara de la realitatea era serioasa, nu era concurs de bancuri. singurul care a inteles asta a fost basescu. pentru “basescu din 2004″ trebuia sa urmaresti emisiunea de la b1, la cateva minute dupa dezbaterea serioasa. asta cred eu ca trebuie sa faca un presedinte: sa dea dovada de maturitate si sa faca diferenta intre o emisiune de dezbateri pe teme serioase (cea de la realitatea) si o emisiune relaxata, fara constrangeri, la o sueta cu 2 jurnalisti (b1). tot basescu era in ambele emisiuni, cu o atitudine potrivita pentru fiecare moment in parte.
2009-11-21 12:41:04 | Raporteaza
Si ce daca a fost Basescu tare si sclipitor la televizor ?
Acum 5 ani a fost si mai si. Ne-a folosit la ceva ? I-a folosit lui , lui EBA, lui Ritzi si lui Udrea si lui Boc.
I-a folosit lui Berceanu , lui Videanu si lui Boureanu.
Ok, a fost cel mai tare la televizor. Sclipitor. Ce-ar fi sa ramina acolo ? La presedintie a fost 5 ani si e dezastru in urma lui.
2009-11-21 12:45:32 | Raporteaza
“dezbaterea de aseara de la realitatea era serioasa, nu era concurs de bancuri”
Dar ce fel de concurs a fost ? In urma lui Basescu si Geoana vedem ce a ramas. Ce ne pasa noua ce vorbe frumoase si promisiuni spun ei la televizor ? Ii costa ceva sa promita ? Pai ei au guvernat de 20 de ani , faptele lor vorbesc mai tare. Au fost la putere, la conducere, au avut tot timpul si toate ocaziile si mijloacele sa faca. Nu sa promita. Romania nu se conduce la televizor. La televizor ei au cistigat mereu iar noi am pierdut in viatza reala.
Au dat un concurs la televizor si unul dintre ei a cistigat. Sa fie sanatos: sa-i dea televiziunea o diploma de cistigator. Concursul adevarat l-au dat prin guvernare: si au pierdut. Noi am pierdut. De 20 de ani dau concursuri pe banii nostri si pe pielea noastra. Si mereu ei cistiga iar noi pierdem.
2009-11-21 12:53:13 | Raporteaza
si eu as zice ca basescu ar trebui exclus, un prefacut stie sa minta frumos, dar acum ii stim adevarata fata.nu ne mai pacaleste in timp ce antonescu si el un pierde-vara. cel care ne vorbea de bun simt, acela pe care el nu-l are, probabil sloganul lui e: Vreau sa invat despre bun simt
2009-11-21 12:54:31 | Raporteaza
Votez Base!
2009-11-21 12:54:54 | Raporteaza
@elenick, uau! Dar stiu ca esti plin de bun simt, ia citeste mesajele noastre in paralel! Pai sa ne tutuim, baiete!
Si sa ne cautam la logica, ce treaba are dl Teodorescu aici?
Replica “L-am votat, ca e zurliu!” a facut epoca la alegerile din 2000 pe televiziunile de atunci, apartinea unui pusti de-a XII-a intrebat de Fl. Calinescu, mi se pare interesant ca nu-ti amintesti, daca acum esti asa de indirjit intr-ale politicii!
Eu ti-am cerut politicos un motiv pe care il avanseaza un tinar pentru a-l vota pe Crin si basta. Dar nu-l ai. Si bati cimpii rau! N-ai o ruda la Medicina, poate ajuta!
2009-11-21 12:55:38 | Raporteaza
Am urmarit asa zisa confruntare-dezbatere, (Geoana,Antonescu,Basescu) – Pina astazi, eram tentata sa-l votez pe Crin Antonescu, dar prestatia pe care a avut-o m-a dezamagit. Este la fel de arogant, impertinent, si chiar lipsit de bun simt, la fel ca Basescu. Credeam ca Antonescu este mai elegant in exprimare, mai diplomat, dar este la fel de mirlan ca Basescu, singura diferenta intre Antonescu si Basescu este ca Antonescu vorbeste mai literar. Din partea mea Crin Antonescu a pierdut un vot – pacat domnule Antonescu, pareati un om integru..tara nu are nevoie de un presedinte arogant si impertinent, si scandalagiu (ca se vede ca aveti o saminta de scandal in singe ca si Basescu) si din cite am citit comentarii pe diferite site-uri, am constatat ca sint destui romani care sint de acord cu mine.Cu 2 zile inainte, se pare, Antonescu pierde procente. EL vrea sa para spiritual, dar de fapt este agresiv, foarte agresiv defect asemanator cu cel al lui Basescu. Deja vorbele demagogice ale d-lui Antonescu ma lasa rece, nu mai ma impresioneaza –
Antonescu = impertinenta, agresivitate, demagogie, scandalagiu – Nu Basescu, NU Antonescu
2009-11-21 13:09:14 | Raporteaza
Cifre si stari de fapt?? Vreti sa spuneti confuzii, balbaieli si asumarea realizarilor altora? Basescu a fost penibil! ANtonescu a fost clovn, departe de a fi tanara speranta! Indraznesc sa spun ca Geoana s-a prezentat cel mai bine! Parerea mea…
2009-11-21 13:23:44 | Raporteaza
[...] Sînt de acord cu Cristian Teodorescu, din toată dezbaterea, cred că cel mai bine a ieşit Băsescu, mult mai sigur pe el, mult mai documentat şi mult mai bine pregătit. Mai puţin preocupat de miştouri şi, per total, mult mai serios. Sînt foarte curios cu cine va intra în turul doi. AKPC_IDS += "3516,";Popularity: unranked [?] [...]
2009-11-21 13:38:35 | Raporteaza
Negativ Traian Băsescu: taxe şi şomaj
Deşi 800 de români îşi pierd zilnic locul de muncă, Traian Băsescu vrea trimiterea în şomaj a 300.000 de oameni şi cere creşterea TVA.
1. Traian Băsescu a declarat că doreşte majorarea TVA, ceea ce va duce la creşterea tuturor preţurilor cu cel puţin 5%. Cei mai afectaţi vor fi pensionarii, familiile cu venituri modeste şi oamenii din mediul rural. Traian Băsescu aruncă această criză în spatele celor săraci.
2. Traian Băsescu a cerut disponibilizarea a 20% din angajaţii din sistemul public. O astfel de măsură nu numai că produce efecte sociale considerabile, dar este greşită din punct de vedere economic. Lui Traian Băsescu nu-i pasă de cei care au familii de întreţinut şi rate de plătit.
3. 800.000 de oameni îşi pierd zilnic locurile de muncă. Creşterea şomajului a fost accelerată de criza politică declanşată şi întreţinută de Traian Băsescu. Traian Băsescu este aliatul şi nu inamicul şomajului.
2009-11-21 13:47:49 | Raporteaza
Si mie mi s-a parut Basescu a fi cel mai slab,sau poate doar cel mai slab pregatit.El chiar a participat la discutie?Antonescu a fost total pe dinafara si a fost chiar jenant,cand la desemnat reper moral pe Chirila.Deci in mod normal ar trebui sa votez cu Geoana.
2009-11-21 13:57:28 | Raporteaza
Urasc betivanii , mitocanii, mirlanii , circarii. Ar trebui alesi 2 presedinti:unul pentru a merge prin tirguri , la ziua prazului, a marmeladei , la bilciuri si unul pentru a reprezenta tara in exterior , un moderator. IN primul caz Basescuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
2009-11-21 14:23:55 | Raporteaza
hai sa fim serios d-le!! cum poti sa zici asta!!! a fost foarte slabut aseara.eu sunt pedelist de fel si in partid este o dictatura severa…. spre sa il schimbe pe baselul si din conducerea partidului!!!
2009-11-21 14:48:50 | Raporteaza
Presedinteel a vorbit concret despre fapte si cifre.In postura sa de presedinte in exercitiu stie exact cum stau lucrurile,are o situatie clara in fata lui,tocmai de aceea ii acord votul meu.Vreau sa-l vad in actiune,vreau sa-l vad presedintele judator care ne-a obisnuit a fi si vreau sa-si duca la implinire obiective propuse!
2009-11-21 14:59:21 | Raporteaza
Foarte slab aseara, Basescu nici macar nu a stiut ce sa spuna pentru avantajarea lui , Antonescu s-a facut de ras total :-j . Geoana mi s-a parut ok , sincer Geoana ar trebuii sa iasa presedinte . Eu votez cu Mircea Geoana . Ce atzi spune daca ne-am pune totzi sa schimbam presedintele , haideti toti la vot si sa-l votam pe Mircea Geoana . El ne v-a ajuta sa trecem peste rahatul asta in care ne-a bagat Basescu . MIRCEA GEOANA PRESEDINTE ! ! !
2009-11-21 17:00:33 | Raporteaza
Domnului Geoana nu pot decat sa I spun ca l felicti din tot sufletul pentru prestatia din seara cu pricina..a data dovada inca o data ca merita sa fie presedintele tarii, a dat dovada inca o data de multa diplomatie si mult tact..sunt sigura ca doar domnul Geoana poate sa readuca speranta zilei de maine..
2009-11-21 18:13:41 | Raporteaza
Domnul Geoana a dat dovada ca merita sa fie preseditnele tarii..Geoana este singurul care poate aduce tara asta pe fagasul cel bun..
2009-11-21 18:27:35 | Raporteaza
Da..nu a mai fost base cainele agresiv de acum 5 ani, in schimb a fost antonescu…si se pare ca asta place unora..dar cei ce au un pic de conoastere, o s al voteze pe domnul Geoana, pt ca Geoana este singurl care merita safie presedintele Roamaniei..
2009-11-21 18:30:40 | Raporteaza
Nu antonescu este speranta tarii..GEOANA ESTE SPERATAN TARII..nu se vede ca antonescu e varza..nu conoaste nici macar un gram de economie iar problemele importante ale tarii nu l privesc..chiorila e cert ca e la vale de mult timp.
2009-11-21 18:32:10 | Raporteaza
Da, Basescu a venit cu cifre clare..iar cel mai pertinent comentariu facut de Antonescu a fost ca discutiile nu se poarta in cifre? Nu dle Antonescu? Atunci in ce se poarta? In ironii de 2 bani?
2009-11-21 19:33:14 | Raporteaza
@ CT
Ha-ha-ha! Nu vă uitaţi că nu mai este, c-o fost…
Vai, domnule Teodorescu, abia aştept să scăpăm naibii de nebunia asta, să puteţi reveni cu textele dvs. frumoase şi consistente… Că m-am chiar săturat de atâta politică!!! Vreau (şi) literatură!!! Se poate???!!!
2009-11-21 19:56:25 | Raporteaza
gresit domnule teodorescu Geoana a castigat batalia
2009-11-21 20:03:18 | Raporteaza
cel mai castigat dintre toti a fost mircea geoana deoarece a avut un atitudine corespunzatoare unui preesedinte de stat. A respuns cu eleganta jignirilor aduse de ceilalti doi si de asemena a incercat pe cat posibil sa evite sa-i acuze pe ceilalti.. una peste alta mircea geoana a dovedit ca este merita sa fie presedinte
2009-11-21 20:15:03 | Raporteaza
crin antonescu a fost cel mai tare:)
2009-11-21 20:52:51 | Raporteaza
Sper ca prestatia din ultimele zile a lui Crin Antonescu sa fi fost un simplu derapaj datorat incrancenarii de a intra in turul doi.
L-a atacat din toate pozitiile pe Geoana insa acesta nu a cedat impulsului si s-a stapanit de la a-l jigni.
Imi doresc ca atitudinea lui Geoana sa fie o lectie pentru cei care intra in competitie.
Din pacate, Crin mai are de invatat. Chiar daca este de 20 de ani in politica nu are deloc experienta de conducator.
Nici Geoana nu avea experienta acum 5 ani insa a avut ocazia sa treaca prin 2 scrutinuri de alegeri interne, s-a tabacit in lupta cu Iliescu, Nastase, Mitrea , Oprescu, nu mai e “prostanacul” de care radea toata lumea.
A invatat ce inseamna trufia, ce inseamna umilinta, a luat si a dat lectii si acum e tocmai copt pentru a fi presedinte.
Haide Mircea!
Este pentru prima data d
2009-11-21 20:56:45 | Raporteaza
Cum construim România bunului-simţ: BUN-SIMT INSEAMNA SA NU ITI UITI PARINTII,SPUNETI NU VIOLENTEI,NU INCHIDETI OCHII LA FURTURI,REFUZATI MINCIUNA,NU INSTIGATI LA URA SI LA INTOLERANTA,NU VA MAI GRABITI SA VA IMBOGATITI PESTE NOAPTE,HAIDETI SA NE REZOLVAM PROBLEMELE CU TRECUTUL,
VORBITI UNII CU CEILALTI,MODELUL CORECT,
AJUTATI-I PE CEI DIN JURUL VOSTRU.
Asa ar trebui sa fie un roman cu bun-simt.
Uitati viitorul presedinte! Crin Antonescu!
2009-11-21 22:05:18 | Raporteaza
Avem nevoie de un om capabil sa se descurce cu aceste probleme.Avem nevioe de CRin .ne poate salva din probleme realizate de BASElu’.
2009-11-21 22:05:48 | Raporteaza
Antonescu spune adevarul , poate sa rezolve problemele Romaniei .Stie Crin mai multa politica decat baselu’ . E prea tare , base vrea sa faca referendumul numai sa se alature lumea de el , dar referendumul nici nu are ce cauta in structura Romaniei .Votez Crin
2009-11-21 22:06:11 | Raporteaza
Il admir , il sustin , il incurazej, il VOTEZ PE CRIN ANTONESCU
2009-11-21 22:06:44 | Raporteaza
Basescu ar trebui sa renunte deoarece din ce in ce se afunda in declaratii si in promisiuni…
2009-11-21 22:07:27 | Raporteaza
Eu cred ca Base s-a satiurat in parlament nu stie ce idei trasnite sa mai aduca in fata poporului.Avem nevoie de altcineva .Parerea mea este Crin poate rezolva situatia blocata a Romaniei.
2009-11-21 22:08:02 | Raporteaza
Basescu devine slab in atributiile lui , in sondaje , deja lumea este saturata de el , putem sa-l consideram codasul tarii .Eu m-am gandit la Crin joaca cinstit.
2009-11-21 22:08:56 | Raporteaza
Antonescu a fost cel mai tare si astfel ii urez Succes pentru MAINE!
2009-11-21 22:12:51 | Raporteaza
A c u m 20 de ani , in DECEMBRIE … pica un ****SESCU de la putere !
A z i , dupa 20 de ani, tot in DECEMBRIE va mai pica un **SESCU de la butoane !
D I X I T !
2009-11-23 01:25:13 | Raporteaza