RSS Feed

Caricatura unei natii: ”Un presedinte betiv, un premier pitic, o opozitie corupta…”

vezi toate articolele de
20 Mar 2010 la 12:48 99 comentarii 2668 vizualizari.

”Un președinte bețiv/ un premier pitic/ o opoziție coruptă/ și Parlament de nimic/ caricatura unei nații…” Astfel sună varianta upgradată a piesei ”Folclor” a celor de la Luna Amară. Aseară am ascultat pentru prima dată live noua versiune, într-un concert dintr-un pub clujean. E sinteza perfectă a săptămânii care se apropie de final, o săptămână bulversată până la îngrețoșare de stenogramele din cazul Voicu.

La trezire, am încercat să analizez, pe cât se poate la rece, dincolo de indignarea primară, imaginea României, așa cum reiese din acest dosar. Ce avem, ce ni se relevă din înregistrările DNA? Un Stat în care afacerile se desfășoară prin interpuși, având grijă ca profitul să ajungă în buzunarele cui trebuie, în care deciziile Justiției sunt luate la telefon, în care ”dreptatea” e de partea celor care dau mai mult, de partea ”cocotelor” care au cunoștințe mai bine plasate. În care sensurile cuvintelor sunt terfelite, pentru a păstra iluzia de legitimitate a intervențiilor de putere, până când habar nu mai ai ce e negru, ce e alb ori dacă mai există gri.

Nu, n-aș merge mai departe cu descrierea pentru că aș risca să mă enervez iar. Și nu mi-am propus asta într-o dimineață de sâmbătă. Dacă ar fi să însă să-i dau o definiție acestui sistem, i-aș spune Statul Suveică.

Ce este suveica? Acea piesă de lemn, de formă lunguiață, a războiului de țesut, care se strecoară cu rapiditate și agilitate printre firele urzelii, trăgând după ea firul de bătătură. Pentru a supraviețui într-un asemenea sistem, e necesar să-ți găsești o suveică și să te agăți de firul din urma ei. Desigur, pentru a ți se permite să te prinzi de fir, e necesar să cotizezi. Și cu fiecare cotizație, suveica-locomotivă devine mai mare, mai puternică, mai grasă, viteza ei crește. Iar cei care se țin de fir nu mai au cum să-și dea drumul, pentru că, la viteza atinsă, riscă să se dezintegreze. E ca și cum ți-ai desprinde bara de protecție dintr-un montagne russe și te-ai arunca în gol. Singurul lucru care le rămâne de făcut e să cotizeze mai mult și mai mult, îngrășând și dându-i forță suveicii.

Noi, cei care nu suntem agățați de o suveică, unde suntem în toată povestea asta? Păi nu suntem. Statul nu mai suntem noi, Statul suveică sunt ei. Pentru noi nu e loc pe războiul de țesut. Noi stăm pe margine, ne indignăm, ne revoltăm (dar în tăcere), apoi, la sfârșit de săptămână, ne retragem într-un pub și cântăm cu cei de la Luna Amară: ”Un președinte bețiv/ un premier pitic/ o opoziție coruptă/ și Parlament de nimic/ caricatura unei nații…”. Ne mai răcorim cu bere și, măcar pentru câteva ceasuri, ne iluzionăm la gândul că într-o zi am putea începe o altă Revoluție, una reală, nu ”cu voie” de la Moscova, Strasbourg ori Washington. Visăm că într-o zi vom pune mâna pe o foarfecă și o să începem să ne jucăm cu ea printre firele urzelii.

***

P.S. Nu, nu am o foarfecă la mine, dar pentru o sâmbătă, totuși, frumoasă vă propun o piesă a celor de la Luna Amară. ”Chihlimbar”, de pe albumul lansat anul trecut, ”Don t let your dreams fall asleep”. Și pentru că aseară Luna Amară a cântat, în premieră, și două piese de pe viitorul album, pe care Mihnea Blidariu mi-a spus că vor să-l lanseze în toamnă, o să revin cu amănunte ;) .

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!