RSS Feed

Cătălin Cioabă, interviu pentru blogul Istodor: “Desigur, filozofia e inutilitatea întruchipată”

vezi toate articolele de
28 Jul 2010 la 09:03 2 comentarii 1602 vizualizari.

Nu știu prin ce miracol mi-a dat interviu. Ne știm de ani de zile și cu toate astea nu-l cunosc deloc. E un tip al lui însuși, împărtășindu-se din filosofie, ceea ce e lucru rar azi. În cărțile de impresii de prin viața lui, Liiceanu îl pomenește studiind cu asiduitate Heidegger, Wittgenstein și alți grei cu care nu-mi voi bate capul niciodată. E contemporan cu noi, ăstia turbați, blogați și twiteri, el, un încetinitor al timpului. Uite-l cu mine la vorbe!

ce e filosofia pâna la urmă?

răspunsul la întrebarea asta diferă teribil de mult. Fiecare îl caută. A face filozofie înseamnă, printre altele, tocmai a te întreba … ce este filozofia. Pare nefiresc, dar nu e chiar aşa.

Căci şi atunci când nu „faci filozofie“, când exişti pur şi simplu, tot ajungi să-ţi pui, subliminal, întrebări de genul ăsta. Cauţi să dai un înţeles al tău lumii. Filozofia e „practicată“ de fiecare om care, sub o formă sau alta (nu contează care) caută să înţeleagă de ce trăieşte.

ajută ea cuiva ?

nu te ajută numai pe tine, care ai ajuns la un moment, să zicem, să înţelegi cîte ceva. Minunăţia este că de îndată ce ai ajuns la un înţeles, acesta devine un bun comun, toţi ceilalţi au de profitat. Asta e totul. Fiindcă înţelesul acesta este unic, nimeni în afară de tine nu-l mai poate produce. Ceea ce ne leagă pe noi oamenii este tocmai unicitatea fiecăruia.

te ajuta ea să traversezi strada, să ai cont pe twitter, să te bucuri că nu
minţi?

Desigur, filozofia e inutilitatea întruchipată. Nu te ajută „practic“ la nimic, nu ţine de foame sau de frig, ba tocmai dimpotrivă, te cam face uneori să suferi de foame sau de frig. Îndrăznesc să spun şi că nu te face cu nimic mai deştept.
Însă ceva tot face. Te face capabil, de îndată ce ţi-ai pus „problemele ultime“ (fără să le şi rezolvi, binenţeles) să faci gesturile curente cu un plus de eficacitate. Problemele curente se rezolvă mai bine atunci când ţi-ai pus deja „problemele ultime“, cele … nerezolvabile.

unde greşeşte Kant?

undeva totuşi „greşeşte“. Cine gândeşte în stil mare, şi greşeşte în stil mare, spune undeva Heidegger. Dar „a greşi“ înseamnă aici cu totul altceva decât de obicei. Înseamnă … a nu reuşi să sări peste propria umbră, deşi încerci asta. Fiecare filozof greşeşte, fiindcă încearcă saltul peste propria-i umbră.

unde greşeşte Heidegger?

nu contează unde, contează că şi-a dat seama cât de mult înseamnă greşeala pentru filozof. Ca să te porneşti să înţelegi lucrurile pe cont propriu, îţi trebuie, cum spune el, „curajul de a greşi“. Dacă nu ai asta, nu poţi muta lucrurile din loc. Şi, lucru neobişnuit, acest filozof a făcut de la un moment încolo dat mult tapaj de greşelile proprii, pe care a ţinut să le prezinte drept simptomatice, exemplare, demne de urmat.

în ce lume shopenhauriană trăim şi nu ne dăm seama?

nu cred în scenariul că ar exista mereu o lume exterioară despre care habar n-avem cum arată de fapt. E drept, filozofia a crezut o vreme asta, de la Descartes încoace (care pornea, nu ştiu de ce, de la ideea că un demon vrea cu tot dinadinsul să-l înşele). Dar, până la urmă a lăsat-o mai moale, dându-şi seama că e scandalos să te îndoieşti până în pânzele albe de aşa-zisa „lume exterioară“, din care fac parte o seamă de lucruri de care pur şi simplu nu te poţi îndoi că există: pantofii pe care îi încalţi, furculiţa cu care mănânci.
Ultima carte scrisă de Wittgenstein se numeşte Despre certitudine şi ea arată că există o sumedenie de lucruri certe, chiar pentru cel care practică îndoiala absolută.


care-s valorile tale? de ce-i nevoie de valori în lumea asta tâmpită?

valorile nu prea sunt valori dacă nu „participi“ la ele. Ele nu există „în sine“, ci sunt ale tale, ale mele. Trebuie să le „împărtăşim“. Pe de altă parte, nu oricare lucru care ne place mai multora înseamnă cu adevărat ceva. Valorile sunt confundate adesea în lumea noastră cu evenimentele mondene, la care chiar dacă participăm mai mulţi, nu prea avem ce ne „împărtăşi“. De aceea lumea noastră e „tâmpită“, fiindcă mizăm pe lucruri care nu ne leagă cu adevărat.

Cum eşti tu? Ce-ai în cap?

„Pentru filozofi, arta cea mai mare este de a nu ajunge să se ocupe cu
întrebări care nu îi privesc“, spune la un moment dat Wittgenstein. Cred că nu prea e cazul să-mi bat capul cu mine însumi, dacă am sau nu ceva în cap. Oricum, am motive să nu mă cred prea deştept.

Ai vrea sa fii un altul?

Nu, n-am nici un motiv, absolut nici unul, să vreau aşa ceva.

Crezi în extratereştrii? De ce?

Nu, cred în îngeri.

Crezi în superstiţii?

Consider superstiţiile o prostie, tocmai eu însumi sunt, în multe privinţe, superstiţios.

Cum înţelegi criza ?

Ca pe o trezire la realitate. De aceea nu mă sperie deloc, o găsesc pe deplin îndreptăţită şi chiar binevenită, înlăturând alte rele mai mari.

Încălzirea globală există?

Da şi nu. Ea este doar o ipoteză ştiinţifică, iar ca filozof trebuie să spun asta. Pe de altă parte, e una solid întemeiată şi cam sumbră, aşa încât nu trebuie să ne lase indiferenţi.

Ce facem cu filosofia românească?

As spune că nu există „filozofie românească“, ci există câţiva „filozofi români“. Unii dintre ei de primă mână.

Ca să existe „filozofie românească“, ar trebui să fim mult mai „receptivi“ cu aceşti gânditori. Să ştim să-i cântărim critic în studii serioase, să-i confruntăm permanent cu cei din afară, să dialogăm permanent cu ei. Or, cred că deocamdată nu se întâmplă aşa ceva.

Ce te-a format ?

Cărţile, bineînţeles. Cele pe care le-am citit, apoi cele pe care le-am tradus şi, de asemenea, cele pe care le-am scris. Şi totuşi, câţiva oameni pe care i-am cunoscut au însemnat mai mult decât orice carte.

De ce e important să traduci ? Nu e mai bine să scrii ce îţi trece ţie prin minte ?

La noi în cultură există o vorbă veche: „Traducerile nu fac o literatură“. Dar dacă mă uit de pildă într-o bibliotecă germană şi văd cât de mult au tradus din engleză sau franceză, îmi dau seama că asta e o condiţie pentru o cultură care are „suflu“. De aceea aş spune: „Traducerile fac o literatură“.

Ce înţelegi din lumea postmodernă ? E util internetul ?

Nu înţeleg prea multe, recunosc. Îmi dau seama doar că lucrurile s-au „complicat“, de vreme ce nu prea mai putem trăi, de pildă, fără internet. Că e util, asta da. Însă ne predispune la multe inutilităţi. Vine o vreme în viaţa fiecăruia când e silit să le facă inventarul.

A devenit viaţa mai greu de suportat cu atâta tehnică în jur?

E adevărat, a devenit mai antipatică. Mai fără farmec. Dar tehnica e şi o provocare, n-a venit întâmplător peste noi. Ne vom plictisi poate la un moment dat să scriem pe bloguri şi să devorăm YouTube, iar atunci vom redescoperi energia noastră vitală, pe care de bună seamă că am pierdut-o de vreme ce şi un simplu „clic“ cu mouse-ul a devenit obositor.

Cât crezi că va mai dura pământul ? Ne vom muta pe o altă planetă ?

Depinde cum măsurăm timpul. Îl măsurăm, de ceva vreme, cu unităţi de măsură din ce în ce mai mici. De fapt îl măsurăm cu graba noastră. Aproape la tot ce se întâmplă avem acces „în timp real“, numai că asta face ca prezentul în care trăim să aibă mai multă irealitate. Înaintăm către un fel de microcosmos, secundele ne par eternităţi atunci când, de pildă, aşteptăm să se încarce o pagină web. Într-un astfel de context, e de-a dreptul inutil să faci profeţii.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!