RSS Feed

Cazul Vadim Tudor: Gura păcătosului adevăr zice

vezi toate articolele de
05 Jan 2011 la 18:24 50 comentarii 4009 vizualizari.

Pe cât am putut, am încercat să evit știrile și dezbaterile legate de scandalul evacuării PRM din sediul pe care îl deține ilegal. O evitarea totală a fost, însă, imposibilă. Chiar dacă ții închis televizorul, chiar dacă eviți primele pagini ale ziarelor scrise, pe orice site de știri pe care ai fi intrat, relatările despre incident curgeau în neștire. Nu s-a inventat încă masca antigaz care să te apere de mizeria și duhoarea emanată de acest personaj.

Dincolo însă de injurii și delirul verbal al eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, o afirmație a acestuia conține un trist și cinic adevăr. ”Cine ești tu fă, proasto, eu am făcut legi în țara asta!”, i-a urlat tribunul în față executorului judecătoresc.

Iar acest lucru nu poate fi contestat: Vadim Tudor chiar a făcut legi în România. El și alții ca el. Iar acest lucru se vede. Când procesul legislativ e pe mâinile unor oameni precum Vadim nu are sens să ne mirăm că țara asta a ajuns în situația în care a ajuns.

Mai mult, chiar dacă nu reușesc să-l egaleze nici pe departe în mizeria limbajului pe Vadim Tudor, acesta nu e singurul parlamentar care gândește că a făcut legi în țara asta, însă legi aplicabile doar altora, nu și lor înșile. Iar această mentalitate s-a manifestat, timp de 20 de ani, nu doar în domeniul normelor penale. Cu siguranță altfel ar fi arătat și educația, și sănătatea, și transporturile, și agricultura, și multe alte domenii, dacă majoritatea parlamentarilor ar fi simțit direct, pe propria piele, efectele legilor pe care le-au adoptat. Dacă nu ar fi avut posibilitatea să-și trimită copiii la studii în străinătate, dacă ar fi fost obligați să se trateze (ei și familia lor) exclusiv în spitalele românești, dacă nu le-ar fi fost decontate călătoriile cu avionul și ar fi circulat zi de zi pe șoselele patriei, dacă și-ar fi făcut toate concediile doar în România, dacă ar fi fost nevoiți să consume exclusiv produse autohtone.

Poate că, unora, asemenea obligații li se par discriminatorii. Ținând cont însă că opțiunea de a candida este voluntară și facultativă, discriminarea dispare. Dacă vrei să-ți asumi responsabilitatea legislativă, trebuie să-ți asumi personal și consecințele și efectele legilor pe care le votezi. Cât timp legile pe care le adopți nu produc efecte și asupra ta, responsabilizarea parlamentarilor români este, practic, imposibilă. Iar sensul urletelor demente ale lui Vadim Tudor, capătă o cu totul altă interpretare. Ceva în genul: ”Bă, noi am făcut legi în țara asta! Pentru proștii de voi, nu pentru noi!”.

***

P.S. O întrebare retorică: credeți că Vadim Tudor va răspunde penal pentru ultrajul comis ieri?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


50 comments
  • 1

    Eu cred ca se va ajunge macar la tribunal. Mai departe stie justitia independenta. Dar oricum ar iesi tot Basescu e de vina: si daca scapa si daca intra macar 6 luni la mititica. Daca scapa scapa pentru ca lui Basescu ii e frica de dezvaluirile incendiare, daca il baga il baga pentru ca vrea sa ii inchida gura tot legat de dezvaluirile incendiare. Dupa cum vezi circul este garantat. Intrebare: Realitatea cat mai sustine (am zis sutine, nu prezinta) grobianismul incredibil al acestui gunoi? Asta e intrebarea.

  • 2

    Absolut deacord cu articolul shi cu comentariu dl Gogu.Parca a scapat din ospiciu

    Ariciul
    2011-01-05 18:55:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @ Gotiu si altii ca voi

    Nu inteleg ce aveti toti cu Vadim. Omul ala a fost votat!!!!!!!! Daca ai ceva cu cineva, afla exact cine l-a votat si fa-l pe ala albie de porci. Vadim e doar o maimuta care joaca cum i se canta (in struna, de popor si de televiziuni). Din tot circul asta cei mai jegosi sunt redactorii mass-media si votantii. Dupa aia Vadim.

    Daca nu-ti place de Vadim iesi in strada si spune ca vrei monarhie sau dictatura. Sau macar ca nu orice dobitoc semianalfabet are dreptul sa voteze. Daca nu faci asta nu arati altceva decat ca esti de pe alta planeta.

    Cu respect!

    radu fefceac
    2011-01-05 19:08:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Ganditiva ce impresie are strainatatea despre o tara in care un asa zis politician foloseste un asemenea limbaj si teatru..

  • 5

    @ autorul: Hmmm… e corecta toata afirmatia: ”Cine ești tu fă, PROASTO, eu am făcut legi în țara asta!”? Sau doar partea cu “eu am făcut legi în țara asta!”. Pentru ca e o mare diferenta…
    Si oricum Vadim nu a facut nici o lege singur (din cate stiu, nici macar nu exista o intiativa importanta a lui care sa fi fost adoptata)…singur facea legi taticul lui – Ceausescu.

    jabelino
    2011-01-05 19:28:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @ Dan

    vezi #3

    Noi l-am trimis pe Vadim in parlamentul european, nu s-a dus el singur. Nu-ti convine, iesi in strada, daca nu taci si inghite. Mi se pare de-a dreptul stupid sa te iei de Vadim. Nu e ca si cum s-ar fi prefacut a fi un politician model si dupa aia si-a dat arama pe fata. Oamenii au votat in completa cunostinta de cauza. Du-te si bate-le obrazul fiecaruia in parte. Fa ceva daca intr-adevar te deranjeaza. Daca nu, inseamna ca-ti place.

    radu fefceac
    2011-01-05 19:32:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Dilema lui Vadim e asta: la puscarie sau la balamuc? La racoare sau la dushuri reci? Omul este evident dus cu pluta. Iar mandatul lui de europarlamentar face parte din triunghiul cu care new mandrim in Europa: Vadim-EBA-Jiji. Bravos natziune!

    dana43
    2011-01-05 19:53:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    nebun tot nebun ramane, indiferent ce vorbeste sau face
    asta e………..

    resenatorul
    2011-01-05 19:55:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Aiureli … Vadim trateaza egal legea precum Elena Udrea care nu a vrut sa dea seama ce a facut cu banii nostri in fata Parlamentului sau ca Basescu sau Nastase care se ascund dupa functii sa nu dea seama de hotiile facute. Deci cei de o teapa s-au adunat in partidele capitaliste. Ce ma uimeste e ca mai exista unii care pot crede ca are ceva in comun Vadim Tudor cu Ceausescu. Între Ceausescu si actuala clasa politica capitalista nu exista nici o similitudine! Mai cinstit decat Ceausescu nu a fost nici macar unul de dupa 1989 care ne-au condus din diferite functii! E rau ca dupa 21 de ani Ceusescu ramane cel mai mare presedinte al RO! Din pacate, mi-as fi dorit sa avem calea Chinei , dar noi am ales-o pe a statului distrus de hoti ca in orice republica bananiera

    Comunistul
    2011-01-05 20:28:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Exceptind faptul ca legile sunt aprobate de Parlament la initiative, care e rostul “scrierii”?
    Ca asta cu initiativele si legislativu’ o stiam de mult… aaaa… Vadim ! Neinteresant, nereprezentativ…poate in Ferentari, dar si in Ferentari ti-e rusine cu un Renault si au pretentii mai mari…deja.

    NR Crisana
    2011-01-05 20:56:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @NR Crisana:Totusi, mai comentez si eu pentru audienta dvs. pe site… sunteti atipic sau …mai bine renunt.

    NR Crisana
    2011-01-05 20:57:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    Sper ca da. Ar fi si momentul. Pe mine ma mira de ce nu l-au luat pe sus cu mascati. Pana la urma, ceea ce a facut el a fost o demonstratie de impralitate si o acoperire cu functia, folosita de multi incompetenti. Expresia: “Ba, sti cine-s io, ba?”, “Un nimeni cu functie bugetara!”. Dar no, asa ii cu astia de extrema dreapta, sau mai bine zis protocronisti cu origini sanatoase in ceausism.

    Nickmann
    2011-01-05 21:25:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    domnule gotiu…………………….sper ca da.sa raspunda penal .

    lucaman
    2011-01-05 21:49:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    Vadim nu e un caz, e o plaga.
    Un caz e alianta PNL+PC.
    Se va legaliza la trebonal si va avea urmasi repetenti si securisti.

    Cănuţă
    2011-01-05 22:07:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    jenant…am lucrat in educatie pentru 18 ani-titular… si am ales drumul strainatatii…pt.niste amarati de bani.iubesc romania si poporul meu(cand m-am intors acasa-in vacanta-am oprit masina,am coborat,am ingenunchiat si am sarutat pamantul…fata mea mi-a spus ca sunt nebun…intr-o zi ma va intelege),dar…nu vorbim de vadim sau iliescu…clasa politica nu exista!!!puscariile sunt pline de hotii care au furat o paine sau un ou…cei care”prind” boul trebuie doar sa-l manance si sa se gandeasca unde-l vor gasi pe urmatorul.pacat!!!avem o sumedenie de valori,capete luminate,tehnocrati…stau pe tusa pt ca scaunele sunt prinse din 1989 de aceleasi personaje pe toata viata…si vor fi lasate drept mostenire urmasilor-urmasilor-urmasilor “familiilor” lor. asta e “legea” in romania noastra!

    adrian
    2011-01-05 23:05:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    misule,acu vreo saptamina-n urma banai in draci si stergeai comentarii la foc automat,pentru ca nu erau la subiect.
    se pare,ori c-ai obosit ,ori ca berica cea sfinta e okiul dracului.

    silviu petcu
    2011-01-06 00:11:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @silviu petcu:

    nu mi-am propus sa fac de straja la blog impotriva injuraturilor sau a comentariilor care nu au legatura cu subiectul; cand intru insa, le mai raresc – oricum, si la articolul asta, pana l-ai citit ai fost deja scutit de multe injuraturi ori posturi fara vreo legatura ;)

  • 18

    @misu gotiu.
    mersi,m-am linistit acu.
    m-am speriat degeaba.
    keep up the good work!

    silviu petcu
    2011-01-06 00:29:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    @Comunistul: pe vremuri,la stadionul giulesti puteai citi : nici o zi fara peste oceanic…..din cate observ,pentru “comunisti” e valabil :nici o zi fara ELENA UDREA, indiferent de subiect….valabil si OANEI STANCU si “altor boabe”,ca sa folosesc o expresie de pe timpul “cotelor”,colectate de comunisti,pentru fratii cioloveci….asa ca mai comunistule,ce are elena udrea cu subiectul v.c tudor ?!?!?!

    pescarul
    2011-01-06 00:50:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    “ce are elena udrea cu subiectul v.c tudor ?!?!?!”

    Are, PR. Advertising. Marketing. Promotion. Sa nu-mi spui ca tu ai crezut ca vox sau alte trusturi media se ocupa cu altceva.

    amator
    2011-01-06 02:47:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    “Iar acest lucru nu poate fi contestat: Vadim Tudor chiar a făcut legi în România. El și alții ca el. Iar acest lucru se vede. Când procesul legislativ e pe mâinile unor oameni precum Vadim nu are sens să ne mirăm că țara asta a ajuns în situația în care a ajuns.”

    De 6 ani “procesul legislativ” consta in ordonantze de urgentza ale guvernului, in asumarea raspunderii si in promulgarea legilor de catre Basescu.

    procesul legislativ
    2011-01-06 02:51:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Pentru majoritatea romanilor circul respectiv nu a depasit acest stadiu , au scrasnit din dinti , l-au injurat pe Basescu si i-au tinut pumnii lui Vadim desi stiau ca nu are dreptate . Pentru strainii nefamiliarizati cu circul autohton , episodul a avut o alta semnificatie . Ei au ramas cu convingerea ca Romania ramane tara haosului legislativ , tara abuzurilor , tara rafuielilor politice . Ceva foarte adevarat de altfel !

    pandele
    2011-01-06 03:29:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Combinat cu pretul carburantilor raportat la nivelul salariilor intr-o tzara care are petrol, combinat cu Bechtel si cu Mittal si cu Alro si cu Electrica Italiana, e o tzara excelenta pentru “investitori”. Romania este perfecta -pentru ei- exact asa cum este. Si crede-ma ca au investit foarte mult in partea aia pe care o descrii tu.

    paladene
    2011-01-06 03:47:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Da, cred ca se va ajunge la condamnarea ferma a lui Vadim, fara suspendare. In toata afacerea asta exista o explicatie, zic eu destul de logica si de evidenta: Basescu, caruia Vadim i-a varsat camioane de laturi in cap de-a lungul timpului, si-a jurat in barba sa se razbune. A asteptat momentul potrivit si l-a pocnit. Inclin sa cred ca Basescu a gandit in detaliu scena. Se stie ca Vadim are un comportament violent (amintiti-va scena balconului, cu Vadim versus Plesu si Patapievici…) si pe asta a si mizat autorul scenariului. Foarte probabil ca politistii si executorul judecatoresc s-au lasat injurati si injositi tocmai ca sa existe o acuzatie serioasa la dosar, aceea de ultraj. Pentru calomnii si injurii, Vadim are zeci de procese si niciunul nu l-a scos in afara vietii politice. Ultrajul e insa altceva. Daca urmarirea penala se finalizeaza cu inchisoare, Vadim e terminat definitiv, ca si micul lui imperiu mass-media. PRM se va destrama, ziarele isi vor inceta aparitia, peremistii vor migra catre alte partide, iar la iesirea din puscarie, Vadim nu va mai reprezenta un pericol pentru nimeni.

  • 25

    @ Jim
    LOL!
    Paranoia in toata splendoarea ei!

    Gicu Maracine
    2011-01-06 08:45:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    ma mira din ce in ce mai mult gandirea noastra a romanilor.continuam sa vedem intotdeauna conspiratii.ma doare ca se foloseste atata energie pe chestiuni ce nu au nici o valoare.ce crede cineva ca acest personaj cvt are valoare?zero absolut.da a facut legi-legea lui si vinovati suntem noi ca i-am permis.normal cand in drum vezi o balega o ocolesti si mergi inainte dar noi ne-am oprit si am privit-o ca si cum era cine stie ce lucru important.acum il avem in toat grandoarea lui reprezentantul romanilor in parlamentul european.ar trebui politicienii sa dea inca o lege prin care alaturi defostii securisti sa fie inclusi si nebunii.

  • 27

    Au ramas foarte putini oameni care inca mai sustin regimul Basescian,se vede clar ca acest articol a fost scris de unul de-al lui.

  • 28

    Domnilor,
    toată afacerea se va termina cu o nouă alegere a lui CVT la mai ştiu eu ce funcţie.
    Pe modelul Becali şi Diaconescu.
    La opinia publică românească scandalul şi Parchetul aduce voturi pe motiv că respectivii sunt “persecutaţi politic”
    Aşa că să ne aşteptăm la ce e mai rău

  • 29

    @adrian: Ai sarutat pamantul….Hm!Si eu sunt departe dar nu ma-s mai intoarce nici mort.Cat despre sarutat pamantul….
    P.S.Corect, articolul se referea la Vadim dar m-a frapat chestia cu sarutul.

  • 30

    @uzum: M-as, viteza bat-o vina!

  • 31

    De data asta i-a vazut tara adevarata fata de mitocan. Nu multi stiau ce mizerii a putut sa scrie omul asta despre majoritatea politicienilor si ziaristilor care au indraznit sa il contrazica. Acum stie toata lumea. Nu o sa fie martirizat de nimeni.Daca se organizeaza maine alegeri o sa fie votat de sub 10000 de oameni. S-a terminat in sfarsit cu maimutoiul asta comunist.

  • 32

    Vadim presedinte!!!!!! mai bine cu nebunii decat cu hotii

    silvio
    2011-01-06 12:33:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    la ora la care scriu acest comentariu, articolul lui Gotiu are 14680 de citiri, iar cel mai apropiat are 7094 de citiri. Cand o mai vedea Gotiu atatea view-uri? Never ever. Tot taticu’ Vadim te ridica, vezi…?

  • 34

    Este, de departe, cel mai bun articol pe care l-am citit pana acum (si nu ma refer doar la anul acesta !)
    Felicitari !
    In rest, ce mai conteaza intrebarea din final ?!
    Deocamdata a fost judecat si condamnat admirabil ( si nu numai Vadim!) prin acest excelent articol ;-)

    Radu Humor
    2011-01-06 12:55:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    Raspuns onomatopeic la P.S.:NTz!(Scuze, n-am diacritice.)

  • 36

    V.C. tudor,nebun de legat.Ramane acum ce vrea legea:…..
    Si in doua temniti large, cu de-a sila sa mi-l bagi
    Sa dam foc la puscarie si la casa de nebuni…

  • 37

    cu de-a sila sa-i aduni
    sa dai foc la puscarie
    si la casa de nebuni ….
    Vedeti ca puteti fi invinuit de instigare piromanica la Casa Poporului ;-)

    Radu Humor
    2011-01-06 13:44:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    ESTI BASIST ? SIMTI CA POTI FACE CEVA UTIL PENTRU PATRIE ?
    TE ASTEPTAM IN OSTIREA PENTRU SCHENGEN ! NU EZITA !
    basarica.wordpr../

    P.S. Ai o pagina intreaga cu articole, cavaleri si domnite !

  • 39

    @radu fefceac:

    ….Mare adevar grait-ai Radule !!!!!!!!!!

    Romanul
    2011-01-06 14:28:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    @silvio:

    Asa e Silvio, ca la nebunie ajungi cand simti cum traiesti in patria Hotomanilor !!

    ….sau cand iti mai pasa si de cel de langa tine ….ceea ce se straduiesc cei de sus- politichianistii din portocala romanica- sa ne rupa de cel de langa noi, ma refer la clasele socio-profesionale, nu doar la vecinul de apartament sau casa…

    Romanul
    2011-01-06 14:32:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    @Romanul: Adicatelea cand e vorba de mandatul europarlamentar al Tribunului, l-a pus 5% din popor acolo si trebuie dus mandatul pana la capat. La Zeus nu se mai aplica chestiunea ca asta nu a avut decat 51%…Ca imi vine acum sa spun bancul cu “rata”…Cum?…Nu il stii?
    “rata-i dracu de idioti!”

    Europeanul
    2011-01-06 14:41:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 42

    oare cum se simte marcu tudor,fratele,la spital; sper sa-si revina la “normal” cat ma repede…

    grijuliul
    2011-01-06 16:24:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    buletinul meteo pentru 7 ian. : va bate “vantu” din directia tribunalului inspre spitalul de urgenta….ce sa-i faci,inima e de vina…

  • 44

    @silvio: Ai dreptate,trebuie si niste nebuni la putere.Dupa ce astia ne-au buzunarit ne mai trebuie si cineva sa ne dea in cap!Abia atunci vom putea spune ca revolutia (?) din 1989 si-a atins scopurile si ca s-a terminat.Pana atunci vom fi intr-o vesnica tranzitie.

    sase sase
    2011-01-06 16:55:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    Domnule nu zic ca nu reusesti sa prostesti pe multi,dar nu pe toti!
    …pentru ca ai incercat sa bagi in aceeasi oala pe toti politicienii,dar te-ai impotmolit!
    Vadim Tudor nu este un politician ,ci un caz patologic si penal!

  • 46

    sau, ca o parafrazare a titlului:Gura dementului prostii vorbeste!Era mai realist!

  • 47

    Vadim a facut legi (un nebun votat de nebuni ,analfabeti si idioti )dar sa nu uitam PSD istule ca si tu faci …presa!Sa nu uitam ca Vadim este inventia pretenarului tau Iliescu pentru a fi asmutit impotriva Domnilor Coposu si Ratiu . Inventia nenorocita a facut apoi adepti si pui….printre care si tu -PSD istule.Baga o juma de cognac si cinci pupe pe curu lu Ponta ca asa -ti sta bine

    ardelenu
    2011-01-06 23:41:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    @B.B: Gotiu are nr ala de vizualizari pe TOATE articolele. Pe asta are in mom. asta vreo 3500

    clujeanul
    2011-01-07 06:27:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    Despre TIBUN : e asa de fraier ca nici nu-si da seama ca lumea ii zice TRIBUN la misto…
    n:b:vorbesc de lumea normala
    Despre poesiile TRIBUN-ului : le scrie pentru el…placere personala…(?),nu stiu,poate le vinde prin partid pe la el…

  • 50

    Cred ca e mort acest articol insa nu pot sa nu imi exprim greata si scarba fata de acest ‘om politic’.
    Un mizerabil galagios cu atitudine de mahala.
    Sustin descrierea lui B.Lucaciu – …curcan.
    Din pacate opinia publica e fragmentata de curentele media si forta civica ce ar putea arunca la lada de gunoi a istoriei acest exemplar este mult prea oupata cu facebook, vplay, youtube si alte aplicatii de umplut vremea pe internet.
    Pentru cei tineri:
    Acum e momentul vostru – atitudinea voastra croieste viitorul!
    Exemplare gaunoase ca vadim au ajuns unde se vede prin atitudine si va reprezinta.
    Ia uitati-va bine la el… va identificati? Daca da, nu mai avem nici o sansa.
    Daca nu, puneti mana de luptati pentru drepturile voastre ca nu o sa vi le dea de mila vadim sau becali.
    Viva la Revolucion!

    baubau
    2012-04-17 23:31:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!