RSS Feed

Cazul Voiculescu și construcția de autostrăzi

vezi toate articolele de
11 Mar 2011 la 11:08 61 comentarii 1637 vizualizari.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât prin decizie definitivă și irevocabilă că vicepreședintele Senatului, Dan Voiculescu a fost colaborator al Securității. Hotărârea nu are efecte practice deoarece nici lucrătorilor, nici colaboratorilor Securității, nici foştilor lideri comunişti nu le este interzis să ocupe funcții publice. Singura problemă ce ar putea apărea este declarația pe proprie-răspundere privind (ne)colaborarea cu Securitatea pe care este obligat să o dea fiecare parlamentar. Dacă un deputat sau senator declară că nu a colaborat cu Securitatea, iar CNSAS dovedește în instanță că a minţit, declarația devine fals în acte publice și poate declanșa urmărirea penală. Se pare însă că Dan Voiculescu a fost prudent şi la începutul legislaturii 2008-2012  a menţionat că se afla în proces cu CNSAS pe această temă. Deci și din acest punct de vedere, lucrurile sunt aproape de punct.

De ce insistă însă Dan Voiculescu să ajungă la CEDO? De ce lideri PDL de calibru mai mare sau mai mic s-au aliniat disciplinați în poligon lovind în rafale PNL, aliat al Partidului Conservator fondat de Dan Voiculescu? De ce ne privește cazul Voiculescu?

În aceste zile discutăm inevitabil despre penuria de cartofi provocată de un „agent” (patogen) străin sau despre prețul nepermis de mare al combustibililor din cauza unor „vânduți” din interior sau despre acuzaţiile marxist-leniniste ale guvernului că sindicatele şi patronatele nu s-ar fi putut înţelege niciodată asupra Codului Muncii (sunt doar duşmani de clasă…sic!) aşa că a fost nevoit să treacă peste Parlament printr-o a unsprezecea asumare a răspunderii. Sau discutăm periodic despre cei câţiva kilometri de drum inauguraţi în ceremonii cu panglici şi foarfeci ca pe vremea Împuşcatului. Dar undeva înăuntru, între ştirile momentului şi reflexele condiţionate de dictatură şi şlefuite de frustrările tranziţiei, se ştie că mai e ceva. Mai e ceva.

Acest ceva – care doare, enervează, plictiseşte, stârneşte dispreţ, ridicări din umeri sau amintiri amare  – este ştiinţa fiecăruia dintre noi că în sânul acestei naţiuni s-a petrecut nu demult ceva grav. Ceva grav de tot, care deşi a trecut, a lăsat urme atât de adânci încât nici până în ziua de azi nu am încetat să ne urâm. Ne urâm între noi și ne urâm conducătorii.

Între 1945 şi 1989 în România a fost război civil. Elitele modernizării, în plină fervoare, după aproape 100 de ani de apropiere de vest, au fost înlocuite cu altele, cu impostori. Ţara, după cum spune Neagu Djurava, şi spun şi alţii în limbaj mai elevat, a fost întoarsă pe dos. Și ca fie posibil acest lucru, au fost omorâţi oameni. Mulți oameni. La început direct, cu un glonţ în cap şi fără judecată, cum confirmă şi deshumările de prin sate şi păduri din ultimii ani, apoi prin foame, frig şi control. Ce și cât mănânci, la ce oră faci baie (când dau ei apă caldă), cât timp liber îți poți permite (cât îți lasă ei de la statul la cozi), ce citești, cu cine vorbești și cu cine nu, în ce oraș lucrezi, câți copii să ai, regimul comunist din România a controlat şi a urmărit tot. În arhivele CNSAS de la Popeşti-Leordeni se găseşte inclusiv o serie de dosare despre cei care nu făcuseră nimic. Duşmanul putea răsări de oriunde, inclusiv din rândul celor cu „origine sănătoasă”. Frică generalizată. Control total. Suspiciune, încrîncenare şi obidă. Oamenii putrezeau de vii.

Cu unele excepţii. Cei care exercitau controlul şi cei în beneficiul cărora se exercita controlul. Cu alte cuvinte, lucrătorii Securitaţii, liderii Partidului Comunist și colaboratorii lor. Ei aveau acces la resurse: nu duceau lipsă de hrană, aveau acces la vacanțe de bună calitate, puteau pleca în străinătate și mai ales aveau voie să înțeleagă cum funcționează societățile libere. Mai presus de orice, creierele lor aveau voie să funcționeze.

Acești oameni sunt cei care au furat startul în anii 90. Sunt cei care știau ce sunt banii, știau ce înseamnă să faci profit, știau ce înseamnă concurența, știau ce înseamnă informația, ştiau cum să folosească uneltele capitalismului. Și în mod instinctiv s-au bazat unii pe alții, în reţea. Ceilalți, cei mulţi, aveau nevoie de timp să înțeleagă ce se întâmplă, să învețe, să depășească infecția sărăciei și a urii în care îi aruncase propaganda, să capete încredere ca să se poată asocia. Ecuația tranziției româneşti are, deoparte, expertiza și solidaritatea complicilor, iar de partea cealaltă, ignoranța și dezbinarea victimelor.

Acum, după 20 de ani, stăm și ne uităm unii la alții. La ce bun să te mai gândești la ce a fost rău? N-a spus el, Churchill că dacă deschidem lupta între trecut și prezent o să constatăm că rămânem fără viitor? N-a explicat Margaret Thatcher, cea care alături de Roland Reagan și de papa Karol Woityla, a venit de hac comunismului, că radicalismul moral este deseori contraproductiv? Nu spune Filocalia să nu-ți judeci aproapele, iar noi românii ne dăm 80% ortodocși? Și-atunci?

A răspuns un expert occidental în diavol, Denis de Rougemont, după ororile celui de-al doilea război mondial: „răul descris ca atare încetează să mai fie diabolic; el mai poate distruge, ucide sau tortura, dar şi-a pierdut puterea de a seduce şi de a denatura”. Binele definit ca bine și răul definit ca rău ajută lumea  să-şi revină.

Să fim deci lucizi. Nici lustraţia, nici vreo prevedere care i-ar scoate din Parlament pe cei ca Dan Voiculescu nu au șanse să fie adoptate. Dar adevărul despre călăi şi victime trebuie spus din cel puţin două motive pragmatice:

1.Victimele abuzurilor directe trebuie să primească satisfacţia legii, în primul rând pentru ele, dar mai ales pentru noi: avem nevoie ca sentimentul de dreptate să se reinstaureze în ţară. Nici pufuleți nu poți să vinzi dacă nu există reguli pe care să le respecte toți, darămite să construiești drumuri, poduri sau piețe de capital.

2. Dubla măsură şi jumătăţile de adevăr, adică înşelătoria pe tema comunismului, nu trebuie să mai aibă rezultate electorale. Lupta între foşti de toate felurile împiedică apariţia şi ascensiunea liderilor politici autentici şi deci a soluţiilor concrete pentru problemele actuale. Vorba unui ţăran în piaţă a doua zi după prezidenţialele din 2009: „De ce să mă duc la vot, domniţă? A candidat Securitatea împotriva Partidului Comunist. Pe cine să aleg şi de ce?!”.

Tot în 2009 BBC World Service a înregistrat în România un documentar despre moştenitorii regimului comunist după douăzeci de ani. Între multe interviuri, documentarul (rezumat la http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dosar/basescu-am-ramas-un-simplu-numar-in-arhivele-securitatii-173005.html şi în original, două părţi: http://www.bbc.co.uk/worldservice/documentaries/2009/12/091204_state_secrets_one.shtml şi http://www.bbc.co.uk/worldservice/documentaries/2009/12/091216_statesecrets_two.shtml ) a creionat şi două chipuri de politicieni: Dan Voiculescu şi Traian Băsescu. Unul în opoziţie, altul la putere. Relevantă simetrie…

Traian Băsescu a câștigat ultimele alegeri amenințând lumea cu Ion Iliescu cel comunist, iar PDL s-a repezit ieri furibund spre PNL acuzându-l că a făcut pact cu un securist. Or, când ai fost comandantul celui mai mare petrolier al României înainte de 1989 și ai petrecut ani buni la Anvers, nu te încadrezi tot în categoria responsabililor apropiați Securității? Când te declari continuatorul oficial al Frontului Salvării Naționale, pe care Reuters şi Associated Press nu l-au scos din „former communist party” în anii 90, cum de poţi ridica tonul la PNL, fie el şi inconsecvent; partid al victimelor şi deţinuţilor politici, fie el şi pătat de colaboratori? La ce bun atâta zgomot? Nu cumva mai bine taci, lași CNSAS să dea securiștii în judecată, iar tu, partid de guvernământ fiind, te ocupi de economie?

Multe procese de tip Nurnberg au avut loc în anii 1960, deci cam la 20 de ani de la procesele mai-marilor nazişti. Aici, la porţile Orientului, am putea să ne permitem măcar câteva zile de reflecţie. Gânditul ar limita gălăgia și, oricât ar părea de curios, exercițiul ne-ar putea ajuta chiar și la construcția de autostrăzi.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


61 comments
  • 1

    Stimata doamna Vijulie:
    Ruptura adanca in societatea romaneasca s-a produs in anul 2009 dupa ce basescu a fost reales presedinte. De atunci si pana astazi ea se adanceste continuu. Dvs. vorbiti despre ura intre noi, atata timp cat faceti parte din echipa “elitista” care alimenteaza aceasta ura zi de zi in media ?
    Dvs. blamati securistii in conditiile in care zilnic pe tv stati cu ei la “dialog”, ii spalati cu vorbe si retorici bine mestesugite, numai ca sa-i faceti sa para mai ceva decat “fecioara neprihanita” ?
    Dvs. vorbiti despre ura in conditiile in care prezentati la tv cazuri sociale deosebit de grave, numai ca sa aratati cu degetul ca basescu este vinovat ca sarmanul ala nenorocit este in carucior sau ca celalat doreste eutanasierea ?
    Incercati sa va analizati pe dvs., sa vedeti cam pe unde va situati in aceasta societate pe care ati dezbinat-o ?
    Sunteti calau sau vitima ?

    marean
    2011-03-11 11:36:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Madam, cand o sa faci diferenta intre un profesionist care era obligat sa aiba relatii de lucru cu divizia externa a Securitatii si intre un colaborator dovedit al diviziei interne a Securitatii o sa ai mai mult respect din partea oamenilor.
    Cat despre Iliescu… nici Felix, nici Basescu nu au fost KGB-isti.
    Asta daca stii ce inseamna.

    Sanatate!

    comentator
    2011-03-11 11:55:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Acum 10 zile faceai o emisiune cu monica macovei, cu care erai in asentiment vizavi de criteriile de integritate propuse de ea in pdl. acum vii si ne spui ca nu e nici o problema ca voiculescu e un turnator de doua parale. eu inteleg ca muncesti la realitatea , nu slujesti. peste cativa ani probabil o sa ne uitam la inregistrari cu ziaristii de azi , cum erau imbuibati ce au de spus si cum sa gandeasca. o sa te vedem si pe tine, sigur

  • 4

    Auzi mai fato ,cind te vad cu tunsoarea aia a la DANA GRECU alta nesuferita,si cind te vad cit cacao maninci ,as sparga televizorul ,dar spre deosebire de tine ,ala are o valoare ,tu esti 0 ,o sluga ,pacat ca esti tinara .

  • 5

    d-na vijulie……….
    trebuie sa sar in sus de bucurie?
    asta e mentalitatea romanului, ce daca a fost turnator?
    s-a “descurcat” iar ce-i care au murit in puscarii si au avut de suferit, le-au fost distruse vietile, au fost fraieri ,nu? dupa logica d-voastra
    de aceea e romania unde e, din cauza mentalitatii, nu a lui x,sau y

    avocatu
    2011-03-11 12:20:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Scrii mult si prost doamna Vijulie!
    Nici macar o furtuna intr-un pahar cu apa.
    Mai degraba, o tuse seaca, prin batista!

    vijulescu
    2011-03-11 12:22:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Din pacate societatea romaneasca in ansamblu refuza cu incapatanare sa ia act de greselile secolului trecut, de crimele si abuzurile sistemului totalitar comunist. Generatiile actuale, in special cele tinere, se complac intr-o dulce inconstienta si neasumare a istoriei proprii. Pana nu ne cunoastem si nu ne asumam trecutul cu erorile lui, nu vom putea spera la un viitor demn. Felicitari pentru articol..

    Fenice
    2011-03-11 12:45:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @Fenice:
    Aveti perfecta dreptate! Numai ca dvs nu intelegeti ca in articolul de fata miza e alta.

    marean
    2011-03-11 12:48:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    In primul rand ar trebui, dna Elena, sa pleci de la premisa ca aacest verdict nu poate fi unul realist si subiectiv, cata vreme in alte trei cazuri identice s-a dat o o decizie total opusa celei date lui voiculescu. In al doilea rand contstituie o absurditate faptul ca poti fi declarat colaborator daca ii spui directoruluio ca un strain face presiuni sa pleci din tara. Ata a fost singura acuztie in baza careia s-a dat verdictul de ieri. Deci despre ce justitie vorbim?

    Pruteanul
    2011-03-11 12:49:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Totul este doar un balon de sapun. Curtea a respins toate acuzatiile mai putin declaratia semnata de Voiculescu la ordinul sefului

  • 11

    Este esential sa faci taraboi, circ, mult zgomot pentru nimic, pentru a nu se mai intelege nimic din TOT.

    Daca vorbesc toti deodata, injura, acuza, urla, pariu ca nu mai intelege nimeni nimic?
    Drept urmare, in lipsa VOITA a oricarei alternative – a se vedea doar cazul periferic al bolnavului mintal care BANTUIE topurile blogului si ne e prezentat drept VIITOR… -, prezenta la vot scade
    SUB 33%!
    Iar asta nu mai e nicio DEMOCRATIE – nici macar de trenzitie. E pur si simplu o bataie satanica de joc la adresa cetatenilor, institutiei STATALE, ca atare, a traiului in comunitati si societatea umana = disolutie, distrugere, NEANT.

    E mai grav decat a tine pe cineva cu mintea ocupata – prin orice mijloace – pentru a-l face la buzunare,
    e razboi pe fata si MOARTE SIGURA.
    Cine sunt trupele de opresiune si represiune in acest razboi cu CIVILII neinarmati, ori ferentarius – cine sunt SOLDATII?
    Evident ca cei care manipuleaza, dis torsioneaza si joaca rolul de JURNALISTI aparatori ai DEMOCRATIEI (inexistente) – in primul rand – apoi cei din JUSTITIE, GUVERN, PARLAMENT, politicieni.
    O intreaga ARMATA bine inarmata lupta cu niste biete mamifere lipsite de aparare – nici macar REBELI nu sunt printre ei (ca in Star Wars…

  • 12

    @Fenice:
    Pentru motivele pe care le-am expus in primul comentariu nu o pot felicita pe D-na Vijulie pentru articol, chiar daca, pe alocuri, articolul e bun.

    marean
    2011-03-11 12:51:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    [...] Indiferent de varianta, decizia Inaltei Curti a fost amanata exact pentru momentul in care era mai utila mediatic. Nu stiu de ce ieri dar a picat bine. Intrebarea care se pune, si nu ca sa-i scuz pe liberali ca s-au aliat cu mogulul ca sa treaca puntea mai usor, este daca ajuta treaba asta la constructia de autostrazi?. [...]

  • 14

    @Fenice: ha,ha,ha…

    viorel
    2011-03-11 13:07:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    Vijulie tot proasta ai ramas.
    Ia de la vantu … prin batista.

    antenescu
    2011-03-11 13:09:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    de mult n-am mai citit atatea aberatii adunate la un loc;astazi ti-ai gasit de facut comentarii pe seama “turnatorilor”,a securitatii ,astazi cand suntem supusi controlului a o multime de institutii tip “securitate”,toate in slujba si sub controlul unor vanzatori de tara,astazi cand de la cel mai inalt nivel ni se cere sa dam dovada de “spirit civic”si sa turnam amaratul de langa noi ce nu-si plateste integral taxele nerusinate…’cand a fost Romania stat securist,atunci sau acum?urmeaza sa ni se implanteze cipuri ca la animale;totusi ai spus si un adevar:cei ce au “sapat”,tradat si sabotat poporul in comunism ,isi desavarsesc “opera” in “democratie”

    viorel
    2011-03-11 13:25:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    Ai atins, draga Elena V. un subiect care radicalizeaza. Cum sa-l compari pe Basescu cu Voiculescu?! Sar postacii de partid si va fac albie de porci. Justitie cu aceia care au omorat oameni si mai sunt inca in viata? Va sar in cap si securistii, si Volodea Tismaneanu, care conduce un institut de intoxicare a trecutului comunist si care a suspendat cautarile victimelor anticomuniste incepute de predecesorul sau. Oamenii ca dvs. sunt multi, dar tacuti. Cei care au curajul sa puna aceste probleme – pentru ca acest “razboi” de care vorbiti, a avut ca una dintre consecinte spalarea creierelor – sunt atacati din toate partile. Iti multumesc pentru faptul ca nu cedezi. Ai, cel putin in mine, un prieten, chiar daca nu ne cunoastem nemijlocit. Solidaritatea noastra, a celor care deceleaza adevarul de minciuna, trebuie sa functioneze.

    Anghel
    2011-03-11 13:31:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Uite, iti raspunde Rogozanu: Vina lui Felix nu e că e securist. Vina lui e că manipulează partide, televiziuni, că îmi bagă în parlament partide care n-au primit niciodată voturi.

    Altfel, hai sa ne gandim de ce Felix e mai urat decat Basescu. Pai in mare e vorba de sfidare si de atitudine. Ce-a facut Basescu cand s-a deschis dosarul Flota? A renuntat la imunitate si s-a pus la dispozitia justitiei. Ce-a facut Felix cand a primit decizia CNSAS? A incercat sa-i desfiinteze.

    Incearca asta: cu cine ai vota daca ai avea de ales intre cei 2?

  • 19

    3 minute din viata mea pierdute…

  • 20

    Toata vorbaria a avut ca scop introducerea in discutie a numelui d-lui Basescu. De ce atata efort? Trebuia sa scrieti direct: vinovat pentru ca dl.voiculescu a fost turnator,este… TRAIAN BASESCU. Succes in continuare! Nu uitati de dezastrul din Japonia.Bagati-l si acolo pe vinovatul de serviciu.

  • 21

    @Aph: “că îmi bagă în parlament partide care n-au primit niciodată voturi.“
    Vorbesti de UNPR ? Ca sunt curios. Pe cine a bagat Felix?

    Plinut cel Tanar
    2011-03-11 13:49:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @Plinut cel Tanar: sunt vorbele lui CR. Dar chiar si-asa, imi poti spune ceva de rau despre membrii UNPR de cand au ajuns la putere? Care sa fie rostul lor, ca nu i-am auzit nici sa fure, nici sa-si dea legi, mai nimic. Felix si-a bagat propriul partid in Parlament, cate procese sunt pe rol din perioada respectiva?

  • 23

    @Plinut cel Tanar: ,,Pe cine a bagat” Felix? hai sa te luminez eu, desi cred ca stii f bine: pe el si inca 20 de clone a lui felix.

    antiprostie
    2011-03-11 14:00:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    @Aph: Vrei sa ma convingi pe mine sau pe tine? UNPR e un partid care nu are ce cauta in Parlament. Nu are rost sa iti explic de ce. Daca nu stii, n-o sa te luminez eu, cand tu, oricum, nu doresti asta. Voiculescu si-a bagat partidul in coalitii legale. A facut-o si cu Basescu fiindca atunci era bun. Ii trebuiau voturi musului. Pe urma, a cata oara, marlanul sef s-a intors 180 de grade.
    De fiecare data Voiculescu a facut o coalitie anuntata si a intrat in parlament PRIN vot, spre deosebire de niste tradatori aflati ilegal acolo. Aph, nu ma joc cu cuvintele: nu te gandi abstract la tradatori. Majoritatea sunt in UNPR. Soarta lor va fi aceeasi cu tradatorii din toate timpurile: scuipati pe fata si lada de gunoi.

    Plinut cel Tanar
    2011-03-11 14:10:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    este o pacaleala, un bluf toata treaba asta cu colaborarea lui voiculescu. curtea nu a acceptat nici un din acuzatiile aduse. a validat in schimb declaratia lui voiculescu data la ordinul sefului sau ciubotaru

    calverde
    2011-03-11 14:25:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    eu zic sa nu se mai infloreasca atat, deci pana la urma multe din acuzatii au fost demontate atat de curtea de apel cat si de iccj, mai putin faptul ca i-a comunicat directorului unde lucra ca un cetatean strain il presa sa fuga din tara si oricum agitatia asta nu vad cum influenteaza bunastarea poporului, preturile tot sunt mari, banii putini, adica e fix o distragere a atentiei

    Cornelius
    2011-03-11 14:35:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    Felicitari, domnule judecator Emanuel Albu! Ca membru PD, fost presedinte al PD Mehedinti, secretar general adjunct al Guvernului propus de PD, secretar de stat in Ministerul de Interne, evident, tot din partea PD, se poate spune ca ati “judecat bine”! RESPECT ROMANIA RESPECT VOICULESCU

    Negativ
    2011-03-11 14:36:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    VOICULESCU E NEVINOVAT. CEDO VA DECIDE.

  • 29

    ne-cenzurat.ro/../

    Cucoana, totul se invarte in jurul banilor!!!
    Bani, bani si iar bani!

    Astia (Vantu si Voiculescu), se folosesc de voi sa scape de puscarii, si voi manipulati lumea!!! Tot de dragul banilor, fireste, cum ar spune A.Nastase.

    Ovidiu
    2011-03-11 14:37:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    @Aph:cu niciunul

    viorel
    2011-03-11 14:44:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @Negativ: ne-cenzurat.ro/../
    hai, umple-l de respect pe felix

    Ovidiu
    2011-03-11 14:44:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @antiprostie:ca veni vorba de UNPR-sa intelegem ca Miki Spaga nu mai e…Miki Spaga,ci Sir Galahad,cautand Sfantul Graal de-a dreapta matrozului?
    Sa intelegem ca generalul de ata nemaifiind sef al mafiei nastasiene,a devenit un neprihnit si curajos cavaler al Mesei Rotunde,Arthur fiind,exact,dom’Basescu?
    Sa mai intreb si de altii?
    Pe de alta parte,luminati-ne,care dintre fruntasii UNPR sunt niste discipoli ai lui Iov,intru viata in saracie?

  • 33

    Auzi duduie,amesteci atat de rau lucrurile in mult prea lungul tau articol,inact e greu sa mai traga cineva o concluzie.Probabil asta e menirea articolului.Cand scrii asa lung,automat demonstrezi ca stai rau cu elocinta. Un bun scriitor,”elocint” sau elocvent, in cateva fraze spune tot ce vrea sa zica,dar cine scrie pagini intregi ca sa nu spuna nimic isi da singur calificativul. In primul rand,lumea te cunoaste personal de pe la emisiunile tv de la realitatea unde ,fara jena iti manifesti apartenenta politica facand opozitie fata de puterea de la conducerea tarii, pe fata.Pai ,in acest ca,tu te mai poti numi ziarist? Nicidecum! Un ziarist trebuie sa fie impartial si sa dea informatii publicului fara a le distorsiona spre a le face sa spuna oamenilor cam ce ar vrea el sa le spuna ca afiliat politica la una din parti.Tu nu esti ziarist onest ci activist de partid al uniunii socialisto-liberale-peciste. Asta esti tu,dar te pretizi ziarist “cinstit” Nu crezi ca facand asta tu esti “javra ordinara” ci nu Basescu,asa cum au pretins acei pensionari ai fostei securitati,cu pensii ” nesimtite”? Nu stiu ce castigi facand ceea ce faci,probabil multi bani,dar comportamentul tau pe ecranele realitatii si in ce scrii pe la voxpublica te descalifica.Tu si multi colegi ai tai sunteti sub demnitatea de jurnalist .Tu te plasezi prin ceea ce faci in tagma mincinosilor si diversionistilor care vor sa schimba mintile oamenilor pentru a-i transforma in roboti fara vointa si fara initiative proprii. Noroc ca oamenii nu se lasa inselati ci ei asculta,citesc si analizeaza,dupa care trag concluziile corecte,lasandu-i pe latraii de teapa ta cu buza umflata.

  • 34

    Doamna Vijulie, simpatiile liberale va obliga la niste piruete de logica absolut ametitoare. Ati plecat de la Voiculescu, ati trecut pe la Churchill,Reagan si Theacher, ne-ati rugat sa privim trecutul cu ingaduinta, sa nu ne mai facem rau singuri, apoi ati sarit rapid la comparatia Voiculescu-Basescu. Nu e asa ca sunt la fel?

    “Asa ca gura mica, astia de la PDL, nu atacati PNL-ul ca a facut alianta cu Voiculescu. Voi ca sunteti la fel, pentru ca Basescu=Voiculescu.”

    Doamna, stiu ca dormiti cu poza crinului sub perna. Si ca eu bat campii cu gratie pe aici, nici un cutremur ca in Japonia nu o sa va trezeasca din visele dulci.

    Da ia hai sa ne uitam un pic la fapte.

    1. Voiculescu a ciripit pe bune la Secu. Cu adeverinta, cu informari, cu oameni reali carora le-a facut rau. Si asta inainte de epoca “Dunarea”. Exista hartii clare, nu o poate nega nimeni, nici macar Voiculescu. Unde sunt informarile lui Basescu? Sunt oameni la CNSAS care au declarat ca au vazut rapoartele lui Basescu de pe nava, cand era comandat, care sunau cam asa:”astazi s-au batut ionel si gigel, i-am pus la punct, ma plictisesc de moarte ca trebuie sa scriu asa ceva”

    2. Basescu a fost seful celui mai mare petrolier romanesc, deci a fost securist. Super tare logica. Comunistii astia erau niste dobitoci, numai securistii puteau sa conduca un asa vas de mare.

    3. Basescu si Voiculescu sunt cam la fel ca politicieni, asa a zis bbc-ul. Doamna, chelul asta de Basescu a castigat 2 alegeri la primaria generala a Bucurestiului si doua alegeri prezidentiale. Timp de 10 ani, populatia l-a votat. Pe ce a promis si pe ce a facut. Voiculescu nu cred ca aduna 50.000 de voturi la nivel de tara si intra pe usa din dos la fiecare alegeri, ca o capusa. Acum e capusa pe domnul Crin. Ori dumneavoastra sustineti ca milioane de oameni sunt/au fost prosti, doar dumneavoastra vedeti realitatea, cei doi sunt cam la fel.
    Sa nu uit, chiar si astazi Basescu e pe la 10-15% intentie de vot, dupa criza, Voiculescu e tot sub marja de eroare.

    4. Basescu nu a devenit brusc muli-milionar dupa revolutie precum Voiculescu. Ce vorbesc eu de milioane, sute de milioane. Din senin, geniul economic al domnului Voiculescu s-a revarsat asupra Romaniei.

    Basescu nu si-a tras televiziune, in care 100 de ciraci sa te ridice in slavi si sa iti urmeze agenda politica, fara sa cracneasca si fara sa li se aplece. Injura la comanda, nu au mama, nu au tata. Basescu a renuntat la imunitate ca sa fie judecat, Voiculescu a desfintat practic CNSAS-ul, cot la cot cu CCR-ul, doar-doar o scapa de sentinta de informator, etc etc

    Doamna, Basescu l-a luat pe Voiculescu la guvernare in 2004 pentru ca nu a avut ce face: PSD castigase practic alegerile, alianta DA avea 32%. De abia a facut o majoritate cu PUR si UDMR, destul de chinuita. Si cat de curant, PUR-ul a fost rejectat de la guvernare.

    Antonescu l-a luat aliat pe Voiculescu cu mult inainte de alegeri. Pentru ce? Aduce voturi? Au nevoie sa guverneze impreuna? Au aceiasi ideologie? Ha,ha, Voiculescu blocheaza retrocedarile, blocheaza complet CNSAS-ul, etc. Doamna Vijulie, ia hai sa nu o mai dam dupa cires: Antonescu s-a aliat cu Voiculescu doar pentru Antene. Sa fie pupat seara de seara, sa ii se ridice osanele, sa i se ridice mingea la fileu, sa aiba o ora zilnic in prime-time, o ora gretoasa de altfel. Sa il scoata Antenele prsedintele Romaniei. Pentru asta a promis practic al doilea post in stat (presedintele Senatului) unei persoane precum Voiculescu, un informator dovedit, omul ce a stat calare pe conturile securitatii din afara si care si-a facut averea pe asta.

    Da, un mare caracter domnul Antonescu, asa ne trebuie in fruntea tarii. Nu un securist precum Basescu. Am zis.

    silicon_v
    2011-03-11 16:35:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    Fa, esti proasta?! N-am inteles nimic…. ai scris de-ai batut campii pe o tema aiurea-n tramvai!

  • 36

    Apropo de deturnari ale logicii elementare si propaganda contraproductivă (zic io, atâta timp cât lucrurile sunt impinse pînă acolo) uite un articol numit “Dan Voiculescu, groparul liberalilor”, scris ieri de un amic care răspunde la numele de scenă Emilian Isăilă: Vă ofer un scurt extras, ca să puteţi să vă faceţi o idee: “Romania, dupa picarea si ultimei motiuni de cenzura, va intra intr-o faza de transformare rapida. Atat institutiile statului, cat si companiile se vor transforma rapid. Daca se pastreaza actuala tendinta, economia iese din recesiune in acest trimestru si va fi pentru prima data dupa 21 de ani cand vom avea o crestere economica bazata pe productivitate si pe export, nu o crestere economica bazata pe credit si consum. Acest lucru se va simti rapid in buzunarele celor care vor sa munceasca pentru ca se vor crea rapid locuri de munca si vor creste salariile in mediul privat. In plus, oamenii vor fi mai ponderati cu cheltuielile si nu se vor mai indatora ca in urma cu trei ani.”. Toate fericirile astea se pot citi pe Contributors. Citiţi şi luminaţi-vă!!!!!!!

  • 37

    @bula: Nu cred ca e politicos sa-i vorbesti ma-tii asa. Si ce ti-a scrris asa rau? E vorba de biletelul prins de magnet de azi dimineata?

    Piticul de Gradina
    2011-03-11 16:54:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    @Emil: Si marmota? Cum invelea ea ciocolata?

    Piticul de Gradina
    2011-03-11 17:01:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Cazul Voiculescu nu cred ca exista. Mi se pare un simplu bluf creat pt a destrama USL. Iar Antonescu nu va renunta la alianta pt o declaratie pe care Voiculescu a semnat-o la ordinul sefului sau de la Vitrocim, Ciubotaru

    canton
    2011-03-11 17:42:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    retragerea lui voiculescu din viata politica ar fi o mare pierdere de idei si initiative, plus ca retragerea ar insemna recunoasterea verdictului si infrangerea in fata mafiei portocalii, trebuie sa mearga inainte si sa-si atinga obiectivele propuse indiferent de ce piedici ii pun altii

    covrigi in coada
    2011-03-11 17:57:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    ANTONESCU A ALES AUTOSTRADA CATRE PRESEDINTIE. RESPECT VOICULESCU.

  • 42

    La CEDO se va vedea adevarul….il sustin pe Voiculescu.

    Silvestru
    2011-03-11 18:17:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    Dan Voiculescu e un partener corect, capabil, puternic si loial – atat pentru Antonescu – cat si pentru poporul roman.

    Negativ
    2011-03-11 18:18:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    Voiculescu nu are niciun motiv sa se retraga din viata politica, a facut mult bine romanilor, este un politician cu viziune si competent.

    Sincer
    2011-03-11 18:19:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    ACEST DOSAR DE SECURITATE AL LUI VOICULESCU ESTE UNUL FABRICAT IN LABORATOARELE PEDELISTE. MARINARUL BASESCU ESTE SINGURUL SECURIST COMUNIST.

    petrica20
    2011-03-11 18:22:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    ORICE OM, DECI SI UN FILANTROP CA VOICULESCU – ARE DREPTUL LA CEDO.

    Neolitic
    2011-03-11 18:25:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    Voiculescu a vrut sa faca o cariera in comert exterior, nu in bambilici sau in incendieri, ca alti pirati. BASECU A ALES O CARIERA – DE EXCEPTIE CE-I DREPT – IN ALCOOLISM.

    RESPECT VOICULESCU, RESPECT ANTONESCU.

  • 48

    Madame, vijelie, ado pe verisoara lui basescu sa-l faca hitlerist si dupa aia vorbim.

    Cic ero
    2011-03-11 23:56:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    Stimata doamna Vijulie, daca santeti necalcata (popular vorbind) putem rezolva, stiu eu un baiat care va poate satisface.
    Cu jurnalismul mai incet ca aici nu stiu pe nimeni sa va ajute, mai bine va lasati.Decat sa scrieti degeaba mai bine deloc. Parerea mea …

  • 50

    Fada si mediocra,inodora,incolora dar maleabila si ductila sub actiunea batistei si a banului….Ce te face sa crezi ca intereseaza pe cineva parerile tale personale? Esti prea neinsemnata ca sa poti manipula….isi vor da seama si stapanii tai si vei ramane fara job! Nu ca ti-as plange de mila dar doresc sa se intample cat mai curand.Sa-ti amintesti de postarea asta…..

    meletia
    2011-03-12 13:16:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    @Piticul de Gradina: Vijulie este mama lui Bula? Eu gandeam ca este inca fata mare….

  • 52

    Sarmanii informatori .
    De ce un informator de azi ar fi mai corect,mai legal,mai moral,decat unul de ieri ?
    De ce ieri ar fi trebuit sa vina un radicalist islamic si sa ma arunce in aer cu sala cu tot cand ma extaziam in fata unei piese de teatru jucata magnific ?
    De ce ar fi trebuit sa sar in aer cu vagon cu tot cand ma duceam acasa la parinti cu trenul ?
    De ce foamea indurata in anii `80 trebuia sa fie mai crunta decat a fost ,daca “afaceristii” de azi si-ar fi facut de cap si atunci ,vanzand munca noastra pe doi lei si cumparand produsele altora dublu sau triplu ?
    Tara asta a trecut prin toate formele de guvernamant .De ce a fi de partea rusilor sau de partea americanilor ,basculeaza de la eroism la tradare si invers ?
    Noi trebuia sa fim intotdeauna de partea noastra a romanilor ! Restul este gargara ,escrocherie ,sau de ce nu tradare !
    Statul ,trebuia sa apere cetateanul . Este unul din serviciile fundamentale pe care el,statul ,trebuie sa-l ofere .
    Astazi ,statul este pasat spre jefuire,distrugere,uzurpare ,de la o grupare de interese ,la alta .
    Nesanctionarea deindata a abuzurilor,neglijentei sau chiar distrugerilor produse la adresa statului,atat cele in forma materiala cat si cele institutionale ,a incurajat adancirea acestor practici,ajunganduse astazi la statul banditesc.Statul mafiot a fost depasit .E istorie !
    Basescu,nu este ,intradevar ,singurul vinovat de starea actuala de lucruri .El este apogeul !El este forma acuta a unei boli cronicizate .
    Trecutul infractional , de corupator si de corupt al lui Basescu ,i-au permis ascensiunea si s-a bucurat de increderea gruparii infractionale ce sta in spatele sau.
    Ce fac actualele servicii de securitate sau informatii,cum vreti sa le ziceti ? Probabil ca plictisiti de lipsa de reactie a autoritatilor complice la jaf ,din cand in cand mai duc cate o roaba plina cu note informative si fotografii ale demolarii tarii ,materiale si institutionale .
    Deci Basescu stie ! El ne-a adus aceasta pecingine,care cancereaza tara mai rau decat acea bacterie care ne-a infestat pamanturile si ne-a “mancat” cartoful .
    Pe vremea lui Ceausescu ,Leana era de vina . Basescu,pe cine vor mai arunca vina ?
    Au trecut 20 de ani de la desfiintarea securitatii .S-a desfiintat si a facut un parlament .Cu Putere,cu Opozitie,cu Dizidenti,cu tot ce trebuie .Ne-a dat si presa,si patroni,si sindicate .De fapt ,ce ne lipseste ? De ce nu merge ?
    Comanda unica,ea e de vina ! Astia ,se misca la comanda ca niste copii dintro scoala de cadeti .
    E tara lor . Sa le-o lasam .

    Grigore
    2011-03-12 20:42:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 53

    @Grigore: Basescu a reusit totusi o mare performanta . A reunit si subordonat toate clanurile si bandele mai mari sau mai mici ale lumii interlope din tara si chiar strainatate .
    Elemente ale acestei lumi au fost promovate in fruntea institutiilor statului ca “membrii” ai unui partid politic . De aici,acesti interlopi mentin sub teroare populatia ,cetatenii . Saracia este doar o componenta a acestui dezastru ,altfel mult mai mare si mai periculos decat saracia insasi .
    Sub pretextul reinprospatarii societatii la varf,au fost numiti cu predilectie ,tineri .
    Pana aici ideea era nu numai buna ,dar si validata prin experientele altor state ce au dorit o cotitura in viata politica si economica a statului. Vezi Japonia postbelica . Numai ca acei tineri erau scoliti in masa ,in cele mai prestigioase Universitati de busines ,tehnice si economia ale lumii,in special americane .
    Ai nostrii tineri pedelisti au diplome obtinute dintr-o afacere frauduloasa in sine :”universitati private”. De fapt niste postliceale de proasta calitate ,patronate de alti escroci vanzatori de iluzii in general.
    Specializarile acestor “universitati” sunt din cele mai ciudate ,ridicole chiar.Toti conducatorii politici stiu aceasta dar au tacut avand gura “infundata” cu banii colectati de la prostimea “licentiata”.
    Ei bine,acesti “absolventi” avand orgoliul hranit de inaltele pozitii pe care au fost asezati, nu mai manifesta nici un interes fata de respectarea legii,pe care in genere nu o cunosc ,iar lipsa de experienta se manifesta si prin cea ce ingenere se acumuleaza in bunul simt .
    Cu acest “sange proaspat” ,Basescu a pus tara la dispozitia lumii ( fosta ) interlopa ! Astazi aceasta lume ,prin “sangele proaspat” ,controleaza politia ,procuratura ,justitia ,ministere ,vami ,resursele intreprinderilor de stat ,etc !

    Republique de Banana
    2011-03-12 21:32:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 54

    Tanti Vijulie
    esti mare,fata mea!
    Ai reusit sa aduni toti postacii Pc dintr-o singura lovitura.Ai invatat smecheria asta la BBC,sau esti nativa?

    tamara's nephew
    2011-03-12 22:19:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 55

    1. Voiculescu este un securist notoriu. Doar numele de Voiculescu – la fel ca, pentru din ce in ce mai multi – si numele de Basescu echivaleaza cu SECURITATE.
    2. Voiculescu este un pol (daca nu polul) principal de opozitie fata de caracatita basista. Voiculescu, prin televiziunile sale, arata inspre Basescu ca “regele e gol” (in cazul Basescu, merge cacofonia).
    3. In conditii de monopol nedemocratic asupra puterii, actiunile lui Felix prin intermediul televiziunilor sale nu puteau ramane nepedepsite de Maria Sa Matelotul.
    4. De ce am aflat acum, in conditii de cladire a unei aliante antibasiste (ca in fond asa e cel mai bine definita alianta artificiala creata recent) marea descoperire ca Voiculescu e securist, ceea ce stiam deja?
    5. Ei bine, raspunsul vine tot de la Maica Securitate. Un timing bun de discreditare a aliantei social-liberale, cu ceva (putin) timp inainte de alegerile locale.
    6. De unde rezulta ca, daca in 1989 Voiculescu era un securist mai important, probabil – spalatorul de fonduri ale lui Ceausescu, in timp ce Basescu era un securist second hand, probabil tragand cu urechea la Anvers, iata ca acum rolurile s-au inversat. Voiculescu e improscat in 2011 cu nemerniciile facute de el inainte de 1989 de catre noul Stapan al Inelelor, seful securitatii Basescu. Al carui dosar de la Anvers nu, nu se gaseste. Curat cinstit acest condamnator pro forma al comunismului.

    Dumitru Branisteanu
    2011-03-13 14:06:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    p.s. Acum, ca s-a rezolvat in fine problema Felix, cu siguranta ca Boc, Boagiu si Basescu isi vor sufleca manecile pentru a face cateva mii de kilometri de autostrazi. Sau nu? E cumva chestia aia cu prefectura, baba si mitraliera?

    Dumitru Branisteanu
    2011-03-13 14:16:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    Doamna, n-am inteles – va cheama Vijelie sau Grijulie? Nu de alta, dar vreau sa aflu daca suntem inruditi…

    Vali Grijulie
    2011-03-13 15:36:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    realitatea.net/../

  • 59

    SUNT UN GIBONORANJ, CEVA CAM ABSCONS…

    Vali Grijulie
    2011-03-13 17:17:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 60

    Nu degeaba ma iubeste Nuti Gamalie…

    Vali Grijulie
    2011-03-13 19:02:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 61

    @Pruteanul: De unde ai informatiile astea? Eu eram convins ca de fapt instanta nu a avut niciun argument!

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!