RSS Feed

Ce cîştigă Ponta din excursia lui Băsescu la Bruxelles

vezi toate articolele de
16 Nov 2012 la 00:13 35 comentarii 1555 vizualizari.

Uşor indispus, ca să nu zic negru la faţă, Ponta a anunţat ceea ce bănuia toată lumea. Că Băsescu se va duce la Bruxelles, să se tocmească pentru bănuţii de la UE. Deşi pare să nu-şi fi dat seama, pentru Ponta înfrîngerea asta face cît o victorie, chiar dacă, într-o coabitare normală, ar fi fost treaba lui, ca premier, să discute despre banii europeni. Numai că dacă Ponta s-ar fi întors de la Bruxelles cu vestea proastă că din aceşti bani România va primi o porţie mai mică decît pînă acum, i-ar fi sărit în cap şi arediştii, şi Lăzăroiu, că n-a fost în stare să obţină mai mult, fiindcă are bube în cap.

Dacă, în schimb, Băsescu va fi aducătorul veştii nasoale, se vor năpusti useliştii la el, să-i scoată pe nas interesul naţional. Că s-a priceput să-şi trimită emisarii cu pîre şi cu minciuni, pe care le-a întărit şi el din garaj, dar cînd a fost vorba să facă rost de mai mulţi bani pentru ţară – parcă-l aud pe Antonescu şi pe Ponta ţinîndu-i isonul! – s-a lăsat călcat şi pe bombeu şi pe ceafă de susţinătorii lui europeni, care l-au lăsat cu mîna întinsă şi cu ochii în soare. Iar arediştii o vor încasa la pachet cu el.

Ştiind că se va duce la cules castane fierbinţi, de ce nu l-a lăsat totuşi Băsescu pe Ponta la Bruxelles? Poate l-ar fi lăsat el, însă i-ar fi păgubit pe aredişti de acuzaţiile că lumea bună din Europa nu se uită la Ponta, că guvernul e nefrecventabil – pentru că geme de incompatibili – şi că Ponta nu se pricepe decît la minciuni.

E adevărat că astfel ARD rămîne cu acuzaţiile intacte. Ce se vor face însă Blaga & Co atunci cînd useliştii îi vor lua la tocat pe mînuitorii de bani europeni care trebuie daţi înapoi, din guvernele Băsescu-Boc?

Traian Băsescu o fi avînd dreptate că românul de rînd nu-şi bate capul cu MCV-ul şi cu îngrijorările europene că stăm prost cu statul de drept. Însă, după cum o arată experienţa, cînd aude vorbindu-se de moneda europeană românul ciuleşte urechile răscolit de întrebarea metafizică, unde ne sînt euroii? Aşa că în loc să se supere, Ponta ar trebui să-i mulţumească lui Băsescu fiindcă, fără să vrea, i-a făcut un bine. În definitiv, gestul contează mai mult decît intenţia.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
jurnalist Catavencii, scriitor
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!