![]() | Ce demonstrează noile stenograme cu Vîntuvezi toate articolele de Mihai Goţiu18 Oct 2010 la 18:38 65 comentarii 2516 vizualizari. |
S-au isterizat postacii portocalii că au ieșit la iveală noi stenograme cu Sorin Ovidiu Vîntu – înregistrări ale unor convorbiri telefonice avute în perioada electorală și, mai ales, în primele zile de după campanie cu șefi ai trustului media pe care îl deține.
Despre faptul că aceste stenograme nu au vreo legătură cu procesele recente ale lui Vîntu a scris deja Costi. Despre faptul că sunt prezentate doar fragmente, în special doar ce spune și ce cere Vîntu e, de asemenea, o altă ”nuanță”. Am citit și eu stenogramele lansate pe piață. Și oricât m-aș chinui să ajung la concluziile la care au ajuns unii postaci ”profesioniști” pe forumuri nu reușesc. Dimpotrivă, chiar și așa fragmentat cum au fost ele prezentate stenogramele arată că principalul motiv de supărare al lui Vîntu pe angajații din trustul lui a fost că nu au acționat ”ca o organizație cu un scop precis”, că s-au mișcat ca ”pișatul boului” (adică fără să fie clar de partea cui sunt) că ”toată organizația trebuia să lupte împotriva lui Băsescu cu toate armele” (de unde oricine normal la cap poate să înțeleagă că acest lucru nu s-a întâmplat). Ba, mai mult, cum reiese din aceste stenograme, războiul dintre Vîntu și Băsescu a început nu la comanda omului de afaceri, ci împotriva dorinței lui, în urma unor materiale despre casele Ioanei Băsescu difuzate într-un moment de non-combat între Vîntu și Băsescu.
Așadar, pe rând:
S.O.VÎNTU: Da tati, da. Adică pe români îi doar în p…, ei s-au presetat deja.
SERGIU TOADER: Da, am înţeles.
S.O.VÎNTU: Da măi, e trucată şi du-te în p… mă-tii că tot nu te votez. Alegătorii lui: “Da, măi, e adevărat, i-a dat o labă şi unde dă BĂSESCU, creşte”, vorba imbecilului ăla de Macovei.
SERGIU TOADER: Da, corect. (sursa: EVZ)
Despre ce vorbește Vântu aici? Despre trucaj? Nicidecum. El constată doar ”presetarea” alegătorilor: cei care sunt împotriva lui Băsescu nu-l vor vota chiar dacă cred că acea casetă e trucată, în timp ce alegătorii lui îl vor vota chiar dacă sunt convinși că înregistrarea e reală. Ulterior și EVZ a schimbat titlul înșelător.
S. O. VÎNTU: Mâine, dacă fac o înţelegere cu Băsescu, Moşule, sunt cu tine, din momentul acela am dat ordin în organizaţie şi organizaţia este cu Băsescu. Punct. Fără abateri de genul fac înţelegere cu ăla şi mă trezesc două fete cinci castele.
S. TOADER: Mhî.
S. O. VÎNTU: Nu se poate aşa ceva. Nu ştiu dacă m-ai înţeles.
S. TOADER: Ba da.
S. O. VÎNTU: Că, pe undeva, ura acelui individ este justificată de atitudinea, nu de către mine, că nu eu am dat ordinul ăsta, de atitudinea editorială a oamenilor de acolo şi de suptul p… prin batistă, pe care l-am practicat eu. Sunt de acord, e şi greşeala mea majoră.
S. TOADER: Adică ce am făcut noi naşpa?
S. O. VÎNTU: Băi, tati, noi, adică eu aveam o relaţie de non combat cu Băsescu. Războiul real a început cu Băsescu din momentul în care a apărut pe Realitatea Tv două fete cinci palate şi am început să ne luăm de Ioana Băsescu, să o f… pe aia în gură până la loc comanda, chestie care l-a deranjat pe părintele Ioanei Băsescu în mod vizibil, spunând: Păi, f… morţii mă-ti, una vorbim, başca ne înţelegem, mi-o tragi pe la spate, băi, Manea slutul şi urâtul? Eu ce p… mea ţi-am făcut să te iei de copilul meu în halul ăsta?, reacţie pe care ai fi avut-o şi tu, aş fi avut-o şi eu, când e vorba de copilul meu.
S. TOADER: Corect.
S. O. VÎNTU: Mai ales când ştiu cum mi l-a dat pe Mihai afară din Deltă, da?S. TOADER: Da.
S. O. VÎNTU: Bă, aveam o relaţie bună cu el şi mă trezesc că-mi trage o muie şi-mi şi transmite ţi-am tras-o prin gură. Păi băi, p…, una ne-am înţeles, alta faci? Nu e normal ca organizaţia, în momentul în care avem interese clare, de business, nu de altă natură, că totul se reduce la business, tati, să poată funcţiona corect? Avem o înţelegere cu Băsescu, trebuie să fim capabili să o respectăm, fără să manipulăm nimic, ci pur şi simplu printr-o dispoziţie în staţie, începând de astăzi suntem tovarăşi cu Băsescu. Punct şi de la capăt, aşa se joacă jocul ăsta, că altfel te surprinzi… Azi eşti în poziţia în care toată lumea te urăşte, pentru că n-ai fost clar şi precis într-o parte sau alta. Ai mers ca pişatul boului. Am decis că luptăm împotriva lui Băsescu, toată organizaţia trebuia să lupte împotriva lui Băsescu cu toate armele.
…
S.O. VÎNTU: Opreşte-te. Organizaţia nu s-a comportat ca o organizaţie, cu interese clare, obiective clar asumate, pentru că nu era capabilă, nu era construită să procedeze în felul ăsta. De-aia, n-am niciun regret, s-a întâmplat, la revedere, am văzut, nu mai repet aceeaşi greşeală. Vreau o organizaţie capabilă să răspundă la comenzi în timp real şi asta construieşti tu acolo. Iar deciziile pe care le vom lua le vom lua strictamente din perspectiva businessului, nimic care să ţină cont de vreo chestie, care să ţină cont de simpatii sau de antipatii.
E partea cea mai interesantă pentru că:
- Arată (conform a ceea ce afirmă Vântu) de unde a început războiul cu Băsescu: de la materialele cu ”două fete cinci castele”;
- Vîntu îi reproșează lui Sergiu Toader faptul că nu ”toată organizația” a luptat împtriva lui Băsescu.
- ”N-ai fost clar și precis într-o parte sau alta. Ai mers ca pișatul boului” este un alt reproș al lui Vîntu pentru Sergiu Toader. Dacă de aici poate trage cineva concluzia că (toți) angajații Realitatea au lucrat ”la comandă”…
S. O. VÎNTU: – Băi, tati, normal, nu sunt un cretin, nu mă amestec pe chestiile de…dar în interiorul unei strategii editoriale nu mai mişcă nimeni. Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine toată lumea îl las pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…ut- ului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia f…ut-ului din România.
Așadar, și în acest caz, Vîntu îi reproșează lui Bușcu că, până în momentul discuției, oamenii de la ”Academia Cațavencu” au mișcat.
Desigur, e interesant de văzut cum s-au conformat ulterior (dacă s-au conformat) jurnaliștii trustului Realitatea la noile cerințe ale lui Vîntu. Stenogramele livrate astăzi presei arată însă că Vîntu a avut o mare supărare cel puțin pe o parte a oamenilor angajați la trustul lui: faptul că ”Au mișcat cum au vrut”.
Transcrierile convorbirilor dintre Vîntu și politicieni sunt o altă mâncare de pește. Ele relevă credința lui Vîntu că totul se mișcă la comanda lui. Dar aceasta e mai degrabă o tendință megalomanică a lui, la care se adaugă și un procent important de lăudăroșenie. Cum spuneam însă, aceste discuții merită o analiză separată.
***
P.S. Pentru cei care nu știu. Nu am fost și nu sunt angajat în trustul Realitatea. Inițial, discutasem de o colaborare externă cu platforma VoxPublica încă din octombrie anul trecut, de la lansarea ei. Am preferat însă să încep această colaborare doar după încheierea campaniei electorale și a ecourilor ei, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2010. Acesta nu reprezintă un lucru rău sau bun. Ci doar un fapt și o opțiune personală.
Etichete: Doru Buscu, Nistorescu, sergiu toader, Sorin Ovidiu Vîntu, SOV


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1despre orice cred ca mai multe sanse pt retrocedari ai cu Nicusor decat cu Oprescu sau cu Prigoana. Nicusor actioneaza in spiritul legii, cred ca nu e nimic mai presus de asta pt el, probabil doar etica Acum... | ||
| 2si sa punem DOT aici, daca omul sri de sex feminin intromisionat in presa ii face campanie pe blog, lucrurile sunt limpezi... | ||
| 3@tamara's nephew 38: Mai nepoate, ineleg ca tu esti unul dintre succesurile epocii basesciene, ceva la nivelul de scoala primara si la educatia ta poti tasta tot felul de jigniri la adresa celorlalti gen... | ||
| 4un text asupra caruia nu comentatorii ca noi trebuie sa se aplece mai mult, ci persoanele carora le-a fost adresat. sa nu va facetzi iluzii ca ii va durea undeva de faptul ca exista si ziaristi, chipurile... | ||
| 5@CuriozitateNu vreau nicio rascumparare daca bucurestenuii mei au stat ca scheptelu, ca bovinele, ca suinele, nu le-a pasat niciodat de 'aproapele lor' deposedat, de aceia pe care-i ridica cu dubele... | ||
| 6Deja au inceput jaful!!!Ponta a numit un nou sef la ISC. ISC s-a retras din procesul cu Nastase!!!!! Avocatii apararii tocmai ce-au primit un tun.Cum era acum 10 ani, prin 2002? :D... | ||
| Mihai Goţiu 11609 citiri |
| Cristian Teodorescu 10504 citiri |
| Costi Rogozanu 9945 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4406 citiri |
| Constantin Creţan 4313 citiri |
| Dan Duca 4163 citiri |
| Alin Fumurescu 3955 citiri |
| Ciprian Şiulea 3305 citiri |
| Dorin Tudoran 2817 citiri |
| Iulian Leca 2354 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62668 citiri |
| Cristian Teodorescu 40852 citiri |
| Costi Rogozanu 38906 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18160 citiri |
| Alin Fumurescu 17850 citiri |
| Viorel Dobran 13032 citiri |
| Dan Duca 12040 citiri |
| Constantin Creţan 11324 citiri |
| Dorin Tudoran 8744 citiri |
| Elena Vijulie 8650 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
ai nu e vorba daca au miscat, e vorba daca vantu se baga sau nu.
care parte nu o intelegi dle gutza?
“vreau sa-mi angajez o trupa de copii de 19, 20, 21 de ani, care sa nu aiba niciun fel de prejudecata sau rahat la creier, oameni care inteleg exact ce timpuri strabatem”
” Deci daca eu spun ca am un interes, inseamna ca trustul acesta de presa are acest interes. Deci orice urma de dizidenta sa stii ca se sanctioneaza cu desfacerea contractului de munca. Are toata lumea libertatea de pe lume: poate pleca cand vrea daca nu-i convine. Noi nu tinem pe nimeni legat cu funia, cu catusele de scaun sau de coltul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presa. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, cand a venit inapoi acuma i-am spus ce tip de organizatie vreau sa produca, si nu in sapte ani, ci in cateva saptamani. Sa discute foarte clar cu oamenii, ca n-am chef sa stau sa negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am innebunit!”
m-am obosit sa iti dau un copy paste
nu e vorba ca omenii nu executau exact si cu punct si virgula ce cerea SOV.
e vorba ca el cere care sa fie continutul editorial.
2010-10-18 18:53:31 | Raporteaza
Orice om inteligent si-a dat seama deja de 2 aspecte:
.1 Vantu e un grandoman care se poarta cu anagajatii sai ca si cum i-ar fi argati. Iar angajatii zic ca el, dar fac cum cred ei.
2. Vantu le REPROSEAZA anagajatilor ca nu i-au ascultat comenzile.
Si, sa nu uit, Vantu recunoaste ca s-a inteles cu Base sa nu se lupte. Deci, Base a acceptat…..hm….
2010-10-18 18:57:33 | Raporteaza
Hai baieti ca se poate, inca un pic de ciocolata la botic si trece si rata de luna asta (daca nu’l doare rau corasonu’ pe sefu).
Penibil
2010-10-18 19:04:36 | Raporteaza
“Desigur, e interesant de văzut cum s-au conformat ulterior (dacă s-au conformat) jurnaliștii trustului Realitatea la noile cerințe ale lui Vîntu” – pai am vazut deja, cine a plecat, cine a venit. Dar desigur slugile mogulilor nu pot fi criticate decat de istericii postaci portocalii, nu si de oameni care au pretentia de a fi informati corect
2010-10-18 19:08:17 | Raporteaza
@Gotiu
Unde ai vazut tu postaci sarindu-ti la gat?!
Scrie, tati, ce vrei, cum vrei, cu sau fara batista!
2010-10-18 19:20:35 | Raporteaza
Daca Stapanu’ ti-ar cere (dar n-o face, esti insignifiant) sa indrepti politica editoriala spre cedarea Ardealului catre unguri ce ai face, nea Gotiu? Cam ce faci cu Rosia Montana, ai lupta contra intereselor localnicilor (pentru asa zise idealuri de curatenie si non-poluare)!
2010-10-18 19:22:15 | Raporteaza
O sa ramai somer , domnu’ robot ! SOV vroia sa faca un trust de presa la fel ca in Coreea de Nord , numai cu roboti . Sa ucida la comanda, fara sa clipeasca sau sa aiba remuscari . La fel ca si Ceausescu , cu trupele lui speciale , tineri de la casele de copii , educati si antrenati special . Esti jalnic si inspiri sila , robot Gotiu ! Vad ca deja folositi pe aici un termen :”postacii portocalii” . Mai era una mai deunazi care folosea acelasi termen . Mari nesimtiti . Apropos, tu mergi ziua pe strada , in public ? Nu ti-e rusine de oamenii din jur , sau ai masina personala ?
2010-10-18 19:30:30 | Raporteaza
Sper sincer sa merite (macar financiar) sa faceti pe avocatii lui Vantu. Fiti liberi, fratilor, sa-l lingeti in cur fiindca merita – un om elegant, de o incontestabila moralitate, cinstit si muncitor. Rameneti in lumea voastra, pe mine unul nu ma plateste nimeni sa ma enervez citind fantezii pe platforma voastra atat de independenta asa ca ramaneti cu bine!
2010-10-18 19:32:18 | Raporteaza
io unul nu simt nevoia sa mi se explice Ce demonstreaza noile stenograme. Fiecare intelege ce vrea/poate. Credibilitatea e principala avutie a unui canal de media. Prin publicarea stenogramelor eu inteleg ca tocmai v-ati pierdut ultima bruma de credibilitate. E bomboana pe coliva pusa la fiert de cateva luni…
2010-10-18 19:37:07 | Raporteaza
ce demonstreaza?
demonstreaza ce formatori de opinie sunteti, ce ziaristi verticali sunteti, si cat cacat sunteti dispusi sa mancati pentru o “paine cinstita”. Mi se rupe de Vantu si de Base, nici macar nu am votat la ultimele alegeri, dar ma asteptam mai mult de la tine ardelene. Aranjaza-ti CV-ul, sau apucate de alta meserie (caprele sunt de mare viitor), pacat, ai ramas la nivel de Gutza.
RR
2010-10-18 19:37:48 | Raporteaza
“S-au isterizat postacii portocalii”
gutza, au fost momente cand iti mai acordam credit. esti insa la fel ca ailalti, ca iti incepi textul cu mizeria asta, in loc sa fii indignat ca un patron de presa (oricare ar fi acela!) poate sa debiteze ce-a debitat SOV.
sunt convins ca te simti si chiar esti onest, doar ca “onestitatea” la tine e sub o definitie diferita de cea din DEX:(
2010-10-18 19:41:43 | Raporteaza
Mi se pare penibil sa argumentezi cu faptul ca cine il condamna pe Vantu este portocaliu.
Se vede clar cum Vantu cere ascultare fara cracneala din partea subordonatilor deci le cere sa fie slugi. O spune foarte clar.
Cum a inceput razboiul cu Basescu este altceva, n-are importanta pentru slugarnicia ceruta.
Ca sa nu mai spun ca oricine care se uita la Realitatea isi da seama daca este un om onest de eforturile facuta de post pentru denigrarea cu orice pret a lui Basescu si a PDL-lui, chemari la greve, titluri apocaliptice etc., nu era nevoie de stenograme.
2010-10-18 19:42:53 | Raporteaza
apuca-te (in loc de apucate) imi cer scuze
RR
2010-10-18 19:42:54 | Raporteaza
Esti un mare pupinbucist prietene! Iar Vantu un mare diliu. Cica nu toti oamenii l-au ascultat….nu au pus armele pe Base cu toti. Pai zi un singur om de la realitatea care sa nu fi dat in Base. L-au facut terorist,traficant de arme,violator,dictator etc etc. (cica nu ei ci invitatii lor
)Realizatorii mai echidistanti(Lia Dumitrascu only:)) au fost trecuti la ore de minima audienta iar tonomatele(Ursu si consoarta+ plus mai toti angajatii R&C)au fost scosi pe sticla numai seara la ore de maxima audienta.Fostii invitati valorosi si corecti ca domnul Boda,Pirvulescu,Ionita etc etc apar tot mai rar pe sticla in schimb avem zilnic parte de ciuvica,stanciulescu,nistorescu,dinescu si nu in ultimul rand ….analistul pe politici interne si externe,anlistul economic,moralistul si analistul de weapons & ammunitions…….Ladies and gentleman….: BOGDAN CHIIIRIIIACCCC!!!!
Ti se pare corect si deontologic ce se petrece acolo? Pana si CTP nu mai doreste s-a apara in acelasi studio cu acesti “formatori de opinie”.
Salut.
2010-10-18 19:53:46 | Raporteaza
Gotiule, tu ai baut cianura? nici nu ai inceput textul postarii si ai si sarit la gitul oamenilor.
Sa zicem ca portocalii sint postaci, dar unii jurnalistii de pe Voxpublica sint prostaci.
2010-10-18 19:59:49 | Raporteaza
Jalnic articol…
2010-10-18 20:29:21 | Raporteaza
Demonstreaza exact ceeace se tot incearca sa se arate gloatei de manelisti numite generic “romani”. Mai bine citez: “…”băiat deştept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mîna pentru masă şi cu asta basta”. La cine se referea SOV în acea replică? La Traian Băsescu.
2010-10-18 20:46:02 | Raporteaza
@ Goțiu,
Ești un căcat cu ochi și barbă, iar eu sunt un postac portocaliu isterizat de stenograme. Probleme ? Ce-i dacă n-au legătură cu dosarul hoțiilor celui pe care-l lingi în kkuurr ? Interceptările s-au făcut exclusiv cu mandat, în speța cu ”favorizarea infractorului”. Stăpânul tău a vorbit verzi și-uscate, printre alții, și cu cei menționați (de la Bușcu, la Stelian Tănase). Faptul că s-au dat în vileag, indiferent de cine, nu contează. Ceea ce contează este că, încet-încet, se sparge latrina din care mănânci tu cu atâta slugărnicie. În locul tonomatelor lui SOV, nici n-aș mai scoate capul de sub plapumă. Dar, deh, foamea e mare. La fel și criza. Aia a moralității voastre. Observ că toată ziua, după dezvăluiri, a fost un mucles total în trustul vostru. Mi-ar fi plăcut s-o mai puneți p-aia cu ”NOI VREM RESPECT”. Ce s-ar fi întâmplat în desfășurătorul programelor voastre de căcat, dacă personajul negativ al acestor stenograme ar fi fost vreun ”portocaliu” ? Întrebarea e retorică. Nu suntem proști, Goțiule. Hai sictir !
2010-10-18 20:46:43 | Raporteaza
Nici acum Gotiule? Cand dovada fumega pe toate agentiile de stiri? Tu tot corect si bla bla si bla bla ai ramas, nu? Mai grav ar fi ca, fara sa ti se dea ordin direct, sa pui umarul la marea campanie de isterizare a Romaniei gandita de seful vostru ca sa faca rating. Aia ar fi chiar jalnic.
2010-10-18 20:49:32 | Raporteaza
Domnule Gotiu, daca sunteti asa de patruns de propria onestitate, va invit sa va ganditi un pic la Paul Goma. Nu de alta, dar am senzatia ca nu prea aveti simtul masurii si va lipsesc un pic reperele. Va doresc mult succes la auto-convins!
PS: Nu sunt un fan al lui Basescu, daca la asta va gandeati. Dar tara asta arata in halul in care arata pentru ca de 21 de ani TOTI (si politicieni si securisti si media) v-ati dat mana peste tara. Si toti sunteti responsabili, oricate predici ati tine!
2010-10-18 21:02:33 | Raporteaza
@ Goțiule,
Am rămas dator cu un răspuns la întrebarea pe care ai pus-o în titlu: ”Ce demonstrează noile stenograme cu Vîntu”.
1. Că ești un agramat (la finalul întrebării se pune semnul…ai ghicit…semnul întrebării !
2. Că ai șira spinării încovoiată precum semnul întrebării și limba moale și umedă.
Marș la căcat !
2010-10-18 21:03:59 | Raporteaza
Pentru toţi deontologii din presă care se arată „deranjaţi”, „îngrijoraţi”, „oripilaţi”, de stenogramele convorbirilor dintre Mogul şi mercenarii din dotare: posibilitatea ca un magnat media să dărâme puterea politică fără a încălca legile în vigoare, este o trăsătură obligatorie şi definitorie a oricărei democraţii autentice. Includerea acestor stenograme într-un dosar penal este cea mai bună dovadă a faptului că în România:
a) Parchetul face poliţie politică
2010-10-18 21:06:28 | Raporteaza
“Pentru cei care nu știu.”… Se stie ca lui Vintu ii place sa lucreze prin intermediari. Faptul ca intre VoxPublica si trustul iRealitatea exista legaturi este iar un lucru stiut. Articolele scrise pe VoxPublica arata clar faptul ca Vintu este protejat si adversarii lui sint calcati in picioare.
Dar cred ca cel mai evident argument care arata ca VP este doar o extensie a iRealitatii este faptul ca in continuare II APARATI PE VINTU SI PE CEI CARE LUCREAZA PENTRU EL! Chestiile de genul “Nu sint angajat, nu lucrez, nu sint platit” sint doar niste incercari jalnice de a va apara slujba…
2010-10-18 21:16:51 | Raporteaza
Băi, Goţiule
Te dreacu, măi – m-ai dezamăgit. Mai ieri te lăudam pentru Rosşia Montană (nici măcar nu mi-ai răspuns la mesaj, era important), da azi trebuie să te înjur cînd văd ce chior eşti. Şi să ştii că eu cred în buna ta credinţă! – deci chiar eşti chior. Cu faza asta cu Vîntu te-ai băgat în seamă ca fraieru, te-ai grăbit, vrei tu să arăţi ce imparţialu lu peşte eşti tu… Băi, tu chiar nu simţi că pute tare?
Şi mai lasă-mă naibii, măcar tu, cu expresia “postacii portocalii” cînd nu-ţi convine ceva. E un fel de-a “ba pe-a mă-tii”, pe care sunt obişnuit să o aud de la Ciutacu şi alţi ciutaci de presă, nu de la tine – tu mi-ai dat impresia mai de spălăţel, aşa…
2010-10-18 21:18:30 | Raporteaza
domnule gotiu………..spuneti asa……. Nu am fost și nu sunt angajat în trustul Realitatea.
in cazul asta nu aveti nici macar scuza celorlalti….banul,santajul,slabiciunea omeneasca…
dumneavoastra o faceti din convingere,din ura fatza de dusman….hi!hi!hi!asta e cam nasol….
2010-10-18 21:21:04 | Raporteaza
@presacaopra(v)da:
Hai ca-ti fumega mintea!
Pai, intr-o democratie parchetul ii baga la racoare – fara a incalca legile in vigoare – pe mogulii care … incalca legile in vigoare. Simplu.
2010-10-18 21:26:13 | Raporteaza
SOV :
“Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine toată lumea îl las pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…ut- ului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia …”
Din pacate ordinul asta n-a fost doar fictiv , s-a si dat, dovada ca Prostanacul a pierdut alegerile pe mana sau pe piciorul lui SOV
), ala, nu si nu , si pana la urma , pana primesc noi ordine, ca nici unul nu-i de capul lui
au apucat sa se incaiere.
Ca dupa aia rechinii s-au luat la harta din pricina altei prazi ( trustul Realitatea pe care l-a poftit bnasescu pentru aleasa inimii lui, sau macar pentru linistea ei ( ca prea dadeau astia in ea, si o fi tinand ea la tavaleala, dar orisicat
Unde n-ar da Domnul sa mearga pana la capat :
Oricine ar castiga ar fi cu un mafiot mai putin in Romania ! Lroll:
Dar pana la urma cad amandoi la pace si romanii de fazani
2010-10-18 21:34:48 | Raporteaza
Pacat ca n-ai fost niciodata angajatul lui Vantu. Daca ai fi fost, n-ai mai fi scris postul asta. Ai fi inteles exact ca interpretarile “postacilor portocalii” au un sambure de adevar sinistru. Ca sa-l citez pe Vantu, RTV “trebuie sa fie ca Audi-ul meu. Cand bag cheia si o rotesc la dreapta, porneste. Cand o rotesc la stanga, se opreste.”
Evident, la volan e tot Vantu…
Asa ca… mai documenteaza-te! In rest, esti pe drumul cel bun
2010-10-18 21:39:52 | Raporteaza
@ Gotiu: Nu mai sta pe internet ca iti ia mintile baiatule! Citeste inca odata articolul scris de tine! Iti place ce vezi?
Ai ajuns sa explici metodele de manipulare pe care insasi Realitaea TV si Antena 3 le-a practicat pana acum! Pana mai ieri luai la bascalie pe astia care se plangeau de exact aceleasi manevre pe care tu insati le explici in articol!
Si cel mai rusinos pentru tine, este ca ai ajuns sa gandesti exact cum vrea si mogulul … Nu uita, s-ar putea ca printr-e cei ce posteaza aici contra Vantu sa nu fie numai “postaci portocalii” S-ar putea ca unii chiar sa fie simpli oameni care pur si simplu urasc manipularea. Care astepta sa fie convinsi cu argumente reale si logice ca unul e rau si altul e bun, nu prosteli “a la pisatul boului” cum s-a procedat pana acum de catre ai tai colegi de breasla, impotriva niciodata vreunul din voi nu a zis nimic! Daca asa vezi tu jurnalismul este clar ca ai ajuns la “suptul p…. prin batista”… Pentru ca atunci cand cititorii te acuza de ceva pe care tu insati nu ti-l poti explica iar tot ceea ce poti sa faci este sa ii acuzi cu “postaci portocalii” trebuie sa te intrebi de ce mai scrii … Mai bine te inscrii la PSD sau PNL ca oricum esti deja transformat!
2010-10-18 21:41:25 | Raporteaza
@ Mihai Gotiu: Mi se pare sfidator la adresa celor jefuiti si inselati de Vantu, la adresa tuturor celor ce mai sunt inca cinstiti si corecti in aceasta tara, modul in care ati scris acest articol.
In ideea ca ati tinde catre a fi un exponent jurnalistic al unei stangi moderne, va aduc la cunostinta ca in orice tara cu adevarat democratica guvernata de stanga(este vorba de o stanga autentica, si nu de surogatul de imbogatiti prin frauda cu sprijinul mafiei securisto-comuniste, care isi spune partid de stanga in Romania) un infractor ca Vantu ar fi dupa gratii pentru foarte multi ani!
Daca doriti a reprezenta o stanga autentica, atunci scrieti articole in care sa condamnati jaful continuu la adresa cetatenilor acestei tari care s-a petrecut in ultimii 20 de ani, inclusiv prin Vantu si cei care-l apara, jaf care stim prea bine ca a fost mult mai intens decat acum, in perioade de genul celei 2001-2004.
Atentie! Nu sunt “postac portocaliu”, nu sunt de acord cu atitudinea lui Traian Basescu, nu aprob multe dintre actele guvernului actual. Dar asta nu inseamna ca pot trece cu vederea marile hotii care au avut loc sub obladuirea acestei mafii denumita acum PSD. Intre crima Iliesciana din Dec 89 si din iunie 90, impanata cu marile jafuri patronate de mafia PDSR-PSD si gargara lui Basescu, as alege fara ezitare pe cea din urma.
Faptul ca atacati persuasiv si fara incetare pe Basescu si PDL, fara a aminti de cauzele reale ale tragediei prin care trece acum Romania, ma face sa nu cred deloc in buna dumneavoastra credinta!
2010-10-18 21:42:33 | Raporteaza
E foarte urat ca apar in presa convorbirile oamenilor politici. Mi-ar placea sa apara mai multe, toate.
Dl Gotiu il apara pe Vantu pe FOND, nu pe FORMA in care discutiile au ajuns publice. Urata forma, penibila aparare pe fond.
Domnule Gotiu, in numele apararii Rosiei Montane, va propun sa nu va mai decredibilizati cu astfel de articole, avem nevoie de dvs.! Vantu trece, aurul dispare, cinaura ramane.
2010-10-18 21:55:20 | Raporteaza
@Flavius: cianura
2010-10-18 21:56:48 | Raporteaza
“Băi, tati, noi, adică eu aveam o relaţie de non combat cu Băsescu.”
Foarte adevarat si valabil pentru anii 2004-2007. Propaganda pro-Basescu pe care am vazut-o atunci nu a fost intrecuta nici pana acum de nimeni (nici macar de B1, desi se straduieste din rasputeri)- sa ne amintim, macar in trecere, despre stirile privitoare la doamna Basescu si pasiunea ei pentru calarit, prezentate publicului intr-un registru care varia de la elogiu pana la duiosie (tot la RTV s-a rostit, pentru prima data, sintagma “prima doamna” (?!), care nu fusese niciodata folosita in legatura cu sotiile fostilor presedinti). Sau despre comentariile facute pe un ton extrem de lejer, necritic, vizavi de orice gest sau atitudine din partea lui Basescu in acei ani. Anii “roz” sau, cu voia dvs, de non-combat.
“Schimbarea de macaz” (aparenta si fara multa substanta, dupa parerea multora) de dupa 2007 a fost suficient de slaba, in realitate, dar suficienta pentru a declansa mania portocaliilor si a reactiilor lor.
Fara motiv, de fapt. SOV e cu voi, v-a ajutat si va ajuta in continuare idolul/idolii, fiti fara griji.
I se rupe lui de aparitia stenogramelor astora, sa fim seriosi.
Reactii ca ale unei femei geloase.
Mai ingijorat o fi domnul presedinte, fiindca spera ca ele sa aiba efectul perdelei de fum pe care mizeaza, avand in vedere perioada ce va sa vina. Iar iepurii din joben s-au rarit foarte mult…
2010-10-18 22:20:18 | Raporteaza
@Mihai Gotiu:
si noile ca si vechile stenograme inregistrate de serviciile secrete pe bani publici si publicate de putere demonstreaza ca basescu face politie politica si intelegeri de tip mafiot cu un infractor ca vantu dar unii din angajatii acestuia nu l-au ascultat si au dat in “2 fete 5 castele”….
basescule, din ce surse a platit ioana apartamentul de la popoviciu?
astept sa-i vad pe basescu si pe vantu colegi de celula la rahova!
ps: cand un mogul comanda campanii de presa impotriva lui xulescu, nu e atentat la siguranta nationala, chiorbane ci e o rafuiala de tip mafiot… intr-un stat civilizat il dadeai in judecata transparent, pe declaratii publice si nu asmuteai serviciile secrete sa-ti apere augusta persoana de ziaristii vanduti vantului…
2010-10-18 22:27:55 | Raporteaza
Domnule, departe sa ma alatur corului celor care te injura! Dar doresc un raspuns: DA sau NU! Aperi sau nu interesele financiare ale unui grup rusesc reprezentat de SOV la Rosia Montana? Acest grup este, sau nu, concurentul direct al RMGC?
2010-10-18 22:31:19 | Raporteaza
@Mihai Gotiu:
tara arde si baba se chiaptana!
mai asteptati 2 – 3 luni din sezonul toamna-iarna cand n-or mai avea rumanii bani de cosnita si-atunci vom vedea relevanta stenogramelor porcoase-mafiote pe care le tot comentati
2010-10-18 22:40:48 | Raporteaza
Gotiule, nu stiu daca esti insurat, dar stii cum o comisesi tu acuma?
Vii seara acasa, rupt de oboseala, si-ti gasesti nevasta cu un gigoloi in pat…si , in loc sa sari la gatul gigoloiului, taci si-ti spui in sinea ta “nu e adevarat ce vad, am gresit casa” si te intorci la serviciu, convins ca ai gresit !!!
Bietul de tine.
2010-10-18 22:48:12 | Raporteaza
@Bordeaux:
) de unde va veni Domnule, asemenea intrebare??
Gotiu, DA sau NU???
2010-10-18 22:51:17 | Raporteaza
Sincer, nu inteleg de ce toti autorii care au scris pe Vox sunt nevoiti sa se explice daca l-au sustinut sau nu pe Vantu?! Noi, cei care v-am citit, stim cine i-a tinut lumanrea si cine nu. Asa ca, fara stres. Sper sa urmeze si alte stenograme. Ce, mai bine un volum pdf downladabil, sa poata citii omul pana la rasputeri. Insa, ceea ce ma intreseaza si mai mult, daca toate convorbiriile astea au fost interceptate sub mandat. Ca de nu, naspa! Atunci chiar trebuie sa fim cu ochii pe ce vorbim la telefon.
Iar cat despre Vanut, nu-i nevoie de niste stenograme sa ii scoata caracterul pe fata. Omul de rand stie ca e mizer si un afacerist lipsit de scrupule. Stenogramele nu deranjeaza imaginea acestuia, doar confirma caracterul sau.
2010-10-18 22:55:14 | Raporteaza
@dl.Gotiu
trist articol,chiar si Geoana scria ceva mai cu perdea!
De fapt,asta e presa dorita de vantu,dar unii se apleaca mai mult decat le permite coloana vertebrala!Nasol moment!
2010-10-18 23:14:25 | Raporteaza
aici ai continuare stenogramei, draga Gotiu :
n plus, o institutie de media, in viziunea lui Vintu, trebuie sa porneasca de la premisa ca “in interiorul unei strategii editoriale nu mai misca nimeni”: “Daca decidem, de exemplu, maine suntem tovarasi cu Basescu. Pai de maine toata lumea il lasa pe Basescu in pace. E ca exemplu. Sau maine agresam, criticam cu supra de masura, institutia f…ut-ului din Romania. Toata lumea incepe sa injure Institutia f…ut-ului din Romania”.
“Ei sunt agresati in functie de interesele mele. Atat ! Eu asta incerc sa-ti spun. Ca, daca fixam ca strategie ca de maine sustinem actele guvernului, de maine, trustul asta de presa, inclusiv Academia Catavencu, sustine actul de guvernare”.
Doru Buscu incearca sa nuanteze si ii spune ca o conditie este ca actul de guvernare sa merite sa fie sustinut.
“Nu, nu m-ai inteles: singura conditie care este aici este decizia lui Vintu. Asta incerc sa-ti explic, Dorulet”, replica omul de afaceri.
“Ma doare in p…a, il dai afara”
Vintu ii cere lui Buscu sa concedieze imediat ziaristii care ar incalca strategia grupului Realitatea Catavencu: “(…) nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a!”
economie.hotnew../
2010-10-18 23:17:30 | Raporteaza
Bai nene, dar intre Zeus si gasca de escroci pe care o patroneaza, nicio conversatie, nicio stenograma, nimic?
Nici tandretzuri cu tanti Nuti?
Ia te uite bai nene, ce presedinte vertical avem… parca nici n-ar fi manelist.
2010-10-18 23:17:50 | Raporteaza
@cris
este o stenograma in care Zeus vorbeste cu ma-ta si ii spune ca a fatat un oligofren.Ma-ta nu se supara,ci rade!
2010-10-18 23:23:00 | Raporteaza
“Ce demonstrează noile stenograme cu Vîntu”
Mai mult decat atat: ce demonstreaza aceste noi stenograme in contextul dosarului FNI/N. Popa? Care e relevanta lor in dosarul lui SOV? De ce apar in acest context, repet, niste discutii intre SOV si angajati ai trustului?
2010-10-18 23:25:53 | Raporteaza
curiozitate: dupa ce terminati, spuneti *sarumana pt. masa*?
2010-10-18 23:46:33 | Raporteaza
Stenogramele (atata cat am citit reproduse in articol) confirma ceea ce am spus mereu:
1. Vantu nu a fost niciodata un dusman real al lui Basescu ci in marea majoritate a timpului (de cand a preluat Realitatea & stuff) Vantu a fost fie pro-Basescu fie neutral (nu intereseaza aici motivele).
2. Chiar cand Vantu s-a plasat pe o pozitie deschis anti-Basescu, multi dintre amploaiatii sai nu i-au urmat ordinele (o fi bine? o fi rau?)
Grav imi pare ca inregistrarile au putut fi folosite de catre Base in campania electorala (de el sau de serviciile care l-au sprijinit logistic si informational pentru a castiga alegerile).
Evident, momentul lansarii pe piata a stenogramelor a fost ales in functie de circumstantele politice ale momentului (depunerea motiunii de cenzura) pentru a decredibiliza (si mai mult…) pe unii dintre fruntasii opozitiei.
O sa fie show… si romanii poate-poate uita ca ii doare burta de foame
Sau poate nu.
2010-10-19 00:04:55 | Raporteaza
@aluzia:
Aici nu e vorba de nici o demonstratie, bade!
E vorba de greata si scarba. Oameni cu pretentii sunt pusi sa injure la comanda si apoi primesc masa de la scarbavnic. Nu ti-e clar?
2010-10-19 00:17:11 | Raporteaza
Gotiule las-o balta, mai bine taci si scrie ceva de genul: nu sunt platit de Vantu, n-am nici o legatura, ma abtin pt ca mi se pare o aberatie etc etc. Sa incerci acum sa-i iei aparaea lui Vantu si sa ne areti tu logica si subintelesul dialogului Vantu – Bucsu/ Toader/etc e o prostie. D eaceste lucruri se vor ocupa psihologii de la Realitatea – Hanibal & CO, aia de sug si ei de la Vantu si apoi zic saru mana. SUnt de acord ca aceste convorbiri in mod normal ar trebui sa fie secrete si private insa s-a ajuns (prin diferite metode) ca noi sa dispunem de ele si profit de aceasta ocazie pt a-mi exprima scarba si dispretul fata de Vantu si anumiti jurnalisti. Compar aceste convorbiri cu cele in care s-ar discuta despre un atentat terorist si s-ar da detalli cum va decurge si cum vor muri oameni, compar aceste discutii cu discutii care ar avea loc intre 2 pedofili care vorbesc intre ei de fpatele lor perverse. Eu le consider la fel de grave precum cele sus mentioante.
2010-10-19 00:21:31 | Raporteaza
Cum se scrie un articol?
Intro: captatio benevolentiae pentru auditoriu (cititorii pnl/psd): băgăm niște vorbe despre „postacii portocalii” (aștept dovada unei bucăți în care vorbește despre „postacii roșii” sau „galbeni”. De ce oare nu există?), niște verbe mustuind de substanță: „a se isteriza” și un pic despre subiect („stenogramele”)
Pasul 1: pupat dorsal Costel Rogozanu (că el face ordine pe voxpublica, nu?) – „a scris el deja” (a se citi: „așa de bine, încît un nevolnic ca mine nu mai poate aduce completări”)
Mai aruncăm cîte un „postac”, cîte un „portocaliu” așa, de control, ca să înțeleagă
tot prostulauditoriul cu cine „ține” articolul (doar facem trafic, nu?)Pasul 2: încercare de convingere a auditoriului de părerile pe care le are oricum: „eu m-am chinuit”, dar n-am putut dom’le, n-am putut. (A se citi „adică dacă eu n-am putut, cum puteți voi, cititorilor să credeți că e posibil?”)
Mai aruncăm cîte un „postac”, cîte un „portocaliu” așa, de control, ca să înțeleagă
tot prostulauditoriul cu cine „ține” articolul (doar facem trafic, nu?)Pasul 3: periere un pic a ălui mare (SOV „supărat” că trustul e așa de deontologic încît nu poate să prezinte știrile într-un anume fel, chiar dacă marele patron le spune așa) și încă un pic de sanctificare a probității și deontologiei găștii (se cheamă spirit gregar în termeni tehnici – mă pun bine cu gașca din care fac parte, chiar dacă face prostii, ca să nu o iau pe coajă și să mă apere și ei data viitoare)
Mai aruncăm cîte un „postac”, cîte un „portocaliu” așa, de control, ca să înțeleagă
tot prostulauditoriul cu cine „ține” articolul (doar facem trafic, nu?)Pasul 4: Pseudo-analiza de text (se iau cîteva bucăți din stenograme și le analizăm în așa fel încît să se bucure auditoriul țintă.
Pasul 5: Mai băgăm argumente din puțul gîndirii (dacă auditoriul nu le întelege, le ia de bune, că e băiat bun Goțiu ăsta, scrie de partea cui trebuie). Exemplu: dacă SOV zice că nu mișcă suficient, interpretăm „au făcut ce au vrut”. Mai lipsește un pic și afirmă că Realitatea și Antena 3 au fost pro Băsescu în campanie și asta numai datorită minunatei deontologii! Aleluia!
Pasul 6: Încă o tură de sanctificare a găștii. Sîntem în toane bune azi și zicem de bine de jurnaliști, colegii noștri de braslă. Politicienii puha! SOV poate discuta cu noi și să ne zică „Băi X. Ce-ai în cap? Rahat?” și noi să zicem „Da șefu’. Am înțeles”, asta nu înseamnă că jurnaliștii mișcă cum zice SOV. Doar la politicieni e așa…
Exitus: Băgare așa-zisă bomboană pe colivă: „nu sînt angajat al trustului Realitatea” (giiii, adică „fraților! ia uitați-vă cum debordează obiectivitatea din mine!”). Se bagă un pic și „opțiunile personale” (adică nu ne-am înțeles la bani)
Să fie primit!
2010-10-19 00:34:00 | Raporteaza
@tamara’s nephew: Ai “norocul” că ţie nu-ţi poate spune nimeni “mă-ta te-a fătat”. Dar poate să-ţi spună “mă-ta te-a depus” că viermii nu fată ci depun ouă.
2010-10-19 00:36:21 | Raporteaza
@Gondolin:
Gondoline, tu te-ai intrebat vreodata de ce a vrut si vrea Vantu sa-l dea jos pe Basescu si sa-l puna pe Geoana? Ca sa-i fie bine la popor, ii pasa lui Vantu de popor, asta e slabiciunea lui Vantu, poporu’,da Gondoline ?
Ca liberal convins ce esti, spune-mi te rog, era bine sa castige in aceste conditii Geoana alegerile in 2009?
2010-10-19 00:42:51 | Raporteaza
@Tatamare:
Te straduiesti sa fii mai gretos decat Vantu ?
2010-10-19 00:49:13 | Raporteaza
slugoiul asta ne crede, la fel ca si stapanul lui, o tara de prostanaci.
2010-10-19 01:02:36 | Raporteaza
@Mircea: Aşa sunt eu: greţos cu cei ce-mi provoacă greaţă. De doăzeci de ani, duhoarea securisto-feseniştilor, doar viermilor nu le provoacă greaţă.
2010-10-19 01:08:59 | Raporteaza
ce nu demonstreaza stenogramele este daca exista un ziarist sau politician cu coloana vertebrala anatomic corecta in fata lui vantu. unu’ sa zica “OK, tu esti miliardarul, eu sunt ziaristul, lasa-ma sa-mi fac treaba!”. niciunul.
2010-10-19 01:21:54 | Raporteaza
Adica, cum ar veni: “Sa va explic io, bai prostilor, cum sa intelegeti stenogramele astea. Iar daca nu ma credeti sau ginditi de capul vostru, sinteti niste postaci portocalii.” — Marele Jurnalist Gotiu
Ziua asta or sa intre in istoria presei romanesti ca Press-gate. V-ati umplut de respect.
2010-10-19 01:44:55 | Raporteaza
de la rima postaca la postac portocaliu e totusi un salt pe scara evolutiei vietii.
numai tu ramii mereu acelasi.voluntar la vintu.
macar altii au fost platiti s-o siuga.tu?de buna voie si nesilit de nimeni.pe gratis.
si tot mai vrei,mai vrei!
2010-10-19 02:53:01 | Raporteaza
prea mult zgomot in jurul lui s.o.vantu,in ultimul timp -arestari,audieri destul de dese,aparitia stenogramelor,…..eu cred ca “indonezianul”e gata de o calatorie,daca nu,poate chiar este acasa…e doar o parere….(poate are legatura si cu internarea la urgenta}…..
2010-10-19 03:40:45 | Raporteaza
cearta pe ciolan
Ziaristi trustului Realitatea – catzavencu faceau platul cu Basescu.
SOV a coborat militaria din pod si a zis cata vreme nu facetzi bani ci doar papatzi bani aranjementele le fac eu PUNCT. Pana aici e OK. proba , iaca proba :
“Dar cum să lucreze salariaţii, cărora le dau să mănânce, împotriva intereselor mele ? Asta-i noaptea minţii ! Pe banii mei ! Asta este noaptea minţii ! Ei luându-şi o şpagă de doi bani sau aranjându-şi vreun post în viitorul guvern. Nu se poate aşa ceva. Si dacă am fost cu menajamente, cu mănuşi, cu aia, cu aia, de-acuma nu mai sunt, de-acuma e pe faţă totul. Si aşa e normal în toată lumea asta. Ce, am fost eu puţin legat la ochi, dar lucrurile s-au terminat. ”
PS nici B1 nici EVZ si nici RL nu fac bani oare stenogramele lor cand o sa le vedem ?
“Ei luându-şi o şpagă de doi bani sau aranjându-şi vreun post în viitorul guvern.”
ntz, ntz, ntz recunoastezi personajele ?
2010-10-19 04:55:18 | Raporteaza
Te poţi minţi în continuare, (te ajută şi ratele la bancă) dar nu vei putea convinge pe nimeni. Mercantilismul abject, cinic, transpare din stenograme. Dacă-ţi lipesc o bancnotă de 200 pe frunte s-ar putea să-mi dai dreptate.
2010-10-19 12:46:59 | Raporteaza
Gotiule,golans mic ce esti:)))
2010-10-19 13:33:11 | Raporteaza
Mie mi se pare incredibil ca exista oameni care ii iau apararea lui Vantu — explicatia trebuie sa fie ca acesti oamneni il urasc pe Basescu intr-atata, incat obnubilati, empatizeaza cu acest blestemat. Chiar ati uitat cine e si ce a facut acest Vantu? Cum este posibil sa uiti?
Parerea mea este urmatoarea: Vantu o sa muste tarana si va piere pe limba lui. Recunosc pe bloguri si in jurnale, aceleasi analize ca in cazul lui Catalin Voicu, cum ca a vorbit la bascalie, ca nu era serios, etc. DAR pana la urma a ajuns acolo unde-i este locul.
Sper ca si Vantu va ajunge acolo unde-i este locul dintr-un motiv sau altul ca sa putem linistiti sa ne vedem de vietile noastre.
Voi intelegeti prin ce pericol am trecut la alegerile din Decembrie????? Astfel de oameni ne-ar fi condus!!!
Fereasca D-zeu!
2010-10-19 17:55:38 | Raporteaza
@ Gotiu
“Au miscat cum au vrut” PENTRU CA EL LE-A PERMIS. Pentru ca a lasat suficienta ambiguitate incat unii de acolo sa-si fi zis: ia uite, ba, ca ne lasa sa facem ce vrem! Dar era dupa vechiul principiu: amesteca minciuna cu un pic de adevar, ca sa para mai credibila! Si asa s-au umflat cocosii in pene ca “sunt liberi” si ca sunt angajati la un despot luminat, care le-a prezervat demnitatea jurnalistica.
Sa citim deci cum o spune cu gura lui:
Toader: Sa-mi bag p…, eu cred ca am fost isterici in lupta asta (n.r. lupta impotriva lui Basescu), de-aia ne uraste lumea, ca am fost isterici.
SOV: Ei, am fost pe dracul! Stai linistit, tocmai, ca am lasat supape majore, Publika , Radio Realitatea, Catavencu, o gramada de organizatii, Guerrila, le-am lasat libere bai, baiatule!
hotnews.ro/stir../
2010-10-20 06:22:48 | Raporteaza
Halal presa libera mai avem si noi. Din stenograme s-a vazut ca faceti orice pentru bani. Nici nu o sa ma mai chinui sa citesc minciunile pompate pe moguli
2010-10-21 15:45:55 | Raporteaza
Suntem alfabetizati,am citit si am inteles ce se scrie negru pe alb “traducerea” e penibila.
2010-10-21 17:57:12 | Raporteaza