RSS Feed

Ce ne spune Dosarul Panama despre capitalism și nimeni nu spune nimic

vezi toate articolele de
07 Apr 2016 la 12:08 un comentariu 4872 vizualizari.

Zilele trecute am asistat la publicarea celei mai mari scurgeri de informații din istorie (peste 11 milioane de documente) – The Panama papers. Pe scurt, o firmă de avocatură din Panama, pe nume Mossack Fonseca, a creat în ultimii 40 de ani mii de companii off-shore fictive, în care puternicii lumii și-au depozitat averile în scopul evaziunii fiscale ori al spălării de bani. Sunt implicate nume de regi, președinți, prim-miniștri, oameni de afaceri, sportivi, bănci, organizații teroriste, grupări mafiote etc. Informațiile au fost oferite sub anonimat în august 2015 ziarului german Süddeutsche Zeitung, fiind apoi prelucrate și publicate de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ).

Totul pare desprins dintr-un film american. Problema e că și narațiunea acestui mega-scandal aduce tot mai mult a film american. În primul rând, prin faptul că –  după cum s-a remarcat deja pe-afară și pe la noi – informațiile sunt editate în așa fel încât în rolurile negative să pice aceiași actori cu care eram deja obișnuiți: Assad, Mubarak, Putin, Regele Abdullah al Arabiei Saudite ș.a. Nici vorbă, sau prea puțină, despre elitele economice și politice occidentale părtașe la această fraudă colosală, cu excepția giganților bancari ca HSBC (despre care știam deja după Swiss Leaks de anul trecut), a premierului islandez recent demisionat ori a tatălui răposat al lui David Cameron. Nici nu-i de mirare, când ICIJ e finanțată de organizații ca The Ford Foundation sau Rockefeller Family Fund.

Însă problema și mai mare e că, exact ca într-un film făcut la Hollywood, narațiunea oficială pe care o auzim în aceste zile se ferește de orice contextualizare, fie că vorbim de BBC ori de presupus stângistul (i.e. liberalul) The Guardian. Toți se fac că nu văd elefantul din cameră. De ce? Pentru că asta ar însemna punerea în discuție a sistemului însuși care face posibil ca bogații lumii să-și ascundă munții de bani fără să plătească un șfanț în taxe, iar mass media mainstream sunt câinii de pază ai acestui sistem. De aceea Dosarul Panama nu e pus în context politic și problematizat cu adevărat, fiindcă ar conduce la câteva concluzii incomode despre capitalismul neoliberal în care trăim:

1)     austeritatea impusă în toată Europa din 2010 încoace pe motiv că „nu sunt bani” e o imensă impostură: sunt bani cu nemiluita, numai că o mare parte a lor e îngropată în paradisuri fiscale ca Panama, între 21 și 32 de trilioane de dolari conform estimărilor din 2010! Iar guvernele europene obsedate de austeritate sunt perfect conștiente de aceste vaste scheme evazioniste, când nu de-a dreptul complice la existența lor, ca în cazul Insulelor Virgine și Cayman aflate sub tutelă britanică.

2)     Că principiul neoliberal trickle-down – conform căruia toți avem de câștigat dacă bogații sunt taxați mai puțin (sau deloc) – e de fapt un mit de legitimare a îmbogățirii continue a bogaților: Dosarul Panama ne demonstrează – a câta oară? – că o mare parte a averilor nu se întoarce în societate prin crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii, ci e pur și simplu stivuită în conturi bancare bine pitite. Uneori, regele chiar e gol: politicile fiscale favorabile celor bogați sunt pur și simplu menite să-i favorizeze pe cei bogați.

3)     Că Dosarul Panama și altele ca el nu reprezintă excepția, ci norma în capitalismul neoliberal: o treime din averea globală e stocată în paradisuri fiscale și jumătate din comerțul global are loc via paradisuri fiscale. Însă asta nici măcar nu e vreo mutație relativ recentă a capitalismului, ba dimpotrivă, e o revenire la matca originară, o pură manifestare a acestui sistem în esența lui – acumularea de capital în mâini tot mai puține.

Concluzie: Dosarul Panama nu e nimic ieșit din comun. E parte structurală a sistemului capitalist în care trăim. Un sistem în care bogații devin tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. În 2010, 388 de indivizi dețineau la fel de mult ca jumătatea cea mai săracă a populației globale. Azi sunt doar 62. Câți vor fi mâine?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!