RSS Feed

Ceva important s-a petrecut anul trecut. Și se va vedea anul ăsta. Și o chestie cu SRI în tot și în toate

vezi toate articolele de
03 Jan la 14:30 comenteaza acum 1970 vizualizari.

Sigur, vor conta enorm și un eventual Brexit, și LePen în Franța, și relațiile Rusia – SUA – China în epoca Trump, și multe alte evenimente externe. Însă, intern, trecem printr-o schimbare insuficient discutată (pe acest blog am tot încercat, dar nu am toate uneltele pe care le-ar avea diverse instituții academice sau de presă), schimbare care aruncă în derizoriu multe discuții publice și ”soluții” chiar dinspre stânga bineintenționată.

Un citat devenit viral de sărbători ne indică o parte din problemă, dar mai ales violența cu care este tratată:

“Din pacate, cea mai mare problema a sectorului de panificatie in momentul de fata este forta de munca. Avem mari probleme, intrucat aceste ajutoare care s-au dat ani de zile au stricat complet conceptul de munca si, ca sa fiu direct, nu prea mai exista dor de munca. Noi ne lovim acum de acest lucru pentru ca multi se bucura ca intra in somaj, isi iau somajul, dar lucreaza ‘la negru’ si asa se face si evaziune fiscala”, a declarat presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Se discută destul de mult despre taxarea multinaționalelor. Dar deja e o modă comodă pentru un anumit trend conformist. Se vorbește despre taxare fără să se înainteze de fapt nici un pas. Ba mai mult, apar proteste așa-zis ”civice” dacă NU se scot timidele accize sau taxe pe stâlp. Îndoctrinarea antitaxare merge la pachet cu  un ”sentiment românesc” care e de fapt o etapă de încurajare a ”capitalului românesc” când e evident că nu are rost să discutăm despre cât de român e unul sau altul. Capitalul așa-numit românesc are forma lui de violență antiangajați, uneori mai explicită decât formele de lobby ceva mai discrete impuse de mari companii internaționale.

Care era marele eveniment de anul trecut care ne va marca profund în următoarea perioadă? Era ușor perceptibil și în pauzele de reclamă sau pe panouri publicitare răspândite în spațiul public. În 2016 s-a epuizat și mâna de lucru foarte ieftină. Semne erau de mai mulți ani. În 2016 s-a cam ajuns la limită. Companii mari de retail au început să-și facă reclamă despre cum angajează, ba chiar plătesc și asigurarea obligatorie de sănătate – e și asta o reclamă: ”dacă vii la mine îți dau drepturile pe care se presupunea că ți le dau oricum”.

Nu doar în retail s-a epuizat bazinul de mână de lucru pe doi lei, ca să cităm din clasici. Vestul țării urlă după lucrători, după ce au atins minimul suportabil în plata pentru muncitori și după ce au raportat profit pe măsură. De la fabrici de componente pentru mașini, până la industria textilă.

Marii angajatori la negru din zona de pază și protecție privată și-au înmulțit armatele la gri, iar inspecția muncii chiar a mai prins câte unul ici colo, era prea pe față.

Să nu mai amintim și de milioanele care oricum lucrează afară pentru că aici munca la minimum înseamnă moarte de foame. Să mai amintim și de îmbătrânirea populației și de faptul că mâna de lucru ieftină presupune efort fizic pe care de la o vârstă încolo nu-l mai poți face.

S-a cam epuizat și soluția cu trasnportul muncitorului ieftin de la distanțe mari: adunarea in zone rurale a unor lucrători pentru munci ieftine nu mai ispitește pe nimeni. Și nu din cauza ”ajutoarelor” cum crede propagandistul ieftin citat mai sus, ci pentru că nu poți face față să-ți asiguri și supraviețuirea rurală de zi cu zi dacă te deplasezi zilnic 100 km dus întors.

Presiunile se vor muta deci spre noi facilități din bani publici. Aici va fi bătălia politică. Dragnea deja a anunțat o măsură care ar avantaja (casă, ajutoare bănești pentru familii) tineri să se instaleze în zone unde e nevoie de angajați. Sigur, măsura sună bine. Dar este și o măsură care ajută angajatorii să mențină salarii mici și să profite de cheltuielile orientate ale statului. Vom avea ”ajutor social” care e de fapt și ajutor de business. Iar statul plătește restul, cât o putea. După un an doi vor trece la noi presiuni. Programul lui Dragnea este construit din astfel de lumini și umbre ”sociale” – iar asta e cea mai luminoasă. Despre facilități în vânzarea caselor, sau scutiri de taxe pentru cei cu venituri oricum foarte mari am mai tot vorbit aici.

Presiunile nu se vor opri aici. Intră în schemă în plin avânt parteneriatul public-privat. Oricum se inventaseră conducte diverse de drenat banul public înspre investitori. Astfel de investiții nesupravegheate vor fi adevărate rețete de slăbire a plasei sociale.

Dragnea anunță un comportament prietenos cu firmele, mai ales prin ANAF care va da mai multe avertizări, nu va mai intra în forță. Foarte frumos, numai că de fiecare dată astfel de prietenie (care a existat și până acum, și cu companii medii și mari, și cu clienți diverși) se răsfrâng asupra celor ușor de șantajat, cei cu sume mici de plătit. De altfel, cred că avem cea mai mare discrepanță între cumințenia cu care/și plătește amărășteanul taxele și impozite și indisciplina fiscală în zona capitalului românesc sau străin. Anunțul însă ar putea fi un semnal bun și pentru mici comercianți, mici firme de transport și construcții pe care PSD se sprijină puternic în bazinul său electoral.

Se vor lua toate măsurile posibile de ”ajutor” numai ca să se evite creșterea salariilor sau taxarea corespunzătoare. Salariile în mediul privat nu pot crește dacă nu există sindicalizare și legi ceva mai permisive pentru presiuni din partea angajaților. Pur și simplu nu se poate, nu se cunosc alte metode. ”Piața liberă” se va reorganiza cel mult înspre noi forme de încasare din zona publică fără să mărească prea mult salariile, sau mărindu-le contra unor compensații indirecte.

Ajutoarele cu locuințe ar trebui să funcționeze necondiționat de flexibilizarea muncii. Abia asta ar însemna social. Apoi, aceste ajutoare n-ar trebui să se transforme în noi facilități pentru clasa de mijloc și pentru progeniturile protipendadei.

Armata de rezervă a fost făcută praf chiar de flexibilitatea muncii care a creat-o. Așa se întâmplă când nu mai ai nici măcar spoială social-democrată de ani de zile.

Viitorul guvern anunță că va mări salariul minim, este o măsură insuficientă din start tocmai pentru că e absolut necesară deja de un deceniu. Între timp însă, au crescut costurile indirecte, individuale, pentru educație și sănătate. Inegalitățile se adâncesc pe măsură ce ni se scot ochii cu câteva măsuri logice. Oricum, din toate discuțiile lăcrămoase despre sărăcie, mărirea salariului minim și mărirea salariului pentru categorii neprivilegiate de bugetari sunt clar vești bune. Mai puțin bine și cu un mare efect de vulnerabilizare e că astfel de măsuri sunt luate la pachet cu niște facilități incredibile pentru pătura oricum subțire de oameni cu venituri mult peste medie.

Oamenii cu puține resurse au pierdut pe toate fronturile. Asta e problema. Ca să simtă că un loc de muncă îi poate scoate din mizerie trebuie să vină la pachet măsuri firești în energie, sănătate, taxare etc. Mi se pare o capcană să ne mulțumim doar cu momeala creșterii salariului minim și să nu amendăm de la stânga măsuri care vor face creșterile inutile în scurt timp.

Capitalul local (interconectat puternic cu cel multinațional, desigur) va încerca să obțină diverse facilități în plus. Stângaci, fără putere, vor obține cel mult caricaturi precum legea cu produsele românești în supermarketuri, îndată amendată semioficial de pe la comisie. Singurul loc unde vor putea câștiga? Contracte publice. Însă lupta pe ele se va da și acolo împreună sau în concurență cu multinaționale, competiție care se lasă de obicei cu plângeri la DNA.


SRI în tot și în toate

Ce ține agenda acum? Marea luptă cu binomul, cu SRI-ul, cu nu știu ce. Am face orice numai să nu discutăm direct despre clase, venituri, măsuri economice. Și stoparea fondurilor pentru un stat cu o bulă militarizată și secretă prea mare în comparație cu restul cheltuielilor publice.

SRI în tot și în toate e o explicație prea comodă. Trebuie subliniate ipocriziile și chestiunile inexplicabile acolo unde sunt, inclusiv în comportamentul ciudat al unor procurori, în mersul interesat al unor dosare. Sigur că da.

Dar principala problemă a SRI e doar că e încă un buboi instituțional de conformism ideologic si violentă fortareață de apărare a unui sistem intens coercitiv de extragere a profiturilor. Atât, nu e nici o surpriză, nu e nimic secret. Ghiță a extras averi din marea convertire digitală cot la cot cu HP sau Microsoft, nu trebuie să uităm asta. În plus, el acuză intereferențe grave care ar trebui totuși verifiate. Așa cum ar trebui să înțelegem totuși care e statutul acestui om. De ce face liniștit filmulețe cu tot soiul de panseuri și semidovezi fără să-l deranjeze nimeni? de ce acuzații mult mai firave au fost învârtite de presă, iar povești interesante cu arestarea lui Vântu sau întâlniri prin vii nu agită presa deloc? DNA și SRI au niște răspunsuri de dat.

Faptul că TOATE guvernele din ultimul deceniu au fost pline de băieți cu studii la SRI ne arată doar că intrarea într-o elită a lobbyului de business și politic se făcea și prin SRI. Era doar o etapă într-un întreg ritual oportunist. Așa cum pentru unii care se cred ”evoluați” e foarte important să fi lucrat la o bancă multinațională ca să fii tehnocrat. Toate aceste dimensiuni au de-a face cu o filozofie proafaceri mai mult și decât cu blablaurile naționaliste care asigură aspiratorul de bani numit ”siguranța națională”.

Vă asigur că SRI, așa cum e el format acum, ar reacționa mai violent la organizarea unui sindicat în privat sau formațiune politică pro-angajați decât la orice lucrătură împotriva siguranței cetățenilor români.

Se vede și acum la formarea guvernului că avem și acel portret robot al politicianului cu vârsta în jur de 40 de ani, crescut de partid și susținut pentru studii în zone de ”prelucrare secretă”, dar eu îi văd ca pe niște corespondenți instituționali pentru un trend antidemocratic mult mai larg. Cadre de tot soiul, și de multinațională în zona financiară, consultanță, optimizare fiscală intră cumva în aceeași zonă și au acces la guvern. De ce m-ar îngrijora mai mult un ”sereist” decât unul chemat să facă legi pentru OMV după ce a lucrat la OMV? Ce-l deosebește pe Grindeanu, să zicem, de cei din urmă, este faptul că el și alții ca el reprezintă speranța reinventării unor moguli români cu forță de decizie. Ghiță a sperat asta. Și apoi a început să urle împotriva multinaționalelor nu isteric, ci pentru că a fost în competiție reală cu ele. Politicienii simt că pot recâștiga ceva putere cu o relație bună cu zona secretă, puternic ierarhizată. Le poate fi și fatal. De altfel, mulți pesediști au plâns în pumni când Ghiță acumula agresiv chiar în detrimentul lor. Noul naționalism economic a la Dragnea se vrea o formă mai democratică de recăpătare a influenței în  domeniul economic. Dar de ce să te legi la cap când te poți mulțumi și cu câteva poziții de intermediar. Dragnea speră într-o împărțire mai echitabilă a profiturilor tot la vârf. Aici îi simt singurul zvâc politic. Dar mă îndoiesc că va putea face măcar asta în condițiile în care nu avem voce europeană absolut deloc. Pentru că naționalismul 2.0 de tip ungar sau polonez, la care trage cu ochiul, s-a manifestat și european, a obținut sprijin conservator discret, nu s-a dezvoltat de capul lui.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!