![]() | Cine e mai ridicol: Băsescu sau jurnaliștii?vezi toate articolele de Mihai Goţiu01 Nov 2010 la 12:38 105 comentarii 1993 vizualizari. |
”Jurnaliștii se așteaptă la suspendarea acordului cu FMI. Ceea ce e ridicol”.
Personal, nu sunt adeptul negocierilor încrâncenate, cu pistoalele pe masă și cu aruncătorul de flăcări la picior. O glumă sau o ironie poate să destindă atmosfera și tensiunea unei întâlniri, indiferent de nivelul și importanța acesteia.
Doar că președintele României, Traian Băsescu, nu se adresa atât reprezentanților FMI atunci când a rostit cuvintele de mai sus, cât încerca, din nou, să ridiculizeze presa. Iar scopul nu era de a destinde atmosfera, ci de a irita. Pentru că, din orice punct de vedere sau din orice unghi ai încerca să privești problema, interesul presei pentru negocierile cu FMI nu poate fi caracterizat drept ”ridicol”.
De ducerea la capăt a acordului cu FMI și de prelungirea acestuia (ori continuarea lui într-o altă formă) depinde viața românilor (a milioane de români), atât pe termen scurt, cât și în următoarele decenii. Condițiile puse de FMI și asumate de către oficialii României sunt esențiale, iar cei care vor fi direct afectați de aceste măsuri au tot dreptul să știe ce îi așteaptă.
Mai mult, românii ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă sunt sau nu de acord cu aceste condiții. ”Statul știe cel mai bine ce e bine pentru tine” e o butada amară, care poate suna ironic într-un cântec sau într-o conversație între prieteni. În realitate este o încălcare a dreptului fiecărui cetățean de a-și decide singur prezentul și viitorul. Chiar și în condițiile în care face o alegere greșită.
Calificând interesul presei pentru negocierile cu FMI ca fiind ”ridicol”, Traian Băsescu a calificat interesul tuturor românilor pentru aceste negocieri ca fiind ”ridicol”. Că îi convine sau nu, deocamdată mass-media este singurul mod prin care conținutul acestor negocieri poate fi cunoscut de populație. Iar în aceste condiții, glumița președintelui e ridicolă. Iar cel care a făcut-o, de asemenea.


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1Masuri de redresare?! Ha ha ! De inlocuire, tovarasi ! adevarul.ro/act../ ... | ||
| 2ponta a inceput salvarea coruptilor de la puscarie. astazi nastase.baselule iti promit ca daca iti ceri scuze pentru magariile cu rmgc si gazele date pe sest ii votez pe hotii tai. voi macar ati mai... | ||
| 3Puteati sa alegeti un exemplu mai apropiat: si Dinamo ori Steaua se credeau favorite, dar au cistigat "ungurii" de la CFR ;) Bineinteles, dupa cum acuza Jiji, cu ajutorul lui Boc :P... | ||
| 4ponta a inceput salvarea coruptilor de la puscarie. astazi nastase.baselule iti promit ca daca iti ceri scuze pentru magariile cu rmgc si gazele date pe sest ii votez pe hotii tai. voi macar ati... | ||
| 5@Mia 29 - "Deci inca odata: presedintele a vorbit despre locurile 3 si 4, mai clar n-am cum sa explic." Deci inca o data ;) Presedintele a vorbit de UNINOMINAL PUR. Salut faptul ca desi pe banda se aude... | ||
| 6erata : alegerile locale au fost...... | ||
| Mihai Goţiu 11660 citiri |
| Cristian Teodorescu 10540 citiri |
| Costi Rogozanu 9975 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4416 citiri |
| Constantin Creţan 4315 citiri |
| Dan Duca 4164 citiri |
| Alin Fumurescu 3967 citiri |
| Ciprian Şiulea 3311 citiri |
| Dorin Tudoran 2826 citiri |
| Iulian Leca 2361 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62719 citiri |
| Cristian Teodorescu 40888 citiri |
| Costi Rogozanu 38936 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18170 citiri |
| Alin Fumurescu 17862 citiri |
| Viorel Dobran 13035 citiri |
| Dan Duca 12041 citiri |
| Constantin Creţan 11326 citiri |
| Dorin Tudoran 8752 citiri |
| Elena Vijulie 8691 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Bineinteles, dom` Gotiu, ridicol e Basescu.
Doar gindul ca ar ezista jurnalisti ridicol e aberant; nu se poa.
Asa e, trebuie facut un referendum asupra conditiilor acordului cu escrocii de la FMI.
2010-11-01 12:42:49 | Raporteaza
dacă ești iritat, dă-ți cu talc pe limbă
2010-11-01 12:53:30 | Raporteaza
păi,s-o luăm băbeşte.pînă acum,jurnaliştii (unii,mă rog) au făcut spume împotriva acordului cu FMI.cînd s-a viti posibilitatea (pe surse
) ca acest acord să fie în pericol,aceeaşi jurnalişti (sic!) se isterizează văzînd în asta o nouă catastrofă.
ai bască,n-ai bască,ţi-o iei după ceafă.unde e ridicolul?
2010-11-01 12:55:55 | Raporteaza
Cand a zis “ridicol” nu se referea la interesul presei pentru acest acord , ci la faptul ca presa vehiculeaza o idee ridicola, anume , suspendarea acordului cu FMI.
Ca sa fim corecti.
2010-11-01 13:09:46 | Raporteaza
Ridicol este sinonim cu fesenist !
2010-11-01 13:10:50 | Raporteaza
Ridicloli sint cei 51% din cei care l-au votat pe betivul chior printre care desigur te numeri si dumneata d-le Gotiu.Nu ati stiut oare ce a facut acest manelist politic in cei cinsprezece ani din urma.Ati stiut, ati vazut, si totusi l-ati votat inca o data.Desigur in “cunostinta” de cauza pentru ca v-a promis ca va apara de comunisti,de moguli,si salveaza posta si sarea tarii.De ce va lamentati acum. Aveti ce ati votat.Asteptati sa va reevalueze si pe voi si atunci poate veti fi respectati.Sperati ce altceva v-a mai ramas.
2010-11-01 13:12:33 | Raporteaza
nu puteai sa mai astepti cateva minute sa vezi rezultatul negocierilor?..dar tu nu si nu…vrei sa fi ridicol de fiecare data.
2010-11-01 13:13:37 | Raporteaza
Rezultatul unor negocieri poate fi cunoscut prin intermediul comunicatelor oficiale date de organele abilitate ale statului. Nu vad legatura intre ridicolul intentiilor ziaristilor si dorinta fireasca a romanilor de a se informa intr-un mod simplu si direct. Din fericire pentru noi exista posibilitatea de a afla multe fara “nepretuitul” ajutor al presei. Pentru mine este definitoriu ziaristul care a spus intr-un cadru privat ca nu se deplaseaza decit daca a murit cineva. Preferinta presei pentru catastrofe este deja cunoscuta.
Din acest motiv nu mai reprezinta un mod credibil de informare pentru multi dintre romani.
2010-11-01 13:17:51 | Raporteaza
Gotiu, n-ai inteles nimic dar ai comentat ca si cum ai fi inteles.
Mai citeste o data si revino.
Si da, din pacate, presa din Romania e ridicola si nu de azi de ieri.
2010-11-01 13:21:29 | Raporteaza
@nae: Dar daca-i votam pe ai vostri cei cu steagu´rosu cum ar fi fost ? Daca era la fel ca acum si sigur asa ar fi fost, experienta de dupa 89 confirma asta ce ai fi spus acum ? Jos ponta, jos crin..etc..Corect ori ba ? Chiar nu se vede ca nu tot ce zboara se mananca si ca la teorie romanul e expert in toate , inclusiv in sfaturi ? Mai invatati de la cei din occident dar nu doar faptul ca sa traiti ca ei ci sa si munciti ca ei.Eficient si cu folos.Hai sa vad cind se va trai bine in tinutul mioritic .Romanii ( unii din ei ) stiu de ce….
2010-11-01 13:23:18 | Raporteaza
@laur care nu injura:
tot la lucru?
2010-11-01 13:25:02 | Raporteaza
@Dan:
si comunicatele oficiale unde le citesti/urmaresti?
2010-11-01 13:25:49 | Raporteaza
presa se pune singura in ridiculitate, j franks a completat si el ceva nu? ca presa i-ar fi dat deja PLECATI DIN ROMANIA. A RIDICULIZAT SI EL PRESA??? ASTA CA SA-TI STIM PAREREA…
2010-11-01 13:29:43 | Raporteaza
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2010-11-01 13:34:07 | Raporteaza
Ce imi place atitudinea asta: dai in mine? dai in fabrici si uzine!
Cum iti permiti sa afirmi ca “Băsescu a calificat interesul tuturor românilor pentru aceste negocieri ca fiind ”ridicol””? Ai primit tu mandat sa vorbesti in interesul tuturor românilor?!?
“…mass-media este singurul mod prin care conținutul acestor negocieri poate fi cunoscut de populație…”. La gramada cu manipularile si minciunile aruncate la gramada de presa PSD-ista…
Oricum… Fiind vorba de jurnalisti, tu nu esti inclus… Vuvuzelele lui Vintu nu fac parte din clasa asta…
2010-11-01 13:36:39 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: tot la lucru coane, fir-as al dracu
…si cu ochii pe tine bineinteles…putina distractie nu strica niciodata
, cu atat mai mult lunea, cand se stie ca nici iarba nu creste, nici FMI-ul nu iti da satisfactie.
si pentru ca vad ca deja ne imprietenim, iti doresc o saptamana fructoasa si distractiva…multa bafta!
Laur
2010-11-01 13:39:33 | Raporteaza
Uppps, ce mimoze, cata feciorelnica pudoare, cata iritare pe pielea sensibila, cum isi permite seful statului sa ironizeze niste verticalitati, niste profesionisti desavarsiti ca voi ?!!!.
Cand faci pe prostul/neintelegatorul nu iti sta bine, iar ne tratezi precum pe copiii cu handicap mintal ???
sa intelegem/credem ca tu nu ai inteles cu punct si virgula sensul frazei lui base ??? ridicola era teoria suspendarii, vanturata de vuvuzelele neobosite un weekend intreg.
2010-11-01 13:39:41 | Raporteaza
“”Jurnaliștii se așteaptă la suspendarea acordului cu FMI. Ceea ce e ridicol”.”
= Ridicola ar fi asteptarea unora sa se suspende acordul cu FNI, asta a vrut sa spuna sefu’… ceea ce e corect si logic.
Asa ca nu-s ridicoli nici jurnalistii, nici sefu’.
Nu fa exces de zel, jurnalistule! Te-ai inversunat un pic cam tare
2010-11-01 13:39:44 | Raporteaza
mioriticule
esti “beton” tata.Bine ca ne-a salvat betivul chior de comunisti. Dar tu stii ce a fost el pina in 89?Securist taica, adica unul din tatii comunismului.Asta ca sa stii si tu cine te-a scapat de comunisti. Asta ca sa nu mai spun cit de “destepti” sint cei carora le era frica de comunism intr-o tara membra a UE si NATO.
2010-11-01 13:42:35 | Raporteaza
Vai,ce curaj la Basescu! Cum pot sa fie jurnalistii ridicoli.Ei sunt cei mai inteligenti,cei mai integri,cei mai competenti,etc,etc……Musai trebuie suspendat daca a avansat o astfel de posibilitate.A decribilizat meseria de jurnalist.
2010-11-01 13:53:54 | Raporteaza
Speram ca dupa “schimbarea” sefului, sa va mai reveniti si dumneavoastra… Dar vad ca sinteti la fel de disperat sa loviti in Basescu cu orice gasiti… Exista un aspect interesant in asta: daca trebuie sa sapati ca sa gasiti motive sa loviti in Basescu, inseamna ca nu aveti motive reale… Oricum, sinteti penibil.
2010-11-01 13:57:00 | Raporteaza
@nae: Stai linistit tatutzu.. stiu mai bine ca tine ce si cum..Apropo , ce faceai pe 22 dec. 89 ? Eu de ex eram pe undeva prin zona restaurantului Dunarea, pe 23 eram la palatul poporului…cu banderola pe mana ..Pe 16 dec.´89 in schimb am fost repartizat de la fabrica sa insotesc militia pe strazi.O intrebare: de ce iliescu al vostru incerca sa explice muritorilor sa nu-l voteze pe ION RATIU ? Ca cica vor ajunge slugi la rege..ca sa faca ce au facut apoi: a lasat mafia ceausista INTACTA. Erau prea multi absolventi de Stefan Gheaorghiu ce puteau fi linsati nu-i asa ? Unde sunt USLA-sii, securistii , fostii prefecti, primari etc. In momentul de fata EI traiesc in romania , nu uita.Ar fi iesit sange mult atunci daca ilici & co. nu-i lua sub aripa lui.Ca base a fost nush ce sa o spui nepotilor care nu stiu nimic.Asa si eu am fost membru pcr .Dac vrei candidati curati 100% atunci sa vina ungurii sau nemtii sa conduca ro.Unii cetateni stiu mai bine ca tine cum au stat treburile. Dar mafia romaneasca e inca mare, trebuiesc 50 de ani sa moara ei si urmasii lor , poate asa se vor pierde “traditiile”. Romanul care nu e corupt si nu stie a fura e monument al naturii si pe cale de disparitie totala.
2010-11-01 14:05:44 | Raporteaza
Jurnalistii clar! ..daca te uit la RealitateaTV sau la antena 3 nu ai cum sa nu ajungi la concluzia asta!
2010-11-01 14:10:23 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
Eu cred ca se referea la suspendarea acordului.
E (intr-un fel) ridicol sa astepti ceva ce stii bine(!) ca nu se va intampla.
Sa nu fim rai doar sa ne aflam in treaba.
2010-11-01 14:19:45 | Raporteaza
mioriricule
dupa cum iti spuneam esti “super beton”.Apara tara de comunisti si fi cu ochii pe sarea si posta tarii sa nu le fure cineva.Dai inainte ca dai bine.Dar totusi nu am inteles ceva Basa a fost”nush ce” adica securist sau antisecurist ca “stiu mai bine ca tine ce si cum”
2010-11-01 14:24:29 | Raporteaza
@Alin: Corect. Asteptarile jurnalistilor sunt ridicole şi nu jurnalistii, asa cum da cu bata-n balta dl. Gotiu. @dl. Gotiu: Cum nu este prima oara cand una se vorbeste si alta inteleg jurnalistii si, mai ales, cum nu este prima oara cand oricat s-ar explica ceea ce contine fraza cu pricina, dvs. tot Batman, Batman spuneti, nu-mi ramane decat sa ma amuz de incercarile dvs. nereusite (sau ridicole?) de a ne explica cum tine Basescu cu orice pret sa-i jigneasca pe jurnalisti.
2010-11-01 14:26:38 | Raporteaza
Gotiule, am citi articolul, am citit si comentariile si sunt de acord: ESTI RIDICOL !
2010-11-01 14:33:38 | Raporteaza
AUTORULE
Tu esti masochist baiete, cand ti de face dor de un bici, o lovitura,o catusa roz, o injuratura, bagi articole d-astea si apoi iei flegmele si scuipatii drept in fata, cu satisfactie.
Parca mi te inchipui in costom de piele.
Oricum , numele tau reprezinta unitatea de masura in jurnalistica. Mai jos ar mai fi centiGotiu , miliGotiu, dar asta e asa ca sa ne jucam cu virgule.
Lasa-te de scris—-nu e pentru tine.
Mai ales pentru fraze precum “”"Calificând interesul presei pentru negocierile cu FMI ca fiind ”ridicol”, Traian Băsescu a calificat interesul tuturor românilor pentru aceste negocieri ca fiind ”ridicol””"”
Bai CLISMA LA CREIERI, nu ma face pe mine egal cu o otreapa de ziarist.
Ia-te de manuta cu Oanta si aruncati-va de pe pod
2010-11-01 14:33:50 | Raporteaza
@ Gotiulika, FMI a batut palma cu Guvernu’ … deci, ESTI RIDICOL ! confirmarea vine de la Jeffrey
2010-11-01 14:37:23 | Raporteaza
Uraaaaaaaaaa inca o victorie a fmi si a betivului chior asupra poporului roman.Tot inainte baieti ca mergeti bine
2010-11-01 14:41:19 | Raporteaza
@nae: Da ..corect . vad ca raspunzi prompt…pot trage concluzia ca dupa ora la care postezi esti la munca .Cine are timp mai mult sa stea la calculator la munca decat bugetarul ? Deci numai am nimic de comentat. Ca sa fi un pensionar cu ochii in pc… cam greu de crezut.Poate doar daca ai vreo pensie “babana” de fost nomencalaturist….desi cuvantul “super beton ” pe care-l folosesti i-mi indeparteaza total aceasta presupunere.
In privinta mea stai linistit.. apar tara de comunisti.Eu si inca vreo 3 milioane raspanditi pe mapamond.Voi ii numiti acolo :diaspora…apropo, azi aici e sarbatoare nationala de aia poate te mira un pic prezenta mea pe forum , e ziua mortilor.Catolicii o respecta , nu sunt atei ca majoritatea mioriticilor autohtoni…deh..urmasii lui Ilici & Co.
2010-11-01 14:41:39 | Raporteaza
DA ! Dar nu “jurnalistii”…presarii. Jurnalismul e altceva decit ce se practica majoritar in Romania. News Alert e si cind o masina intra intr-un pom, cind pe Presedinte in doare calciiul, cind o pasare a intrat in frigider, etc. Majoritatea stirilor de tip “News Alert” sunt banale, ca sa nu spun jalnice. Asa e domnu’ jurnalistu’…ca din poza nu pareti un om cu simtul umorului, iar delegatia FMI nu e o gaina care naste pui vii !
2010-11-01 14:42:34 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
Te-a umilit rau (ieri, pe Razboiul intre Paleologu si Vass ) tizul meu, @laur care nu injura, te-a atras in capcana discutiilor inteligente si bineinteles ca nu le-ai facut fata.
Ba mai mult, te-ai suparat pe conditia ta umana limitata si ai daramat piesele de sah de pe masa (ai sters comentariile omului –comentarii care deja aparusera pe ecran si le-a vazut toata lumea).
Inca te mai doare , nu-i asa, sa ti se dovedeasca negru pe alb ca esti prost.
2010-11-01 14:43:33 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Comunicatele oficiale sint furnizate direct de catre stat fara mijlocirea subiectiva a ziaristilor. Nu trebuie confundat canalul de transmitere a informatiei care este unul fizic (audio sau video) cu componenta umana care este subiectiva. Este deci mai bine ca un ministru sa faca o afirmatie in mod direct sau, in cel mai rau caz, folosind purtatorul de cuvint decit sa o aflam de la un ziarist dornic de senzational cu orice pret.
2010-11-01 14:49:44 | Raporteaza
Am inteles iesti unul din colaboratorii tiganului de W.brinza.Ti-ai terminat norma de ladite de capsuni sau numarul de roabe de moloz de esti pe blog?Eu cred ca ar trebui sa-ti vezi de roabele tale pe acolo pe unde esti. lasa romanica in pace ca ai votat un betiv chior si ai fugit. Ne-ai lasat pe noi sa ne spalam pe cap cu el.Dar tot nu mi-ai raspuns este betivul securist da sau nu. Ce o tot dai dupa cires.
2010-11-01 14:49:53 | Raporteaza
@laur care mai si injura: lasa-l tizule pe Gotiu, el crede ca doar cine sapa o groapa munceste.
p.s. cauta in postarile mele de azi noapte una din adresele de mail puse pe acolo si da-mi un semnal. mi-ar face placere sa ne cunoastem mai bine. si nepotul la fel daca e pe faza.
p.p.s. e valabil si pentru cei care vor sa ma injure
2010-11-01 14:53:24 | Raporteaza
Base nu facea decat sa isi continue maruntul lui razboi cu presa. Care presa este adesea ridicola (prin calitatea jurnalistilor si prin subiectele pe acre si le propune, prin abordarea acestora, etc etc). Dar presa este in RO mai utila decat un presedinte, asa ca Base nu poate castiga razboiul asta. Tot asa cum nu poate castiga razboiul cu realitatea (nu cu trustul… pe ala pare ca l-a castigat deja).
2010-11-01 14:57:14 | Raporteaza
Domnu Gotiu, jurnalisti de azi, (o buna parte din ei) nu mai reprezinta opinia si interesele publicului, ci s-a deplasat spre o alta latura, vorba aceea: “The Murdoch Effect”. Dar, la noi chestiunea asta incepe cu 1990, deci, nu e de actualitate. Oricum, Basescu a avut, intr-un fel marunt, dreptate. Mai nou, jurnalisti s-au transformat din oameni care ar trebui sa se tina de anchete si sa informeze corect publicul, la niste parerisiti. Cred ca daca jurnalisti s-ar redresa, Basescu ar gresi de fiecare data, dar asta nu intr-un viitor apropiat.
PS Realtiatea, Antenele, Adevarul, Evenimentul Zilei, Romania Libera, toti sunt un nimic ce se dau dintr-o barca in alta. Un fel de Click si Can Can, numai cu pareri politice.
2010-11-01 15:03:52 | Raporteaza
@Gondolin:
Ce opinezi :are mai mare efect o greva de o luna a tuturor gunoierilor din tara sau a tuturor jurnalistilor ??
Cand mergi in concediu, banui eu ca lasi televizorul acasa, stai linistit, te recreezi, 2 saptamani in libertate, fara stiri—-e o suferinta pentru tine asta ?
2010-11-01 15:05:27 | Raporteaza
DACA i fi fost atent, Gotiu, ai fi constatat ca Basescu a afirmat ca e ridicol sa fie suspendat acordul cu FMI , nu ca ziaristii ar fi ridicoli, speculand pe acesta tema.
DAR, nefiind atent, sau fiind rau intentionat cand e vorba de presedinte, ai devenit chiar ridicol.
Oricum, nu e pentru prima oara, asa ca nu te simti jignit de acest apelativ, desi el vine de la un umil cititor, si nu de la Basescu, ne-am obisniut cu interpretarile tale originale.
2010-11-01 15:11:13 | Raporteaza
Gotiu,
Inteleg ca nu te pricepi la multe lucruri, desi te lauzi ca le stii cam pe toate dupa ce ai facut 3 facultati si 17 mastere. Dar am trait cu impresia ca macar la limba romana ar trebui sa fii cat de cat priceput.
In fraza pe care o citezi “ridicol” se refera la suspendarea acordului si nu la jurnalisti.
Nu sunt avocatul lui Basesccu, dar daca el sau altul ar fi sustinut ca sunteti ridicoli, cu greu s-ar fi gasit cineva cu motive serioase pentru a-l contrazice.
Nu-i zi de la Dumnezeu in care sa nu va acoperiti de ridicol. Stiri neverificate, stiri false, interpretari caragialesti,promovarea unor pitipoance, lacune grave in educatie …. Cam asta-i breasla ziaristilor din Romania.
Destul de similara cu cea a politicienilor.
Sunt exceptii in ambele tabere, dar acestea nu fac decat sa confirma regula.
2010-11-01 15:16:31 | Raporteaza
@autorul
bravo mișule!
din greșeala in greșeala spre victoria finala!
2010-11-01 15:19:15 | Raporteaza
Stire de pe siteul Realitatea
Jeffrey Franks către un cerşetor: Get lost
Un jurnalist de la cotidianul Naţional s-a deghizat în cerşetor şi l-a abordat sâmbătă pe şeful delegaţiei FMI pentru România, Jeffrey Franks, sperând să obţină ceva. Nu a primit nimic.
Reporter-cerşetor: Bună ziua… (n.n. – în paralel, cjurnalistul de la Naţional îi întinde mâna)
Jeffrey Franks: Bună ziua… (n.n. – uşor nedumerit)
Rep.: Să vă meargă bine! Îmi daţi şi mie 20 de euro?
J.F.: Nu! (n.n. – şeful FMI în România a ezitat o clipă să se oprească)
Rep.: Vă rog, măcar 5 euro…
J.F.: Nu, nu… (n.n. – şi a continuat să meargă)
Rep.: Nici 5 euro? Doar atât…
J.F.: Pleacă de aici… (n.n. – “Get lost”, aruncat printre dinţi şi schiţând un rânjet mai mult de batjocură).
Stire de CACA, jurnalist de asemenea, cat despre jurnalism…..ca de obicei
Gotiule–nu stiam ca lucrezi si la Nationalul
2010-11-01 15:25:22 | Raporteaza
@rama-postaca: va inselati stimate domn…Gotiu se pricepe la multe: a facut dreptul, stie economie, politica, ecologie si a a fost si comentator sportiv in presa scrisa sau la Radio Cluj.
Ma intreb…oare ce intelegeau saracii ascultatori cand Mihai transmitea live meciurile?…cred ca nici scorul final nu il stiau.
CV-ul lui Gotiu voxpublica.real../
P.S. mi-a placut tare mult chestia cu “tovarasa invatatoare”…ce te-o fi injurand saraca femeie daca mai traieste ca o faci tovarasa
)
2010-11-01 15:27:54 | Raporteaza
Pai cind presa da navala la inceputul unor negocieri, nu la final, si intreaba daca acordul se rupe, cine e ridicol? Ce era daca se astpta finalul negocierilor si se puneau intrebarile la conferinta de presa?
Oricum jurnalistii de teren sunt ridicoli, am vazut de nenumarate ori fetiscane la 20-25 de ani punind intrebari de-a dreptul hilare.
Iar daca citesc articolele tale, cel putin 90% au ceva de reprosat lui Basescu? N-o fi si asta ridicol?
2010-11-01 15:28:15 | Raporteaza
@dom` Gotiu,
nu te apuca asa un dor sa te duci dupa usa din baie si sa-ti dai doo pelme?
Hai, ca nu te vedem.
2010-11-01 15:29:53 | Raporteaza
Sigur, Basescu irita presa. Si e un nesimtit ordinar pentru ca presa vrea seara de seara sa se imprieteneasca cu el. Il trateaza onest, corect si el toata ziua ii injura.
Jos Basescu! Sus presa!
2010-11-01 15:31:49 | Raporteaza
@Gotiu…de-al naibii ce esti, nici blogul tau nu merge
) gotiu.ro/../
sau nu ai mai avut bani de hosting?…daca esti cuminte iti dau eu niste ponturi cu hostinguri gratuite si care nu iti baga publicitate.
2010-11-01 15:33:07 | Raporteaza
P.S.: si ca sa dai cu mucii in fasole la sfarsit amesteci interesul oamenilor cu interesul presei. Baiete: NU E TOT AIA! Interesul organizatiei lui Vantu nu e acelasi cu interesul nostru! Interesul presei e sa-l demonizeze pe Basescu, pe noi chiar ne intereseaza cum sta treaba cu tara asta.
2010-11-01 15:34:54 | Raporteaza
Si apropo de ridicolul presei, citeste aici:
realitatea.net/../
ce idei au tovarasii tai de presa de la jurnalul national.
E sau nu ridicol?
2010-11-01 15:35:15 | Raporteaza
Si de ce-ar fi ridicola o plecare din Romania ar FMI ?!
), nu pleaca
) si se lasa cu usurinta corupti 
Numai ca astia pana nu ne distrug (au antecedente, pe care unii cretini nu vor sa le vada
Pana si albanezii au reustit sa aiba cea mai mare crestere economica din zona, binenteles fara “ajutorul” FMI ( ca astia au barbati de stat adevarati, nu ca noi, care ne taram la picioarele unor mafioti bancari ( prima lor conditie, anularea Ord.50 care mai punea la punct capusele bancare si apoi arieratele- sa se faca de urgenta platile la anumite firme, dar prapaditii astia care ne conduc semneaza ca Boc, ca primarii-s mai destepti ).
Si faptul ca nimeni in afara de ei ( la fel ca adevaratii hoti) nu stiu ce s-a facut cu atatia amar de bani intrati si cheltuiti aiurea(dar pe ei nu-i intereseaza asta, ci sa ne indatoreze tot mai mult.
Maine – poimaine vom afla ca si astia, la fel ca altii inaintea lor, au pus botul la spagi si comisioane , ca ai nostri se pricep sa corupa ( macar atata au invatat
Se pare ca de data asta s-au sesizat niste organisme internatiionale si de asta se invart inca in cerc !
Pana si prapaditii astia de pe bloguri gen laurii si nepotii incearca sa se stranga la un loc,pentru a primi noi ordine ca-i grava situatia si nashpa ce urmeaza
2010-11-01 15:36:53 | Raporteaza
@Radu Humor: mosule, bine ca ai aparut ca prea isi lua Mihai singur tot tacamul. ce mai faci?…ti-a adus postasul pensia?…ai luat ajutoarele de la UE?…familia bine, sanatoasa?…cand dracu te-ai intors de la Vaslui? te-am vazut aseara la TV cand bagai in buzunar 2 carnati si o felie de salam…bune, nu-i asa?
ce dracu sa-l mai intreb pe senil?…ca trebuie sa ai grija cu astia…le plesneste dracu vreo vena la cap si il mai am si pe constiinta.
2010-11-01 15:45:40 | Raporteaza
Articolul asta este o mostra de “ceea ce nu trebuie sa faca un jurnalist”. Partinitor, neinformat, rauvoitor vizibil. La revedere.
2010-11-01 15:49:39 | Raporteaza
@ Mihai Goțiu,
Citește/recitește stenogramele marca ”Vîntu” și vei afla răspunsul la întrebarea ta ! Nu-l căuta în altă parte ! Baftă și lectură plăcută !
2010-11-01 16:08:15 | Raporteaza
# 52
)
Ce poate intelege un cretin care are nevoie de trimitere de la partid si cand merge la cealalta buda !
Noroc ca te trimit eu gratuit spre origini, singurul loc de unde stii sa te intorci singur
N-ai sa ajungi sa vezi oameni ca mine ridiculizati ( ca tot asta-i subiectul) de niste situatii nefiresti in care i-au adus niste imbecili ca cei pe care-i sustii, deoarece atunci vei de mult in mediul tau preferat- spirtul, dar ca obiect de studiu :
prima “scula” mai mare ca aia a lui Terente (masurata insa din cap – pana-n picioare
2010-11-01 16:14:01 | Raporteaza
@Alin:

Ziaristul ala a vrut sa demonstreze ceva, dar nu era de asteptat sa se prinda unii ca voi
Destul ca s-a prins taurul de la FMI
2010-11-01 16:15:47 | Raporteaza
Toti au clipa lor de “glorie” in ceea ce priveste ridicolul, politicieni si jurnalisti. E o simbioza intre cele 2 categorii care nu le lasa sa fie una mai prejos decat cealalta.
Un exemplu
sutu.ro/uncateg../
2010-11-01 16:16:55 | Raporteaza
Daca vrei sa aflati si voi rugati-i pe aia de la EVZ sa va dea postarea mea, pe care mi-au arestat-o, ca eu n-am timp sa explic la toti cretinii pana inteleg (mai ales ca ati ramas totusi inca prea multi
)
2010-11-01 16:19:31 | Raporteaza
@Radu Humor: #55…ei mosule, crezi ca trebuie sa te ridiculizeze cineva?…te ridiculizezi tu singur. apropo, situatiile alea nefiresti in care ai ajuns, au legatura cu partea ta dorsala, nu-i asa?
In ceea ce priveste “spirtul”, am observat ca ramnesti dar vezi ca prin piete se mai gaseste la litra tuica d-aia de pufoaica, bautura ta preferata.
# 56…lumea face o mare confuzie…nu era ziarist deghizat ci era chiar Radu Humor la cersit, pe bune.
2010-11-01 16:28:17 | Raporteaza
@nae..ti-am mai raspùns odata dar din cauza atitor cuvinte dulci la adresa ta si mamicii tale , sigur a intrat la spam..sa fi iubit ! Lucrez ca tehnician electronist nu frecator de menta bugetar ca tine!Roabe cara taicatu cind lucra ca tractorist la canal.
2010-11-01 16:29:13 | Raporteaza
@nae: Votul acela a avut un scop bun si anume acela de a extermina putorile care cer pomeni guvernului pt. ca atunci cand cei din diaspora se vor intoarce in tara, sa gaseasca o populatie sanatoasa din toate punctele de vedere. Deci asteptam sa crapati , daca nu crapati pana in 2012 vom vota iar ca sa crapati dupa aceea.Intentia asta a mai fost, dupa 1989 nu s-a reusit sa va distruga nimeni pt. ca erati prea multi.Poate pina atunci o mierleste si ilici cel ce v-a salvat pielea atunci.Profitati acum cat mai puteti coane !
2010-11-01 16:41:25 | Raporteaza
@Radu Humor: La asta cum ar trebui sa raspund, ca “nu ti-s toti boii acasa” ? Eu cred ca pentru glume de genul asta trebuie sa cautati in bazinul electoral principal al “partidului mult iubit”, Moldova rurala. O sa gasiti pe acolo, prin imprejurimile Vasluiului, oameni dispusi sa “guste” asa “ironii fine”. Din nefericire pentru partidele dumneavoastra, eu stiu sa scriu si sa citesc.
2010-11-01 16:42:41 | Raporteaza
mioriticul tati
esti in grava eroare spre uimirea ta lucrez in doua locuri la privat din 1995.Traiesc acceptabil dar asta nu ma face sa vad realitatile.Scuze nu cari cu roaba cari cu bratele cutii de componente calculatoare. Deci tot hamalic.Asa ca stai acolo unde esti si nu te mai baga in rahatul lui Brinza ca nu cistigi nimic.Dar totusi inca o data a fost betivul securist? da sau nu.Nu de alta dar vreau sa stiu si eu daca un sef la Anvers putea fi un dusman al poporului sau nomenclaturist. Atit vreu sa stiu si eu.
2010-11-01 16:42:53 | Raporteaza
Raspuns corect : unii ziaristi(nu ma refer aici la bocitoare gen Antena3,care nu au legatura cu meseria de ziarist,aia sunt platiti sa latre).Cum zice cineva aici “daca ai basca nu e bine,daca ai la fel”.
2010-11-01 16:44:45 | Raporteaza
M.Gotiu!
Ma`ntreb de multe ori,retoric…evident….VOI,MASS-MEDIA,CE VRETI,de fapt????
Adica…tu,mai bine-zis (ca te-ai suparat la un moment dat ca te pun la ,,gramada” cu ceilalti)!
Scrii (din nou) un articol care,din start…condamna.
Intrebarea ta din titlu nu are decat un singur raspuns:
VOI JURNALISTII, SUNTETI,de cele mai multe ori…RIDICOLI.
Iti raspundea mai sus,foooarte elegant,Gondolin care….oaaau…recunoaste (fara sa vrea?!) ca exista un RAZBOI intre presa si Presedinte.
Cine l-a inceput,poate fi discutat si ambele (!!!) variante pot fi adevarate.
Ii amintesc lui Gondolin si chiar si tie,Mihai Gotiu,ca Traian Basescu NU a pierdut nici-o batalie.
Ca…razboiul nu s-a incheiat,asta e limpede.
Ca duceti o lupta asidua cu totii in ,,slujba” romanilor…si asta e clar.
Uitati un lucru!
Nu poti,la infinit,sa lovesti una si-aceeasi persoana,in speta…Traian Basescu.
Ok!
S-a prabusit in sondaje,nu?
Mai are vreo 9-10%!
Ce mai vreti?
Romanii pot fi ,unii dintre ei, usor de ,,dus de nas”.
In aparenta,doar!
Le-au scazut veniturile,si-au pierdut slujbele…etc….dar veni-va ziua cand vor intelege ,,si” ACESTIA, ca NU Basescu a fost de vina.
Nici Boc!
Se pare ca tocmai de aceasta zi va temeti voi,jurnalistii ,,onesti” ai ,,faimoaselor” trusturi de presa.
Si…din cauza asta,da-i si lupta`n continuare,nu?!
Sa piara Basescu,pan`atunci!
Deci!
Nu mai fiti ridicoli,domnilor…jurnalisti!
ADEVARUL ,,nu” este cel pe care-l titrati voi in emisiunile tv sau in articolele voastre.
P.S.: poti sa-mi spui si mie,ca si lui Laur de mai sus :,,tot la lucru”!
Deja nu ma mai pot supara pe tine,M.Gotiu!
Te salut!
P.S.1: da` de ridicolii CRIN ANTONESCU & V.PONTA,ce zici?
Intrebai si io!
2010-11-01 16:46:03 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
Da-ti pantalonasii jos, a venit Radu Humor sa te linga la poponel dar sa-i asiguri scobitori ca sa-si scoata hemoroizii dintre dinti. Dupa aia pune-i imbracamintea aia de piele si trimite-l la GAYFEST.
2010-11-01 16:59:07 | Raporteaza
Jurnalistii sunt de departe cei mai penibili la noi in Romania. Purtatori de cuvant ai proprietarilor trusturilor de presa, acestia incearca sa croiasca o alta dimensiune a Romaniei. Foarte putini jurnalisti mai au coloana vertebrala, fiind pe cale de disparitie. Oare de ce nu se doreste o lege a presei? Caricaturi ai vietii care din cuvinte incearca sa faca frumos celor de la care primesc cativa arginti sa nu moara de foame.
2010-11-01 17:06:03 | Raporteaza
UNDE A DISPARUT GOTIU ???
Iesi afara, javra ordinara !!
Arunci articole de 2 lei si dupa aia stai ascuns.
Oricum, cred ca ai aflat deja raspunsul la nedumerirea ta, cu cine e mai ridicol.Ai curaj sa faci un sondaj cu raspunsurile Pro si cele Contra ?
2010-11-01 17:11:59 | Raporteaza
Raspunzand la intrebare, strict in cazul de fata, jurnalistii!
2010-11-01 17:12:26 | Raporteaza
@nae: Da, la privat desigur…hai sa vedem: arata contractul de munca si nomina ( fluturasul cum se zice pe acolo ) I-ti las adresa mea de mess , asa vedem la fiecare ce si cum lucreaza si unde. Plus de asta numai aburi ca base securist samd..da poate a fost , poate ca ai amici ce au lucrat in “sistem” si ti-au dat informatiile necesare. Hai sa fim seriosi.Arata unul breaz acolo.Cine, Ponta ? ha,ha,ha..Am luptat si eu ca tine pana in 2002 cand m-am saturat de luptat cu mafia iliesciana ( ceausista de fapt).Daca te pisi contra vantului te vei pisa tu singur pe tine , stiai asta ? (Cica e o zicala securista de pe vremea lui ceasca ).M-am pisat si eu si asta am patit.Diferenta intre voi cei de acolo si diaspora e ca nu suntem influentati cu pomeni ( sarmale , mici si bere etc.) Aici se gandeste cu capul limpede, stomacul si frigiderul e plin, lipsa grijei de maine nu exista.Acum nu o sa distrugeti voi tara aia ca asa vrea muschiul vostru ca a micsorat salariile putorilor.Ganditi-va si la cei ce muncesc cu adevarat ca altfel emigrat va scrie pe fruntea lui, s-au saturat sa munceasca ei sa tina in spate 3..Ok , mai departe.. hai zi , ne bagam la photo sharing ori ba ?Ai curaj ? Apropo cei cateva zeci de mii de medici , tehnicieni etc..tot la roaba cara nu ? NU uita : in tarile europene romanii au drept de munca, cine e in stare si capabil poate pleca.Cine nu, sta la pomana si striga jos base, jos boc..etc etc.
2010-11-01 17:13:45 | Raporteaza
Cateodata unii (ziaristii), altadată el (Basescu)
Vezi si Ce am primit de la Traian Băsescu, pe taxapenonvaloar../
2010-11-01 17:22:01 | Raporteaza
@mioriticul:
Da-i pace prostului de nae, mai acum un an am facut de 2 ori drumul pana la Burgos (motorina pentru 70+70, si de ori), ca sa-mi exercit dreptul meu de cetatean ROMAN. Nae doar s-a dus pana la circa de votare de la colt
Dreptul asta nu mi-l ia nae, l-am obtinut de la parintii mei, sunt poate chiar mai la zi cu ce se intampla in tara (deci informat), pe aici nu s-au dat galeti sau mici (deci neinfluentat), in tara am parinti, rude, amici (deci nu as vota ca sa le fac rau).
Sunt ani de zile de cand nu cer nimic statului roman, desi as mai avea drepturi financiare acolo (alocatia copiilor).Dar nu am cerut-o
In schimb, ca si tine, trimitem atunci cand putem, bani in tara, bani care usor usor intra in circuitul financiar si deci mii de afaceristi o duc mai binisor.
Cat despre termenul de “capsunar”–il mai folosesc doar cei ce stau cu ochii beliti in A3 si iRTV si asteapta sa-si vada seara de seara salvatorii neamului: Gadea, Ciutacu, Ciuvica, Radu Tudor, Firea, etc
8
2010-11-01 17:34:42 | Raporteaza
@LUANA:
“P.S.1: da` de ridicolii CRIN ANTONESCU & V.PONTA,ce zici?
Intrebai si io! ”
Nici vreo Elena nu reusea atat de bine sa tina mana la fundul puterii, aparand-o de meritatele shuturi cu care va fi scoasa pe usa din dos a Istoriei !
Tu nu vezi ca in afara de voi propagandistii platiti si vreo cativa ametiti de sirenele puterii nu mai da nimeni vreun ban pe adunatura asta ce a dus incompetenta “pe cele mai inalte culmi”.
Cu cat sa fi platit pentru a pune gura pe toate rahaturile astea ideologice si a le prezenta drept realizari ?!
Tu nu iesi din casa decat noaptea si atunci pe centura, de n-ai aflat pana acum ca tara asta se duce la vale condusa de niste nerozi ca al ce tot da cu oistea in toate gardurile ?!
Vezi ca ti-a mai ramas o/un P.S. printre buze, asa ca joaca-te cu ea nu cu rabdarea noastra


p.s.
Sa nu fii curioasa sa afli ce-i asta …:oops:
Da! Ai pus botul la timp, adica ai ghicit isteato !
2010-11-01 17:38:21 | Raporteaza
@Gogu,#49: oare pe Basescu il intereseaza ce se petrece cu tara asta?
2010-11-01 17:39:58 | Raporteaza
E ridicol pentru ca oricum scrieti ce vreti.
E ridicol pentru ca orice s-ar intampla/discuta/decide, absolut orice, presa prezinta ca pe o mare catastrofa.
Asta e.
2010-11-01 17:44:00 | Raporteaza
@mioriticul,#70:sa-mi fie iertat,nu cred ca se poate votul si secunda!
2010-11-01 17:46:51 | Raporteaza
@RMV: Lasa ca se poate sa duduie economia, se pot gasi cate 20000 de euroi pe cap de repatriat, se poate avea, cu indulgenta, 1% prezenta la servici (in slujba cetateanului adica a ta) etc
2010-11-01 17:50:59 | Raporteaza
@nae: TU PE CINE VOIAI SA VOTAM, PE SLUGOIUL LUI VINTU SAU PE MARELE CHIULANGIU ANTONESCU, SLUGOIUL LUI PATRICIU????!!!!
2010-11-01 17:51:42 | Raporteaza
@mioriticul:
daca ai fi mai atent cu majoritarii care te hranesc si-ti dau de lucru, te-ai fi informat ca pe 1 noiembrie la catolici este ziua tuturor sfintilor…
cu mortii e alta poveste…
tu apara tara de comunisti mai departe si sustine-l pe basescu anti!
2010-11-01 17:52:08 | Raporteaza
@RMV:
Iti raspund eu la dilema asta a ta–doar sa-mi spui cu ce sa facem calculele, cu un calc PSD-ist sau cu unul normal.
Psd-istii (fiindca nu ii duce capul), uitau mereu sa tina cont ca in sectiile de votare sunt mai multe cabine de vot.
Pot si eu gandi ca tine, 10 milioane de votanti (in granitele tarii ) au votat in 12 ore*60 minute*60 secunde, deci in 43200 secunde. Iese (daca fac calculul PSD-istic) 10.000.000/43200 cam 231 de votanti pe secunda.
Ce zici, iti place modul meu de a gandi
2010-11-01 18:08:38 | Raporteaza
Un articol bun la tema:
contributors.ro../
2010-11-01 18:46:19 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: …………am o alta intrebare pentru mneata…..care dintre vuvuzelele mogulilor presteaza mai cu spor atunci cand isi exprima 24 de ore din 24 ura fatza de basescu?vuvu de la pubela 3 sau vuvu de la realitatea vanturata?…hi!hi!hi!
domnule gotiu,dumneavoastra unde va incadrati?
Cine este Răzvan Cucui? Mulți nu au auzit de el, dar este unul din fondatorii Academiei Cațavencu, responsabil, într-o echipă mai mare, de fabricarea bulelor. Prieten cu Liviu Mihaiu, Doru Bușcu, Sorin Vulpe, Ioan T. Morar… Eu l-am cunoscut acum vreo 14-15 ani pe vremea când colaboram la Cațavencu. Vă rog să citiți cele scrise de el mai jos, pentru că știe ce spune:
Ca fost insider proscris, mereu atent la nuanțe, mă simt dator să vă semnalez că într-un trust de presă obedienții nu sunt toți la fel. Asta înseamnă că sunt de mai multe categorii de calitate:
1. Obedienții consecvenți, autointitulați “staliniști” sunt cei care execută fără să cârtească ordinele date nemijlocit de mogul. Ajung cel mai sus în organigramă sau parteneri în firme conexe;
2. Obedienții haios-spirituali – cei care își permit să facă glume cu mogulul, doar ca să pară că opun ceva rezistență poruncilor – foarte apreciați în anturajul mogulului scârbit de poltronismul celorlalți obedienți;
3. Obedienții proactivi sau “obiedienții de intuiție” – cei care, deși sunt în contact direct cu mogulul, intuiesc perfect, de la distanță, cine trebuie ars și cine trebuie promovat. Nu trebuie decît să fie la curent cu ultima declarație publică a mogulului și vor ști imediat care e linia de urmat. De obicei, încep pe un salariu modest – maxim 2.000 de euro – dar dacă se fac remarcați, venitul li se înzecește. Tot în această categorie intră și personalitățile sau “obedienții-vedetă”, a căror intuiție este hyper-stimultă artificial de către moguli cu salarii de neimaginat.
4. Obedienții-supapă. Politic, sunt dizidenți în trust dar, dacă nu întrec o anumită limită a “bunului simț” – situată departe de atacul la persoana, afacerea, familia și/sau dosarul mogulului – sunt lăsați să măcăne ponderat. Pe cât se poate, măcăneală e bine să fie dintr-aceea aluzivă, nepersonalizată, principială. Cînd va fi nevoie, vor fi fluturați drept dovezi de netăgăduit ale echidistanței și obiectivității gazetărești. Li se mai spune și “dizidenți quality”;
5. Obedienții mici de organizație – s-au alăturat trustului pe motiv de salarii bunicele și de stabilitate, în vremurile senine ale debutului. “Mogulul ăsta e plin bani!”. Mulți lucrează în sectorul administrativ, la Tehnic și la dep. Transport, fiind remunerați, evident, pe drepturi de autor. Sunt obedienții obedienților de mai sus. Li se mai spune și “obedienți economici” deoarece, au cele mai mici salarii, înghit orice “ajustare” și sunt ultimii chemați pe la Casierie. Au chirii de plătit, rate la bănci, restanțe la întreținere, iar nivelul profesional nu le permite să sară la orice oră în barca concurenței. Ziariștii cuprinși în această categorie sunt cei despre care se tot zice că “își văd de treabă”. Adică cei refugiați în zonele care nu deranjează: life style, cultură, cronică sportivă, social, fapt divers, însemnări de călătorie, oenologie… gastronomie. Chiar și simpli documentariști, ei își fac datoria cu conștiinciozitatea unui fizician fără geniu din echipa lui Oppenheimer. Nu sunt de condamnat dar nu sunt nici nevinovați.
Un exemplu de “obedient proactiv” sau “de intuiție” este Cătălin Striblea. A pornit de jos, de la radio, cu întrebări cu răspuns sugerat, de genul: “Oare de ce lumea vrea să dărâme acest guvern de incompetenți?” și a ajuns la TV în locul mega-starului Răzvan Dumitrescu. Perfidia inteligentă a lui Striblea servește mult mai bine “interesul de business patronal” decât golănia stridentă a predecesorului său, sunt sigur, la costuri salariale mult reduse. Abia această joncțiune se poate numi eficientizare!
Pe ceilalți aparținători vă las plăcerea să îi încadrați singuri la categoria corectă. Nu aveți cum să dați greș.
2010-11-01 18:53:22 | Raporteaza
Carla
Nu draga mai bine ca ai votat un betiv chior grobian analfabet. Manelistul perfect.Fi fericita ai reusit sa salvezi sarea,posta, si petrolul tarii de moguli rai care mint la RTV si Antene ca este rau cind de fapt este bine si poporul vrea datul cu barda pardon “reforma statului” varianta betiva.Fugi pe taraf ca lanseaza guta ultimul slagar.Nu te mai uita la antene sau RTV ca tot nu intelegi nimic.
2010-11-01 20:47:29 | Raporteaza
poate da raspusuri diplomatice Presedintele Basescu?Da ,dar nu romanilor,prin intermediul ziaristilor,intelegand prin asta ca e normal sa citim,ascultam orice stire legata de acordul cu FMI,activitatea presedintelui,etc,fara sa astept conferintele lor de presa,acuma daca D-nul Basescu isi permite doar raspunsuri spuse in zeflemea despre o problema care ne va tine in saracie zeci de ani,tot luandu-se de jurnalisti,atunci nu e ridicol,cel putin nesimtit,se vede inca o data diferenta dintre campania electorala si ce face acum,a fi sau nu de acord cu un jurnalist e o chestiune de opinii,idei,nu imi afecteaza viata,Gotiu nu imi baga cu forta in cap ce scrie,in schimb Presedintele m-a bagat in saracie atat pe mine,cat si pe copii ,problema noastra evident,indiferent cine conduce tara cum il cheama e dator sa respecte,sa respecte,sa respecte
2010-11-01 20:55:01 | Raporteaza
Laurica injuratorul adica manelistul
Prost este fiul mamei tale ca de aceia ai ajuns sluga prin spania. Ramii acolo, nu mai venii in tara ca atunci cind veniti voi se lasa pamintul cu o jumatate de metru si pute a rahatul retardatilor pe care ii stergeti la fund si la gura,si umpleti tara de molozul pe care il luati pe voi de la atita hamalic.Si inca ceva faceti un serviciu poporului luati si betivul chior cu voi ca nu aveti cu cine sa va cinstiti cind va duceti in vreun parc unde ascultati si dansati manele. Maneaua fara bautura este ca mincarea fara sare.
2010-11-01 20:57:09 | Raporteaza
@nae:
Vom pune leu pe leu si te vom salva: medicina a progresat.
Laboratoarele A3 si iRTV au anuntat ca au reusit sa faca prima spalatura pe creieri perfecta, i-au dat drumul subiectului in societate iar acesta si-a insusit o tastatura si s-a bagat pe VOX.
E vorba de NAE
2010-11-01 21:05:30 | Raporteaza
Mon cher pote!
Atata vreme cat presa romaneasca e departe de a servi principalul scop si anume de informa corect si obiectiv un eveniment si se ocupa doar de “monedintati”, e normal ca Basescu sa ii ia pe “jurnalisti” la misto.
(Oricum el ii vede ca pe niste vidanjori, asa ca termenul de gaozar poate fi considerat un compliment!)
Pentru ca, stim cu totii, cum presa vaneaza doar lucrurile “rele” (ca Basescu a stat picior peste picior si i s-au vazut izmelnele in principal si abia la urma poate ceva despre discutia in sine).
Purtati-va crucea cu demnitate si nu va mai vaicariti!
Jurnalistii lui peste stricat!
2010-11-01 21:13:49 | Raporteaza
laurica
Esti tare beton nu alta. Tot slugaresti tu prin spania in primul concediu sa nu mai vii in tara sa te duci in croaziera si vasul sa anunga ca titanic 2. Toata lumea moare o singura persoana scapa si acela este laurica. De a scapat se vor inteba reporterii de la RTV si antene.Salvatorii dau raspunsul. Laurica a fost tinut la suprafata de cap pentru ca era mai usor ca cea mai usoara baliza.Asa ca laurica nu ai sa mori niciodata inecat fa croaziere cit mai multe ca tot stringi tu ban peste ban din slugareala.Dai inainte ca dai bine si ia-l in cooazere si pe betivul chior. Fa-mi si mie o favoare.
2010-11-01 21:25:16 | Raporteaza
Bai, amaratilor, daca ati fi intradevar capsunari,sau ma rog, sa va castigati existenta pe-afara , as zice ca va ajunge , ca-i amara painea in tara straina,si nici n-as avea pretentii de la voi (o comparatie cu unul ca William Branza ar fi suficienta).
Dar cand stiu ca tastati din Modrogan si sunteti niste idioti slefuiti prin gradinile cu portocali, zau, daca mai pot avea compasiunea fireasca pe care o simti in fata unor oameni batuti de soarta si nu in cap de catre niste propagandisti mizerabili ce se straduie imbecil sa le dovedeasca romanilor ca vor trai bine prin 2012 adica atunci cand sunt siguri ca daca vor mai supravietui vor fura din nou alegerile, sau chiar in 2011 cu conditia sa stea linistiti pana termina ei de furat totul !
Nu-i rusine sa culegi capsuni, ci sa culegi injuraturile unui popor adus la limita subzistentei de niste imbecili ce se cred mari specialisti
2010-11-01 21:39:40 | Raporteaza
@nae:
@Radu Humor:
Prin iulie-august sa ma asteptati la Nadlac.
Va dau voie sa-mi spalati parbrizu daca cantati frumos (e valabil numai pentru voi 2 ,rasistilor)
2010-11-01 22:01:28 | Raporteaza
@ nae si @ radu humor
sunt mii de postaci antibasestieni pe voxpublica. dintre ei, doar cei mai prosti doi, adica voi, ati aparut pe blogul asta azi sa va sustineti aberatiile. restul au avut bun simt si s-au abtinut, pentru ca oricat sunt ei de incrancenati, pe buna dreptate sau nu, au gasit de cuviinta sa nu ia partea lui Gotiu cand asta s-a facut de ras rau de tot prin articolul cu pricina.
voi nu si nu…va plimbati in curul gol pe langa toate putzele sculate ale portocaliilor. insa au si astia standardul lor, si nici parte de sex ca lumea nu aveti, centuristelor mici. intorceti-va pe centura unde va e locul.
2010-11-01 22:07:41 | Raporteaza
@laur care nu injura: auzi, bade, lasa grija pentru vox, ca vaz ca acolo, in Spania, “e” probleme! Mari! Si ce zici, ac pedeleu` e iubit de nu se poate pe acolo?! Ei, as! Numai o simpla cautare pe net mi-a trebuit ca sa dau peste cateva bloguri ale romanilor cu adevarat muncitori de pe acolo, care-si manifesta “increderea” in pedeleu si in prelungirea lui, reprezentata de Willy Cheese.
Numai o mostra sa-ti dau:
“Noi ne pregătim pentru alegerile locale din Spania din 2011, ca atare suntem în plină formare de candidaţi şi filiale unde românii pot să intre ca şi consilieri locali. Pedelişti sunt trădători ai românităţii şi interesaţi de propria burtă, au făcut un acord cu Partidul Popular din Spania PP şi vor pune nişte nume româneşti la sfârşitul listelor PP ca să-i îmbete de cap pe români. Aceşti candidaţii români nu au cum să intre în consiliile locale fiind în coada listei, dar pot face dezbinare în comunitatea noastră. Ne aducem aminte de cazul de xenofobie din Badalona unde preşedintele PP din oraş a lansat celebrul manifest: „nu vrem români!” Pedelişti asta fac, îi vând pe români la toţi şovinii şi la toţi xenofobii, pentru bunul lor interes.”
Mai vrei si altele? Iti mai dau!
2010-11-01 22:14:15 | Raporteaza
scorul este aproape egal…UN PRESEDINTE TRADAT DE AMANTA ESTE EGALUL UNUI JURNALIST JUMULIT DE AMANTA SI INREGISTRAT DE SERVICII….DIFERENTA O POATE FACE TUPEUL….SI INCA O IDEE….A VENIT TOAMNA..ASTA E UN ANOTIMP….CEVA STRANIU PT O TARA CONDUSA IN DERIVA DE LENTILELE DE CONTACT ALE UNOR AMANTE
2010-11-01 22:17:31 | Raporteaza
BREAKING NEWS
conform ultimelor informatii, primite “pe surse” din randul SRI, azi nu a fost vorba de un ziarist travestit cum din eroare a aparut in media ci era vorba de travestitul Radu Humor. va prezentam in continuare stenograma completa a intalnirii istorice de azi Radu Humor-Jeffrey Franks
Radu Humor-cerşetor: Bună ziua… (n.n. – în paralel, handicapatul mintal îi întinde mâna jegoasa)
Jeffrey Franks: Bună ziua… (n.n. – uşor nedumerit)
R.H.: Să vă meargă bine! Îmi daţi şi mie 20 de euro? (ce dracu or fi si aia? – n.n. SRI aculta acum si gandurile)
J.F.: Nu! (n.n. – şeful FMI în România a ezitat o clipă să se oprească, insa sarind de pe Radu niste purici grasi cat soarecii, mareste pasul))
R.H.: Vă rog, măcar 5 euro…a bagat tuica de pufoaiaca in piata si vine diseara iubitul meu @nae pe la mine. ne trebuie pentru preludiu.
J.F.: Nu, nu… (n.n. – şi a continuat să meargă)
R. H.: Nici 5 euro? Doar atât… (bip, bip, bip…n.n. nu sunt injuraturi in gand ci zgomotul celor doi neuroni ai lui Radu atunci cand handicapatul articuleaza doua vorbe)
J.F.: Pleacă de aici… (n.n. – “Get lost”, aruncat printre dinţi şi schiţând un rânjet mai mult de batjocură).
2010-11-01 22:20:16 | Raporteaza
@Radu Humor: #89- corect.
Dar, ca sa nu uitam ca se zicea, nu cu multa vreme in urma, ca “unii” vor sa ia posta, sarea etc, hai sa-ti dau sa citesti ce a aparut in “Curentul”, chiar anul asta! Ehei, uiet cine are treaba cu posta (si nu numai!). Daca ar fi aparut articolul asta intr-un ziar de la mogularimea rea, as mai fi zis…Dar a aparut intr-un ziar pro prezidential (ca sa vezi si sa nu crezi!).
William Brânză şi jaful de la Poşta Română
William Brånză face parte din categoria politicienilor căpuşă, care se alimentează constant din banii statului. După ce în alte numere ale ziarului „Curentul“ am dezvăluit contractele încheiate cu Parlamentul sau cu Metrorex, contracte extrem de avantajoase pentru firmele la care Brånză era acţionar, acum vă prezentăm dovezi care demonstrează negru pe alb cum a contribuit reprezentantul diasporei la jefuirea sistematică a Poştei Romåne. Pentru a nu mai avea nicio bătaie de cap din partea ANI, Brånză a apelat la rude şi la bunii săi prieteni din Prahova care au acceptat, în schimbul unor sume considerabile, să devină paravanul în spatele căruia deputatul îşi continuă aproape nestingherit contractele cu companiile de stat. După ce a stråns bani buni din afacerile cu Parlamentul şi Metrorex, William Brånză s-a orientat către o companie de stat care vehiculează sume de bani extrem de importante. Este vorba de Poşta Romånă, instituţie care şi-a deschis larg conturile către firmele manevrate din spate de Brånză încă din 2008, în mandatul directorului Mihail Toader, trimis în judecată de DNA tocmai pentru acest gen de contracte care au căpuşat această companie de importanţă strategică.
Începutul a fost făcut în iunie 2008 cånd Brånză l-a instalat pe vărul său, Daniel Ioniţă, în fruntea PostaRapid SL din Castellon – Spania. O afacere extrem de profitabilă pentru Brânză&co şi total păguboasă pentru Poşta Romånă, după cum reiese din documentele oficiale ale companiei care abia în 01.02.2010 a renunţat la acest contract dezavantajos.
Continuarea: curentul.ro/201../
2010-11-01 22:20:52 | Raporteaza
@laur care nu injura:-@94—ha, ha, tare frate, prea tare pentru mintea lor
2010-11-01 22:26:42 | Raporteaza
@fist:
Sa citezi Cotidianul e ca si cum ai cobori in WC-urile publice din Gara de Nord, ai citi ofertele sexuale scrise cu cacuta pe pereti, si le-ai pune ca stire.
Ce dracu ba, tocmai la Nistorescu te-ai oprit ??
Nu poti citi si tu ziare mai decente ??
Maine-poimaine o sa-mi dai citate din Vanghelie, Vadim, Jiji
2010-11-01 22:35:16 | Raporteaza
Errata :curentul nu e cotidianul,dar pe acolo
2010-11-01 22:44:21 | Raporteaza
@laur care mai si injura: ehe, nu-i deloc “pe acolo”, aici e BUBA!
Dar stii si tu ca nu mai e nevoie…:))
(Ai dat-o-n bara la #97 cu Nistorescu, vezi ca nu-ti umbla-n cap decat fixisme? Ia mai cerceteaza, ca-i gratis
2010-11-01 23:01:28 | Raporteaza
3 91

Bai, pa(r)sivilor !
De cand faceti voi sex si cu altii (poate-n somn) ?!
Ca stati toata ziua cu gura cascata sa va pice ceva, e alta treaba, dar sexul, e ca ala, ma pe care-l facea odata al vostru cu a vostra
A fost odata !
Asa ca ciocu… mare, sa nu zgariati “obieacta”
2010-11-02 12:19:23 | Raporteaza
@nae: fa un bine societatii romanesti si nu doar ei si cauta o funie.Ai de la mine 2 euro sa-ti iei sapun , dupa ce te speli un pic cu apa desigur, banuiesc ca sti cum te poti lega de prima craca si scuteste tara de o povara in plus .Pai mai plicuriciule ..ti-am zis sa ne masuram sa vedem care e mai “tare ” . In primul rind, neam de neamul tau de la maimuta incoace nu a vazut si nu o sa traiasca vreodata in occident pt. ca nu sunteti capabili sa traversati strada fara sa dea masina peste voi.Mie maricon-ule , i-mi place sa mai intru pe aici ca sa vad ce mai fac negri de pe plantatia din republica bananiera romania.Apropo…tu ce mai faci ?
. ( neaparat sa fi apoi fudul, sa-ti pui ochelari de soare de firma si sa mesteci “cingo” )—————————————————-
Mintea ta nu va fi capabila sa inteleaga vreodata ca pina si un ingrijitor de parcuri castiga mai bine ca tine acolo , e respectat ca om , beneficiaza de servicii sociale de calitate si nu trebuie sa linga seful in popou , asa ca tine ca sa-l promoveze si sa-i mai arunce 5 lei la salariu.Pregateste-te deci “NAE” ( nume predestinat de sluga )sa-ti achiti facturile ca vine iarna .Daca nu te descurci i-ti pot ajuta rudele tale feminine ce au maxim 50 de ani sa castige un ban cinstit pe strazile si poligoanele industriale din jurul frumoasei capitale spaniole.Asa i-ti vei pune termopane sau i-ti vei schimba masina sa te vada prietenii ca “te-ai ajuns ”
@trolu.ziua se numeste Día de Todos los Santos ( ziua tuturor sfintilor ) asa cum in ardeal se numeste ziua mortilor parca , pe 1 nov.
Nu-ti face probleme , garantez ca oricine va fi preferat numai pesede nu.Pt. ca asa vrea muschiu meu ..comprendes hombre ? —————————————————-
@laur…Estuve trabajando 15 meses en Burgos (capital) en el poligono Gamonal en empresa LEISA.Ahora estoy en Madrid (Fuenlabrada ) en la empresa Matisa como tecnico de mantenimiento electronico.A traves de estos hijos de putas tu lo veas tambien que no hay manera para entenderte con esos putos bichos ! Voy a dejar una temporada en paz a estos gilipollas.El ultimo deseo que lo tengo es que me la chopan y nada mas.
A ti te deseo suerte alli donde estas y que te vaya bien ! Nos reencontramos por aqui , entrare con el usuario : “mioriticul” o “juanito” ( casi siempre ).Un saludo !
2010-11-02 20:47:33 | Raporteaza
@mioriticul:
Tambien, muchos saludos para ti y tu familia.
Llevamos unos 5 años aqui , en Aranda de Duero,(yo, mi mijer, y los dos niños–de 18 y 12 años.Estuve trabajando 3 años en una empresa del sector mecanico como jefe oficina control calidad de las piezas—hasta que la crisis me toco.
Ahora me he encontrado otro trabajo, operador calderas de vapor en una planta cogeneradora de Leche Pascual.
Que tengais suerte y no te enfadas con los tontos, muchos quedaron al estado de monos, nu siquiera no han tenido la posibilidad de salir de sus aldeas, pero tienen ordenadores y mucha mierda en la boca.
Suelo aperecer casi cada dia.Tengo la tentacion de traducirlos lo que significa gilipollas–se lo merecen.
Saludos (eyos no son capaces ni siquera escribir en el idioma de sus putas madres)
2010-11-02 21:03:12 | Raporteaza
Mi-e mila de mioriticul.O lepadatura de om care are impresia ca daca raieste in occident e mai smecher decat cei din tara.Bleah scarba,
2010-11-02 21:14:54 | Raporteaza
@jemoi: ehe, se vede ca te macina invidia pe matale.Tot asa scump a ramas salamul acolo? Te vazui pe la Vaslui ( la televizor) bagind salam in punga.Cred ca se cam pisha asa de sus pe matale astia ca el.
2010-11-02 21:57:19 | Raporteaza
@moaie:
Si eu si cred ca si mioriticul iti spunem….multam.
2010-11-03 09:11:20 | Raporteaza