RSS Feed

Cine stă în vilă, cine stă în stradă. Statul român şi confuziile lui dramatice

vezi toate articolele de
31 Oct 2013 la 16:12 9 comentarii 1102 vizualizari.

Cîteva asociaţii şi ONG-uri semnează un apel de solidarizare şi protest împotriva evacuării unor familii dintr-un imobil retrocedat fostului proprietar. Este o situaţie evident dramatică, pe care, cum subliniază chiar titlul apelului („Evacuaţi în prag de iarnă”), venirea frigului o face şi mai dramatică.

„Începând cu luna mai 2013 şi până în prezent în jur de 25 de familii dintr-un bloc din sectorul 4 din Bucureşti sunt evacuate pe rând de către autorităţi fără a li se asigura un adăpost sau altă formă de protecţie. Astăzi mai locuiesc în bloc 10 familii în așteptarea evacuării, dintre care 6 sunt foşti proprietari ai apartamentelor în care locuiesc, achiziţionate de la stat conform Legii nr.112/1995, dar pierdute definitiv în instanţă in favoarea proprietarului iniţial. Celelalte 4 familii sunt chiriaşi în regim de locuinţă socială, cu contracte la Administraţia Fondului Imobiliar până în 2014.”

Se pare că nici măcar chiriaşii care obţinuseră drept de proprietate în baza legii din 1995, dar pe care l-au pierdut ulterior în baza legislaţiei ulterioare, nu primesc locuinţe sociale, ceea ce este cu atît mai şocant. În principiu, dacă ei au fost cumpărători de bună credinţă la momentul respectiv, schimbarea politicii statului nu le poate fi imputată sub nici o formă.

De fapt, ei ar fi teoretic îndreptăţiţi chiar la o despăgubire care să reprezinte un compromis rezonabil între valoarea plătită de ei, probabil modică, şi valoarea reală a locuinţei, care constituie o promisiune implicită pe care le-a făcut-o statul în momentul în care le-a vîndut locuinţa. Ar trebui să dea statul în judecată, nici o instanţă normală, română sau străină, nu le poate refuza acest drept.

Dar problema de fond e cea a chiriaşilor simpli şi în general a politicii sociale din domeniu. De unde vin problemele ăstea? În primul rînd, evident, din schimbările brutale de legislaţie din domeniu, care s-a răsturnat de mai multe ori, dar ăsta e un răspuns prea facil. Răspunsul cred că e unul mai complicat: din destrămarea societăţii de după 1989, respectiv din eşecul statului de a-şi trata corect cetăţenii, ţinînd cont şi de egalitate, dar şi de merit, în condiţiile schimbării fundamentale produse atunci.

Prima politică din domeniu, cea a lui Ion Iliescu, total în favoarea chiriaşilor, era doar un vechi reflex socialist lipsit de pesrpectivă în noile condiţii. Tocmai de aceea, pentru că soluţia lui Iliescu nu ţinea cont de noua situaţie şi nu reprezenta un compromis viabil, ea nici nu a supravieţuit şi, într-un mod paradoxal, ea are partea ei de responsabilitate pentru problemele şi suferinţele chiriaşilor de la stat.

Apoi au venit reformele ulterioare de dreapta ale legislaţiei retrocedării, total în favoarea proprietarului, care, din păcate, au triumfat complet şi îşi vor spune ultimul cuvînt în această problemă pentru că asta este noua lume în care trăim, în general, dar şi pentru că nu există un pact social real care să recunoască drepturile diferitelor categorii şi să le trateze ca atare.

Iar asta pentru că ideea simplă de egalitate s-a pierdut demult şi aparent definitiv în România; drepturile şi obligaţiile diferite ale unor categorii diferite de cetăţeni pot fi construite în mod corect şi raţional doar dacă ele sînt elaborate pe baza valorii fundamentale a egalităţii universale, codificată apoi cu anumite criterii, nu foarte complicate. În situaţia despre care vorbim aici, chiriaşii români de la stat sînt aruncaţi în stradă pentru că trăiesc într-o societate pentru care această valoare a egalităţii nu mai înseamnă aproape nimic şi care mai codifică foarte puţin în mod principial poziţiile relative ale diverselor categorii. Tot ce contează în favorurile sau defavorurile pe care le împarte statul acestor categorii este puterea economică, influenţa politică şi prestigiul social, ceea ce chiriaşii nu prea au.

Acesta este motivul pentru care statul român nu are politici locative sociale: nu înţelege de ce să facă asta, nu intră în aranjamentul social şi politic devenit deja tradiţional în ultimii 24 de ani. Nu că n-ar exista bani, bani există, dacă ne uităm de exemplu la locuinţele de lux cumpărate de primarul Videanu în 2007 ca locuinţe sociale, care au generat o situaţie atît de stranie tocmai pentru că ea e dictată de arbitrariu total (din punct de vedere public, stranie şi nedreaptă mai ales faţă de ceilalţi care ar avea nevoie să fie asistaţi şi care nu primesc nimic; altfel, locatarii care fac obiectul articolului citat au avut doar un mare ghinion privat, fără a fi nedreptăţiţi în vreun fel de statul însuşi).

La fel şi la nivel naţional, prin programul ANL, care e considerat program social deşi practic e un instrument de mituire, cu bani foarte mulţi, a unor categorii de funcţionari şi alţi oameni apropiaţi statului dintre care imensa majoritate nu se califică la nevoia de asistenţă. Nu doar beneficiarii politicii sînt complet greşiţi, dar şi principala ei caracteristică: dacă programul ANL ar fi social, atunci el nu ar mai avea ca final sistematic vînzarea locuinţelor la preţuri ridicol de mici, ci le-ar păstra pentru a fi utilizate social. Tocmai de aia e vorba de o cumpărare pe faţă a unor categorii profesionale şi economice care prind foarte bine administraţiei şi statului.

Şi la ANL, ca şi în primăria lui Videanu, au existat şi locuinţe de lux sub eticheta asta socială, chiar cartiere de vile, ceea ce desigur că e aberant. Dar tocmai, confuzia dintre lux şi social e posibilă doar pentru că nimănui nu îi trece prin cap ca acest segment de politici sociale să se bazeze pe un criteriu de egalitate, respectiv ca cei care au nevoie reală de asistenţă locativă să beneficieze ei de resursele acestea, nu alte categorii, şi, în plus, cei care au nevoie reală să beneficieze în mod cît de cît egal.

Este adevărat, însă, că politicile haotice de acum sînt, cel mai probabil, nu doar rezultatul impulsului către acapararea resurselor respective, prin corupţia implicată în aceste politici şi prin cumpărarea loialităţii unor categorii, ci şi al opţiunii celei mai comode. E mai greu să stabileşti cine are nevoie reală de locuinţe decît să le dai pe diverse criterii de favoritism; anchetele sociale sînt complicate.

În plus, locuinţe sociale s-ar putea acorda celor în nevoie doar dacă s-ar lua în considerare nivelul cel mai disperat al celor în această situaţie. Altfel, dacă în categoria nevoie s-ar încadra şi situaţii mai moderate, de oameni/familii care au dificultăţi în a-şi finanţa locuirea (cum e în cele mai multe state din Occident), atunci în mod evident nu ar exista resurse pentru locuinţe efective pentru toţi, ci ar trebui să se recurgă la indemnizaţii diferenţiate în funcţie de situaţie. Din nou, muncă birocratică reală, foarte grea, la care administraţiile noastre naţională şi locale nu au de ce să se înhame dacă, aşa cum spuneam, nu le obligă nimeni, pentru că aranjamentul social şi politic e altul.

Asistenţa locativă ar trebui să fie universală şi echitabilă în interiorul categoriei celor aflaţi în nevoie reală, dar ţinînd cont de ansamblu. E nerealist să crezi că România poate oferi locuinţe sociale unei plaje foarte mari de cetăţeni, în condiţiile în care un om/o familie cu venituri de nivel mediu are şanse foarte reduse să dobîndească o locuinţă. E, evident, nu doar o chestiune de economie, ci şi de dreptate socială.

Însă tocmai aici un anumit utopism al celor care militează pentru astfel de drepturi mi se pare că are un efect ambiguu, aşa cum politica utopistă (chiar dacă reală) a lui Iliesc a avut costurile ei grele pentru unii chiriaşi, aşa cum pretenţia aberantă a autorităţilor de acum că fac asistenţă locativă reuşeşte să creeze un haos ideatic din care e greu de ieşit.

Atîta vreme cît sîntem în acest sistem al „democraţiei de piaţă”, e nerealist să crezi că toată lumea care are nevoie ar trebui să primească locuinţe de la stat, cel puţin dacă nevoia aceasta este văzută foarte larg. O mai bună definire a acestei categorii cred că ar da infinit mai multă forţă revendicărilor, iar autorităţile ar putea fi obligate să accepte că beneficiarii politicilor locative sînt cei cu care am început acest articol, nu diferitele categorii de asociaţi administrativi, politici sau economici ai statului cărora li se vînd locuinţe ANL la preţuri de nimic.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

9 comments
  • 1

    “Asistenţa locativă ar trebui să fie universală şi echitabilă în interiorul categoriei celor aflaţi în nevoie reală, dar ţinînd cont de ansamblu. E nerealist să crezi că România poate oferi locuinţe sociale unei plaje foarte mari de cetăţeni, în condiţiile în care un om/o familie cu venituri de nivel mediu are şanse foarte reduse să dobîndească o locuinţă.”

    Ciprian, de acord ca echitatea este criteriul esential si necesita multa munca din partea primariilor, doar asa pot fi sprijiniti cei mai afectati care au pe bune nevoie. Totusi, legat de ce este sau nu realist de ce sa nu punem altfel problema: familiile cu venit mediu, care nu doar ca nu-si permit dar si daca isi permit se leaga cu lanturile ipotecare pentru toata viata, impreuna cu familiile cu venituri mici si cu cele fara venituri ar putea mai degraba sa faca front comun pentru o reglementare mai buna a chiriilor (in locuinte sociale, dar si la privat, unde fluctuatiile sunt de-a dreptul aberante in ultimii 7-8 ani) si pentru drepturile chiriasilor, astfel incat sa se poata locui pe termen lung in siguranta si cu chirie, pentru cei nu-si permit case, care sunt oricum majoritatea. Vecinii polonezi au o traditie frumoasa in sensul asta – greve ale chiriasilor, presiune puternica pe autoritati si proprietari pentru preturi mai bune si drepturi contractuale mai largi, etc..

    victor
    2013-10-31 17:38:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    e adevărat, există marea problemă a chiriaşilor, nu am spus nimic despre ea, dar ar trebui discutat asta, sigur. sînt daţi la o parte şi din motive structurale, şi pentru că sînt puţini şi greu de asociat, şi din cauza aceleiaşi idolatrizări a proprietăţii (la evidenţa populaţiei, de ex, chiriaşii sînt trataţi în mod clar ca cetăţeni de rang 2, pentru că nu au proprietate)

    Ciprian Şiulea
    2013-10-31 17:48:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Iar legat de despagubirea celor care au achizitionat prin legea 112/1995, nici macar un minim compromis intre ce au platit oamenii (sume intre 7-15 milioane in 95-96) si valoarea de piata a apartamentelor nu s-a putut obtine in justitie. Judecatorii au considerat ca cel mai echitabil mod de a-i despagubi este de a calcula suma prin aplicarea indiceului de inflatie din 95-96 la cel in care se pronunta instanta (2010-2012) – de aici rezulta sume nu mai mari de 1000-2000 euro, in functie de suprafata apartamentului (poate uneori si 3000, dar mai rar). Oricum, banii se obtin dupa o perioada destul de lunga, asa e procedura.

    Unul dintre proprietarii din Regina Maria a ajuns si la CEDO, care nu s-a abatut cu nici o litera de la decizia instantelor nationale, care ii considerase cumparatori de rea credinta (lucru foarte greu de probat realmente din p de vedere juridic, tine mai mult de cati bani si ce avocati ai).

    Aici e jurisprudenta pentru cazuri asemanatoare cu cel din Regina Maria din Bucuresti:

    legeaz.net/spet../

    victor
    2013-10-31 17:49:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    nu ştiam detaliile, interesant şi deprimant. credeam că măcar CEDO ar fi dat altfel, dar cred că au şi ei limitele lor

    Ciprian Şiulea
    2013-10-31 17:53:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Teorii, teoreme, leme, axiome.

    Vax!

  • 6

    @Cosa Nostra
    ce mai faci tristule?Te-au gonit fetele de pe Pandora’s?

    nepotu lu tamara
    2013-10-31 18:34:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Romania blocheaza exploatarea gazului si petrolului din Marea Neagra (unde nu sunt localitati:)), dar promoveaza exploatarea gazului de sist! probabil Marea Neagra nu ofera comisioane!
    evz.ro/detalii/../

    yehudy
    2013-10-31 20:18:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Din pacate sunt foarte putine instantele de judecata din Romania in care ar avea castig de cauza. Familia mea a pierdut saptamana trecuta un proces similar cu statul roman in care ceream despagubiri avand in vedere ca am fost cumparatori de buna credinta in 1996. Desi prima instanta de daduse castig de cauza urmatoarele doua au intors decizia. Probabil ca vom ajunge la CEDO, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca toate procesele au inceput in 1996 si probabil se vor termina cam prin 2020, cam un sfert de secol asa.

    dragos
    2013-11-01 11:31:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    fara rautate va spun ca sunteti partial dezinformati. am facut in urma cu cca 4 luni o investigatie la aceeasi locatie la solicitarea unui chirias. in blocul respectiv nu mai existau 25 de famillii de mai bine de 4 ani (mai exact din 2008). ce a fost socant pentru mine a fost ca desi chiriasii stiau ca imobilul este in litigiu, au cumparat. daca sunteti jurnalist de investigatii puteti afla repede cat a costat si in ce an. instanta i-a considerat de rea credinta. printre altele am mai aflat ca aceeasi chiriasi onesti deveniti proprietari depozitau gunoaie si spargeau oase pe parchet, ardeau parchetul in sobe, aruncau cu cacat pe geam (scuze de expresie…) mi-am schimbat parerea despre situatia acestui imobil… chiriasul care a apelat la mine este unul din cei cativa care au intretinut apartamentul in care locuia si care mi se plangea de indolenta si caracterul celorlalti.

    george m.
    2013-11-05 09:26:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Pînă acum m-am ocupat cu: un semestru de politehnică înainte de Revoluţie (deprimant), facultate de filosofie după Revoluţie (plăcut, uşor inutil), 4 ani de predat socio-umane la liceu (masochist, abject), cîţiva ani de cvasişomaj (interesant, mai degrabă plăcut), un an şi jumătate de copywriting/consiliere ideologică pe lîngă un mic partid fără succes (interesant, revelator), cîţiva ani de presă (derizoriu).
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!