”Cineva să ne dea” Cui îi e frică de universitatea antreprenorială. Alegeri la UBB Cluj

Cum am mai afirmat și am mai scris deja, alegerile pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj sunt printre cele mai interesante din toată țară. Dincolo de mizele multiple (UBB e, totuși, una dintre cele mai importante instituții – nu doar academice – ale Transilvaniei, capabilă să genereze tendințe, să influențeze mentalități, să impună chiar politici etc.), campania electorală de la UBB a prilejuit (și prilejuiește în continuare) una dintre cele mai vii și transparente dezbateri legate de universitate și universitarism , despre politici academice și de cercetare, despre implicare în societate ș.a.m.d. din (cel puțin) ultimele două decenii în România. (Mai multe dezbateri și articole legate de alegerile de la UBB, găsiți pe democratieubb.ro și pe grupul omonim de pe Facebook )

Despre modul în care politicul s-a implicat și a pus presiune pe această dezbatere am scris deja. Acum mă voi referi la un element punctual (și foarte controversat) al discuțiilor, cel antreprenorial. Asupra acestui subiect, opțiunile candidaților (așa cum le-am ”citit” eu din programele lor și din luările de poziție) sunt destul de nuanțate. Dintre toți candidații, programul Cristinei Ciumaș este cel mai apropiat de ceea ce se cheamă model de universitate antreprenorial. Daniel David susține, în programul său, importanța elementului antreprenorial, însă subordonat scopurilor academice ale unei universități construită pe un model humboldtian, în timp ce Eniko Vincze și Ioan Aurel Pop se situează la polul opus, minimalizând importanța acestuia sau chiar demonizându-l, considerându-l cauză al unor inechități și inegalități între diferite facultăți ale universității, factor care tinde să transforme universitatea într-o ”fabrică”, îndepărtând-o de scopurile sale principale: educația, cercetarea, implicarea socială.

Pentru a înțelege modul în care văd și înțeleg elementul antreprenorial într-o universitate o să fac o scurtă paranteză. Săptămâna trecută, una dintre știrile importante pentru Cluj a fost legată de închiderea Cinematografului ”Arta”, în urma unor diferende dintre proprietarul de drept (care și-a recâștigat spațiul după lungi ani de procese) și România Film. Cinematograful ”Arta” are o semnificație deosebită pentru mentalul colectiv al clujenilor: pe de o parte este unul dintre spațiile în care s-a născut și s-a dezovltat TIFF-ul, pe de altă parte este locul în care se pot urmări și filme europene, independente, de artă etc. care nu prea au șansa să intre în multiplexurile comerciale. Pe grupul Democrație UBB de pe Facebook s-a lansat, în acest context, ideea ca cinematograful să fie preluat de UBB. În urma unei prietenii de aproape 20 de ani (despre care am mai scris aici) mi-am permis să-l sun pe unul dintre candidați la funcția de rector al UBB, Daniel David, pentru o scurtă discuție pe această temă: cum ar fi posibilă preluarea.

Scenariul, la care s-a arătat deschis, arată astfel. Inițierea unui proiect de către Facultatea de Teatru și Film, în care să fie evidențiat modul în care studenții și cadrele didactice vor folosi spațiul respectiv și în ce măsură acest lucru duce la creșterea performanței educaționale (necesitatea internă); modul în care poate fi administrat, astfel încât, după-amiaza și seara să rămână deschis pentru public (necesitatea socială); folosirea, pe bază de parteneriate, a spațiului în cadrul evenimentelor semnificative pentru comunitate (festivaluri de film, teatru, muzică); modul în care producția proprie (film, teatru) poate fi susținută și promovată având un astfel de spațiu. Pe baza acestui proiect inițial se poate dezvolta, având sprijinul conducerii UBB (inclusiv financiar), un proiect pentru obținerea finanțării necesare nu doar pentru achiziționarea/închirierea pe termen lung a cinematografului, cât și pentru administrarea lui (dotarea cu echipament performant, cheltuieli cu personalul tehnic, cheltuieli de promovare, utilități etc.). În fine, urmează aplicarea și implementarea proiectului.

Ei bine, toți acești pași țin de antreprenoriat.  Și doar o universitate în care elementul antreprenorial este tratat la modul cel mai serios îl poate susține. Scopul nu este obținerea profitului de pe urma cinematografului, ci a resurselor necesare pentru a le oferi studenților și cadrelor didactice șansa de a fi competitivi și de a-și promova creația (filme, spectacole de teatru), precum și un serviciu oferit comunității locale (posibilitatea de a viziona filme care nu intră în alte cinematografe, spectacole de teatru și filme studențești, menținerea spațiului în circuitul evenimentelor locale). Desigur, există și o a doua cale. Scrierea unui proiect (notă de fundamentare) și depunerea lui (prin UBB) la Minister. În funcție de culoarea ochilor ministrului și a rectorului, proiectul se va aproba. Într-un timp mai scurt sau mai lung. După aprobarea de către Minister, în fucție de culoarea ochilor premierului, se vor aloca și banii necesari pentru achiziționarea/închirierea pe termen lung a spațiului (în funcție și de negocierea cu proprietarul). Periodic (fie pentru dotare, fie pentru renovare, modernizare, administrare) vor fi necesare alte și alte dosare și note justificative pentru aprobarea cheltuielilor. Apoi pentru alocarea efectivă a sumelor.

Am ales acest exemplu (recent) pentru a arăta importanța elementului antreprenorial în administrarea unei universități. În 2012, antreprenoriatul reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru îndeplinirea obiectivelor unei universități: menținerea autonomiei, oferirea de educație și servicii pentru comunitate, cercetare, un cadru motivant pentru cadrele didactice (atât din punctul de vedere al infrastructurii moderne, cât și al recompensării financiare). Obținerea resurselor (altele decât cele minimale oferite de stat) reprezintă antreprenoriat. Distribuirea resurselor pe criterii de performanță (și stabilirea criteriilor de performanță pentru fiecare facultate și departament în parte) reprezintă antreprenoriat. Stabilirea de criterii de performanță pentru cadrele didactice axate, în principal, pe predare, respectiv pentru cele care se dedică, prioritar, cercetării, este tot antreprenoriat.  Găsirea unui echilibru între facultățile mai ”populare” la un moment dat ”pe piață” (implicit, generatoare de profit economic) și cele necesare, dar mai puțin ”comerciale”, este, de asemenea antreprenoriat. Păstrarea, promovarea, atragerea unor cadre didactice, din țară și străinătate, care să aducă plus-valoare universității tot antreprenoriat se cheamă. Iar acest lucru nu e posibil fără oferirea unor condiții (de salarizare și de susținere a activității lor) motivante.

Iar toate acestea nu se pot obține stând cu mâna întinsă la vreo poartă (indiferent de cât de justificate și îndreptățite ar fi cerințele). Mai devreme sau mai târziu, ”statul la poartă” s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Îndeosebi coloanei vertebrale.

În 2012, elementul antreprenorial nu mai poate fi considerat un ”Bau-Bau” pentru o universitate. Și nici măcar ”un rău necesar”. Desigur, cu condiția să nu se transforme dintr-un mijloc, în scop în sine, singurul caz în care universitatea ar deveni o „firmă”; altfel, universitatea foloseşte inteligent antreprenoriatul pentru scopuri academice. Minimalizarea sau chiar demonizarea antreprenoriatului într-o univesitate, reprezintă o limitare aproape sinucigașă. Cu toată stima, dar antreprenoriatul (obținerea resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor) nu poate fi aruncată exclusiv pe spatele unor consilieri. Ei sunt necesari, dar viziunea și modalitățile concrete de implementare a elementului antreprenorial trebuie să-i aparțină celui care își asumă funcția de rector. Pentru că, la finalul mandatului, un rector nu poate arunca vina pe consilierii săi pentru că nu și-a îndeplinit promisiunile din motive de ”lipsă de resurse”.

De aceea, în zilele care au mai rămas până la alegeri, consider necesar ca aspiranții la funcția de rector să fie asaltați cu întrebări punctuale legate de modul în care înțeleg transpunerea concretă, în practică, a programelor cu care candidează. Pentru a înțelege nu doar ce își DORESC să fie o universitate, ci și dacă sunt CAPABILI să ducă universitatea către ceea ce și-au propus.

***

P.S.: Și un exemplu, poate, sugestiv. Cel mai mare proprietar de păduri din România este… Universitatea Harvard (detalii aici). Să nu credeți că cei de la Harvard fac cine știe ce cercetare prin codrii Carpaților. Nici vorbă. Pur și simplu reprezintă una dintre activitățile economice pe care celebra universitate le dezvoltă pentru a-și asigura resursele necesare îndeplinirii scopurilor și obiectivelor principale academice principale, adesea neaducătoare, ci consumatoare de bani.