![]() | Cinism la maxim: Directorul Maternității Giulești nu poate fi demis!vezi toate articolele de Mihai Goţiu18 Aug 2010 la 16:19 43 comentarii 2126 vizualizari. |
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a cerut, în mod public, Primăriei Municipiului București demiterea echipei manageriale a Maternității Giulești. “Îi cer lui Sorin Oprescu să destituie echipa managerială datorită deficienţelor constatate de ancheta preliminară. Din 2008, de aproape doi ani, acest spital se afla sub mananagementul Primăriei Bucureşti . Singura posibilitate de analiză şi revocare aparţine primarului Sorin Oprescu”, a declarat Cseke Attila
Atâta doar că primarul Sorin Oprescu se află în… concediu. Atribuțiile sale au fost preluate de viceprimarul Victor Iovici, care afirmă însă că Primăria Capitalei nu poate face aceste demiteri, conducerea spitalului în discuție având încheiat un contract de manageriat valabil încă cu Ministerul Sănătății. “Încă de ieri (marţi, n.r.) am luat în calcul demiterea echipei manageriale de la Maternitatea Giuleşti, însă există un contract încheiat cu Ministerul Sănătăţii, instituţie abilitată pentru demitere”, a spus Victor Iovici.
Cinismul maxim al acestei situații dovedește, dacă mai era nevoie, haosul incredibil existent în sistemul medical românesc. În aceste condiții, să pui tragedia de la Maternitatea Giulești doar pe seama unei eventuale greșeli umane e revoltător.
Viceprimarul Victor Iovici susține că Sorin Oprescu se află în concediu pentru că tatăl său are o problemă de sănătate. Tatălui primarului Sorin Oprescu îi doresc sănătate, dar nu pot să nu mă întreb dacă se tratează în spitalele din Capitală ori în străinătate.
Și atunci, revin la propunerea pe care am făcut-o în articolul precedent, ”Băsescu, du-ți nepoții la Maternitatea Giulești”: Mai mult decât Legea ANI, aștept o lege care să îi oblige pe toți politicienii români, cu sau fără funcții publice să folosească exclusiv sistemul medical românesc. Care să-i oblige să demisioneze din orice funcție publică (fie că e o funcție ocupată prin alegere, numire sau concurs) atunci când apelează, pentru ei ori pentru rudele lor, la spitalele din străinătate. Altfel, nu văd nicio metodă prin care aceștia să devină cu adevărat responsabili de ceea ce se întâmplă în țara asta.
Etichete: Maternitatea Giuleşti, sorin oprescu, tragedie, victor iovici


Irina Zamfirescu azi la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie azi la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu azi la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
| 1mariusstai tata linistit ca faci infarct.Cu asta va laudati copii mosului.Citeva mii de euro sifonate.Si asteptati ce? Fiti seriosi nastase a facut de tot risul hotia in tara asta.Daca pe el il vreti... | ||
| 2@Mircea 30 - Serios? Bine, indignare generala a obtinut si comasarea alegerilor. Din pacate pentru voi, in timp ce comasarea alegerilor nu se mai tine votul uninominal in varianta asta risca sa se tina.... | ||
| 3Masuri de redresare?! Ha ha ! De inlocuire, tovarasi ! adevarul.ro/act../ ... | ||
| 4ponta a inceput salvarea coruptilor de la puscarie. astazi nastase.baselule iti promit ca daca iti ceri scuze pentru magariile cu rmgc si gazele date pe sest ii votez pe hotii tai. voi macar ati mai... | ||
| 5Puteati sa alegeti un exemplu mai apropiat: si Dinamo ori Steaua se credeau favorite, dar au cistigat "ungurii" de la CFR ;) Bineinteles, dupa cum acuza Jiji, cu ajutorul lui Boc :P... | ||
| 6ponta a inceput salvarea coruptilor de la puscarie. astazi nastase.baselule iti promit ca daca iti ceri scuze pentru magariile cu rmgc si gazele date pe sest ii votez pe hotii tai. voi macar ati... | ||
| Mihai Goţiu 11666 citiri |
| Cristian Teodorescu 10548 citiri |
| Costi Rogozanu 9985 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4417 citiri |
| Constantin Creţan 4317 citiri |
| Dan Duca 4164 citiri |
| Alin Fumurescu 3967 citiri |
| Ciprian Şiulea 3311 citiri |
| Dorin Tudoran 2828 citiri |
| Iulian Leca 2361 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Mihai Goţiu 62725 citiri |
| Cristian Teodorescu 40896 citiri |
| Costi Rogozanu 38946 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18171 citiri |
| Alin Fumurescu 17862 citiri |
| Viorel Dobran 13035 citiri |
| Dan Duca 12041 citiri |
| Constantin Creţan 11328 citiri |
| Dorin Tudoran 8754 citiri |
| Elena Vijulie 8704 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Ar fi ok dacă şi tu ai folosi grupul sanitar atunci cînd îţi mai vin idei.
2010-08-18 16:32:34 | Raporteaza
un “electrician” inconstient a legat aerul conditionat ca o lampa de 12v neizolata. ce treaba are ministrul sanatatii cu asta? o asistenta nu calca o ora prin salon ,ce treaba are asta cu ministrul? daca e platita cu 25% mai putin inseamna ca 25% din timp poate sa intoarca privirea in alta parte? O ORA intreaga nici un cadru medical nu intra in salonul ala,este tot vina lui boc basescu?
2010-08-18 16:33:38 | Raporteaza
da, toti politicienii si rudele lor pana in gradul 3
ba mai mult sa fie obligati sa consume exclusiv produse romanesti, incepand de la chiloti si pana la pasta de dinti!
sa nu fim absurzi totusi…
2010-08-18 16:35:24 | Raporteaza
si odraslele la scoli romanesti !!! Pina atunci, nemernicii astia fura tot de la educatie si sanatate. Udrea cea milostiva numai cu asta se ocupa: pentru ea si pentru prea-iubitul cel istet !!!
2010-08-18 16:58:51 | Raporteaza
Oameni buni,cititi cartea” Diavolul este politic corect”; in tara asta , in sanatate,se merge pe ideea “scapa cine poate”.Suntem blestemati sa murim cu zile pt ca nu sunt destule cadre medicale in spital, nu sunt medicamente, nu mai exista responsabilitate si bun simt,e un haos si sa ne rugam sa nu ne imbolnavim pt ca in spitalele romanesti intri cu una si iesi( daca iesi)cu altele…Despre cei care conduc spitale, ministere,etc,chiar buni profesionisti,multi sunt manjiti…fac afaceri chiar daca banii pt sanatate sunt putini.Se fura si din astia…Pt bani ,sau din lipsa banilor,multi devin fiare…Ne ducem de rapa,e sigur mai rau ca pe vremea lui Ceausescu in spitale! Degeaba RMN-uri si tot felul de aparate,per totaleste MAI RAU !!!Dar directorul spitalului nu trebuia EL sa-si dea demisia ? Insusi faptul ca a acceptat noile normative de personal! Bogdan Marinescu sau cine o fi director nu moare de foame la particular…sau ca simplu medic,fara functia de director…ONOARE ??? Dar care onoare ? Iar lui Basescu, Boc, Attila,etc,NU LE PASA ! Scandalul mediatic ii deranjaza un pic….
2010-08-18 16:59:54 | Raporteaza
Dacă echipa managerială de la Maternitatea Giuleşti are contract încheiat cu Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii nu ştie atunci nu are onoarea ci obligaţia să demisioneze.
2010-08-18 17:03:13 | Raporteaza
@teo: Esi vina lor, pt ca pt 7 cadre medicale plecate din sistem,directorul spitalului are voie sa angajeze un om.Asa sunt acum normativele… Pleaca cei tineri in strainatate si raman cei hirsiiti in meserie…si in spaga,obositii si scarbitii…Pleaca cei buni si curajosi…Sa se trateze si politicienii nostri deghizati in oameni simpli, inclusiv Basescu si Boc,in spitale romanesti…Sistemul sanitar romanesc e ca in lumea a treia ! Ti-e sila,rusine si frica sa intri in spitalele noastre…Sa fii sanatos fratioare…
2010-08-18 17:08:58 | Raporteaza
Si persisti. Incompetenta sau ce o fi, neintelegere, intre minister si primarie, te duce la Basescu. Ai aflat ca primarul capitalei e Oprescu, da? Bravo! Ce treaba, constitutional judecind, are Basescu in situatia asta?
2010-08-18 17:19:43 | Raporteaza
@Florina: Ti-e drag tare Basescu,hai ,nu-l mai votezi o data? ARE LEGATURA CU indiferenta LUI FATA DE SISTEMUL SANITAR, SI IN GENERAL FATA DE TARA ASTA PE CARE A ARUNCAT-O NONSALANT IN LUMEA A TREIA !!!
2010-08-18 17:24:34 | Raporteaza
@Daniela: # 9
tot Basescu e de vina pentru putinatatea mintii tale?
2010-08-18 17:29:02 | Raporteaza
@M.Gotiu: Chiar nu te lasa talentul sa abordezi alte subiecte azi? Te hranesti numai din catastrofe?
Nu imi e de loc mila de minunatii angajati din sistemul sanitar; de 3 luni,sunt mai mult internata decat acasa.
Nu merita nici jumatate din cat sunt platiti,de la vladica la portar.Sunt neglijenti,puturosi si lacomi,insa treaba nu si-o fac.
Sa se care toti,din partea mea,da’ sa-si ia si naravurile cu ei.
Poate angajeaza niste medici moldoveni,pakistanezi sau chinezi,care vor sa-si respecte meseria.
2010-08-18 17:48:41 | Raporteaza
10 February, 2009 at 6:11 pm
Imaginea sistemului de sanatate, vazuta prin prisma unui ilustru coleg medic, dr. Florin Chirculescu, Chirurgie toracica, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, este admirabil schitata intr-o scrisoare deschisa adresata ministrului Sanatatii pesedistul Ion Bazac.
Cat de adevarate sunt cele de mai jos, lasam la latitudinea fiecaruia sa stabilesca. De la pacienti, colegi, superiori si pana la autoritatile din domeniu.
Domnule Ministru ,
Sunteti absolvent al UMF Carol Davila si, desi n-ati practicat medicina clinica niciodata, ar trebui sa va reamintiti ca factorul care determina o buna practica medicala, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca si in afaceri, sau ca intr-un cuplu, increderea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigura ani buni de colaborare benefica sau, din contra, de suspiciuni si dezgust. Marele avantaj al increderii reciproce este ca nu costa bani.
Ma tem ca atitudinea dumneavoastra din ultima vreme nu a tinut cont de acest deziderat elementar. Sper ca numai din necunostiinta de cauza ati accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, si asa profund subrezit de multi dintre predecesorii dumneavoastra, intr-o relatie antagonica: pacientii si medicii au ajuns sa se priveasca unii pe altii precum soarecele si pisica. Poate ca n-as fi ajuns sa va scriu aceste randuri daca n-as fi avut recent o discutie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cat de “prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastra, pacientul fusese tratat corect si, de altfel, avusese o evolutie favorabila, numai ca prea lenta fata de asteptarile rudei pacientului. Cu toate acestea, “diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fara multa vorba, a fost urmatorul: acel medic necunoscut gresise tratamentul! Tin sa va atrag atentia, domnule ministru, ca respectiva afirmatie a fost facuta cu aerul ca era de la sine inteles ca medicul trebuia sa greseasca, in ciuda faptului ca-si tratase corect pacientul care, la ora conversatiei, se juca in parc, alergand cu fiica-mea de la un leagan la altul, sanatos tun, intr-o atmosfera extrem de geroasa.
Aceasta discutie nu este altceva decat chintesenta a ceea ce inseamna acum increderea populatiei fata de medici. Cu tristete, trebuie sa extrapolez de o maniera care o sa vi se para cinica: cazul extrem de la Slatina nu este, la randul sau, decat un simptom al maladiei sistemului medical din Romania. Numai ca, aceasta maladie este foarte bine mascata. V-ati pus vreodata problema cum de a ajuns sa fie acoperita cu atata perfectiune?
Oare o sa va mirati cand o sa va spun ca practicienii din Romania n-au fost luati prin surprindere de ceea ce s-a intamplat la Slatina? Oare o sa vi se para bizar daca o sa va spun ca ma astept la un deznodamant similar ( cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical ) in serviciul pe care il coordonez?
De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care va scriu este ca mi-as dori tare mult sa faceti o inspectie chiar in serviciul meu. Am sa va explic de ce.
Functionez intr-un serviciu chirurgical de urgenta. In tarile din comunitatea carora am ajuns si noi sa facem parte, specialitatea mea este considerata una de varf, in consecinta, este o specialitate fata de care interesul decidentilor este extrem de ridicat, concretizandu-se intr-o anumita politica financiara si de personal. Ca sa fiu mai specific, la acelasi numar de paturi pe care il are serviciul nostru, in Germania sunt angajati 6 medici specialisti, la care se adauga un numar apreciabil de medici rezidenti, toti avand drept de garda. In cele mai bune zile ale noastre, noi am functionat cu 3 medici specialisti si cu 3 rezidenti care aveau, doar partial, drept de garda. Numarul asistentelor din tarile civilizate este de doua ori mai mare decat la noi, asta ca sa nu mai mentionez de personalul care se ocupa cu scriptologia. In alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru, singurul lor obiect de interes sunt pacientii si profesia, ceea ce le permite sa aiba timpul necesar nu numai pentru practica medicala nemijlocita, ci si pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrari stiintifice si pentru studiu, toate acestea alcatuind medicina, dupa cum bine stiti.
Fireste ca la noi este imposibil sa atingem aceste deziderate, chiar daca functionam in acelasi an de gratie, 2009, cu Germania, Franta, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar si cu Polonia, Ungaria, Croatia si Slovacia. Acest lucru are loc si din vina mea, domnule ministru, si iata in ce fel. Dintr-o naivitate de care acum imi pare rau, am fost de acord ca impreuna cu colegii mei sa asiguram urgentele in timpul nostru liber, neplatiti, ba chiar dand bani din buzunar. Speram ( oh , sfanta imbecilitate! ) ca doi dintre mai tinerii nostri colaboratori vor fi recompensati pentru cei trei ( 3! ) ani de alergatura pe benzina lor sau cu taxiul, in zile de sarbatoare sau, pur si simplu de week-end, asta ca sa nu mai amintesc de zilele saptamanii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, asadar, ca in schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai nostri sa obtina post in spitalul in care au muncit fara rezerve, chiar si in transe de 48 de ore neintrerupte, fara sa solicite vreo clipa contravaloarea muncii lor, nici de la pacienti si nici de la cei care erau indrituiti sa-i plateasca.
Nu a fost sa fie asa. Dupa ce spitalul si-a vazut 3 ani de urgente acoperite fara sa scoata macar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care sa-l imparta la doi. Stiti cu cat erau platiti, fiecare, ca proaspeti medici specialisti?
Cu zece milioane de lei pe luna, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casa in Bucuresti. Era un ins cu reala aplicatie chirurgicala, dar nu mai avea cum sa lucreze intr-o tara in care chiria era aproape egala cu venitul sau lunar de medic specialist. In consecinta, a plecat in Belgia, domnule ministru. Sa stiti ca ii e bine acolo desi, cand vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce sa-i faci ? Era doar un baiat simplu din Ploiesti, cu parinti care nu erau in stare sa-l rezolve nici macar cu o amarata de chirie, daramite cu un post. Si nu, nu avea decat o Solenza cumparata la mana a doua, domnule ministru?
Dar nu se plangea din atata lucru.
Asa ca, am ramas doar 3 plus 2, daca-mi permiteti, in situatia in care in orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa o vreme, am aflat ca postul temporar de pe care plecase colegul, acel post impartit cu colega lui, nu avea sanse sa se definitiveze vreodata. In consecinta, si colega cu pricina a plecat? N-o condamn. Dupa trei ani de neplata, sa ajungi din nou sa lucrezi voluntar, rimeaza totusi a blasfemie intrafamiliala, daca pricepeti ce vreau sa spun. Colega a plecat, unde credeti, la Pristina, in Kossovo, domnule ministru. Aflu ca acolo castiga 6000 de euro pe luna si ca pune bazele unui serviciu chirurgical. Ma bucur pentru colega si ma bucur si pentru specialitatea mea, macar in Kossovo sa fie pusa acolo unde-i e locul.
Asa ca, am ramas doar 3 plus 1, daca-mi permiteti, in situatia in care in orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa care, si cel de-al treilea rezident a incheiat cei sase ani de pregatire, fara ca sa aiba posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta in contextul in care componenta toracica a accidentelor ridica nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor. Intrebati-l pe d-l doctor Raed Arafat, daca aveti nelamuriri in acest sens. Intre timp, insa, sefii dumneavoastra ajunsesera la concluzia ca si in Romania era criza, motiv pentru care s-au hotarat sa inghete schemele de personal si din sanatate. In consecinta, cel de-al treilea tanar coleg a plecat in Marea Britanie, unde nu e intr-atat de multa criza incat sa nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu stiu cat castiga acest din urma coleg. Nu stiu decat ca, dupa numai doua saptamani de lucru, a reusit sa-si inchirieze un apartament de trei camere in centrul orasului, desi este singurul membru care lucreaza din familia lui de trei insi. Ca o paranteza, cel mai tanar dintre medicii primari din serviciul nostru si-a permis abia acum, dupa 8 ani de serviciu, sa-si inchirieze un apartament de doua camere in Bucuresti, desi lucreaza atat el, cat si sotia lui.
Dar, nu v-am scris doar ca sa subliniez interesul pe care alte tari il acorda medicilor specialisti, fie ei doar niste amarati de emigranti. As putea doar sa fac niste trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea ca, din cele mai vechi timpuri si in cele mai indepartate puncte de pe glob, medicii erau respectati si bine platiti, fiind considerati, totusi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerata corect. Stiati ca in Grecia antica, sau la Roma, medicii erau scutiti de taxe? Fireste, nu mi-ar da prin cap sa solicit asa ceva acum, in zilele noastre cele atat de monetizate. Nu e decat un exemplu prin care imi sustin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este ca si in tarile Africii Negre ( lumea a III-a , voyons ) un medic specialist este platit cu cel putin 50% mai mult decat omologul lui roman. Sa nu indrazniti sa ma contraziceti pentru ca am primit oferte de acolo – numai ca sunt prea batran ca s-o iau de la inceput, tocmai in Africa.
Numai ca, nu sunt eu cel priceput cand vine vorba de bani. Cine ma cunoaste nemijlocit stie ca asa stau lucrurile. Pasul meu este altul. Ce fac eu acum, impreuna cu ceilalti doi colegi ai mei plus un nou rezident, in contextul in care ar trebui sa functionam cu o echipa de 6 specialisti plus minimum 3 rezidenti?
Vreti sa va spun unde o sa capotam, domnule ministru? Azi sunt intr-o umoare infecta si nu ma intereseaza consecintele unei scrisori deschise, asa ca o sa va spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu. De altfel, sunt punctele slabe ale intregului sistem pe care, cu onor, il manageriati. Daca aveti dificultati in a pricepe succesiunea rationamentelor, rugati-l pe d-l doctor Raed Arafat sa citeasca materialul. Fiind practician, dansul imi va intelege argumentele la justa lor valoare.
Asadar, suntem 3 insi plus 1 intr-un serviciu care necesita 6 plus minimum 3. Cand si cand ( s-a intamplat chiar in ultimele doua saptamani ), cate unul dintre noi are dreptul la concediul de odihna legal. Atunci, ramanem in serviciu doar 2 specialisti plus 1 rezident. Acum, indiferent cat de mandru as fi eu de specialitatea mea, nu vreau sa fac prea mult caz de ea, cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internationale de buna practica, necesita la anumite interventii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus in fata urmatoarelor situatii: fie aleg sa fac o echipa operatorie dintr-un numar mai scazut de medici decat sunt necesari pentru buna desfasurare a operatiei, astfel incat sa mai am un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie si/sau care sa primeasca urgentele, fie intru cu echipa completa, conform cartilor, numai ca atunci nu mai ramane nici un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie sau care sa primeasca urgentele.
Eu m-am sucit in fel si chip, domnule ministru, va dau cuvantul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabila pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima intrebare pe care v-o pun: cum sa fac, domnule ministru? Sa-mi asum riscuri intraoperatorii, sau sa-mi asum intarzierea in ce priveste primirea unei urgente la camera de garda? Sa risc viata pacientului de pe masa, sau sa las sectia descoperita?
Oh, stati linistit. Pana acum nu ne-am facut de bafta, dar, imi permit sa va intreb: cat timp credeti ca vom reusi sa functionam in acest regim de lucru suboptimal? Credeti ca o fi facut cineva calcule apropo de ragazul de timp mediu inainte de a comite o greseala ireversibila in conditii de personal insuficient? Daca da, trimiteti-mi si mie referintele bibliografice, ca sa pot sa-mi informez corect pacientii asupra riscurilor. Nu va sfiiti. incercati acelasi lucru si cu alte specialitati ( de pilda cu ATI-ul! ), asta ca sa stim cam la ce intervale de timp sa ne asteptam la catastrofe pe care le vor incasa chiar pacientii pe care sustineti ca-i reprezentati.
Sau, credeti ca ar fi mai bine sa nu le mai permitem colaboratorilor sa-si ia concediul legal de odihna? Poate ca ar fi mai bine sa le sugeram sa lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Sa le promitem ceva medalii, domnule ministru, ca de prime si de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici macar cand nu era criza, daramite acum.
Ma rog. Dar, stati ca n-am terminat! Mai e o chestie si mai absurda, domnule ministru, si zau ca vreau s-o auziti! M-am trezit cu niste adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform carora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient. Dupa ce le-am primit, am facut si eu niste calcule si stiti ce am constata , fir-ar ea sa fie de aritmetica?
Am constatat ca plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie sa depaseasca 70 de euro. Pe cuvantul meu, atat mi-a iesit: 70 de euro per pacient, ca am facut si proba la impartire, domnule ministru! Pai, zau ca m-as chinui sa fac si treaba asta, ca m-am obisnuit sa lucrez in conditii suboptimale de cand am intrat in sistem dar, ce sa ma fac cand, prescriind un medicament relativ ieftin, ma trezesc ca respectivul medicament NU se afla in farmacia spitalului?
Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e in farmacie, in schimb, omoloagele lor ( sic! ) extrem de scumpe se gasesc la discretie. Am si eu momente cand consider ca un antibiotic pe cale bucala este suficient la cazul X sau Y dar, cum sa-l prescriu, cand spitalul imi returneaza condica de medicamente cu faimosul inscris L.F., adica lipsa farmacie, oferindu-mi in schimb, alternative care depasesc intr-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?
Alt lucru bizar: in aceeasi adresa cu plafonul de medicamente se aflau doua paragrafe in care mi se atragea atentia ca mi se vor retrage sporurile de conducere daca indrazneam sa depasesc respectivul plafon. M-a umflat rasul, domnule ministru! De cinci ani de cand lucrez in actualul spital, n-am incasat niciodata sporurile de conducere, asa ca m-a cam durut in cot, recunosc, de amenintarea decidentilor. Problema aparea, insa, dupa inca un paragraf, in care scria negru pe alb ca daca vom depasi plafonul de medicamente doua luni succesive, sanctiunile salariale vor fi extinse si asupra celorlalti membri ai serviciului, nerezumandu-se doar la medicul coordonator/sef de sectie.
Bun! Sa zicem ca ne speriem si ca luam ad litteram amenintarile decidentilor, care amenintari, o stiu prea bine, nu sunt facute din capul decidentilor locali, ca i-am mai vazut si noi pe alde Boc et comp. cum se straduiesc sa scoata tara din marasm, saracii! Rezultatul adresei sus-mentionate ar fi ca, de spaima, ne vom apuca sa scriem retete pe care sa le dam apartinatorilor pacientilor, astfel incat sa facem economii, numai ca, pentru aceasta situatie, aceiasi decidenti au stabilit ca, daca cineva se adreseaza la conducerea spitalului cu o asemenea reteta ( e dreptul pacientului sa-si recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru, vezi legea Paveliu! ), atunci spitalul va pune medicul sa plateasca din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.
Asa ca, va intreb si eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacientii mei, domnule ministru? Ii mai tratez, sau ii las balta? Ii mai operez sau ii trimit prin alte spitale, sa-i opereze altii, desi, cand ma gandesc in ce spital lucrez, imi dau seama ca n-am unde sa-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeste o statie terminus d.p.d.v. medical. As vrea sa va reamintesc ca acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar daca noi am interna cei 70 de pacienti contractati lunar cu Casa de Asigurari. Ce sa ma fac, insa, cind, numai in luna ianuarie, am internat aproape o suta de pacienti?
Zau ca nu stiu, asa ca astept instructiunile dumneavoastra. Si, pentru ca tot am deschis mai sus discutia despre statia terminus d.p.d.v medical, va dati seama ca am ajuns sa ma plang tocmai eu, care lucrez in ceea ce se cheama, conform sistemului de referinta local, un spital bogat. Ati fost vreodata, domnule ministru, sa vedeti ce se petrece in spitalele din provincie? Nu ma refer la vizitele fulger in care ati schimbat niste directori de spitale, si asta in conditiile in care stiati prea bine ca problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decat in Bucuresti, astfel incat in anumite judete nu se poate constitui o linie de garda de ATI de exemplu? Nu la asta ma refer, domnule ministru, scuzati ca va atrag atentia.
Ma refer la absenta celor mai elementare facilitati de practica medicala serioasa, domnule ministru. Am colegi care lucreaza in provincie, am colegi care-si cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice. Predecesorii dumneavoastra s-au laudat cu nenumaratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumparat, cu investitiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am vazut pe nici un ministru, insa, si, din pacate, nici pe dumneavostra nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sanatate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpara Z din orasul M un echo doppler daca nu are cine sa-l foloseasca. Degeaba cumpara acelasi Z din acelasi oras M o trusa de endoscopie daca n-are cine s-o foloseasca. Sau, degeaba sunt la Curtea de Arges chirurgi generalisti daca nu exista suficienti anestezisti astfel incat sa-si poata efectua operatiile.
Acum, eu stiu ca sunt carcotas. Dar nu stiu de ce, imi este imposibil sa nu ma gandesc ca este mult mai facil sa faci achizitii de tehnologie in valoare de milioane de dolari/euro, decat sa investesti in personal, in calificari si in programe. Poate ca recompensele dupa achizitionarea de tehnologie sunt mai “vizibile”. Poate ca investitiile in politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie. Uite, daca as fi ziarist v-as pune aceasta intrebare, daca as avea prilejul.
Si stiti de ce mai sunt suparat, domnule ministru? Mai sunt suparat si pentru ca, nu stiu de unde si pana unde, s-a incetatenit ideea ca in spitale nu se mai moare. As vrea sa fiu clar: nu pledez, n-as avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovati, intr-adevar, de culpa medicala. Numai ca, dupa cum bine ati studiat in perioada in care dumneavostra insiva ati fost rezident in sanatate publica, domnule ministru, stiti ca asa-numitul malpraxis este un concept diferentiat in functie de arealul in care se practica medicina. Asta n-o spun eu, o spun insii cei mai nervosi in ce priveste malpraxisul, si anume americanii.
Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, sa spunem, este considerata culpa medicala, este privita cu mult mai multa ingaduinta la Washoe, sa spunem, unde accesul la tehnologie este mai saracut, unde numarul medicilor este mai scazut etc. Din acest motiv, spitalelor si celorlalte asezaminte medicale din tarile civilizate li se atribuie un anumit grad, in functie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regaseste si in incadrarea cazurilor de malpraxis. Fireste, a nu examina un pacient este culpa medicala si la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, in Pacific, dar nu la asta ma refer. La noi, in schimb, nu conteaza ca un pacient este examinat si tratat la Jibou, sa zicem, el este considerat, a priori, ca fiind culpa medicala daca nu are o evolutie favorabila, desi la Jibou nu se pune problema unor capacitati medicale optimale. In mod similar, am avut prilejul sa vad la TV cateva cazuri care nu tineau de culpa medicala, dar care erau tratate ca atare, fara ca dumneavoastra sa explicati vreodata ( nici predecesorii dumneavoastra n-au facut-o ) ca medicina are limite si ca anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viata, nici cu un diagnostic in doi timpi si trei miscari. Aceasta realitate ar trebui sa va fie familiara. Nu exista specialitate medicala in care capitolul de diagnostic diferential sa nu ocupe pagini intregi. Ati facut 6 ani de facultate si trebuie sa stiti asta! Pe de alta parte, nu este treaba pacientilor sa inteleaga cum stau aceste lucruri fara o explicatie. Pacientii, insa, doar vad cum trageti concluzii din varful condeiului, de parca medicina ar fi un service auto in care omul intra bolnav pe o parte, iesind pe partea cealalta, cu necesitate, sanatos si zambitor.
Dar, las’ ca aici, nici cei care ar trebui sa pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac asa cum ar trebui! Asa ca aceasta vina o impartiti cu confratii nostri care recurg ( e obicei national! ) la numaratul arogant al oualelor in loc de a furniza publicului explicatii inteligibile. Vina dumneavostra, insa, este ca in ciuda faptului ca stiti si aceste lucruri, nu v-am auzit niciodata punand la punct respectivele probleme. Sa se datoreze asta relatiei de stransa prietenie pe care doriti s-o claditi cu presa, in detrimentul realitatii?
Nu indraznesc sa va banuiesc de asa ceva. La fel cum nu indraznesc sa va banuiesc de nimic rau ( honi soit qui mal y pense! ) nici cand afirmati, prin interpusi, ca preturile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scadea in luna aprilie. Pana atunci, insa, ma intreb cu ce anume substante vom mai da anestezie pacientilor fara ca spitalele sa nu devina datoare vandute ( stiti cat de mult s-au scumpit anestezicele? ), dar, mai bine ma opresc, caci deschid un alt subiect.
Numai ca, uite ca am ajuns sa vorbesc si despre bani. Aici, chiar ca nu ma bag, domnule ministru. Stiti, n-am pregatire financiara. Absolut deloc. Numai ca, auzind atat de multa lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurari, mai ales in anii electorali, as dori si eu sa va fac, in masura in care nu va irit prea tare, o anume propunere. Fiti pe pace, stiu ca banii de la Casa de Asigurari nu sunt pe tarlaua dumneavoastra, dar, macar d.p.d.v. moral, dumneavoastra sunteti garantul sanatatii publice din Romania. In context, v-as sugera sa solicitati un audit in ce priveste banii de la Casa. Dar nu un audit din asta, ca intre prieteni, ci un audit cu o firma externa, independenta, care sa scobeasca asa cum trebuie prin conturile Casei Nationale de Asigurari. Sunt sigur ca multi romani ar fi dispusi sa dea inca niste bani ( s-au obisnuit, saracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i asa , ne “imbogatesc” nepermis de mult pe noi, medicii ), sunt convins, asadar ca romanii ar oferi prin subscriptie publica banii necesari auditorilor, numai ca sa stie ce cai iau cotele prelevate din salariile lor.
Se duc banii de asigurari doar in sistemul sanitar? Daca da, ce anume se intampla cu ei in sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, intr-o criza financiara perpetua? Cine raspunde de fondurile prost investite in sanatate? Daca toata lumea e nemultumita, de ce nici unul dintre sefii Casei de Asigurari nu a dat explicatii vizavi de filiera banilor pe care ii are in administrare? Pe de alta parte, daca noi, medicii, suntem niste prosti in ce priveste administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem dupa ce multi manageri de spitale au fost selectati din alte profesii? Si daca nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lasati pe bara colegii dumneavoastra de la Institutul de Sanatate Publica, domnule ministru? De ce n-am vazut nici un specialist in sanatate publica in functii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastra aveau scuza ca n-au auzit de acesti specialisti, dar, in ce va priveste, vorbim despre colegii dumneavoastra de rezidentiat, vorbim despre conferentiarii si profesorii dumneavoastra, domnule ministru.
Chiar asa o parere proasta sa aveti despre cei care v-au invatat cum sa fiti ministru, domnule ministru?
Nu ma astept ca vreun decident sa ia in seama ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastra, domnule ministru. M-am obisnuit sa nu primesc raspunsuri, nici chiar la adresele oficiale in care semnalez decidentilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus ( doar verbal ) ca bat campii. Altii mi-au spus, tot verbal, sa fac gura mai mica. Altii au relatat, in absenta, ca sunt o fiinta imprevizibila. M-am obisnuit cu toate astea, domnule ministru.
Cu un singur lucru nu m-am obisnuit, insa, acela fiind ca numai noi, practicienii, ajungem sa dam explicatii pacientilor si rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie sa justificam incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicina onesta in 2009. Pe noi se supara pacientii si rudele lor cand cazurile nu merg bine, desi, doamne iarta-ma, stim ce ar trebui facut la cazul X, dar n-avem de unde sa-i oferim ceea ce ar necesita acelasi caz X. Si nu, nu vorbesc de nanotehnologii si de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de fese, de perfuzoare, de numarul angajatilor, de analgezice si de manusi de unica folosinta si de seringi.
Pe de alta parte, va marturisesc, domnule ministru, ca nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ideea ca, prin tacere, devin complice cu un sistem care, in egala masura, afecteaza si starea de sanatate a populatiei, dar si onoarea profesiei medicale. Oh, da, stiu ca sunt patetic, dar asa m-au educat ai mei acasa, de mic. Vreau sa spun ca exista cuvinte in care, eu unul, continui sa cred, domnule ministru, parandu-mi-se chiar mai importante decat accesoriile din jur. De altfel o sa vorbesc chiar acum si despre ele, despre accesorii.
Asadar! Sa nu va asteptati, cumva, sa-mi pun cenusa in cap pentru acele aspecte sistematic evitate in discutiile publice cu medici. Ma refer, cum altfel, la onorariile asa-zis necuvenite. Nu vreau sa initiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienti, asa ca nu va speriati, domnule ministru, ca as fi in stare sa ma aliez acum cu pacientii ca sa ne napustim, impreuna, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contra, am azi chef sa-mi ridic toata lumea in cap, pe non-medici inclusiv. In ultima luna mi-am petrecut fiecare a cincea noapte in spital, prin urmare sunt obosit si nu-mi mai pasa de consecinte.
Sunt ani de zile, stimat public, de cand vi se tot spune ca medicina nu costa decat cei 16% despre soarta carora nu stim nimic, desi, o stiti prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastra, stimat public, va prefaceti ca asa ar trebui sa stea lucrurile desi auziti foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri stranse pentru ca un pacient nefericit sa fie operat in strainatate. Se vehiculeaza sume intre 20.000 si 140.000 de euro pentru o interventie, dar dumneavoastra va prefaceti ca aceste cereri de ajutor pentru niste semeni in reala suferinta sunt acceptabile atunci cand trebuie sa ne tratam in strainatate, dar ca devin inacceptabile cand trebuie platite acasa.
Medicina costa mult, foarte mult, al naibii de mult costa, doamnelor si domnilor.
De altfel, dumneavoastra insiva ati gasit solutia la aceasta problema. Adresarea la serviciile private. Acolo ati gasit si curatenia care va lipseste in spitalele de stat si modul de comunicare pe care vi l-ati dorit. Cu alte cuvinte, ati realizat ca un anumit standard al serviciilor costa niste bani pe care n-ati ezitat sa-i oferiti. Si acum, o sa va intreb, in ciuda vociferarilor: cati dintre dumneavoastra ati platit asigurari de sanatate complementare, care v-ar fi permis sa va adresati unor servicii superioare, si cati ati preferat sa platiti leasinguri la masini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Raspunsul, il cunoasteti mai bine decat mine: va este mai ieftin sa platiti onorarii cenusii la nevoie, decat o cota parte din venituri, permanent, asta lasand la o parte profilul comportamental de masa al romanilor, care prefera sa epateze cu un mobil foarte scump, decat sa fie abonati la serviciul de sanatate X.
Stiu, mie mi-e usor sa vorbesc din acest punct de vedere. N-am cerut nicicand vreunui pacient nici un capat de ata si nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de alta parte, nici n-o sa-mi scada clientela dupa acest autodafe. Mai bine de 50% dintre pacientii mei nu ma cauta direct: ei ajung sa ma cunoasca doar dupa ce-si revin din socurile care ii aduc, din nefericire, la spital.
Dar, avand in vedere ca n-am cerut niciodata nimic, nimanui, as vrea ca atat eu, cat si colegii de varsta mea care, multi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodata, si care si-au petrecut in 23 de ani de practica ( am facut calcule, domnule ministru! ), cam sase ani de garzi puse cap la cap, colegi care, in plus, au stat in jur de 40% din timp peste program, fara a fi platiti nici oficial, nici neoficial, in numele tuturor celor care v-au facut sanatosi, unii venind noaptea de acasa cand nu era treaba lor s-o faca, multi suplinind lipsa cronica de personal, in numele celor care v-au prelungit viata, ba chiar si in numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu si-au pus doar o simpla semnatura pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat in timp ce majoritatea dormeati, in numele tuturor, va spun sa nu-i mai credeti pe toti ministrii sanatatii, mult mai interesati in exercitii de imagine decat in rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politica de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastra. Nu este dovada nici a slabei pregatiri a celei mai mari parti a medicilor si nici a unei imoralitati funciare a celor in halat alb.
Si, pentru ca tot avem un ministru al sanatatii cu dubla specialitate, o sa-mi permit urmatoarea afirmatie, stimat public: cand ai in buzunar bani pentru un Logan la mana a doua, e cel putin bizar sa ai pretentia sa mergi toata ziua-buna ziua intr-un Ferrari! Si, ca sa inchei subiectul banilor negri, nepermisi, sau cum vreti sa le spuneti, am sa va pun problema in felul urmator: problema fundamentala a practicianului este sa-si trateze toti pacientii in mod egal si fara sa conditioneze actul medical. In rest, insa, sper ca nu doriti sa fiti tratati ( doamne fereste! ) de chirurgi carora sa le stea mintea la plata intretinerii sau care sa se imbulzeasca pe la cozi doar pentru ca am fi cu totii egali, sau care sa stea peste program doar pentru ca la noi in tara, n-au aparut inca listele de asteptare. Pe de alta parte, dumneavoastra insiva, chiar inconstient, aveti anumite asteptari de la imaginea simbolica a medicului ( era sa spun de la engrama medicului ) dar, numai cand aveti nevoie de el, aveti pretentia sa se ridice la respectivul nivel de asteptare. In rest, insa, cand slava domnului, sunteti sanatosi, ati dori ca medicii sa faca parte din marea masa a multimilor, ignorand realitatea despre ceea ce inseamna, cu adevarat, un medic.
Am sa inchei, discutand despre afirmatia absolut aiuritoare ca un coleg ( fie el un scelerat care nu si-a vazut pacientul la nevoie ) a incasat 104 milioane de lei intr-o luna.
Aceasta afirmatie determina o dilema a la Nae Catavencu. Am s-o expun, pentru ca domnul doctor Raed Arafat ( of, cat de mult l-am admirat pentru realizarile de la SMURD! ) a ridicat-o la fileu. Nici eu si nici nimeni altcineva, niciodata, n-am auzit de un salariu atat de mare in medicina romaneasca, la stat. Daca acel medic a primit, in mana, 104 milioane de lei la actualele tarife de plata, inseamna ca a petrecut in spital un numar de ore infiorator de mare, un numar de ore nepermis prin codul muncii nu numai in tara noastra, ci oriunde pe pamant. De aici, ce deducem? Sau ca afirmatia este adevarata, in consecinta, schema de personal din acel spital era ingrozitor de subtire ( nu ma mir ) si ca nu era alta solutie, decat ca respectivul medic sa stea la nesfarsit in spital. Prin urmare, vina medicului care nu si-a vazut pacientul ( asta n-am sa inteleg niciodata, indiferent cat de istovit ar fi fost ) trebuia impartita cu vina sistemului supervizat de dumneavoastra, domnule ministru, sistem care permite incalcarea legii in ce priveste numarul de ore lucrat. In context, va intreb inca o data: cum intentionati sa manageriati politica de personal, domnule ministru, in conditiile in care Romania are cu 30% mai putini medici decat este necesar? Nu uitati ca si eu vorbesc la rece, dar pot eu sa stiu cum o sa reactionez dupa ce o sa ma ajutati sa castig 104 milioane de lei, petrecand o luna intreaga la serviciu. Poate ca o sa-mi vad pacientul, totusi, dar credeti ca o sa-l examinez corect?
Ce parere aveti, domnule ministru?
Pe de alta parte, chiar 104 milioane?!?! Si daca domnul Arafat nu s-a uitat cu atentie pe fluturas si a facut o asertiune nefondata?
Daca se dovedeste varianta neatentiei, o sa va fie greu s-o justificati in fata colegilor care, lucrand cu mult peste program, abia daca reusesc sa ridice cel mult 40% din acel salariu, dupa o luna de lucru istovitoare. Asa ca ma intreb si eu, cu naivitate, de ce a trebuit sa vehiculati un lucru intr-atat de neadevarat pe posturile TV, domnule ministru?
Cu stima ,
Un Impricinat de Medic
domnule gotiu…foarte multe adevaruri legate de sistemul medical romanesc se regasesc in aceasta scrisoare.cititi cu atentie….
2010-08-18 17:55:20 | Raporteaza
@DAN: @10 uf, in schimb credem ca Basescu are toate meritele pentru profunzimea mintii tale!
2010-08-18 18:05:18 | Raporteaza
“Mă întreb nu ca ziarist, ci ca om, dacă nu li s-a acrit celor de la Realitatea TV să vorbească despre Traian Băsescu şi Elena Udrea. Este moarte curată pentru orice om ce se întâmpă în trusturile lui Vîntu şi Voiculescu”, mărturiseşte Cristoiu.
“Cristoiu încheie cu un avertisment pentru cei rămaşi la Vantu: “În anii ’80, pe holurile de la Scânteia umbla un fost ziarist din anii ’50, care înnebunise şi din cauza asta urla «Jos imperialismul angloamerican! ». Dacă o ţin tot aşa, or să ajungă şi ziariştii ăştia să strige «Jos Băsescu!»””
Se pare ca Gotziu a ajuns deja in aceasta faza psihica, ireversibila!
2010-08-18 18:07:20 | Raporteaza
Imperiul lui Vantu se naruie ca un castel de nisip.
Realitatea-Catavencu a ajuns sa fie vanduta pe bucati.
evz.ro/detalii/../
2010-08-18 18:09:22 | Raporteaza
Ian uite cum citeaza faneii din Cristoiu ! Mai sa fie… Pana mai ieri era “ardei umplut, pitic, balos, dusmanul boborului” si altele asemenea.
Mai baieti, Cristoiu e ala care va spurca, pe voi si pe cel care va reprezinta atat de bine, seara de seara. Si suntem siguri ca amiralul presei romane era ferm convins de spusele sale. Si atunci, si acum !!!
Da’ ce ne miram, doar si Gabriel Oprea a devenit, din “seful mafiei personale a lui Nastase”, ministru al apararii sub Basescu. L-o fi exorcizat inainte ? Sau, dimpotriva, l-a infestat ?
2010-08-18 18:23:38 | Raporteaza
Muntele a pornit deja la vale. Nu-l putem opri. Va ajunge sa mature totul din cale. Multi vor plinge, multi vor injura, unii vor face reportaje, fotografii. Dar cumplit de greu va fi sa+l recladim macar la inaltimea la care a fost.
2010-08-18 18:29:12 | Raporteaza
@M.G….daca tot insisti in nesimtire ….ce-ar fi sa-ti duci tu nevasta si copii…sau nepotii,la Giulesti Banuiesc ca, nu ai nici o frica atat timp cat esti asa convins ca nimeni de acolo nu este vinovat !
2010-08-18 18:44:08 | Raporteaza
@Carmen, daca esti cretina roaga-i pe altii sa scrie in locul tau.
L-am citat pe Cristoiu tocmai pt ca e unul de-al vostru, de-al mogulilor!
Daca-l citeam pe Morar sau pe TRU faceai deja 2 galeti de spume la gura.
Asa ca l-am citat tocmai pe Cristoiu pt a inchide gura hoiturilor ca tine.
Asa cum l-am citat si pe Ponta cand a spus despre Geoana ca e un esec si un martzafoi comandat de moguli.
Tocmai ca sa crape fierea in voi, oratanii spurcate ce sunteti!
Tocmai ai vostri sunt cei care fac sa explodeze rahatul pe care-l baga Vantu, Felix si Patriciu in gurile celor ca Gutza, Teodorescu, Fumurescu, Cernahoski, Leca si, dvs bineinteles, portie dubla!
Mai vrei amanute? Mai asteapta cateva zile cand apare adevaratul rahat , marca SOV, la suprafata. Asta de azi a fost doar ciresica de pe tortul vostru imputit!
2010-08-18 18:52:10 | Raporteaza
@ela: usor cu mobila pe scari; daca nu merita nici jumatate de ce nu inveti singura sa te tratezi acasa? la stiinta de carte care este platita cu 6-7 milioane pe luna cred ca tu ai invata intr-o luna, ca vad eu, te duce capul.cata carte crezi ca stie , respectiv cata medicina stie unul care ia 7 milioane pe luna? te trateaza asa cum il tratezi si tu( nu uita ca si tu esti “statul”. 2. daca toti din spitalul unde esti internata sunt idioti de ce nu te ceri acasa sau sa ceri transferul in alt spital?sau fa si tu ca ceilalti care-si permit: mergi in strainatate; moldova, pakistan sau in germania, italia…problema e cat te costa acolo?o sa spui ca , de ce sa te duci ca tu in romania ai cotizat; cat ai cotizat la sanatate pana acum? si cat a cheltuit statul cu tine pana acum cu spitalizarile? si nu uita ca in romania au dreptul la asistenta gratuita 22 milioane dar cotizeaza 2 milioane…si aia dau f. putin…garantat vin vremuri si mai grele.. nu discutam de giulesti unde a fost un accident nefericit, ci asa in general. se moare in spitale in fiecare zi; cam 5 % din aceste decese sunt culpe medicale…incompetenta medicilor. in curand mortalitatea va creste fiindca acest 5 % va creste…10-15-25%. pregatirea si valoarea medicilor romani e din ce in ce mai mica…sistemul sanitar de stat va fi un dezastru; medici buni or sa fie doar la particular…nici dracu nu va sta cu salariul de 7-10-20 milioane.. cand poate castiga 3-5 mii euro…gandeste-te numai la valoarea absolventilor de pe timpul lui ceausescu si la valoarea celor de azi unde e cate unul pe loc la medicina si o fac pe bani..
2010-08-18 19:03:05 | Raporteaza
Mirciulache, spumantule, fa-ti o clisma cu chivas. Cica e bun de-ti vine sa-ti bagi un batz fara vata in ureche ! Ne-a spus cel pe care-l pupi in cur.
2010-08-18 19:10:38 | Raporteaza
@fanul lui vanghelie: ….de aceea romanii trebuie sa inceapa sa plateasca asigurari medicale ca in occident daca doresc servicii medicale de calitate.fiecare pacient are medicul pe care il merita.
Medicina costa mult, foarte mult, al naibii de mult costa, doamnelor si domnilor.
De altfel, dumneavoastra insiva ati gasit solutia la aceasta problema. Adresarea la serviciile private. Acolo ati gasit si curatenia care va lipseste in spitalele de stat si modul de comunicare pe care vi l-ati dorit. Cu alte cuvinte, ati realizat ca un anumit standard al serviciilor costa niste bani pe care n-ati ezitat sa-i oferiti. Si acum, o sa va intreb, in ciuda vociferarilor: cati dintre dumneavoastra ati platit asigurari de sanatate complementare, care v-ar fi permis sa va adresati unor servicii superioare, si cati ati preferat sa platiti leasinguri la masini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Raspunsul, il cunoasteti mai bine decat mine: va este mai ieftin sa platiti onorarii cenusii la nevoie, decat o cota parte din venituri, permanent, asta lasand la o parte profilul comportamental de masa al romanilor, care prefera sa epateze cu un mobil foarte scump, decat sa fie abonati la serviciul de sanatate X.
2010-08-18 19:21:41 | Raporteaza
Mircea, derbedeule, iar nu ti-ai luat pastilele ?
Cu sindromul Tourette nu e de gluma, baiete ! Hai, inghite lopata de pastile, baga-te-n patutz, si vine mamica imediat cu lapticu’ cald la baietel… Da, puiule ?
2010-08-18 19:38:33 | Raporteaza
Ca medic si ca om sper ca acest minunat cuplu plin de succesuri…sa nu procreeze! Asta ne mai lipseste…alti copii de bani gata, semianalfabeti, plini de ifose si bani, cu tati care ii apara pentru ca..nu?.. sunt niste copii timizi. stati voi cuminti sau nu la saint tropez si in ibiza, macar e Bucurestiul mai putin poluat de aerele voastre. Si un sfat de la un parinte: mai bine odihniti-va, sa fii parinte e greu, chiar si cu bone filipineze si bodyguarzi, lasati treaba asta unor oameni care chiar fac copii pentru ca ii doresc si ii cresc asa cum tebuie, nu cum sunteti voi.
2010-08-18 20:40:55 | Raporteaza
Luca, ne testezi? Am citit tot, merită!
2010-08-18 21:08:05 | Raporteaza
am o mare nelamurire!!!! de ce dracu nu ii demit pe cei de la giulesti??? suspendati pe perioada anchetei? sa va fie rusine dle dr oprescu. imi doresc sa nu fie adevarat ca dvs, fiind medic, acoperiti vinovatii. si eu sunt medic si inainte sa nasc am fugit mancand nori de la dl dr marinescu si de la giulesti. lipsa de calm, de etica, nervi, nu stia stanga ce face dreapta, mierie umana si nu numai. sigur, sunt si medici extraordinari acolo…dar din pacate eu nu am ajuns pe mana si priceperea lor. dna dr moisa?? tipa pe holuri ca o isterica si trantea usile, dl dr marinescu privea calm la istericalele acestei dne dr , asistenta dl dr parea ca este cea care face ordine si punea la punct pacientele. am fost acolo ca la pomul laudat, dar dupa ce am nascut la euroclinic( costuri mari, dar sanatatea fiicei mele si a mea, atat fizica, dar si psihica, au meritat)am jurat sa nu mai calc in asa zisele spitale de stat. stiu ca nu sunt bani, dar ce costa sa dai cu matura macar? nu sunt bani, dar dle dr, luati un sapun in cabinet, din banii dvs. nu sunt bani, dar se poate, dna dr moisa sa vorbiti calm si cu respect indiferent cine sunt pacientii? costa ceva sa nu trantiti usile? pregatirea dvs din pacate este umbrita de lipsa celor 7 ani de acasa, a rabdarii si a bunului simt care trebuie sa primeze indiferent de banii putini, de stresul meseriei sau de conditiile de munca.
2010-08-18 21:19:45 | Raporteaza
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti nu trece zi fără să nu intre pe mâna medicilor un pacient cazut în patima băuturii. Unii sunt aduşi la primele ore ale dimineţii, culeşi de pe stradă de Ambulanţa alertată de cetăţeni binevoitri. Alţii sunt aduşi de poliţişti, culeşi din vreun scandal.
„Nu mai puţin de 75% dintre pacienţii ajunşi la urgenţe cu diverse traumatisme fac parte din categoria consumatorilor de alcool. Mulţi dintre ei sunt aduşi în weekend-uri, cu diverse răni, după ce au fost implicaţi în diverse altercaţii. Ca o medie, pot spune că la final de săptămână avem cam 30 de astfel de cazuri, iar în timpul zilelor lucrătoare cam 10-20”, ne-a precizat dr. Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean. În cazul în care pacienţii sunt agresivi sau ajung cu crize din cauza lipsei de alcool, ei sunt trimişi la secţia de Psihiatrie, unde sunt ţinuţi sub supraveghere până la detoxifierea temporară. În cazul bolnavilor care au ajuns deja la diverse afecţiuni acutizate pe fondul consumului de alcool, aceştia ajung la secţia de Interne, până la stabilizare. Dar tot acolo ajung şi consumatorii de alcool care au nevoie doar de internare de zi, până când aburii alcoolului se risipesc. „Pentru aceşti pacienţi, este aplicat tratamentul standard, care ajunge, în medie, la 150 de lei pe zi. Avem cam şapte până la zece cazuri pe săptămână.
Condiţia ca banii să fie decontaţi spitalului pentru aceste servicii este ca bolnavul să prezinte un cod numeric personal, el fiind considerat urgenţă. Nu este nevoie să fie asigurat şi, în realitate, mulţi nu pot prezenta nici măcar builetinul. Trebuie să ne interesăm noi pentru ei”, ne-a relatat dr. Ştefan Pavelescu, şeful secţiei de Interne a Spitalului Judeţean.
„Înainte de 1989, legea prevedea ca persoanele care au suferit intoxicaţii voluntare cu alcool să plătească internarea şi tratamentul. Între timp, legislaţia a fost modificată şi CAS plăteşte pentru ele. După câte am auzit, se pare că autorităţile din Sănătate intenţionează să reintroducă prevederi legislative restrictive, ca băutorii de meserie să plătească din buzunar serviciile medicale dacă au nevoie de ele pe fondul consumului de alcool”, a mai adăugat dr. Pavelescu.
La un simplu calcul, într-o singură săptămână, spitalul cheltuieşte pentru a-i trezi pe unii din beţie cam aceleaşi sume care ar acoperi, pentru acelaşi interval, materialele sanitare necesare unei secţii, medicamente sau materiale pentru curăţenie. Aceeaşi sumă, ar putea acoperi vaccinurile BCG pentru toţi sugarii din Prahova născuţi într-un interval de câteva luni, vaccinurile antirabice pentru un an de acum încolo sau necesarul de lapte praf, pentru trei săptămâni, pentru toţi sugarii din Prahova care beneficiază gratuit de acest produs.
Sursa: telegrafuldepra../
Fiindca tot mi-am amintit de acest articol citit intamplator, intreb: pentru de-alde astia (consumatori profesionisti de alcool) de ce trebuie sa contribuim noi?
In plus, am fost eu martorul unei intamplari dezgustatoare (de aceea am reprodus articolul de mai sus): trecand sa vizitez o ruda internata la un spital, acum vreo trei luni, am vazut cand a fost adus un nene de-asta, terminat de bautura. Dat jos din salvare, prima chestie pe care a facut-o a fost sa se repeada sa-i dea un pumn medicului care l-a luat in primire. Noroc ca nu i-a reusit lovitura pe deplin, lovindu-l pe medic doar in umar. Imobilizat fiind cu ajutorul a inca unui asistent (noroc ca era un asistent, nu asistenta!), urmatorul lucru pe care l-a facut a fost sa vomite pe amandoi, asta nu inainte de a fi bolborosit cateva injuraturi.
Asta e iar o fata a lucrurilor care nu se prea vede, cred eu. Si poate ca ar cam trebui.
2010-08-18 21:35:54 | Raporteaza
gutza la maxim. tu te vezi ce scrii? cum poate fi o situatie cinica? scrisul sub influenta alcoolului duce direct pe aratura.
2010-08-18 21:51:56 | Raporteaza
Numai un individ morbid cu o minte abjecta poate sa-i spuna presedintelui statului “Basescule du-ti nepotii la maternitatea din Giulesti” imediat dupa ce acolo a avut loc o tragedie in care au ars de vii 4 bebelusi.
Cred ca pt Gutza nu va mai exista loc nici macar la Vantu in ograda. Pana si ala are niste limite.
Sa-ti dea D-zeu copii si nepoti atat de sanatosi pe cum le doresti tu altora, bai Gutza bai! Precis familia ta e mandra de tine!”
Scursura ce esti!
2010-08-18 22:27:14 | Raporteaza
Si, culmea abjectiei, acest Gutza mai are tupeu sa tina prelegeri despre cinism!
Spurcaciune ordinara ce esti!
2010-08-18 22:35:48 | Raporteaza
@Florina:
Daca taceai filozoafa ramaneai.
2010-08-18 23:23:40 | Raporteaza
“În aceste condiții, să pui tragedia de la Maternitatea Giulești doar pe seama unei eventuale greșeli umane e revoltător.”
Nu pe bune?!
2010-08-18 23:29:46 | Raporteaza
Hai ca ma apuca si pe mine dracii, Primaria Bucuresti poate sa suspende conducerea spitalului, dar nu poate sa-l demita?! Pai sa o suspende pina la loc comanda, cind ii expira contractul? Aia vreau sa aud domnu Gotziu de la dvs, nu sa-i trimiti nepotii nimanui niciunde, ca de urlat timpenii pot sa fac si eu, dar am ceva mai multe pretentii de la un jurnalist.
evz.ro/detalii/../
2010-08-18 23:49:44 | Raporteaza
Kecske Atilla a invatat cu greu la scoala limba romana si stie aproximativ un proverb.Suna cam asa: Sa moara si iezii vecinului…
Eu am cautat pe gugal si nu am gasit in lumea larga , un ministru al sanatatii care sa nu-si dea demisia dupa o atrocitate de acest gen. Sa se duca dupa Mengele individul asta …si sa nu-mi spuna nimeni ca de problemele din sanatate trebe sa se ocupe alt -doctor- ratat pe nume Oprescu!
2010-08-19 00:11:13 | Raporteaza
Oricum, responsabilitatea ar trebui sa cada, in primul rand, pe umerii personalului tehnico-administrativ, dar si asupra celor care au montat instalatia de aer conditionat care a ars. Vad ca se vehiculeaza pe net, deja, numele unei firme care ar fi montat-o: Firma Tenax SRL Ploiesti. Sa vedem ce va zice ancheta.
2010-08-19 00:21:33 | Raporteaza
@lucaman: Dle Doctor, eu sper ca cei vinovati, cati or fi indiferent de pozitia in statul roman, de la electricianul care a facut improvizatia si pana la ministru sa faca puscarie pe viata.
2010-08-19 08:20:21 | Raporteaza
@Gotzika: “…. revin la propunerea pe care am făcut-o în articolul precedent, ”Băsescu, du-ți nepoții la Maternitatea Giulești”” … asta-i din serialul ala “nici un articol fara sa-l impusti pe Basescu” … Gotzika, hai sa-ti mai vind un pont: priza aia, inainte sa se aprinda a mirosit zile in sir! dar nu i-a pasat nimanui!
Hai, mai baga una cu “Basescu in nesimtirea lui n-a trecut sa verifice de ce miroase a plastic ars” !!! … asta e un kkt cald, ar fi pacat sa-l scapi
2010-08-19 08:57:20 | Raporteaza
realitatea tv e moarte in Romania. Aduc pe sticla pe cei mai din urma golani psdisti pnlisti sindicalisti care mint invrajbesc intristeaza dispera Romanii cu nonsalanta criminalilor platiti. VOI ATI OMORAT BEBELUSII, banda aceui schilod turnator criminal vantu si antenele 3 2 1 banda securistului voiculescu. Toata tristetea si durerea si moartea ce ati transmis-o din studiourile voastre cimitire vor fi in casele voastre ale urmasilor vostri si urmasii urmasilor vostrii in veacu veacului.
Cer se ia masuri DE URGENTA impotriva acestor agenturi comuniste pnl psd si antena 3 si realitatea tv. dirijate de iliescu patronate de vantu voiculescu patriciu cu papitoi banditi ponta si crin conducatori, aceasta banda care a tocat Romania de la crimele revolutiei si o fac si acum. Aceasta crima sa nu fie lasata asa Dl. Blaga, ca DIICOT prea musamalizeaza dubios cazurile de parca ati fi psdist. Sa se cerceteze camere de luat vederi, convorbiri telefonice, sa se urmareasca felul cum trateaza mas media aceasta tragedie. Nu se poate uita cum antena 3 si realitatea tv. regizau greve agitau poporul incitau cadre sanitare la sabotaje terorizau poporul cu minciuni ordinare.
Sa se dea cazul la procurori adevarati si politisti competenti ca aceasta este limita criminalitatii.
Cum au relatat primii antena 3 ca 3 copii au murit? Sa fie investigati. Sa spuna sursele. Sant suspiciuni ca stiau ceva inainte de incendiu. De ce ursu la realitatea tv. a tinut de vorba un anume doctor Enescu cca 30 minute cand in jurul lui Enescu aveau loc actiuni de salvare DE URGENTA. Acelas ursu nu de mult aranja fictivi sa vorbeasca in numele altora. Toate televiziunile ce au comis astfel de acte ar trebui sa fie in ancheta procurorilor. In orce alta tara Ursu si moderatoarea ar fi cercetati si invinuiti de complicitate la crima. Invrajbeala, sabotarea guvernului si Statulu Roman, organizarea de greve dubioase cu sindicalisti banditi demoralizarea populatiei cu minciuni ordinare comunist zeloase coordonate de criminalul poporului iliescu cu banditii ca vantu voiculescu deasemene pot duce la astfel de atentate tragice impotriva vietii Romanilor.
2010-08-19 09:55:06 | Raporteaza
Khmerii portocalii nu-si vor da niciodata demisia dintr-o functie pentru ca vor sa desavarseasca “reabilitarea” natiunii prin parjolul total…
2010-08-19 10:07:18 | Raporteaza
Nu cred că-i nevoie să căutăm prea mult vinovaţii. E suficient să-l auzi pe ministrul sănătăţii plictisit şi oarecum indignat că se face atâta caz, doar şi în alte ţări mai ard bebeluşi în maternităţi, să dăm o căutare pe google.
2010-08-19 10:39:13 | Raporteaza
Asa cum pestele de la cap se impute, asa si sistemul sanitar (si nu numai) sunt praf datorita nepasarii coducatorilor. Daca lor le-ar pasa ce se intampla atunci ar stii daca subordonatii isi fac treaba sa nu, spunesitu
2010-08-19 11:17:26 | Raporteaza
@zorro: nu uita ca Iliescu a facut o revolutie culturala prin ‘90 … aia cu minerii
@valer: “Nu cred că-i nevoie să căutăm prea mult vinovaţii” ai dreptate, involuntar – vinovatul direct e
2010-08-19 14:02:03 | Raporteaza
Asta e un comentariu pe care l-am postat la un alt articol de pe voxpublica acum catva timp si pe care mai toata lumea l-a ignorat, desi sunt convins ca erau de acord cu el. Probabil ca instructiunile primite de postaci le cer sa ignore astfel de comentarii.
“Uite ce propun eu doamna ca sa lasam politisti sa ne pazeasca de hotzi (probabil d-voastra sunteti mai ingrijorata decat mine).
Facem o statistica cu medicii care dau cele mai multe concedii (primii zece sa zicem). Plasam un politist in cabinetul fiecaruia dintre medici si cateva microfoane fara stirea politistului in cauza si asteptam sa vedem daca impart mita.
In felul asta scapam de un politist si un medic, ambii corupti.
Si mai raman suficienti politisti sa va pazeasca pe dumneavostra de hoti daca asta credeti ca e ocupatia lor.
Mai am si alte propuneri:
-sa se interzica achizitiile de medicamente pentru spitale (bolnavii nu le vad oricum la culoare)
-sa se permita doar achizitiile de perfuzii si feshe (asta pentru ca am primit asa ceva din partea spitalului cand am stat acolo; medicamente, flexura, mancare si altele mi-am adus de acasa; am discutat si cu alte persoane care au primit acelasi tratament)
-medicii si asistentele fura medicamentele, dar ele sunt trecute pe fisa bolnavului care si le achizitioneaza de la farmacia de la poarta spitalului
- medicamentele furate sunt vandute la jumatate de pret catre farmacii (uneori chiar catre cea de la poarta spitalului)
- medicii si farmacistii sunt prieteni buni (isi impart banii rezultati din retetele gratuite eliberate pe numele unor bolnavi fara stirea acestora); si aici ar fi necesar un politist;
- asistentele iti iau 2 lei ca sa-ti faca injectiile cand esti internat ( medicamentele sunt ale tale)
Exista, bine-nteles, si medici care nu fura si nu iau mita, dar nu de ei vreau sa fim feriti.
Exista o explicatie pentru toatea astea. Ea ii scuza atat pe medici cat si pe asistente. Ei fac o investitie atunci cand se angajeaza la spital. Imprumuta bani ( intre 1000 si 10.000 de euro) pentru a-si cumpara postul. Acesti bani nu pot fi recuperati din salariu, asa ca sunt nevoiti sa fure si sa jupoaie bolnavii pentru a recupera investitia.
PS
Pana si liftiera de la spital a cumparat postul si percepe o taxa.”
“Spitalele din Romania raman fara medici ( asa se spune la realitatea (tv)).
Medicii respectivi au experienta si gasesc un loc de munca in afara. Isi iau un an de concediu fara plata si se duc sa castige un ban ca sa plateasca datoria pe care au facut-o la banca cand si-au cumparat postul. Postul este rezervat pana se intorc.
Chiar daca postul nu e rezervat si ei au plecat definitiv, acesta nu se ocupa pana cand cineva nu este dispus sa dea meita corespunzatoare sau termina facultatea si rezidentiatul unul din fiii sau nepotii sefului de sectie sau directorului. E posibil sa se organizeze concurs, dar nimeni nu ia nota de trecere fara recomandarile de mai sus.”
” Romania va ramane fara medici nu din cauza plecarilor ci din cauza mostenitorilor de posturi.
Un medic care are un fiu sau un nepot va refuza sa-l invetze pe un strain de teama ca-i va lua mita de la gura (lui si urmasilor lui).
Stie toata lumea povestea urmatoare:
- tata sau bunicul e medic si e normal ca eu sa-l mostenesc (in aceasi sectie sau pe aceasi functie)
- tata e director si ramane director pana cand eu ajung in pozitia optima pentru ai lua locul (de preferinta adjunct al lui tata); daca e cumva bunicul atunci lucreaza si el pana la 70 de ani ca sa am eu timp
- se mai mosteneste functia si meseria de judecator, avocat, procuror, notar, secretar comuna sau oras s.a.
Sunteti liberi sa completati lista.
Desigur ca genele dicteaza aceasta situatie in Romania. Nu e vorba de coruptie. Pur si simplu ne forteaza genele sa urmam calea parintilor (a se vedea proverbul “Aschia nu sare departe de trunchi”).”
Cele de mai sus descriu o realitate.
Ultima mea experienta directa cu spitalele dateaza din 2008.
Am mai fost de cateva ori la urgenta cu fiica sau fiul meu si am cumparat medicamentele tot de la farmacia de la poarta spitalului.
Precizez ca sotia mea este medic cu practica privata iar o ruda apropiata lucreaza in spital.
2010-08-21 00:12:51 | Raporteaza