RSS Feed

Cîteva chestiuni de principiu pentru cîinii de companie ai democrației

vezi toate articolele de
19 Oct 2011 la 19:47 36 comentarii 1256 vizualizari.

Un articol al lui Vasile Ernu la care subscriu. După o publicitate extraordinară făcută unei precare mișcări intitulate Noua Republică, e bine să revenim la niște idei de bază. Pînă și eu îmi doresc să văd o dreaptă corect articulată și nu populistă pe față și extremistă pe ascuns (deocamdată). Îmi doresc să nu mai văd intelectuali  arondați, plătiți de stat care ne dau lecții de independență sau taxează statul ‘maximal’. Un fragment (integral, aici):

  1. Mai întîi, intelectualii de care vorbim, nucleul dur al acestei „noi școli de gîndire a dreptei“, se plasează în zona dreptei conservatoare. De la Baconschi la Patapievici, de la Voinescu la Ungureanu şi de la Neamţu și Aligică la Liiceanu, toţi se înscriu în ceea ce se numeşte „dreapta conservatoare“.
  2. Majoritatea intelectualilor care se înscriu în acest spectru politic sînt adunați în jurul cîtorva instituții-platforme (sau cel puţin le susţin): Institutul de Studii Populare (ISP), Fundația Creștin-Democrată (FCD) și Noua Republică.
  3. Nu trebuie să știi prea multe ca să observi că toate aceste structuri sînt subordonate partidului de guvernare (PDL) sau în cel mai bun caz sînt apropiate PDL-ului și Cotroceniului. ISP este fundația PDL-ului, FCD este fundația ministrului Baconschi (prim-vicepreședinte PDL) și Noua Republică este condusă de un fan declarat al președintelui Băsescu (Mihai Neamțu) și un membru activ al PDL-ului (Dacian Tolea). Dacă ne uităm la structurile de conducere a celor trei instituții, vedem că este vorba de un grup care circulă de la o instituție la alta: de la ISP la FDC, de la FDC la ISP şi de la Noua Republica la FDC. Un adevărat triunghi amoros.
  4. E foarte interesantă conexiunea acestor structuri cu instituţii neafiliate politic direct: GDS, NEC, Humanitas, Revista 22 sau Dilema veche. Ca simplă observaţie aş adăuga: Revista 22, de exemplu, tinde să devină (încet, dar sigur) un supliment al ISP (fundaţia PDL-ului), în Dilema veche întîlnim săptămînal o voce „independentă” a intelectualului, devenit purtător de cuvînt al PDL, Sever Voinescu, Humanitas este cunoscută ca bastion al conservatorismului care publică producţiile intelectuale ale grupului, iar marea partea a intelectualilor la care ne referim au fost bursieri NEC. În România (dar nu numai aici), aceste conexiuni de grup, genealogii instituţionale sînt foarte importante.
  5. Din nucleul dur al acestui grup mai fac parte și intelectualii care au intrat deja în politică, precum Traian Ungureanu și Sever Voinescu (mai puțin Cristian Preda, care se plasează în zona unui liberalism clasic).
  6. Este evident modul în care acest grup are acces nelimitat, iar uneori este strigător la cer cum angajați ai PDL sînt prezenți săptămînal la postul public de televiziune la ore de maximă audiență, deghizați în analiști independenți. Așa ceva pur și simplu nu se face. (Cazul lui Cristain Pătrăşconiu, angajat IPS-PDL, prezent duminică de duminică la TVR ca analist independent este unul de manual).
  7. Observăm o mișcare foarte abilă a PDL și a președintelui Băsescu, ei reușind să-și aproprie un număr atît de mare de intelectuali. Practic, PDL este primul partid, după PCR, care reușește nu doar să atragă establishment-ul intelectual de partea sa (a făcut-o și Convenţia Democrată, însă doar atît), ci sa îl și instituționalizeze și să-l cupleze la resursele puterii.

Despre principii şi reguli

Mai întîi, vreau să clarific un aspect important: nu sînt împotriva intrării intelectualilor în politică sau ocuparea unor funcții publice. Cred că oricine e liber să decidă ce dorește să facă cu viaţa sa. Însă nu poți fi și cîine de pază, și de companie, și la curte, și în exil simultan, ci ori una, ori alta, sau măcar cînd una, cînd alta, pe rînd. Nu poți sluji la doi stăpîni, cum spune la „cartea cea bună“. Trebuie să alegi: nu poți funcționa pe două registre. În momentul în care ai ales să fii membru de partid și să faci politică de partid, sau să fii demnitar într-o funcție importantă de stat, atunci renunţi la discursul critic public, pentru că nu mai este legitim, și, mai ales, renunți la texte de laudă şi apreciere a puterii pe care o slujeşti. Cînd ai o funcţie de partid sau de stat, nu mai ai legitimitatea unui discurs critic independent.

Ca să nu vorbim în van, e bine să exemplificăm. Ştiu că pe la noi nu se cade a te lua de „partea cea bună” a lumii intelectuale româneşti, că astfel de poziții nu-ți aduc decît bătăi de cap. Cum eu nu am obiceiuri „locale“ şi încalc sistematic aceste principii, voi veni cu exemple foarte concrete (despre acest subiect am mai scris aici).

Cazul 1: Repet ce am mai spus acum vreo doi ani. Problema independenţei intelectualului şi, mai ales, a ziaristului se discută de multă vreme. Multă lume se interesează de subiect, pe unii chiar îi doare. Colegul Mihai Iovănel a sintetizat perfect această problemă spinoasă. El face referinţă la ziarişti, dar raţionamentul e valabil 100% şi pentru intelectuali. „Ziaristul corect este ziaristul independent de capitalul vehiculat de subiectele sale. Ziaristul corupt este cel care primeşte bani, direct sau indirect, din zona despre care scrie (nu zic «din altă zonă decît publicaţia lui» pentru că mi s-ar aduce contraexemplul criticilor de film care merg la Cannes cu sponsorizarea Coca-Cola – ceea ce este perfect OK). Astfel, Traian Ungureanu, care lua bani de la PDL continuînd s-o facă pe ziaristul la Cotidianul, rămîne un ziarist corupt indiferent de justificările lui cum că nu şi-a schimbat opiniile luând bani politici. Nu există un excepţionalism al regulilor: regulile sînt la fel pentru toată lumea. Regulile de interpretare sînt validabile formal, pentru ca altfel ar deveni adaptabile simpatiilor şi antipatiilor noastre: regulile sînt făcute pentru X şi pentru Y, nu pentru Traian Ungureanu vs. Roşca Stănescu. Între Traian Ungureanu şi ziarişti corupţi mai notorii, diferenţa este de portofel, nu de natură; şi nici de nesimţire. Sponsorizarea funcţionează nu numai în timp real, ca în cazul Ungureanu, ci şi prospectiv. De pildă, dacă unul dintre ziariştii implicaţi de acum – Cristian Pătrăşconiu, de pildă, … va primi, în cazul în care omul său cîştigă, un mic post ici sau colo (la o ambasadă, la un institut cultural), se va autodeclara retrospectiv un ziarist corupt.“

Afirmaţiile şi exemplele sînt mai vechi. Între timp, lucrurile s-au adeverit cum era mai rău. Dacă ne vom uita cum s-au distribuit posturile şi funcţiile după alegeri în raport cu cine şi cum a scris vom înţelege mecansimele: unde se află astăzi Vladimir Tismăneanu şi Mihai Neamţu (a schimbat recent funcţia despre care vorbesc mai jos), Cristian Pătrăşconiu şi Traian Ungureanu etc. Şi, mai ales, de ce? Nici Dumnezeu nu mai ştie să dea un răspuns la această întrebare. Dar cineva sigur ştie.

Cazul 2. Domnul Sever Voinescu, vechi colaborator al Dilemei vechi, a devenit om de partid şi chiar purtător de cuvînd al PDL, partid de guvernare. Cum ar veni, nu este omul cu proiectele tehnice, ci cu propaganda. Pe vremuri, această funcţie se numea politruc, iar astăzi i se zice PR, comunicare etc. Însă domnul Voinescu nu e mulţumit doar cu funcţia de propagandist al PDL, funcţie pe care şi-a asumat-o. El doreşte să joace şi funcţia de intelectual public, a cărei voce să fie credibilă şi luată în seamă. Aşa că domnia sa publică în continuare în Dilema veche texte critice, supărate, ia atitudini că uneori ai impresia că este nu doar în opoziţie, ci în exil, el fiind, după cum am spus, vocea oficială a puterii. Această poziţie mi se pare una de impostură intelectuală. Cred că orice intelectual de bun simţ care intră în politica oficială şi ocupă o funcţie importantă în stat sau partid ar trebui să renunţe să mimeze acest tip de spirit critic fals pe perioada care ocupă aceste funcţii. E ca în bussines: cînd eşti la putere, firmele tale nu fac afaceri cu statul. În ce priveşte colegii de la Dilema Veche, cred că ar tebui să renunţe la serviciile oamenilor care scriu pentru revistă pe perioada în care aceştia ocupă o funcţie politică sau de stat importantă. Dacă-mi aduc bine aminte, domnul Pleşu şi domnul Cioroianu au renunţat la rubricile domniilor lor în perioada în care au fost miniştri. Şi mi se pare un gest corect. Prezenţa săptămînală a textelor domnului Voinescu în Dilema veche nu face decît să pună sub semnul întrebării politica şi credibilitatea revistei.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!