RSS Feed

Cîţi liberali îl vor asculta pe Crin Antonescu pe 6 decembrie?

vezi toate articolele de
23 Nov 2009 la 22:56 76 comentarii 1683 vizualizari.

Adică se vor duce să-l voteze pe Geoană? Se vor duce să-i cauţioneze pe Hrebenciuc şi pe Vanghelie? Îi vor face bezele lui Ion Iliescu şi vor înceta să mai vadă în Adrian Năstase pe nepotul mătuşii Tamara? Unii dintre pragmatici cred că dacă Geoană a declarat că-l acceptă premier pe Iohannis, acesta e un argument suficient să-l voteze. Unii dintre aceşti unii şi-au adus aminte că PNL a mai coabitat satisfăcător cu Ion Iliescu, pe vremea cînd Mircea Ionescu Quintus era ministru al Justiţie, iar Călin Popescu Tăriceanu avea portofoliul Industriilor. Alţii dintre aceşti unii şi-au amintit că, buni, răi, pesediştii l-au ţinut în funcţie, dintr-o opoziţie binevoitoare, pe acelaşi Călin Popescu Tăriceanu, ajutîndu-l astfel să reziste încercărilor lui Băsescu de a-l da jos. E, mi s-a spus, un motiv de recunoştinţă, chiar dacă după alegerile parlamentare PSD a bătut palma cu PDL, întorcîndu-i spatele lui Tăriceanu. Dar cei care l-au făcut pe Crin Antonescu să facă pasul înapoi în această seară sau i-au trezit mai întîi pe alţii, de la vîrful PNL, au avut azi o reacţie categorică împotriva ideii ca voturile lor să-i fie livrate lui Mircea Geoană în turul 2. Nu ştiu cîţi sînt de mulţi, dar suficienţi încît Crin Antonescu să spună că nu îndeamnă pe nimeni să-l voteze pe Geoană. Cîţi dintre liberali însă îi vor urma exemplul şi vor vota pe 6 decembrie împotriva lui Băsescu, adică pentru Geoană?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

76 comments
  • 1

    Toti. Mare parte nu se vor duce la vot, iar cealalta parte vor vota cu Geoana. Liberalii sunt patiti cu Traian Basescu, votam schimbarea.

  • 2

    Suficienţi. :)

  • 3

    ce va pasa, dvs. aveti cu cine vota… eu ma vad nevoit sa votez a 2a oara cu ilici, in viata mea… “nu credeam sa-nvat a…” vai de noi, la 20 de ani de la rivulutie…

  • 4

    Încă de ieri v-aţi pus pe noi cu sofismele astea. A început costin ilie, a ridicat-o la fileu. acuma, mde, toţi disperaţii ăştia care vor cârmaci, că de fapt despre asta-i vorba, subliminal votaţi tot ca pe vremea epocii de aur, ne toacă mărunt că-i cauţionăm pe unu şi pe altu. numa că vedeţi mneavoastră la noi, la liberali la cap, nu la carnet de partid, este un obicei vechi: anume să votăm cum ne dictează conştiinţa. Screw disciplina de partid. Şi doctrina. Votez pentru răcorirea unuia căruia i s-a urcat la cap.

    onofre
    2009-11-23 23:08:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    La Ora de foc, chiar acum Norica, Dinescu si Adrian Ursu ii inalta ode lui Iliescu, ce om , ce proiecte civilizate are el cu Constantinescu, dragi liberali, uniti in cuget si simtiri cu PSD, mergeti la vot si votati-l pe Geoana

    avalon
    2009-11-23 23:12:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @Savin – nici o problema! Sper doar iti vei permite sa platesti urmatorii 3 ani … literalmente, mai ales impozite(Conform doctrinei liberale, nu?)

    liberal
    2009-11-23 23:14:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    @savin Cine te nevoieste, Savine, sa votezi cu Ilici? Atit de multa ura ti s-a indus? nuuuu, o sa spui, e ura mea, de acasa, am purtat-o toti anii astia. Dar sa ne spui si de ce, cit mai concret. Era mai bine pe vremea lui Ilici? A lui Nastase? Televiziunile dadeau pe intrecute vesti bune, atunci am invatat sa adorm cu el deschis.

    Iti inchipui ca Iohannis va sta, dupa cum delireaza Dinescu – prim ministru mai mult de o luna, chiar si asa, marioneta?! Pe Geoana il vezi cum e, pai papusarii aia cu minti agere nu s-or plictisi si ei sa depinda pixul altuia, oricit de supus le-ar fi? Ca ei au trebuie, mai vind, mai cumpara, ca negustorii, pacat ca nu e marfa lor, ci tot a noastra.

    Iar Geoana nu poa sa se angajeze sa-l tina pe vecie. O luna, doua, sa iesim din iarna si sa ni se spuna ca guvernul Iohannis a facut tare pulbere.

    Lui Geoana ai sa-i reprosezi numai lucruri mici?

    Martina
    2009-11-23 23:22:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    “Melescanu,Nastase si SRS in audienta la Patriciu”- Catavencu.ro/23 nov.
    MY BIG FAMILY VOTE BASESCU AGAIN!

    meletia- vreau alegeri anticipate
    2009-11-23 23:23:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Daca voi credeti ca PSD il accepta pe Johannis premier mai mult de 3 luni va inselati amarnic. Vom trai si vom vedea. Vom avea pe Abramburica la educatie (again!!!), Bazac-Ferrari la Sanatate, Vanghelie isi va numi omul la Interne, la Parchete se vor schimba toti procurorii cu unii mai maleabili, la Curtea Constitutionala (atentie, vine sorocul pt mai multi membri) vor fi numiti oameni de casa ai PSD, dosarele anti-coruptie vor fi ingropate, tot ce e ban public va fi vinat, treaba cu reducerea nr. parlamentarilor va fi abandonata, la economie se vor bate pe teme gen impozitare progresiva sau cota unica si tot asa. O sa iasa o VARZA din care noi vom suferi si altii se vor imbogati si mai mult. Votati Geoana si asta veti avea. O sa va mai amintesc lucrurile astea.

    marius d.
    2009-11-23 23:23:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Cel putin vreo 6. I-am auzit la Turcescu in emisiune.

    Dle Teodorescu, pot sa va rog ceva? Sa-l luati de urechi pe Costi Rogozanu, ca i s-a suit democratia la cap.

  • 11

    Probabil, multi dintre cei care vor iesi la vot, vor vota Geoana. Propaganda impotriva lui Basascu a fost atat de intensa, incat ei vad in el un fel de bau-bau. Numai printr-o minune ar putea sa-i convinga de contrariu. Nu e vorba de programe, e multa ura. Priveam asta seara la Dinescu, era in delir. Cred ca functioneaza in regimul asta de cand a inceout campania.

    Are Costin Ilie o tema despre nesimtirea la romani, plecand de la un individ care i-a zgariat masina, ca sa se afle in treaba, sau de la cei ce scuipa pe jos.
    Aceasta ura personala a lui Dinescu, tipata pe unde apuca, fara argumente valabile, ajutat de ce minciuni ii vin pe loc in minte, nu este tot din categoria scuipatului pe strada?

  • 12

    dragii mei, ce m-ati luat de urechi, dar nu mai suport vocea, tonalitatea si latraturile basesciene, credeti-ma. voi votati cum vreti, stiu ca geoana e slab rau, dar macar are alt timbru vocal… o data la cativa ani, mai scuturam prin vot “copaciul”, deci asta voi face eu. psd imi produce sila, dar la vederea lui basexu vomit. deci ce sa aleg???

  • 13

    Dupa opinia mea electoratul PNL e un electorat care in primul tur intotdeauna a votat “convins doctrinar” iar in al doilea tur a votat cu “raul cel mai mic care ar pune in pericol valorile liberale”.Asa ca Geoana trebuie sa demonstreze ca alegindu-l pe el ,Iliescu , Hrebenciuc ,Vangelie si altii ca ei nu vor influenta deciziile sale ca presedinte(greu de acceptat asa ceva !),iar Basescu ,va ca va avea in al doilea mandat o minima colaborare cu PNL (ceea ce nu e totusi ceva de nerealizat).Totusi cheia acestor alegeri este Referendumul.

    liviu.it
    2009-11-23 23:35:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @marius d,

    Eu cred ca nu-l vor accepta pe Johanis nici chiar o zimacum promit orice pina se vede Gioana presedinte apoi si ca partidul,ect…si pas Johanis.In rest de acord cu tine asa stau lucrurile dar se pare ca sunt orbiti cu totii.Cit despre PNL ,se va duce linga PNT-cd

  • 15

    Mi-a plăcut de Antonescu azi la Chestiune Zilei. A fost întrebat cît de bine îl cunoaşte pe Johannis de l-a propus primar. A răspuns că nu-l prea ştie, că a vorbit de vreo două trei ori cu el şi că a auzit că e un bun primar, dar că, oricum, în poltică trebuie să rişti. De bun simţ, nu?

  • 16

    Am o dilemă :
    Ce este mai bine oare :
    - Băsescu preşedinte inca 5 ani sau Geoană 10?
    La asta să vă gândiţi “speriaţilor de dictatura” când veţi vota Geoană.
    Va domni exact ca Iliescu marele gropar al României şi susţinătorul declarat acum al celui pe care-l făcea nu de mult “prostănac”

    Observatorul
    2009-11-23 23:41:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    multi.
    M-am saturat de lupta sterila a lui Basescu: lupta cu mogulii, cu presa, cu parlamentul, cu partidele, cu toata lumea. M-am saturat sa ii vad sub stindardul lui Basescu pe: Udrea, Boc, Berceanu, Pogea, Videanu. Toti oamenii astia conduc retele de coruptie si mafie generalizata la un nivel incredibil, domnule.
    Il prefer pe Geoana, care vorbeste engleza corect si sta costumul bine pe el; care pare a fi un mediator si nu un agitator neobosit. E vorba de omul care ne va reprezenta in lume. E vorba de presedintele tuturor romanilor, inclusiv al mogulilor, ziaristilor, parlamentului si partidelor.
    Stiti care e diferenta intre coruptia de pe vremea PSD-ului si cea a PDL-ului? Si pe vremea PSD, firmele dadeau spaga sa primeasca contracte de la stat, dar functionarii care dadeau contractele aveau grija ca firmele de casa sa isi primeasca banii. Acum, mafia PDL incaseaza spagile, dar nu se sinchiseste sa si plateasca acele lucrari.
    Daca e de preferat mafia PSD fata de mafia PDL? In asteptarea unei societati fara mafie, DA.

  • 18

    De ce trebuie sa-l ascult pe Antonescu? El poate sa zica ce vrea. Eu votez contra lui Basescu. Nu este nevoie sa-mi spuna cineva asta. Basescu a vrut sa distruga Partidul Liberal, asa ceva nu se iarta si nu se uita.

    freejack
    2009-11-23 23:45:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    Daca Antonescu isi tinea gura azi, putea sa-si puna linistit in buzunar mandatul pentru 2014. Ce l-o fi apucat?

    “Poate, dar nu vrea”, cum scria Buscu pe aici? A fost doar un iepure pentru Geoana?

    razvan
    2009-11-23 23:47:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Suficienti.

    atreides
    2009-11-23 23:54:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Nu va amagiti!Crin Antonescu nu reprezinta decit interese de partid,private,fara conotatie in societatea romanesca!Imi este imposibil de crezut ca liberali autentici,de marca se lasa tiriti in astfel de manipulari!ca se lasa manipulati!Ca ei se misca ca robotii! la comanda!

    Yu-Gi-On
    2009-11-24 00:02:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    putini. jumate din cei 10% care i-au ramas dupa cuvantarea de aseara si cea de azi. restul de jumate voteaza cu base. sa nu uitam referendumul pentru suspendare. si acolo base era inamicul public si poporul liberal nu a ascultat directiva de la centru!

    andrei
    2009-11-24 00:08:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Spre binele nostru sa speram ca nu prea multi.Dar mai stii?poate ajuta PSD -l sa-i trimita linga PNT-cd.
    Nu-i cred pe membrii patidului PNL sinucigasi

  • 24

    News alert !!!!

    Va supun atentiei un nou slogan: SA NAVIGATI BINE !

  • 25

    Alooo, dom’ sef! Nu e nevoie sa te intorci la paszopt! Iliescu, Hrebenciuc si Vanghelie erau in guvern cu idolul matale pana acum 2 luni!!! Repede ati mai uitat.

  • 26

    eu unul nu. il asteptam de mult pe Crin Antonescu sa iasa in fata pe scena politica. demult. asteptam sa aduca o schimbare in atitudine, in mentalitate. dar vad ca nu si-a calculat pasii.sa il votez pe Geoana ar insemna sa votez Hrebenciuc, Nastase, Iliescu , Vanghelie. nu o pot face.
    ar insemna sa votez atitudinea care ma deranjeaza de zeci de ani in Romania.
    nu sunt fan TB dar mah gandesc daca Nastase ar fi fost presedinte, cati ar fi scris ce si-ar fi dorit sa scrie.
    ce pupe si aplauze erau girate din banii de taxe ai romanilor. unul din putinele merite ale lui TB ii ca nu a incercat sa ii opreasca pe cei ce vroiau sa il injure.

    exilat
    2009-11-24 00:32:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    Aia care voteaza contra lui Basescu. Basescu cel ce avea un vis umed cu PSD in urma cu un an. Basescu cel care s-a chinuit 4 ani sa distruga PNL-ul. Basescu cu care nici un om sanatos la cap nu s-ar alia, fara a se gandi ca va fi tradat a doua zi dupa alegeri. Cum credeti voi ca ar putea avea un liberal incredere in Basescu ? Cum credeti ca nu s-ar gandi vreun ministru liberal ca ar putea fi demis intr-un guvern PDL-PNL chiar in 7 decembrie pentru a fi inlocuit de un interimar specializat in conducerea a doua ministere. Iliescu, Vanghelie, Nastase … ei bine daca se negociaza bine pana in 6 decembrie, vor fi tinuti departe de guvern. Si deocamdata dusmanul numarul 1 al PNL este Basescu, a demonstrat-o de prea multe ori in ultimii 5 ani, ca sa nu votam dupa principiul “pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”!

    KingSnake
    2009-11-24 00:42:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    Si eu sunt liberal de vreo 5-6 ani si va spun cu mana pe inima ca nu l-as mai vota pe Basescu nici pt un car de bani! Chiar daca sunt constient ca nici Geoana nu e usa de biserica si mi-ar fi placut mai mult sa fi fost Crin acum in locul lui, eu, ca adevarat liberal, obiectiv si pragmatic, stiu una si buna: intre 2 rele, o alegi pe cea mai mica. iar Mircea Geoana e un rau chiar mult mai mic decat marinarul chior. Voi reveni cu argumente :)

    Devorattor
    2009-11-24 01:08:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    pentru marius d – ar trebui sa-ti fie frica fie si sa anticipezi moartea PNL pentru ca atunci ar muri pana si iluzia inteligentei care alege in cunostinta de cauza, inteligenta care nu crede in virgine de 50 de ani si nici in FSN-isti reconditionati in cai albi ai moralitatii politice… dar stai relaxat, nu va muri… n-are cum, cat de putini or fi in tara asta, inca sunt destui care pot intelege diferenta etica dintre un hot care fura 2 miliarde de euroi si sta linistit (discutabil, evident!) si un hot care fura tot atat dar se bate cu dosarul in piept ca e imaculat…
    pentru cei cu gandiri liberale, care indubitabil au ajuns intr-o situatie imposibila (hazlie daca nu ar fi trista), atat am de spus: tara asta a trecut de 50 de ani de comunism, a trecut belita, ranita, cu capul spart si cu sufletul saracit… a trecut de 10 ani de dictatura regala si de 500 de ani de boierime corupta, egoista si imorala… scapa si de 10 ani de basesism… nu plecati inca in Congo, poate ca revine Bombo…iara Geoana nu-i zbanghiu… la TV arata viu…
    Personal am sa votez cu demagogul prost. Demagogul nebun ma sperie…
    Restul e vorba goala…

  • 30

    @wolf
    Bine zis:”iluzia inteligentei care alege in cunostinta de cauza”
    Gidea: Aveţi încredere că Johannis este omul potrivit să fie prim-ministru? Cît de bine îl cunoaşteţi
    Antonescu: Nu-l cunosc. Am auzit că e bun primar şi am vorbit de două trei ori cu el. Dar în politică trebuie să rişti.

  • 31

    pentru exilat – Nastase, a carui aroganta facila (si nu numai…) a reusit sa coaguleze un vot negativ de toata frumusetea, a proiectat cu simt de raspundere toate hibele si echivocurile constitutiei 2003 in perspectiva unei dorite si aproape previzibile presedintii 2004. Ma indoiesc profund ca ar fi reusit sa o utilizeze atat de aiuristic si distructiv pe cat a reusit tata Base…si ca pomeneai de Vanghe, Hrebe et comp – astia erau pe post de frane, nu-l lasau chiar de capul lui fie si pentru ca le trebuia si lor malai… la nea Wernicke-Korsakoff (prietenii stiu de ce!) lucrurile se fac din pozitia de sluj total, complet, fara limite… fie si din principiu tot e mai nasol…

  • 32

    fem de la ce!? Femeie, femdom, FEMA?
    Daca ai ramas fara nici o iluzie esti de plans!
    daca mai ai vreuna tine de ea cu dintii… ramai om…

  • 33

    Eu îţi dau un citat din Crin Antonescu şi tu mă iei cu… Nu ştiu cu ce? Asta ca să-mi fie clar care-i bunul simţ ce mă aşteaptă.

  • 34

    au fost spuse multe lucruri aici, mi-a placut unul f .mult: dl geoana imi provoaca sila, basescu ma face sa vomit. potrivit in cazul meu. stiti de ce imi vine sa vomit, ptr ca l-am inghitit in 2004, cu lupta lui anticoruptie, cu campionul democratiei. in care tara civilizata, d-le Teodorescu, un presedinte ajuns la putere datorita pnl-ului incearca sa distruga partidul pe umerii caruia s-a cocotat la puetere. nu sunt mebrul vreunui partid, dar liberalii mi-au fost mereu mai aproape de inima. sa cred un “om” care s-a aliat cu psd-ul anul trecut, care a inceract sa distruga pnl-ul, iar acum imi tine lectii de moralitate? cat de idioti ne credeti, d-lor “analisti”? basescu e o probabil o forma mai populara de analist, asa ca gadalita-l cum stiti mai bine la “basanau”. eu doar il vomit. pa base, te-a votat si m-ai tradat. votez geoana ptr crin si johanis. fantomele scoase din dulap de ciracii matale (hrebe, vanghelie, iliescu)sunt bune de speriat doar latraii dumitale, seamana teribil cu fantomele “ciocoii”, “nu ne vindem tara”, ale lui iliescu 90. a-ti devenit ca iliescu, d-le base. ce ironie, dar eu tot vomit

    viorel
    2009-11-24 02:40:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    sper sa treceti cu vederea omiterea sau inversarea unor litere. din cauza grabei de a scapa de base si a…senzatiei de voma.

    viorel
    2009-11-24 02:42:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    “cati liberali il vor asculta pe Crin” Trandafir?
    O intrebare care contine neadevaruri nu poate oferi decat raspunsuri care contin neadevaruri!
    Argumente:
    1. Dar cati din cei care l-au votat pe Crin Trandafir sunt liberali? Cati dintre acestia au votat pe orientare doctrinara, cati fac diferenta dintre dreapta si stanga si pe cati ii intereseaza doctrina?
    2.Dar cati din Pnl sunt “liberali” sau au fost vreodata?
    3.PNL este partid de dreapta, dar a fost vreodata? Ce masuri de dreapta a luat pnl cat a fost la Guvernare ?
    Cu PSD cand Quintus era ministru la Justitie, Patriciu la Amenajarea teritoriala, Tariceanu la Industrii?
    Ce masuri “liberale” a luat Guvernul Tariceanu in perioada 2004-2008?
    Cresterea bugetarilor cu 600 000 este o masura de dreapta?
    Marirea pensiilor fara a avea sustinere pe termen lung este de dreapta?
    Centralizarea adusa la nivelul anilor 1996 este de dreapta?

    Acum trei ani spuneam ca pnl va lua locul PC-ului si uite ca s-a adeverit?
    Si atunci noi despre care liberali vorbim nene “caci” vorba poietului de Bragadiru : noi ii vedem da nu e!

    Si n-ati auzitara ca Gioana a negociat directly cu Patriciu?

    Freedom
    2009-11-24 08:07:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    Lui savin, despre “timbrul vocal” al lui Geoana, dar si altora, un fragment din interviul dat lui Istodor,publicat pe blogul lui, de scriitorul si psihologul Ion Vianu:

    “Cum vreți să cred că unui tip în genul lui M. Geoană, extract de burghez roșu 100%, fals până și în vibrația vocii lui, îi pasă de sărăcia de la țară? Geoană este chiar cea mai groasă cacealma, dar cacealmaua este peste tot.”

  • 38

    se uita ceva: basescu i-a cautionat deja pe iliescu, voiculescu, vanghelie, hrebenciuc, oprisan, mazare, tritza fanitza, netzoiu, oprea.a guvernat cu ei. totusi el a castigat 32%.

    antonescu i-a cautionat deja pe vanghelie, hrebenciuc, iliescu etc formand o majoritate parlamentara pt un guvern johannis. a castigat 20%.

    de ce se reia aceasta intrebare cand raspunsul exista? da, antonescu a facut o alianta cu psd si udmr si a castigat 20%. in mod normal, pt a fi consecventi, alegatorii liberali vor sta acasa sau vor vota geoana in cazul in care se vor intelege sa guverneze cu johannis prim-ministru.

    geez, greu cu logica asta.

    chirvase
    2009-11-24 09:32:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Cine se asociaza cu Emil Constantinescu, Zoe Petre, Catalin Harnegea asa pateste. Ei au fost strategii lui Crin. Felicitari PNL!

  • 40

    Uitati un singur lucru. Antonescu nu trebuie sa le spuna votantilor sai pe cine sa voteze. Pe mine m-ar fi socat ca Antonescu sa imi spuna sa-l votez pe Basescu. Voi vota impotriva lui Basescu si ma bucur ca asta nu presupune sa votez cu Vadim.

    Atata grija pentru “soarta” liberalilor din partea dvoastra e chiar caraghios. Vedeti-va de turma voastra de bizoni portocalii, nu va mai cainati atat!

    Si inca ceva: liberali, daca or mai fi liberali, care sa voteze cu Basescu sunt cei plecati in pd minus liberal. Iar daca or mai fi cativa din pnl tentati sa-l voteze pe Basescu si acum vor pleca si astia la pd minus liberal. Pacat ca nu sunt generali, pe care sa-i avanseze urgent presedintele, pana in 6 decembrie, ca apoi, in opozitia alaturi de Basescu, nu vor avea o viata prea roz.

    preocupat
    2009-11-24 09:52:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    Cei care vor vota cu Geoana sunt cei care au fost prinsi in aceasta campanie capcana strigata, urlata la nesfrasit – JOS BASESCU.

    Orice votant Crin dar care nu s-a lasat emotionat de eforturile unei parti a mass-media (eforturi depuse de-alungul a 4-5 ani) nu poate vota cu Geoana din urmatoarele motive:

    Crin = schimbare, continuare reforma, Romania Moderna – Geoana = saraci, someri, Romania sociala

    2. Crin – liberalism economic, competitie, munca – Geoana – stat protectionist – interventionsit, asistenta sociala masiva

    3. publicul dorit de Geoana “mostenit” de la Iliescu – rural, cazuri sociale, in special Moldova – Crin – urban, oameni cu un oarecare statut economic, Banat, Bucuresti
    Prin urmare Geoana nu a dorit sa se adreseze in vreun fel publicului cu vederi liberale

    4. trecut de alianta PSD – PNL – santaj mizarabil dominat de interese locale si personale
    trecut PSD – PDL – unul hais si altul cea, conflict local si personal
    adica eficienta 0 pentru societate

    claudia
    2009-11-24 10:01:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 42

    antonescu?e un vanghelie in miniatura,spurcat la gura si cu ura pana in adancul oaselor,liberali de bun simt nu votam geoana si psd NICIODATA,chiar ne cred prosti ca nu vedem ca nu vor sa renunte la privilegiile ce le au,dar sper din tot sufletul ca BASEsa le-o TRAGA .

  • 43

    Desi Antonscu a avut un procentaj bun,in alegerile elctorale,si reprezinta o majoritate destul de importanta,liantul care poate face sa castige unul din cei doi finalisti,va avea un cuvant greu de spus pe 6 decembrie.Insa Antonescu si-a dezamagit publicul,prin alianta anuntata.Oamenii lui vor vota dreapta,PD-L-ul,si in nici un caz comunismul!

    conducatoarea
    2009-11-24 10:47:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    Am raspunsul exact la intrebarea asta: dracu stie!

    silicon_v
    2009-11-24 10:51:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    Am fost sa il votez pe Antonescu, desi banuiam ca nu va ajunge in finala.
    Dar, l-am votat, ca sa ii dau “munitie” sa negocieze cu Basescu un guvern PNL-PDL. Cu sau fara Johanis premier.
    Vad insa ca Antonescu nu a inteles nimic, ne-a vandut pe doi arginti lui Iliescu, Nastase, Marean, Hrebengiuc, Mazare si altii. Nici gand sa votez un Prostanac. Deocamdata sunt 50/50 daca votez cu Basescu sau stau acasa. Dar daca ii vad in continuare pe cei de la PNL asa artagosi cu PDL si asa prieteni cu PSD, ma duc sa il votez pe Basescu, doar ca sa le arat ca eu nu sunt un activ din tolba AVAS-ului (sau cum s-o numi) pe care il pot da ei unde vor si cand vor.

  • 46

    Vor vota cei pentru care ura este mai importanta decat ratiunea si cei carora guvernarea psd li s-a parut suportabila.Deci, destui.

    florinm
    2009-11-24 11:06:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    e o mare gogorita asta cu sustinerea lui johannis in parlament daca geoana iese presedinte. e singura arma a liderilor pnl si psd. fara prea mare efect, pentru ca n-au reusit sa-i convinga nici macar pe locuitorii sibiului – fanii cei mai mari ai lui johannis, cei care-l voteaza masiv la locale (peste 80%). liderii liberali se asteptau, probabil, ca sibiul sa dea 80% din voturi lui crin, in niciun caz lui basescu peste 44%. sibienii nu sunt prosti, romanii nu sunt prosti. nu se lasa manipulati de cativa lideri ai pnl. pot sa faca diferenta intre un primar bun si un premier bun. acolo in cabina de vot sunt doar ei, cu gandurile lor, cu informatiile lor.

    psd a fost adus la guvernare pentru ca liderii liberali au pus conditii absurde in 2008. n-au negociat, nu au vrut sa intre la guvernare si sau reusit sa si-i puna in cap pe toti liderii locali (de-aia n-a mai castigat tariceanu sefia pnl). psd a fost la guvernare cu prim-ministru pdl, ceea ce e o mare diferenta. adica n-au putut sa fure in voie, cum erau obisnuiti pe vremea lui tariceanu.

    hoopoe
    2009-11-24 11:44:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    pentru HOOPOE – morală şi demnă ar fi fost guvernarea minoritară, cu program politic negociat filă cu filă la investirea guvernului, cu fiecare lider/partid etc; apoi negocieri la sânge pentru fiecare lege (dezbarteri lungi, timpi mari dar după cum se vede la 1 an şi se poate şi în ritmul melcului grăbit).
    Prietene, ţie poate îţi place curva cu apetenţe moralizatoare… mie îmi place fără, lecţia de morală mi se pare inutilă la o tăvăleală în cearşafuri…
    Cât priveşte condiţiile absurde, cred că e cazul să îţi aduci aminte de episodul guvernării Tăriceanu… dacă nici prestaţia lui Boc nu te-a convins că liberalul a ştiut ce-a ştiut când i-a dat peste lăbuţe cocoşului chiorpaliu, ca are prea multe idei creţe, fixe şi inutile – mai puţin acelea legate de mafie, corupţie, primenirea clasei politice şi toată paporniţa de eti-coisme (sic!), gurisme şi hei-rupisme fă şi tu un exerciţiu simplu….imaginează o femeie de 50 şi ceva, vecina ta de casă sau de bloc, cunoscută ca săritoare ferventă de garduri şi praguri proferându-ţi lecţii despre pudoare după ce te-a prins în lift sărutându-ţi prietena… păi nu te ia scârba!?
    Şi dacă nici asta nu-ţi dă idei şi fiori, du-te şi votează cum vrei, nu pleca din ţară că e a ta şi e păcat (vezi îndemnurile din ce în ce mai serioase ale diverşilor fanatizaţi) şi lasă pe alţii să facă cum îi duce capul… că e democraţie şi nu concurs de scuipaţi…
    Mulţumesc de atenţie…

  • 49

    Ma uimeste cat de putini romani isi cunosc propria istorie…Este exact acelasi lucru care a avut loc in 1866 (incepand din 1862 cand a avut loc lovitura de stat) cand l-au dat jos pe Alexandru Ioan Cuza care i-a lipsit ce cei din Monstruoasa Coalitie de privilegii ,pentru popor… Puneti mana pe istorie si bagati la cap ,sa nu ne mai irosim valorile si sa nu mai trecem prin 45 de ani de dictatura comunista…Antonescu e vandut din start PSD-istilor…. RUSINE !!!!!!!!!!!!!!!!!
    Romanii nu pot fi trasi cu belciugul de gat sa voteze cum vrea pacaliciul de Antonescu …Nu suntem atat de prosti pe cat se crede incat sa nu vedem ce interese se afla in spatele idiotilor care ni se baga in ochi pe posturile lui Voiculescu , Vantu si etc..
    SUCCES BASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!Antonescu parca promova Romania bunului-simt..Cum se impaca asta cu nesimtirea de care el insusi da dovada?????????????????

    …Ne ducem de rapa iar si ne vom merita soarta daca mai vin PSD-isto-comunistii la putere…
    Citeam mai sus cum cineva spunea ca Antonescu este playboy-ul politicii romanesti…Asa de jos avem standardele????
    Nu cred ca vreo femeie adevarata frumoasa,desteapta si cu clasa s-ar uita la un domn care minte ,un domn cu dintii negri de atata fumat… Sincer, eu nu m-as uita…Nu am pretentia ca sunt Miss Univers dar nici bunicuta Adina Valean….(scuze pentru doamna Valean,dar cred ca meritati un om cu coloana vertebrala)

    Zyrconix
    2009-11-24 14:11:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    pentru FEM!
    Doamnă-domnule…am zis femeie din spirit ludic, femdom din pornire lubrică şi FEMA ca ironie la diverse servicii… se spune că simţul umorului defineşte inteligenţa şi-l deosebeşte pe deştept de prost (vezi şi tu cât de rar şi fals râde Geoană!), în alte cuvinte pe liberalul în gândire de proferatorul de lozinci…
    mii de scuze dacă am fost perceput ca injurios… am vrut să fiu doar neserios, în acea doza minimă şi necesară păstrării apetitului pentru viaţă… noi, liberalii, suntem cam chiulangii, cam neserioşi şi, ptiu drace, başcălioşi… era să zic băselioşi!

  • 51

    pentru Zyrconix – nu există bărbat fără păcat. poate vrei cu dinţii şi chelia dalbe, cu vintrele albe… cât priveşte istoria nu trebuie doar citită ci şi înţeleasă… aşa că vă urez succes!

  • 52

    Perfect de acord, simţul umorului defineşte inteligenţa. Hohotele celor care rîd urmărind Vacanţa Mare sau Mircea Badea, le defineşte inteligenţa, după cum şi rîsul cititorilor lui Shaw le defineşte inteligenţa. Unul dintre cele mai puternice motive pe care le-am avut ca să-l votez pe Băsescu a fost tocmai pentru că Mircea Badea e trend setter, iar Adrian Păunescu mare poet. Cînd cineva mi-a spus deunăzi că fem! îi evocă “Finite Element Method” mi-am spus, uite un tip deştept, chit că habar n-aveam ce e cu metoda respectivă. Mie mi s-a părut că jocurile dumneavoastră de cuvinte (fem – femeie – măcar să fi fost femme, da’ nici atunci) trebuie să-l iau ca semn de iritare. Dar dacă ziceţi că e un indicator al inteligenţei, fie.
    Iar despre liberalism, ţin să vă anunţ că am luat în ‘91 vreo doi pumini în cap de la camarazii de arme din pricini liberale. De asta n-oi gusta umorul de genul dumneavoastră?

  • 53

    tot pentru Zyrconix – debarcarea lui Cuza ca şi moartea lui Kennedy au fost evenimente cu impact încă greu de cuantificat…chiar şi acum, la un secol şi aproape jumătate de la perioada menţionată, mai sunt documente secretizate legate de contextul geo-politic de atunci… aşa că hai să nu exagerăm…
    un comentariu pe textul dvs. … atât de disperat, de conjurator, pustiit de febra neînţelegerii, panicat de perspective hecatombice… întrebare: aveţi câine sau pisică!? Sau papagal…

  • 54

    Federal Emergency Management Agency (FEMA)!!!
    n-are legătură cu metoda, finitul sau infinitul… pur şi simplu elementar, Watson!!
    …iar pentru mine, aşezător de tendinţe sau puitor de direcţie, Badea e la fel de amuzant ca şi CVT sau CPT…
    câteodată… nu-i iau de crescut… nu trebuie să îi iei in serios dacă ţi se par atât de toxici… zâmbeşte, mâine va fi mai rău….

  • 55

    pentru FEM! – iertată fie-mi ignoranţa, ce-i ăla pumin!? O agrafă de păr? Sau o floare!?
    liberali bătăuşi în 91 care-au taiat cheful de râs pe 18 ani… uau!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mai tare ca BĂSE!

  • 56

    Mai fatalaiilor care votati cu PSDdin pseudo-pnl, v-ati saturat de Basescu ca face galagie? N-aveti sange in voi!!! Asa ca daca sunteti romanii si nu urmasii criminalului Iliescu , n-o sa votati pe cei care au distrus tara, ci pe cel care are sange in el: TRAIAN BASESCU!

    Vulturul
    2009-11-24 15:57:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    Nu cred ca e vorba sa il ascultam pe Crin Antonescu .
    Eu am votat cu liberalii.O sa votez impotriva lui Basescu.Din doua rele il alegi pe cel mai putin rau.
    Geoana vorbeste cursiv engleza si ii sta bine costumul
    si o sa ne reprezinte bine ca presedinte.

  • 58

    era nevoie de o majoritate solida. urma sa semnam un acord cu fmi, aprobat si parafat in parlament. psd-istii au intarziat cat au putut adoptarea legilor necesare acordului ca sa nu le fie afectate voturile. la care guvernare rea a lui boc te referi in conditiile in care aveam de trecut niste legi si – s-a dovedit ulterior – o opozitie consistenta in guvern si in presa aservita psd-ului?

    stiu ca liderii pnl au memorie proasta cand e vorba de angajamente asumate (sa ne amintim doar de retragerea trupelor din irak, angajamentul lui tariceanu ca-si da demisia, acordul cu fmi) dar chiar va lasa memoria si cand vine vorba de episodul “patriciu”? cu toate astea, liberalii au fost curtati chiar imediat dupa exit poll-ul de la parlamentare si-au raspuns cu o balarie. tariceanu voia sa salveze tara de guvernarea rea a lui boc? e gluma zilei. da-mi cateva exemple de merite ale lui tariceanu pentru bunul mers al economiei in guvernarea lui. aia cu cota unica e din programul lui basescu, capsunarii n-au semnat niciun acord cu tariceanu, bancile nu au semnat un acord cu tariceanu pentru incurajarea creditelor catre populatie, deci a consumului de orice fel. am uitat ceva?

    hoopoe
    2009-11-25 00:23:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 59

    #58 e pentru wolf

    hoopoe
    2009-11-25 00:24:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 60

    pentru hoopoe – cota unica n-are treaba cu Bas’. e liberalism pur si tipul pe atunci era inca socialist… da’ n-are a face, e un detaliu printre altele… cat despre acordul cu FMI, prietene, cand tu ajungi sa platesti salarii din imprumuturi esti falimentar!! Pur si simplu! Dupa un an de alianta cu PSD (te faci, zice-se, frate cu dracu’) PDL n-a trecut puntea, a ramas atarnat cu nadragii in aer… la ce bun!?
    E drept, guvernul Tariceanu n-a prea facut nimic. Doar a slalomat printre fandarile etilice ale lui Bas’… dar asta a fost partea cea mai buna a unei guvernari din ‘90 incoace… noi, ceilalti, am putut trai! Ca daca guvernantii au idei, jumatate sunt proaste si restul sunt prea tarziu… iar daca le dai o mana forte ca Bas’, dispus sa si puna in aplicare cam tot ce-i trece prin bibirel iesim rau de tot…
    Nu e nevoie de multumiri…

  • 61

    Intrebarile sunt urmatoarele:
    Ce treaba are Antonescu cu liberalii?
    Ce treaba au votantii lui Antonescu cu Mircea Geoana?
    Sau altfel spus:
    Pe Geoana nu il vor vota liberalii ci unii dintre ei
    Iar votantii lui Antonescu daca printre ei se gasesc liberali vor vota pe cei care au ridicat liberalismul in Romania peste 14% cat era inainte de 2004.

    CRISTAL
    2009-11-25 01:33:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 62

    Observ la cativa indivizi care se dau mari liberali, un limbaj comun. Vorbesc despre valori, doctyrine, sperante si de raul Basescu. Sa fac o mica trecere in revista. In anul1991 primul care a rupt o aripa din PNL -ul intesat de securisti deghizati a fost Dinu Patriciu si Tariceanu. mai era un domn , dar nu-mi amintesc numele lui.In anul urmator , s-a mai desprins o aripa, PNL-AT. Se vaita liberalii de azi ca Basescu a vrut sa desfiinteze PNL, dar uita cine a inceput procesul.Au candidat in 1992 si PNL a ramas pe dinafara.In anii ‘91, ‘92, anticomunistii liberalia au mai colaborat cu psdr la guvernare. Chiar Quintus a fost ministru de justitie. peste ani, aflam ca Patriciu este colonel de securitate ceausist, prins de revolutie intr-o tara araba. Catarama este si el ofiter. Quintus a fost colaborator ca si Ghise si Calimente. Batranul Lazarescu, tatal lui Tariceanu a fost si el turnator , la fel ca Balaceanu Stolnici ….Partidul acesta nu are nimic comun cu doctrina liberala. Ce are comun B.Olteanu cu liberalismul? Oamenii acestia au doar interese,vor functii. Cand a fost Crin sincer, cand l-a acuzat pe Geoana ca afost la Moscova sau a doua zi in zori cand s-a predat neconditionat? Avem doua papusi si un papusar-sef,Patriciu. El l-a trimis repede pe Crin sa se predea , pt ca s-a temut ca Tariceanu ar putea sa-i faca o figura.L-a schimbat pe Tariceanu din fruntea partidului pt ca n-a facut tot ceea ce i-a comandat. A declarat el insusi intr-un recent interviu. Avem de ales intre Patriciu si Basescu. Restul, doctrine, bun-simt sunt basme de adormit copiii.

    Demetra
    2009-11-25 02:21:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 63

    Un ametit scria ca-l voteaza pe Geoana , pt ca vorbeste engleza si sta bine costumul pe el. La o natie formata din indivizi care gandesc astfel, nu te poti astepta la nimic bun.A uitat ca in linistea lui Nastase si a lui Iliescu, Romania a ramas fara nicio banca, fara Petrom, fara Sidex, fara distributia de gaze si electricitate. As vrea sa-mi arate dl acela care va vota raul cel mai mic,vreo tara europeana care si-a vandut toate resursele de energie, asa cum a facut Romania. Sa adaugam si toata industria de aluminium luata de rusi. Stiti de ce este innebunit Patriciu daca iese Basescu? In anul 2010 trebuie sa plateasca datoria de 600milioane dolari pe care i-a transformat-o Nastase in actiuni. El avandut Petromidia si de unde sa mai dea actiuni? Vordesc unii de Videanu, Berceanu, udrea. Astia impreuna cu toti baronii pdl n-au furat cat a furat Patriciu intr-un an. Asta este problema.In timpul lui basescu, paatriciu n-a mai putut inhata nimic. Nici Voiculescu, nici Copos, nici Becali. Toti sunt penali, nu liberali

    Demetra
    2009-11-25 02:35:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 64

    1991
    După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Dinu Patriciu, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înfiinţarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formaţiune ce va fi condusă de Patriciu.

    În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în Guvernul Petre Roman (2) remaniat. Ca urmare a acestei alianţe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.

    2005
    Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu îl acuză pe Traian Băsescu că vrea să destructureze PNL-ul şi cer orientarea spre PSD

  • 65

    pentru fem! – cu speranta ca te-a multumit explicatia asupra ironiei mele, revin la fel de ironic (inevitabil!) si ma marturisesc impresionat de acuratetea datelor, de precizia detaliului si deziluzionat de interpretare si de vexare – chiar nu l-a citit nimenea (sic!) pe Chateaubriand!!??
    Politica, inainte de toate, este o arta a compromisului in slujba unui tel… daca vreti virgine si calugari cautati in alta parte…
    Cat despre tel, teluri, despre veracitatea lor, pentru ca “hic sunt leones”, discutam daca doriti…
    Cu ironie, al dvs., wolf!

  • 66

    pentru Demetra – inventarea rotii la inceputul secolului XXI pare a fi preocuparea dumitale de capatai (in traducere libera sesizarea evidentei). Astia sunt oamenii cu care politicul romanesc se taraie de 20′jde ani. Ce ma mira este ca un personaj care respinge basmele, poate crede povestea cu “eu nu sunt ca ei” sau “ceilalti sunt mai rai”.
    Multe trec cu apa rece… sfatul meu e sa incerci si daca nu merge… deh, citeste si tu o poveste!!

  • 67

    pentru Vultur – limbajul dumitale pompos-revolutionar-scabros te asimileaza unui PRM-ist cu state vechi… poate esti doar impotent… intelectual… atunci ai avea o scuza…
    Nu-mi raspunde, cauta-te, cei din jurul tau ar putea avea o surpriza placuta.

  • 68

    conducatoarei – va rog, nu-mi spuneti ca aveti carnet!! Iar daca, din nefericire, ati intalnit un organ atat de imbecil incat sa va doteze cu asa ceva, blogati orele in care sunteti pe sosea… mii de rugaminti, nu vreau sa mor calcat pe strada!!
    Va multumesc anticipat, in speranta unui raspuns favorabil vietii mele…

  • 69

    Eu am votat cu Crin si acum votez cu Geoana. Chiar daca numai jumatate din cei care au votat cu Crin vor vota cu Geoana si cealalta jumatate cu Basescu, oricum e ok, voteaza toti de la UDMR cu Geoana si Geoana e presedinte. Adio Basescu, adio Udrea, Berceanu, Videanu, Pogea, Sulfina, Elena, Blaga si alti mafioti. Sunt mafioti multi si la PSD, dar macar avem o sansa cu Johannis.

  • 70

    pentru Muntean – daca ma uit la tine cu ochii tai vad un ins de cca 75 cm inaltime (cu sindromul piticului), de 90-95 kg, cocosat, spanchiu, care citeste pe litere, si scrie cu ajutorul portarului… cat despre IQ nu vrei sa afli ce vad (cu ochii tai!)…
    Daca ma uit cu ochii mei vad un individ sufocat de indignare in fata minciunii, hotiei si falsului sfruntat, atat in declaratii cat si in atitudine politica… dar solutia nu este aruncarea orbeste in bratele celui mai guraliv… foloseste-ti creierul nu setea si s-ar putea sa ai surprize majore…
    Incearca!

  • 71

    wolf
    numa’ dialog nu e ala in care-i certi pe toti cei care au o parere mai coerenta decat a ta si-apoi ii trimiti nu-stiu-pe-unde. cand vine vorba de argumente insa, o dai cotita. aroganta cu care bati campii imi aminteste de unul dintre personajele sinistre de pe vremea guvernarii tariceanu. ala care a risipit banii tarii pe fantani arteziene (primarii pnl si psd), a dat ok-ul pentru salarii greu sustenabile pe termen lung si da, exact ala care schimba vorba smechereste daca-l intreba cineva de dezastrul lasat in finante. am fi trecut acum mai usor peste criza daca personajul ala nu facea parte din guvernul tariceanu, daca aveam un deficit mai mic. btw, “chiorpaliu” e un termen in armeana?

    pogea a ajuns sa se imprumute la banci pentru a sustine un sistem bugetar umflat cu 20% de clientela pnl si psd. in functii “babane”, ca doar n-au angajat portari.

    care e ideea pentru care ai intrat in discutie? sefii liberali nu sunt la mana lui patriciu? sefii liberali sunt niste monumente de inteligenta si bun-simt?

    hoopoe
    2009-11-25 13:04:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 72

    Nu stiu de ce va faceti inima rea.O sa iasa Geoana(Hrebenciuc,Patriciu,Dragnea) presedinte….asta este.Patriciu vrea sa-si stearga datoria de 600 mil euro la stat pentru care are data scadenta prin martie 2010.Romania deja are crestere economica de 0,5% iar pana la anul in iunie se asteapta sa fie de 2,7%.Deci cine va iesi acum la presedintie va fi acolo doar sa culeaga laurii victoriei.Clar este faptul ca daca Geoana o sa iasa presedinte acum o sa iasa si data viitoare.Nu stiu cand a mai avut presa asa “mana libera” in tara asta ca in acesti 5 ani.Spun ei ca o sa vina o perioada de liniste daca iese PSD+PNL….asta pt ca nimeni nu o sa mai aiba curaj sa vorbeasca.Ciuvica a vb de Nastase si a fost arestat doar ca i-a spus “Nastase 4 case” si acum sunt cei mai buni prieteni.Iohannis o sa stea 5-6 luni pe post dupa care va intra in locul lui Liviu Dragnea din Teleorman(atuci sa vedeti democratie).

    cetatean
    2009-11-25 13:56:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 73

    chiar, geoana il va pune pe johannis sa semneze un acord prin care johannis promite ca isi da demisia daca nu face nu-stiu-ce? va primi johannis o derogare de la legea care acum nu-i permite sa se intoarca de la guvern la primaria sibiului? macar o va cere? ca daca o cere, e clar ca n-are mult de stat la guvern. boc n-a cerut, dar nu sunt multi ca boc.

    hoopoe
    2009-11-25 14:32:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 74

    Am inceput sa ma simt vinovata fata de tara mea pentru ca am impresia ca nu ma prea pricep la politica si mi-e teama sa nu fac te miri ce tampenii la votarea de pe 6 decembrie.
    In turul I l-am votat pe Crin Antonescu iar dezamagirea a fost mare. Nu stiu ce sa fac pe 6. Nici pe Basescu nu-l mai vreau cu tot scandalul pe care l-a provocat, nu doar o data , dar nici PSD-ul nu mi-e tocmai drag.Totusi cred in ideea Iohannis.
    M-a socat faptul ca parca , acum, Basescu l-ar putea accepta pe Iohannis ceea ce deja ar tine chiar de teatrul absurdului, dupa toate, si ar provoca un enorm hohot de ras in tot universul, pentru tembelismul din biata Romanie

  • 75

    @hoopoe: ei, cum? Pai asta a fost prima si singura propunere proprie a lui Iohannis de data trecuta: sa dea o OUG cum ca are voie sa i se tina postul de primar cit e premier. Ca neamtu de bun simt.

    Daca ar fi cerut Boc asta, il executau Razvan Ciutacu si Victor Dumitrescu (sa fie mai multe gloante).

  • 76

    AR TREBUI SA FIU TAMPIT SA-L VOTEZ PE PAPITZOIUL DE GEOANA! CAND STIU CUM STA BALAURUL ROSU IN SPATELE LUI, CRED CA MAI DEGRABA MI-AS TAIA MANA DECAT SA PUN STAMPILA PE UN PUI DE GENERAL DE SECURITATE! E CA SI CUM L-AS GIRA PE ILIESCU! IMI PARE RAU, L-AM VOTAT PE ILIESCU DOAR CAND ERA VADIM CONTRACANDIDATUL LUI (INTRE UN NEBUN SI UN COMUNIST AM PREFERAT COMUNISTUL PENTRU CA PRIMUL AR FI DUS ROMANIA IN SITUATIA YUGOSLAVIEI). ACUM INSA, BASE E MULT MAI BUN DECAT GEOANA SI VANGHELIE CARE ESTE! DOAR NU-S NEBUN SA VOTEZ CU MANA MEA TRANSFORMAREA ROMANIEI IN RROMANIA! NE-AU AJUNS TIGANII PRIN TOATA EUROPA, ACUM SA-I ADUCEM SI IN FRUNTEA STATULUI?

    LIBER ALL
    2009-11-28 02:46:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
jurnalist Academia Caţavencu, scriitor
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!