Cocktail: ILFPETROVNERUDAMURAKAMI

Ce-am mai recomandat în ultima vreme. Ce-am mai citit la grămadă în ultimele luni. Amestec total. Dar poate vă inspiră ceva. Una e de lectură turbo, una e de viaţă turbo, una e de critică turbo-comică. Ştiu eu, poate n-aveţi ce citi cînd vă mai cad netul, curentul, cablul. Recenziile în întregime sînt pe elefant.ro.

Ilf şi Petrov. Comicul e critic, băşcălia e distrugătoare

Și Robinson Crusoe ajunge pe masa de operație propagandistică. Unui romancier i se comandă rapid un Robinson sovietic. Un Robinson care să aibă lîngă el și un secretar de partid, și un activist, eventual și o tovarășă care să strîngă cotizația. Și poate valul naufragiului să aducă la mal și o masă de ședințe, și un dulap în care să se țină documentele lui Robinson. Și aventura lui Crusoe sovietic continuă…

O altă obsesie a celor doi autori se întemeiază în jurul parvenitismului scriitorului. Ajung la un moment dat să imagineze și un articol dintr-un Ziar Financiar în care apare o creștere a bursei de poezie înainte de marea sărbătoare de pe 7 noiembrie. În multe bucăți din această culegere apare caracterul scriitorului parvenit care alimentează liniile festive și de propagandă.

Eroul invizibil de care vă spuneam mai sus este la un moment dat urmărit de un escroc care vrea să-l discrediteze. Arma cea mai puternică împotriva bietului erou pur și nevinovat se dovedește a fi bîrfa și bășcălia care culminează cu un proces. Excrocul răspîndise zvonul că omul invizibil ar fi făcut un copil cu proprietara la care stătea. Ilf și Petrov despart clar comicul, treabă serioasă, de atacul la persoană, pamflet sau bîrfa ucigătoare. Comicul e o descriere critică a sistemului, bășcălia e doar o armă prin care cetățenii se distrug eficient și crud, conservînd sistemul.

Neruda.  Aur contra cuvinte

În 1945 avea să intre şi oficial în Partidul Comunist din Chile, votat de cea mai săracă zonă a ţării, predominant deşertică şi plină de mine de cupru şi salpetru. Neruda vorbeşte despre întîlnirile de instruire cu muncitorii în care se dezbătea inclusiv politică externă. Îl invitau să recite poezii. Şi dă şi cel mai frumos răspuns celor care îi reproşau că le citeşte unor muncitori care nu înţeleg mai nimic: „Dar ce mai conta? Eu care sunt un prost ceva mai instruit n-am înţeles multe versuri din Holderlin sau Mallarme“.

Rămîn imprimate diverse fragmente, imagini disparate, Neruda le pune nonşalant pe masă, pe lîngă certitudini şi generalităţi politice sau literare. O cuşcă chinezească pentru greieri îl aruncă în nostalgie. O sticlă de whisky plină îl împacă cu un duşman de dreapta care îi oferă şi adăpost şi îl ajută să fugă în Argentina. Ceaiul este o religie în Chile – minerii porneau greve serioase dacă li se tăia raţia de ceai. Un preşedinte bea whiskey cu trei sindicalişti şi apoi începe să plîngă: „plîng pentru că am ordonat să fiţi închişi“.

Avem şi un episod în România. Jebeleanu şi Beniuc au fost se pare nişte gazde extraordinare: „poeţii români sunt cei mai veseli şi mai curajoşi din lume”, scrie Neruda. Nici chiar aşa:).

Uneori dă pe afară de iubire de sine sau de iubire pentru alţii, sînt episoade din viaţa sa pe care nu le explică îndeajuns, dar Neruda e un personaj fabulos și un scriitor imens. Printre fragmentele memorialistice veţi găsi şi poeme în proză care îi rezumă perfect stilul (mesianism, poezie politică, răzbunare istorică): „Ce grozavă limbă, a mea, ce limbă superbă am moştenit de la teribilii conchistadori. (…) Am pierdut… Am cîştigat… Au luat aur şi ne-au lăsat aur… Au luat totul şi ne-au lăsat totul… Ne-au lăsat cuvintele“.

Murakami. Al treilea

De ce are un surplus de apăsare? Pentru că e izolare de anii 80. Nu sînt telefoane mobile, nu e internet, nici măcar televizorul nu e aşa mare nebunie. 1984-ul lui Orwell era o argumentaţie, o explicaţie. 1Q84-ul lui Murakami e pericol fără nimic concret (e o ameninţare sectaro-politică, ceva referinţe la fanatisme reale care pot fi regăsite în Japonia contemporană), dar nu e nimic extraodinar, nimic concret. Apocalipsa unei lumi e nimic. Într-o apocalipsă din asta de apartament, poţi trece peste fără să simţi. Poţi ajunge dintr-o lume cu o lună pe cer la o lume cu două luni pe cer doar coborînd o scară. (Vă spun, de anul trecut, de la Murakami şi Melancholia lui Trier, deja mă uit mai atent la cer, haha).

Pînă la urmă starea asta de încremenire, de nemişcare e fericirea însăşi. Cum spune un personaj (un soi de samurai modern care e un fel de secretară-badigard al unei filantroape), dorinţele sînt ceva abstract, dar caznele sînt nenumărate. „Zen stalinist”, aşa îl numeşte tînăra Aomame. Răbdarea asta infinită a individului murakamian are şi ceva de animal de pradă. Şi avem o teorie emisă în carte: animalul de pradă aşteaptă toată viaţa pentru explozii de cîteva secunde care îi asigură hrana. În rest, strînge informaţii.

Încheiaţi aşadar socotelile cu acest 1Q84. Dacă e prea slab pentru dvs., măcar constataţi calm, ca nişte animale de pradă, cît de deştepţi sînteţi.