RSS Feed

Comisia Specială de derută. Cui îi e frică de o Comisie de Anchetă? Donează pentru ziarul Campaniei Salvați Roșia Montană!

vezi toate articolele de
21 Sep 2013 la 12:06 113 comentarii 1900 vizualizari.

Și, totuși, ce va dezbate Comisia pentru Roșia Montană: proiectul de lege specială sau proiectul minier? Răspunsul clar nu-l pot oferi nici măcar membrii Comisiei. I-am pus această întrebare președintelui Comisiei, Darius Vâlcov. ”Noi în toate aceste întâlniri vrem să discutăm despre proiectul de lege. Ne așteptăm însă să fie discuții și despre proiectul minier. Vrem să înțelegem foarte bine și să alegem cea mai bună soluție pentru statul român”, a spus Darius Vâlcov. ”Păi dacă doriți să înțelegeți, nu ar fi nevoie, mai degrabă, de o comisie de anchetă (nu în sens judiciar), ci pentru a putea avea instrumentele să audiați toate părțile implicate, să solicitați documente etc.?”, am insistat. ”Nu suntem anchetatori, nu suntm într-o astfel de situație”, s-a grăbit să precizeze Darius Vâlcov.

Nu am vreun motiv să-l bănuiesc (încă) pe președintele Comisiei de rea-credință. La Senat, în Comisia de Administrație pe care o conduce, a votat împotriva proiectului de lege. În timpul discuției telefonice tonul a fost unul calm, încercând să explice ce-și propune Comisia. Dar, cel puțin în cazul meu, nereușind să mă dumirească. Citind declarațiile celorlalți membri ai Comisiei, făcute pentru Casa Jurnalistului (alo, mass-media mainstream, ăsta era un demers jurnalistic elementar!), se menține aceeași nelămurire. E precum în celebrul basm românesc (l-am citat de mai multe ori). Nici călare, nici pe jos. Nici pe drum, nici pe lângă drum. Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Iar la final e bine să ai la tine și două pisici, care să distragă atenția dulăilor boierului.

Pentru a fi mai clar: Comisia e pentru discutarea legii, nu pentru discutarea proiectului minier și a Afacerii Roșia Montană în ansamblu. Acest din urmă lucru se poate face doar într-o Comisie de anchetă, care e cu totul altă mâncare de pește. Oricât i-ar speria pe unii o astfel de denumire. Și să fim serioși, deslușirea tuturor ițelor acestei afaceri nu se poate face într-o plimbare la Roșia Montană și audierea unor ”lideri” ai străzii (apropo, care ”lideri”?). Dacă vor informații, membrii Comisiei au la dispoziție tonele de interpelări, studii și opinii ale unor specialiști avizați depuse la Ministerul Mediului. Nu e necesară dezbaterea (care a avut deja loc și în care ”experții” RMGC au reușit să convingă doar niște funcționari din ministere și diferiți politicieni, de la nivel local și național; și nu neapărat cu argumente tehnice).

Legea în sine nu poate deveni acceptabilă oricâte amendamente i s-ar aduce. Dintr-un motiv foarte simplu: însăși ideea unei legi care să se aplice unui singur caz este NECONSTITUȚIONALĂ. Punct. Iar acest lucru nu poate fi nici negociat! La fel cum nu poate fi negociată viața localnicilor din Roșia Montană, care se opun proiectului. Ori a zecilor de mii de moți din Apuseni care lucrează în fabricile de mobilă din zonă, care au pensiuni ori care cresc vaci și care riscă să rămână fără locuri de muncă și venituri dacă proiectul minier va începe. Dacă există legi care apără proprietatea, pădurile, fânațele, apele, patrimoniul cultural, accesul la justiție și altele e tocmai pentru a apăra drepturile acestor oameni și șansa lor de a-și valorifica resursele de care dispun.

Comisia specială generează doar derută. E o de tragere de timp, doar, doar iritarea și revolta populară se va mai domoli. Adormirea vigilenței. Să nu-și facă însă iluzii cei care au avut această idee genială. Mimarea dezbaterii nu poate acoperi mizeriile acestei Afaceri. Și, cu cât mai mult timp trece, cu atât mai multe mizerii ținute sub preș ani la rând ies la iveală. Iar înțelegerea mecanismelor care au făcut posibilă extinderea acestui cancer va ajuta la înțelegerea și altor afaceri similare. E singurul lucru bun din toată tergiversarea asta.

***

”Strada boicotează comisia lui Ponta” (fragmente din comunicatul Alburnus Maior – textul integral aici)

”Alburnus Maior îşi reafirmă poziţia referitoare la inutilitatea şi scopul propagandistic al Comisiei Speciale din Parlament ce discută legea distrugerii Roşiei Montane. Campania Salvaţi Roşia Montană nu va participa la lucrările acestei comisii refuzând să legitimeze convorbiri inutile şi nelegitime pe marginea unui proiect de lege vădit anticonstituţional şi faţă de care opoziţia publică din România este fără precedent.

Alburnus Maior reclamă faptul că rolul acestei comisii este de a cosmetiza unele puncte ale legii prin aducerea de amendamente, dar avertizăm că în esenţa ei, legea va rămâne aceeaşi şi va avea acelaşi scop: să deroge de la acele prevederi legale existente care reprezintă impedimente esenţiale pentru realizarea proiectului minier. Întreg demersul țintește să creeze un cadru legal special în favoarea companiei miniere care doreşte exploatarea aurului la Roşia Montană pentru ca aceasta să poată începe şi desfășura proiectul minier.”

***

În urmă cu mai bine de o săptămână, v-am relatat despre ridicarea moților din Câmpeni. Protestele au continuat de atunci în zonă. Ieri s-au întins și la Albac (foto), o comună în care există deja peste două sute de pensiuni. Care riscă să rămână fără turiști dacă se trezesc cu marea de cianuri și haldele de steril pe cap. Pentru că doar în niște minți bolnave asemenea obiective pot deveni ”atracții turistice”. Din păcate, ani la rând, locuitorii din Apuseni au fost supuși doar asaltului propagandistic al RMGC, care și-a găsit aliați „de serviciu” în primarii din zonă.

Pentru informarea lor, în primăvară s-a înființat ziarul ”Apusenii Liberi”, o publicație realizată și distribuită exclusiv pe bază de voluntariat. Banii pentru tipar și distribuție (costurile de transport) au fost strânși din donații de Campania Salvați Roșia Montană. Au apărut și au fost distribuite până acum două ediții, în tiraj de câte 30.000 de exemplare. Acum se află în lucru a treia ediție. Pentru a mări tirajul (la 100.000 de exemplare) și pentru a putea mări aria de distribuție  și în alte localități din Apuseni și din țară e nevoie, în continuare de donații (până la ora la care scriu acest text, se strânseseră 1.600 de euro din cei 3.400 necesari suplimentării tirajului).

Puteți dona și voi aici:

Împreună cu tine facem ziarul ”Apusenii Liberi”

Prima ediție o puteți citi aici:

A doua ediție se poate citi aici:

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

113 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!