Completare la o frumoasă postare: de ce elitismul românesc merge la braţ cu tabloidul românesc

Cine este elita? Cu ce ar trebui sa se ocupe elita ? Sunt membrii Academiei Romane o elita? Poate exista elita in afara Academiei? Mai au vreun sens academiile in secolul XXI ? Orice formator de opinie constituie o elita? Dar invers ? Cercetatorii stiintifici constituie o elita (din domeniile tehnice) ? Daca da, e obligatoriu ca un genial om de stiinta care opereaza in domeniul medicinii sa aiba o cultura generala mai mult decat submediocra ?

Pana la urma conceptul de elita intelectuala, nu e un artificiu menit sa mentina iluzia unei distributii piramidale a cunoasterii intr-o societate care se “wikipedizeaza”, servind in acelasi timp transferului(furtului, mai degraba) de autoritate la adapostul unui unui titlu generic ?

Chestia e că, în fond, atât elita (ce-o fi aia) cât şi tabloidul, se definesc prin raportare la oameni, nicidecum la idei; se înfruptă amândouă – diferenţa e numai de ordin stilistic – din acelaşi rahat: te uiţi pe gaura cheii în aşternutul lui Irinel – e clar, eşti un bou; te declari oripilat de interesul pentru aşternutul lui Irinel – gata, eşti deştept de bubui. Scandalul, delaţiunea, mitocănia e cel mai bun liant între cele două categorii, care pretind că se ignoră dar se iubesc cu (com)pasiune.

Super articol!
Dar tot as mai spune ceva
1. Nu cred ca este necesara pozitia asta de VIP asociata intelectualilor, sau oricarei alte valori. Valoarea in sine nu are nevoie de recunoasterea tuturor. Cred ca cea mai importanta este calitatea actiunilor noastre si rezulaltul actiunilor noastre in fata celor catre care ne adresam. Si nu cred ca trebuie sa ne adresam tuturor.
2. Nu cred ca balciul desartaciunilor la care asistam naste elite, dimpotriva. Putin stiu ideile, conceptele care au consacrat nume in istorie, dar asta nu le face sa aiba mai putina importanta.
3. Tabloidele de azi sunt similare circului de ieri, si pentru ca nu mai avem oameni cu doua capete de care sa ne miram asistam la violuri si alte stimulente ale pornirilor primare.
Si concluzia: tabloidul se adreseaza unei categorii si intelectualul altora. Nu pot fi amestecate. Nu au prea multe in comun, dar au toti loc sub soare.

Intuesc la tine o ironie la adresa falsilor “intelectuali” care in loc de un scop in viata, o idee sau concept caruia sa i se dedice cauta efemera
recunoastere a tuturor.

Cred ca poti fi apreciat doar dupa ce inveti sa apreciezi. Faima si generala recunoastere a tuturor este doar o vanitate dureroasa. Tabloidul este locul de manifestare a vanitatilor si a slabiciunii.

Legătura elitismului cu explozia tabloidalului este aceeasi ca si legatura calitatii cu a cantitatii.

elita – capital simbolic si social, recunoastrere din ambele zone – profesional si popular. or eu vad aceeasi selectie tabloidala si a expertilor in cutremure si a expertilor in filoyofie
iuliana – intelectualul trebuie sa fie public ca sa fie intelectual. dar si marketingul asta se poate face curat sau murdar:)
eruufin – da, asta e una dintre legaturi. pasul doi – cit de mult ii cauta publicul pe cei buni sau cit d emult ii asteapta serviti pe tava, aici e un raport flucuant:). pasul 3: cind ti se servesc eliele pe tava, nu le mai citesti, consumi in vreun fel…

Costi,

Eu cred ca intelectualul este cel ce ar trebui sa “faca marketing” pentru arta, cultura, tehnica sau stiinta. Nu stiu daca trebuie sa fie el public ci mai degraba sa faca publice arta, stiinta, cultura.

Si chiar si in conditiile astea, arta nu poate concura tabloidul. Decat daca consideram tabloidul o “arta” a divertismentului de o calitate indoielnica.

E ca si cum tu ai cere sa dispara raul din lume,ori lumea e definita si prin polaritatea bine – rau. Corect?

Foarte bun articolul, foarte bune comentariile.
Subscriu mai ales la observatia ca la noi elitismul este foarte agresiv (tema abordata, din fericire, si in alte articole pe acest blog).

@ intrebari
Mi se pare foarte buna problema elitei intelectuale (vs. elita profesionala?). Nu se exclud, dar nici nu se implica una pe cealalta.

@ eruufin
Subtil si foarte trist. In contextul dat, subscriu si la paranteza “ce-o fi aia”.

@ Costi Rogozanu
Exceptionala mentiunea “uite-l pe x care vorbeşte aşa de frumos”, mai ales pentru spatiul public. Mi se pare si mie ca e o agresivitate verbala foarte mare, in care demonstratia ca ai competenta (sau macar combaterea cu-furie) e mult mai importanta decat exigenta minimala de a intretine un dialog civilizat. Daca (ti se pare ca) stii totul, ai dreptul sa spui orice oricum. Daca nu l-ai citit pe Hegel (fara sa fie asta subiectul textului comentat), n-ai dreptul sa comentezi nimic. Nu primim “coafeze”.
@Rogo 5
Vorbiti serios ca intelectualul trebuie sa fie public ca sa fie intelectual?

@ Iuliana
Mi-au placut foarte mult comentariile dumneavoastra. Si, apropo de intrebarea mea de mai sus, mai ales acesta: “Nu cred ca este necesara pozitia asta de VIP asociata intelectualilor, sau oricarei alte valori. Valoarea in sine nu are nevoie de recunoasterea tuturor. Cred ca cea mai importanta este calitatea actiunilor noastre si rezulaltul actiunilor noastre in fata celor catre care ne adresam. Si nu cred ca trebuie sa ne adresam tuturor.”
Sau, cum s-a spus de atatea ori, adevarul nu se stabileste prin “vot democratic”.

Totusi mie nu mi se pare ca e rostul intelectualului sa “faca marketing” pentru arta, stiinta, tehnica. Dar poate merita explicitata si definitia intelectualului. Pentru ca la noi par sa coexiste pervers o stacheta foarte coborata (licenta) si una foarte ridicata (intelectualul public care stie tot, face tot si nu greseste niciodata). Problema e ca si unii intelectuali publici par sa-si imagineze ca nu pot gresi.

PS: Apropo de “elita” care nu se refera numai la elita intelectuala, mi-am adus aminte cum vorbea Liviu Antonesei de o elita a iubirii…

?”Elita” nu e numai cea intelectuala, “elita” nu are in mod necesar dreptate si nici dreptul de a-i impune orice unei comunitati in numele unei idei, chiar justificate. Elita are dreptul (si obligatia morala?) la o voce publica si e in interesul tuturor ca vocea sa fie reala – auzita si luata in calcul. Dar dreptul de a scuipa pe “prostime” chiar nu suna a elita.?

f frumos articolul. pana sa-l citesc ma gandeam ca elita si intelectualul sunt una si aceeasi chestie: patronul care ma plateste. iar tabloidul credeam ca sunt vecinii care se uita pe gaura cheii(la noi in bloc sunt numai chei cu gaura). dar acu vad ca lucruri cum ar fi intelectualul si elita sunt diferite si poate ca se intampla acest lucru pentru ca nu le mai controleaza nimeni, nu au un obiectiv comun si nici nu mai dorm in acelasi pat

@aosms: Eu am pornit de la definita intelectualui din dex. Apopo, cred ca marketingul a fost demonetizat prin utilizare excesiva, mai ales in ultima perioada. In fond a face marketing inseamna a intelege ce se asteapta de la tine, ce fac ceilalti si a gasi solutii inovative de a creste calitatea actiunilor tale si a rezultatului actiunilor tale. Din persepctiva asta intelectualul ar trebui sa promoveze (sa faca marketing pentru:) calitatea artei, a culturii, a stiintei.

Demersul lui Costi din punctul asta de vedere este admirabil, pentru ca el vrea sa inteleaga ce se asteapta de la el.

Ce i-as reprosa, dar nu sunt sigura ca ar fi drept, este faptul ca apreciaza ca necesara popularizarea intelectualilor ca persoane si nu a muncii lor. Poate aici e greseala lui, dar nu sunt convinsa ca el crede asta.

Faptul ca tabloidele au capatat amploare in aceeasi perioada cu cresterea cererii de elite se poate datora cresterii libertatii de exprimare.
Apoi nu putem acuza cititorul de lipsa de consecventa, pentru ca asta e libertatea lui, iar solutia nu este reducerea exigentelor lui.
Asa ca ajung iar la acceptare diversitatii ca necesara si binevenita.:)

ami: costi rogozanu e un dezabuzat.nu-l misca entuziasmul altora. regreta profund ca nu traieste in olanda, mai exact in amsterdam.

Draga Cristi,
Propun si eu doua unghiuri de abordare:
1.teoria acumularii etichetelor de reputatie (exista in acest sens si o teorema a lui Anderson, sau asa ceva)
fiecare dintre noi acumulam pe domeniul in care vrem sa existam “etichete de reputatie”
pe masura ce am adunat teancuri respectabile de astfel de etichete devenim personalitati in acel domeniu- elite ale domeniului. In timp incepem sa giram cu etichetele de reputatie acumulate intr-un domeniu recunoasterea noastra in alte domenii. Actori romani au devenit pe baza etichetelor de notorietate acumulate inainte de ‘89 lideri politici; oameni de afaceri au incercat pe baza reusitei in business(si probabil facind confuzie intre succesul in business si acumularea de etichete de reputatie)sa foloseasca etichetele care le atestau reusita pentru garantarea reusitei politice si a binelui public.
Acumularea de etichete de reputatie care atesta apartenenta la elita si care sa fie recunoscute ca moneda de schimb dintr-un domeniu in altul e un drum lung.
Noi suntem inca o societate foarte tinara(si usor imatura)Pentru mine semnalul ca incepem sa recunoastem etichetele de reputatie va fi dat de aparitia primei universitati romanesti de prestigiu(la care diploma va fi prima eticheta de reputatie in viata cuiva care se considera intelectual) si a disparitiei nevoi sociale de diplome-patalama cu care se asigura “reputatia” de intelectual.
2.discutia despre elite in societatea romaneasca se margineste intr-adevar la persoane care creaza un “narative” probabil ca traducerea corecta este “poveste”
De curind News-week sau Time a avut o analiza a fenomenului.
In esenta pentru a deveni “vedeta” -si asta e ce se confunda la nivel de public cu notiunea de elita- e nevoie sa intretii o relatie permanenta cu televiziunile si tabloidele. jocul nu e pe constituirea teancului de etichete de reputatie sau macar a unui narativ coerent.
Si aici insa suntem diferiti de societatile mature in care intr-un fel creaza un narative pentru a raspunde nevoi publicului printul X sau regina Elisabeta(aici e de comentat situatia in care este prins un personaj ca printul Duda) si in alt fel Paris Hilton.
La noi inclusiv modul de a crea povestea ramine primitiv/grobian.

scuze, sfirsitul e cam confuz, dar ma grabesc, daca nu sa mi mai platesc o rata, macar sa mai muncesc pentru o eticheta.
ce-ai zice de o cafea cu mine si cu Andrei-comentatorul activ de la Next?