RSS Feed

Comunicatul ÎPS Teofan n-are nici un rost

vezi toate articolele de
05 Jun 2012 la 14:08 18 comentarii 1275 vizualizari.

Singura poziţie oficială a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române ce s-a făcut auzită de-a lungul acestei campanii electorale este dezminţirea mitropolitului Teofan al Moldovei şi Bucovinei cu privire la vorbele preotului Florin Chirilă adresate premierului Ponta: “Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate”. Iar alegerile sunt duminică.

Scandalul a pornit de la plângerea unui deputat PDL care se afla în apropiere când preotul Chirilă şi-a exprimat deschis susţinerea faţă de partidul premierului Ponta şi primarului Nichita de la Iaşi. Dezminţirea Mitropoliei se pierde în contradicţii. Ba că a fost vorba despre o glumă neinspirată – “este uşor de sesizat, urmărind imaginile video cu reacţiile celor prezenţi la dialog, că intervenţia preotului este percepută ca o glumă, chiar dacă una neinspirată şi care nu-şi avea, cu siguranţă, locul într-un astfel de cadru” , ba că dialogul purtat între premierul Ponta şi preotul Chirilă în curtea bisericii mitropolitane a fost unul “neoficial” aşa că nu denotă vreo implicare în campania electorală (sic!). Cum însă preotul Florin Chirilă nu este un oarecine, este şeful Corpului de Inspecţie şi Control al Centrului Eparhial Iaşi, mitropolitul Teofan simte nevoia să declare că Mitropolia se delimitează “fără niciun fel de echivoc de orice afirmaţie sau acţiune care ar putea angaja electoral Arhiepiscopia Iaşilor”.

Îl crede cineva? Preotul inspector Chirilă a fost sancţionat cu un comunicat de presă care îi ia apărarea?Cine răspunde pentru faptul că Biserica, spaţiul credinţei, are mari probleme de … credibilitate?

Peste tot în lume, implicarea instituţiilor religioase în politică este una problematică. Şi cu atât mai mult într-o societate care nu şi-a rezolvat traumele şi are mari probleme identitare, cum este societatea românească. Conflictul inerent între stat şi Biserică porneşte de veacuri de la faptul obiectiv că şi statul şi Biserica se adresează aceloraşi oameni. Doar că în timp ce statul se adresează oamenilor în calitatea lor de cetăţeni, Biserica li se adresează în calitatea lor de credincioşi. Se ştie că, în lumea occidentală, în funcţie de interpretarea cuvintelor christice “Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” s-au purtat războaie şi s-au structurat societăţi. Iar biata noastră societate nu face excepţie.

Din nefericire, înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe e complet depăşită de situaţie. România trece prin transformări structurale uriaşe, dar BOR nu participă deschis la marile evenimente ale cetăţii laice, deşi ele influenţează din plin viaţa enoriaşilor săi. Nu mă refer la comunităţile ortodoxe create în jurul a mii de preoţi care îşi înţeleg cu adevărat menirea. Mă refer la capii Bisericii care trăiesc tot timpul cu frica în sân şi care sunt subordonaţi altor rigori şi altor tipuri de presiuni decât credincioşii obişnuiţi, preoţi şi laici deopotrivă. Ei nu intră în nici una din situaţiile controversate care îi macină pe oameni, încearcă să nu supere nici un potentat, dau consistenţă de plumb sensului negativ al cuvântului “bizantin”. Apanajul lor cel mai tezaurizat a devenit, în mod paradoxal, puterea şi autoritatea, nu compasiunea. Nu întâmplător sunt atât de statici şi atât de curtaţi de puterea politică. Ierarhii BOR sunt stăpânii “informali” ai României profunde.

Este un non-sens şi este ipocrit să spui că slujitorii bisericii nu sunt implicaţi în viaţa comunităţii lor inclusiv politic, de res publica. De aceea nu-l crede nimeni pe mitropolitul Teofan cu dezminţirile lui. Dar episcopii catolici şi greco-catolici adunaţi la Blaj săptămâna trecută au găsit o soluţie. Este vorba despre implicare, dar una nepărtinitoare, una principială. Ei au chemat oamenii ca pe 10 iunie să participe la vot şi le-au atras atenţia să nu se lase influenţaţi de bani, de promisiuni şi de alte avantaje materiale. “Îndemnăm cu insistenţă pe toţi creştinii să îşi exercite dreptul de a vota şi să voteze pe aceia care promovează valorile demnităţii umane, sprijină familia şi respectă viaţa încă din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei natural, care promovează pacea, valorile eticii creştine şi creaţia lui Dumnezeu”, au transmis episcopii catolici. Şi nu este singurul exemplu.

Atunci când în mai 2010, Traian Băsescu a decis tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% (CCR a interzis ulterior tăierea pensiilor), episcopii catolici au dat un comunicat în care, într-o manieră elegantă, dar fermă, au atras atenţia că vremurile sunt grele şi că mulţii oameni sărmani din România au nevoie de tot sprijinul societăţii, inclusiv al statului.  Anunţul de la 6 mai provocase o vie emoţie şi lumea era îngrijorată. BOR, în schimb, nu a spus nimic. Primul comunicat oficial al BOR din acea perioadă critica articolele de presă care semnalau folosirea de fonduri publice pentru construcţia de biserici. Ce meschin! Când BOR este principala instituţie către care se îndreaptă oricum donaţiile particulare ale românilor, care tocmai fuseseră jecmăniţi de stat.

Atunci când toată ţara l-a celebrat la 25 octombrie 2011 pe regele Mihai, BOR s-a făcut că plouă. Când atât de conflictualii noştri parlamentari au aplaudat cu toţii  minute în şir, în picioare, discursul regelui în Parlament, Patriarhia a tras obloanele. Atunci când a fost întrebată dacă îl va primi pe rege în Biserică, la 8 noiembrie, de Mihail şi Gavril, potrivit rangului său, Patriarhia a spus că analizează. Şi probabil că preşedintele Băsescu este foarte încântat de analiza BOR până în ziua de astăzi.

În ţara în care un copil din 10, dintre cei ce locuiesc la ţară, merge la culcare flămând, în ţara în care spitalele prost dotate mai că nu îşi afişează mercurialul la intrare şi unde corupţia plăteşte de trei ori educaţia din aceleaşi buzunare sărace, în ţara care a produs cea mai mare emigraţie în vreme de pace de la cel de-al doilea război mondial  încoace, Patriarhia şi-a făcut trust media, iar despre patriarhul Daniel se spune că este un abil om de afaceri. Ce iluzie! Nici o versiune IPad, nici un fel de internet de mare viteză şi nici o sală de videoconferinţe oricât de sofisticată, nu vor schimba un bitz din cuvintele apostolului cum că “după faptele lor îi veţi cunoaşte”. Iar noi cunoaştem o ţară sărmană cu stăpâni nemiloşi.

Într-un asemenea context, comunicatul ÎPS Teofan n-are nici un rost.  E pe lângă subiect.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

18 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!