RSS Feed

Constituţia – proiectul guvernului

vezi toate articolele de
24 Apr 2010 la 16:03 33 comentarii 1328 vizualizari.

Am citit proiectul de Constituție pe care guvernul l-a trimis, cu propunere de inițiere, președintelui Băsescu. Mărturisesc sincer: aveam așteptări mai mari. Proiectul guvernului consacră cele decise referendar de popor, în noimebrie 2009. Foarte bine! De asemenea, umblă la componența CSM. Iarăși, foarte bine! În plus, mai adaugă în textul fundamental corecții de parcurs, mici ajustări menite să deblocheze posibile blocaje. Am îndoieli asupra eficienței acestora. De pildă, un nou blocaj între președinte și premier, similar celui pe care l-am avut în anii 2006-2008, tot nu poate fi rezolvat. De aceea, acceptînd aproape tot ce se găsește în acest proiect, spun clar: e prea puțin! Orice analiză a sistemului constituțional românesc arată că defecțiunile acestuia sînt profunde – Constituția are nevoie de reparații capitale.

Prin urmare, e nevoie de o nouă Constituție rescrisă de la cap la coadă, și nu de o lege care modifică niște articole din actuala Constituție. Prin urmare, aș socoti proiectul Guvernului doar un prim pas pe drumul unei serioase reforme constituționale. Sper să avem mai mult succes cu reforma constituțională decît avem cu reformele în alte domenii sectoriale. Altfel, proiectul guvernului are un rol benefic pentru întregul proces, așa cum am mai spus. După interminabile discuții politice despre modificarea Constituției, avem, în fine, o comisie parlamentară anume desemnată de legislativ să producă propunerile de modificare. Proiectul guvernului (care are toate șansele să devină proiectul președintelui) dinamizează acest proces care devenise exasperant de lent, inerțial, leneș. Modificarea Constituției devenise unul dintre acele subiecte despre care toți politicienii vorbeau, dar nimeni nu făcea nimic. Adică unul dintre multele exemple care justificau percepția proastă pe care cetățenii o au despre clasă noastră politică al cărei nume comun este ”Ineficiență”. În acest context, gestul Guvernului de a plasa în procedură legislativă un proiect de modificare a Legii fundamentale este de salutat.

În ceea ce mă privește, cred că ne trebuie o Constituție a responsabilităților și nu una a drepturilor și atribuțiilor, cînd vorbim despre instituțiile statului. Cred că drepturile fundamentale recunoscute persoanei trebuie mai clar explicate și mai cred că centrul de forță al acestei Constituții trebuie să fie binomul cetățean – comunitate locală și nu binomul cetățean – stat. Cred că sistemul de ”checks-and-balances” între puterile statului trebuie complet regîndit.  Nu doar control reciproc (”reciproc” este cuvîntul esențial aici) între puterile statului, dar și limitări serioase. Adesea, legislativul face ceea ce trebuie să facă executivul, executivul legiferează abundent (slavă Domnului, acum s-a mai oprit!), puterea judecătorească face singură legi și decide asupra execuției bugetare, legislativul decide cine este trimis în judecată și cine nu etc. Avem o grămădă de situații în care puterile statului se interferează anormal. În fine, Constituția trebuie să propună un stat mic, dar puternic. Asta înseamnă un stat descentralizat. De altfel, un Parlament unicameral poate avea sens într-o paradigmă democratică numai dacă România are un stat puternic descentralizat  și o cu totul altă organizare administrativ-teritorială. M-aș fi așteptat ca Guvernul să propună, deja, un anumit proiect în acest sens, pentru că momentul modificării Constituției este cel mai potrivit pentru a opera și reorganizarea administrativ-teritorială.

În fine, Constituția trebuie să scape de cîteva ipocrizii. Figura președintelui, plutind undeva deasupra executivului, dar nefiind chiar executiv, mi se pare insuficient conturată. Dacă președintele este parte a executivului, atunci vedem asta clar, în Constituție. Dacă nu este, atunci să vedem asta clar în Constituție. Dar actualul desen constituțional în culori indecise nu mai poate funcționa. Apoi, faptul că președintelui i se dă responsabilitatea medierii conflictelor dintre puterile statului, dar nu i se dă nici o pîrghie să decidă într-o asemenea situație, mi se pare o ipocrizie constituțională de care trebuie să scăpăm. Ori îi dăm responsabilitatea medierii, dar îi dăm și instrumentele să medieze, ori nu-i dăm această responsabilitate și trimitem imediat orice conflict între puteri la judecător (eventual la judecătorul constituțional). La fel, mi se pare ipocrit să se consacre figura președintelui apolitic, suspendat la egală distanță de toate forțele politice. Președintele este un om politic. El ajunge președinte tocmai pentru că este un bun om politic. În toate cazurile, omul care ajunge președintele României vine direct din fruntea unei mari mișcări politice, fie că e partid, fie că e alianță. Nu e ipocrit să ceri acestui om ca, din clipă în care devine președinte, să uite complet că a fost parte a acelei mișcări și că oamenii l-au votat în mare măsură pentru asta? Să transformi peste noapte liderul unei mișcări politice de succes (că de-aia cîștigă prezidențialele) într-un tătuc care-i iubește și-i dojenește egal pe toți actorii politici - așa cum face actuala Constituție – mi se pare, cum spuneam, o ipocrizie fără margini.

Ar mai fi multe de spus, sînt convins. O vom face pe parcursul viitoarelor luni de zile în care tema Constituției va fi în fruntea agendei publice. Oricum, bine că s-a urnit căruța! Revizuirea Constituției a început cu adevărat!

Text preluat cu acordul autorului de pe blogul personal.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete:


33 comments
  • 1

    ‘Să transformi peste noapte liderul unei mișcări politice de succes (că de-aia cîștigă prezidențialele) într-un tătuc care-i iubește și-i dojenește egal pe toți actorii politici – așa cum face actuala Constituție – mi se pare, cum spuneam, o ipocrizie fără margini.’
    traducere:…..va dati seama , stimati pdlisti, ca, dupa ce veti pierde viitoarele alegeri de orice fel,tatucul va fi de la alt partid, si tare mi-e teama ca va fi un tatuc foarte vitreg cu voi si bocsescu!

    pdlistcircumspect
    2010-04-24 16:16:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Bineinteles ca trebuie o Constitutie NOUA !
    *
    Iliescu a reusit sa faca TREI mandate intrucat PRIMUL MANDAT
    era inceput inainte de 1991 cand s-a adoptat actuala Constitutie si
    nu s-a contabilizat.
    *
    O CONSTITUTIE NOUA v-ar permite acelasi truc,
    pe baza aeluiasi rationament juridic.
    *
    Frate, Voinescule, am pariat pe matale
    pentru functia de ambasador la Paris….io cred ca ăpana la urma
    te numeste …ca deja l-ai egalat pe TRU in materie lingvistica…
    …articolul de azi ilustreaza exact ”salutul romanesc”
    la moda in orasul ai us amintit !

    M I H A I 2
    2010-04-24 16:23:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    bai, mimiu … ia uite ce zice mihai2 … tie ti s’ar potrivi perfect “salutul romanesc” … :)

    viorel
    2010-04-24 16:30:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Este o facatura noua, ordonata de Basescu. Pinguinii si-au dat proba incompetentei in materie, legile la care se screm de peste un an fiind amendate vartos de catre CCR.Mai bine ar incerca sa gestioneze criza economica si sociala catastrofala, cu care inteleapta conducere a pricopsit tara. Dar oare se pricep la ceva ?

    pandele
    2010-04-24 16:34:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    O idee… Am observat ca absolventii de Drept si cuprind aici de la un simplu jurist pana la membrii Curtii Constitutionale au uneori interpretari “surprinzatoare” ale limbii romane.Poate ca ar fi bine ca in viitoarea constitutie sa se prevada ca in astfel de cazuri – ce nu sunt putine – cuvantul final sa il aiba Academia Romana.

    Cristi I
    2010-04-24 17:05:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @Cristi I: A nu se intelege ca m-am referit la hotararea juridica ci numai la folosirea corecta a limbii romane

    Cristi I
    2010-04-24 17:11:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Domnule Voinescu,
    Cred ca e primul articol care se refera punctual la noutatile din proiectul noii Constitutii.Eu nu am timp sa aprofundez fenomenul si domeniul meu de activitate nu are nici o legatura cu noutatile in domeniul legislativ,dar cu toate astea as fi interesat de subiectele cu adevarat importante (si asta e) din viata mea si a celor care ma inconjoara.Din pacate nu gasesc articole competente care sa imi economiseasca timpul in a-mi forma o opinie.Doar bascalie si flecareala pubera la mai toti asa zis politicienii(si chiar si pe forumuri).Nu vreau sa dau nume (sant oameni cu “importanta”) dar pur si simplu m-am saturat de aceasta atitudine.Santeti printre putinii oameni pe care ii citesc si de aceea va rog sa aprofundati subiectul,chiar merita.
    Va multumesc.

    Radu Popescu
    2010-04-24 17:13:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Bai Voinescule,ati terminat deja reforma statului si ati trecut la Constitutie.Daca faceti Constitutia cum va pricepeti de minune in ale reformei statului,mai bine lasati-ne in durerea noastra.
    Aveti o gramada de bube in cap:de la Berceanu care mai nou se pricepe in ale sanatatii,politizarea deconcentratelor pana la refuzul concurentei si competitiei multiple din partea unui partid asa-zis de centru-dreapta(cazul Remus Cernea).Va rugam frumos,lasati-ne cu reforma si modernizarea statului,lasati-ne cu Constitutia si plecati cu toata sleahta pd-l-ista(puteti sa luati si celelalte partide) cat mai departe de politica!

    zagara
    2010-04-24 17:24:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Excelent articol.
    Trebuie sa avem o lege fundamentala clara!

  • 10

    -Parlament Unicameral;
    -Interzicerea Migratiei Politice( pana in ultimele 3 luni inainte de alegeri), reprezentantii Administratiei Centrale si Locale care isi schimba optiunea politica dupa ce au fost votati in functie, demisionand din partid(trecand la alt partid sau devenind independenti) sau din independenti devenind membrii de partid isi pierd OBLIGATORIU functia, locul lor fiind ocupat de urmatorii, dar care sa nu faca parte din partidele la care “au dezertat”;
    -Votul Nesecret in Parlament, Parlamentarii fiind obligati sa prezinte alegatorilor raport cu privire la “Da” sau “Nu”, “Abtinerea” fiind desfiintata(in fond, care e rolul juridic al acesteia in afara de a ascunde lasii?);
    -Separarea Functiei de Parlamentar de cea de Ministru(pe perioada exercitarii functiei de Ministru, acesta un are drept de vot, postul vacant fiind reluat cand isi termina mandatul de Ministru, pe durata ramasa a mandatului de Parlamentar;
    -Incompatibilitatea functiei de Parlamentar si Ministru cu cea de Cadru Didactic;
    -Presedintele Tarii, ales pe maxim 2 mandate de cate 4 ani, pot fi si consecutive, este Seful Guvernului;
    -Stabilirea unui Numar Fix de Ministere (si numele lor, pentru a termina cu ruperea si comasarea Ministerelor in functie de preferinte politice rezultate la alegeri sau “premierea” unor persoane), unul dintre Ministri fiind denumit Prim-Ministru de catre Presedintele Romaniei, functia de “vice” neexistand;
    -Toti Ministrii trebuie sa aiba minimum 7 ani experienta in domeniul ministerial pe care il conduc ;
    -Minim 7 ani(de acasa) sau 4 pentru domiciliul obligatoriu in Circumscriptia Electorala, pentru candidatii la Primarie, Consiliul Judetean si Parlament pana in ziua turului 1 al Alegerilor, inclusiv;
    -Stabilirea a doua perioade anuale pentru alegeri periodice a Administratiei Centrale si Locale: a doua jumatate a lunilor mai si octombrie(deci la sfarsitul primaverii si toamnei cand sunt muncile terminate si sarbatorile nu incurca);
    -Referendumul, fiind caz exceptional de interventie suverana a Cetatenilor, trebuie sa se desfasoare pe perioada a 2 zile consecutive(sambata si duminica) la cel putin o luna inaintea inceperii campaniei electorale si dupa o luna de la terminarea alegerilor;
    -Votul pe liste(sau o alta forma de Uninominal) pentru ca votul pe colegii uninominale este anticonstitutional: colegiile uninominale un sunt unitati administrativ-teritoriale cu proprii reprezentanti local votati ca in cazul Primariilor, Consiliilor Locale si Judetene;
    -Judecatorii Curtii Constitutionale, in numar de 9, sunt TRASI LA SORTI dintr 18 candidati (9 propusi de Parlament si 9 de Presedinte) de catre Ministrul Justitiei sau Presedintele Parlamentului, in cazul vacantarii unui post, Parlamentul si Presedintele propun cate un candidat care va fi tras la sorti;
    -Reintroducerea Stagiului Militar…Voluntar…pe o perioada de 3 luni, atat pentru barbati si femei cu varsta peste 18(20) ani pana la 28(30), exceptie facand Cetatenii cu dizabilitati psihice si fizice, precum si tutorii, (fostii si actualii) parinti; cine nu face acest stagiu un are dreptul sa fie angajat la Stat!;
    Acestea sunt subiecte serioase de revizuire in mod democratic, nu frectii la picior de lemn. Am descoperit cu ceva vreme in urma un proiect al europarlamentarului Marian Jean Marinescu, PDL. Legat de crearea unei singure organizatii globale numita CARPAT(Consiliul Aduarii Romanilor de Pretutindeni din Afara Teritoriului…sau ceva similar parca) ce ar avea rolul de a da 8 parlamentari ai Diasporei:
    -1 reprezentant din statele vecine chiar daca sunt membre UE sau nu(Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova);
    -1 reprezentant din statele UE ce nu sunt vecine;
    -1 reprezentat din state europene care nu sunt in UE si nici vecine;
    -1 reprezentant din Asia;
    -1 reprezentant din Africa;
    -1 reprezentant din Australia-Oceania;
    -1 reprezentant din America de Nord si Centrala;
    -1 reprezentant din America de Sud.
    Asta ar insemna ca din 300 parlamentari, 18 sunt minoritati(1 UDMR)-6%, 8 de la CARPAT-2,66% si 19 UDMR-6,3%= 45 Parlamentari (15%)…bacsisul…Care este putin cam mult in comparatie cu rezultatele Recensamantului din 2002(89,5% romani). O idee ar fi o Adunare Nationala Unicamerala de 365-366 Parlamentari(da, cate zile are anul, 365 e mai bine pentru ca e un numar impar) din care: 18 ai minoritatilor(1 de la UDMR)-4,91%, 24 de la UDMR-6,3% si 8 de la CARPAT-2,18%= 50 Parlamentari (13,4%).
    Impulsionat de aceasta idee, am venit si eu cu una:
    -in Consiliile Locale, partidele neetnice sa primeasca un loc din oficiu daca nu resusesc sa obtina nici un vot.
    Exemplu:
    Sa zicem ca in HarCov ies:
    1-UDMR;
    2-Germanii;
    3-Tiganii;
    4-PSD;
    5-PDL;
    6-PNL…etc
    Daca UDMR si germanii au singurii ce au obtinut locuri, atunci, OBLIGATORIU, PSD primeste un loc iar tiganii, situati in fata lor primesc si ei un loc, restu’, de sub PSD, nema!
    Contact: bigshotnews@yahoo.com

    bigshotnews
    2010-04-24 18:14:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @bigshotnews:
    Addendum.
    -Interzicerea VANZARII si DONARII pamantului catre cetateni straini(exceptie fiind cei ce au cetatenie romana sau UE), acesta neputand fi decat LASAT MOSTENIRE;
    -Interzicerea organizatiilor SECRETE, la baza stand articolul 13 din Constitutia Poloneza: “Partidele politice si organizatiile ale caror programe sunt bazate pe metode totalitare si moduri de activitate naziste, fasciste si comuniste, precum si acelee organizatii ale caror programe si activitati promoveaza ura rasiala sau nationala, aplicarea violentei cu scopul de a obtine putere sau influenta in politica Statului, sau ce promoveaza secretul propriilor structuri si membri, VOR FI INTERZISE”!
    -Organizatiile religioase RECUNOSCUTE de Stat isi vor alege clericii fara nici o interventie laica(mai tineti minte cum Daniel a devenit Patriarh cu voturile masonice ale lui Sorin Frunzaverde?)

    bigshotnews
    2010-04-24 18:38:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @bigshotnews:
    Addendum 2.
    -Casatoria intre 2 cetateni de sex diferit este un contract cu Statul, casatoria intre persoane de acelasi sex fiind interzisa!

    bigshotnews
    2010-04-24 18:44:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    Proiectul ala de la guvern e absolut o mizerie plina de ineptii si greseli gramaticale. Eu cred ca noua ne trebuie o republica parlamentara viguroasa si pentru asta e nevoie de 2 camere. Sanatatea unei democratii se masoara in sanatatea parlamentului acelei tari.

    Andrei
    2010-04-24 18:58:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @bigshotnews:
    Addendum 3.
    -Cetatenii straini nu pot candia pentru functiile de Primar, Consilier Local si Judetean precum si Parlamentar decat daca detin cetatenia unui stat UE si OBLIGATORIU cetatenia romana, exceptie in cazul Parlamentului facand reprezentatii CARPAT.

    Erata la primul Addendum:
    -Pamantul nu poate fi vandut, cumparat si donat de catre cetatenii straini decat daca au cetatenia unui stat al UE precum si OBLIGATORIU cetatenia romana; Mostenirea este singura permisa.

    bigshotnews
    2010-04-24 19:00:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @Andrei:
    De cate Parlamente e nevoie pentru a insuruba un bec?
    Cate legi din ultimii 20 ani de bicameralitate au fost reintoarse sau declarate neconstitutionale sau incomplete(legea este o norma/cutuma ce trebuie sa se aplice tuituror cazurilor posibile) desi au fost dezbatutte si votate de ambele Camere?

    bigshotnews
    2010-04-24 19:03:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Daca se vrea o descentralizare reala, atunci ai nevoie de bicameral, nud e unicameral, pentru ca unitatile teritoriale autonome tebuie reprezentate ca atare si trebuie sa detina garantii in legislativ….Dar e grele in politica.

  • 17

    @Bogdan:
    Lasa vrajeala, “ungurule”! Comunele, Orasele si Judetele nu sunt unitati administrativ-teritoriale locale? Cu proprii reprezentanti alesi? Ce “autonome”? Daca e autonoma, nu face parte din stat national ci din Federatie!

    bigshotnews
    2010-04-24 19:16:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Dle Vernescu,
    Aveti mare curaj sa intrati in masina de spus adevaruri si minciuni de pe acest blog.
    In orice caz, tonul Dv. este neutru si aparent foarte preocupat de soarta Constitutiei.
    Nu am inteles exprimarea:”Proiectul guvernului (care are toate șansele să devină proiectul președintelui)….”, adica e meritul Presedintelui, sau ca ar fi in stare un om fara educatie elementara ca Dl Traian Basescu si fara instruire in domenii de cultura generala, repet, ar fi in stare sa emita pretentia ca ne invata pe noi romanii cum e cu constitutia si reforma statului?!?!?!
    E o gluma domnule Voinescu sa ne vorbiti despre Constitutie croita de PDL, cu un presedinte care a recunoscut ca nu prea era bun la scoala si se mandreste cu asta, iar omul de paie Boc da bine cu coasa si cu rindeaua, dar cu “trebile” statului are noroc ca primeste directive dela taticu’ si astfel il scuteste de dialoguri penibile ca cele cu tancul si avionul care dau piept in piept cu cenusa.
    Vorba unui coleg de blog de mai sus:
    – Lasati-ne in durerea noastra si mereti….!

    Arcadied
    2010-04-24 19:39:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    Votez pentru parlament bicameral cu 300 de parlamentari, si desfiintarea functiei de presedinte. S-ar face o economie substantiala in aparatul administrativ daca vrem eficienta.

  • 20

    Stimabile domnule Voinescu,
    Chiar credeti ca e momentul adecvat pentru modificarea Constitutiei? De asta credeti ca au nevoie romanii acum? Asta credeti ca-i preocupa pe someri si pe ceilalti care traiesc cu frica in san ca maine isi vor pierde painea, mai ales ca-i si anuntarati? Chiar credeti ca balbaiala si incompetenta cu care conduceti tara asta pe care ati adus-o pe buza prapastiei nu se simte? Cat de prosti ne vedeti dom’le? Unde e dom’le marea reforma a statului pentru care va baturati cu pumnii in piept toamna trecuta si chieltuirati milioane de euro pentru marele Referendum propus de “Tatucul nostru”? Credeti ca noi, prostimea, nu vedem ca va platim acum campaniile electorale de anu’ precut? Asta cu Constitutia e gargara, perdea de fum. Sa va fie rusine….Mare pacat ca avionu’ ala a cazut cu polonezii..!!!

    Dragos
    2010-04-24 21:55:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    In curand tatucul vostru, fondatorul basescianismului, am impresia ca o sa cam sustina zidul de la Targoviste, ala pe care l-a sustinut si Ceasca, ca prea a luat-o pe aratura nasol, i s-a cam urat cu democratia. Ramaneti aproape …

    Virgil
    2010-04-24 22:06:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Ţara arde si babele se piaptană! Asta ne lipseşte acum, o dezbatere generalizată despre constituţie, cand economia se prabuşeşte cu viteza luminii, iar “Guvernul Taxă” nu face altceva decât sa îi dea brânci.. Daca aşa ştiu aştia sa guverneze, doar prin aplicarea taxelor si suprataxelor, atunci mai bine lipsa. Guvernul asta trebuie schimbat cat mai curand posibil, iar unele voci spun ca se pregateşte deja o schimbare de guvern! S-ar impune si schimbarea preşedintelui, pentru ca Basescu este vinovat de 2 ori, ca el l-a numit si tot el il ţine in braţe pe Boc, acest personaj de OTV, post de televiziune care exploatează prostia omenească si care este in avangarda oricarui dezastru naţional si internaţional. Apariţia la un astfel de post de televiziune este sub demnitatea oricărui prim-ministru sau preşedinte care se respectă.. Dar ce să facem, suntem in ţara lui Videanu, altă caricatură, care işi trage milioane de euroi, fără să aibă nici o problema de moralitate, astfel incât orice este posibil..

    Ivanhoe
    2010-04-24 23:47:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    La referendum d-l Băsescu ne-a întrebat “Vreți parlament unicameral?” iar alegătorii au răspuns “Vrem să cheltuim mai puțin cu loazele”. Trebuia să puneți întrebarea mai nuanțată și mai sinceră: “Vreți reprezentativitate mai mică, cu aceleași cheltuieli de-acum și cu (in)eficiența corespunzătoare tipajului alesului român?” Probabil discutam acum de alte rezultate la vot. Întrebările de genul “Vreți moartea țiganilor care vă violează copii pe stradă înainte să-i taie în bucăți?” au răspunsul pe măsură. De ce nu mergeți o lună într-o vacanță pe-o insulă împreună cu d-l Dâncu, d-na Săftoiu, poate chiar și d-na Gârbovan (UNJR) pe-o insulă fără telefoane și elaborați un pachețel coerent Constituție-Ticu-Lustrație-Organizarea Justiției care să primenească puțin colcăiala fruntașilor noștri. Ar ieși lumea în stradă să o susțină. Zidarii poate că nu ar ieși, ocupați fiind cu soclurile statuilor cu chelie din fiecare intersecție cum are Ataturk lângă fiecare semafor. Împăcăm și căprimea și vărzescu.

    no name
    2010-04-25 08:20:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    Bun, dar cu cat mai multe schimbari cu atat ai reduse sansele sa se intample, si in stil romanesc sa se faca alte greseli.

    Dar hai sa ne gandim ce-ar fi frumos:

    Ce-ar fi sa incepeti cu drepturile cetateanului roman? Cu referendum fiind vointa poporului – care sa nu poata fi ingradita de nici o institutie a statului inclusiv ccr – si orice institutie a statului care se opune vointei cetateanului sa fie imediat dizolvata???

    Ce-ar fi sa recunoastem dreptul oamenilor la revolutie impotriva guvernului? Uite, dau un exemplu frumos din Constitutia Statului New Hampshire (foarte frumos elucidat):

    [Art.] 10. [Right of Revolution.] Government being instituted for the common benefit, protection, and security, of the whole community, and not for the private interest or emolument of any one man, family, or class of men; therefore, whenever the ends of government are perverted, and public liberty manifestly endangered, and all other means of redress are ineffectual, the people may, and of right ought to reform the old, or establish a new government. The doctrine of nonresistance ag ainst arbitrary power, and oppression, is absurd, slavish, and destructive of the good and happiness of mankind.

    Ce-ar fi sa ramanem o tara crestina – poate un articol unde casatoria este recunoscuta ca fiind intre un barbat si o femeie.

    Ce-ar fi sa punem TERMENE LIMITA pt orice parlamentar (reprezentant etc) — maxim 2 termene ? Sa nu lasam clasa politica sa se inradacineze.

    Ce-ar fi sa alegem CCR’ul ? Si sa fie oameni care nu apartin (nici in prezent nici in trecut) nici unui partid politic.

    Ce-ar fi daca dreptul la vot n-ar fi absolut ci predicat pe trecerea unui test de “analfabet” ca sa nu poate vota orice pt lucruri care nici nu le pot citi?

    Si, de ce 300? Se incurca unii pe altii — hai la maxim 100. Daca in SUA Senatul are 100 — si Camera “mare” are 435 … avem noi nevoie de 300? Exista vreun studiu uman cara arata ca inteligenta este cumulativa? In cazul nostru clar nu s-a demonstrat.

    Si, ce-ar fi sa avem un articol care, exceptand perioade de razboi, impune un budget fara deficit? Ca sa nu ne mai indotaram sa ajungem sa CHIAR FIM cersatorii Europei? (stiu ca momentan aratam ‘bine’ ca Grecii au facut-o “lata” dar, pt viitor bine ar fi.

    Dar daca am garanta dreptul proprietatii in asa fel incat sa nu existe impozit pt “locuinta” unei persoane si sa nu poata fi luata niciodata ? (un fel de “homestead” in termeni de “common law”)

    Am putea pune multe, dar, pentru moment, si putinul facut in actualul proiect tot e mai bine decat nimic – si asta fara sa fiu mare fan al PDL’ului.

  • 25

    Draga Domnule Voinescu,

    pregateste textul pentru o constitutie mai buna, lucreaza cu toti juristii, avocatii, constitutionali ai mai destepti, si strange cetatenii pentru a propune o modificare a constitutiei asa cum ne-o dorim:
    - cu presedinte care ocupa si rolul de PM, Presedintele isi alege executivul, programul lui si membrii sai sunt validati de parlament,
    - stat unitar, national, multietnic;
    - parlament unicameral cu numar redus de parlamentari;

    Dupa aceea continua cu reforma in ministere: mai subtiri si toate ingramadite in Casa Poporului, daca se poate, fara prea multe sedii, fara prea multe agentii. Daca UE cere agentii, sa fie departamente, ca nu avem bani pentru toate visele din UE.

    Sa numai vad cetatean la coada la insitutiile statului, sa vad numai computere, sa pot trimite oricand vrea muschiul meu cererea sau taxa catre autoritatea locala.

    Nepotul meu sa invete pe calculator acasa, cu un profesor pentru 200,000 de copii, fara sa mai trambaleze profesorul sau invatatorul in nu stiu ce colt de lume, fara bani de transport, fara sa aiba ce manca, si fara caldura intr-o o scoala prapadita, in care ploua, nu e lumina, si nu sunt WC-uri si apa curenta.

    Asta vreau eu si sunt singur ca se poate.Cap avem, oare minte ce ne mai trebuie! asa sa fie???

  • 26

    @simon: Bine!!! Subscriu la punctul de vedere!

  • 27

    [...] postare de ieri, Sever Voinescu face cîteva comentarii importante şi corecte faţă de proiectul de revizuire a [...]

  • 28

    cine trebuie sa revizuiasca constitutia ???presedintele-guvernul- partidele-parlamentul .ps. si cind pot face asta ??? ( OARE SINT CAPABILI OAMENI ASTIA SA FACA ASA CEVA //??? )

    florin
    2010-04-25 20:47:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    Ar trebui ca Premierul sa numeasca un responsabil care sa coordoneze colectivul de redactare al Constitutiei. Ideile pe care ni le impartaseste Sever Voinescu par foarte bune si reimpartirea teritoriala a Romaniei poate fi justificata.
    De ce nu-l numeste dl. Boc pe Sever Voinescu ca si coordonator al acestui proiect? Trebuie sa fie un nume stiut de toata lumea, al celui ce va fi responsabil de acest proiect.
    Altfel, riscam sa se scufunde totul in noroiul gros al uitarii.
    Este cazul sa apara personalitati tinere, inteligente, care sa inlocuiasca mediocritatile anonime si fara idei si sa miste caruta Romaniei inainte, cu spor…

  • 30

    Dom’le, n-am putut trece de rândul 3 !
    Autorul este Orbete ? I s-a fãcut lobotomie pe partea logicii si a bunului-simt ? Se dã jmeker si crede cã n-o sã ne prindem ?
    Poate cã, repetatã de sute de ori, o minciunã devine credibilã, dar TOT o minciunã rãmâne.
    Referendar (?!. sic, hélas), cicã popolul român a decis, în “noimembrie” EXACT ceea ce a vrut Bãsescu. La un Referendum, întrebarea ar fi trebuit sã se refere la UNA DINTRE variante, comentate anterior. Or, ambele variante erau bãsesciene, erau perdante si impuse cu forta.
    Ori toti sã muriti, ori toti sã scãpãm.
    Sã ne-ntelegem, AM VOTAT la Referend. CONTRA zisilor-parlamentari, dar PENTRU Parlamentul României, cu Senat format din SENATORI ! S-am votat CONTRA giumbuslucarului care ar trebui sã aibã minimul de bun-simt si sã se ducã pe pustii, în ultimii ani de mandat. Cã vãd cã Huoamenii politici nu se gândesc sã-l ajute.

    CONSTITUTIA României chiar MERITã lãsatã la mâna unor nimuruci cum sunt cei din actualul Guvern ? Pânã UNDE poate merge tembelismul legiferant ?
    Bine mãcar cã mai e o Coana Evropa care le stã-n coastã.

    Borbandieru
    2010-04-27 02:32:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    Imi plac parerile dumneavoastra. Constitutia trebuie rescrisa si nu carpita. Este inadmisibil sa se faca o alta incropitura cu alte hibe. E admirbila ideea ca “ne trebuie o Constituție a responsabilităților și nu una a drepturilor și atribuțiilor, cînd vorbim despre instituțiile statului”.

  • 32

    STMATE D-LE VOINESCU,
    @20 Dragos are perfecta dreptate cind spune ca nu este momentul potrivit pentru a elabora o Constitutie fiindca tara arde,iar baba (politica) piaptana Constitutia.
    1.In ceeace ma priveste sint de acord cu dinsul, momentul potrivit fiind pentru promovarea unui PROGRAM NATIONAL DE DEZVOLTARE ECONOMICA, INDUSTRIALA, CARE SA CREIEZE CITEVA SUTE DE MII DE NOI LOCURI DE MUNCA ANUAL, DUBLAREA PIB IN 6-7 ANI,AJUNGEREA DIN URMA A CEHIEI, UNGARIEI IN 6-7 ANI,ETC.
    El este singurul program national postintegrare.
    * * *
    PROGRAMUL VA STA LA DISPOZITIE LA TEL. 0761/196940, fiind singurul proiect anticriza,in conditiile in care “axa economica principala” a tarii apartine capitalului strain.Sper sa aveti bunavointa de a ma contacta.Pe Standard.ro ve-ti mai gasi “trimiteri” la acest program economic.
    * * *
    2.In ce priveste Constitutia,P.D.Liberal trebuie sa se abtina de a face o cirpeala constitutionala,fiind necesara elaborarea unei N O I Constitutii DE FACTURA Liberala,care sa marcheze iesirea/desprinderea de POSTCOMUNISM si tranzitia la dezvoltare economica accelerata,pentru integrarea reala in UE.
    Noua constitutie va trebui sa consacre normativ NOUL MODEL ECONOMIC INDUSTRIAL,SANATOS,DURABIL,oferit de PROGRAMUL ECONOMIC in locul celui actual, postcomunist/consumerist,bazat pe credite externe si interne.
    Ca jurist cu profunde preocupari economice sint ORIPILAT de maniera simplista,politicianista de a schimba ad-hoc, o constitutie nefunctionala,cu alta la fel de aproximativa si neadecvata etapei istorice in care am intrat odata cu integrarea in clubul UE.
    O Constitutie noua,postcomunista va trebui sa consacre normativ drepturile cetatenilor,actiunile care realizeaza aceste drepturi,atributiile si raspunderile concrete pentru realizarea drepturilor cetatenesti.
    Mai presus de toate,Constitutia va trebui,ca dincolo de structura sa clasica,sa aiba capitole separate pe problematica dezvoltarii economice,cu referire concreta la toate capitolele si componentele dezvoltarii economice.
    Atita vreme cit problematica dezvoltarii economice,la a carei intelegere,abordare si constructie programatica ne obliga competitia din UE(o UE care nu ofera nimic,inafara rezultatelor din propriile proiecte si priceperi nationale de a beneficia de o piata comuna)nu este asimilata de clasa politica,Constitutia care este pe cale de a se incropi,va fi catastrofala pentru Rominia.
    Abia dupa accesarea,evaluarea si implementarea PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE ECONOMICA ACCELERATA, INDUSTRIALA VA EXISTA “lista” cu reperele informationale de natura tehnica si economica,care sa ofere CADRUL ECONOMIC si LOGISTIC,pe baza caruia sa poata fi elaborata o CONSTITUTIE valoroasa sub raport normativ si functional.
    Este de domeniul comun,ca in tarile normal dezvoltate, Constitutia si legislatia bine facuta si echilibrata in raport cu nevoile economicului, conduce/echilibreaza intreaga viata economica,care nu resimte negativ de pe urma framintarilor politice ca in Rominia.
    3.Modificarea Constitutiei in lipsa oricarei viziuni care sa asigure o evolutie pozitiva economicului va fi una formala,de imagine,care va trebui schimbata de un viitor presedinte,constient ca o schimbare merita facuta numai daca ar fi existat conditiile si reperele minime pentru constructia “noului” in acest domeniu.
    Acum,aceste conditii si repere lipsesc cu desavirsire, Constitutia “grabita” urmind sa “consacre” normativ, CONTINUITATEA actualului MODEL ECONOMIC POSTCOMUNIST, CONSUMERIST…
    Adica sa CONSACRE NORMATIV-JURIDIC PENTRU MULTI ANI DE ACUM INCOLO,MODELUL ECONOMIC CARE A DUS ROMINIA IN CEA MAI PROFUNDA CRIZA ECONOMICA !
    Odata cu consacrarea continuitatii MODELULUI ACTUAL prin Constitutie modificata,economia “perdanta” se va prelungi alta buna bucata de vreme.

    CALIMAN EUGEN
    2010-04-29 16:30:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    Echipa de taximetristi independenti din Bucuresti, Calarasi si alte orase, cam 130 de soferi in Bucuresti si vreo 70 in celelalte orase, toti cu studii superioare, multi pensionari si fosti ofiteri MApN, dorim sa transmitem din partea a foarte multi pasageri ai nostri multe salutari domnului Ministru al apararii, domnul general Gabriel Oprea si deasemenea d-lui Comandant Florentin Pandele! Dl general Gabriel Oprea este un mare patriot, ce se bate pt tinerii Romaniei , avind o contributie foarte mare
    in managementul formarii in PRESTIGIOASELE institutii militare de invatamint superior din ROMANIA a unora dintre cei mai buni ofiteri si ofiteri-ingineri de elita din Europa ! Profesionalismul lor fiind recunoscut atit in UE cit si in NATO ! Cinste familiilor acestor copii care au MUNCIT PENTRU A-SI EDUCA copiii cu spiritul de sacrificiu pt a Servi Patria ! Cinste acestor copii minunati ce au ales viata cazona, performanta, excelenta si disciplina din dragoste de tara si neam ! Frumos ii formeaza pe acesti tineri institutiile militare de invatamant superior si inaltul management al d-lui general Gabriel Oprea ! Adevarati Aparatori ai Patriei vor deveni ofiterii si ofiterii-ingineri de elita , cinste lor pentru dedicarea intregii lor fiinte, pentru a Servi Patria !Dl general se bate pt acesti tineri patrioti, ultrainstruiti si superprofesionisti ce se formeaza in institutiile militare de invatamant superior, ca pt fii dinsului ! Considera aceasta ca pe o mare datorie patriotica ! Un mare fiu al neamului romanesc, este dl general ! Inaltul management al d-lui general Gabriel Oprea, a facut ca inalta performanta, excelenta, profesionalismul si patriotismul sa fie lege in institutiile militare de invatamint superior ! De aceea la admitere sint cite 20 de tineri pe un loc, ei si parintii lor pretuind foarte mult aceste PRESTIGIOASE institutii militare !( stim pt ca doar noi le caram famiile candidatilor cu taxiurile ! ) Acesti minunati tineri ai ROMANIEI, merita intregul respect al societatii noastre, merita intreaga noastra ADMIRATIE ! ! !
    SLAVA tinerilor Aparatori ai Patriei !
    In viitoarea campanie
    electorala bazati-va pe noi, d-le general Gabriel Oprea ! Pt dvs d-le general ne vom bate precum leii, indiferent daca ne va scadea sau nu valoarea pensiei ! Banii nu conteaza pentru noi, ci patriotismul, dragostea de tara si neam ! Noi nu sintem microbisti, dar tinem la dl general Gabriel Oprea precum microbistii la echipa favorita, aceasta pt ca am observat inaltul management al domnului general Gabriel Oprea si consideram ca in viitor copii nostri care sint studenti la buget la fara taxa si cu burse de merit, vor trai mai bine sub matricea manageriala implementata de catre dl general Gabriel Oprea ! Copiii nostri invata de la sar capacele in timpul anului universitar pt a fi integralisti , pt a-si pastra bursele de merit si pt a obtine medalii la Olimpiadele internationale studentesti SEEMOUS, iar in vacanta
    de vara muncesc cu noi pe terenul ce-l avem pt obtinerea legumelor si vinzarea lor. Sa traiti d-le general Gabriel Oprea ! Mare fiu al neamului romanesc !

    Buciumul
    2010-05-01 11:42:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
Deputat PDL, secretar al Camerei Deputaţilor
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!