RSS Feed

Contra(Proiectul) de țară

vezi toate articolele de
03 Apr la 09:46 comenteaza acum 531 vizualizari.

Încep să mă gândesc dacă nu cumva avalanșa de proiecte de țară pornite în perioada postdecembristă (majoritatea încremenite în acest stadiu, bineînțeles) nu reprezintă chiar un proiect în sine. Sau un contraproiect de țară, intenționat sau nu. Cum altfel putem înțelege inflația de proiecte, de strategii, de planuri niciodată duse la bun sfârșit, doldora de obiective conflictuale plus cuvinte mari și lipsite de consistență, fundamente financiare și resurse umane în stare să le aplice?

Acum șase luni și jumătate am fost anunțați cu toții că s-a constituit Comisia care să elaboreze Proiectul de țară al României pentru următorul deceniu, cel puțin. Poate v-ați așteptat la dezbateri aprige, la un sacrificiu de timp, la un efort de comunicare a ceea ce a rezultat din inteligența elitelor românești selectate. Poate ați sperat la consumarea tuturor divergențelor de opinie privind dependența de cale a României pentru următorii 10-20 de ani și la construirea unei viziuni consensuale legate de ceea ce trebuie făcut dincolo de volatilitatea politică, economică sau socială.

Poate v-ați așteptat și sunteți dezamăgiți. Eu nu am sperat.

Punctul de plecare, modalitatea de constituire a grupului, parte din background ul unor experți precum și inconsistențele legate de organizare m-au făcut să fiu pesimist în a considera că se va întâmpla un salt. Adică o resetare a ceea ce s-a întâmplat până acum în cei 27 de ani de post comunism, o abordare nouă, o schimbare de paradigmă. Nu, nu se va întâmpla nimic și un semnal l-am avut deja: România s-a prezentat la celebrarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma fără o viziune proprie, fără ceva distinct, fără o poziție argumentată, specifică. În opinia mea, era primul test al Proiectului de țară ce se dorea a fi fundamentat. Era prima bornă care să arate o voce consensuală, argumentată la nivel politic și societal privind poziția României într-o Europă ce stă să se reformeze.

În general în România resetarea nu are cum să aibă succes acum. Ea a eșuat la nivel politic – așa numita reformă a clasei politice – și va eșua și la nivel societal. Cauze sunt multe dar principala motivație este legată de modul în care se realizează dinamica elitelor în societatea românească de 27 de ani. Teoria lui Vilfredo Pareto privind circulația elitelor – updatată de Gaetano Mosca și alții – explică atât de relevant ruptura, tensiunea socială din România încât este izbitor să nu-ți dai seama că de aici ar trebui să înceapă resetarea. Un experiment unic – trecerea de la comunism la capitalism (oare avem în România capitalism sau ne-am orientat doar spre funcționalizarea economiei de piață – capitalism fără capitaliști?!), o clasă politică ce trebuia să construiască de la zero, elite cu experiență care au folosit câștigurile din prima parte a tranziției postcomuniste pentru a bloca intrarea noilor elite în posturi cheie în administrație, politică și economie sunt circumstanțe agravante ale eșecului proiectului de după Revoluție.

Cred că senzația de lehamite în rândul generației mele și a celor de după ea este justificată. Sintagma de generații eșuate nu își găsește locul în încercarea de construcție lipsită de succes (nici măcar nu s-a acceptat participarea acestor generații la proiect) ci mai ales în promovarea în ultimii 27 de ani a selecției sociale negative – așa cum inspirat o numea Mihai Eminescu, inerţia de mentalitate moștenită de noile elite de la vechile elite, barierele puse generației decrețeilor în construcția unui nou proiect societal, teama implementării unui mentorat informal de către vechile elite aflate în funcții de conducere (parcă japonezii au oyabun-kobun, nu?). Da, toate acestea creează senzația unui cerc închis, exclusivist, de neaccesat. Pare o împărțeală a rolurilor bine stabilită și ghidată colectiv magistral de către vechile elite.

În sfârșit, să revenim. Toate semnalele arată că noul Proiect de țară deja a eșuat (nu e nicio noutate), neconștientizându-se că circulația elitelor nu presupune avantajul atragerii de fațadă a câtorva tineri cu opinii asemnătoare cu celei a vechii elite. Efortul, greutatea, sacrificiul construirii unui Proiect de țară constă în a pune la masă și a consensualiza idei/proiecte ale elitelor cu viziuni diferite, cu argumente contrare, corect expuse și nu a acelorași opinii din partea unor experți din generații diferite.

Riscul neatenuării tensiunii sociale cauzate de lipsa circulației elitelor în societate este imens. Senzația de inutilitate, de strigăt în deșert, perimarea valorilor morale, sociale, suprapuse problemelor generației de sub 35 de ani au creat şi vor acutiza în scurt timp o societate şi aşa superpolarizată. Tranziţia lentă către decilele de venituri de mijloc (sugrumarea clasei mijlocii), lipsa accesului masei la educaţie şi sănătate decente şi implicit imposibilitatea apariţiei de noi elite nu vor produce nimic altceva decât o falie imensă, riscantă între conducători şi conduşi. Un anume tip de oligarhie sub masca democraţiei.

Prea mult s-a crezut şi se crede că Legea imitației (Gabriel Tarde) înseamnă soluția structurală pentru rezolvarea problemelor. Când colo, Proiectul de Țară trebuie să înceapă cu selecția socială pozitivă. Altfel, nu este decât un altfel de Contra(Proiect) de țară.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!