RSS Feed

Copiii voştri adorm cu televizorul deschis? Mică pledoarie pentru educaţie media în şcolile româneşti

vezi toate articolele de
04 May 2010 la 08:47 32 comentarii 1478 vizualizari.

Ieşiţi dramatic şi sângeros  din epoca celor două ore de program la televizor, cu vizite de lucru în prime time şi teleenciclopedia la desert, românii au parcurs în doar două decenii drumul de la bulimia telenovelistică a anilor ’90 la dezgust şi evaziune internautică.

Îmi amintesc cum a crescut – în primăvara lui ’90-  în faţa containerului de gunoi din spatele blocului, o interesantă construcţie alcătuită din aparate de radio “Doina” şi televizoare “Diamant” pe care oamenii le duceau în cărucioare de fier trântindu-le fără regrete unele peste altele – gunoaiele deveniseră şi ele multicolore şi mai puţin vâscoase. La magazin se găseau televizoare noi aşezate frumos pe rafturi, tot unele peste altele, pe care vânzătorul le deschidea triumfător de la distanţă, ţinând într-o mână un obiect dreptunghiular pe care îl îndrepta fix spre tine, apăsând cu sete pe un fel de trăgaci rotund şi roşu – te mirai că n-ai murit şi cum naiba s-a deschis televizorul din spatele tău?

În scurtă vreme s-a ajuns la “Minţiţi poporul cu televizorul!” şi la “nu-ţi lăsa copilul educat de televizor!”, apoi la “nu-mi răspunzi la SMS” şi la supremaţia Goagăl asupra tablei pe care se opintesc elevii de serviciu – încă- să o şteargă. Rampele de gunoi se tot înalţă şi ele, în ciuda campaniilor pentru reciclarea “deşeurilor electronice”.

Paradoxul e că românii au rămas mari consumatori de produse media – nu mai vorbim de gadgeturile aferente – fără să îşi asume dependenţa; ba dimpotrivă, toată lumea se plânge, la bere, că “nu se mai citeşte…”, că ăla micu’ stă toată ziua la calculator şi mitraliază ruşi în loc să citească fraţii Grimm, că la televizor n-ai la ce să te uiţi şi tot  aşa.

Când vine vorba despre şcoală – şi vine destul de des în ultima vreme – românii au certitudini de nezdruncinat : în primul rând că nu se mai face (cum se făcea odată – chiar şi pe vremea comunismului…). Apoi, răsucind indignarea cu 180 de grade, se deplânge inadecvarea şcolii la realitatea cea vie şi luminoasă, la nevoile spălătoriei auto sau ale pizzeriei de peste drum. La fel de inadecvată ca o mamaie îndesată în corset la un silent disco party. Dar când vine vorba despre mass media ne răzgândim, trecem la nuanţe : reperele şcolii sunt atemporale, valoroase şi imemoriale, ce să caute dom’le Esca în manuale, lângă Mihai Viteazul, ce să caute Stan şi Bran lângă Toma Alimoş ? Media e non-valoare, pierdere de vreme ; în varianta radicală, media manipulează etc.

Binomul şcoală-media pare imposibil de digerat în societatea românească: pasiunile sunt prea mari atunci când se discută, simbolurile sunt prea multe şi trebuie apărate cu străşnicie, anatemele sunt irevocabile şi desigur reciproce. Pe scurt : media e rea, şcoala are în sfârşit un duşman îndărătnic şi prosper împotriva căruia a cam obosit să tot lupte.

La mijloc, elevul. Acasă delirează pe MTV, îşi dispută popoare robotizate pe Cartoon Network, râde şi se strâmbă cu Hannah Montana, stă pe mess o gagică dintr-a şasea şi în acelaşi timp cu colegii de clasă – cărora le împărtăşeşte cât de proastă e aia că pune botul la nişte vrăjeeeli… (Lol J !) –  adoarme pe HBO. La şcoală cască exact la faza în care Toma Alimoş îşi adună maţele la loc în burtă şi continuă urmărirea în versuri fff scurte după nu ştiu ce boier. Două lumi interesante în felul lor, în orice caz foarte diferite, uneori chiar opuse.

Cred însă că această ruptură între bruiajul media şi laboratorul de chimie, de exemplu, poate fi rezolvată de şcoală, înainte să aşteptăm soluţii miraculoase de la media, reproşându-i mereu dezinteresul cinic pentru educaţie şi alimentând poncife de genul « media face bani, şcoala îi cheltuie ».

Şcoala poate pregăti consumatori responsabili şi inteligenţi de media (de ce nu şi creatori ?); la fel cum se mizează (şi nu-i un lucru rău) pe abilităţi de comunicare sau pe competenţele digitale (nefericit nume găsit realfabetizării), competenţele media ar ajuta elevul să discearnă şi să aleagă din mulţimea de informaţii care i se varsă nediferenţiat în minte în momentul în care accesează Google-ul şi pe care le printează fără să le citească (alcătuind astfel un frumos portofoliu de referate pentru şcoală).

La fel cum predicăm virtuţile tomatelor de grădină şi ale prazului organic, ar trebui să ne ocupe în egală măsură consumul de media al copiilor şi adolescenţilor; cu mai puţine emoţii şi cu mai multă indulgenţă şi inteligenţă. Îi învăţăm (sau doar ne amăgim ?) cum să citească o carte, cum să studieze o partitură, cum să privească un tablou – lucruri esenţiale altminteri – dar uităm că puştiul dintr-a şasea sau adolescentul petrece mai mult timp la televizor şi la calculator decât la filarmonica din oraş sau la anticariat. Că o reclamă poate fi un scurt-metraj de artă, că ştirile meteo sunt mult mai mult (sau mai puţin) decât atât, că Tom şi Jerry e o fabulă foarte deşteaptă şi oricum la fel de faină ca « Boul şi Viţelul ». În sfârşit, că blogul e jurnalul scos de sub pernă iar blogoreea e o boală.

Cred că se poate discuta cu folos despre Columbia Broadcasting System şi panica pe care a stârnit-o în 1938, transmiţând adaptarea “Războiului lumilor” (H.G. Wells), despre transmisiunea aselenizării, despre telejurnalul din anii ’80 şi despre prima revoluţie transmisă în direct; toate astea fără a încărca programa de istorie, dar şi fără regretul că în tot timpul acesta elevul ar fi putut să citească Dante şi să rezolve integrale.

N-am să plusez teoretic despre beneficiile educaţiei media, oricât m-ar tenta fandoseala unor referinţe mai acătării. Notez doar o întâmplare lămuritoare în privinţa lipsei acestei discipline din curriculum. Am solicitat unor elevi de liceu să întocmească o bibliografie minimală în legătură cu nu mai ştiu ce subiect (vreun curent literar), utilizând exclusiv internetul. Rezultatul a fost un ghiveci în care cea mai de soi referinţă era wikipedia. Restul erau linkuri spre…bloguri, celebrele site-uri cu referate, case de discuri (!), reviste on-line cu subiecte frivole (apărea cuvântul cheie, deci era ok…). Când le-am reproşat lipsa de atenţie mi-au răspuns că nu despre atenţie era vorba, ci despre faptul “că nu i-a învăţat nimeni”.

De altfel sesizarea distincţiei între faptă şi opinie (sau între jurnalul de ştiri şi reality-show) reprezintă o dificultate  nu numai pentru copii ci şi pentru o bună parte dintre adulţi.

Avem nevoie de educaţie media în şcoli sau insistăm îndărătnici exclusiv pe ecuaţii şi exerciţii de identificare a eului liric în poezia sămănătoristă?

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!