RSS Feed

Covrigul de criză

vezi toate articolele de
15 May 2010 la 14:06 16 comentarii 621 vizualizari.

Covrigăriile au ocupat Bucureştiul. Sunt la fiecare colţ de stradă, concurează cu chioşcurile de ziare, cu diferenţa că la primele este mai tot timpul coadă. Cel puţin aşa se întâmplă în cartierul în care locuiesc, unde ieri am văzut că a mai apărut o covrigărie care te pofteşte să consumi cei mai delicioşi covrigi. Cu susan, cu mac sau simpli, bine prăjiţi sau o cocă lipicioasă, în funcţie de lungimea cozii.

Costă doar un leu, o nimica toată, dar probabil este una dintre cele mai de succes afaceri pe timp de criză după amploarea cu care împânzesc urbea. Sunt aşezate în poziţii strategice, covrigii se comercializează tot timpul anului, iar cheltuielile cu reclama se rezumă la un banner ponostit sau, după caz, voios colorat.

În schimb, au cam dispărut şaormăriile, chioşcurile mcu Fornetti au căzut în desuetudine, iar pentru o prăjitură bună trebuie să cauţi ceva în oraş.

Covrigăriile au ocupat, pe de altă parte, inclusiv net-ul, existând forumuri tematice (“totul despre deschiderea unei covrigării”), idei de afaceri despre covrigării şi, dacă eşti interesat, şi se oferă “afacerea la cheie” cu covrigi, după modelul francizelor.

Paradoxal, statisticile arată că românii consumă mai puţine produse de panificaţie în comparaţie cu anii trecuţi. În urmă cu doi ani, eram lideri în Uniunea Europeană, cu 108 kilograme de pâine anual, faţă de 106 cât consumau bulgarii şi 78 cât era media europeană. Mai nou, suntem ultimii pe podium, bulgarii şi albanezii depăşindu-ne la acest capitol. Eu zic să le exportăm cât mai repede afacerea cu covrigi pentru că altfel redevenim lideri.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


16 comments
  • 1

    Numarul mare de covrigarii se “asorteaza” cu problema fara solutie a multimii de caini comunitari?

    dana43
    2010-05-15 14:17:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    schimbarile in clasamentul ala s-ar putea sa reflecte copborarea afacerilor cu produse de panificatie in zona neimpozitata a economiei.

    JohannM
    2010-05-15 14:19:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @dana43: Cainii comunitari cu covigi in coada stau mai mult pe linga macelarii:) si pe timp de criza

    Viorel Dobran
    2010-05-15 14:23:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    fotografia prezinta chiar covrigul patriot de criza. :)

    Florina
    2010-05-15 14:24:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Nu este paradoxal. A crescut evaziunea a scazut consumul fiscalizat la 23kg/an. Sondajul realizat de Gallup pentru Rompan arata un consum de 110 kg/an.

    Tatamare
    2010-05-15 14:41:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Este foarte bine!Covrigii au gauri , deci avem in ce sa ne bagam….
    Varianta 2:Populatia vede covrigul,bugetarii si pensionarii se aleg cu gaura si clasa politica il mananca.

    sase sase
    2010-05-15 14:57:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Pe foamea asta covrigii sunt la putere.

    Milioane oameni din asa zisa “clasa medie” din Romania(a se citi sarantoci cu studii superioare) pacalesc zilnic masa de pranz cu covrigi – cea mai ieftina varianta sa nu lesini cand muncesti ca boul peste 10 ore pe zi sa-ti platesti rate la bancile escrocilor.

  • 8

    Meniu de criza: 1)sticksuri cu rom;2)pufuleti cu vodca. Viata va fi mai frumoasa macar vreo 2-3 luni pana mori

    infektus
    2010-05-15 16:40:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    10 @infektus: glumesti! o sa ne dea guvernul, gratis, la desert, eugenia cu cianura de rosia montana si covrigei cu bube dulci!

    prostel timpescu
    2010-05-15 17:01:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Pe timpul lui Ceasca manca lumea la greu “Eugenia”, cate o “Gumela” pentru calmare, sau cate o inghetzata “Vafe” cu cacao.

    Acum se consuma la greu covrigi…. E si asta o varianta de pacalit foamea. Daca mai torni si apa peste ei, se umfla in stomac si te tin in priza ore intregi.

  • 11

    12 @Cris: eu si azi mai indes cite doua, trei eugenii, la foc automat. sunt chiar bune. am ramas cu memoria timpului.

    prostel timpescu
    2010-05-15 18:00:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    Mi se pare mie sau pentru covrigi nu se da NICIODATA bon fiscal? Initiez un sondaj: Cine a primit bon de la covrigi? Eu am cumparat vreo 200 de covrigi in ultimele 6 luni, poate ca au fost declarati la Fisc doar 10 dintre ei! Deci 190 de covrigi, adica vreo 90 de lei au ramas neimpozitati! Inmultiti cu milioanele de covrigi si milioanele de paini vandute zilnic! Dar nu avem bani pentru plata pensiilor batranilor amarati!

    Zorba bugetaru
    2010-05-15 19:27:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    Luati covrigu’ cat mai puteti,in curand vom lua numai jumatate din el.Cea goala.

  • 14

    Mai mulţi covrigi, mai multe găuri în buget… că niciun patron nu este fraier să spună că vinde mai mult de zece covrigi pe zi!

  • 15

    Covrigii sunt mult mai sanatosi decat sticksurile, cipsurile, 7daysurile si alte asemenea prostii pline de E-uri. La Mamaia in satul de vacanta se sta la coada pentru covrigi calzi si hamsii prajiti.
    Oricum, daca e vorba de alimentatie, e bine sa ne uitam la bucataria mediteraneeana si nu la cea vest/central/nord europeana. Sau , doamne fereste, la cea americana.

    Mircea
    2010-05-16 19:03:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Muchos Gracias for the article post. Great.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
editor REALITATEA.NET
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!