Cu ce am rămas. Cluj – orașul în care ar fi trebuit să fiți

În primul rând cu un alt oraș. Cine s-a întâmplat să fi fost plecat vreme ceva mai îndelungată din Cluj (măcar vreo 2-3 ani) și s-a întors taman pe perioada TIFF, cu siguranță a găsit o cu totul altă viață. Ceva mai relaxată. Și mai liniștită. Iar cine își închipuie că TIFF-ul nu are legătură cu această schimbare se înșeală.

***

Acum filmele. Desigur, fiecare are propriile clasamente. Există chiar și unul oficial. Din start vă asigur că toate sunt top-urile sunt subiective. Pentru că, pur și simplu, fizic nimeni nu putea să vadă mai mult de 50 din cele peste 200 de proiecții din festival. Iar cine a văzut 50 de filme în 10 zile, dacă n-a epuizat încă stocul de Red Bull de la alimentara din colț, cu siguranță doarme la ora asta. Și va dormi și zilele următoare. Din cele aproximativ 30 de filme pe care le-am văzut, am extras însă câteva bijuterii, pe care, dacă veți avea ocazia, nu le ratați (ordinea e aleatorie, nu e un top).

”Nader și Simin. O despărțire” al regizorului iranian Asghar Farghadi. Recunosc, am mers la film cu oarecari temeri, legate de Ursul de Aur și cei doi Urși de Argint câștigați la Berlin. Știți cum e ”la pomul lăudat”. Ei bine, n-a fost cazul. Dincolo de contextul politic și religios din Iran, povestea lui Nader și Simin este una cât se poate de umană, retrăibilă (și recognoscibilă) în orice societate. E o poveste despre forța tulburătoare a fiecărui cuvânt și gest care îți determină viața.

”127 de ore”. E o minunăție marca Danny Boyle. Pornind de la un caz real (după un accident în Marele Canion, un tânăr rămâne blocat cu mâna dreaptă sub un bolovan; pentru a se salva e nevoit să-și taie singur brațul), Boyle construiește un extraordinar eseu despre individualism și egoism. Sacrificarea mâinii devine astfel act terapeutic: în schimbul brațului își primește viața înapoi, dar o cu totul altă viață.

”Pina”, de Wim Wenders. Aflat la granița dintre documentar și film artistic despre viața marii balerine (și prietene a regizorului) Pina Bausch, pelicula dă adevărata măsură a tehnologiei 3D. Nu vă chinuiți să dați jos ”Pina” de pe Torente, dacă nu-l vedeți într-o sală de cinema, în 3D, pierdeți cea mai mare parte a poeziei acestui film.

”Școala noastră”, de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma. E un documentar care urmărește, timp de cinci ani, evoluția unor copii de țigani dintr-o periferie a orășelului Târgu Lăpuș. ”Școala noastră” reprezintă atât școlile frecventate de copiii romi, dar, mai ales, ”școala noastră” (în sensul de educație), cea care e într-o mare măsură responsabilă de modul în care privim educația și șansele ”egale” pentru copiii romi. ”Școala noastră” trebuie văzut măcar pentru a înțelege că rezolvarea problemei nu e doar la ”ei”, ci și la ”noi”.

”Balade triste de trompete”, de Alex de la Iglesia. O fascinantă parabolă în registru horror, despre iubire și posedare. Doi clovni (Clovnul cel Vesel și Clovnul cel Trist) se înfruntă pentru iubirea vedetei circului. De fapt, luptă pentru posedarea ei. Doar că frumoasa vedetă e, de fapt, reprezentarea Spaniei, sfârtecată de cele două mari tabere care au împins-o în Războiul Civil.

”Copie conformă”, de Abbas Kiarostami. Un regizor extraordinar și doi actori pe măsură, Juliette Binoche și William Shimell, pentru o călătorie într-un sat italian și pentru o ultimă șansă la o mare iubire. Un război permanent între iubirea romantică (generatoare de mari deziluzii) și iubirea rațională (sigură, dar lipsită de pasiune). Cine câștigă? Nu vă pot răpi bucuria de a vedea filmul.

”O zi din viață”, de Kevin Macdonald. Pelicula de încheiere a TIFF e, de fapt, un experiment, realizat cu ajutorul Youtube. Oameni din întreaga lume au fost invitați să-și filmeze ziua de 24 iulie 2010. Au rezultat 4.500 de ore de înregistrări. Din care au fost extrase cele 95 de minute ale filmului. Un film cald, care să-ți lase senzația de plutire la finalul celei de-a 10-a ediții a TIFF.

Pe la TIFF a fost și ”Calul din Torino” al lui Bela Tarr. Dar ”Calul din Torino” intră în altă categorie – cea a marilor dezamăgiri. Cele pentru care calificativul ”dudă” (în raport cu publicitatea și premiile pe care le-a primit) e prea generos.

***

Bun, și pe lângă filme, a mai fost întâlnirea cu Lucian Pintilie și răspunsurile lui de la finalul proiecției speciale cu ”Balanța” (provocat fiind, după 19 ani, de cei care încă îl mai acuză de anti-românism). Și party-urile de la ”Janis”, ”Euphoria”, ”Diesel” și ”Conti” (cu două mențiuni speciale pentru concertele Baba Zula & Nightlosers și Șuie). Și gulașul lui Șoni, de ”Ziua Maghiară”. Și ar mai fi răsăriturile prinse ”în direct”, dar asta e, deja, o altă poveste .

***

P.S.: Sper că v-ați dat seama că ce ați citit mai sus e doar o mică (foarte mică) bucățică din TIFF 2011. Cea pe care am prins-o eu. Mai adăugați alte câteva zeci de mii ce bucățele (ale fiecărui participant) și s-ar putea să aveți, cât de cât, o imagine despre TIFF, la ediția a 10-a. Așadar, Tudor, Chiri & Co felicitări și mulțumiri! La anu cu ce veniți?

***

P.S.2: Aaa, dar nu respirați liniștiți. Doar odihniți-vă un pic, pentru că de joi începe IRAF (International Romani Art Festival). Tot la Cluj, se înțelege .
IRAF – 16 -19 iunie, strada Potaissa – Zidul Cetatii – Cluj -Napoca

Vezi mai multe video din muzica