RSS Feed

Cu cracii-n sus prin noaptea minţii

vezi toate articolele de
10 Jun 2013 la 16:13 110 comentarii 1125 vizualizari.

Un reporter merge într-un sat oarecare, cu gândul de a afla opinia oamenilor simpli despre mersul lumii contemporane. Pe una dintre uliţele satului, reporterul se opreşte să discute cu un om trecut bine de prima tinereţe, care stătea sprijinit în baston pe o băncuţă din faţa casei. „Bună ziua, bădie! Ce ziceţi, cum vi se pare că merge lumea asta?”, întreabă reporterul. La care omul nostru îi răspunde oarecum resemnat: „Cu cracii-n sus, domnule, cu cracii-n sus!”

Relatarea de mai sus ar putea să fie doar o poveste născocită, la fel cum ar putea fi un caz real. Cert e că au trecut mulţi ani de când am auzit-o prima dată şi mi-a rămas în minte cu „ajutorul” multor evenimente care se încadrează perfect la categoria „cu cracii-n sus”. Ultimul eveniment de pe această listă mult prea aglomerată s-a petrecut în dimineaţa zilei de luni, când – inspiraţie nefastă – am început să citesc un articol pe site-ul uneia dintre publicaţiile „quality” din România. Cel puţin pentru povestea de faţă, nu merită să pomenesc şi numele publicaţiei. Articolul începea cu un titlu cel puţin curios – „Noaptea minţii: Cartea care te învaţă cum să faci sex creştin” – şi continua într-adevăr în direcţia unei nopţi a minţii… jurnalistice.

Pe scurt, este vorba despre o biserică greco-catolică din Timişoara, care a iniţiat o campanie de castitate, traducând şi un manual de educaţie sexuală din perspectivă creştină. Nimeni nu a fost luat cu forţa de pe stradă şi introdus în tainele purităţii sexuale, niciun tânăr nu a fost obligat să-şi păstreze virginiatea până la căsătorie. Oamenii prezintă pur şi simplu riscurile sexului în afara căsătoriei şi avantajele abstinenţei până la momentul întemeierii unei familii. „În fapt, nu numai că li se îngrădeşte, în mod flagrant, dreptul la viaţă privată, dar este cel mai perfid mijloc de subjugare morală a tinereţii lor”, spun aşa-zişii jurnalişti puşi pe redefinirea unor termeni precum ,morală” şi pe reinventarea realităţii.

Să ne înţelegem: opt tineri îşi iau de bună voie angajamentul de a se abţine de la relaţii sexuale până la căsătorie, iar nişte jurnalişti, formatorii de opinie până la urmă, îi încadrează rapid în categoria „noaptea minţii”. Ce fel de logică bolnavă poate să-l anime pe un propovăduitor al promiscuităţii sexuale, în dauna castităţii, greu de înţeles. Poate este aceeaşi „beznă a minţii” care îi determină pe unii oameni să ignore statisticile* îngrijorătoare în domeniu.

Curioasă treabă, ne place să fim „eco”, să mâncăm „bio”, să salvăm natura, dar când auzim de metode naturale de contracepţie ni se întunecă privirea. Între curvăsăraie şi abstinenţă alegem fără ezitare prima variantă. E dreptul nostru să îmbrăţişăm hedonismul absolut, la fel cum e dreptul nostru să ne ghidăm după o morală proprie şi un set de valori originale. În civilizaţia actuală, moralitatea e chestiune care ţine de opţiune personală, iar în numele toleranţei trebuie să respectăm alegerile tuturor. O lume minunată, am putea spune, doar că odată ce am scuturat de pe umeri atât teama de Dumnezeu, cât şi ruşinea de oameni, începem să privim cu dispreţ la „primitivii” care respectă o morală mai strictă – creştină, în cazul de faţă.

De fapt, aici nici nu mai este vorba despre creştinism. Este vorba despre bun-simţ. Nu trebuie să fii creştin ca să înţelegi că a da frâu liber tuturor pornirilor instinctive nu poate fi o reţetă către happy-end. La fel cum nu trebuie să fii creştin pentru a aprecia o morală mai puţin libertină decât propria ta morală măsluită. De bună seamă că nu există o formulă mai potrivită decât „cu cracii-n sus” pentru a descrie mersul unei societăţi în care raporturile sexuale anale şi orale între persoane de acelaşi sex sunt considerate o virtute, iar castitatea o „noapte a minţii”. Ca dovadă supremă de ignoranţă, apărătorii revoluţiei morale fără limite, a lipsei de pudoare şi a sexulului la întâmplare fac apel la „Evul Mediu întunecat”. Întunecat o fi fost Evul Mediu, însă doar în mintea unei generaţii care şi-a dobândit cultura generală şi percepţia asupra vieţii din filmele produse la Hollywood.

Din păcate, sunt convins că o percepţie distorsionată a moralităţii nu va fi influenţată foarte mult de texte precum cel de faţă. În schimb, e important ca oamenii care aleg o viaţă mai strictă să ştie că sunt demni de respectul nostru. Rămâneţi în această aşa-zisă noapte a minţii, stimaţi timişoreni greco-catolici. Noaptea vostră e mai limpede şi sănătoasă decât ziua lor, iar timpul vă va dovedi înţelepciunea.

*(Bolile cu transmitere sexuală devin din ce în ce mai rezistente la tratamente, unele sunt chiar incurabile. Dacă ai avut o viaţă sexuală activă înainte de căsătorie, eşti mai predispus la câteva lucruri: să nu reuşeşti să îşi asumi responsabilitatea unei căsnicii, să divorţezi, să comiţi adulter, să te căsătoreşti din motive greşite, să fii mai puţin satisfăcut de relaţia sexuală, să menţii un nivel de intimitate superficial. Oricine poate compara studiile cu privire la avantajele şi dezavantajele abstinenţei înainte de căsătorie, iar concluziile sunt total inechivoce.)

ZIUA de Vest

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

110 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook LinkedIn
Fost geograf devenit jurnalist, blogger, soţ şi tată
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!