RSS Feed

Cum se construieşte excepţionalitatea. În cercetare. În România. ŞTIINŢIFIC ŞI FANTASTIC. DAR NU ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC

vezi toate articolele de
17 Jun 2013 la 10:34 comenteaza acum 4311 vizualizari.

„Florian, come on! Jump!”. „What are the rules?”. „One rule: no rules!”. Florian plonjează în piscină, intrând şi el într-un joc ciudat, un fel de wrestling acvatic pe echipe în care e permis orice (mai puţin, totuşi, scufundarea capului adversarului sub apă) în efortul de a duce o minge dintr-un capăt în altul al piscinei. Urmează o învălmăşeală generală, mixtă din toate punctele de vedere: echipe internaţionale, băieţi şi fete, constituite ad-hoc şi upgradate pe parcurs (pe măsură ce noi jucători sar în piscină), doctoranzi, post-doctoranzi, profesori universitari de prestigiu din întreaga lume (Florian Engert e profesor de biologie moleculară şi celulară la Harvard University). E sâmbătă seara, în jurul orei 18, piscina e din dotarea pensiunii „Lacul Ştiucii”, din Săcălaia (jud. Cluj), şi nimic nu e ce pare a fi.

Distracţia e doar o pauză. Una dintre ultimele pauze ale Şcolii Transilvane  de Neuroştiinţe  Experimentale („Transylvanian Experimental Neuroscience Summer School”), care a transformat pentru mai bine de două săptămâni pensiunea de pe malul lacului cu acelaşi nume într-unul dintre cele avansate laboratoare de neuroştiinţe din lume. Recepţia a fost închisă, în holul acesteia (şi în toaletă!) fiind amplasat un microscop cu doi fotoni (şi toată tehnologia complementară) cum nu mai există altul în România (şi nici în alte ţări din Estul Europei). O mică sală de servire a mesei de la etajul 1 a devenit laborator pentru experimente chirurgicale, iar la mansardă e sala de cursuri. La ora la care scriu acest text (duminică dimineaţa), Bruce McNaughton, fost la Arizona State Univeristy, acum la Lethbridge (Alberta, Canada) vorbeşte despre conceptul pe care l-a descoperit şi care a fost sursa de inspiraţie a lui Christopher Nolan pentru filmul „Inception”. Întreaga scenografie pare cu adevărat desprinsă dintr-un film fantastic. Dar nu unul de ficţiune.

Şi, totuşi, ce caută la Cluj câţiva dintre cei mai cunoscuţi cercetători din neuroştiinţe din întreaga lume, alături de doctoranzi şi post-doctoranzi de la laboratoare de prestigiu din domeniu de pe toate continentele?

O idee (aparent) utopică şi o întâlnire

„Vinovaţi” pentru această (a doua) ediţie a şcolii (ca şi pentru prima) sunt doi cercetători români, Florin Albeanu (foto, în stânga) şi Raul Mureşan. Florin a început studiile de biochimie la Universitatea Bucureşti, continuate apoi la MIT Boston şi un doctorat la Harvard University. Apoi şi-a deschis propriul laborator la Cold Spring Harbor, New-York. Raul a plecat de la Cluj pentru doctorat la la Institutul Max Planck din Frankfurt. Apoi s-a întors la Cluj, pentru a fonda propriul laborator de cercetare, la Coneural. Florin: „Ideea e mai veche, încă din facultate, din România, când mă uitam în jur şi nu se întâmpla nimic, iar apoi am văzut ce posibilităţi sunt afară. Pe atunci a fost însă o utopie, fără posibilităţi de implementare. În 2010 am venit la o întâlnire organizată de Guvern, „Diaspora în cercetarea românească”. Conferinţa în sine nu a dus la prea multe în plus, fiecare vorbea pe limba lui. La una dintre ultimele petreceri, la Clubul Diplomatic Român, Răzvan Florian (pe care l-am întâlnit la o conferinţă din Utah), mi-a făcut cunoştiinţă cu Raul. Din vorbă în vorbă, i-am zis de idee. Raul a fost foarte entuziasmat. Am început să discutăm online şi am zis că dacă e să o facem, trebuie să o facem sub forma unui curs experimental. Aveam nevoie de echipament, oameni care să vină să stea aici, lectori, bani şi, nu în ultimul rând, de multă încredere unul în altul”.

Raul (foto, în dreapta): „Pentru primul an a fost foarte greu să strângem bani. Şcoala nu era pusă pe picioare, nu aveai ce arăta că ai făcut şi că funcţionează. Ne-am dat seama că nu aveam cum să o facem în 2011. Norocul a fost lansarea unui instrument de finanţare, UEFISCDI. Am aplicat la granturile din program şi am obţinut 82.000 de lei (18.500 de euro) care acopereau puţin peste biletele de avion ale profesorilor. Am început să scriu mailuri către peste 50 de mari companii din România, pentru a obţine sponsorizări. Nu am primit niciun răspuns, niciun leu. Cu două excepţii, două firme din Cluj, Evoline şi IQuest, care ne-au dat bani pentru că aveam relaţii personale directe cu cei de acolo şi au avut încredere în ceea ce vroiam să facem. Finanţarea redusă ne-a obligat ca la prima ediţie (cea din 2012 – n.a.) să punem o taxă de participare de 1.400 de euro pentru studenţi. Am contactat şi Fundaţia Hertie, din Germania, care finanţează cercetarea în neuroştiinţe, şi am obţinut şi de la ei 3.000 de euro”.

Sprijinul a venit însă şi din partea unor cercetători din domeniu, care au fost încântaţi de idee. Hannah Monyer (foto, în stânga) este profesor la Universitatea Heidelberg. Ea a început liceul în Cluj, la „Gheorghe Şincai”. La 17 ani a reuşit însă să plece din ţară şi nu s-a mai întors. „Ceea ce am învăţat la Cluj m-a ajutat să fac faţă „standardelor” din Germania, să mă înscriu în clasa a 12-a acolo şi apoi, după câteva săptămâni, să-i conving pe cei de acolo să mă înscriu în clasa a 13-a (sistemul preuniversitar din Germania avea atunci 13 clase – n.a.). Am simţit că e o datorie pentru mine să ofer ceva înapoi din ceea ce am primit”, povesteşte acum Hannah, la Săcălaia. Raul: „Pe Hannah nu o cunoşteam, doar auzisem despre ea şi că a plecat din România. I-am scris un mail şi am primit un răspuns foarte entuziast şi ne-a oferit sprijinul, inclusiv financiar”. Pentru prima ediţie a contribuit cu 5.000 de euro, pentru cea de-a doua cu 6.000. Şi-a suportat singură transportul, iar la ediţia a doua a suportat şi transportul unei asistente de-a ei.

Florin: „Pe Botond Roska, profesor la Basel, la laboratorul FMI (Friedrich Miescher Institute), l-am întâlnit la Harvard. Când i-am scris a fost impresionat de idee şi ne-a ajutat cu 4.000 de euro”. Astfel, din finanţări, susţineri şi taxe s-au strâns pentru prima ediţie 49.000 de euro. La şcoală au aplicat 40 de doritori din 13 ţări, fiind acceptaţi 13 studenţi doctoranzi şi post-doctoranzi din 7  ţări. Acestora li s-au adăugat 16 lectori, tot din 7 ţări, şi alţi 10 asistenţi.

Tehnologie de ultimă oră, scaldă şi pălincă la ţap

Florin: „Am gândit şcoala ca un spaţiu deschis, nu doar pentru cei din România şi Estul Europei. Scopul are o bătaie mai lungă, să adune oameni cu diferite experienţe şi expertize de la diferite laboratoare şi institute de cercetare din lume, care să-şi împărtăşească ideile. Pentru cei din ţară e o şansă să ajungă la acelaşi nivel şi să-i cunoască şi să interacţioneze cu cei din alte părţi”. Raul: „Cu ajutorul şcolii vrem să construim ceva de înaltă calitate în cercetarea din România, unde există puţine grupuri, doar 2-3, în domeniul neuroştiinţelor. Ideea e să apară în viitor, ca rezultat al şcolii, interes şi alte grupuri, din tot spectrul neuroştiinţelor – cu studenti provenind din inginerie, medicină, biologie, fizică. Să avem un experiment de amploare ştiinţifică în România şi, în special, în Transilvania”.

Florin: „Pe lângă construirea unei şcoli de neuroştiinţe în România, avem şi un scop mai larg. Să ajutăm un alt tip de cercetare în care să îţi construieşti singur instrumentele, mult mai ieftine şi mai adecvate propriilor cercetări decât dacă le-ai cumpăra direct din magazine (uneori şi de 10 ori mai ieftin; folosind lentile, diferite alte componente, soluţii hand-on, participanţii învaţă cum să reproducă aparate sofisticate, care costă şi peste 100.000 de euro direct de la producători, cu câteva mii de euro; „din nimic să construieşti laboratoare peste noapte” – Raul; n.a.). Dacă poţi face asta în Ardeal, o poţi face oriunde altundeva. La şcoală poţi să întâlneşti oameni noi, să stabileşti colaborări de lungă durată, să reîntâlneşti prieteni, să schimbăm idei şi să apară idei noi. Fiind o şcoală experimentală, am invitat şi diferite companii să-şi prezinte tehnologia, şi astfel eşti la curent şi cu ce e mai nou în domeniu. Rar întâlneşti o asemenea calitate de informaţie, de la metode de optică, la fiziologie, programare şi electronică. Nu în ultimul rând, e vorba şi de relaxare. Avem pădurea în spate şi lacul în faţă (iar pentru unii dintre participanţi ziua începe cu o „scaldă” în Lacul Ştiucii – n.a.), bere şi pălincă la ţap. E un alt mod de a face cercetare”. Fără reguli. Nu doar în pauzele de wrestling în piscină…

Într-un an, ca Pipăruş Petru

Raul: „Prima reacţie a fost a studenţilor care au fost la prima ediţie. Au fost impresionaţi, entuziasmaţi. S-au împrietenit şi s-au ataşat de program. Unii au plâns la plecare”. Florin: „Au răspândit vestea. Pe unde s-au dus au povestit”. Raul: „Asta s-a văzut în numărul de aplicaţii de anul ăsta”. Aplicaţii venite din peste 37 de ţări, de pe 6 continente (de la România, Ungaria, Cehia, Austria, Germania până la Ghana, Nigeria, Argentina, Brazilia, Uruguay, Chile, Noua Zeelandă & more). Raul: „A fost foarte greu să-i alegem pe cei 13 participanţi (numărul participanţilor e restrâns de faptul că, în diferite laboratoare nu se poate lucra cu mai mult de 4-5 studenţi simultan – n.a.). Am încercat să menţinem un echilibru, pentru a le oferi şansa şi unor participanţi cu mai puţine resurse pentru cercetare să vină. Unora dintre cei pe care nu i-am selectat le-am trimis mailuri să aplice anul viitor”.

Florin: „O altă reacţie a fost că după prima ediţie am avut mai multe oportunităţi de finanţare. Din ţară, răspunsurile companiilor, cu cele două excepţii de la Cluj, IQuest şi Evoline, au lipsit în continuare. Însă, cu ajutorul susţinerii unor cercetători apropiaţi proiectului, în special Mihai Moldovan şi Botond Roska, am avut acces la fondurile europene oferite prin FENS (Federation of European Neuroscience Society). Le-am explicat că e o iniţiativă deosebită şi, chiar dacă nu îndeplineam toate regulile lor formale, ne-au acordat 20.000 de euro. La un moment dat am fost contactat de o doamnă, Monique Beaudoin, de la Office of Naval Research Global (departament de cercetare al US Navy), care, într-un mail ne întreba ce e cu şcoala. Li se părea interesant şi exotic. La început am fost suspicioşi şi nu ştiam ce înseamnă. Apoi am aflat că Florian Engert avea o legătură cu ei şi, din vorbă în vorbă, le spusese şi de şcoală”.

Raul: „Ne gândeam să nu folosească şcoala într-un mod în care nu ne doream. Apoi ne-am dat seama că e totul în regulă”. Florin: „Au fost foarte operativi şi eficienţi. În două luni ne-au aprobat 20.000 de dolari”. Adăugând finanţarea de la UEFISCDI (pe care, însă, nu se mai pot baza pentru ediţia viitoare, instrumentul fiind desfiinţat în acest an de Guvern), fondurile de la Hannah Monyer (6.000 de euro) şi Botond Roska (8.000 de euro), bugetul actualei ediţii a ajuns la 80.000 de euro. Acest lucru a permis reducerea taxei de participare la 500 de euro (în unele cazuri, ale unor participanţi care vin de la mare depărtare, ca India, cu costuri mari de deplasare, taxa a fost înjumătăţită sau chiar anulată). Mai mult, s-au putut achiziţiona o parte din echipamente (lentile, părţi optomecanice etc.), ceea ce va face necesar un buget mai mic pentru ediţiile următoare.

Harvard, Max Planck, Heidelberg pe malul Lacului Ştiucii

Cum au fost convinşi o parte dintre profesorii invitaţi să vină la Săcălaia? Despre Hannah Monyer am scris deja. Florian Engert (foto, în stânga) e unul dintre cei mai non-conformişti participanţi (în ciuda „statutului” pe care i-l conferă laboratorul de la Harvard). Dimineaţa şi-o începe cu ture de alergare pe lângă Lacul Ştiucii (7-8 km) şi o „scaldă”. Florin: „Pe Florian l-am cunoscut în timpul doctoratului la Harvard. Aveam laborator la acelaşi etaj cu laboratorul lui. E un tip foarte simpatic, plin de viaţă, excentric, foarte optimist şi sufletist, dar, în acelaşi timp, riguros. Am învăţat multe de la el, a fost un mentor pentru mine. Încerca să construiască echipamente mai ieftine decât cele pe care le găseai în comerţ şi care îţi permit să faci exact ceea ce ai nevoie în cercetare (asta chiar dacă conduce un laborator cu un buget de 7-8 milioane de dolari/an – n.a.). Cu ajutorul lui am cunoscut alţi lectori foarte entuziaşti şi dornici să vină aici”.

Unul dintre ei este Adam Kampff (foto, în dreapta), fost undergrad la Harvard în astronomie, dar care a trecut la neuroştiinţe. Florin: „Şi-a schimbat focusul de la privitul stelelor prin telescoape, la privitul neuronilor, cu microscoape. Oarecum e acelaşi lucru. Ştie foarte multe despre microscopie. Am participat împreună la multe cursuri. Studiază modul în care învaţă creierul şi supervizează comportamentul motoriu – mişcările”.

Wolf Singer (foto, în stânga) este fostul mentor al lui Raul de la Max Planck, din Frankfurt. Raul: „E unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din Germania ultimilor 50 de ani. A fost consilier ştiinţific al Papei Ioan Paul al II-lea. E cunoscut şi ca filosof, prieten cu Dalai Lama şi reprezentant ştiinţific al Germaniei în relaţiile cu alte state. În 2004, după ce i-am trimis nişte articole şi idei de-ale mele, m-a invitat la Frankfurt, la institut, unde mi-am terminat doctoratul şi am făcut post-doctoratul. Când m-am întors la Cluj, am continuat să colaborăm în cadrul unui grant pe o perioadă de 5 ani. Pentru şcoală m-a ajutat cu o parte din echipamente”.

Bruce McNaughton (foto, în dreapta) este cel care a descoperit fenomenul de repetare, în timpul somnului, a secvenţelor de descărcare neuronală asociate cu comprtamentul. Secvenţele sunt reproduse comprimat de 7 ori mai accelerat în timpul somnului. Practic, pe durata somnului, timpul e accelerat de 7 ori. Această descoperire a constituit inspiraţia pentru pelicula „Inception”, cu Leonardo di Caprio în rolul principal. Raul: „Pe Bruce l-am cunoscut în 2009, când un prieten mi-a atras atenţia că se mută din SUA (de la Arizona University) în Canada, unde a primit 20 de milioane de dolari, pentru a construi un centru acolo. I-am scris un mail, în 2009, explicându-i cu ce mă ocup şi m-a invitat să merg să-l vizitez, suportând costurile deplasării. Acolo am văzut că în loc să ţină toţi banii şi să-i gestioneze singur, ca director de cercetare, a înfiinţat şase grupuri noi, autonome. După ce am făcut o prezentare mi-a propus să înfiinţez grupul meu acolo. Am refuzat, pentru că vroiam să rămân acasă, să fac cercetare în România. Am ţinut însă legătura şi, în 2011, l-am invitat la şcoală şi mi-a răspuns şi el foarte entuziast”.

Celor 16 lectori, li se adaugă un grup de 10 asistenţi (teaching assistant) la fel de entuziaşti, esenţiali pentru organizarea Şcolii. Florin: “Ei gândesc şi conduc laboratoarele. Fără ei nu se mişcă nimic”.

La ce ajută

La ce bun însă o asemenea desfăşurare de forţe pe malul „Lacului Ştiucii” de la Săcălaia? Şi cum va continua?

Mai întâi programul. Dimineaţa, între 8 şi 9 e programată înviorarea. Alergări şi/sau înot. De la 9 la 10 micul dejun, apoi cursuri până la prânz. După prânz, laboratoare până la cină (20.30). De la 21.30 alte laboratoare, până la ore mici, 2-3.00 AM. Se înţelege, mai către finalul celor 17 zile de şcoală, cu pauze ceva mai lungi. Pe lângă prezentările de la cursuri, se adaugă laboratoarele în care se construiesc diferite echipamente (cu 2-3 lentile, cu camere ataşate, surse de lumină etc. care reproduc microscoape cu 2 fotoni, găsite în comerţ la peste 100.000 de dolari). De asemenea, se realizează aparate care îţi permit să înregistrezi activitatea electrică a neuronilor sau se învaţă programare pentru softuri proprii legate de achiziţiile de date.

Mai apoi… Florin: „Sunt răspunsuri care vor fi date de timp, când vom vedea câţi dintre oamenii care au fost la şcoală rămân în cercetare, vor avea rezultate şi în ce mod aceste rezultate se vor baza pe ceea ce au învăţat aici. Sunt multe lucruri care nu se fac în România. Şcoala experimentală e o iniţiativă cu bătaie lungă. Pentru asta depinde însă de studenţi (dacă o parte dintre ei se vor întoarce ca asistenţi), de finanţare, de energia fiecăruia dintre noi, dacă o parte dintre lectori vor reveni şi vor veni şi alţii noi. Cred că şcoala experimentală are un mare potenţial. Deja s-a dus vestea şi sper să obţinem finanţare mai uşor”.

Raul: „E o satisfacţie foarte mare când vin studenţi din toată lumea, din laboratoare foarte mari şi care învaţă ceva în România şi care vor transmite, la întoarcere, că se poate face ceva foarte riguros şi în România. Nu în ultimul rând, atragem atenţia celor care vin că ţara asta e foarte frumoasă şi schimbăm percepţia comunităţii academice internaţionale, arătându-le că România nu este un capăt de lume. Când vor intra în contact cu alţi români, sper să o facă fără reticenţe şi preconcepţii”. Florin: „România nu e singura ţară defavorizată din punctul de vedere al oprotunităţilor şi resurselor restrânse pentru cercetare. Ideea e de a aduce împreună oameni care împărtăşesc preocupări de acelaşi gen şi de a-i ajuta”.

Punct şi virgulă

Pentru concluzii e prea devreme după doar două ediţii. Dar una, totuşi, se impune. E vorba de bucuria de a vedea că atunci când există implicare, entuziasm, lipsă de inhibiţii şi false complexe de inferioritate, superioritate sau damnare, o pensiune de pe marginea Lacului Ştiucii de la Săcălaia (hai, spuneţi repede, fără să apelaţi la „google search”, dacă ştiţi unde se află pe hartă) se poate transforma, pentru două săptămâni, în Harvard, Max Planck, Heidelberg University. Toate lucrurile mari au nevoie de primii paşi. La Săcălaia au fost făcuţi.

Undeva, târziu în noaptea de sâmbătă spre duminică, am luat-o la pas pe marginea lacului. În pensiune, studenţii renunţaseră la wrestling-ul acvatic şi se întorseseră la experimente şi laboratoare. Liniştea de afară era spartă de orăcăitul broaştelor de pe lac şi de strigătele buhaiului. Doar că, în ciuda stridenţei lor, zgomotele bălţii de la Săcălaia nu sunau a pagubă.

***

FOTO BONUS:

Cursuri pe terasă. Sub “ameninţarea” piscinei…

… şi cursuri la firul covorului…

Diferitele utilizări ale unei… mese

Pauza de seară…

… şi laboratoare “de recuperare” la ore mici

Teoretic, ceea ce vedeţi e Recepţia pensiunii

practic, e un microscop cu doi fotoni, ansamblat de participanţii la şcoală

Cu pădurea în spatele pensiunii

şi în faţă cu lacul

O evadare în Piaţa Muzeului, din Cluj

Şi revenirea “la datorie”. Şcoala e, totuşi, şcoală.

***

Foto: Vlad Moca

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

No comment

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!