RSS Feed

Cumințeniile pământului. Despre acuzația de ”multinaționalism” al străzii protestatare

vezi toate articolele de
06 Feb la 12:37 comenteaza acum 3411 vizualizari.

PSD a continuat conduita dezastruoasă. După ce au abrogat ordonanța duminică, au dat drumul la lideri pe micile ecrane să-și spuină ăia viziunile și halucinațiile despre cum strada e pusă de cineva să facă ceva. Unul dintre punctele tari ale acuzațiilor lor și ale oamenilor lor de presă: multinaționalele, multinaționalele! Da, sunt mulți oameni și de la corporații. Și ei nici nu o ascund. De ce s-o spui pe Antena 3 conspirativ când pe Digi24 se fac în serie știri despre frumusețea mobilizării creative, corporatiști cu aripi de înger care planează dinspre turnurile din Pipera și aterizează în Victoriei etc.? Nimeni nu ascunde asta.

Dar Dragnea vrea să vândă altceva. În primul rând cum că el ar fi anticorporații, ceea ce e comic dacă te uiți la politicile PSD în ultimul deceniu. El șoptește de fapt către acea parte a țării unde multinaționala nu are aparența maiestuoasă de oțel și sticlă că ceva ar fi în neregulă, că oamenii ăștia nu fac parte din ”România noastră”, a pesediștilor. Da, și Dragnea face același joc al separației Româniilor, încercând să extragă un profit. Deci la ”acuzația” că au fost și corporatiști în stradă, răspunsul e simplu: au fost, că unde să lucrezi în orașele mari dacă nu pe la vreo corporație?, sunt dintre cei mai mari angajatori. Au mai lăsat puțin Sorosul deoparte și au trecut totuși la o chestie cât de cât reală, că sunt lucrători de la multinaționale în stradă, chestie pe care o vând ca pe o mare subversiune.

Dacă trecem la vocea străzii, evident că au apărut falangele entuziaste. Orice ai scrie, orice tentativă de a spune ce ai văzut în stradă este considerat o mânjire a entuziasmului, a purității idealurilor, a frumuseții trăirii. Sentimentalismul de stradă e destul de obositor, mai ales că nu poate articula mesaje  decât destul de mecanic, de artificial, că așa e sentimentalismul. Când n-ai decât sentimente, le exhibi și tu cum poți, unii spun tatăl nostru, alții imnul, alții mai fac câte un slogan mișto. Sigur, e enervant să întrerupi reacții chimice entuziaste în lanț, să strici tripul protestatar cu altceva decât sloganuri. Ne-o asumăm.

Ei bine, cele două forme de halucinații n-ar trebui să ne împiedice să vorbim puțin despre felia corporatistă din stradă. E unul dintre grupurile de bază ale protestului, nu e singurul, dar e important. De la ”nu corporația face legislația” de acum câțiva ani, s-a trecut la ”corporația salvează situația”. A fost prezentă partea glam a corporației, cea de oraș mare, din IT, marketing, nu corporația care angajează mult pe salariu aproape minim, ci, să spunem, aripa mai prezentabilă, de clasă de mijloc coportatistă.

Nu au ieșit doar lucrători de rând, au ieșit mulți dintre cei care se încadrează în 5% cei care câștigă cel mai bine. Probabil de aici prețul deosebit pus pe suflet și principii. Aici sunt de acord: cei cu venituri mai mari au de obicei inimile mărite, fix așa cum cei cu venituri mai mari au de multe ori datorii și mai mari.

Unul dintre paradoxurile de reținut în România postcriză a fost acela că, iată, în cel mai mare dintre ele, cel generat de o ordonanță cu intenții dubioase, a ieșit în stradă și o felie care a extras rente din ravagiile crizei. Să le zicem 1%. N-a ieșit doar clasă de mijloc, nu doar tineri revoltați de nedreptate, ba chiar și stânga nepartinică, atât cât mai e ea, și-a călcat pe inimă și a ieșit împotriva guvernului fix în ziua când salariul minim creștea cu un procent important – și bine au făcut. Dar privirea revoluționară a unui șef de bancă entuziast revoluționar ne reamintește câteva lucruri. Că trebuie să trecem de momentul mirării că felii importante din clasa de mijloc superioară ies la grămadă cu ultraconservatori cu luminițe în ochi trimise de Trump dinspre Vest, și cu grupuri de stânga, bugetari, corporatiști (de cele două feluri: plătiții foarte prost cu plătiții mult peste medie) etc.

1% din cei cu averi sau venituri mari nu mai sunt predominant politicieni, ca acum 15-20 de ani. Averile s-au mutat. Din cei cu venituri foarte mari fac parte și procurori, judecători, ăștia ar fi partea de jos a vârfului de venituri, mai sunt și CEO, antreprenori care umblă pe lângă corporații ca peștișorii ăia care curăță balenele de reziduuri după câte un festin. Deci, da, dincolo de conspirativisme ieftine, paradoxul există. Nu doar un bancher s-a mobilizat, au ieșit mulți lideri de la vârful corporațiilor. E o ciudățenie și pentru un corporatist de rând să ieși alături de baștani din ăștia în piață. Unora le-o fi dat un sentiment de confort. Sunt destui care au ridicat din sprâncene. Ca unul care am ieșit și în 2012 sau care am criticat și atitudinea postcriză fie a băncilor, fie a marilor companii față de angajați, nu am cum să nu strâmb din nas. Ceva ne unește în acest moment, nesimțirea lui Dragnea, dar multe lucruri trebuie să rămâne separate.

Corporatiștii sunt reprezentanții unui discurs hegemonic în lumea de azi. Entuziasmul lor are un substrat rece și clar: ei îi spun PSD-ului nu că nu mai reprezintă poporul, ci că PSD nu mai reprezintă nici puterea. Puterea economică arată altfel. Nu mai marge ciupeala partinică de venituri și statut, treaba arată altfel. Împărțeala puterii economice și sociale funcționează altfel. Dragnea reprezintă modelul de business mai direct, mai lipit de comunitate, cu toate neajunsurile tribale pe care îl implică un astfel de business. Reprezintă în bună parte și un model economic depășit. În corporații, este foarte important ca extragerea profitului să fie depersonalizată. La schema asta corporatiștii sunt cam iconoclaști. Dacă le arăți prea concret cine cum ia partea leului, se oftică/se rușinează. Pentru corporatist, puterea nu trebuie să fie clară, trebuie să pară o forță misterioasă și implacabilă care-l răsplătește pe cel care merită cu ce merită.

Atunci când criticam facilitățile uriașe date de PSD corporațiilor sau posesorilor de averi sau proprietăți, toată lumea se uita la noi chiorâș, și corporatiști, și oengiști, și bugetari cu pretenții de ”guler alb modern”, nu înțeleg pretențiile unora de a vorbi altfel tocmai acum. Pentru aceștia ”unitatea străzii” e esențială. Pentru mine e important să nu se audă doar vocile care domină oricum spațiul public din zeci de direcții.


Să ai sute de mii de oameni pe stradă în ziua în care se măresc pensii și salariul minim, asta e probabil ceva unic în univers. E o situație cauzată de învârtelile lui Dragnea. Dar paradoxul rămâne ca un semn puternic de întrebare despre ce se va întâmpla după proteste.

Există tendința în media de a promova mai ales un portret-robot al protestatarului frumos de multinațională. Un standard de frumusețe greu de atins, cumințeniile pământului care adună gunoiul de pe jos, nu se amestecă cu ultrașii și protestează strict din principiu. Banii nu contează, dar e foarte important că ne unesc sentimente, nu interese materiale. Asta e narațiunea omniprezentă. Sigur că atâta imponderabilitate se poate opri, cum spuneam, în cele mai neașteptate direcții, fie în vreun tatăl nostru în grup, fie într-o mare de drapeluri mai ceva ca la secțiunea de produse românești din supermarket, fie într-un ocean de sloganuri rafinate cu ”muie”. Multă ”muie” și mult suflet principial.

Mă tot gândesc cum ar arăta o conversație cu amicii de prin restul Europei despre proteste. Mai ales dacă ăia ar vedea zone de presă care se dau quality, sau ar auzi protestatari care se laudă toată ziua cât de curate sunt persoanele care participă și ce merite deosebite au ele față de amărăștenii pesediști care zic mersi la 10 lei în plus. Aș fi oarecum jenat. Un protest al „poporului” trebuie să aibă totuși și empatie față de respectivul popor. Această retorică nu o are doar poporul-Pipera, e un stil agresiv de delimitare specific clasei de mijloc în general. Cu alte cuvinte, același dispreț îl au și cei bine plătiți care-și iau rentele din birocrația înaltă de stat.

Un protestatar obișnuit din alte părți ale Europei s-ar uita la unele posturi TV, de exemplu, și ar căsca ochii mari văzând corporatiști revoluționari lăudați pentru cât de frumos și de armonios își dau mâna șefii și angajații, își iau ore libere și protestează împreună. Din nou avem exemplul Digi și Antena 3 în oglindă. Primii sunt obsedați de armonia angajat șef, ceilalți sunt speriați pentru că știu prea bine puterea șefilor asupra angajaților. Ambele tabere indică un lucru nesănătos: cu șeful ori ești în comuniune deplină, ori ești sclavul lui, nu există clae de mijloc.

Am un amic, șofer de microbuz, pesedist până în măduva oaselor. Mi-a zis acum câteva zile: s-au enervat șefii de la multinaționale că le-au tăiat ăștia ai noștri salariile. I-am explicat că nu-i doar atât, că a ieșit multă lume pentru că Dragnea a compromis și firavul plan social pe care-l avea, că lumea e multă și diversă, ce să mai, sunam ca un tânăr frumos și liber, deși nici nu-s frumos și liber mă simt numai în primele zile după salariu când îmi plătesc facturile. Dar nu pot să susțin în fața lui că e complet neadevărat, numai dacă mă uit la câte chirăieli au fost atunci când s-a anunțat că și acei câteva zeci de mii trebuie să plătească taxele: „văleu, ne pleacă valorile”. Frați corporatiști plătiți bine, dacă nu înțelegem nici că trebuie să achităm taxe ca toți ceilalți, eu zic să închidem dracului statul român și să-l punem pe OLX.

Mai e apoi fascinația pentru forțe de ordine, DNA, SRI etc. E pe de o parte și naivitatea protestatarilor cu mai puțină experiență. Dacă m-ar întreba unul din afară de unde îndemnurile să dăm pe mâna jandarmilor pe „oricine ni se pare dubios”, iarăși ar fi cam mult de explicat. E naivitate. După un număr mare de proteste, vor înțelege că așa se întâmplă când bagi prea mulți bani în pază și protecție. Un pulan în plus plătit de la buget îți va ateriza, mai devreme sau mai târziu, pe spinare. Iar un ultras de nădejde care să sară să te scoată din vreo grămadă ordonată de jandarmi îți va părea brusc mult mai om.

Cu ce ne-am putea trezi după proteste din vina lui Dragnea? Nu cumva cu o direcție neoliberală și mai dură? Și aici îi dau dreptate unui pesedist discret care mi-a scris că e disperat și de Dragnea, dar și de ce o să urmeze. Îi și spun însă că pe Dragnea ei l-au pus, tot ei îl pot da la o parte.

Sunt multe știri în mass media ”curate” despre exasperarea existențială a șefului de mare afacere în fața baronului hrăpăreț în stil vechi. Amicul străin protestatar ar fi foarte nedumerit. Păi noi protestăm de obicei împotriva celor care ne fut viețile de prin marile comapnii, voi protestați împreună cu ei, CEO, bancheri și ce-or mai fi? Da. Pentru că puterea politică e atât de cinică. Dar și pentru că ei au avantajul organizării perfecte în jurul intereselor de sus în jos. E clar că multinaționalele simt inevitabilitatea în următorii ani a unei presiuni politice (măcar) timide spre taxări în zona corporate. Sigur, erau buni PSD când le scădeau taxele și mai mult acum câțiva ani. Îi înțeleg și pe acei angajați cărora le sună în urechi toată ziua aceeași melodie despre cum taxele se răsfrâng direct asupra destinului lor, că doar nu s-or întreba de ce investiția de aici se recuperează de 5-6 ori mai repede decât în Vest, iar rata profitului e și ea de câteva ori mai mare. Apoi, o altă caracteristică a organizării corporatiste și a percepției asupra ei ar fi că suprapune perfect precarul și middle-managementul. Cine nu simte așa nu e cu noi, nu e din familia noastră. Ceea ce lui Dragnea i se pare o ”conspirație” e de fapt organizarea angajaților în multinațională. De aici se vede că Dragnea nu e doar pervers, e uneori de-a dreptul ignorant, el nu înțelege dinamica lumii de azi în orașele mari.

Sunteți mulți, dar nu sunteți toți, dragi coporatiști. Ce aș cere eu umil e să nu veniți, după atâta entuziasm pur în zilele astea, cu principii servite la pachet cu discursul „jos pomenile”, taxe mici etc. Pentru că eu cred că o „țară trăibilă” se construiește (măcar) cu ceva redistribuire. Din păcate, nu am văzut proteste când ministrul tehnocrat și-a vândut un site fantomă cu 300.000 de euro. De ce? Pentru că principiile astea nu sunt tocmai principii de viață, sunt principii de business. Și acceptați prea ușor abuzul de business, în timp ce ați devenit, pe drept cuvânt, intransigenți cu abuzul politic. Eu atâta vă întreb: credeți că pe Kovesi o veți putea răsturna democratic dacă o prindeți cu mari abuzuri, așa cum l-ați putea răsturna pe Dragnea?

Primesc reproșuri că nu pot rezona entuziast cu protestul. Păi, fatalitate, o pătură groasă din clasa de mijloc urlă ”huooo!, pesedistule” la fiecare discuție despre redistribuire. Cam ăsta e nivelul. O combinație de mândrie de apartenență la vârful piramidei angajaților, cei din multinațională cu birouri frumoase, și o isterizare apolitică mai ceva ca în disputa Uber vs. taxiuri clasice. Se pare că nimeni nu vrea să înțeleagă dilemele stângii nonpartinice, dileme reale, nu fițe, despre cum să încurajăm măsuri care să-i privească pe angajații neprivilegiați. Iar principala dilemă sună cam așa: alege între între anticorupție care nu vine fără distrugerea statului social și măsuri sociale firave însoțite de corupție. Ce să alegi? De câte ori punem întrebare asta, suntem imediat etichetați drept ”cu hoții”. Ne pare rău, noi nu ne pozăm cu Dragnea așa cum se pozează dreapta frumoasă cu afaceriști și lobbyști de toate soiurile.

Sunt și în piață mulți angajați precari cu aspirații. Dar consensul antipesedist și anticomunist calcă în picioare până și amintirea familiilor de acasă care au pus botul la pomenile PSD – am citat din nenumărate intervenții tip TFL despre disputa cu mama, bunica sau doamna-care-face-curățenie, acești spălați pe creier care nu înțeleg că corupții le iau banii. La așa nivel al discuțiilor, îmi asum anticipat flegmele. Zic și eu:

Jos Dragnea, sus taxele pentru corporații, sus drepturile angajaților de multinațională cu salarii mici, jos corupția privată, jos abuzul făcut legal după ofensive de lobby. Vrem scoasă corupția din politică, dar și mijloacele nedemocratice de control selectiv al forțelor anticorupție. Ghiță sau scandaluri HP, Siveco etc. nu au fost posibile decât pe o piață de business autohtonă (ne)supravegheată de DNA și SRI. Și nereglementată de o administrație prea slabă, vândută nu doar intereselor lor, ci și intereslor corporatiste.

Să mai precizez că lumea mea e inevitabil foarte legată de ”corporatiști”, oameni foarte dragi lucrează în astfel de companii. Unii dintr ei sunt critici cu mediul în care lucrează, știu limitele, știu retorica bombastică așezată peste o piață dură care lucrează fără scrupule. Mai ales lor le mulțumesc, pentru că ei sunt legătura mea și cu acea lume, deloc roz. Și tot ei sunt dovada că din mediul corporatist pot ieși voci lucide. Dacă vom pune multinaționale vs. pesediști vom constata că, de fiecare dată când angajații au probleme, cele două tabere se unesc fără probleme și mai taie câte ceva din drepturi. Din acest mediu vin mari probleme cu exportul de profit netaxat, cu forme de privatizare discretă sub pretextul modernizării, chestiuni care îi sărăcesc și mai tare pe cei care nu stau prea aproape de masa bogată a revoluției tehnologice. Suspiciunea față de corporații poate o suna ciudat în gura părinților voștri, dar dacă sună ciudat nu înseamnă că nu are o sămânță de intuiție corectă. Obișnuiți-vă cu asta, învățați să discutați din nou neisteric cu părinții voștri sau cu menajerele voastre.

O observație despre comparațiile cu Europa din jur. Se pronunță isteric ”euromaidan” dinspre propaganda antiproteste, o spun tot soiul de ziariști călilți își înăcriți de conspirații. Între protestatari rămâne foarte popular strigătul proeuropean, proaliați etc. Tocmai pentru că în Piața Victoriei se bat o hegemonie ideologică neoliberală (bună parte din protestatari) cu Dragnea, simbol al hegemoniei de organizare veche de partid, situația rezultată poate suna puțin diferit de Polonia sau Ungaria. Am mai scris aici despre un patriotism europenist, un soi de mândrie a celor care mai au voce, clasa de mijloc în general. Patriotismul ăsta europenist (e un oximoron care exprimă un contract: cedăm suveranitate națională de tip vechi, recâștigăm suveranitate de castă) poate foarte ușor juca un dublu rol din ce în ce mai la modă, conservator pe unele bucăți, restrictiv și coercitiv cu mâna de lucru care e cam leneșă, globalist în ce privește tratatele comerciale. Proglobalizare la muncă, conservatori și protecționiști când se termină programul de lucru. Ba chiar și puțin cu coaliția pentru familie, dar globaliști în rest. Separația drepturi pentru minorități și drepturi pentru afaceri e în plină explozie, că de aia trăim în epoca Trump.

Oricât ar urla și cei antiproteste și protestatari entuziaști, esența e că domină discursul unei clase de mijloc care dorește un nou contract prost criză prin care să-și ia în sprijin o parte de stat doar pentru ea – pentru că să rămâi doar pe piața liberă devine irespirabil. Vocea străzii, când încearcă să articuleze ceva politic, ajunge inevitabil în acest cerc vicios. În afară de asta, nu există alt discurs politic, există doar performance.

S-au strâns în piață și câștigători ai post-crizei și pierzători. Vocea mai puternică e a celor dintâi. După ce se iese din ”ce ne unește”, adică indignarea față de gestul pesediștilor de a-și strecura ordonanțele, realitățile încep să se bată cap în cap. Studiile BNR (!) arată că avem mari probleme cu o felie prea mare din profit pentru patroni și pături superioare de conducători și acționari, prea puțin în rest. Dacă nu conștientizăm asta, vom tot asista mirați la momente când ba corporația face legislația, ba Dragnea face legislația, și nici unii n-o fac pentru noi. Și ajungem la vorba lui Rousseau, despre săracul de oraș mare, cu aspirații și idealuri, și săracul de la țară, cu mai nimic: ”Luxul hrănește o sută de săraci în orașele noastre și face să moară o sută de mii la țară”.

Imagini de tip ”noi suntem cumințeniile pământului, uite cum adunăm hârtiile de pe jos” e tipic publicitar. Și, ca orice mesaj de publicitate, are la final un disclaimer scris cu litere foarte mici. În rest, muie Dragnea.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!