RSS Feed

Cupru Min: cea mai nostimă privatizare! Actorul, aurul, cuprul și ciocolata Rom. Și cine ia asta în serios!

vezi toate articolele de
13 Apr 2012 la 09:57 42 comentarii 3407 vizualizari.

Nu, nu e cancan. După cum arată într-o anchetă (de altfel, extrem de interesantă) Hotnews, subiect preluat și dezvoltat (pe acest aspect) și de Gândul.info, Stacy Quinney, unul dintre directorii firmei Roman Copper (care a câștigat licitația de privatizare a Cupru Min) este cunoscut în România ca actor într-o celebră (și premiată) reclamă la ciocolata ”Rom” – o știți, desigur, cea cu ”senzații românești”. De altfel, și alte imagini care au devenit publice îl prezintă în cele mai inedite ipostaze: încălecând super-macho un motor, cu pistol și automat în mână, cântând la chitară unui grup organizat de doamne și domnițe super-vesele ori lângă resturile fierte/fripte ale unui animal din care un marocan se pregătește să prepare o shaorma.

Să recunoaștem, Stacy e un tip cool, plin de viață și (asta să decidă , totuși, fetele) aparent șarmant. În plus, aflăm că e stabilit în România încă din 1996, că a învățat limba locului și după câteva afaceri private s-a specializat (în câmpul muncii) după 2003 în consultanță pentru companii americane și miniere listate la bursă. Vi se pare că există o contradicție între imaginea de cowboy alfa și cea de expert (consultant) și apoi director de multinaționale, pentru care cămășile și cravate scrobite sunt obligatorii? Nu ar trebui să vă pară. Stacy Quinney s-ar putea să fie una dintre cele mai sincere persoane (în special față de el însuși) din lumea în care se învârte. Că e vorba la reclama la ciocolata ”Rom” ori că e vorba de conducerea Valhalla Resources (companie care umblă și ea după aur românesc, prin Arad și Hunedoara), el face același lucru (pe care îl știe cel mai bine): joacă un rol. Expertiza lui e actoria și nu încearcă să ascundă asta. În viață, ca și în reclamă, Stacy Quinney e așa cum afirmă: ”un tip nostim”.

Mult mai puțin nostimi sunt colegii și partenerii lui de afaceri aflați cam la același palier. Pozează în costume Armani (cel puțin), ochelarii (de firmă și ei, se înțelege) care trebuie să le ofere un aer preocupat și ușor intelectual-obosit, ceasul să denote gustul pentru tradiționalul de calitate, tradițional combinat însă cu grijă de hairstilist cu câteva șuvițe mai rebele (sau colorate), singura extravaganță pe care și-ar permite-o. Mereu ocupați, mereu ”între întâlniri”, ar fi exclus să aibă vreme de cântat la chitară ori să joace în spoturi publicitare. Tristețea tuturor acestor specialiști în nimic, purtători însă de funcții pompoase pe cărțile de vizită (CEO, CSR, manageri, presidenti si vice-presidenti etc.) e uriașă. Spre deosebire de Stacy, ei chiar se iau în serios, chiar au impresia că ar fi plătiți pentru ”competența” lor (sau măcar încearcă să inducă această idee – de unde și imaginea STAS pe care o folosesc), ”competență” care, de fapt, nu există și nici nu e necesară: mii de mineri, maiștri ori ingineri disponibilizați din Valea Jiului ori de la Roșia Montană știu mult mai multe despre minerit – decât toate hoardele de ”consultanți” și ”experți” din diferite companii care visează la resursele României.

Chiar vă închipuiți că ”marea experiență în telecomunicații” (dobândită ca șef la UPC, de unde a plecat taman într-un moment în care ”competențele” echipei de conducere se concretizau în pierderi în valuri de câte zeci de mii de clienți) este cea care l-a recomandat pe Dragoș Tănase ca șef al unei firme miniere? Ori că Jonathan Henry, CEO de la Gabriel, își datorează cele zece milioane de dolari venituri pe an competențelor lui în drept? Aiurea, tot ce trebuie să facă este să zâmbească frumos, să știe să recite niște poezii și să dea cu subsemnatul când și unde li se cere. Și asta cu aerul că au inventat cuiul cu cap.

Spre deosebire de aceștia, Stacy Quinney e, totuși, într-o categorie superioară, cu Frank Timiș (sosirea lui în România – 1996 – consemnându-se, de altfel, la scurtă durată după întoarcea lui Timiș- 1995). Ei intră la categoria ”mari actori”. Actori conștienți însă de faptul că, oricât ar părea de mari rolurile pe care le joacă, tot roluri rămân. Drept pentru care își permit să nu se ia în serios: să mai ardă câte o liniuță ori să joace în clipurile publicitare la ciocolata ”Rom”. Pe Stacy Quinney chiar l-ai putea îndrăgi. Non-conformismul lui e, până la urmă, și o formă de ironie la adresa sistemului. Ceva de genul: ”Ok, spuneți-mi ce am de semnat și ce trebuie să spun. Apoi virați banii și lăsați-mă să-mi văd de motorul, de ciocolata și de shaorma mea”. Nu-l poți îndrăgi însă. Pentru că, deși se știe că joacă doar un rol, actori, mai mari și mai mici, avem și prin Guvern și prin ministere. Ba chiar și la Palatul Cotroceni. Iar rolul lor e să pară că-l iau în serios pe alde Qiunney. Și asta ne doare. Cam pe toți.

***

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!