Daca vrei, vrei…

Cum spuneam, bune articole…pacat ca le scrii atat de rar.

Da, suna patetic. Dar iti multumesc pentru ca l-ai scris si pentru felul in care l-ai scris.

Articolul e bun si prezinta destul de bine starea de fapt. Totusi… “De ce nu pot parintii, profesorii si altii sa inteleaga obsesia pentru bani si ”glorie” a tinerilor ? ”

In Romania lumea… tinerii, nu muncesc pentru bani si glorie (nu castiga nici una nici alta… peste o limita, destul de joasa). In Romania lumea munceste de foame si de frica ca nu are loc de intors. In Romania, daca ti-ai pierdut jobul, datorita dezastruului din economia patronata de alde Boc, esti terminat. N-ai aproape nicio varianta… niciun loc de refugiu. Mori de foame.

Majoritatea tinerilor muncesc, deci, de foame. Aia ii baga in boala. Frica patologica de a-si pierde jobul, nu boala in sine.

Hai, ca te felicit si eu. Chiar ma intrebam (coincidenta, ce sa mai…) cand voi vedea aici, pe vox, un articol scris de un tanar (ca mai sunt autori sub 30-34 de ani) despre cum se vad lucrurile atunci cand trebuie sa “iei in piept viata”. Despre cum se percepe insertia in ceea ce inseamna munca efectiva, fie in timpul studiilor, fie imediat dupa. Cat de mult a fost ajutat sau cat a trebuit sa se ajute singur. Ce asteptari, ce bucurii sau oprelisti, ce succese sau dezamagiri are sau a avut.
Ok, poate mai detaliezi pe viitor subiectul. E chiar ceva de interes si, pana acum, deloc abordat.

Denis , Alas : Multumesc.

Cris : Da, cam asta vad si la colegii mei (apropo de muncitul de foame). In cazul meu, faptul ca am reusit sa-mi fac totusi un CV si mai obtin colaborari, imi permite sa-mi iau perioade de respiro. Totusi, am colege care de 3 ani n-au mai schimbat jobul si nici nu par sa-l schimbe.

Silviu : Multumesc. Am mai incercat sa-l detaliez pe blogul personal si probabil voi reveni. Din pacate, cei care ar trebui sa asculte si sa nu mai puna presiuni imposibile pe proprii copii (vorbesc de parintii pustilor de liceu, nu de cei din generatia mea) nu vor citi.

Pustiul meu (cel mic) termina liceul.Imi pare rau ca nu va avea o amintire prea grozava din aceasta perioada a vietii (are o parere critica despre sistemul de invatamant pe care nu il apreciaza aproape deloc si despre colegii de generatie, prea superficiali, in marea majoritate).Ceea ce ma bucura, totusi, este ca isi doreste sa ajunga prof. de “Info”:el stie si vrea sa schimbe ceva in bine ajutandu-i pe altii sa stie, la randul lor, mai mult si mai bine(totul a plecat de la nemultumirea ca nu a avut profesori buni).Inseamna ca trece prin aceasta etapa din viata lui frumos, construindu-si propriul drum.Are un mod personal de a impleti visul cu pragmatismul si cred ca asta va tine mult, mult timp.

mie nu mi se pare deloc patetic. ci realist. e adevarata inflatia de absolventi de studii superioare. pe banda rulanta. basescu a vrut sa spuna ceva, cindva, despre asta. dar ambalajul a fost strident. violent. poate va amintiti de cite o informatie de prin presa de acum 25-30 de ani, in care se relata despre absolventii de facultate din occident care ingrosau rindurile somerilor. despre maturatorii sau ambalatorii in pungi din mall-uri, cu studii la sorbona sau oxford. traim exact situatia de atunci. o etapa pe care o parcurgem, decalati in timp. azi, credeti ca situatia este imbunatatita, acolo, la ei? ce sa mai zicem de romania? sau de vecini? fapt de notorietate refugiul mental in zona confortabila a copilariei lipsite de asperitatile realitatii.

Freddy Mercury canta in 1989 “I want it all and I want it now”. (aprox. Vreau totul si vreau totul acum). A avut aprox. totul si a mai trait 2 ani. Totul costa. Obsesia asta ca trebuie sa avem o casa, o casa mai mare, o vila, masini, telefoane cu vasle costa si ea. Numarul semnificativ de “oameni realizati” din vestul civilizat care la 35 de ani sunt parteneri si au avut deja primul infarct nu face decat sa confirme chestia asta.

Mih.: Daca rezista cu nervii intacti din facultate, reuseste. Cel mai bun prieten din liceu e prof de mate (va preda in curand si info, jumatate de norma…om de 20 si ceva de ani)

Shave Our Souls : De-aia sunt testele si taxele din ce in ce mai nasoale la universitatile mari. Facultatea ar trebui sa fie un privilegiu, nu un drept.

Nellu : De acord, dar presiunea sociala te aduce aici. Am vazut ”hipioti” transformati in masini de bani pana la 30 de ani desi la 22 isi jurau ca nu vor ajunge nici morti acolo.

Articolul se pliaza perfect pe viata mea. Am 25 de ani. Am studiat prea mult, conform unora. Azi merg la al treilea interviu din viata mea. Primul a insemnat un succes – o colaborare de 2 luni din care mi-am permis sa plec Erasmus fara sa le cer alor mei prea mult. Al doilea interviu era cat pe-aci sa ma coste libertatea – am fost pe punctul de a ma angaja full-time intr-un call-center unde sa imi limitez cunostintele la aceleasi replici anoste repetate fiecarui interlocutor. Acum in sfarsit merg la un interviu care are de-a face cu ceea ce stiu, pot si vreau sa fac. Insa nu am renuntat la a cauta cai de a pleca din tara ca sa imi prelungesc dulcea studentie undeva in afara. Pot mai mult si nu ma voi opri la ceea ce stiu acum. Fie anul acesta, fie anul viitor, I WILL SPLIT. De ce merg totusi la interviu? Mai mult de nevoie. Financiar, nu se mai poate sa fiu numai student, chiar si bursier… ma rog, cu 300 de lei. Mi-am promis insa ca pana la 40 de ani (cel putin) sa tot invat. Daca voi reusi sa citesc cel putin tot atat cat au citit ai mei in studentia lor si pana azi, voi simti ca in sfarsit ma pot masura cu ei si ma ridic la inaltimea asteptarilor lor – din fericire asemanatoare cu ale mele. Do not ever give up dreams. Ele nu vor fi niciodata aceleasi, se vor schimba pe masura ce invatam, pe masura ce crestem si descoperim alte lucruri. Dar vom visa intotdeauna. youtube.com/wat../

Totul depinde de orizontul de asteptare.
Cu cat visele sunt mai mari cu atat deziluziile sunt mai grele.
Italienii au o vorba
Molto avrai, se nulla speri, adicatelea pe ghiersul nost’
nu poti avea totul dintr-odata ci totul se face pas cu pas.
Tinerii nostri vor sa realizeze totul (bani, glorie) intr-o zi. De aici nevrozele lor si sanatatea desurubata.
Patientia e cheia succesului.

Ioana C : Eu sunt ceva mai tinerel si desi am un CV care ma recomanda, imi e greu sa suport pretentiile si ”legarile de glie” care se practica prin Ro. Vorbesc din perspectiva unuia care a lucrat in PR/Publicitate, deci domenii zis ”liberale”. Nu imi imaginez ce-i in zona de tech/finante.

Macadam : As zice mai degraba ”totul se POATE face” pentru ca sansele sa dai chix sunt la fel de mari, cu sau fara munca. E destul de greu sa ai rabdare sincer si nu vad rabdarea in sine ca pe o virtute. Nu de alta, dar , cum spuneam si-n articol, nu-ti mai PERMITI sa ai rabdare. Financiar si social, nu-ti mai poti permite sa stai in etapele de pregatire foarte mult. Principiul pe care se merge e : Ma arunc si dau tot, poate castig. E un principiu cretin doar ca uneori functioneaza (daca ai facut totusi alegerile gresite si-ti cunosti limitele). Angajatorii nu prea mai vor sa auda de oameni rabdatori prinsi intr-o bucla a autocunoasterii. Vor rezultate (exploatabile eventual)

Ca mama a unui asemena exemplar, descris perfect de dumneavoastra, nu pot decat sa va zic :mare dreptate aveti !!! Pe de alta parte, ma gandesc ca o vina am si eu ca mama : eu l-am crescut perfectionist, invatandu-l ca cel mai rau lucru e lucrul facut de mantuiala, eu i-am spus ca doar munca supercalificata ii poate asigura statutul pe care si-l doreste, eu l-am invatat sa stea departe de politica, eu ii spun chiar si acum ,,daca nu tu,atunci cine ? daca nu acum, atunci cand”?

Vezi, în pofida aparentei diversități, nu există decât trei categorii de oameni, în funcție de imperativul dominant care-i mână-n luptă: „să știu“, „să am“ și „să fiu“. Voi, ăștia de până-n 30 de ani, ați primit o lume la cheie (mă rog, să admitem că era doar „la roșu“), mare lucru nu mai aveați de făcut, dar ați preferat o altă lume, pe care s-o faceți voi, în care vă este și vouă silă să trăiți. Cam nasol. Părinții v-au spus că dialectica sucks, iar voi ați ars etapele, deschizând epoca imposturii și superficialității – v-ați trezit că „aveți“ și „sunteți“ fără să fi „știut“.
După 30 de ani, brusc, veți deveni niște stângiști patetici, băgând spaima în părinții și bunicii care au aflat pe cârca lor cam ce înseamnă asta.
Poate că am fost cam abraziv, dar nu o lua personal.

PS: Faptul că n-am mai amintit de Captcha nu înseamnă că este mai puțin o mare prostie.

Elimină tu, te rog, vir,ula aia dintre subiect și predicat. Pentru mine, este prea târziu.

Loda : Perfectionismul e un defect numai in Romania, din ce-am vazut

Marius : Cunosc fenomenul. Am fost, sa spunem, printre norocosii cu o baza solida. Oricum, tendinta ramane constanta si dupa 25…o dreapta alarmista si neolegionara (atunci cand e vorba de orientari) si voturi date aiurea oricui. Regimul psihotic din Romania nu a fost o manifestare a stangii (sa nu uitam ca si ”democratia” e integrata in ideologia reala de stanga).

Elimin acum virgula, sper sa mai gasesc comentariul

Captcha-ul e chestiune tehnica, nu tine de autori din pacate.

Ha, ai eliminat-o de unde trebuia. Un indiciu că nu ne păcălești cu baza solidă.

Știu că nu ține de autori. Mesajul era pentru Dragoș Stanca, iar eu manifest o încăpățânare de-a dreptul (presupus) jurnalistică în problema asta. Aș prefera să mă înregistrez inclusiv cu CNP-ul și numărul de geamuri sparte în copilărie, decât să scriu, ca pinguinul, după dictare.

Mulțumesc. În mesajul ăsta, am omis intenționat o virgulă, pentru echilibru.

Cred ca o sa o descopar putin mai tarziu

Oricum, plangeri in legatura cu sistemul au fost. Utilizatorii mai putin versati tind sa scrie textul din captcha in loc de nume (campurile sunt apropiate).

Foarte bun articolul si chiar daca stiu ca repet ce au mai spus altii, scri cam rar.
Da si eu, ca si Loda, pot spune ca nu e deloc usor sa fii mama unui tinar care gindeste ca tine.Si nu-i usor pentru ca te chinuie gindul ca ai incercat sa investesti in el tot ce credeai tu ca e mai bun , tot ce credeai tu ca e corect si cinstit( acum cuvintele astea nu pot decit sa stirneasca ironia)desi vazind ce-i in jur si spre ce se merge te intrebai”la ce bun?”.Dar continuai sa faci la fel, si altii facusera la fel cu tine si poate nu stiiai alta cale( sau nu acceptai!..)E greu, pentru ca te gindesti mereu ca ai gresit poate si ca esti vinovat fata de copilul tau, mai ales ca te pierdeai cind te intreba mic ‘de ce nenea de la 3 are masina asa frumoasa si .. tu nu ai invatat destul?”
Felicitari pentru articol si continui sa spun”daca vrei de ce nu?” si iarasi continui sa sper ca puteti reusi!

Mai mult altii spera pentru noi, asta-i problema.