RSS Feed

Dan Diaconescu judecat pentru pensia tăiată!

vezi toate articolele de
22 Jun 2010 la 09:43 56 comentarii 2453 vizualizari.

Dan Diaconescu în cătușe. Nu, Dan Diaconescu nu este un model de jurnalist. A încălcat de nenumărate ori normele deontologice pe care organizațiile profesionale încearcă să le impună. A inventat subiecte, iar subiectul Elodia este o mostră de non-jurnalism ”demnă” de predat și analizat la toate facultățile de profil din lume. Nu mă pronunț asupra probelor pe care DNA le deține împotriva lui Dan Diaconescu – dacă sunt sau nu în măsură să justifice măsura arestării preventive (asta e treaba justiției).

Dar… dar experiența m-a învățat să nu mai cred în coincidențe. Chiar dacă e văzut ca o oaie neagră printre jurnaliști, la nivel de percepție comună, de mental colectiv, Dan Diaconescu este văzut ca un jurnalist. Punerea lui în cătușe lovește (încă o dată) în întreaga breaslă. La fel cum cazurile SRS & BC au făcut-o. La fel cum s-a întâmplat (e o experiență personală) în cazul ”Gazeta” de la Cluj. Nu a contat că, înainte de a fi ridicați cu mascații, și în nume personal, și prin intermediul Asociației Profesioniștilor în Presă Cluj (APPC), m-am (și ne-am) delimitat de modul în care ”se făcea presă” la Gazeta.Că aceste poziții au fost făcute publice. Cu atât mai puțin că în paginile trustului de presă ”Gazeta” fuseserăm atacați. De nenumărate ori după episodul ”Gazeta”, ca jurnalist clujean s-a întâmplat să fiu asociat cu acest caz.

La fel se va întâmpla și în cazul Dan Diaconescu. Anatema va lovi întreaga breaslă. Și e un moment cum nu se poate mai potrivit (am spus-o și repet, viața m-a învățat să nu mai cred în coincidențe, cu atât mai mult cu cât acuzațiile referitoare la Dan Diaconescu au deja aproape un an vechime) pentru a lovi în credibilitatea presei. În inducerea ideii că ar fi la fel de vinovată (ba chiar mai vinovată) de situația actuală în care se află România. Iar faptul că acțiunea se îndreaptă împotriva unui ”jurnalist” care a oferit spații ample actualei puteri pentru a-și promova discursul e cum nu se poate mai bun pentru a crea confuzie (aviz însă amatorilor care își închipuie că susținerea unuia sau altuia dintre actorii politici le-ar putea aduce imunitate, chiar și atunci când aceștia din urmă ajung la putere).

Și uite așa, încătușarea lui Dan Diaconescu cade cum nu se poate mai bine pentru actuala putere: poporului i se servește circ, iar criticii puterii vor fi asociați cu Dan Diaconescu. Un lucru să fie însă clar: lui Dan Diaconescu i se pot imputa multe lucruri (unele care țin de deontologia profesională, altele, dacă se va dovedi acest lucru în instanță, de domeniul penalului). Însă nici Dan Diaconescu și nici alți jurnaliști (vânduți, șantajiști sau corecți) nu sunt responsabili de tăierea din pensii.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!